ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1152/2013

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la iată de 25 noiembrie 2010 pe rolul Tribunalului Dolj, secția a II-a civilă, sub nr. 18301/63/2010, reclamanta P.A. a chemat în judecată pe pârâtele B.C.R., B.C.R. - agenția Filiași și SC S.C. SRL, solicitând, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate încetarea efectelor contractului de credit din 11 martie 2002 și să se dispună radierea ipotecii notate în CF, cu cheltuieli de judecată. Prin sentința nr. 2826/2011 din 25 octombrie 2011, Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă, a admis excepția lipsei capacității procesuale a pârâtei B.C.R. - agenția Filiași, invocată de pârâta B.C.R.

SA București; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B.C.R. SA București, invocată de aceasta; a respins excepțiile netimbrării, tardivității depunerii precizării cererii, inadmisibilității și autorității de lucru judecat, invocate de pârâta SC S.C. SRL București; a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamanta P.A., în contradictoriu cu pârâtele SC B.C.R. SA București și SC S.C. SRL București; a constatat încetate efectele contractului de garanție imobiliară autentificat din 14 martie 2002 de B.N.P. - G.I.; a dispus radierea ipotecii notate în CF Craiova; a respins capetele ce cerere având ca obiect constatarea încetării efectelor contractului de credit din 11 martie 2002 și constatarea nulității contractului de garanție imobiliară autentificat din 14 martie 2002 de B.N.P.

- G.I. ca neîntemeiate; a obligat pârâtele SC B.C.R. SA București și SC S.C. SA București în favoarea reclamantei la plata sumei de 5.219 lei cheltuieli de judecată și a respins acțiunea precizată formulată în contradictoriu cu pârâta B.C.R. - agenția Filiași ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală. Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut următoarele: Excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, invocată de pârâta SC S.C. SRL București, este neîntemeiată având în vedere că reclamanta a achitat atât taxa de timbru aferentă pretențiilor sale la momentul introducerii cererii, cât cele stabilite în sarcina sa de instanță prin încheierile de ședință din 18 ianuarie 2011 si 22 martie 2011.' Neîntemeiată este și excepția tardivității formulării cererii precizatoare,invocată de aceeași pârâtă, în raport de dispozițiile art. 134 C. proc.

civ., potrivit cărora prima zi de înfățișare este cea la care părțile legal citate pot pune concluzii și în considerarea faptului că la termenul din 18 ianuarie 2011, cauza a fost amânată la cererea pârâtei SC S.C. SRL București pentru lipsa de apărare a acesteia, iar precizarea acțiunii a fost depusă la termenul ulterior - 15 februarie 2011. În ceea ce privește excepția lipsei capacității procesuale a pârâtei B.C.ROMÂNÂ. - agenția Filiași, instanța a reținut că agenția, ca entitate fără personalitate juridică, nu are capacitate procesuală de folosință și de exercițiu și a admis excepția motivat de faptul că pârâta nu a făcut dovada existenței organelor proprii de conducere pentru a putea sta în judecată conform art. 41 C. proc.

civ. Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC B.C.R. SA București, tribunalul a reținut că există identitate între persoana pârâtei și persoana în sarcina căreia ar putea fi stabilită o obligație derivând din raportul juridic obligațional dedus judecății, în condițiile în care, prin acțiunea introductivă precizată se tinde la constatarea nulității sau încetării efectelor unui contract în care această pârâtă a fost parte contractantă, iar cesiunea contractului de credit intervenită ulterior, nu a determinat încetarea tuturor efectelor acestui contract în ceea ce le privește pe pârâta B.C.R. SA București. în calitate de creditor și pe reclamanta P.A., în calitate de garant.

Excepția inadmisibilității acțiunii introductive precizate, invocată în baza dispozițiilor art. 111 C. proc. civ., a fost respinsă, instanța reținând că în raport de petitul formulat de reclamantă, aceasta solicită constatarea existenței sau inexistenței unor drepturi, nu constatarea unei situații faptice, pentru a atrage inadmisibilitatea cererii. Prin sentința civilă nr. 4380 din 28 mai 2005 pronunțată de Judecătoria Craiova în Dosarul nr 5416/2004, definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului formulat față de aceasta prin Decizia civilă nr. 1677/2005 a Tribunalului Dolj.

