ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1135/2025

Ședința publică din data de 22 mai 2025

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 7 august 2020 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, sub nr. x/2020, reclamantul Municipiul București, prin primarul general, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A., obligarea acestuia la plata sumei de 140.160,04 RON, a dobânzii legale aferente, reprezentând rate restante conform contractului de consolidare nr. x/04.03.2008, precum și a sumei actualizate, conform art. 6.4 din contract, potrivit calculului detaliat al debitelor, anexat cererii, cu precizarea că majorările de întârziere sunt calculate conform O.G. nr. 39/2010, respectiv Legii nr. 207/2015; anularea contractului de schimb autentificat sub nr. x/21.11.2017 de notarul public B., încheiat între pârâții C. și A., cu privire la apartamentul nr. x, situat în imobilul din București, Bd. x, cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile O.U.G. nr. 20/1994, ale Legii nr. 50/1991, HCGMB nr. 211/1997, Legii nr. 215/2001, Legii nr. 210/2005, ale Codul fiscal, precum și pe cele ale art. 1350 și art. 1246 alin. (1) C. civ.

La 3 decembrie 2020, reclamantul a precizat acțiunea, solicitând, în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect anularea contractului de schimb autentificat sub nr. x/21.11.2017 de notarul public B., ca acesta să fie pronunțat în contradictoriu și cu pârâta C., a cărei introducere în cauză a apreciat că se impune în temeiul dispozițiilor art. 68 C. proc. civ.

Prevalându-se de adresa nr. x/12.11.2020 emisă de Direcția Monitorizare Recuperare Debite/Creanțe, a solicitat obligarea pârâtului A. la plata sumei de 75.976,11 RON, reprezentând rate restante aferente contractului de consolidare nr. x/04.03.2008, sumă actualizată potrivit art. 6.4 din contract, conform calcului detaliat anexat cererii precizatoare.

La 16 decembrie 2020, numita C. a depus cerere de intervenție voluntară principală, solicitând respingerea capătului de cerere privind obligarea pârâtului A. la suma de 140.160,04 RON, ca rămasă fără obiect; respingerea, ca neîntemeiat, a capătului de cerere privind anularea contractului de schimb autentificat sub nr. x/21.11.2017 de notarul public B. și radierea din cartea funciară a dreptului de ipotecă instituit asupra imobilului situat în București, Bd. x, în favoarea reclamantului.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 61 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 1145 din 17 februarie 2021, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția necompetenței materiale, invocate din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Prin încheierea de ședință din 1 iulie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul București, secția a V-a civilă, aplicând dispozițiile art. 204 alin. (1) C. proc. civ., a calificat cererea depusă de reclamant la 3 decembrie 2002 ca fiind cerere de modificare a acțiunii civile și a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a numitei C..

Prin aceeași încheiere, Tribunalul București, secția a V-a civilă a anulat, ca netimbrată, cererea de intervenție voluntară principală, formulată de numita C..

Prin sentința civilă nr. 1806 din 29 noiembrie 2022, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Municipiul București, în contradictoriu cu pârâții C. și A., ca neîntemeiată. A obligat reclamantul să achite pârâtului A. suma de 7.140 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. A obligat reclamantul să achite pârâtei C. suma de 1.504,7 RON, cu același titlu.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul Municipiul București, prin primarul general. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă la 20 iulie 2023, sub același număr de dosar.

Prin decizia nr. 1729 A din 6 decembrie 2023, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelul declarat de reclamantul Municipiul București, prin primarul general, împotriva sentinței nr. 1806 din 29 noiembrie 2022 pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă. A anulat sentința apelată și a acordat termen pentru evocarea fondului la 17 aprilie 2014.

Prin decizia nr. 872 din 18 septembrie 2024, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, evocând fondul, a respins, ca neîntemeiată, cererea având ca obiect pretenții formulată de reclamantul Municipiul București, prin primarul general, în contradictoriu cu pârâții C. și A.. A admis cererea privind constatarea nulității absolute a contractului de schimb autentificat sub nr. x/21.11.2017 de notarul public B. și, pe cale de consecință, a constatat nulitatea acestui contract.

Împotriva deciziei nr. 872 din 18 septembrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a declarat recurs reclamantul Municipiul București, prin primarul general.

Împotriva deciziei nr. 1729 A din 6 decembrie 2023 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă au declarat recurs pârâții A. și C., criticând soluția de admitere a apelului declarat de reclamantul Municipiul București, prin primarul general. Aceștia au atacat și decizia nr. 872 din 18 septembrie 2024 a aceleiași instanțe, solicitând casarea în parte, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., și respingerea capătului de cerere privind anularea/constatarea nulității absolute a contractului de schimb autentificat sub nr. x/21.11.2017 de notarul public B..

5.1 Recursul reclamantului Municipiul București, prin primarul general

Prin motive de critică încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a arătat că pretențiile sale se întemeiată pe dispozițiile art. 1270 C. civ., precum și pe cele ale O.G. nr. 20/1994 privind măsurile de reducere a riscului seismic al construcțiilor existente.

A considerat că este corectă concluzia instanței de apel prin care s-a constatat nulitatea absolută a contractului de schimb autentificat sub nr. x/21.11.2017 de notarul public B., fiind în acord cu prevederile art. 1246 alin. (1) C. civ.

În ceea ce privește pretențiile formulate, a observat că instanța de apel a reținut că temeiul capătului de cerere privind suma actualizată conform art. 6.4 din contractul nr. x/04.03.2008 rezidă în cuprinsul actului adițional nr. x la contract, în sensul că, prin art. 4.1, pârâtul A. nu și-a asumat obligația de a plăti valoarea actualizată a prețului contractului, ci pe aceea de a încheia un act adițional cu privire la valoarea finală a acestuia, care nu echivalează cu însușirea clauzelor actului adițional.

