ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4489/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 83/2012

din 5 martie 2012 Curtea de Apel Iași – Secția de contencios administrativ și

fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de

pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, a admis în

parte acțiunea formulată de reclamanta M.A., a dispus anularea adresei nr. 50973

din 04 octombrie 2011 emisă de pârât și a respins celelalte capete de cerere ca

nefondate.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

În ceea ce privește

excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată în cauză, instanța a

apreciat că este neîntemeiată, reținând că în cauză pârâtul are calitate

procesuală pasivă fiind emitentul actului administrativ contestat și ținut a

răspunde de legalitatea acestuia. Raportat la solicitarea reclamantei să

recunoască valabilitatea diplomei de licență emisă reclamatei în 2007, ca

urmare a absolvirii Facultății de Științe Juridice și Administrative din

Brașov, specializarea Administrație Publică, din cadrul Universității ”S.H.”

curtea a apreciat că pârâtul are calitate procesuală, atâta timp cât chiar

acesta consideră că este în măsură să nu recunoască valabilitatea diplomei de

licență emisă reclamatei.

Pe fondul cauzei,

instanța a reținut că după efectuarea procedurii prealabile prevăzută de art. 7

din legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, reclamanta a sesizat

Curtea de Apel Iași cu acțiune în anularea adresei nr. 50973 din 04 octombrie 2011

emisă de pârât, obligarea pârâtului să recunoască valabilitatea diplomei de

licență emisă reclamatei în 2007, ca urmare a absolvirii în anul 2003, a Facultății de Științe Juridice și Administrative din Brașov, specializarea Administrație

Publică, din cadrul Universității ”S.H.”, forma de învățământ ID și obligarea

pârâtului să emită o nouă adresă prin care să recunoască valabilitatea diplomei

de licență .

Curtea a apreciat că

actul atacat, respectiv adresa din 04 octombrie 2011, chiar și în ipoteza în

care provine de la o autoritate publică centrală, este nelegal întrucât nu

poate să înlăture dreptul reclamantei de a fi licențiată a unei instituții de

învățământ superior, drept care a fost deja atestat printr-un înscris oficial,

ce se bucură de prezumția de legalitate.

În acest context,

Curtea a apreciat că, atâta timp cât nici la încheierea perioadei de

monitorizare și nici ulterior acestui moment, Ministerul Educației, în

exercitarea atribuției sale de control și monitorizare a aplicării prevederilor

legale cu privire la organizarea și funcționarea unităților și instituțiilor de

învățământ de stat și particulare, nu a reclamat nereguli în procesul de

organizare a admiterii, al funcționarii domeniilor de studiu pentru care s-a

obținut acreditarea sau autorizația de funcționare provizorie, precum și în cel

al susținerii examenului de licență, organul de specialitate al administrației

publice centrale, cu rol de organizator și conducător al sistemului național de

educație, nu mai poate invoca nevalabilitatea diplomei emisă reclamantei.

Instanța de fond a

apreciat că „opinia” intimatului-pârât emisă prin conținutul adresei contestate

o prejudiciază pe recurenta-reclamantă în drepturile sale recunoscute de lege,

determinat de faptul că diploma sa de licență nu a fost anulată până la data

pronunțării sentinței, consecința acestei adrese fiind refuzul angajatorului

reclamantei de a dispune reîncadrarea sa pe un post cu studii superioare.

S-a reținut de către

instanță că apărările pârâtei legate de acreditarea/neacreditarea formei de

învățământ la distanță nu se circumscriu obiectului acțiunii, că acțiunea

formulată în prezenta cauză nu privește anularea diplomei de licență și că

numai în această situație pot fi analizate considerente legate de acreditarea/

neacreditarea formei de învățământ la distanță.

S-a mai reținut că,

în acest context, actul administrativ atacat nu are nici un efect anulator

asupra diplomei recurentei, act administrativ care se bucură de prezumția de

legalitate, prin care i se recunoaște acesteia calitatea de licențiat în

specializarea Administrație Publică, cu toate drepturile aferente.

