ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2976/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 20/S din 15 februarie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul C.D. împotriva rezoluției din 21 septembrie 2011 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov dată în dosarul penal nr. 604/P/2011, menținută prin rezoluția din 09 noiembrie 2011 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov pronunțată în Dosarul nr. 971/II/2/2011, cu obligarea petiționarului la plata către stat a sumei de 300 RON reprezentând cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că petiționarul C.D. a formulat plângere împotriva rezoluției procurorului din 21 septembrie 2011 dată în Dosarul nr. 604/P/2011 pe considerentul existenței unor probe suficiente pentru adoptarea unei soluții de trimitere în judecată a magistraților M.M.G., M.E., Z.R.I., D.A.P., A.C.G. și B.T.O., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 și de art. 264 C. pen. A susținut petiționarul că făptuitorii nu au dat curs sesizărilor formulate de el, pronunțând într-o altă cauză o hotărâre ce l-a nemulțumit, neepuizând probatoriul necesar a fi administrat.

S-a reținut că, în cauză, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitori, cu motivația că faptele reclamate nu există, activitățile desfășurate de făptuitori circumscriindu-se atribuțiilor lor de serviciu, neexistând niciun abuz din partea acestora și, mai mult, nemulțumirea vreuneia dintre părțile litigante în legătură cu soluțiile adoptate nu constituie, a priori, o condiție pentru cercetarea magistraților, ale căror hotărâri pot fi cenzurate prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege.

Totodată, s-a constatat că prin rezoluția procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov dată în Dosarul nr. 971/II/2/2011 s-a respins plângerea petiționarului îndreptată împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, cu motivația că actele premergătoare nu confirmă încălcarea de către făptuitori a atribuțiilor de serviciu ori a normelor deontologice și nici intenția acestora de a vătăma în vreun fel interesele legale ale petiționarului. Curtea de apel, raportând rezoluția atacată la probatoriul administrat și existent la dosar, a reținut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii reclamate, atâta timp cât făptuitorul B.T.O., sesizat cu respectarea prevederilor art. 275 alin. (3) C. proc.

pen., a respins motivat plângerea îndreptată împotriva făptuitoarei M.C., medic primar specialist urgență, apreciind că toate consemnările medicului din actele oficiale, pe care acesta și-a aplicat parafa, atestă împrejurări reale, iar lipsa semnăturii sale nu presupune o îndeplinire defectuoasă a respectivului act și nu denotă că suntem în prezența unui înscris falsificat care emană, de altfel, de la o persoană competentă, fiind îndeplinit cu respectarea formalităților prescrise în mod imperativ de lege, de care depinde însăși valabilitatea lui, poziție însușită ulterior și de judecătorul cauzei, făptuitoarea M.G.M., care anterior pronunțării a încuviințat în ședință publică, cererea de amânare formulată de către același petiționar, încheierea fiind atașată la dosarul cauzei, soluția sa de respingere a plângerii fiind nu numai întemeiată pe dispozițiile art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc.

pen., dar și motivată pe aspectul că susținerile petiționarului nu sunt dovedite, concluzionându-se că omisiunea semnării fișelor de consultație nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor reclamate. S-a avut în vedere că această soluție a fost menținută prin decizia penală nr. 16/R din 10 februarie 2010 a Tribunalului Covasna, dată în completul format din magistrații M.E., Z.R.I., D.A.P., cu motivația că în ceea ce privește susținerea petiționarului, în sensul că nu a fost consultat de făptuitoare, deși aceasta se afla în cadrul spitalului, dar la cabinetul ORL și nu la camera de urgențe, prima instanță a reținut corect că aceste aspecte nu sunt dovedite, martorul S.G.

a cărui audiere o solicita petiționarul în situația restituirii cauzei la parchet nefiind prezent în cadrul spitalului, ci doar până în momentul sosirii ambulanței la data de 21 decembrie 2008, arătându-se că instanța este ținută de limitele sesizării, fiind totodată necesar a verifica dacă organele de cercetare au efectuat verificări sub aspectul tuturor împrejurărilor sesizate de petiționar prin plângerea formulată la parchet, iar dacă petiționarul înțelege să invoce motive noi, aspecte pe care nu le-a sesizat inițial și față de care organele de cercetare sesizate nu au efectuat verificări (spre exemplu verificări referitoare la lipsa buletinului de analiză toxicologică alcoolemie), aceste aspecte noi pot fi sesizate de petiționar printr-o eventuală altă sesizare adresată organelor de cercetare penală, cu referire expresă la acele situații pe care le solicită a fi analizate, în cauză fiind cercetată doar activitatea medicului sub aspectul faptelor sesizate de petiționar, referitoare la scrisul și semnăturile din fișele de consultare și de pe biletul de trimitere, precum și consultarea petiționarului de către acesta la data respectivă, dar și aspectul referitor la consemnarea mențiunii „pacient agresat după consum de alcool”.