În cuprinsul acestei hotărâri judecătorești s-a constatat faptul că la încheierea actelor adiționale la contractul de credit din 11 martie 2002 nu au fost respectate condițiile de constituire a ipotecii, astfel că aceste acte nu îi sunt opozabile reclamantei, iar suma împrumutată de 1.200.000.000 lei ce a făcut obiectul - contractului de creditare din 11 martie 2002 și care a fost garantată de către reclamantă a fost restituiră integral în termenul contractual. Excepția autorității de lucru judecat invocată în raport de sentința comercială nr. 425 din 3 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj, a fost apreciată ca neîntemeiată, instanța reținând că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 1201 C. civ.

și art. 166 C. proc. civ., între cele două cereri de chemare în judecată neexistând identitate de părți și cauză, litigiul soluționat prin sentința civilă nr. 1588 din 5 februarie 2008 a Judecătoriei Craiova fiind tranșat în sensul respingerii pentru neîndeplinirea la momentul sesizării a condițiilor rectificării de carte funciară prevăzute de art. 34 pct. 3 din Legea nr. 7/1996, cererea fiind, la acel moment prematură.

Pe fondul cauzei, tribunalul, reținând, conform sentinței civile nr. 4380 din 28 mai 2005 pronunțată de Judecătoria Craiova în Dosarul nr. 5416/2004, definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului prin Decizia civilă nr. 1677/2005 a Tribunalului Dolj, că obligația reclamantei de a garanta creditul inițial în cuantum de 1.200.000.000 lei scadent la 08 iunie 2002, acordat SC B. SA prin convenția de credit din 11 martie 2002, s-a stins ca și consecință a stingerii prin plată a obligației principale de rambursare a sumei împrumutate, a constatat încetate efectele contractului de garanție imobiliară autentificat din 14 martie 2002 de B.N.P. - G.I. De asemenea, considerând că efectele contractului de credit din 11 martie 2002, modificat prin actele adiționale și cesionat în favoarea pârâtei SC S.C.

SRL nu au încetat și apreciind că nu există nici o cauză de nulitate a contractului de garanție imobiliară autentificat din 14 martie 2002 de B.N.P. - G.I., a respins capetele de cerere având ca obiect constatarea încetării efectelor contractului de credit din 11 martie 2002 și constatarea nulității contractului de garanție imobiliară autentificat din 14 martie 2002 de B.N.P. - G.I. ca neîntemeiate. Împotriva hotărârii primei instanțe, au declarat apel pârâtele SC B.C.R. SA București și SC S.C. SRL București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin decizia nr. 57 din 11 aprilie 2012, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, învestită cu soluționarea căii ordinare de atac, a respins ca nefondate apelurile declarate de pârâtele B.C.R.

București și SC S.C. SRL București împotriva sentinței nr. 2826 din 25 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 18301/63/2010, în contradictoriu cu intimata-reclamantă P.A. și intimata-pârâtă SC B.C.R. SA - agenția Filiași și a obligat în solidar apelantele-pârâte în favoarea intimatei-reclamante la plata sumei de 500 cheltuieli de judecată. Pentru a dispune astfel, instanța de control a reținut, în esență, că prima instanță, pronunțând hotărârea atacată a făcut o corectă și judicioasă aplicare a normelor legale incidente raportat la situația de fapt stabilită în urma unei analize ample și coroborate a probelor administrate. Împotriva deciziei nr.57 din 11 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, în termen legal, a declarat recurs pârâta SC S.C.

SRL București, criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în principal în sensul admiterii excepției inadmisibilității acțiunii introductive precizate, cu consecința 1 admiterii apelului său și schimbării hotărârii primei instanțe în sensul respingerii acțiunii ca inadmisibilă și în subsidiar ca neîntemeiată. Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta – pârâtă a susținut că, instanța de apel nu a motivat soluția de respingere a excepției inadmisibilității cererii introductive precizate, limitându-se să rețină ca pertinente argumentele avute în vedere de tribunal.

În acest sens, a reiterat criticile formulate în apel relativ la această chestiune, susținând că, în raport de terminologia utilizată de reclamantă în formularea petitului referitor la constatarea încetării efectelor contractului de garanție imobiliară autentificat din 14 martie 2002 de B.N.P. - G.I., reclamanta a învestit, în realitate instanța cu o cerere în constatarea unei stări fapt și nu a existenței sau inexistenței unui drept sau unor drepturi decurgând din raporturi contractuale, cerere inadmisibilă în raport de dispozițiile art. 111 C. proc. civ. Cu referire la motivul de nelegalitate prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, recurentă - pârâtă SC S.C.