În considerentele

sentinței atacate s-a mai reținut că cererea reclamantei ca pârâtul să

recunoască valabilitatea diplomei de licență emisă reclamantei în 2007, ca

urmare a absolvirii Facultății de Științe Juridice și Administrative din

Brașov, specializarea Administrație Publică și, în consecință, să emită un act

din care să rezulte că diploma de licență este valabilă, este neîntemeiată,

atâta timp cât reclamanta este în posesia diplomei de licență, act ce nu a fost

revocat sau anulat, bucurându-se astfel de prezumția de valabilitate și fiind

opozabil erga omnes, iar adresa 50973 din 04 octombrie 2011, urmează a fi

anulată de către instanță.

Fața de situația de

fapt reținută, văzând în drept și dispozițiile art. 1 și 18 alin. (4) din legea

nr. 554/2004 instanța a admis în parte acțiunea în contencios administrativ

formulată de reclamantă în ceea ce privește anularea adresei nr. 50973 din 04

octombrie 2011 emisă de pârât și a respins celelalte capete de cerere ca

nefondate.

Împotriva acestei

sentințe a formulat recurs pârâtul Ministerul Educației, Cercetării,

Tineretului și Sportului, susținând că hotărârea atacată este nelegală și

netemeinică pentru următoarele motive:

- instanța de fond a interpretat

greșit actul dedus judecății, respectiv adresa nr. 50973 din 4 octombrie 2011,

aceasta neavând caracterul unui act administrativ, ci al unei corespondențe

prin care se comunică un răspuns la o petiție;

- în mod nelegal s-a

apreciat că există vreo obligație a Ministerului Educației, Cercetării,

Tineretului și Sportului de a recunoaște o diplomă de licență, valabilitatea

diplomei rezultând fără nici o formalitate, din actul înscris dacă a fost emis

în condițiile legii.

Recurentul și-a

încadrat în drept motivele de recurs în prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C.

proc. civ.

Analizând actele și

lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, Înalta

Curte constată că recursul este întemeiat și urmează a fi admis pentru următoarele

considerente:

Astfel, în mod greșit

instanța de fond a reținut că adresa nr. 50973 din 4 octombrie 2011 emisă de

Direcția Generală Juridică - Direcția Avizare Acte și Contencios a Ministerului

Educației Cercetării Tineretului și Sportului reprezintă un act administrativ,

respectiv un act susceptibil de a da naștere, modifica sau stinge raporturi

juridice. Prin adresa menționată se comunică reclamantei un răspuns la petiția

acesteia, respectiv punctul de vedere al acestei instituții cu privire la

existența sau nu a acreditării sau autorizării Facultății de Științe Juridice

și Administrative Brașov – specializarea Administrație Publică din cadrul

Universității „S.H.”, la forma de învățământ ID, în perioada 2004 – 2007.

Potrivit teoriei

dreptului administrativ și practicii judiciare constante a instanțelor de

contencios administrativ, simplele adrese de comunicare emise de autoritățile

publice nu reprezintă acte administrative în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004.

Adresa ce face

obiectul prezentului litigiu nu produce efecte juridice asupra raporturilor

juridice legate de valabilitatea unor diplome sau statutul unor instituții de

învățământ superior, asemenea efecte putând rezulta doar din lege sau din acte

administrative emise în executarea legii.

De altfel, în mod

corect s-a reținut, în motivarea soluției celui de-al doilea capăt de cerere,

că valabilitatea unei diplome rezultă din actul însuși, fără vreo formalitate

ulterioară, dacă aceasta a fost emisă în condițiile legii, iar anularea unui

asemenea act juridic ar putea avea loc numai în cadrul unei acțiuni în

justiție.

Față de aceste

considerente, în mod greșit instanța de fond a admis în parte acțiunea

reclamantei, în speță nefiind întrunite condițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004

pentru admiterea acțiunii în contencios administrativ.

În raport de

prevederile art. 312 alin. (1), (2) și (3) C. proc. civ. recursul urmează a fi

admis, dispunându-se modificarea sentinței atacate în sensul respingerii în

totalitate a acțiunii ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului

– Direcția Generală Juridică – Direcția Avizare Acte și Contencios, împotriva

sentinței nr. 83/2012 din 5 martie 2012 a Curții de Apel Iași – Secția contencios administrativ și fiscal.

Modifică,

în parte, sentința atacată, în sensul că respinge în întregime acțiunea

formulată de reclamanta M.A., ca neîntemeiată.

Menține

celelalte dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 noiembrie 2012.