A susținut că, potrivit contractului de consolidare nr. x/04.03.2008, precum și a dispozițiilor art. 9 din O.G. nr. 20/1994, pârâtul, în calitate de proprietar al ap. 6 din imobilul situat în București, Bd. x, a beneficiat, în condițiile prevăzute de această ordonanță de urgență, respectiv de finanțarea lucrărilor de consolidare.

A afirmat că, în baza art. 4.1 din contract, la finalizarea lucrărilor de consolidare, pârâtul era obligat să restituie integral (în rate egale lunare pe durata a 25 de ani, fără dobândă) sumele aferente, care erau în cuantum de 101.900,21 RON, urmând ca valoarea contractului să fie modificată la data recepției, la finalizarea lucrărilor în funcție de situația de plată definitivă, rezultată din actualizarea prețului și din eventualele lucrări și cantități suplimentare sau neexecutate, reglementarea făcându-se printr-un act adițional.

Recurentul a arătat că, prin adresa nr. x/13.02.2012 emisă de Primăria Municipiului București - Direcția Generală de Dezvoltare și Investiții, s-a comunicat pârâtului faptul că a fost întocmit actul adițional nr. x la contractul de consolidare nr. x/04.03.2008, fiind invitat, în termen de 5 zile de la primire, să se prezinte la sediul primăriei pentru semnarea acestuia.

Pârâtul nu a dat curs acestei invitații, iar, prin contractul de schimb autentificat sub nr. x.11.2017 de notarul public B., a transmis dreptul de proprietate asupra ap. 6 din imobilul situat în București, Bd. x, pârâtei C., fără a achita integral, la data schimbului, sumele datorate pentru efectuarea lucrărilor de consolidare în baza contractului nr. x//04.03.2008, încălcând dispozițiile art. 6.4 ale acestuia.

Recurentul a susținut că încheierea contractului de schimb, în lipsa notificării sale cu privire la această împrejurare, s-a realizat cu nerespectarea prevederilor art. 7 din contractul de consolidare nr. x/04.03.2008.

Totodată, a menționat că instanța de apel a constatat că singura convenție producătoare de efecte între părți este contractul nr. x/04.03.2008, potrivit căruia pârâtul era obligat la plata sumei de 101.900,21 RON, iar, conform art. 12 din O.G. nr. 20/1994, la data încheierii contractului de schimb, ratele aferente lucrărilor de consolidare executate trebuiau rambursate integral, condiție care nu era îndeplinită la 21.11.2017 (data încheierii contractului de schimb).

Precizând că debitele restante cu titlu de majorări de întârziere sunt în valoare de 55.148,54 RON, fiind calculate raportat la restul sumei rămase de achitat din valoarea contractuală de 101.900,21 RON, la data înstrăinării imobilului, a specificat că, față de prevederile art. 6.4 ale contractului nr. x/04.03.2008, la 21.11.2017, pârâtul mai avea de achitat suma de 74.047 RON, întrucât, prin încheierea contractului de schimb, suma ajunsese la scadență.

Recurentul a afirmat că această sumă a fost ulterior plătită, în mai multe etape, în intervalul 21.11.2017-15.11.2023, însă, pentru achitarea cu întârziere a acestei sume, au fost calculate majorări de întârziere în valoare de 55.148,54 RON, în baza art. 6.2 lit. (iii) din contractul nr. x/04.03.2008 și a prevederilor art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (1)

1

din O.G. nr. 20/1994, potrivit art. 11 alin. (5) din ordonanță, creanțele generate de contractele de consolidare fiind creanțe fiscale.

A menționat că pârâtul a fost notificat cu privire la cuantumul acestei sume, precum și la temeiul legal în baza căruia a fost calculată, prin adresele nr. x/18.12.2023 și nr. y/06.02.2024.

În ceea ce privește actualizarea sumei rămase de achitat din contractul inițial, potrivit art. 6.4, în funcție de indicele prețurilor de consum total al populației publicat lunar de Institutul Național de Statistică în Buletinul statistic de prețuri, pentru intervalul cuprins între luna de referință a recepției, a arătat că la terminarea lucrărilor de intervenție, și luna achitării integrale a restului rămas de achitat, valoarea actualizării sumei rămase de achitat, de 74.047,67 RON, calculată la 23.11.2023, data achitării sumei din contractul inițial, este de 31.931,88 RON.

Conform precizărilor recurentului, această sumă nu a fost determinată prin raportare la suma totală cheltuită de autoritatea administrativ teritorială pentru consolidarea acestui apartament, ci la restul rămas de achitat din valoarea contractului inițial, la data înstrăinării dreptului de proprietate.

Referitor la valoarea finală a cheltuielilor efectuate din transferuri de la bugetul de stat, a menționat că pârâtul mai are de achitat suma de 49.889,77 RON, care face obiectul actului adițional încheiat în condițiile prevăzute de art. 4.1 din contractul nr. x/04.03.2008.

Recurentul a reiterat că pârâtul a fost notificat, prin adresa nr. x/13.02.2012, cu privire la întocmirea actului adițional nr. x la contractul nr. x/04.03.2008, în scopul modificării valorii contractului, la finalizarea lucrărilor de consolidare, în baza situației de plată definitive, diferența fiind de 49.889,77 RON.

Astfel, a susținut că, deși pârâtul nu s-a prezentat pentru a semna actul adițional, acesta nu este scutit de la plata valorii modificate la finalizarea lucrărilor de consolidare, suma actualizată comunicată nefiind contestată.

5.2 Recursul pârâților A. și C.

Invocând incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții au arătat că, potrivit raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, la data formulării cererii de chemare în judecată nu existau debite restante conform contractului de consolidare nr. x/04.03.2008.

Ca atare, au susținut că este legală hotărârea instanței de fond, din evidențele depuse de reclamant reieșind că obligațiile de plată aferente contractului de consolidare nu au fost modificate, fiind menținut graficul de rambursare inițial, care, potrivit concluziilor expertului, a fost respectat de către toți proprietarii succesivi ai imobilului.

În cazul în care raționamentul reclamantului ar fi valabil, atunci ar rămâne un rest de plată de 61.440 RON.

