ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 794/2024

Ședința publică din data de 11 aprilie 2024

Asupra recursului civil de față;

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

A.Obiectul cererii introductive

Prin cererea înregistrată la 17 martie 2022 pe rolul Tribunalului Dolj, secția a II-a civilă, reclamanții A. și B. au chemat în judecata pârâții C. S.A. ("C."), D. și E. S.R.L., în insolvență, prin lichidator judiciar F., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

În subsidiar, în măsura în care se va respinge solicitarea de radiere prin efectul hotărârii judecătorești, a solicitat obligarea pârâtelor să emită declarațiile în formă autentică de radiere din cartea funciară nr. x a Mun. Craiova, nr. cadastral x, a înscrierii privind sarcinile de sub C1, C2 (pârâta C.), C6 și C7 (pârâta D.) referitoare la dreptul de ipotecă mai sus menționat, conținând toate mențiunile prevăzute de lege, sub sancțiunea plății de daune cominatorii de 100 RON pentru fiecare zi de întârziere, de la data pronunțării hotărârii definitive și până la data executării obligației, cu obligarea pârâtelor, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată.

B.Hotărârea tribunalului.

Prin sentința nr. 196 din 7 decembrie 2022 Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâta C. S.A., ca neîntemeiată; a respins acțiunea formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâții C. S.A., D. și E. S.R.L. prin lichidator judiciar F., ca neîntemeiată.

C.Calea de atac împotriva hotărârii primei instanțe.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții A. și B., solicitând admiterea apelului și schimbarea hotărârii apelate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, așa cum a fost formulată.

D. Hotărârea instanței de apel.

Prin decizia nr. 386 din 20 septembrie 2023, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de A. și B. împotriva sentinței nr. 196 din 7 decembrie 2022 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă.

E.Considerentele hotărârii instanței de apel

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel a reținut în esență următoarele:

La data de 13.03.2009, între pârâta C. S.A., în calitate de creditor, pe de-o parte, și pârâta E. S.R.L., în calitate de împrumutat și reclamanții A. și B., în calitate de garanți fidejusori și ipotecari, pe de altă parte, a fost încheiat Contractul de credit nr. x/87, având ca obiect acordarea unei linii de credit micro în cuantum de 425.000 RON, modificat prin actele adiționale ulterioare.

În vederea garantării restituirii împrumutului, a fost încheiat contractul de ipotecă autentificat sub nr. x/13.03.2009, între pârâta C. S.A., în calitate de creditor și reclamanții A. și B., în calitate de garanți ipotecari, având ca obiect instituirea unui drept de ipotecă de prim rang asupra imobilului proprietatea reclamanților, situat în Craiova, județul Dolj, compus din 3 camere și dependințele aferente.

Prin încheierea din 9 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2010 s-a luat act de decizia nr. 2110 din 22.11.2011, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2010 și s a admis cererea creditorului S.C. I. S.R.L., dispunându-se deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva debitoarei S.C. E. S.R.L..

Prin sentința nr. 1682/29.11.2012 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2010, s-a admis cererea formulată de administratorul special A., al debitoarei S.C. E. S.R.L. și s-a constatat decăzută C. S.A. din dreptul de a mai depune declarație de creanță și din dreptul de creditor al S.C. E. S.R.L., întrucât creditoarea nu a înțeles să formuleze și să depună declarația de creanță în termenul stabilit prin sentința de deschidere a procedurii.

La data de 07.12.2012 reclamanții S.C. E. S.R.L. prin administratoir judiciar J., A., B., K. și L. au chemat în judecată pe pârâta C. S.A., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate stingerea fidejusiunii și ipotecii.

Prin sentința nr. 4546/20.03.2013 pronunțată în dosar nr. x/2012 Judecătoria Craiova a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții S.C. E. S.R.L. prin administrator judiciar J., A., B., K., L., în contradictoriu cu C. S.A., ca neîntemeiată.

