ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1926/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1.Obiectul cauzei și Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii. Prin cererea formulată la data de 12 iulie 2011 G.C.L. a solicitat Plenului Consiliului Superior al Magistraturii: - Să constate că nu există incompatibilitate în sensul dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 303/2004 republicată, între calitatea de judecător aflat în concediu fără plată în interes personal prevăzut de art. 18 din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 325/2005 și calitatea de funcționar al Uniunii Europene, respectiv de consilier juridic în cadrul Serviciului juridic al Comisiei Europene.

- În situația în care va constata că nu există compatibilitatea mai sus menționată, să ia act că își retrage cererea de transfer și o înlocuiește cu o cerere de concediu fără plată în condițiile art. 18 alin. (1) sau (3) din Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 325/2005.

- În subsidiar în situația în care se va constata că există incompatibilitate în sensul dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 303/2004 republicată, între calitatea de judecător aflat în concediu fără plată în interes personal, prevăzut de art. 18 din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 325/2005 și calitatea de funcționar al Uniunii Europene, să ia act că își menține cererea de transfer formulată la data de 12 iulie 2011. - În situația în care se va constata că nu există posibilitatea de acordare a transferului din funcția de judecător în aceea de consilier juridic în cadrul Serviciului juridic al Comisiei Europene, să ia act de demisia sa din funcția de judecător în cadrul Curții de Apel Iași, începând cu data de 1 septembrie.

Prin Hotărârea nr. 532 din 18 august 2011, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat că există incompatibilitate între funcția de judecător în România a doamnei G.C.L. și funcția de consilier juridic în cadrul Serviciului juridic al Comisiei Europene, chiar dacă judecătorul se află în concediu fără plată, în interes personal, devenind aplicabile prevederile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare. Prin aceeași hotărâre s-a propus Președintelui României, eliberarea din funcția a judecător la Curtea de Apel Iași, începând cu data de 01 septembrie 2011. 2. Recursul exercitat împotriva Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii.

Împotriva acestei hotărâri, în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, a declarat recurs G.C.L., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. O primă critică formulată s-a referit la faptul că recurenta a solicitat să se constate că nu există incompatibilitate între calitatea de judecător (și nu funcția de judecător) și cea de funcționar al U.E. Or, a apreciat recurenta prin soluția pronunțată Plenul Consiliului Superior al Magistraturii s-a pronunțat asupra unui lucru pe care nu l-a cerut, respectiv că există incompatibilitate între funcția de judecător în România și cea de consilier în cadrul Serviciului juridic al Comisiei Europene, chiar dacă judecătorul se află în concediu fără plată în interes personal.

A susținut totodată, că formularea folosită de Consiliul Superior al Magistraturii este incorectă din punct de vedere juridic, pentru următoarele argumente: Art. 79 din Legea nr. 303/2004 coroborat cu art. 18 din Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 325/2005, prevede dreptul magistraților la concediu în interes personal și potrivit disp. art. 295 C. muncii, se aplică dreptul comun în materie, respectiv art. 54 din acest cod și prin urmare, consecința logică a intrării magistratului în concediu fără plată în interes personal este suspendarea exercițiului funcției. Așa fiind, judecătorilor și procurorilor aflați în concediu fără plată în interes personal nu li se aplică interdicția prevăzută la art. 5 din Legea nr. 303/2004, deoarece aceste dispoziții prevăd că funcțiile de judecător sau procuror sunt incompatibile cu orice alte funcții publice sau private.

Prin urmare, în timpul concediului fără plată în interes personal, judecătorul nu se află nici în exercițiul funcției și, prin urmare, nici în starea de incompatibilitate prevăzută la art. 5, incompatibilitate care se referă la funcția și nu la calitatea de judecător. Recurenta a susținut că trebuie să se țină seama de faptul că legea distinge între calitatea de judecător și funcția de judecător, deoarece în cuprinsul Legii nr. 303/2004 și al Hotărârii nr. 325/2005 sunt întrebuințate ambele noțiuni, în situații de fapt și de drept diferite.