SRL București a susținut că instanța de apel a pronunțat hotărârea atacată cu încălcarea dispozițiilor art. 166 din C. civ., prin aceea că instanțele de fond nu au avut în vedere că cererea privind constatarea stingerii obligației de plată și de radiere a ipotecii a mai făcut obiectul sentinței civile nr. 1588 din 05 februarie 2003 pronunțată în Dosarul nr. 9.389/215/2007 al Judecătoriei Craiova, rămasă definitivă și irevocabilă. Circumscris aceluiași motiv de nelegalitate, pârâta a criticat decizia instanței de apel, susținând că, în mod greșit, a reținut incidența și a făcut în cauză aplicarea dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 7/1996, în opinia sa nefiind întrunite condițiile prevăzute de norma legală, respectiv susținând că, în speță nu există o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă care să constate că nu mai sunt întrunite condițiile de existență a dreptului înscris sau că au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea.

Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Prealabil examinării motivelor de nelegalitate prima chestiune ce se impune a fi precizată este cea referitoare la obligația prevăzută în sarcina părții care exercită această cale de atac de a respecta dispozițiile art.302 1 și 304 C. proc. civ. Exigențele impuse prin cele două texte legale au în vedere faptul că recursul în concepția actuală este cale extraordinară de atac și în consecință, ca ultim grad de jurisdicție nu își propune rejudecarea fondului, ci examinarea legalității hotărârilor atacate în condițiile art. 304 pct.1-9 C. proc.

civ. În raport de cele anterior expuse, Înalta Curte, constată că recurenta-pârâtă a dezvoltat și structurat criticile formulate subsumat motivelor de nelegalitate indicate, acestea fiind însă nefondate, pentru considerentele ce urmează: Art. 304 1 pct. 7 C. proc. civ. reglementează ca motiv de recurs situația în care hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Prin sintagma motivarea hotărârii se înțeleg considerentele acesteia, respectiv argumentele de fapt și de drept care au format convingerea instanței în sensul soluției pronunțate, susținând-o și având legătură directă cu aceasta. Motivarea unei hotărâri este contradictorie atunci când cuprinde argumente contrarii, din care rezultă deopotrivă temeinicia și netemeinicia cererii de chemare în judecată, ori atunci când există contradicție între considerentele și dispozitivul hotărârii.

În cauză, pârâta a susținut că instanța de apel nu a motivat soluția de respingere a excepției inadmisibilității cererii introductive precizate, rezumându-se să rețină ca fiind corecte și legale argumentele avute în vedere de prima instanță. Înalta Curte apreciază critica ca fiind nefondată, din verificarea deciziei atacate rezultând că soluția cuprinsă în dispozitivul acesteia este susținută și consecința argumentelor reținu:e detaliat în considerentele hotărârii. Potrivit dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., hotărârea se dă în numele legii și va cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Astfel, în dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil prevăzut la art. 6 parag.

1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Conform jurisprudenței instanței de la Strasbourg, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuși, în mod real, problemele reale care i-au fost supuse i nu doar să reia concluziile instanței inferioare. Cu alte cuvinte, art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului implică în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv al argumentelor și elementelor probatorii ale părților pentru a le aprecia pertinența. Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătorești, semnifică, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raționamentului în baza căruia judecătorul a admis sau respins o cerere de chemare în judecată; Verificarea respectării acestei cerințe se apreciază prin raportarea criticilor formulate în memoriul de apel la considerentele hotărârii atacate.

În speță, Înalta Curte reține că hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de art. 261 pct. 5 C. proc. civ., instanța de prim control judiciar expunând în mod corespunzător argumentele care au determinat formarea convingerii sale în sensul respingerii apelului pârâtei. Mai precis, instanța de apel a arătat în cuprinsul considerentelor hotărârii pronunțate, detaliat și judicios înscrisurile care, raportat la petitele cu care reclamanta a învestit prima instanță, i-au format convingerea în sensul admisibilității acesteia, motivarea în sensul dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ. netrebuind să se constituie într-o reproducere din nou a stării de fapt, ci doar să rezulte că aceasta a constituit obiect de cercetare și analiză pentru instanță, precum și că, la ea, s-au aplicat normele de drept ce guvernează instituția ce face obiectul judecății.