Prin decizia nr. 26/28.10.2013, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2012, rămasă definitivă prin respingerea recursului conform deciziei nr. 145/13.03.2014 a Curții de Apel Craiova, a fost respins apelul formulat de E. S.R.L. prin administrator judiciar J., ca lipsit de interes și a fost admis apelul formulat de apelanții A., B., K. și L., fiind schimbată în parte sentința nr. 4546/2013 a Judecătoriei Craiova în sensul că a fost admisă în parte cererea și s-a constatat stinsă obligația de fidejusiune contractată de apelanți prin contractele nr. x/87/13.03.2009 și nr. x/13.03.2009. A fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței, în ceea ce privește respingerea capătului de cerere privind stingerea ipotecii.

În ceea ce privește capătul de cerere privind stingerea ipotecii s-a reținut în considerentele deciziei nr. 26/28.10.2013, următoarele:

"Contractele de ipotecă la care au consimțit apelanți își vor produce pe mai departe efectele. Potrivit art. 1746 C. civ., ipoteca este un drept real asupra imobilelor afectate la plata unei obligații.

Deși decăzută din dreptul de a participa la procedura insolvenței debitoarei sale S.C. E. S.R.L. și din dreptul de a-și realiza creanța împotriva acesteia după închiderea procedurii, C. S.A. are, prin excepție, această posibilitate dacă "debitorul a fost condamnat pentru bancnotă simplă sau frauduloasă ori să nu oi se fi stabilit răspunderea pentru efectuarea de plăți sau transferuri frauduloase" (art. 76 din Legea nr. 85/2006)

Procedura insolvenței debitoarei S.C. E. S.R.L. nu s-a încheiat, astfel că la momentul judecării cererii apelanților - reclamanți nu este sigur, de pildă, că nu va fi atrasă răspunderea pentru efectuarea de plăți sau transferuri frauduloase. În momentul în care se va putea demonstra că s-a stins raportul de obligație garantat cu ipotecă, în condițiile art. 76 din Legea nr. 85/2006, se va putea constata și stingerea pe cale accesorie a ipotecilor."

Analizând prima critică a apelantei referitoare la faptul că instanța de fond în mod eronat a încălcat puterea de lucru judecat care emană din cele două hotărârii judecătorești, Curtea reține următoarele:

Puterea de lucru judecat a hotărârii se poate manifesta și pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit într-un litigiu ulterior. Astfel, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.

Drept urmare, cea de-a doua instanță nu mai poate face evaluări proprii asupra acelei chestiuni ea constituind premisa demonstrată de la care trebuie să pornească și pe care nici nu o poate ignora.

Ori, în speța de față nu se poate reține efectul pozitiv al puterii de lucru judecat în ceea ce privește stingerea ipotecii având în vedere că în considerentele deciziei nr. 26/28.10.2013, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2012, rămasă definitivă prin respingerea recursului conform deciziei nr. 145/13.03.2014 a Curții de Apel Craiova, s-a reținut că "Contractele de ipotecă la care au consimțit apelanții își vor produce pe mai departe efectele . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ."

Astfel, se constată că instanța nu a constatat stingerea dreptului de ipoteca ci, dimpotrivă, a reținut că acest contract își va produce pe mai departe efectele.

Ca urmare, ipoteca este un drept real accesoriu având, totodată, caracterul juridic al unei garanții imobiliare, ce dă naștere dreptului de urmărire a bunului în mâinile oricui s-ar găsi și un drept de preferință față de ceilalți creditori.

În cauza de față, nu se poate reține existența unei cauze din cele enumerate strict limitativ de dispozițiile art. 1800 din vechiul C. civ., având în vedere că D. (care a preluat creanța și accesoriile sale de la C.) nu și-a recuperat creanța de la debitorul principal, în cadrul procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006, deoarece nu a depus cererea de creanță în termenul prevăzut de lege.

În mod corect instanța de fond a reținut că singura consecință prevăzută de lege, pentru situația în care un titular de creanțe anterioare deschiderii procedurii insolventei nu depune declarație de creanță în termenele reglementate de lege, constă în faptul că acesta nu poate exercita drepturi în cadrul procedurii de insolvență, iar, ulterior închiderii procedurii, acesta nu poate să-și realizeze creanțele împotriva anumitor persoane, care sunt prevăzute expres în textul de lege, și anume debitorul sau membrii ori asociații cu răspundere nelimitată ai persoanei juridice debitoare.