Corelativ cererii reclamantului având ca obiect constatarea nulității contractului de schimb autentificat sub nr. x/21.11.2017 de notarul public B., au apreciat că se impunea formularea unui petit prin care acesta să solicite repunerea părților în situația anterioară și restituirea prestațiilor primite, conform art. 1254 C. civ.

Totodată, au considerat că în mod corect s-a reținut de către prima instanță că cererea de chemare în judecată nu a vizat constatarea nulității absolute, ci anularea contractului de schimb, cazurile de anulare fiind expres și limitativ prevăzute de lege, acestea nefiind incidente în cauză.

Au arătat că dreptul de dispoziție al reclamantului s-a concretizat prin formularea capătului de cerere privind anularea contractului de schimb, astfel că nu era posibilă o recalificare a acestuia, de către instanța de apel în calea ordinară de atac.

De altfel, la termenul la care s-au desfășurat dezbaterile asupra apelului, reprezentantul reclamantului a omis să pună concluzii asupra acestui capăt de cerere, ceea ce denotă lipsa sa de interes în a obține anularea unui act juridic intrat în circuitul civil, care, de altfel, nu a produs vreo vătămare dat fiind că toate sumele rezultate din contractul de consolidare au fost achitate.

Au precizat că după semnarea contractului de schimb pârâtul a solicitat reclamantului emiterea unui înscris cu privire la suma rămasă de achitat. În lipsa unui răspuns, au continuat să achite ratele ce rezultau din contractul de consolidare, rate pe care primăria le-a încasat fără obiecțiuni.

În situația în care ar trebui analizată incidența dispozițiilor art. 12 și 14 din O.G. nr. 20/1994, au afirmat că ar trebui să se rețină că nulitatea absolută se aplică acelor contracte finanțate, exclusiv, de la bugetul local, condiție care, în cauză, nu este îndeplinită, întrucât fiecare dintre proprietari trebuie să ramburseze doar sumele cu care statul a finanțat lucrarea. Au apreciat că nulitatea contractului de schimb intervenea doar în situația existenței unor debite restante la momentul încheierii acestuia, în decursul a 25 de ani de la data încheierii procesului-verbal de la terminarea lucrărilor, iar un astfel de document nu a fost depus la dosar de către reclamant.

În acest context, au arătat că instanța de apel, la analizarea capătului de cerere privind constatarea nulității absolute, trebuia să stabilească dacă natura clauzei prevăzute de art. 12-14 din O.G. nr. 20/1994 este de inalienabilitate sau de interdicție de înstrăinare și grevare.

În opinia recurenților, intenția legiuitorului a fost de a institui o interdicție de înstrăinare, în considerarea garantării dreptului de creanță al unității administrativ teritoriale, analiza acestei chestiuni rezidând în dispozițiile art. 627 și următ. C. civ.. Or, în situația în care scopul instituirii acestei clauze a fost atins, atunci reclamantul nu avea interesul actual de a invoca nulitatea contractului de schimb.

Recurenții au susținut că instanța de apel a aplicat eronat dispozițiile privitoare la conversiunea actului juridic și la principiul salvgardării actului juridic ce face parte din circuitul civil. Clauza de nulitate este prevăzută printr-o ordonanță de urgență, iar nu printr-o lege. Dacă legiuitorul a reglementat, la art. 1260 C. civ., posibilitatea conversiunii contractului nul absolut, atunci textul de lege trebuia aplicat în prezenta cauză, mai ales că întreaga motivare a hotărârii din apel se bazează pe norma generală ce reglementează nulitatea absolută.

Recurenții au solicitat să se observe că interesul urmărit prin introducerea clauzei nu a fost unul general, ci unul individual, al creditorului obligației de a recupera sumele finanțate pentru executarea lucrărilor de consolidare, actul juridic fiind susceptibil de confirmare și executare, chiar și în condițiile art. 1247 și ale art. 1250 C. civ., orice altă interpretare a normelor privitoare la nulități, în lipsa vreunei vătămări, aducând atingere dreptului constituțional inserat la art. 53 din Constituția României.

Prin întâmpinarea depusă la 27 decembrie 2024, recurenții-pârâți au invocat excepția nulității recursului reclamantului pentru neîncadrarea criticilor în dispozițiile art. 488 C. proc. civ.. În subsidiar, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Aceeași excepție, pentru neîncadrarea motivelor de recurs în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., a fost invocată de reclamant, prin întâmpinarea depusă la 21 ianuarie 2025, în subsidiar, acesta solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

La 4 februarie 2025, pârâții au depus răspuns la întâmpinarea reclamantului.

Prin rezoluție, s-a stabilit termen pentru soluționarea recursurilor în ședința publică din 15 mai 2025.

La acest termen de judecată, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins excepțiile de nulitate a recursurilor, invocate de fiecare dintre recurenți cu privire la recursul părții adverse, apreciind că cererile de recurs deduse judecății conțin critici ce pot fi examinate prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. Totodată, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra recursurilor.

Examinând recursurile din perspectiva criticilor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

8.1 Recursul reclamantului Municipiul București, prin primarul general, este fondat, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul Municipiul București, prin primarul general, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A., obligarea acestuia la plata sumei de 140.160,04 RON și a dobânzii legale aferente, reprezentând rate restante, conform contractului de consolidare nr. x/04.03.2008; la suma actualizată, potrivit art. 6.4 din contract, în baza calculului detaliat al debitelor, anexat cererii, cu precizarea că majorările de întârziere sunt calculate conform O.G. nr. 39/2010, respectiv Legii nr. 207/2015; anularea contractului de schimb autentificat sub nr. x/21.11.2017, de notarul public B., încheiat între pârâții C. și pârâtul A., cu privire la apartamentul nr. x, situat în imobilul din București, Bd. x.

