ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1926/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1926/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei.

1.Obiectul cauzei și

Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Prin cererea formulată la data de 12 iulie

2011 G.C.L. a solicitat Plenului Consiliului Superior al Magistraturii:

- Să constate că nu

există incompatibilitate în sensul dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 303/2004

republicată, între calitatea de judecător aflat în concediu fără plată în

interes personal prevăzut de art. 18 din Hotărârea Consiliului Superior al

Magistraturii nr. 325/2005 și calitatea de funcționar al Uniunii Europene,

respectiv de consilier juridic în cadrul Serviciului juridic al Comisiei

Europene.

- În situația în care

va constata că nu există compatibilitatea mai sus menționată, să ia act că își

retrage cererea de transfer și o înlocuiește cu o cerere de concediu fără plată

în condițiile art. 18 alin. (1) sau (3) din Hotărârea Plenului Consiliului

Superior al Magistraturii nr. 325/2005.

- În subsidiar în

situația în care se va constata că există incompatibilitate în sensul dispozițiilor

art. 5 din Legea nr. 303/2004 republicată, între calitatea de judecător aflat

în concediu fără plată în interes personal, prevăzut de art. 18 din Hotărârea

Consiliului Superior al Magistraturii nr. 325/2005 și calitatea de funcționar

al Uniunii Europene, să ia act că își menține cererea de transfer formulată la

data de 12 iulie 2011.

- În situația în care

se va constata că nu există posibilitatea de acordare a transferului din

funcția de judecător în aceea de consilier juridic în cadrul Serviciului

juridic al Comisiei Europene, să ia act de demisia sa din funcția de judecător

în cadrul Curții de Apel Iași, începând cu data de 1 septembrie.

Prin Hotărârea nr.

532 din 18 august 2011, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat

că există incompatibilitate între funcția de judecător în România a doamnei

G.C.L. și funcția de consilier juridic în cadrul Serviciului juridic al

Comisiei Europene, chiar dacă judecătorul se află în concediu fără plată, în

interes personal, devenind aplicabile prevederile art. 5 alin. (1) din Legea

nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu

modificările și completările ulterioare.

Prin aceeași hotărâre

s-a propus Președintelui României, eliberarea din funcția a judecător la Curtea

de Apel Iași, începând cu data de 01 septembrie 2011.

împotriva Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii.

Împotriva acestei

hotărâri, în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, a declarat

recurs G.C.L., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

O primă critică

formulată s-a referit la faptul că recurenta a solicitat să se constate că nu

există incompatibilitate între calitatea de judecător (și nu funcția de

judecător) și cea de funcționar al U.E.

Or, a apreciat

recurenta prin soluția pronunțată Plenul Consiliului Superior al Magistraturii

s-a pronunțat asupra unui lucru pe care nu l-a cerut, respectiv că există

incompatibilitate între funcția de judecător în România și cea de consilier în

cadrul Serviciului juridic al Comisiei Europene, chiar dacă judecătorul se află

în concediu fără plată în interes personal.

A susținut totodată,

că formularea folosită de Consiliul Superior al Magistraturii este incorectă

din punct de vedere juridic, pentru următoarele argumente:

Art. 79 din Legea nr.

303/2004 coroborat cu art. 18 din Hotărârea Plenului Consiliului Superior al

Magistraturii nr. 325/2005, prevede dreptul magistraților la concediu în

interes personal și potrivit disp. art. 295 C. muncii, se aplică dreptul comun

în materie, respectiv art. 54 din acest cod și prin urmare, consecința logică a

intrării magistratului în concediu fără plată în interes personal este

suspendarea exercițiului funcției.

Așa fiind,

judecătorilor și procurorilor aflați în concediu fără plată în interes personal

nu li se aplică interdicția prevăzută la art. 5 din Legea nr. 303/2004,

deoarece aceste dispoziții prevăd că funcțiile de judecător sau procuror sunt

incompatibile cu orice alte funcții publice sau private.

