ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1617/2013

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 289/PI din 21 noiembrie 2012 a Curții de Apel Timișoara - secția penală, pronunțată în dosarul nr. 4539/1/2012, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiționarul A.I. împotriva adresei nr. 1559/VIII-1/2012 dată în dosarul cu același număr de către Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petiționarul la plata sumei de 50 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin plângerea înregistrată inițial pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție, petiționarul A.I.

a formulat plângere împotriva domnului magistrat C.C., arătând că a formulat plângere împotriva acestui magistrat la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, însă a fost refuzată cercetarea plângerii sale. Prin adresa nr. 1559/VIII-1/2012, Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat petiționarului ca în condițiile art. 222 alin. (2) C. proc. pen., să completeze sesizarea cu descrierea faptelor și a mijloacelor de probă. Analizând plângerea pe baza actelor și lucrărilor dosarului, prima instanță a reținut că, potrivit art. 278 x C. proc.

pen., împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate, pot face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și 278, la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță. Plângerea poate fi făcută și împotriva dispoziției de netrimitere în judecată cuprinse în rechizitoriu. S-a reținut că, din cuprinsul acestei prevederi legale, rezultă că obiectul plângerii reglementate de dispozițiile art. 278 1 C. proc.

pen. îl poate constitui rezoluția de neîncepere a urmăririi, rezoluția sau, după caz, ordonanța de clasare sau de scoatere de sub urmărire penală sau dispoziția de netrimitere în judecată cuprinsă în rechizitoriu, enumerarea textului de lege fiind limitativă. Prin urmare, s-a avut în vedere că nu poate fi atacat pe această cale niciun alt act emis de organul de urmărire penală, indiferent că actul respectiv reprezintă un act de urmărire penală sau un act administrativ emis de organul de urmărire penală în exercitarea atribuțiilor ce-i revin. Din cuprinsul plângerii formulate de petiționar, a rezultat că aceasta este nemulțumit de împrejurarea că, prin adresa nr. 1559/VIII-1/2012, Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție i-a solicitat ca în condițiile art. 222 alin. (2) C. proc.

pen., să completeze sesizarea cu descrierea faptelor și a mijloacelor de probă, apreciind că în acest mod se refuză cercetarea plângerii sale. Prin urmare, dat fiind faptul că această adresă nu este un act de urmărire penală care să se regăsească printre actele enumerate expres și limitativ de textul art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., instanța a apreciat că plângerea formulată de petiționar împotriva unei asemenea adrese, în condițiile acestui text de lege, este inadmisibilă, soluție prevăzută în mod expres de art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petiționarul A.I., fără a indica motivele ce stau la baza promovări căii de atac. La termenul de judecată din data de 13 mai 2013, înalta Curte, din oficiu, a pus în discuția părților inadmisibilitatea recursului declarat de petiționar împotriva sentinței penale nr. 289/PI din 21 noiembrie 2012 a Curții de Apel Timișoara - secția penală.

Concluziile reprezentantului Ministerului Public au fost în sensul admiterii excepției și respingerii recursului, ca inadmisibil. Examinând cauza, înalta Curte constată că recursul declarat de petiționarul A.I. este inadmisibil pentru următoarele considerente: Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Codul de procedură penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.

Codul de procedură penală reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac ordinare care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor. Dispozițiile art. 385 1 C. proc. pen. prevăd că sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătorești nedefinitive, fiind indicate expres și limitativ hotărârile care sunt supuse recursului. În speță, petiționarul a declarat recurs împotriva sentinței penale nr. 289/PI din 21 noiembrie 2012 a Curții de Apel Timișoara - secția penală, pronunțată în dosarul nr. 4539/1/2012, hotărâre care, însă, este definitivă. Astfel, dacă s-ar recunoaște promovarea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de lege, s-ar ajunge la încălcarea principiului legalității căilor de atac consfințit prin art. 129 din Constituție, ceea ce este inadmisibil.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul A.I. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul A.l. împotriva sentinței penale nr. 289/PI din 21 noiembrie 2012 a Curții de Apel Timișoara - Secția penală, pronunțată în dosarul nr. 4539/1/2012. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 mai 2013.