Prin sentința nr. 87/06.02.2018, pronunțată în dosarul nr. x/2010, definitivă prin decizia nr. 107/07.06.2018 a Curții de Apel Craiova, a fost respinsă acțiunea formulată de lichidatorul judiciar M., în contradictoriu cu pârâtul A., fost administrator social al debitoarei, având ca obiect cerere de antrenare a răspunderii patrimoniale, situație în care creditorul cesionar D. (care a preluat creanța și accesoriile sale de la C.) nu va avea dreptul de a-și realiza creanțele împotriva debitorului E. S.R.L. sau a membrilor ori asociaților cu răspundere nelimitată ai persoanei juridice debitoare ulterior închiderii procedurii, ceea ce nu constituie un motiv pentru a considera stins dreptul de ipotecă, atâta timp cât nu s-a probat că a intervenit vreo cauză de stingere a ipotecii.

Nu pot fi reținute nici criticile apelanților referitoare la faptul că odată ce pârâta este decăzută din dreptul de a-și realiza creanța față de debitoarea în insolvență și celelalte persoane prevăzute la art. 76 din Lege, iar fidejusiunea s-a stins în modalitatea descrisă anterior, rezultă că și dreptul de creanță s-a stins, neputând fi valorificat, câtă vreme, imposibilitatea de subrogare legală în drepturile creditorului plătit constituie doar o modalitate de stingere a fidejusiunii, nu și a ipotecii, care este, prin natura ei, accesorie și indivizibilă și subzistă cât timp există obligația pe care o garantează.

F.Calea de atac împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Craiova.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții A. și B., criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate:

Hotărârea cuprinde motive contradictorii iar, pe de altă parte, nu cuprinde motivarea asupra tuturor aspectelor considerate esențiale în pronunțarea deciziei, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului - art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

În hotărârea recurată se reține:

"în mod corect instanța de fond a reținut că singura consecință prevăzută de lege, pentru situația în care un titular de creanțe anterioare deschiderii procedurii insolvenței nu depune declarație de creanță în termenele reglementate de lege, constă în faptul că acesta nu poate exercita drepturi în cadrul procedurii de insolvență, iar, ulterior închiderii procedurii, acesta nu poate să-și realizeze creanțele împotriva anumitor persoane, care sunt prevăzute expres în textul de lege, și anume debitorul sau membrii ori asociații cu răspundere nelimitată ai persoanei juridice debitoare".

Instanța a avut în vedere efectul produs de nedepunerea declarației de creanțe însă nu analizează în concret care este consecința asupra garanției constituită pentru realizarea creanței respective.

Instanța trebuia să arate în ce măsură o astfel de împrejurare echivalează cu stingerea obligației principale, iar în situația în care nu apreciază că echivalează cu stingerea obligației principale, să arate motivat care este cerința suplimentară pentru a se constata stingerea obligației, ce nu ar fi fost îndeplinită.

Motivarea este și contradictorie în aceste condiții, odată ce nu se concluzionează asupra efectului concret al imposibilității de realizare a creanței, deși acest aspect este reținut de instanță ca fiind adevărat.

Prin hotărârea pronunțată instanța a încălcat puterea de lucru judecat rezultată din hotărârile pronunțate în dosarele nr. x/2012, nr. y/2020*/a1 și nr. 4721/63/2010*/a5 - art. 488 pct. 7 C. proc. civ.. Acest motiv de recurs se aplică și la situația încălcării puterii de lucru judecat, chiar dacă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. se referă la încălcarea "autorității de lucru judecat".

