ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1152/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1152/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând

asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin cererea

înregistrată la iată de 25 noiembrie 2010 pe rolul Tribunalului Dolj, secția a

II-a civilă, sub nr. 18301/63/2010, reclamanta P.A. a chemat în judecată pe

pârâtele B.C.R., B.C.R. - agenția Filiași și SC S.C. SRL, solicitând, ca prin

hotărârea ce se va pronunța, să se constate încetarea efectelor contractului de

credit din 11 martie 2002 și să se dispună radierea ipotecii notate în CF, cu

cheltuieli de judecată.

Prin

sentința nr. 2826/2011 din 25 octombrie 2011, Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă,

a admis excepția lipsei capacității procesuale a pârâtei B.C.R. - agenția

Filiași, invocată de pârâta B.C.R. SA București; a respins excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtei B.C.R. SA București, invocată de aceasta;

a respins excepțiile netimbrării, tardivității depunerii precizării cererii,

inadmisibilității și autorității de lucru judecat, invocate de pârâta SC S.C. SRL

București; a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamanta P.A., în

contradictoriu cu pârâtele SC B.C.R. SA București și SC S.C. SRL București; a

constatat încetate efectele contractului de garanție imobiliară autentificat din

14 martie 2002 de B.N.P. - G.I.; a dispus radierea ipotecii notate în CF Craiova;

a respins capetele ce cerere având ca obiect constatarea încetării efectelor

contractului de credit din 11 martie 2002 și constatarea nulității contractului

de garanție imobiliară autentificat din 14 martie 2002 de B.N.P. - G.I. ca

neîntemeiate; a obligat pârâtele SC B.C.R. SA București și SC S.C. SA București

în favoarea reclamantei la plata sumei de 5.219 lei cheltuieli de judecată și a

respins acțiunea precizată formulată în contradictoriu cu pârâta B.C.R. - agenția

Filiași ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de capacitate

procesuală.

Pentru

a pronunța această sentință tribunalul a reținut următoarele:

Excepția

netimbrării cererii de chemare în judecată, invocată de pârâta SC S.C. SRL

București, este neîntemeiată având în vedere că reclamanta a achitat atât taxa

de timbru aferentă pretențiilor sale la momentul introducerii cererii, cât cele

stabilite în sarcina sa de instanță prin încheierile de ședință din 18 ianuarie

2011 si 22 martie 2011.'

Neîntemeiată

este și excepția tardivității formulării cererii precizatoare,invocată de

aceeași pârâtă, în raport de dispozițiile art. 134 C. proc. civ., potrivit

cărora prima zi de înfățișare este cea la care părțile legal citate pot pune

concluzii și în considerarea faptului că la termenul din 18 ianuarie 2011,

cauza a fost amânată la cererea pârâtei SC S.C. SRL București pentru lipsa de

apărare a acesteia, iar precizarea acțiunii a fost depusă la termenul ulterior

- 15 februarie 2011.

În

ceea ce privește excepția lipsei capacității procesuale a pârâtei B.C.ROMÂNÂ. -

agenția Filiași, instanța a reținut că agenția, ca entitate fără personalitate

juridică, nu are capacitate procesuală de folosință și de exercițiu și a admis

excepția motivat de faptul că pârâta nu a făcut dovada existenței organelor

proprii de conducere pentru a putea sta în judecată conform art. 41 C. proc. civ.

Referitor

la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC B.C.R. SA

București, tribunalul a reținut că există identitate între persoana pârâtei și

persoana în sarcina căreia ar putea fi stabilită o obligație derivând din

raportul juridic obligațional dedus judecății, în condițiile în care, prin

acțiunea introductivă precizată se tinde la constatarea nulității sau încetării

efectelor unui contract în care această pârâtă a fost parte contractantă, iar

cesiunea contractului de credit intervenită ulterior, nu a determinat încetarea

tuturor efectelor acestui contract în ceea ce le privește pe pârâta B.C.R. SA

București. în calitate de creditor și pe reclamanta P.A., în calitate de

garant.