La 3 decembrie 2020, reclamantul a precizat acțiunea, solicitând obligarea pârâtului A. la plata sumei de 75.976,11 RON, precum și a dobânzii legale, reprezentând rate restante conform contractului de consolidare, actualizată potrivit art. 6.4 din contract, în baza graficului de rambursare anexat, dar și a adresei nr. x/12.11.2020 emise de Primăria Municipiului București - Direcția Monitorizare Recuperare Debite/Creanțe.

Prin încheierea de ședință din 1 iulie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul București, secția a V-a civilă, aplicând dispozițiile art. 204 alin. (1) C. proc. civ., a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a numitei C., astfel cum solicitase reclamantul, cu privire la petitul 2 al cererii de chemare în judecată.

Potrivit consemnărilor din cuprinsul încheierii de ședință din 2 noiembrie 2022, pronunțate în același dosar de Tribunalul București, secția a V-a civilă (prin care s-a dispus amânarea pronunțării asupra cauzei), reprezentantul reclamantului, prezent la dezbateri, a solicitat obligarea pârâtului A. la plata sumei de 75.976,11 RON, cu titlu de rate restante conform contractului de consolidare nr. x/04.03.2008, precum și a dobânzii legale aferente, pe motiv că acestea ar fi ajuns la scadență la data încheierii de către pârâți a contractului de schimb.

Prin sentința nr. 1806 din 29 noiembrie 2022, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Municipiul București, prin primarul general, în contradictoriu cu pârâții A. și C., reținând, în esență, că, potrivit art. 6.4 din contractul nr. x/04.03.2022, în cazul înstrăinării locuinței proprietate privată la care au fost executate lucrări de consolidare, finanțate prin transferuri de la bugetul de stat, în decurs de 25 de ani de la data recepției de la terminarea lucrărilor de consolidare, beneficiarul era obligat să ramburseze integral ratele neachitate, actualizate la data înstrăinării, conform evidențelor de plată depuse la dosar.

Instanța de fond a dat valență dispozițiilor 14 din O.G. nr. 20/1994 republicată, reținând că nulitatea absolută pe care o reglementează este condiționată de nerespectarea art. 12 alin. (1), iar din raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză a reieșit că pârâtul și-a îndeplinit integral obligațiile de plată ale sumelor asumate prin art. 4.1 din contractul de consolidare nr. x/04.03.2008, la data introducerii cererii de chemare în judecată (07.08.2020), neexistând debite restante.

Prin apelul declarat, reclamantul a criticat hotărârea instanței de fond pentru netemeinicie și nelegalitate, fiind consecvent în a arăta că pârâtul A. datorează suma de 75.976,11 RON, precum și dobânda legală aferentă, cu titlu de rate restante, scadente potrivit dispozițiilor art. 6.4 din contractul de consolidare.

Sentința a fost criticată și prin prisma soluției pronunțate asupra capătului de cerere ce a vizat contractul de schimb încheiat între cei doi pârâți, pentru o pretinsă încălcare, de către instanța de fond, a prevederilor art. 12 și art. 14 din O.G. nr. 20/1994, precum și pentru ignorarea dispozițiilor art. 7 din contractul de consolidare, care sancționează cu nulitatea absolută actul de înstrăinare.

Prin notele de ședință depuse la 6 decembrie 2023, în dosarul instanței de apel, reclamantul a revenit asupra solicitărilor sale, pretinzând suma de 55.148,54 RON, cu titlu de majorări de întârziere, calculate de la 21.11.2015 (data încheierii de către pârâți a contractului de schimb) până la 15.11.2023 (data efectuării ultimei plăți a ratelor, conform evidențelor depuse la dosar).

Prin decizia nr. 1729A din 6 decembrie 2023, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a anulat sentința nr. 1806 din 29 noiembrie 2022 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, reținând, în esență, că soluția de respingere a primului capăt de cerere a fost adoptată pe baza raportului de expertiză judiciară contabilă întocmit în etapa procesuală a fondului, prin care s-a constatat că, la data introducerii cererii de chemare în judecată (7 august 2020), nu existau debite restante, obligațiile de plată aferente contractului de consolidare nefiind actualizate conform art. 6.4, fiind păstrate condițiile de plată în rate lunare și calculate majorări de întârziere în funcție de data scadentă a ratei lunare, potrivit graficului de plată inițial.

Curtea a remarcat că instanța de fond a reținut că nedepunerea la dosar a procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor de consolidare a făcut imposibilă verificarea împrejurării dacă înstrăinarea imobilului a survenit în decurs de 25 de ani de la terminarea lucrărilor de consolidare, pentru a putea da eficiență clauzei penale prevăzute la art. 6.4 din contractul nr. x/04.03.2008.

Totodată, a apreciat că anularea sentinței civile se impune și în raport de greșita soluționare a celui de-al doilea capăt de cerere, prin prisma nulității relative, iar nu a nulității absolute prevăzute de art. 14 din O.G. nr. 20/1994, dispoziție legală invocată de reclamant în susținerea cererii sale.

Prin decizia nr. 872 din 18 septembrie 2024, instanța de apel, evocând fondul, a respins, ca neîntemeiată, cererea având ca obiect pretenții formulată de reclamantul Municipiul București, prin primarul general, în contradictoriu cu pârâții C. și A.. A admis cererea privind constatarea nulității absolute a contractului de schimb autentificat sub nr. x/21.11.2017 de notarul public B. și, pe cale de consecință, a constatat nulitatea acestuia.

Pentru a dispune astfel, curtea a notat că primul capăt al cererii de chemare în judecată a vizat obligarea pârâtului A. la plata sumei totale de 140.160,04 RON, suma reprezentând ratele restante, aferente contractului de consolidare nr. x/04.03.2008, actualizată conform art. 6.4 din contract.

Instanța a consemnat că acest capăt de cerere a fost precizat de reclamant ca urmare a efectuării unor plăți în contul acestui debit pretins, pe parcursul judecății, valoarea finală din actualizarea prețului contractului fiind de 155.789,44 RON, din care a reținut că a fost achitată suma de 104.206,27 RON (ultima plată fiind efectuată la 15.11.2023), și, în final, menționând că datoria pârâtului însumează, în prezent, 55.148,54 RON.