Totodată, recurenta a reiterat ca motive de recurs toate argumentele de fapt și de drept prezentate în susținerea cererii în fața Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, respectiv: Art. 148 din Constituție care prevede că: "(1) Aderarea României la tratatele constitutive ale Uniunii Europene, în scopul transferării unor atribuții către instituțiile comunitare, precum și al exercitării în comun cu celelalte state membre a competențelor prevăzute în aceste tratate, se face prin lege adoptată în ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului, cu o majoritate de două treimi din numărul deputaților și senatorilor. (2). Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.

(4) Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alin. (2)". Prin urmare, aderarea României la Uniunea Europeană a creat posibilitatea pentru cetățenii români și, în anumite situații, pentru cei care dețin o funcție publică în România să candideze și să fie numiți în diverse funcții în cadrul instituțiilor Uniunii Europene, cum ar fi Comisia, Parlamentul sau Consiliul. Recurenta a apreciat că, în cazul de față, dispozițiile art. 15 și art. 40 din Statutul funcționarului european trebuie coroborate și își găsesc generic corespondența în legislația românească în dispozițiile art. 79 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 republicată și ale art. 18 din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 325/2005.

Totodată, în celelalte legislații naționale ale statelor membre ale Uniunii Europene, de exemplu, Franța, există dispoziții legale exprese care permit magistratului să ocupe o funcție în cadrul instituțiilor Uniunii Europene, cu posibilitatea pentru acesta de a se reîntoarce în țară și a ocupa un post similar celui deținut anterior. A mai precizat că funcția de consilier juridic în cadrul Serviciului Juridic al Comisiei Europene presupune o numire în funcție de către autoritatea de numire și nu un contract individual de muncă, procedura fiind similară cu cea a numirii judecătorilor naționali. Mai mult, conform Statutului funcționarului european, funcționarul european își exercită funcția în condiții de independență.

Așa fiind, recurenta a considerat că, în perioada în care va ocupa postul de funcționar european, ar putea să i se păstreze calitatea de judecător român - persoană cu o funcție publică - prin formularea unei cereri de concediu fără plată în interes personal, ceea ce i-ar da posibilitatea de a reveni în funcția de judecător pe un post vacant, în România, țara de origine, la sfârșitul perioadei acestui concediu. Totodată, nici funcționarea instanței nu ar fi afectată, deoarece, potrivit dispozițiilor art. 134 1 alin. (1) lit. f) și următoarele din Legea nr. 304/2004, postul său devenit vacant temporar, poate fi ocupat pe perioadă nedeterminată, iar la eventuala revenire în România, ar putea ocupa un post din fondul de rezervă.

A susținut recurenta că această interpretare ar da posibilitatea unui magistrat care a reușit să ocupe un post de funcționar european să își păstreze calitatea de judecător sau procuror și să revină în țara sa de origine și al cărei cetățean este, pe un post similar celui deținut anterior, în situația în care nu ar putea obține titularizarea în funcție conform art. 34 din Statutul funcționarului european sau dacă, din diverse motive personale, ar dori să se reîntoarcă în țara sa de origine.

În concluzie, a apreciat că interpretarea teleologică și sistematică a textelor legale menționate în cuprinsul recursului nu poate fi decât în sensul că incompatibilitatea prevăzută în art. 5 din Legea nr. 303/2004 republicată, trebuie înțeleasă că se referă doar la judecătorul aflat în exercitarea funcției, adică a activității de judecată și nu în situația celui detașat într-o altă funcție sau în concediu fără plată în interes personal, art. 5 stipulând expres că FUNCȚIA de judecător sau procuror este incompatibilă cu orice altă funcție publică sau privată.

Așadar, în opinia recurentei, din punctul de vedere al rațiunii și al motivației sociale pentru care legiuitorul român a creat incompatibilitatea prevăzută la art. 5 din Legea nr. 303/2004, respectiv garantarea independenței și imparțialității judecătorilor, este absolut identică situația judecătorului detașat într-o funcție la o instituție a UE și cea a judecătorului căruia i s-a făcut o ofertă de angajare într-o funcție la o instituție a UE și care, din acest motiv, solicită concediu fără plată în interes personal. Prin urmare, nu se justifică un tratament diferențiat al judecătorilor aflați în cele două cazuri menționate, deoarece s-ar crea o situație discriminatorie nejustificată și nepermisă de lege.