În hotărârile anterioare s-a stabilit că singura condiție pentru a se putea obține constatarea stingerii ipotecilor este să se facă dovada că s-a stins raportul de obligație garantat cu ipotecă, respectiv îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 76 din Legea nr. 85/2006. Ca atare, îndeplinirea acestor condiții echivalează cu stingerea obligației principale, ceea ce va determina stingerea pe cale accesorie a ipotecilor. Reclamanții-recurenți trebuiau să facă dovada că titularul dreptului de creanță nu a depus cererea de admitere a creanței până la expirarea termenului prevăzut de art. 62 alin. (1) lit. b) și debitorul să nu fi fost condamnat pentru bancrută simplă sau frauduloasă ori să nu i se fi stabilit răspunderea pentru efectuarea de plăți ori transferuri frauduloase.

În dosarul nr. x/2020 s-a constatat că C. S.A. este decăzută din dreptul de a depune declarație de creanță și din dreptul de creditor al E. S.R.L..

În dosarul nr. x/2010 s-a respins acțiunea formulată împotriva recurentului A. prin care se solicita antrenarea răspunderii patrimoniale în calitate de fost administrator social al E. S.R.L. formulată în temeiul art. 138 și art. 77 din Legea nr. 85/2006, respectiv o acțiune pentru atragerea răspunderii pentru efectuarea de plăți și transferuri frauduloase. Chiar dacă nu s-au formulat astfel de acțiuni față de ceilalți asociați/administratori, acestea nu se mai pot formula întrucât s-a împlinit termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 139 din Legea nr. 85/2006.

Nu s-a pronunțat împotriva fostului administrator social sau împotriva asociaților sau societății o hotărâre de condamnare pentru bancrută simplă sau frauduloasă în legătură cu activitatea societății și nici nu s-a formulat o plângere penală în acest sens.

Instanța trebuia să analizeze efectele concrete ale tuturor acestor chestiuni tranșate cu putere de lucru judecat, față de modul de aplicare a dispozițiilor art. 76 din Legea nr. 85/2006 și art. 1746 coroborat cu art. 1800 C. civ. de la 1864. S-a stabilit cu putere de lucru judecat faptul că aceasta este posibilă atunci când se poate demonstra stingerea raportului de obligație garantat cu ipotecă, conform art. 76 din Legea nr. 85/2006.

Ca urmare a aplicării efectului pozitiv al autorității de lucru judecat trebuia să se constate stingerea pe cale accesorie a ipotecii.

Instanța de apel a soluționat cauza făcând o greșită aplicare a prevederilor art. 76 din Legea nr. 85/2006 și art. 1746 coroborat cu art. 1800 și art. 1669 C. civ. de la 1864 - art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Dreptul creditoarei de a obține realizarea creanței sale, inclusiv după închiderea procedurii insolvenței, nu mai există. Instanța de apel nu explică ce înseamnă în concret "nu poate exercita drepturi" cu privire la creanța sa, ce înseamnă inexistența posibilității de valorificare a unui drept de creanță.

În opinia recurenților, efectul este specific stingerii dreptului de creanță deoarece, imposibilitatea absolută de realizare echivalează cu dispariția acestuia din patrimoniu sub aspectul efectelor pe care le are față de patrimoniul creditoarei.

Se poate trage concluzia că stingerea dreptului principal garantat cu ipotecă a intervenit ca efect al decăderii constatate în condițiile arătate anterior, ca urmare a dispozițiilor art. 76 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 și a mențiunii exprese "nu va avea dreptul de a-și realiza creanțele (...)".

Este criticabilă argumentația instanței în sensul că decăderea intimatei din dreptul de valorificare a creanței în cadrul procedurii insolvenței nu echivalează cu stingerea dreptului de creanță.

Stingerea fidejusiunii conform art. 1669 C. civ. de la 1864 reprezintă o ipoteză de stingere a creanței în condițiile date. Instanța motivează sumar faptul că stingerea fideiusiunii, accesorie obligației principale, nu echivalează cu stingerea dreptului principal, realizând o greșită aplicare a legii. Odată ce intimata este decăzută din dreptul de a-și realiza creanța față de debitoarea în insolvență și celelalte persoane prevăzute de art. 76 din lege, iar fidejusiunea s-a stins în modalitatea descrisă anterior, rezultă că dreptul de creanță s-a stins, neputând fi valorificat. Ca atare, stingerea dreptului de creanță se realizează în acest caz, în mod excepțional, prin stingerea fidejusiunii, tocmai pentru că acesta nu ar mai putea fi valorificat.