Curtea a notat că temeiul acestui capăt de cerere, respectiv cel privitor la suma actualizată conform art. 6.4 din contractul nr. x/04.03.2008, ce a rezultat din procesul-verbal încheiat la terminarea lucrărilor, rezidă în cuprinsul actului adițional nr. x la contract, la încheierea căruia pârâtul s-a obligat conform art. 4.1.

Totodată, a apreciat că, potrivit acestei clauze, pârâtul nu și-a asumat obligația plății valorii actualizate a prețului contractului, ci pe aceea de a încheia un act adițional care să cuprindă valoarea finală a contractului.

În acest context, a considerat că obligația de încheia în viitor un act adițional nu echivalează cu însușirea clauzelor actului adițional, pârâtul declinând invitația reclamantului de a-l semna, motiv pentru care acesta nu poate produce vreun efect juridic în ceea ce îl privește.

Pe baza acestui raționament, curtea a concluzionat că singura convenție care produce efectele între părți este contractul nr. x/04.03.2008, prin care pârâtul s-a obligat la plata sumei de 101.900,21 RON, din care 19% TVA, suma fiind achitată în rate până la data încheierii cu pârâta C. a contractului de schimb autentificat sub nr. x/21.11.2017 de notarul public B. și ulterior, de către pârâtă, ultima plată fiind efectuată la 15.11.2023, potrivit evidențelor depuse la dosar.

Evocând dispozițiile art. 1169, art. 1270 și art. 1350 C. civ., instanța de apel a reținut, aplicând principiul res inter alios acta, că actul adițional nr. x la contractul nr. x/04.03.2008, cuprinde doar o ofertă de contract, voința prestatorului (a reclamantului), fiind singura manifestare de voință exprimată, deși aceasta nu a întâlnit acordul pârâtului.

De vreme ce suma solicitată de reclamant nu a fost acceptată de pârât, curtea a considerat că acesta nu poate fi obligat la plată, capătul de cerere cu acest obiect fiind respins, ca neîntemeiat.

Cât privește contractul de schimb autentificat sub nr. x/21.11.2017 2017 de notarul public B., în temeiul art. 6.1 din contractul nr. x/04.03.2008, dar și a dispozițiilor art. 12 din O.U.G. nr. 20/1994, curtea l-a apreciat ca fiind întemeiat, reținând că este lovit de nulitatea absolută expres prevăzută de norma din ordonanță, care prevedea, drept condiție de validitate la data încheierii contractului, rambursarea integrală a ratelor neachitate, conform evidenței consiliului local, actualizate la data înstrăinării, în funcție de indicele prețurilor de consum total al populației, publicat lunar de Institutul Național de Statistică, cerința nefiind îndeplinită la 21.11.2017, pârâții înțelegând să își îndeplinească obligația izvorâtă din contractul nr. x/04.03.2008, și nu neapărat pe cea menționată la art. 12 din O.G. nr. 20/1994, în luna noiembrie 2023, conform evidențelor de plată și susținerilor lor.

În recursul pendinte, recurentul Municipiul București, prin primarul general, a criticat această din urmă decizie, susținând că pentru partea de pretenții solicitată în prezent, respectiv a debitelor rămase de achitat, cererea se întemeiază atât pe dispozițiile art. 1270 C. civ., dar și pe cele ale O.G. nr. 20/1994, sumele restante, cu titlu de majorări de întârziere fiind în valoare de 55.148,54 RON, fiind calculate prin raportare la suma rămasă de achitat din valoarea contractuală de 101.900,21 RON la data înstrăinării.

Cu privire la valoarea actualizării restului rămas de achitat de 74.047,67 RON, calculată la data de 23.11.2023, a menționat că este de 31.931,88 RON, calculată la restul sumei rămase de achitat din valoarea contractului inițial, la data înstrăinării. Recurentul a precizat că suma de 74.047,67 RON a fost achitată în mai multe etape, în intervalul cuprins între 21.11.2017-15.11.2023, pentru plata cu întârziere fiind aplicate majorări în cuantum de 55.148,54 RON.

Potrivit art. 9 C. proc. civ., "(1) Procesul civil poate fi pornit la cererea celui interesat sau, în cazurile anume prevăzute de lege, la cererea altei persoane, organizații ori a unei autorități sau instituții publice ori de interes public. (2) Obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților."

Norma legală citată, expresie a principiului disponibilității procesului civil, instituie prerogativa procesuală a părților de a determina existența procesului, prin declanșarea procedurii judiciare, precum și conținutul acestuia, prin stabilirea cadrului procesual cu privire la părți, obiect și cauză.

Conform art. 22 alin. (2) C. proc. civ., "Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În acest scop, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc. " Alin. 6 al aceluiași articol prevede că "Judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel."

În temeiul acestei dispoziții legale, instanța judecătorească este obligată să statueze asupra cererilor părților fără a putea depăși, ca regulă, cadrul procesual trasat de acestea prin actele de procedură formulate, atât sub forma cererilor de învestire, precum și a celor ce conțin apărările formulate.

Rolul activ al judecătorului nu trebuie, așadar, să afecteze dreptul de disponibilitate al părților, ci să se armonizeze cu inițiativa acestora, în scopul stabilirii adevărului.

Înalta Curte constată că reclamantul a învestit instanța de fond cu soluționarea unei cereri, prin care a solicitat, printre altele, obligarea pârâtului A. la plata sumei de 140.160,04 RON, precum și a dobânzii legale, reprezentând rate restante, în baza contractului de consolidare nr. x/04.03.2008, calculul detaliat al sumei fiind anexat cererii de chemare în judecată. cu precizarea că majorările de întârziere sunt calculate conform O.G. nr. 39/2010, respectiv Legii nr. 207/2015.