Excepția

inadmisibilității acțiunii introductive precizate, invocată în baza

dispozițiilor art. 111 C. proc. civ., a fost respinsă, instanța reținând că în

raport de petitul formulat de reclamantă, aceasta solicită constatarea

existenței sau inexistenței unor drepturi, nu constatarea unei situații

faptice, pentru a atrage inadmisibilitatea cererii.

Prin

sentința civilă nr. 4380 din 28 mai 2005 pronunțată de Judecătoria Craiova în Dosarul

nr 5416/2004, definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului formulat

față de aceasta prin Decizia civilă nr. 1677/2005 a Tribunalului Dolj.

În

cuprinsul acestei hotărâri judecătorești s-a constatat faptul că la încheierea

actelor adiționale la contractul de credit din 11 martie 2002 nu au fost

respectate condițiile de constituire a ipotecii, astfel că aceste acte nu îi

sunt opozabile reclamantei, iar suma împrumutată de 1.200.000.000 lei ce a

făcut obiectul - contractului de creditare din 11 martie 2002 și care a fost

garantată de către reclamantă a fost restituiră integral în termenul

contractual.

Excepția

autorității de lucru judecat invocată în raport de sentința comercială nr. 425

din 3 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj, a fost apreciată ca

neîntemeiată, instanța reținând că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de

art. 1201 C. civ. și art. 166 C. proc. civ., între cele două cereri de chemare

în judecată neexistând identitate de părți și cauză, litigiul soluționat prin

sentința civilă nr. 1588 din 5 februarie 2008 a Judecătoriei Craiova fiind

tranșat în sensul respingerii pentru neîndeplinirea la momentul sesizării a

condițiilor rectificării de carte funciară prevăzute de art. 34 pct. 3 din

Legea nr. 7/1996, cererea fiind, la acel moment prematură.

Pe

fondul cauzei, tribunalul, reținând, conform sentinței civile nr. 4380 din 28

mai 2005 pronunțată de Judecătoria Craiova în Dosarul nr. 5416/2004, definitivă

și irevocabilă prin respingerea recursului prin Decizia civilă nr. 1677/2005 a

Tribunalului Dolj, că obligația reclamantei de a garanta creditul inițial în

cuantum de 1.200.000.000 lei scadent la 08 iunie 2002, acordat SC B. SA prin

convenția de credit din 11 martie 2002, s-a stins ca și consecință a stingerii

prin plată a obligației principale de rambursare a sumei împrumutate, a

constatat încetate efectele contractului de garanție imobiliară autentificat din

14 martie 2002 de B.N.P. - G.I.

De

asemenea, considerând că efectele contractului de credit din 11 martie 2002,

modificat prin actele adiționale și cesionat în favoarea pârâtei SC S.C. SRL nu

au încetat și apreciind că nu există nici o cauză de nulitate a contractului de

garanție imobiliară autentificat din 14 martie 2002 de B.N.P. - G.I., a respins

capetele de cerere având ca obiect constatarea încetării efectelor contractului

de credit din 11 martie 2002 și constatarea nulității contractului de garanție

imobiliară autentificat din 14 martie 2002 de B.N.P. - G.I. ca neîntemeiate.

Împotriva

hotărârii primei instanțe, au declarat apel pârâtele SC B.C.R. SA București și

SC S.C. SRL București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin

decizia nr. 57 din 11 aprilie 2012, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă,

învestită cu soluționarea căii ordinare de atac, a respins ca nefondate

apelurile declarate de pârâtele B.C.R. București și SC S.C. SRL București

împotriva sentinței nr. 2826 din 25 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul

Dolj în Dosarul nr. 18301/63/2010, în contradictoriu cu intimata-reclamantă P.A.

și intimata-pârâtă SC B.C.R. SA - agenția Filiași și a obligat în solidar

apelantele-pârâte în favoarea intimatei-reclamante la plata sumei de 500

cheltuieli de judecată.