În ceea ce privește apărările Consiliului Superior al Magistraturii, cuprinse în Notele întocmite de Direcția Resurse umane și Organizare și de Direcția Legislație, Documentare și Contencios recurenta a precizat că, în considerarea principiului de drept civil al aplicării legii civile în spațiu, incompatibilitatea prevăzută la art. 5 din Legea nr. 303/2004 se referă la orice altă funcție publică sau privată exercitată exclusiv pe teritoriul României și nu în afara țării, în cadrul unei instituții internaționale cu caracter atât interstatal, cât și suprastatal, cum este cazul în speță. Totodată, a arătat că nu îmbrățișează punctul de vedere din NOTE în ceea ce privește incidența și interpretarea reglementărilor legale incidente concediului fără plată în interes personal acordat judecătorilor și procurorilor.

Instituției concediului fără plată la care au dreptul judecătorii și procurorii nu îi este aplicabilă prevederea din art. 62, Titlul II intitulat Cariera judecătorilor și procurorilor, din Legea nr. 303/2004, așa cum în mod greșit s-a susținut în nota Direcției de Legislație, deoarece, prin acest articol de lege a fost reglementată numai situația suspendării din funcție a magistratului care este independent și inamovibil, în cazurile în care, datorită situațiilor speciale - respectiv punerea în mișcare a acțiunii penale și boală psihică - în care se află magistratul, acesta din urmă nu-și mai poate exercita funcția în condiții de imparțialitate și de asigurare a încrederii în justiție a cetățenilor.

Această suspendare își regăsește corespondența în dreptul muncii în art. 52 C. muncii care reglementează situația suspendării contractului de muncă din inițiativa angajatorului și este singurul caz de suspendare reglementat prin Legea nr. 303/2004, datorită specificului funcției magistratului și faptului că acesta se bucură de independență și inamovibilitate în exercitarea funcției. Prin urmare, a apreciat recurenta, suspendarea prevăzută în art. 62 din Legea nr. 303/2004 nu are nicio legătura cu dreptul magistraților la concediu fără plată, deoarece această normă trebuie interpretată logic, teleologic sistematic, în stabilirea sensului acesteia urmând să se țină seama de conținutul întregului articol și a celor ce îl preced și au legătură cu acesta, având în vedere și finalitatea urmărită de legiuitor la adoptarea normei.

Or, art. 63 prevede că dacă se dispune achitarea sau încetarea procesului penal față de magistrat, suspendarea din funcție încetează, iar acesta este repus în situația anterioară, i se plătesc drepturile salariale și i se recunoaște vechimea în magistratură, astfel că nu își găsesc aplicarea în cazul concediului fără plată. Totodată, recurenta a remarcat că aceeași Lege nr. 303/2004, la art. 79, Titlul III, intitulat Drepturile și îndatoririle judecătorilor și procurorilor, coroborat cu art. 18 din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 325/2005, prevede și dreptul magistraților la concedii fără plată în interes personal, fără a face alte precizări suplimentare. Susține că, potrivit disp.

art. 295 C. muncii se aplică dreptul comun în materie, care este art. 54 din acest cod și, prin urmare, consecința logică a intrării magistratului în concediu fără plată în interes personal este suspendarea exercițiului funcției. Această interpretare poate fi susținută și dedusă și din modul de redactare a art. 19 din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 325/2005, care reprezintă continuarea art. 18 care reglementează concediul fără plată. Astfel că, într-o interpretare logică, art. 18 care reglementează concediul fără plată în interes personal se completează cu dreptul comun în materie privind suspendarea exercițiului funcției în cazul concediului fără plată, iar art. 19 stipulează expres că în această perioadă persoana care a formulat cerere de concediu fără plată și care, ca efect al concediului, își are suspendat exercițiul funcției, își păstrează calitatea de judecător sau procuror.

