ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1091/2013

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița la data de 08 martie 2010, reclamanta SC S.C. SRL a chemat în judecată pârâtele SC T.R.E.E. SRL și SC I.H. SRL, și a solicitat obligarea în solidar a acestora la plata sumei de 427.362,85 lei reprezentând contravaloarea materialelor de construcție, la care se adaugă penalități de întârziere de 0,15%/ zi începând cu data de 01 mai 2007, adică un total de 811.386,85 lei și la plata cheltuielilor de judecată. Cererea a fost însușită ulterior de către lichidatorul judiciar I.P.U.R.L. - P.V. conform adresei din 11 mai 2010. Prin sentința nr. 2862 din 01 noiembrie 2011, Tribunalul Dâmbovița a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru sumele cuprinse în avizele de expediție emise începând cu 04 septembrie 2006 până la 08 martie 2007, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC S.C.

SRL prin lichidator judiciar I.P.U.R.L. - P.V. și a obligat pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 5.004,56 lei reprezentând contravaloarea materialelor furnizate în baza avizelor de expediție ulterioare și 4.500 lei, cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că între reclamantă, în calitate de executant și SC T.R.E.E. SRL, în calitate de antreprenor, au fost încheiate contractele din 03 octombrie 2006 și din 16 octombrie 2006. SC T.R.F.E. SRL este anteprenor al firmei SC I.H. SRL în baza contractului de execuție din 15 septembrie 2006. Contractele au drept obiect, realizarea de lucrări de construcții și amenajări interioare de locuințe, prevăzându-se că valoarea lucrărilor este conformă cu anexa 1 - protocol de prețuri și că prețurile sunt ferme și nerevizuibile, fără a se specifica dacă aceste prețuri sunt pentru manoperă sau pentru manoperă și materiale.

Din cuprinsul contractelor rezultă că decontarea se face după confirmarea calitativă și cantitativă, în 3 zile de la acceptarea și verificarea de către beneficiar a situațiilor de lucrări, anexate facturilor emise de către constructor. Reclamanta SC S.C. SRL, a întocmit pentru pârâta SC T.R.E.E. SRL, un număr de 16 situații de lucrări și facturi aferente acestora pentru cele două contracte mai sus evocate care sunt acceptate de beneficiar și plătite conform documentelor aflate la dosar. Reclamanta, a invocat modificarea înțelegerii inițiale, arătând că pe parcursul lucrărilor a convenit cu pârâtele ca materialele să fie achiziționate de reclamantă și decontate de acestea din urmă însă, ulterior, pârâtele au achitat contravaloarea manoperei refuzând să achite și contravaloarea materialelor.

Tribunalul a mai reținut că martorii audiați în cauză, confirmă faptul că reclamanta a achiziționat și utilizat materiale de construcții pentru lucrările efectuate în beneficiul celor două pârâte, situație care coroborată cu celelalte probe (interogatorii, expertiză), duc la concluzia că pretențiile reclamantei privind plata materialelor de construcții sunt întemeiate intervenind o modificare a înțelegerii inițiale pe parcursul derulării lucrărilor.

Asupra excepției prescripției dreptului la acțiune al reclamantei în solicitarea despăgubirilor, ca urmare a împlinirii termenului general de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958, tribunalul a reținut că din anexa nr. 2 la raportul de expertiză contabilă executat în cauză, rezultă că raportat la data introducerii acțiunii, 08 martie 2010, pentru avizele întocmite anterior acestei date, începând cu 04.09.2006 și până la 08 martie 2007, dreptul la acțiune pentru recuperarea sumelor s-a prescris atât în privința debitului principal cât și în privința penalităților. Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamanta SC S.C. SRL și pârâtele SC T.R.E.E. SRL și SC I.H. SRL, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.

Prin decizia nr. 37 din 28 martie 2012 Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins apelul reclamantei SC S.C. SRL - prin lichidator judiciar I.P.U.R.L. – P.V., a admis apelurile formulate de pârâtele SC T.R.E.E. SRL și SC I.H. SRL, a schimbat în tot sentința apelată și a respins acțiunea ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că între pârâta SC T.R.E.E. SRL, în calitate de beneficiar, și reclamanta SC S.C. SRL, în calitate de executant, a fost încheiat contractul de execuție nr. 39 din 16 octombrie 2006, iar între pârâta SC T.R.E.E. SRL, în calitate de antreprenor general și pârâta SC I.H.

SRL, în calitate de beneficiar a fost încheiat contractul de execuție din 15 septembrie 2006. Conform cap. 2 din contractul de execuție din 16 octombrie 2006 valorile lucrărilor care fac obiectul contractului sunt listate în Anexa nr. 1 - protocol de prețuri iar prețurile unitare folosite în protocolul de prețuri sunt ferme și nerevizuibile pe perioada derulării contractului. Totodată la art. 8.16 din același contract se arată că toate modificările intervenite în contract se fac prin act adițional semnat de ambele părți. Față de aceste considerente instanța de apel a reținut că având în vedere dispozițiile art. 969 C. civ. și prevederile contractuale mai sus evocate dacă reclamanta intenționa să efectueze alte prestații decât cele la care se obligase prin contract se impunea încheierea unui act adițional la contract în sensul pretinsei înțelegeri.