Pentru

a dispune astfel, instanța de control a reținut, în esență, că prima instanță,

pronunțând hotărârea atacată a făcut o corectă și judicioasă aplicare a

normelor legale incidente raportat la situația de fapt stabilită în urma unei

analize ample și coroborate a probelor administrate.

Împotriva

deciziei nr.57 din 11 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția

a II-a civilă, în termen legal, a declarat recurs pârâta SC S.C. SRL București,

criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C.

proc. civ. și solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în

principal în sensul admiterii excepției inadmisibilității acțiunii introductive

precizate, cu consecința

1

admiterii apelului său și schimbării

hotărârii primei instanțe în sensul respingerii acțiunii ca inadmisibilă și în

subsidiar ca neîntemeiată.

Subsumat

motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta

– pârâtă a susținut că, instanța de apel nu a motivat soluția de respingere a

excepției inadmisibilității cererii introductive precizate, limitându-se să

rețină ca pertinente argumentele avute în vedere de tribunal.

În

acest sens, a reiterat criticile formulate în apel relativ la această

chestiune, susținând că, în raport de terminologia utilizată de reclamantă în

formularea petitului referitor la constatarea încetării efectelor contractului

de garanție imobiliară autentificat din 14 martie 2002 de B.N.P. - G.I.,

reclamanta a învestit, în realitate instanța cu o cerere în constatarea unei

stări fapt și nu a existenței sau inexistenței unui drept sau unor drepturi

decurgând din raporturi contractuale, cerere inadmisibilă în raport de

dispozițiile art. 111 C. proc. civ.

Cu

referire la motivul de nelegalitate prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură

civilă, recurentă - pârâtă SC S.C. SRL București a susținut că instanța de apel

a pronunțat hotărârea atacată cu încălcarea dispozițiilor art. 166 din C. civ.,

prin aceea că instanțele de fond nu au avut în vedere că cererea privind

constatarea stingerii obligației de plată și de radiere a ipotecii a mai făcut

obiectul sentinței civile nr. 1588 din 05 februarie 2003 pronunțată în Dosarul nr.

9.389/215/2007 al Judecătoriei Craiova, rămasă definitivă și irevocabilă.

Circumscris

aceluiași motiv de nelegalitate, pârâta a criticat decizia instanței de apel,

susținând că, în mod greșit, a reținut incidența și a făcut în cauză aplicarea

dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 7/1996, în opinia sa nefiind întrunite

condițiile prevăzute de norma legală, respectiv susținând că, în speță nu

există o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă care să constate că

nu mai sunt întrunite condițiile de existență a dreptului înscris sau că au

încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea.

Analizând

decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de

legalitate și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul

este nefondat pentru următoarele considerente:

Prealabil

examinării motivelor de nelegalitate prima chestiune ce se impune a fi

precizată este cea referitoare la obligația prevăzută în sarcina părții care

exercită această cale de atac de a respecta dispozițiile art.302

1

și

304 C. proc. civ. Exigențele impuse prin cele două texte legale au în vedere

faptul că recursul în concepția actuală este cale extraordinară de atac și în

consecință, ca ultim grad de jurisdicție nu își propune rejudecarea fondului,

ci examinarea legalității hotărârilor atacate în condițiile art. 304 pct.1-9 C.

proc. civ.

În

raport de cele anterior expuse, Înalta Curte, constată că recurenta-pârâtă a

dezvoltat și structurat criticile formulate subsumat motivelor de nelegalitate

indicate, acestea fiind însă nefondate, pentru considerentele ce urmează:

Art.

304

1

pct. 7 C. proc. civ. reglementează ca motiv de recurs situația

în care hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când

cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Prin

sintagma motivarea hotărârii se înțeleg considerentele acesteia, respectiv

argumentele de fapt și de drept care au format convingerea instanței în sensul

soluției pronunțate, susținând-o și având legătură directă cu aceasta.