Prin urmare, în

timpul concediului fără plată în interes personal, judecătorul nu se află nici

în exercițiul funcției și, prin urmare, nici în starea de incompatibilitate

prevăzută la art. 5, incompatibilitate care se referă la funcția și nu la

calitatea de judecător. Recurenta a susținut că trebuie să se țină seama de

faptul că legea distinge între calitatea de judecător și funcția de judecător,

deoarece în cuprinsul Legii nr. 303/2004 și al Hotărârii nr. 325/2005 sunt

întrebuințate ambele noțiuni, în situații de fapt și de drept diferite.

Totodată, recurenta a

reiterat ca motive de recurs toate argumentele de fapt și de drept prezentate

în susținerea cererii în fața Plenului Consiliului Superior al Magistraturii,

respectiv:

Art. 148 din

Constituție care prevede că: "(1) Aderarea României la tratatele

constitutive ale Uniunii Europene, în scopul transferării unor atribuții către

instituțiile comunitare, precum și al exercitării în comun cu celelalte state

membre a competențelor prevăzute în aceste tratate, se face prin lege adoptată

în ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului, cu o majoritate de două

treimi din numărul deputaților și senatorilor. (2). Ca urmare a aderării,

prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte

reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de

dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului

de aderare. (4) Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea

judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din

actul aderării și din prevederile alin. (2)".

Prin urmare, aderarea

României la Uniunea Europeană a creat posibilitatea pentru cetățenii români și,

în anumite situații, pentru cei care dețin o funcție publică în România să

candideze și să fie numiți în diverse funcții în cadrul instituțiilor Uniunii

Europene, cum ar fi Comisia, Parlamentul sau Consiliul.

Recurenta a apreciat

că, în cazul de față, dispozițiile art. 15 și art. 40 din Statutul

funcționarului european trebuie coroborate și își găsesc generic corespondența

în legislația românească în dispozițiile art. 79 alin. (2) din Legea nr.

303/2004 republicată și ale art. 18 din Hotărârea Consiliului Superior al

Magistraturii nr. 325/2005. Totodată, în celelalte legislații naționale ale statelor

membre ale Uniunii Europene, de exemplu, Franța, există dispoziții legale

exprese care permit magistratului să ocupe o funcție în cadrul instituțiilor

Uniunii Europene, cu posibilitatea pentru acesta de a se reîntoarce în țară și

a ocupa un post similar celui deținut anterior.

A mai precizat că

funcția de consilier juridic în cadrul Serviciului Juridic al Comisiei Europene

presupune o numire în funcție de către autoritatea de numire și nu un contract

individual de muncă, procedura fiind similară cu cea a numirii judecătorilor

naționali. Mai mult, conform Statutului funcționarului european, funcționarul

european își exercită funcția în condiții de independență.

Așa fiind, recurenta

a considerat că, în perioada în care va ocupa postul de funcționar european, ar

putea să i se păstreze calitatea de judecător român - persoană cu o funcție

publică - prin formularea unei cereri de concediu fără plată în interes

personal, ceea ce i-ar da posibilitatea de a reveni în funcția de judecător pe

un post vacant, în România, țara de origine, la sfârșitul perioadei acestui

concediu. Totodată, nici funcționarea instanței nu ar fi afectată, deoarece,

potrivit dispozițiilor art. 134

1

alin. (1) lit. f) și următoarele

din Legea nr. 304/2004, postul său devenit vacant temporar, poate fi ocupat pe

perioadă nedeterminată, iar la eventuala revenire în România, ar putea ocupa un

post din fondul de rezervă.

A susținut recurenta

că această interpretare ar da posibilitatea unui magistrat care a reușit să

ocupe un post de funcționar european să își păstreze calitatea de judecător sau

procuror și să revină în țara sa de origine și al cărei cetățean este, pe un

post similar celui deținut anterior, în situația în care nu ar putea obține

titularizarea în funcție conform art. 34 din Statutul funcționarului european

sau dacă, din diverse motive personale, ar dori să se reîntoarcă în țara sa de

origine.

În concluzie, a

apreciat că interpretarea teleologică și sistematică a textelor legale

menționate în cuprinsul recursului nu poate fi decât în sensul că

incompatibilitatea prevăzută în art. 5 din Legea nr. 303/2004 republicată,

trebuie înțeleasă că se referă doar la judecătorul aflat în exercitarea

funcției, adică a activității de judecată și nu în situația celui detașat

într-o altă funcție sau în concediu fără plată în interes personal, art. 5

stipulând expres că FUNCȚIA de judecător sau procuror este incompatibilă cu

orice altă funcție publică sau privată.

