ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2976/2012

Asupra

recursului de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 20/S din

15 februarie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu

minori, în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost

respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul C.D. împotriva

rezoluției din 21 septembrie 2011 a procurorului din cadrul Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Brașov dată în dosarul penal nr. 604/P/2011, menținută

prin rezoluția din 09 noiembrie 2011 a procurorului general al Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel Brașov pronunțată în Dosarul nr. 971/II/2/2011, cu obligarea

petiționarului la plata către stat a sumei de 300 RON reprezentând cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că petiționarul C.D. a formulat plângere împotriva

rezoluției procurorului din 21 septembrie 2011 dată în Dosarul nr. 604/P/2011 pe

considerentul existenței unor probe suficiente pentru adoptarea unei soluții de

trimitere în judecată a magistraților M.M.G., M.E., Z.R.I., D.A.P., A.C.G. și B.T.O.,

sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 și de art. 264 C.

pen. A susținut petiționarul că făptuitorii nu au dat curs sesizărilor formulate

de el, pronunțând într-o altă cauză o hotărâre ce l-a nemulțumit, neepuizând probatoriul

necesar a fi administrat.

S-a reținut că,

în cauză, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitori, cu motivația

că faptele reclamate nu există, activitățile desfășurate de făptuitori circumscriindu-se

atribuțiilor lor de serviciu, neexistând niciun abuz din partea acestora și, mai

mult, nemulțumirea vreuneia dintre părțile litigante în legătură cu soluțiile adoptate

nu constituie, a priori, o condiție pentru cercetarea magistraților, ale căror hotărâri

pot fi cenzurate prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege.

Totodată, s-a

constatat că prin rezoluția procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel Brașov dată în Dosarul nr. 971/II/2/2011 s-a respins plângerea petiționarului

îndreptată împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, cu motivația că

actele premergătoare nu confirmă încălcarea de către făptuitori a atribuțiilor de

serviciu ori a normelor deontologice și nici intenția acestora de a vătăma în vreun

fel interesele legale ale petiționarului.

Curtea de apel,

raportând rezoluția atacată la probatoriul administrat și existent la dosar, a reținut

că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii reclamate, atâta timp

cât făptuitorul B.T.O., sesizat cu respectarea prevederilor art. 275 alin. (3) C.

proc. pen., a respins motivat plângerea îndreptată împotriva făptuitoarei M.C.,

medic primar specialist urgență, apreciind că toate consemnările medicului din actele

oficiale, pe care acesta și-a aplicat parafa, atestă împrejurări reale, iar lipsa

semnăturii sale nu presupune o îndeplinire defectuoasă a respectivului act și nu

denotă că suntem în prezența unui înscris falsificat care emană, de altfel, de la

o persoană competentă, fiind îndeplinit cu respectarea formalităților prescrise

în mod imperativ de lege, de care depinde însăși valabilitatea lui, poziție însușită

ulterior și de judecătorul cauzei, făptuitoarea M.G.M., care anterior pronunțării

a încuviințat în ședință publică, cererea de amânare formulată de către același

petiționar, încheierea fiind atașată la dosarul cauzei, soluția sa de respingere

a plângerii fiind nu numai întemeiată pe dispozițiile art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., dar și motivată pe aspectul că susținerile petiționarului

nu sunt dovedite, concluzionându-se că omisiunea semnării fișelor de consultație

nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor reclamate. S-a avut în

vedere că această soluție a fost menținută prin decizia penală nr. 16/R din 10

februarie 2010 a Tribunalului Covasna, dată în completul format din magistrații

M.E., Z.R.I., D.A.P., cu motivația că în ceea ce privește susținerea petiționarului,

în sensul că nu a fost consultat de făptuitoare, deși aceasta se afla în cadrul

spitalului, dar la cabinetul ORL și nu la camera de urgențe, prima instanță a reținut

corect că aceste aspecte nu sunt dovedite, martorul S.G. a cărui audiere o solicita

petiționarul în situația restituirii cauzei la parchet nefiind prezent în cadrul

spitalului, ci doar până în momentul sosirii ambulanței la data de 21 decembrie

2008, arătându-se că instanța este ținută de limitele sesizării, fiind totodată

necesar a verifica dacă organele de cercetare au efectuat verificări sub aspectul

tuturor împrejurărilor sesizate de petiționar prin plângerea formulată la parchet,

iar dacă petiționarul înțelege să invoce motive noi, aspecte pe care nu le-a sesizat

inițial și față de care organele de cercetare sesizate nu au efectuat verificări

(spre exemplu verificări referitoare la lipsa buletinului de analiză toxicologică

alcoolemie), aceste aspecte noi pot fi sesizate de petiționar printr-o eventuală

altă sesizare adresată organelor de cercetare penală, cu referire expresă la acele

situații pe care le solicită a fi analizate, în cauză fiind cercetată doar activitatea

medicului sub aspectul faptelor sesizate de petiționar, referitoare la scrisul și

semnăturile din fișele de consultare și de pe biletul de trimitere, precum și consultarea

petiționarului de către acesta la data respectivă, dar și aspectul referitor la

consemnarea mențiunii „pacient agresat după consum de alcool”.