Motivarea

unei hotărâri este contradictorie atunci când cuprinde argumente contrarii, din

care rezultă deopotrivă temeinicia și netemeinicia cererii de chemare în

judecată, ori atunci când există contradicție între considerentele și

dispozitivul hotărârii.

În

cauză, pârâta a susținut că instanța de apel nu a motivat soluția de respingere

a excepției inadmisibilității cererii introductive precizate, rezumându-se să

rețină ca fiind corecte și legale argumentele avute în vedere de prima

instanță.

Înalta

Curte apreciază critica ca fiind nefondată, din verificarea deciziei atacate

rezultând că soluția cuprinsă în dispozitivul acesteia este susținută și

consecința argumentelor reținu:e detaliat în considerentele hotărârii.

Potrivit

dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., hotărârea se dă în numele legii și

va cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței,

precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Astfel,

în dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de

legiuitor pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un

proces echitabil prevăzut la art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului.

Conform

jurisprudenței instanței de la Strasbourg, noțiunea de proces echitabil

presupune ca o instanță internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa,

să fi examinat totuși, în mod real, problemele reale care i-au fost supuse i nu

doar să reia concluziile instanței inferioare.

Cu

alte cuvinte, art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului implică

în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv al

argumentelor și elementelor probatorii ale părților pentru a le aprecia

pertinența.

Înalta

Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătorești, semnifică, în sensul

strict al termenului, precizarea în scris a raționamentului în baza căruia

judecătorul a admis sau respins o cerere de chemare în judecată;

Verificarea

respectării acestei cerințe se apreciază prin raportarea criticilor formulate

în memoriul de apel la considerentele hotărârii atacate.

În speță, Înalta Curte reține că hotărârea recurată

îndeplinește cerințele impuse de art. 261 pct. 5 C. proc. civ., instanța de

prim control judiciar expunând în mod corespunzător argumentele care au

determinat formarea convingerii sale în sensul respingerii apelului pârâtei.

Mai

precis, instanța de apel a arătat în cuprinsul considerentelor hotărârii

pronunțate, detaliat și judicios înscrisurile care, raportat la petitele cu

care reclamanta a învestit prima instanță, i-au format convingerea în sensul

admisibilității acesteia, motivarea în sensul dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc.

civ. netrebuind să se constituie într-o reproducere din nou a stării de fapt,

ci doar să rezulte că aceasta a constituit obiect de cercetare și analiză

pentru instanță, precum și că, la ea, s-au aplicat normele de drept ce

guvernează instituția ce face obiectul judecății.

Simpla

reluare a unor enunțuri formulate în fața primei instanțe relativ la pretinsa,

inadmisibilitate a capătului de cerere privind constatarea încetării efectelor

contractului de garanție imobiliară în raport de dispozițiile art. 111 C. proc.

civ., pentru că în opinia pârâtei din formularea acestuia rezultă că vizează o

stare de fapt și nu existența sau inexistența unor drepturi decurgând din contract,

fără fundamentarea lor pe soluția atacată, nu obligă instanța de control să reia

argumentele primei instanțe. în contextul în care critica pârâtei este una

generică, care reproduce integral susținerile formulate în fața primei

instanțe, Înalta Curte constată că instanța de apel, nu avea ce să examineze și

sa analizeze mai profund, argumentele dezvoltate de aceasta în susținerea

admisibilității cererii introductive fiind fără echivoc în ceea ce privește

combaterea excepției inadmisibilității cererii introductive.

Ca

atare, nu există vreo lipsă de motivare, în sensul avut în vedere de

dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., de natură a atrage admiterea

recursului.

Referitor

la criticile dezvoltate subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază de asemenea că sunt nefondate, în

considerarea următoarelor:

Motivul

prevăzut de art.304 pct. 9 C. proc. civ. vizează lipsa temeiului legal al

hotărârii criticate sau încălcarea ori aplicarea greșită a legii.