Așadar, în opinia

recurentei, din punctul de vedere al rațiunii și al motivației sociale pentru

care legiuitorul român a creat incompatibilitatea prevăzută la art. 5 din Legea

nr. 303/2004, respectiv garantarea independenței și imparțialității

judecătorilor, este absolut identică situația judecătorului detașat într-o

funcție la o instituție a UE și cea a judecătorului căruia i s-a făcut o ofertă

de angajare într-o funcție la o instituție a UE și care, din acest motiv,

solicită concediu fără plată în interes personal. Prin urmare, nu se justifică

un tratament diferențiat al judecătorilor aflați în cele două cazuri

menționate, deoarece s-ar crea o situație discriminatorie nejustificată și

nepermisă de lege.

În ceea ce privește

apărările Consiliului Superior al Magistraturii, cuprinse în Notele întocmite

de Direcția Resurse umane și Organizare și de Direcția Legislație, Documentare

și Contencios recurenta a precizat că, în considerarea principiului de drept

civil al aplicării legii civile în spațiu, incompatibilitatea prevăzută la art.

5 din Legea nr. 303/2004 se referă la orice altă funcție publică sau privată

exercitată exclusiv pe teritoriul României și nu în afara țării, în cadrul unei

instituții internaționale cu caracter atât interstatal, cât și suprastatal, cum

este cazul în speță.

Totodată, a arătat că

nu îmbrățișează punctul de vedere din NOTE în ceea ce privește incidența și

interpretarea reglementărilor legale incidente concediului fără plată în

interes personal acordat judecătorilor și procurorilor.

Instituției

concediului fără plată la care au dreptul judecătorii și procurorii nu îi este

aplicabilă prevederea din art. 62, Titlul II intitulat Cariera judecătorilor și

procurorilor, din Legea nr. 303/2004, așa cum în mod greșit s-a susținut în

nota Direcției de Legislație, deoarece, prin acest articol de lege a fost

reglementată numai situația suspendării din funcție a magistratului care este

independent și inamovibil, în cazurile în care, datorită situațiilor speciale -

respectiv punerea în mișcare a acțiunii penale și boală psihică - în care se

află magistratul, acesta din urmă nu-și mai poate exercita funcția în condiții

de imparțialitate și de asigurare a încrederii în justiție a cetățenilor.

Această suspendare își regăsește corespondența în dreptul muncii în art. 52 C.

muncii care reglementează situația suspendării contractului de muncă din inițiativa

angajatorului și este singurul caz de suspendare reglementat prin Legea nr.

303/2004, datorită specificului funcției magistratului și faptului că acesta se

bucură de independență și inamovibilitate în exercitarea funcției.

Prin urmare, a

apreciat recurenta, suspendarea prevăzută în art. 62 din Legea nr. 303/2004 nu

are nicio legătura cu dreptul magistraților la concediu fără plată, deoarece

această normă trebuie interpretată logic, teleologic sistematic, în stabilirea

sensului acesteia urmând să se țină seama de conținutul întregului articol și a

celor ce îl preced și au legătură cu acesta, având în vedere și finalitatea

urmărită de legiuitor la adoptarea normei. Or, art. 63 prevede că dacă se

dispune achitarea sau încetarea procesului penal față de magistrat, suspendarea

din funcție încetează, iar acesta este repus în situația anterioară, i se

plătesc drepturile salariale și i se recunoaște vechimea în magistratură,

astfel că nu își găsesc aplicarea în cazul concediului fără plată.

Totodată, recurenta a

remarcat că aceeași Lege nr. 303/2004, la art. 79, Titlul III, intitulat

Drepturile și îndatoririle judecătorilor și procurorilor, coroborat cu art. 18

din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 325/2005, prevede și

dreptul magistraților la concedii fără plată în interes personal, fără a face

alte precizări suplimentare.

Susține că, potrivit

disp. art. 295 C. muncii se aplică dreptul comun în materie, care este art. 54

din acest cod și, prin urmare, consecința logică a intrării magistratului în

concediu fără plată în interes personal este suspendarea exercițiului funcției.