A mai arătat recurenta că dispozițiile art. 62 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 nu se pot aplica în cazul concediului fără plată, deoarece nu este posibilă o aplicare trunchiată a unei dispoziții legale prevăzute într-un alineat al unui articol ce reglementează o cu totul altă situație juridică intervenită în cursul carierei magistratului decât cea a dreptului magistratului la concediu fără plată. Astfel, potrivit art. 49 C. muncii, coroborat cu art. 295 din același cod, suspendarea contractului de muncă, iar în cazul magistraților, suspendarea exercițiului funcției poate interveni de drept (cazul de la art. 62 din Legea nr. 303/2004), prin acordul părților [de ex. cazul de la art. 18 alin. (3) din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 325/2005], sau prin actul unilateral al uneia din părți [de ex.

cazul concediului pentru creșterea copilului în vârstă de până la doi ani și concediul fără plată în interes personal acordat în baza disp. art. 18 alin. (1) din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 325/2005]. A concluzionat recurenta că, în timpul concediului fără plată în interes personal, judecătorul sau procurorul are suspendat exercițiul funcției, păstrând doar calitatea de judecător sau procuror. Așa fiind, judecătorilor și procurorilor aflați în concediu fără plată în interes personal nu li se aplică interdicția prevăzută la art. 5 din Legea nr. 303/2004. A mai susținut recurenta că este greșită și contrară legii și concluzia formulată în Nota Direcției Legislație, potrivit căreia legea ar permite judecătorilor să ocupe funcții în cadrul unor instituții europene numai prin detașare.

La fel ca și judecătorul național, funcționarul european este numit în funcție, nu încheie un contract de muncă iar exercitarea funcției de consilier juridic se face în condiții de independență. Ca și în cazul concediului fără plată, în cazul detașării, exercițiul funcției de judecător se suspendă, alin. (3) al art. 58 din Legea nr. 303/2004 stipulând în mod clar că în perioada detașării, judecătorii și procurorii își păstrează calitatea de judecător sau procuror, dispoziție similară cu cea din art. 19 al Hotărârii nr. 325/2005, care se referă la păstrarea tot a calității de judecător pe perioada concediului fără plată.

Astfel, o interpretare în sensul existenței unei incompatibilități prevăzute de art. 5 din Legea nr. 303/2004 republicată, între calitatea de judecător aflat în concediu fără plată în interes personal prevăzut de art. 18 din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 325/2005 și calitatea de funcționar al Uniunii Europene ar crea, indubitabil, o situație discriminatorie nejustificată între judecătorul detașat care ocupă o funcție într-o instituție a UE și cel aflat în concediu fără plată în interes personal, care nu ar putea ocupa o aceeași funcție într-o instituție a UE, cu păstrarea calității de judecător, din cauza incompatibilității prevăzute de art. 5 din Legea nr. 303/2004.

A considerat recurenta că diferența de tratament ce s-ar face, pe de o parte, între judecătorul detașat care ocupă o funcție într-o instituție a UE și care își păstrează calitatea de judecător pe perioada detașării și, pe de altă parte, judecătorul aflat în concediu fără plată în interes personal, care își păstrează calitatea de judecător, însă nu ar putea ocupa o aceeași funcție într-o instituție a UE, din cauza incompatibilității prevăzute de art. 5 din Legea nr. 303/2004, este lipsită de justificare obiectivă și rezonabilă, nu respectă dreptul la egalitate de șanse și de tratament, fiind astfel discriminatorie în sensul dispozițiilor legale care interzic discriminarea, îndeosebi art. 2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și al art. 14 din Convenția europeană a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece nu se poate demonstra existența unui raport acceptabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat (asigurarea independenței și imparțialității magistraților), cu toate particularitățile lui specifice.

3. Apărarea intimatului. Prin întâmpinarea formulată conform art. 308 alin. (2) C. proc. civ. și înregistrată la data de 6 decembrie 2011, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Intimatul arată că în contextul legislativ actual există incompatibilitate între funcția de judecător în România și funcția de consilier juridic în cadrul Comisiei Europene, exercitată în perioada în care judecătorul se află în concediu fără plată în interes personal, astfel că nu există motive de nelegalitate a hotărârii atacate. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului. Examinând Hotărârea nr. 532 din 18 august 2011 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii prin prisma criticilor formulate de recurenta G.C.L.