S-a mai reținut

că făptuitorii mai sus nominalizați au conchis că prima instanță a apreciat că,

în cauză, soluția dată de procurorul de caz este legală și temeinică, neputându-se

reține intenția medicului în comiterea vreunei infracțiuni, aspectele consemnate

fiind reale, iar omisiunea semnării fișelor de consultație nu întrunește elementele

constitutive ale infracțiunilor analizate, cum corect a reținut și procurorul de

caz, dar și prim-procurorul parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna, omisiunea

semnării actelor invocate neputând constitui infracțiunea de neglijență în serviciu,

nefiind dovedite vătămări importante ale intereselor persoanei, rezultate din aceste

omisiuni referitoare la semnarea actelor, cu atât mai mult cu cât actele au fost

înaintate institutului de medicină legală, autenticitatea acestora fiind asumată

de Spitalul Județean Sf. Gheorghe.

Ca atare, Curtea

de apel a apreciat ca fiind nefondată plângerea petiționarului și a menținut ca

legală și temeinică rezoluția atacată, având în vedere că făptuitorii au prezentat

motivele care i-au determinat să pronunțe soluția dată în cauză, efectuându-se și

controlul judiciar permisiv prin lege, că aceștia au avut posibilitatea să discearnă

din argumentele aduse în susținerea și combaterea pretențiilor ridicate care este

adevărul în cauză, efectuând corect în exercițiul atribuțiilor lor de serviciu operațiile

pe care erau ținuți să le efectueze, nezădărnicind urmărirea penală ori judecata

cauzei pentru a-și asigura un anumit folos, neîmpiedicând un act de procedură care

urma a se efectua în cauză pentru a sprijini medicul în discuție în schimbul unui

avantaj, nu neapărat de natură materială, sesizând că petiționarului i s-a dat posibilitatea

deplinei exercitări a drepturilor procesuale recunoscute de legiuitor, ținând cont

că un procuror este liber să prezinte în instanță concluziile pe care le consideră

întemeiate, după cum și judecătorii sunt independenți și se supun doar legii, garanție

a unei judecăți egale și imparțiale față de orice persoană, că în speță nu s-a probat

faptul exercitării abuzive a atribuțiilor căzute în sarcina acestora, ei necomportându-se

incorect și neexercitându-și voit incorect atribuțiile legale căzute în sarcina

lor, or, abuzul înseamnă o faptă comisă în cunoștință de cauză, cu intenție, aspect

neîntrunit în speță, unde s-au respectat cerințele de fond și formă ale hotărârilor

pronunțate de făptuitori, aceștia neîndeplinind un act contrar atribuțiilor lor

de serviciu, deliberând motivat asupra chestiunii supusă judecății, motivând-o corect

și convingător, apreciind că probatoriul administrat este complet.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs petiționarul C.D., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

La termenul din

data de 24 septembrie 2012, Înalta Curte, din oficiu, a pus în discuția părților

inadmisibilitatea recursului declarat de petiționar împotriva sentinței penale

nr. 20/S din 15 februarie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru

cauze cu minori.

Examinând cauza,

Înalta Curte constată că recursul declarat de petiționarul C.D. este inadmisibil,

pentru următoarele considerente:

Astfel, în conformitate

cu prevederile art. 278

1

pct. 10 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat

prin Legea nr. 202/2010, „Hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8)

este definitivă”.

Sentința penală

nr. 20/S din 15 februarie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru

cauze cu minori, în calitate de instanță de fond, a rămas definitivă potrivit

art. 278

1

pct. 10 C. proc. pen., împrejurare ce atrage inadmisibilitatea

noului control judiciar prin recurs solicitat de petiționar.

Această sancțiune

procesuală este incidentă în cauză în raport și cu principiul unicității exercitării

căilor de atac, decurgând din aceleași dispoziții legale anterior citate.

Pentru considerentele

anterior arătate, recursul în cauză se va respinge ca inadmisibil în baza art. 385

15

pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., cu consecința obligării recurentului-petiționar,

potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., la plata sumei de 200 RON cheltuieli

judiciare statului, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil,

recursul declarat de petiționarul C.D. împotriva sentinței penale nr. 20/S din 15

februarie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul-petiționar

la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

24 septembrie 2012.