De altfel, imobilul care face obiectul garanției a fost deja valorificat în procedura de executare, fiind vândut la licitație, astfel că nu se justifică menținerea ipotecii cu atât mai mult până la finalul procedurii de insolvență care nu are un anumit grad de predictibilitate privind finalizarea acestuia.

G.Analizând decizia recurată prin prisma motivelor de nelegalitate, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat și acesta urmează a fi respins pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Recurenții-reclamanți critică hotărârea sub aspectul faptului că, pe de o parte, cuprinde motive contradictorii și, pe de altă parte, nu cuprinde motivarea asupra aspectelor considerate esențiale în pronunțarea deciziei, ceea ce echivalează cu o necercetare a fondului.

Criticile sunt nefondate.

Motivarea deciziei recurate se înfățișează într-o manieră care corespunde imperativelor logicii și cuprinde complexul de fapte și împrejurări care au condus instanța la concluzia că nu s-a stins obligația principală și ca urmare, nu se poate constata stingerea ipotecii.

Hotărârea nu cuprinde motive contradictorii.

Faptul că s-a reținut că singura consecință prevăzută de lege pentru situația în care un titular de creanțe anterioare deschiderii procedurii insolvenței nu depune declarație de creanță în termenele prevăzute de lege, constă în imposibilitatea acestuia de a exercita drepturi în cadrul procedurii insolvenței, iar ulterior, închiderii procedurii, acesta nu poate să-și realizeze creanțele împotriva anumitor persoane - nu înseamnă o motivare contradictorie.

Instanța de apel nu a făcut altceva decât să rețină efectul prevăzut de lege pentru situația în care titularul unei creanțe depune declarația de creanță cu depășirea termenului reglementat de lege.

În realitate, recurenții-reclamanți sunt nemulțumiți de faptul că instanța nu a ajuns la concluzia pe care aceștia o doreau, respectiv că această situație este echivalentă cu stingerea obligației principale, ceea ce conduce la stingerea ipotecii, însă legea nu prevede că aceasta este o modalitate efectivă de stingere a obligației principale.

Nu se poate reține că în aceste condiții motivarea este contradictorie, întrucât efectul concret al imposibilității de realizare a creanței în cadrul procedurii insolvenței, precum și ulterior închiderii acestei proceduri, nu conduce în mod efectiv la stingerea obligației principale, astfel cum susțin recurenții-reclamanți.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat.

Noțiunea de proces echitabil presupune și faptul că dezlegările definitive date problemelor de drept în litigii anterioare, dar identice sub aspectul problemelor de drept soluționate, au caracter obligatoriu în litigiile ulterioare, deoarece s-ar încălca principiul securității raporturilor juridice, cu consecința generării incertitudinii jurisprudenței și a reducerii încrederii justițiabililor în sistemul judiciar.

Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată.

În cauză nu sunt întrunite cerințele art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

Astfel, prin decizia nr. 26 din 28 octombrie 2013 s-a reținut că stingerea dreptului de ipotecă pe cale accesorie va exista doar la momentul la care se va dovedi că s-a stins raportul de obligație garantat cu ipoteca.

Dreptul de creanță nu s-a stins.

Prin hotărârile anterioare s-a reținut că prin nedepunerea declarației de creanță în termenul legal, titularul creanței nu poate exercita drepturi în cadrul procedurii insolvenței și nicidecum, nu s-a reținut că s-a stins creanța însăși sau ipoteca imobiliară constituită pentru garantarea ei.

Prin sentința civilă nr. 107 din 7 iunie 2018, sentința definitivă, instanța nu a statuat că pierderea de către creditor a dreptului de a-și satisface creanța împotriva debitorului insolvent în cadrul procedurii insolvenței ar echivala cu pierderea creanței sau a dreptului de ipotecă.

Mai mult chiar, în considerentele deciziei nr. 26 din 28 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul Dolj s-a reținut:

"Contractele de ipotecă la care au consimțit apelanții își vor produce pe mai departe efectele . . . . . . . . . . .".