S-a mai reținut că făptuitorii mai sus nominalizați au conchis că prima instanță a apreciat că, în cauză, soluția dată de procurorul de caz este legală și temeinică, neputându-se reține intenția medicului în comiterea vreunei infracțiuni, aspectele consemnate fiind reale, iar omisiunea semnării fișelor de consultație nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor analizate, cum corect a reținut și procurorul de caz, dar și prim-procurorul parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna, omisiunea semnării actelor invocate neputând constitui infracțiunea de neglijență în serviciu, nefiind dovedite vătămări importante ale intereselor persoanei, rezultate din aceste omisiuni referitoare la semnarea actelor, cu atât mai mult cu cât actele au fost înaintate institutului de medicină legală, autenticitatea acestora fiind asumată de Spitalul Județean Sf.

Gheorghe.

Ca atare, Curtea de apel a apreciat ca fiind nefondată plângerea petiționarului și a menținut ca legală și temeinică rezoluția atacată, având în vedere că făptuitorii au prezentat motivele care i-au determinat să pronunțe soluția dată în cauză, efectuându-se și controlul judiciar permisiv prin lege, că aceștia au avut posibilitatea să discearnă din argumentele aduse în susținerea și combaterea pretențiilor ridicate care este adevărul în cauză, efectuând corect în exercițiul atribuțiilor lor de serviciu operațiile pe care erau ținuți să le efectueze, nezădărnicind urmărirea penală ori judecata cauzei pentru a-și asigura un anumit folos, neîmpiedicând un act de procedură care urma a se efectua în cauză pentru a sprijini medicul în discuție în schimbul unui avantaj, nu neapărat de natură materială, sesizând că petiționarului i s-a dat posibilitatea deplinei exercitări a drepturilor procesuale recunoscute de legiuitor, ținând cont că un procuror este liber să prezinte în instanță concluziile pe care le consideră întemeiate, după cum și judecătorii sunt independenți și se supun doar legii, garanție a unei judecăți egale și imparțiale față de orice persoană, că în speță nu s-a probat faptul exercitării abuzive a atribuțiilor căzute în sarcina acestora, ei necomportându-se incorect și neexercitându-și voit incorect atribuțiile legale căzute în sarcina lor, or,

abuzul înseamnă o faptă comisă în cunoștință de cauză, cu intenție, aspect neîntrunit în speță, unde s-au respectat cerințele de fond și formă ale hotărârilor pronunțate de făptuitori, aceștia neîndeplinind un act contrar atribuțiilor lor de serviciu, deliberând motivat asupra chestiunii supusă judecății, motivând-o corect și convingător, apreciind că probatoriul administrat este complet. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petiționarul C.D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. La termenul din data de 24 septembrie 2012, Înalta Curte, din oficiu, a pus în discuția părților inadmisibilitatea recursului declarat de petiționar împotriva sentinței penale nr. 20/S din 15 februarie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori.

Examinând cauza, Înalta Curte constată că recursul declarat de petiționarul C.D. este inadmisibil, pentru următoarele considerente: Astfel, în conformitate cu prevederile art. 278 1 pct. 10 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, „Hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) este definitivă”. Sentința penală nr. 20/S din 15 februarie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, în calitate de instanță de fond, a rămas definitivă potrivit art. 278 1 pct. 10 C. proc. pen., împrejurare ce atrage inadmisibilitatea noului control judiciar prin recurs solicitat de petiționar. Această sancțiune procesuală este incidentă în cauză în raport și cu principiul unicității exercitării căilor de atac, decurgând din aceleași dispoziții legale anterior citate.

Pentru considerentele anterior arătate, recursul în cauză se va respinge ca inadmisibil în baza art. 385 15 pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., cu consecința obligării recurentului-petiționar, potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare statului, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul C.D. împotriva sentinței penale nr. 20/S din 15 februarie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul-petiționar la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 24 septembrie 2012.