Această interpretare poate fi susținută și dedusă și din modul de redactare a

art. 19 din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 325/2005, care

reprezintă continuarea art. 18 care reglementează concediul fără plată.

Astfel că, într-o

interpretare logică, art. 18 care reglementează concediul fără plată în interes

personal se completează cu dreptul comun în materie privind suspendarea

exercițiului funcției în cazul concediului fără plată, iar art. 19 stipulează

expres că în această perioadă persoana care a formulat cerere de concediu fără

plată și care, ca efect al concediului, își are suspendat exercițiul funcției,

își păstrează calitatea de judecător sau procuror.

A mai arătat

recurenta că dispozițiile art. 62 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 nu se pot

aplica în cazul concediului fără plată, deoarece nu este posibilă o aplicare

trunchiată a unei dispoziții legale prevăzute într-un alineat al unui articol

ce reglementează o cu totul altă situație juridică intervenită în cursul

carierei magistratului decât cea a dreptului magistratului la concediu fără

plată.

Astfel, potrivit art.

49 C. muncii, coroborat cu art. 295 din același cod, suspendarea contractului

de muncă, iar în cazul magistraților, suspendarea exercițiului funcției poate

interveni de drept (cazul de la art. 62 din Legea nr. 303/2004), prin acordul

părților [de ex. cazul de la art. 18 alin. (3) din Hotărârea Consiliului

Superior al Magistraturii nr. 325/2005], sau prin actul unilateral al uneia din

părți [de ex. cazul concediului pentru creșterea copilului în vârstă de până la

doi ani și concediul fără plată în interes personal acordat în baza disp. art.

18 alin. (1) din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 325/2005].

A concluzionat

recurenta că, în timpul concediului fără plată în interes personal, judecătorul

sau procurorul are suspendat exercițiul funcției, păstrând doar calitatea de

judecător sau procuror. Așa fiind, judecătorilor și procurorilor aflați în

concediu fără plată în interes personal nu li se aplică interdicția prevăzută

la art. 5 din Legea nr. 303/2004.

A mai susținut

recurenta că este greșită și contrară legii și concluzia formulată în Nota

Direcției Legislație, potrivit căreia legea ar permite judecătorilor să ocupe

funcții în cadrul unor instituții europene numai prin detașare.

La fel ca și

judecătorul național, funcționarul european este numit în funcție, nu încheie

un contract de muncă iar exercitarea funcției de consilier juridic se face în

condiții de independență.

Ca și în cazul

concediului fără plată, în cazul detașării, exercițiul funcției de judecător se

suspendă, alin. (3) al art. 58 din Legea nr. 303/2004 stipulând în mod clar că

în perioada detașării, judecătorii și procurorii își păstrează calitatea de

judecător sau procuror, dispoziție similară cu cea din art. 19 al Hotărârii nr.

325/2005, care se referă la păstrarea tot a calității de judecător pe perioada

concediului fără plată.

Astfel, o

interpretare în sensul existenței unei incompatibilități prevăzute de art. 5

din Legea nr. 303/2004 republicată, între calitatea de judecător aflat în

concediu fără plată în interes personal prevăzut de art. 18 din Hotărârea

Consiliului Superior al Magistraturii nr. 325/2005 și calitatea de funcționar

al Uniunii Europene ar crea, indubitabil, o situație discriminatorie

nejustificată între judecătorul detașat care ocupă o funcție într-o instituție

a UE și cel aflat în concediu fără plată în interes personal, care nu ar putea ocupa

o aceeași funcție într-o instituție a UE, cu păstrarea calității de judecător,

din cauza incompatibilității prevăzute de art. 5 din Legea nr. 303/2004.

A considerat

recurenta că diferența de tratament ce s-ar face, pe de o parte, între

judecătorul detașat care ocupă o funcție într-o instituție a UE și care își

păstrează calitatea de judecător pe perioada detașării și, pe de altă parte,

judecătorul aflat în concediu fără plată în interes personal, care își

păstrează calitatea de judecător, însă nu ar putea ocupa o aceeași funcție

într-o instituție a UE, din cauza incompatibilității prevăzute de art. 5 din

Legea nr. 303/2004, este lipsită de justificare obiectivă și rezonabilă, nu

respectă dreptul la egalitate de șanse și de tratament, fiind astfel discriminatorie

în sensul dispozițiilor legale care interzic discriminarea, îndeosebi art. 2

din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și al art.