Este de observat, sub aspect terminologic, faptul că, deși reclamantul a menționat în prima parte a petitului sintagma dobândă legală, a solicitat ca aceasta să fie calculată conform Codului de procedură fiscală (O.G. nr. 39/2010, respectiv Legii nr. 207/2015), invocând dispozițiile O.G. nr. 20/1994, care, la art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (1)

1,

prevăd aplicarea unei cote de majorare, stabilite în condițiile legii, pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare.

Reiese, așadar, că reclamantul a solicitat majorări de întârziere, astfel cum acestea sunt aplicate creanțelor bugetare.

La 3 decembrie 2020, reclamantul a depus precizări la cererea de chemare în judecată, solicitând obligarea pârâtului la plata sumei totale de 75.976,11 RON, actualizată potrivit art. 6.4 din contractul antemenționat.

În susținerea acestei pretenții, reclamantul s-a prevalat de adresa nr. x/12.11.2020, emisă de Primăria Municipiului București - Direcția Monitorizare Recuperare Debite/Creanțe, conform căreia suma pe care pârâtul o mai avea de achitat era în valoare de 75.976,11 RON, din totalul sumei aferente lucrărilor de consolidare realizate în baza contractului nr. x/04.03.2008.

Potrivit consemnărilor instanței de fond din încheierea de ședință din 2 noiembrie 2022, când au avut loc dezbaterile asupra fondului cauzei, reprezentantul reclamantului, prezent la judecată, a solicitat admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum aceasta a fost modificată, și obligarea pârâtului A. la plata sumei de 75.976,11 RON, cu titlu de rate restante conform contractului de consolidare nr. x/04.03.2008, care ar fi devenit exigibile, în opinia sa, la data încheierii cu pârâta C. a contractului de schimb autentificat sub nr. x/21.11.2017 de notarul public B..

Prin notele de ședință depuse la 17 februarie 2022, pârâtul a contestat valoarea, chiar și diminuată, a sumei solicitate de reclamant, învederând că lucrările de finanțare au însumat 101.900 RON, iar ratele în valoare totală de 40.460 RON au fost achitate începând cu anul 2011, până la data încheierii cu pârâta C. a contractului de schimb autentificat sub nr. x/21.11.2017 2017 de notarul public B., care a preluat obligația de plată a ratelor eșalonate, datoria fiind stinsă în prezent.

Analiza instanței de fond asupra acestui capăt de cerere s-a raportat la precizările reclamantului, în sensul că suma pretinsă de la pârâți este în valoare de 75.976,11 RON, la care se adaugă dobânda aferentă, conform clauzei inserate la art. 4.1 din contractul de consolidare nr. x/04.03.2008, dar și la concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, prin care s-a reținut că la data introducerii cererii de chemare în judecată, 7 august 2020, pârâtul nu figura cu debite restante.

Curtea a demontat acest eșafodaj juridic, prin hotărârea pronunțată (ulterior anulării sentinței prin decizia nr. 1729A din 6 decembrie 2023), reținând că acest capăt de cerere a fost precizat de reclamant în apel, ca urmare a faptului că s-a constatat efectuarea unor plăți în contul debitului pretins, pe parcursul judecății, concluzionând că valoarea finală actualizată a prețului contractului era de 155.789,44 RON, din care fusese achitată suma de 104.206,27 RON (ultima plată efectuându-se la 15.11.2023 potrivit evidențelor depuse la dosarul cauzei), și, în final, constatând că pârâtul datorează reclamantului, în prezent, suma de 55.148,54 RON, cu titlu de majorări de întârziere.

Totodată, a apreciat că suma de 55.148,54 RON rezidă în cuprinsul actului adițional nr. x la contractul de consolidare nr. x/04.03.2008, întrucât, prin art. 4.1 al acestui din urmă act juridic, pârâtul nu și-a asumat obligația plății valorii actualizate a prețului contractului, ci pe aceea de a încheia un act adițional cu privire la valoarea finală a contractului, care, însă, nu s-a realizat.

Înalta Curte constată că această ultimă aserțiune, deși corectă în principiu, dat fiind faptul că pârâtul nu a semnat actul adițional, obligația de plată neputând avea un izvor contractual, ignoră reglementarea legală aplicabilă litigiului.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din O.G. nr. 20/1994, înstrăinarea, în decurs de 25 de ani de la recepția terminării lucrărilor de intervenție, a locuințelor proprietate privată a persoanelor fizice din construcțiile incluse în programele anuale și la care s-au executat lucrări de intervenție finanțate prin transferuri de la bugetul de stat este condiționată de rambursarea integrală a ratelor neachitate, conform evidenței consiliului local, actualizate la data înstrăinării.

Prin urmare, legea dispune asupra faptului că, la momentul înstrăinării imobilului, suma rămasă de achitat, eșalonată potrivit ratelor convenite între părți, devine scadentă, astfel că ea trebuie achitată în valoarea actualizată, ca o condiție de valabilitate a contractului prin care s-a procedat la transferul dreptului de proprietate.

În consecință, actualizarea sumei de plată la data înstrăinării este o condiție legală și nu convențională, astfel că este datorată de proprietarul care înstrăinează, independent de existența sau nu a unei astfel de clauze inserată în contractul părților.

Împrejurarea că, în cauză, dobânditoarea imobilului a continuat să achite contravaloarea consolidării în rate, rate ce au fost încasate de creditor, Municipiul București, nu poate înlătura de la aplicare dispoziția legală menționată anterior, astfel că, în sarcina celui care a înstrăinat subzistă obligația de plată a actualizării sumei rămase de achitat la data înstrăinării, chiar dacă debitul principal a fost, ulterior, achitat în rate.

Pe de altă parte, rezultă din constatările instanței de apel că și aceste rate au fost achitate cu întârziere față de graficul convenit de părți prin contractul inițial încheiat, caz în care devine incidentă clauza care stipulează aplicarea de majorări și penalizări de întârziere la ratele scadente prevăzută la art. 6.4 din contract și care redă dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 20/1994.

