ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1091/2013
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1091/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra
recursului de față:
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe
rolul Tribunalului Dâmbovița la data de 08 martie 2010, reclamanta SC S.C. SRL
a chemat în judecată pârâtele SC T.R.E.E. SRL și SC I.H. SRL, și a solicitat
obligarea în solidar a acestora la plata sumei de 427.362,85 lei reprezentând
contravaloarea materialelor de construcție, la care se adaugă penalități de
întârziere de 0,15%/ zi începând cu data de 01 mai 2007, adică un total de
811.386,85 lei și la plata cheltuielilor de judecată. Cererea a fost însușită
ulterior de către lichidatorul judiciar I.P.U.R.L. - P.V. conform adresei din
11 mai 2010.
Prin sentința
nr. 2862 din 01 noiembrie 2011, Tribunalul Dâmbovița a admis excepția
prescripției dreptului la acțiune pentru sumele cuprinse în avizele de
expediție emise începând cu 04 septembrie 2006 până la 08 martie 2007, a admis
în parte acțiunea formulată de reclamanta SC S.C. SRL prin lichidator judiciar
I.P.U.R.L. - P.V. și a obligat pârâtele la plata către reclamantă a sumei de
5.004,56 lei reprezentând contravaloarea materialelor furnizate în baza
avizelor de expediție ulterioare și 4.500 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a
pronunța această sentință, tribunalul a reținut că între reclamantă, în
calitate de executant și SC T.R.E.E. SRL, în calitate de antreprenor, au fost
încheiate contractele din 03 octombrie 2006 și din 16 octombrie 2006. SC T.R.F.E.
SRL este anteprenor al firmei SC I.H. SRL în baza contractului de execuție din 15
septembrie 2006. Contractele au drept obiect, realizarea de lucrări de
construcții și amenajări interioare de locuințe, prevăzându-se că valoarea
lucrărilor este conformă cu anexa 1 - protocol de prețuri și că prețurile sunt
ferme și nerevizuibile, fără a se specifica dacă aceste prețuri sunt pentru
manoperă sau pentru manoperă și materiale.
Din cuprinsul
contractelor rezultă că decontarea se face după confirmarea calitativă și
cantitativă, în 3 zile de la acceptarea și verificarea de către beneficiar a
situațiilor de lucrări, anexate facturilor emise de către constructor.
Reclamanta SC S.C. SRL, a întocmit pentru pârâta SC T.R.E.E. SRL, un număr de
16 situații de lucrări și facturi aferente acestora pentru cele două contracte
mai sus evocate care sunt acceptate de beneficiar și plătite conform
documentelor aflate la dosar.
Reclamanta, a
invocat modificarea înțelegerii inițiale, arătând că pe parcursul lucrărilor a
convenit cu pârâtele ca materialele să fie achiziționate de reclamantă și
decontate de acestea din urmă însă, ulterior, pârâtele au achitat
contravaloarea manoperei refuzând să achite și contravaloarea materialelor.
Tribunalul a
mai reținut că martorii audiați în cauză, confirmă faptul că reclamanta a
achiziționat și utilizat materiale de construcții pentru lucrările efectuate în
beneficiul celor două pârâte, situație care coroborată cu celelalte probe (interogatorii,
expertiză), duc la concluzia că pretențiile reclamantei privind plata
materialelor de construcții sunt întemeiate intervenind o modificare a
înțelegerii inițiale pe parcursul derulării lucrărilor.
Asupra
excepției prescripției dreptului la acțiune al reclamantei în solicitarea
despăgubirilor, ca urmare a împlinirii termenului general de 3 ani prevăzut de
Decretul nr. 167/1958, tribunalul a reținut că din anexa nr. 2 la raportul de
expertiză contabilă executat în cauză, rezultă că raportat la data introducerii
acțiunii, 08 martie 2010, pentru avizele întocmite anterior acestei date,
începând cu 04.09.2006 și până la 08 martie 2007, dreptul la acțiune pentru
recuperarea sumelor s-a prescris atât în privința debitului principal cât și în
privința penalităților.
Împotriva acestei
sentințe au formulat apel reclamanta SC S.C. SRL și pârâtele SC T.R.E.E. SRL și
SC I.H. SRL, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.
Prin decizia
nr. 37 din 28 martie 2012 Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios
administrativ și fiscal, a respins apelul reclamantei SC S.C. SRL - prin
lichidator judiciar I.P.U.R.L. – P.V., a admis apelurile formulate de pârâtele
SC T.R.E.E. SRL și SC I.H. SRL, a schimbat în tot sentința apelată și a respins
acțiunea ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî
astfel, instanța de apel a reținut că între pârâta SC T.R.E.E. SRL, în calitate
de beneficiar, și reclamanta SC S.C. SRL, în calitate de executant, a fost
încheiat contractul de execuție nr. 39 din 16 octombrie 2006, iar între pârâta
SC T.R.E.E. SRL, în calitate de antreprenor general și pârâta SC I.H. SRL, în
calitate de beneficiar a fost încheiat contractul de execuție din 15 septembrie
Conform cap. 2 din contractul de execuție din 16 octombrie 2006 valorile
lucrărilor care fac obiectul contractului sunt listate în Anexa nr. 1 -
protocol de prețuri iar prețurile unitare folosite în protocolul de prețuri
sunt ferme și nerevizuibile pe perioada derulării contractului.
Totodată la
art. 8.16 din același contract se arată că toate modificările intervenite în
contract se fac prin act adițional semnat de ambele părți.