Altfel

spus, motivul de recurs invocat statuează trei ipoteze distincte - prima vizând

lipsa temeiului legal, situație în care urmează a se demonstra lipsa de bază

legală a soluției cu argumente din care să rezulte că, din conținutul deciziei

atacate, nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată, a doua

ipoteză se referă la încălcarea unei norme de drept substanțial, iar ultima

vizează interpretarea eronată a unei norme juridice, în prezenta cauză, pârâta

susținând incidența ultimelor două ipoteze.

Pentru

a fi în prezența celei de-a doua ipoteze - încălcarea unei norme de drept

substanțial - trebuie îndeplinite următoarele condiții: norma încălcată să

existe și să fie în vigoare la momentul judecății, să existe o contradicție

între considerentele și dispozitivul hotărârii, viciul să se afle în

dispozitivul hotărârii, iar acesta să contravină dispozițiilor legale. Din

această perspectivă, pârâta a criticat neplicarea în speță a dispozițiilor

art.166 C. proc. civ.

Pentru

a fi în prezența ultimei ipoteze - interpretarea eronată a unei norme juridice

- trebuie ca instanța, recurgând la un text de lege, să-i fi dat o greșită

interpretare sau faptul reținut să fi fost greșit calificat, în raport cu

exigențele unui anumit text de lege.

Subsumat

acestei ipoteze SC S.C. SRL București

Deși,

recurenta-pârâtă a indicat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9

C. proc. civ., și a indicat normele legale pretins încălcate și greșit

aplicate, nu a argumentat corect niciuna dintre cele două ipoteze.

Potrivit

art.166 C. proc. civ.: „Excepția puterii lucrului judecat se poate ridica, de

părți sau de judecător, chiar înaintea instanțelor de recurs.”

Faptul

că instanțele de fond nu au făcut aplicarea normei legale precitate, în raport

de sentința civilă nr. 1588 din 05 februarie 2008 pronunțată de Judecătoria

Craiova în Dosarul nr. 1588 din 05 februarie 2008, apare ca lipsit de relevanță

în speță, atât timp cât niciuna dintre instanțe nu și-a motivat soluția de

respingere a excepției autorității de lucru judecat pe inadmisibilitatea

acesteia, în considerarea faptului că nu ar fi fost formulată în termen. Ambele

instanțe au reținut inaplicabilitatea în cauză a prevederilor art. 1201 C. civ.

coroborat art. 166 C. proc. civ. motivat de lipsa identității părților și

cauzei între litigiul dedus judecății și cel soluționat prin sentința relativ

la care pârâta a invocat autoritatea lucrului judecat. Or, în condițiile

constatării neîndeplinirii triplei identități - de părți, obiect și cauză, nu

se mai poate lua în discuție incidența art.166 C. proc. civ.

Relativ

la pretinsa greșită aplicare a dispozițiilor art. 34 din Legea nr.7/1996

motivat, în opinia pârâtei de neîndeplinirea condițiilor statuate de legiuitor

pentru admisibilitatea acțiunii în rectificarea înscrierilor din cartea

funciară, respectiv în radierea ipotecii, Înalta Curte apreciază că și această

critică este nefondată și că pârâta, pro causa, acordă o interpretare eronată

normei legale.

Astfel,

art. 34 din Legea nr. 7/1996, varianta în vigoare la data promovării acțiunii,

prevede că: „Orice persoană interesată poate cere rectificarea înscrierilor din

cartea funciară dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă

s-a constatat că:

1.

înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost

valabil;

2.

dreptul înscris a fost greșit calificat;

3.

nu mai sunt întrunite condițiile de existență a dreptului înscris sau au

încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea;

4.

înscrierea din cartea funciară nu mai este în concordanță cu situația reală

actuală a imobilului.”

În

speță, se constată că, în mod corect instanțele de fond au făcut aplicarea 34

alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 7/1996, reținând că nu mai sunt întrunite

condițiile de existență a dreptului înscris, respectiv a dreptului de ipotecă

înscris în favoarea pârâtei B.C.R. - Agenția Filiași, în condițiile în care

prin sentința nr. 4320 din 29 aprilie 2005 a Judecătoriei Craiova (filele nr.