Prin urmare, creditorul este îndreptățit să primească daune interese, astfel cum prevede legea, pentru fiecare rată neachitată la termen, pe perioada cuprinsă între data scadenței și data plății.

Deși, în etapa procesuală anterioară, la data de 6 decembrie 2023, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 55.148,54 RON, reprezentând majorări de întârziere, calculate de la data de 21.11.2017 (data încheierii de către pârâți a contractului de schimb) și până la 15.11.2023 (data achitării ultimei rate, potrivit evidențelor), în temeiul dispozițiilor art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (1)

1

, art. 12 alin. (1) din O.G. nr. 20/1994 și ale art. 6.2 lit. iii) din contractul de consolidare nr. x/04.03.2008, precum și suma de 49.889,23 RON rest neachitat la care se adaugă indicii de consum, potrivit art. 6.4 din contract, instanța de apel a apreciat greșit că, ceea ce solicită reclamantul, este prețul actualizat conform actului adițional pe care pârâtul nu l-a mai semnat și că valoarea contractului inițial a fost achitată până la 15.11.2023, astfel încât pârâții nu mai datorează nicio sumă de bani reclamantului.

Procedând de această manieră, instanța a nesocotit atât principiul disponibilității, cât și dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. c) și pe) cele ale art. 12 alin. (1) din O.G. nr. 20/1994, care vizează majorările de întârziere și actualizarea ratelor restante, iar nu valoarea actualizată a prețului final.

Prin urmare, din această perspectivă, criticile recurentului, subsumate dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., sunt întemeiate, motiv pentru care, în baza art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul împotriva deciziei nr. 872 din 18 septembrie 2024, va casa decizia recurată și va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe de apel, care urmează a verifica temeinicia pretențiilor referitoare la actualizarea sumei rămase neachitate la data înstrăinării astfel cum dispune art. 12 alin. (1) din O.G. nr. 20/1994, respectiv la majorările datorate pentru neplata la termenul convenit de părți, conform programului stabilit prin graficul de rambursare, a fiecărei rate.

5.2 Recursul pârâților C. și A. împotriva deciziei nr. 1729A din 6 decembrie 2023, precum și a deciziei nr. 872 din 18 septembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

În esență, prin motive de critică întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sub un prim aspect, recurenții au contestat soluția pronunțată de instanța de apel asupra capătului de cerere ce a vizat constatarea nulității absolute a contractului de schimb autentificat sub nr. x/21.11.2017 2017 de notarul public B., afirmând că analiza acestuia impunea stabilirea naturii juridice a dispozițiilor art. 12-14 din O.G. nr. 20/1994, respectiv a se clarifica dacă acestea instituie o clauză de inalienabilitate sau o interdicție de înstrăinare și de grevare.

Apreciind că prevederile legale menționate reglementează o interdicție de înstrăinare, în considerarea garantării dreptului de creanță al autorității locale asupra sumei finanțate din bugetul său/al statului, au considerat că analiza acestei chestiuni rezidă în dispozițiile art. 627 și următ. C. civ., iar, în situația atingerii scopului pentru care normele au fost instituite, au arătat că reclamantul nu mai avea interesul de a solicita constatarea nulității contractului de schimb.

Recurenții au criticat raționamentul instanței de apel, care în mod greșit nu a procedat la conversia actului juridic și nu a dat eficiență principiului salvgardării acestuia, deși se afla în circuitul civil, mai ales că norma ce prevede nulitatea este reglementată printr-o ordonanță de urgență, iar nu printr-o lege, forța legislativă a unei ordonanțe de urgență fiind mai slabă față de cea a unei legi.

De asemenea, au mai susținut că interesul ocrotit prin reglementarea de la art. 12-14 din O.G. nr. 20/1994 este unul individual, și nu general, astfel că actul juridic era susceptibil de confirmare și executare, în condițiile prevăzute de art. 1247 și art. 1250 C. civ., în lipsa constatării unei vătămări fiind încălcat dreptul garantat prin art. 53 din Constituția României.

Critica nu este fondată.

Potrivit situației de fapt reținute de instanța de apel (care nu poate fi cenzurată în recurs față de dispozițiile imperative ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ.), prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/24.11.2007 de notarul public D., pârâtul A. a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în municipiul București, Bd. x.

La 04.03.2008, între reclamantul Municipiul București și acest pârât s-a încheiat contractul nr. x, având ca obiect finanțarea executării lucrărilor de consolidare a clădirii de locuit multietajată, încadrată în clasa I de risc seismic.

Examinând situația de fapt expusă de părți prin actele procedurale îndeplinite și evaluând probațiunea administrată, instanța de apel a reținut că actul de schimb autentificat sub nr. x/21.11.2017 de notarul public E. este lovit de nulitate absolută, sancțiune expres prevăzută de dispozițiile art. 12 alin. (1) din O.G. nr. 20/1994.

Pe baza graficelor de rambursare depuse la dosar, curtea a constatat că ultima plată a ratelor aferente lucrărilor de consolidare la imobil a fost efectuată la 15.11.2023, dată la care apartamentul nr. x din imobilul situat în București, Bd. x, se afla în patrimoniul recurentei C., ca urmare a încheierii cu recurentul A. a contractului de schimb autentificat sub nr. x/21.11.2017 de notarul public E..

Totodată, a reținut că prin intermediul contractului menționat, recurenta C. i-a transmis recurentului A. dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. x situat în municipiul București, Calea x, Bloc Podgoreanu.