Simpla reluare a unor enunțuri formulate în fața primei instanțe relativ la pretinsa, inadmisibilitate a capătului de cerere privind constatarea încetării efectelor contractului de garanție imobiliară în raport de dispozițiile art. 111 C. proc. civ., pentru că în opinia pârâtei din formularea acestuia rezultă că vizează o stare de fapt și nu existența sau inexistența unor drepturi decurgând din contract, fără fundamentarea lor pe soluția atacată, nu obligă instanța de control să reia argumentele primei instanțe. în contextul în care critica pârâtei este una generică, care reproduce integral susținerile formulate în fața primei instanțe, Înalta Curte constată că instanța de apel, nu avea ce să examineze și sa analizeze mai profund, argumentele dezvoltate de aceasta în susținerea admisibilității cererii introductive fiind fără echivoc în ceea ce privește combaterea excepției inadmisibilității cererii introductive.

Ca atare, nu există vreo lipsă de motivare, în sensul avut în vedere de dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., de natură a atrage admiterea recursului. Referitor la criticile dezvoltate subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază de asemenea că sunt nefondate, în considerarea următoarelor: Motivul prevăzut de art.304 pct. 9 C. proc. civ. vizează lipsa temeiului legal al hotărârii criticate sau încălcarea ori aplicarea greșită a legii.

Altfel spus, motivul de recurs invocat statuează trei ipoteze distincte - prima vizând lipsa temeiului legal, situație în care urmează a se demonstra lipsa de bază legală a soluției cu argumente din care să rezulte că, din conținutul deciziei atacate, nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată, a doua ipoteză se referă la încălcarea unei norme de drept substanțial, iar ultima vizează interpretarea eronată a unei norme juridice, în prezenta cauză, pârâta susținând incidența ultimelor două ipoteze. Pentru a fi în prezența celei de-a doua ipoteze - încălcarea unei norme de drept substanțial - trebuie îndeplinite următoarele condiții: norma încălcată să existe și să fie în vigoare la momentul judecății, să existe o contradicție între considerentele și dispozitivul hotărârii, viciul să se afle în dispozitivul hotărârii, iar acesta să contravină dispozițiilor legale.

Din această perspectivă, pârâta a criticat neplicarea în speță a dispozițiilor art.166 C. proc. civ. Pentru a fi în prezența ultimei ipoteze - interpretarea eronată a unei norme juridice - trebuie ca instanța, recurgând la un text de lege, să-i fi dat o greșită interpretare sau faptul reținut să fi fost greșit calificat, în raport cu exigențele unui anumit text de lege. Subsumat acestei ipoteze SC S.C. SRL București Deși, recurenta-pârâtă a indicat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., și a indicat normele legale pretins încălcate și greșit aplicate, nu a argumentat corect niciuna dintre cele două ipoteze. Potrivit art.166 C. proc.

civ.: „Excepția puterii lucrului judecat se poate ridica, de părți sau de judecător, chiar înaintea instanțelor de recurs.” Faptul că instanțele de fond nu au făcut aplicarea normei legale precitate, în raport de sentința civilă nr. 1588 din 05 februarie 2008 pronunțată de Judecătoria Craiova în Dosarul nr. 1588 din 05 februarie 2008, apare ca lipsit de relevanță în speță, atât timp cât niciuna dintre instanțe nu și-a motivat soluția de respingere a excepției autorității de lucru judecat pe inadmisibilitatea acesteia, în considerarea faptului că nu ar fi fost formulată în termen. Ambele instanțe au reținut inaplicabilitatea în cauză a prevederilor art. 1201 C. civ. coroborat art. 166 C. proc.

civ. motivat de lipsa identității părților și cauzei între litigiul dedus judecății și cel soluționat prin sentința relativ la care pârâta a invocat autoritatea lucrului judecat. Or, în condițiile constatării neîndeplinirii triplei identități - de părți, obiect și cauză, nu se mai poate lua în discuție incidența art.166 C. proc. civ. Relativ la pretinsa greșită aplicare a dispozițiilor art. 34 din Legea nr.7/1996 motivat, în opinia pârâtei de neîndeplinirea condițiilor statuate de legiuitor pentru admisibilitatea acțiunii în rectificarea înscrierilor din cartea funciară, respectiv în radierea ipotecii, Înalta Curte apreciază că și această critică este nefondată și că pârâta, pro causa, acordă o interpretare eronată normei legale.

