ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3316/2010

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta SC R.C. SRL prin acțiunea

înregistrată, la data de 10 martie 2008, a solicitat, în contradictoriu cu B.I.R.

SA prin lichidator R.V.A. I.S. SPRL, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se

constate plata creditului pentru care a fost instituită garanția asupra

imobilului din Craiova, str. Mihai Viteazu și a se dispune radierea ipotecii

asupra acestui imobil, instituită prin actul de ipotecă nr. 1805 din 8

decembrie 1999.

La data de 24 octombrie 2008

reclamanta și-a completat acțiunea solicitând să se constate și nulitatea

contractului de ipotecă nr. 1805 din 8 decembrie 1999 și a fost introdusă în

cauză și SC R. SA Podari, societate în faliment, reprezentată prin lichidator

SC R. SPRL, parte în contractul de credit, ca urmare a unei cesiuni.

Prin sentința nr. 2151 din 30

octombrie 2009, Tribunalul Dolj, secția comercială, a luat act de renunțarea

reclamantei la capătul de cerere privind nulitatea contractului de ipotecă și a

respins acțiunea reclamantei așa cum a fost formulată inițial, reținând, în

esență, că reclamanta este terț față de raportul obligațional care a condus la

constituirea garanției și că aceasta nu poate invoca compensația pentru creanțe

aflate în patrimoniul altor persoane, ca mod de stingere a obligației care să

conducă și la stingerea ipotecii.

Apelul declarat de reclamanta SC R.C.

SRL împotriva acestei sentințe, a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel

Craiova, secția comercială, prin decizia nr. 72 din 20 aprilie 2010, reținând

în acest sens că reclamanta, ca și proprietar actual al bunului ipotecat,

interesat în conservarea dreptului său de proprietate, poate solicita să se

constate stingerea obligației de garanție ca urmare a stingerii obligației

principale, însă în cadrul acestei acțiuni nu se poate constata dacă a operat

sau nu compensarea între terțe persoane, ca mod de stingere a obligației

principale, cu atât mai mult cu cât acestea se află în insolvență.

Împotriva deciziei instanței de apel

reclamanta a declarat recurs solicitând, cu invocarea motivului prevăzut de art.

304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., admiterea acestuia, modificarea deciziei

recurate în sensul admiterii cererii așa cum a fost formulată.

Examinând recursul reclamantei sub

aspectul regularității declarării acestuia se constată că acesta nu este

însoțit, așa cum prevăd dispozițiile art. 302

1

alin. (2) C. proc.

civ., de dovada achitării taxei de timbru conform legii și că, deși recurenta a

fost citată cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru de 7626 lei și

timbru judiciar de 5 lei, aceasta nu a înțeles să se conformeze dispozițiilor

instanței și nici nu a făcut cerere de reexaminare a taxei de timbru, în

temeiul art. 18 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de

timbru.

Astfel fiind, cu aplicarea

dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și ale art. 9 alin. (2)

din O.G. nr. 32/1995, recursul reclamantei urmează a fi anulat ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează, ca netimbrat, recursul

declarat de reclamanta SC R.C. SRL Craiova împotriva deciziei nr. 72 din 20

aprilie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 14 octombrie 2010.