Astfel, prima instanță în mod greșit a înțeles să oblige pârâtele la plata unor materiale ce se pretinde că au fost folosite la realizarea lucrărilor de construcții, care fac obiectul contractelor în litigiu, în temeiul unei răspunderi contractuale atâta timp cât aceste prestații nu erau prevăzute în contract și în condițiile în care nu s-a încheiat un act adițional la contractul inițial. A mai reținut curtea că în speță reclamanta trebuia să își întemeieze acțiunea pe o îmbogățire fără justă cauză iar nu pe răspunderea contractuală. Considerând că reclamantei nu îi este deschisă calea acțiunii în răspundere contractuală, curtea nu a analizat nici prescripția dreptului material la acțiune. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC S.C.

SRL prin lichidator judiciar I.P.U.R.L. - P.V. criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică. În susținerea recursului, pârâta a invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate cu consecința modificării în parte a sentinței apelate și admiterii acțiunii introductive. În argumentarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. reclamanta a susținut, în esență, că decizia recurată a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 261 alin.(1) pct. 5 C. proc. civ. întrucât instanța de apel nu s-a pronunțat asupra motivelor de apel invocate de aceasta. Astfel susține reclamanta că în mod eronat instanța de apel a interpretat situația de fapt reținând că față de principiul obligativității contractului, în situația în care reclamanta intenționa să efectueze și alte obligații decât cele stabilite prin contract trebuia să încheie în acest sens un act adițional la contract.

A mai susținut reclamanta că instanța de apel a calificat greșit acțiunea care practic are două capete de cerere distincte și anume daune interese solicitate conform contractului și pretenții izvorâte dintr-un cvasicontract și anume gestiunea de afaceri. Analizând criticile formulate de reclamantă în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, urmând ca recursul reclamantei SC S.C. SRL prin lichidator judiciar I.P.U.R.L. - P.V. să fie respins, pentru următoarele considerente. Modificarea sau casarea unei hotărâri poate fi solicitată, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Din perspectiva acestui motiv de recurs, reclamanta a pus în discuție încălcarea prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. conform cărora hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței precum și cele pentru care s-au înlăturat prevederile părților. A arătat reclamanta că instanța nu s-a pronunțat pe motivele de apel invocate și a calificat greșit acțiunea care practic are două capete de cerere distincte și anume daune interese solicitate conform contractului și pretenții izvorâte dintr-un cvasicontract și anume gestiunea de afaceri. În speță, din lucrările dosarului rezultă că reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe răspunderea contractuală izvorâtă din contractele încheiate cu pârâta SC T.R.E.E.

SRL astfel încât, în mod corect instanța de apel a judecat apelul în limitele în care a fost învestită de părți. Față de limitele învestirii, justificat Curtea de Apel a reținut că în mod greșit prima instanță a obligat pârâtele a plata unor materiale ce se pretinde că au fost folosite la realizarea lucrărilor de construcții în temeiul unei răspunderi contractuale atâta timp cât aceste prestații nu erau prevăzute în contract și în condițiile în care nu s-a încheiat un act adițional la contractul inițial. A precizat Curtea că în speță reclamanta trebuia să își întemeieze acțiunea pe o îmbogățire fără justă cauză iar nu pe răspunderea contractuală. Având în vedere considerentele expuse mai sus, nu se verifică pretinsa încălcare a prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ. invocată de reclamantă, instanța de apel reținând în mod corect prin decizia recurată că incidența inadmisibilității unei acțiuni în răspundere contractuală face ca orice analiză suplimentară să fie de prisos. În ceea ce privește critica reclamantei referitoare la calificarea greșită a acțiunii care practic are două capete de cerere distincte și anume daune interese solicitate conform contractului și pretenții izvorâte dintr-un cvasicontract și anume gestiunea de afaceri, aceasta nu poate fi reținută pentru următoarele considerente. Conform prevederilor art. 294 C. proc. civ. coroborate cu prevederile art. 316 din același cod părțile nu pot schimba în recurs cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată.

Instanța de recurs nu ar mai putea exercita controlul judiciar asupra hotărârii recurate, din moment ce ar analiza un alt temei juridic și o altă instituție juridică, cu un regim legal distinct față de cele examinate de prima instanță și de instanța de apel. Prin urmare, invocarea în recurs a unui alt temei de drept decât cel invocat în fața primei instanțe și a instanței de apel este inadmisibilă în raport de prevederile legale mai sus evocate. Pentru aceste considerente, față de prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. Civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC S.C. SRL Găești prin lichidator judiciar I.P.U.R.L. - P.V. împotriva deciziei nr. 37 din 28 martie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabila. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 martie 2013.