14 din Convenția europeană a drepturilor omului și a libertăților fundamentale,

deoarece nu se poate demonstra existența unui raport acceptabil de

proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat (asigurarea

independenței și imparțialității magistraților), cu toate particularitățile lui

specifice.

intimatului.

Prin întâmpinarea

formulată conform art. 308 alin. (2) C. proc. civ. și înregistrată la data de 6

decembrie 2011, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat

respingerea recursului ca nefondat.

Intimatul arată că în

contextul legislativ actual există incompatibilitate între funcția de judecător

în România și funcția de consilier juridic în cadrul Comisiei Europene,

exercitată în perioada în care judecătorul se află în concediu fără plată în

interes personal, astfel că nu există motive de nelegalitate a hotărârii

atacate.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului.

Examinând Hotărârea

nr. 532 din 18 august 2011 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii

prin prisma criticilor formulate de recurenta G.C.L. în cuprinsul recursului

declarat în condițiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind

Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte constată că este legală.

fapt și de drept relevante.

Recurenta G.C.L.

judecător în cadrul Curții de Apel Iași a primit din partea Comisiei Europene -

Direcția Resurse Umane și Securitate, o ofertă de angajare pentru postul de

consilier juridic în cadrul Serviciului Juridic al Comisiei Europene, pentru

care a fost desfășurată o procedură de selecție directă, care nu a implicat

autoritățile române.

În urma acceptării

ofertei de angajare recurenta a formulat cerere de transfer din funcția de

judecător în România în funcția de consilier juridic în cadrul Serviciului

juridic al Comisiei Europene, pentru ca ulterior printr-o cerere precizatoare

și completatoare să solicite să se constate că nu există incompatibilitate în

sensul dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu

modificările și completările ulterioare, între calitatea de judecător aflat în

concediu fără plată în interes personal și aceea de consilier juridic în cadrul

Serviciului Juridic al Comisiei Europene, situație în care înțelege să-și

retragă cererea de transfer și să o înlocuiască cu o cerere de concediu fără

plată în interes personal.

Prin Hotărârea

recurată Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat că există

incompatibilitate între funcția de judecător în România și funcția de consilier

juridic în cadrul Serviciului Juridic al Comisiei Europene, chiar dacă

judecătorul se află în concediu fără plată în interes personal, devenind

aplicabile prevederile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul

judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările

ulterioare.

Problema de drept

care se impune a fi rezolvată în prezenta cauză vizează incidența prevăzută de

art. 5 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 la situația relevată de recurentă care

având funcția de judecător în România a primit oferta de angajare pe postul de

consilier juridic al Comisiei Europene, precum și relevanța noțiunilor de

"funcție" și ce de "calitate" de judecător prevăzută în

Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată,

cu modificările și completările ulterioare și Regulamentul privind concediile judecătorilor

și procurorilor, aprobat prin Hotărârea nr. 325/2005 a Plenului Consiliului

Superior al Magistraturii, cu modificările și completările ulterioare în raport

cu obiectul cererii deduse judecății.

Potrivit art. 5 alin.

(1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor,

republicată, cu modificările și completările ulterioare, funcția de judecător

este incompatibilă cu orice alte funcții publice sau private, cu excepția

funcțiilor didactice din învățământul superior, precum și a celor de instruire

din cadrul Institutului Național al Magistraturii și al Școlii Naționale de

Grefieri, în condițiile legii.

Înalta Curte constată

în acord cu Hotărârea recurată că ocuparea de către recurentă a unui post de

consilier juridic în cadrul Serviciului Juridic al Comisiei Europene atrage

incompatibilitatea în exercitarea funcției de judecător, incompatibilitate care

subzistă și în cazul în care recurenta s-ar afla în concediu fără plată în

interes personal, acordat în condițiile art. 18 alin. (3) din Regulamentul

privind concediile judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea nr.

325/2005 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, cu modificările și

completările ulterioare.