Astfel, art. 34 din Legea nr. 7/1996, varianta în vigoare la data promovării acțiunii, prevede că: „Orice persoană interesată poate cere rectificarea înscrierilor din cartea funciară dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă s-a constatat că: 1. înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil; 2. dreptul înscris a fost greșit calificat; 3. nu mai sunt întrunite condițiile de existență a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea; 4. înscrierea din cartea funciară nu mai este în concordanță cu situația reală actuală a imobilului.” În speță, se constată că, în mod corect instanțele de fond au făcut aplicarea 34 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 7/1996, reținând că nu mai sunt întrunite condițiile de existență a dreptului înscris, respectiv a dreptului de ipotecă înscris în favoarea pârâtei B.C.R.

- Agenția Filiași, în condițiile în care prin sentința nr. 4320 din 29 aprilie 2005 a Judecătoriei Craiova (filele nr. 8-11 dos. fond) rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului conform Deciziei civile nr. 1677 din 23 noiembrie 2005 pronunțată în Dosar nr. 4373/CIV/2005 al Tribunalului Dolj atașat la Dosar nr. 5416/2004 al Judecătoriei Craiova s-a admis contestația la executare formulată de către reclamanta P.A., dispunându-se anularea actelor de executare întocmite împotriva contestatoarei în dosarul execuțional nr. 120/2003, întocmit de executor bancar J.C. - SC B.C.R. SA Filiași. În motivarea acestei soluții, s-a reținut că din raportul de expertiză contabilă administrat în cauză rezultă că suma împrumutată obiect al contractului de credit nr. x/2002, garantată de contestatoarea P.A.

a fost restituită integral în termenul contractual până la data de 19 iunie 2002, fapt ce a atras stingerea obligației principale de plată și implicit a obligației accesorii de garantare a creditului, întrucât garantul ipotecar răspunde în limita sumei garantate conform art. 1746 C. civ. Potrivit art. 33 din contractul de credit nr. x/2002, „modificarea prevederilor contractuale poate fi făcută numai prin acordul ambelor părți, pe baza unui act adițional”, or, în speță actele adiționale încheiate au fost semnate numai de societatea împrumutată (SC B. SA) și de creditoare (B.C.R. - Agenția Filiași), fără ca reclamanta P.A. să-și fi exprimat consimțământul la încheierea contractului de ipotecă pentru celelalte împrumuturi acordate societății, astfel încât, nefiind respectate dispozițiile art. 1772 C. civ., care impun obligativitatea formei autentice în cazul ipotecii convenționale, nu se poate angaja răspunderea patrimonială a acesteia.

Așadar, s-a conchis în sensul că actele adiționale nu îi sunt opozabile contestatoarei și întrucât suma garantată inițial de aceasta a fost restituită integral în termenul contractual, imobilul ipotecat nu poate face obiectul executării silite. Situația anterior expusă nu a fost contestată de părți, fiind confirmată și de rezoluția din 1 septembrie 2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Filiași (Dosar nr. 625/P/2004). În raport de considerentele sentinței nr. 4320 din 29 aprilie 2005 definitivă și irevocabilă, înalta Curte reține că, în mod corect, instanțele de fond au făcut aplicarea art. 34 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 7/1996, varianta în vigoare la data promovării acțiunii. În cazul de față, rezultă fără echivoc că motivul de nelegalitate a fost invocat cu scopul de a repune în discuție probele și de a solicita instanței de recurs să reconsidere concludenta lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

În concluzie, cu referire la motivele invocate se va reține că recurenta-pârâtă prin argumentele aduse a cerut instanței de recurs să statueze asupra cauzei ca atare, judecând în fond și nu doar să verifice decizia din apel în ce privește modul de aplicare a legii. Este de reținut că simpla nemulțumire a părții cu privire la soluțiile pronunțate atât de prima instanță, cât și de instanța de apel, modalitatea în care acestea au analizat probele administrate în cauză, precum și succinta relatare a situației de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanței de recurs în raport de dispozițiile art. 304 C. proc. civ. Așa fiind, se constată că, instanța de apel a analizat și a răspuns tuturor criticilor formulate, în cauză neexistând motive de nelegalitate, astfel încât, decizia atacată este la adăpost de orice critică, urmând ca, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., să respingă ca nefondat recursul declarat de pârâta SC S.C. SRL București împotriva Deciziei nr. 57 din 11 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, menținând hotărârea atacată. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC S.C. SRL București împotriva deciziei nr. 57 din 11 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 martie 2013.