Așa fiind, nu s-a încălcat autoritatea de lucru judecat a hotărârilor invocate de recurenții-reclamanți, întrucât nu s-a constatat prin nici o hotărâre anterioară stingerea dreptului de ipotecă, ci, dimpotrivă, s-a reținut că ipoteca își va produce mai departe efectele.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Acest motiv de casare presupune că instanța de fond a recurs la texte de lege aplicabile speței, dar le-a încălcat, în litera sau în spiritul lor, sau le-a aplicat greșit.

În cauză, instanța nu a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 76 din Legea nr. 85/2006 și art. 1746 coroborat cu art. 1800 și art. 1669 din C. civ. de la 1864.

Potrivit dispozițiilor art. 1746 vechiul C. civ.:

"Ipoteca este un drept real asupra imobilelor afectate la plata unei obligații.

Ipoteca este din natura ei, nedivizibilă și subzistă în întregimea ei asupra tuturor imobilelor afectate, asupra fiecărui și asupra fiecărei porțiuni din acele imobile.

Dreptul de ipotecă se conservă asupra imobilelor în orice mână va trece".

Privilegiile și ipotecile se sting, potrivit dispozițiilor art. 1800 vechiul C. civ. se sting:

1.prin stingerea obligației principale;

2.prin renunțarea creditorului la ipotecă;

3.prin îndeplinirea formalităților și condițiilor prescrise detentorilor pentru purgarea bunurilor dobândite de ei;

4.prin prescripție.

În cauză nu este întrunită nici una din cauzele prevăzute de lege pentru stingerea ipotecii.

Instanța de apel nu a interpretat greșit dispozițiile art. 76 alin. (1) din Legea nr. 85/2006. Aceste dispoziții se referă la decăderea din drepturi a creditorului care nu a formulat declarație de creanță în termenul reglementat de lege, decădere din drepturi ce vizează exclusiv procedura insolvenței, iar pentru situația ulterioară închiderii procedurii, drepturi vizând persoanele care sunt menționate în mod expres în acest text de lege.

Așadar, singura consecință prevăzută de lege pentru o astfel de situație este aceea că titularul creanței nu poate să-și realizeze creanța împotriva debitorului, membrilor sau asociaților cu răspundere nelimitată ai societății debitoare.

Dispozițiile art. 76 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 nu fac nici o referire la stingerea creanțelor creditorului care nu a formulat declarație de creanță în condițiile legii, ci numai la imposibilitatea de realizare a crențelor creditorului respectiv prin urmărirea anumitor persoane: debitorul, membrii ori asociații săi cu răspundere nelimitată, după închiderea procedurii insolvenței.

Legea indică în mod expres și limitativ atât drepturile pe care nu le mai poate exercita creditorul, cât și persoanele împotriva cărora nu se mai poate îndrepta creditorul pentru recuperarea creanței sale.

În lipsa unei prevederi legale exprese nu se poate extinde această decădere și cu privire la alte drepturi sau la alte persoane.

Pentru a-și realiza creanța, un astfel de creditor poate urmări celelalte persoane obligate față de el și poate exercita celelalte drepturi pe care le are pentru realizarea creanței respective, un astfel de drept fiind și cel de a executa ipoteca.

Dispozițiile art. 76 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 nu fac în nici un fel referire la stingerea creanțelor creditorilor care nu au formulat declarație de creanță în condițiile prevăzute de lege.

Dreptul de creanță nu s-a stins. Imposibilitatea de subrogare legală în drepturile creditorului plătit constituie numai o modalitate de stingere a fidejusiunii. În nici un caz această stingere a fidejusiunii nu conduce în mod automat la stingerea ipotecii. Ipoteca este, prin natura ei, accesorie și indivizibilă și ea subzistă atât timp cât există obligația pe care o garantează.

Față de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu există motive de nelegalitate care să impună casarea deciziei recurate și, pe cale de consecință, potrivit dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenții-reclamanți B. și A. împotriva deciziei nr. 386/2023 din 20 septembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 11 aprilie 2024.