8-11 dos. fond) rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului

conform Deciziei civile nr. 1677 din 23 noiembrie 2005 pronunțată în Dosar nr. 4373/CIV/2005

al Tribunalului Dolj atașat la Dosar nr. 5416/2004 al Judecătoriei Craiova s-a

admis contestația la executare formulată de către reclamanta P.A.,

dispunându-se anularea actelor de executare întocmite împotriva contestatoarei

în dosarul execuțional nr. 120/2003, întocmit de executor bancar J.C. - SC B.C.R.

SA Filiași.

În

motivarea acestei soluții, s-a reținut că din raportul de expertiză contabilă

administrat în cauză rezultă că suma împrumutată obiect al contractului de

credit nr. x/2002, garantată de contestatoarea P.A. a fost restituită integral

în termenul contractual până la data de 19 iunie 2002, fapt ce a atras

stingerea obligației principale de plată și implicit a obligației accesorii de

garantare a creditului, întrucât garantul ipotecar răspunde în limita sumei

garantate conform art. 1746 C. civ.

Potrivit

art. 33 din contractul de credit nr. x/2002, „modificarea prevederilor

contractuale poate fi făcută numai prin acordul ambelor părți, pe baza unui act

adițional”, or, în speță actele adiționale încheiate au fost semnate numai de

societatea împrumutată (SC B. SA) și de creditoare (B.C.R. - Agenția Filiași),

fără ca reclamanta P.A. să-și fi exprimat consimțământul la încheierea

contractului de ipotecă pentru celelalte împrumuturi acordate societății,

astfel încât, nefiind respectate dispozițiile art. 1772 C. civ., care impun

obligativitatea formei autentice în cazul ipotecii convenționale, nu se poate

angaja răspunderea patrimonială a acesteia.

Așadar,

s-a conchis în sensul că actele adiționale nu îi sunt opozabile contestatoarei

și întrucât suma garantată inițial de aceasta a fost restituită integral în

termenul contractual, imobilul ipotecat nu poate face obiectul executării

silite.

Situația

anterior expusă nu a fost contestată de părți, fiind confirmată și de rezoluția

din 1 septembrie 2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Filiași (Dosar nr.

625/P/2004).

În

raport de considerentele sentinței nr. 4320 din 29 aprilie 2005 definitivă și

irevocabilă, înalta Curte reține că, în mod corect, instanțele de fond au făcut

aplicarea art. 34 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 7/1996, varianta în vigoare la

data promovării acțiunii.

În

cazul de față, rezultă fără echivoc că motivul de nelegalitate a fost invocat

cu scopul de a repune în discuție probele și de a solicita instanței de recurs

să reconsidere concludenta lor, ceea ce nu este permis în această fază

procesuală.

În

concluzie, cu referire la motivele invocate se va reține că recurenta-pârâtă

prin argumentele aduse a cerut instanței de recurs să statueze asupra cauzei ca

atare, judecând în fond și nu doar să verifice decizia din apel în ce privește

modul de aplicare a legii.

Este

de reținut că simpla nemulțumire a părții cu privire la soluțiile pronunțate

atât de prima instanță, cât și de instanța de apel, modalitatea în care acestea

au analizat probele administrate în cauză, precum și succinta relatare a

situației de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanței de recurs în

raport de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

Așa

fiind, se constată că, instanța de apel a analizat și a răspuns tuturor

criticilor formulate, în cauză neexistând motive de nelegalitate, astfel încât,

decizia atacată este la adăpost de orice critică, urmând ca, în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să respingă ca nefondat

recursul declarat de pârâta SC S.C. SRL București împotriva Deciziei nr. 57 din

11 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, menținând

hotărârea atacată.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C

I D E

Respinge

ca nefondat recursul declarat de pârâta SC S.C. SRL București împotriva

deciziei nr. 57 din 11 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția

a II-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 martie 2013.