Susținerile

recurentei privind ignorarea obiectului cererii sale cât și a distincțiilor

între noțiunile de "funcție" și de "calitate" de judecător

sau procuror, nu pot fi primite, deoarece legea nu distinge iar

incompatibilitatea subzistă la nivelul existenței funcției, iar nu doar la

nivelul exercitării acesteia.

Referitor la solicitarea

recurentei privind exercitarea funcției de consilier juridic în cadrul

Serviciului Juridic al Comisiei Europene pe perioada concediului fără plată în

interes personal, trebuie reținut că recurenta a fost numită ca funcționar

stagiar consilier juridic conform actului de numire depus în copie la dosar,

funcție care nu este temporară, postul fiind câștigat prin concurs.

Concediul fără plată

este o cauză de suspendare a contractului individual de muncă, prin acordul

părților, iar în cazul judecătorilor, aceasta reprezintă o cauză de suspendare

a raporturilor de serviciu.

Este adevărat că art.

79 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 republicată și art. 18 din Hotărârea

Consiliului Superior al Magistraturii nr. 325/2005 dă dreptul judecătorilor și

procurorilor la concediu fără plată, însă așa cum arată intimatul Consiliul

Superior al Magistraturii, prin întâmpinare, în această perioadă se mențin însă

interdicțiile și incompatibilitățile prevăzute de art. 5 din Legea nr. 303/2004

privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și

completările ulterioare, întrucât nu există o dispoziție legală contrară,

astfel cum este cea prevăzută de art. 62 alin. (4) din aceeași lege, care

prevede că "pe perioada suspendării din funcție, judecătorului sau

procurorului nu îi sunt aplicabile dispozițiile referitoare la interdicțiile și

incompatibilitățile prevăzute la art. 5 și 8 ".

Reținând

considerentele avute în vedere de legiuitor la reglementarea regimului

incompatibilităților magistraților, marja de apreciere a fiecărei țări în

restrângerea activității exterioare funcției de magistrat, Înalta Curte

apreciază contrar susținerilor recurentei că magistratul român nu poate cumula

calitatea de judecător sau de procuror cu cea de funcționar european. Mai mult,

judecătorul nu e funcționar european, astfel comparația făcută de recurentă e

lipsită de suport.

De altfel, în Franța

conform art. 9-2 din Ordonanța nr. 58-1270 din 22 decembrie 1958 cu privire la

legea organică referitoare la statutul magistraților invocată de recurentă

magistratul care și-a întrerupt temporar funcția sau care solicită acest

statut, atunci când își propune să exercite o altă funcție, trebuie să comunice

acest lucru Ministrului Justiției, care se poate opune exercitării acestei activități.

Există astfel

posibilitatea suspendării din funcție, suspendare care nu se acordă automat,

fiind făcută o solicitare care se aprobă sau nu, în raport de motivele invocate

în textele normative menționate.

De altfel

incompatibilitatea funcției de magistrat cu alte funcții este reglementată și

în documentele internaționale. În art. 7 din Statului Universal al

Judecătorilor se prevede că judecătorul nu poate deține nicio altă funcție

publică sau privată, remunerată sau nu, care nu este compatibilă cu atribuțiile

și statutul său, iar Principiul 4 pct. 4.2. din Carta Europeană a Statutului

Judecătorului prevede restrângerea activității exterioare mandatului în măsura

în care aceasta este incompatibilă cu încrederea sau imparțialitatea și

independența judecătorului.

Nu poate fi reținută

nici solicitarea recurentei privind detașarea pe perioada cât e numită

funcționar european în condițiile în care detașarea reprezintă o măsură care

constă în schimbarea temporară a locului de muncă, putând fi dispusă numai cu

acordul magistratului și numai pe o perioadă limitată.

Totodată spre

deosebire de procedura detașării, care se dispune în interesul instituției în

cadrul căreia se face detașarea, ocuparea unui post ca urmare a unei proceduri

de selecție la care candidatul participă benevol, din proprie inițiativă, este

strict în interesul acestuia.

Curți

Pentru considerentele

expuse la pct. II.1, în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 și

art. 18 din Legea nr. 554/2004 se va respinge recursul de față, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de G.C.L. împotriva Hotărârii nr. 532 din 18 august 2011 a Plenului

Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 aprilie 2012

Procesat de GGC - GV