ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 352/2021

Ședința publică din data de 16 februarie 2021

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 20.07.2018, sub nr. x/2018, pe rolul Judecătoriei Filiași, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtului B., în nume propriu și ca reprezentant al Biroului Executorului Judecătoresc B., la îndeplinirea obligațiilor contractuale de plată a creditului instituit în favoarea C. S.A. în valoare de 204.333 RON, garantat cu drept de ipotecă asupra apartamentului nr. x, situat la adresa din mun. Craiova, Calea x, jud. Dolj, așa cum s-a obligat prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 7.08.2015 de D.; obligarea pârâtului la îndeplinirea obligației de plată a creditului instituit în favoarea C. S.A. în valoare de 293.000 RON, garantat cu drept de ipotecă asupra apartamentului nr. x situat la adresa din mun. Craiova, Calea x, jud. Dolj, așa cum s-a obligat prin contractul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. x din 10.06.2015 de D.; obligarea pârâtului la efectuarea tuturor formalităților necesare pentru radierea dreptului de ipotecă instituit în favoarea C. S.A. și înscris în cărțile funciare ale celor două imobile; obligarea pârâtului la plata de daune interese, în cuantum de 90.082,89 RON, calculate potrivit dispozițiilor art. 1536 C. civ.

Ulterior, reclamanta a formulat cerere modificatoare, fiind introduse în cauză pârâtele C. S.A. și C. S.A. - Sucursala Craiova, solicitând instanței de fond să oblige pârâtele, ca în termen de 30 de zile de la pronunțarea hotărârii judecătorești, să emită declarația autentificată de radiere a sarcinilor înscrise în favoarea instituției bancare, asupra următoarelor imobile: apartamentul nr. x, situat la adresa din mun. Craiova, Calea x, jud. Dolj, pentru suma de 204.333 RON și asupra apartamentului nr. x situat la adresa din mun. Craiova, Calea x, jud. Dolj, pentru suma de 293.000 RON; să oblige pârâții la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând taxa de timbru și onorariu de avocat, în temeiul art. 453 C. proc. civ.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 1270, art. 1530 și urm., art. 1536 C. civ., art. 194, art. 453 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 60 din 28 ianuarie 2019, pronunțată de Judecătoria Filiași, a fost admisă excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Filiași și a fost declinată soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj, secția I civilă, sub nr. x/2019. Prin încheierea din 12 martie 2019, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția I civilă, a fost admisă excepția necompetenței materiale specializate a secției I Civile din cadrul Tribunalului Dolj, invocată din oficiu și a fost trimis dosarul secției a II-a Civile a Tribunalului Dolj, competente să judece în primă instanță.

Prin sentința nr. 168 din 01 iulie 2019, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2019, s-a respins acțiunea, formulată de reclamanta A. S.R.L, în contradictoiu cu pârâții BEJ B., C. S.A. și C. S.A. - SUCURSALA CRAIOVA, ca fiind nefondată.

Împotriva sentinței Tribunalului Dolj, în termen legal, a declarat apel reclamanta A. S.R.L. solicitând desființarea sentinței atacate și admiterea cererii de chemare în judecată.

Prin decizia nr. 857/2019 din 13 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, a fost admisă cererea curatorului de majorare a remunerației cu suma de 1067 RON și a fost obligat pârâtul B., în nume propriu și ca reprezentant al BEJ B., la plata acesteia. Prin aceeași decizie, a fost admis apelul declarat de reclamantă și a fost schimbată sentința în sensul că, a fost admisă în parte acțiunea; a fost obligat pârâtul B., în nume propriu și ca reprezentant al BEJ B., la plata creditului acordat de C. S.A. în valoare de 204.333 RON, garantat cu ipotecă asupra apartamentului situat în Craiova, Calea x, jud. Dolj; a fost obligat pârâtul B., în nume propriu și ca reprezentat al BEJ B., la plata creditului acordat de C. S.A. în valoare de 293.000 RON, garantat cu ipotecă asupra apartamentului situat în Craiova, Calea x, jud. Dolj; au fost menținute restul dispozițiilor sentinței atacate. Totodată, a fost obligat intimatul pârât B., în nume propriu și ca reprezentant al BEJ B., la plata sumei de 5.259 RON, reprezentând contravaloare cheltuieli de judecată, către apelanta reclamantă.

Împotriva acestei decizii, la 16 decembrie 2019, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L. în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și casarea în parte a hotărârii, cu admiterea cererii modificatoare.

Recurenta-reclamantă susține că instanța de apel, deși recunoaște calitatea de terț a apelantei-reclamante, față de dispozițiile cuprinse în contractele de credit încheiate între pârâții B. și C. S.A., consideră că, pentru radierea sarcinilor înscrise în cartea funciară a imobilelor proprietatea recurentei-reclamante, în favoarea C. S.A., era necesară formularea din partea împrumutatului, respectiv din partea pârâtului B., a unei cereri de rambursare anticipată.