Art. 6.4 și art. 7 din contractul de consolidare nr. x/04.03.2008, preiau dispozițiile art. 12 alin. (1) și (2), respectiv pe cele ale art. 14 din O.G. nr. 20/1994 conform cărora:

"Înstrăinarea, în decurs de 25 de ani de la recepția terminării lucrărilor de intervenție, a locuințelor proprietate privată a persoanelor fizice din construcțiile incluse în programele anuale și la care s-au executat lucrări de intervenție finanțate prin transferuri de la bugetul de stat este condiționată de rambursarea integrală a ratelor neachitate, conform evidenței consiliului local, actualizate la data înstrăinării. (2) Actualizarea se efectuează în funcție de indicele prețurilor de consum total al populației, publicat lunar de Institutul Național de Statistică în Buletinul statistic de prețuri, pentru intervalul cuprins între luna de referință a recepției la terminarea lucrărilor de intervenție și luna actualizării ratelor neachitate.", respectiv:

"Actele juridice de înstrăinare încheiate cu încălcarea prevederilor art. 12 sunt lovite de nulitate absolută. Nicio persoană care încheie astfel de acte nu poate invoca buna-credință în asemenea cazuri."

Identificând o astfel de ipoteză, prin demersul judiciar inițiat, reclamantul Municipiul București, prin primarul general, a solicitat anularea contractului de schimb autentificat sub nr. x/21.11.2017 de notarul public E., invocând încălcarea clauzei stipulate la art. 6.1 din contractul de consolidare nr. x/04.03.2007, a dispozițiilor art. 12 alin. (1) și (2) și ale art. 14 din O.G. nr. 20/1994, întrucât, la data încheierii actului de schimb nu fusese achitată suma avansată pentru consolidare, în cuantul actualizat, astfel cum prevedeau normele menționate.

Înalta Curte constată că prin dispozițiile legale enunțate legiuitorul a instituit sancțiunea nulității absolute a contractelor având ca obiect înstrăinarea, în decurs de 25 de ani de la recepția terminării lucrărilor de intervenție, a dreptului de proprietate privată asupra imobilelor incluse în programele anuale de intervenție pentru reducerea riscului seismic, o astfel de procedură fiind condiționată de rambursarea integrală a ratelor rămase de achitat.

Formularea din cuprinsul art. 14 din O.G. nr. 20/1994 nu lasă loc de interpretare, sancțiunea nerespectării acesteia fiind nulitatea absolută, norma de la art. 12 alin. (1) din acest act normativ instituind o interdicție de a înstrăinare a dreptului de proprietate privată asupra spațiilor cu destinația de locuință din clădirile incluse în program, în termenul stipulat.

Prin excepție, ordonanța prevede posibilitatea înstrăinării acestor imobile cu condiția ca, la data înstrăinării, să fie rambursată integral și actualizată suma alocată de la bugetul de stat sau local, ca și cotă-parte din valoarea totală a investiției.

Potrivit art. 1247 C. civ., "(1) Este nul contractul încheiat cu încălcarea unei dispoziții legale instituite pentru ocrotirea unui interes general. (2) Nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană interesată, pe cale de acțiune sau de excepție. (3) Instanța este obligată să invoce din oficiu nulitatea absolută. (4) Contractul lovit de nulitate absolută nu este susceptibil de confirmare decât în cazurile prevăzute de lege."

Nulitatea absolută a actului juridic civil sancționează nerespectarea, la încheierea actului juridic civil, a unei norme juridice care ocrotește un interes general, respectiv a unei norme juridice imperative de ordine publică, ce instituie, în mod obligatoriu, o condiție de validitate pentru încheierea actului juridic.

Având în vedere că din formularea uzitată de legiuitor în cuprinsul textului de la art. 14 din O.G. nr. 20/1994 reiese cu evidență că norma juridică este de ordine publică, a decela, potrivit solicitării reclamantului, asupra naturii juridice a clauzei, ca fiind una de inalienabilitate sau de înstrăinare și grevare, nu este relevant în cauză.

Totodată, se constată că textul legal nu se raportează la vreo vătămare, ci doar sancționează cu nulitatea absolută actele juridice de înstrăinare încheiate cu încălcarea prevederilor art. 12 alin. (1) din O.G. nr. 20/1994.

Contrar susținerilor recurenților, un capăt de cerere prin care să se solicite repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului nu putea fi formulat de către reclamant, întrucât acesta nu avea interesul restituirii unor prestații deja executate, folosul practic al acțiunii deduse judecății reprezentând, în ipoteza sa, constatarea nulității actului juridic încheiat prin eludarea unor norme juridice imperative, în baza cărora avea dreptul la rambursarea sumelor finanțate din bugetul său/al statului pentru efectuarea lucrărilor de consolidare, actualizate în funcție de indicele prețurilor de consum total al populației, pentru intervalul cuprins între luna de referință a recepției la terminarea lucrărilor de intervenție și luna actualizării ratelor neachitate.

Ca atare, o încălcare a dispozițiilor art. 53 (restrângerea unor drepturi și libertăți) din Constituția României nu poate fi reținută.

Deși recurenții au criticat decizia recurată prin prisma neefectuării unei conversiuni juridice a contractului de schimb analizat, această critică nu este fondată, în contextul în care dispozițiile art. 1247 alin. (4) C. civ. prevăd că actul juridic lovit de nulitate absolută nu este susceptibil de confirmare decât în cazurile prevăzute de lege.

Chiar dacă, potrivit art. 1260 din același act normativ, "(1) Un contract lovit de nulitate absolută va produce totuși efectele actului juridic pentru care sunt îndeplinite condițiile de fond și de formă prevăzute de lege", conform alin. (2) al aceluiași articol, "(...) dispozițiile alin. (1) nu se aplică dacă intenția de a exclude aplicarea conversiunii este stipulată în contractul lovit de nulitate sau reiese, în chip neîndoielnic, din scopurile urmărite de părți la data încheierii contractului."

Așadar, pentru a fi operantă, conversiunea trebuie să implice existența condițiilor de fond și de formă ale noului act juridic (care trebuie să reiasă din structura actului nul), precum și manifestarea de voință a părților, în sensul încheierii unui alt act juridic în situația în care nulitatea actului inițial perfectat ar fi fost cunoscută.

În aceste condiții, în cauză, conversiunea actului juridic în discuție nu era posibilă, de vreme ce intenția de a contracta a părților, exprimată prin contractul autentificat sub nr. x/21.11.2017, a vizat, exclusiv, realizarea schimbului între dreptul de