Față de aceste
considerente instanța de apel a reținut că având în vedere dispozițiile art.
969 C. civ. și prevederile contractuale mai sus evocate dacă reclamanta
intenționa să efectueze alte prestații decât cele la care se obligase prin
contract se impunea încheierea unui act adițional la contract în sensul
pretinsei înțelegeri. Astfel, prima instanță în mod greșit a înțeles să oblige
pârâtele la plata unor materiale ce se pretinde că au fost folosite la
realizarea lucrărilor de construcții, care fac obiectul contractelor în
litigiu, în temeiul unei răspunderi contractuale atâta timp cât aceste
prestații nu erau prevăzute în contract și în condițiile în care nu s-a
încheiat un act adițional la contractul inițial.
A mai reținut
curtea că în speță reclamanta trebuia să își întemeieze acțiunea pe o
îmbogățire fără justă cauză iar nu pe răspunderea contractuală. Considerând că
reclamantei nu îi este deschisă calea acțiunii în răspundere contractuală,
curtea nu a analizat nici prescripția dreptului material la acțiune.
Împotriva acestei
decizii a declarat recurs reclamanta SC S.C. SRL prin lichidator judiciar I.P.U.R.L.
- P.V. criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.
În susținerea
recursului, pârâta a invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate cu consecința
modificării în parte a sentinței apelate și admiterii acțiunii introductive.
În argumentarea
motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. reclamanta a
susținut, în esență, că decizia recurată a fost dată cu încălcarea prevederilor
art. 261 alin.(1) pct. 5 C. proc. civ. întrucât instanța de apel nu s-a
pronunțat asupra motivelor de apel invocate de aceasta.
Astfel susține
reclamanta că în mod eronat instanța de apel a interpretat situația de fapt
reținând că față de principiul obligativității contractului, în situația în
care reclamanta intenționa să efectueze și alte obligații decât cele stabilite
prin contract trebuia să încheie în acest sens un act adițional la contract.
A mai susținut
reclamanta că instanța de apel a calificat greșit acțiunea care practic are
două capete de cerere distincte și anume daune interese solicitate conform
contractului și pretenții izvorâte dintr-un cvasicontract și anume gestiunea de
afaceri.
Analizând
criticile formulate de reclamantă în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta
Curte constată că acestea sunt nefondate, urmând ca recursul reclamantei SC S.C.
SRL prin lichidator judiciar I.P.U.R.L. - P.V. să fie respins, pentru
următoarele considerente.
Modificarea sau
casarea unei hotărâri poate fi solicitată, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu
încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Din perspectiva
acestui motiv de recurs, reclamanta a pus în discuție încălcarea prevederilor
art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. conform cărora hotărârea trebuie să
cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței
precum și cele pentru care s-au înlăturat prevederile părților. A arătat
reclamanta că instanța nu s-a pronunțat pe motivele de apel invocate și a
calificat greșit acțiunea care practic are două capete de cerere distincte și
anume daune interese solicitate conform contractului și pretenții izvorâte
dintr-un cvasicontract și anume gestiunea de afaceri.
În speță, din
lucrările dosarului rezultă că reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe
răspunderea contractuală izvorâtă din contractele încheiate cu pârâta SC T.R.E.E.
SRL astfel încât, în mod corect instanța de apel a judecat apelul în limitele
în care a fost învestită de părți.
Față de
limitele învestirii, justificat Curtea de Apel a reținut că în mod greșit prima
instanță a obligat pârâtele a plata unor materiale ce se pretinde că au fost
folosite la realizarea lucrărilor de construcții în temeiul unei răspunderi
contractuale atâta timp cât aceste prestații nu erau prevăzute în contract și
în condițiile în care nu s-a încheiat un act adițional la contractul inițial. A
precizat Curtea că în speță reclamanta trebuia să își întemeieze acțiunea pe o
îmbogățire fără justă cauză iar nu pe răspunderea contractuală.
Având în vedere
considerentele expuse mai sus, nu se verifică pretinsa încălcare a prevederilor
art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. invocată de reclamantă, instanța de
apel reținând în mod corect prin decizia recurată că incidența inadmisibilității
unei acțiuni în răspundere contractuală face ca orice analiză suplimentară să
fie de prisos.
În ceea ce
privește critica reclamantei referitoare la calificarea greșită a acțiunii care
practic are două capete de cerere distincte și anume daune interese solicitate
conform contractului și pretenții izvorâte dintr-un cvasicontract și anume
gestiunea de afaceri, aceasta nu poate fi reținută pentru următoarele
considerente.
Conform
prevederilor art. 294 C. proc. civ. coroborate cu prevederile art. 316 din
același cod părțile nu pot schimba în recurs cauza sau obiectul cererii de
chemare în judecată.
Instanța de
recurs nu ar mai putea exercita controlul judiciar asupra hotărârii recurate,
din moment ce ar analiza un alt temei juridic și o altă instituție juridică, cu
un regim legal distinct față de cele examinate de prima instanță și de instanța
de apel.
Prin urmare,
invocarea în recurs a unui alt temei de drept decât cel invocat în fața primei
instanțe și a instanței de apel este inadmisibilă în raport de prevederile
legale mai sus evocate.
Pentru aceste
considerente, față de prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. Civ., Înalta Curte
va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge
recursul declarat de reclamanta SC S.C. SRL Găești prin lichidator judiciar I.P.U.R.L.
- P.V. împotriva deciziei nr. 37 din 28 martie 2012 a Curții de Apel Ploiești,
secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabila.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi 14 martie 2013.