În acest fel, susține recurenta, soluția instanței de apel a ignorat acordurile emise de creditoarea C. S.A. prin care aceasta menționează ca singură condiție de emitere a declarației autentice de radiere a sarcinilor înscrise în cartea funciară, plata, în conturile deschise la C. S.A., a debitului neachitat din creditele acordate.

Mai arată recurenta că, deși, din lecturarea înscrisului emis chiar de pârâta C. S.A., care ar fi putut fi considerat opozabil recurentei-reclamante, rezultă că banca nu face nicio referire la dispozițiile prevăzute în contractele de credit și nu indică, în mod expres, formularea vreunei cereri din partea debitorului său pentru rambursarea anticipată a creditului, care să conducă ulterior la emiterea, în formă autentică, a declarației de radiere a sarcinilor, instanța de apel a considerat că recurenta A. S.R.L. și intimata C. S.A. sunt terțe una față de cealaltă, numai atunci când situația i-ar fi profitat băncii.

Susține aceasta că este evident că acordul de înstrăinare al băncii a fost emis la cererea debitorului acesteia, astfel încât se putea presupune că banca a emis acordul de înstrăinare după formularea, de către debitor, a cererii de rambursare anticipată a creditului.

În continuare, privitor la contractele de vânzare-cumpărare, arată că acestea au fost încheiate în fața unui notar care ar fi trebuit să știe implicațiile menționării unui alt cont decât al băncii creditoare, în care să fie depus prețul vânzării, astfel că plata efecutată de cumpărătoarea A. S.R.L. într-un cont al vânzătorului B., altul decât cel deschis la C. S.A. nu-i poate fi imputată societății A.., cumpărătoarea considerând că perfectarea actului în fața notarului public reprezintă garanția unei tranzacții legale.

Mai departe, recurenta-reclamantă prezintă situația de fapt care a generat conflictul, concluzionând că societatea recurentă, deși și-a executat toate obligațiile asumate prin contractele încheiate, plătind prețul apartamentelor, riscă să piardă imobilele achiziționate, atât din neglijența unor funcționari bancari, cât și din neglijența unui funcționar public, care avea rolul de a fi garantul legalității actelor pe care le instrumentează.

Recursul a fost comunicat intimaților-pârâți, la 2.03.2020 (dosar recurs), respectiv 10.06.2020 .

Intimații nu au depus întâmpinare.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar, prin încheierea din 20 octombrie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți.

Recurenta a înțeles să își exprime poziția procesuală prin formularea unui punct de vedere la raport, prin care arată ca a invocat critici subsumate cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reiterând susținerile din cererea de recurs.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului, constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din același act normativ, "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e, precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Așadar, neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute limitativ de legea procesual civilă, precum și formularea acestora cu depășirea termenului legal sunt sancționate cu anularea recursului.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Prin raportare la aceste considerații, instanța supremă constată că, prin cererea de recurs, nu au fost dezvoltate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, instanța supremă constată că, deși recurenta-reclamantă a invocat ca și temei al cererii de recurs cazul de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., din expunerea motivelor de recurs nu se poate identifica norma de drept material pretins încălcată sau greșit aplicată de instanța de apel, recurenta nefăcând o mențiune expresă în acest sens. Pe de altă parte, susținerile recurentei nu conțin critici de nelegalitate împotriva deciziei recurate ci urmăresc redezbaterea fondului cauzei, criticile vizând, în realitate, evaluarea probatoriului, precum și reținerea situației de fapt și a succesiunii evenimentelor relevante în cauză.

În memoriul de recurs, recurenta, în esență, își arată nemulțumirea față de modul în care instanța de apel a interpretat clauzele din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv acordurile dintre părți, contractul de vânzare-cumpărare și contractul de credit, fără a dezvolta adevărate critici de nelegalitate a deciziei atacate. Nici prin punctul de vedere la raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, recurenta nu a reușit să reliefeze vreo normă de drept material pretins aplicată sau interpretată greșit de către instanța de apel, ci s-a mărginit la a reitera aceleași susțineri cu privire la aspectele ce privesc probatoriul administrat în cauză.

Controlul judiciar realizat în calea extraordinară de atac a recursului este limitat la verificarea legalității hotărârii recurate, neputând fi repusă în discuție evaluarea probelor administrate în cauză.

Este de amintit că instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrare, prin reevaluarea situației de fapt.

Se reține că recursul este o cale nedevolutivă de atac în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunțate în apel, indiferent de gradul de nemulțumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

Fiind antamate exclusiv aspecte factuale ale cauzei, rezultă că motivele invocate prin cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., astfel încât devine incidentă sancțiunea nulității recursului, conform art. 489 alin. (2) din același act normativ.

Criticile nu pot fi încadrate din oficiu în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., în vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., nefiind identificate nici alte motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu.

Față de considerentele expuse, întrucât accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea căii de atac, dând eficiență prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3), coroborate cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) din același cod, va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 857/2019 din 13 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 857/2019 din 13 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 februarie 2021.