în cuprinsul recursului declarat în condițiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte constată că este legală. 1. Argumentele de fapt și de drept relevante. Recurenta G.C.L. judecător în cadrul Curții de Apel Iași a primit din partea Comisiei Europene - Direcția Resurse Umane și Securitate, o ofertă de angajare pentru postul de consilier juridic în cadrul Serviciului Juridic al Comisiei Europene, pentru care a fost desfășurată o procedură de selecție directă, care nu a implicat autoritățile române.

În urma acceptării ofertei de angajare recurenta a formulat cerere de transfer din funcția de judecător în România în funcția de consilier juridic în cadrul Serviciului juridic al Comisiei Europene, pentru ca ulterior printr-o cerere precizatoare și completatoare să solicite să se constate că nu există incompatibilitate în sensul dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, între calitatea de judecător aflat în concediu fără plată în interes personal și aceea de consilier juridic în cadrul Serviciului Juridic al Comisiei Europene, situație în care înțelege să-și retragă cererea de transfer și să o înlocuiască cu o cerere de concediu fără plată în interes personal.

Prin Hotărârea recurată Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat că există incompatibilitate între funcția de judecător în România și funcția de consilier juridic în cadrul Serviciului Juridic al Comisiei Europene, chiar dacă judecătorul se află în concediu fără plată în interes personal, devenind aplicabile prevederile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Problema de drept care se impune a fi rezolvată în prezenta cauză vizează incidența prevăzută de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 la situația relevată de recurentă care având funcția de judecător în România a primit oferta de angajare pe postul de consilier juridic al Comisiei Europene, precum și relevanța noțiunilor de "funcție" și ce de "calitate" de judecător prevăzută în Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare și Regulamentul privind concediile judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea nr. 325/2005 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, cu modificările și completările ulterioare în raport cu obiectul cererii deduse judecății.

Potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, funcția de judecător este incompatibilă cu orice alte funcții publice sau private, cu excepția funcțiilor didactice din învățământul superior, precum și a celor de instruire din cadrul Institutului Național al Magistraturii și al Școlii Naționale de Grefieri, în condițiile legii.

Înalta Curte constată în acord cu Hotărârea recurată că ocuparea de către recurentă a unui post de consilier juridic în cadrul Serviciului Juridic al Comisiei Europene atrage incompatibilitatea în exercitarea funcției de judecător, incompatibilitate care subzistă și în cazul în care recurenta s-ar afla în concediu fără plată în interes personal, acordat în condițiile art. 18 alin. (3) din Regulamentul privind concediile judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea nr. 325/2005 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, cu modificările și completările ulterioare. Susținerile recurentei privind ignorarea obiectului cererii sale cât și a distincțiilor între noțiunile de "funcție" și de "calitate" de judecător sau procuror, nu pot fi primite, deoarece legea nu distinge iar incompatibilitatea subzistă la nivelul existenței funcției, iar nu doar la nivelul exercitării acesteia.

Referitor la solicitarea recurentei privind exercitarea funcției de consilier juridic în cadrul Serviciului Juridic al Comisiei Europene pe perioada concediului fără plată în interes personal, trebuie reținut că recurenta a fost numită ca funcționar stagiar consilier juridic conform actului de numire depus în copie la dosar, funcție care nu este temporară, postul fiind câștigat prin concurs. Concediul fără plată este o cauză de suspendare a contractului individual de muncă, prin acordul părților, iar în cazul judecătorilor, aceasta reprezintă o cauză de suspendare a raporturilor de serviciu.

Este adevărat că art. 79 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 republicată și art. 18 din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 325/2005 dă dreptul judecătorilor și procurorilor la concediu fără plată, însă așa cum arată intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, prin întâmpinare, în această perioadă se mențin însă interdicțiile și incompatibilitățile prevăzute de art. 5 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, întrucât nu există o dispoziție legală contrară, astfel cum este cea prevăzută de art. 62 alin. (4) din aceeași lege, care prevede că "pe perioada suspendării din funcție, judecătorului sau procurorului nu îi sunt aplicabile dispozițiile referitoare la interdicțiile și incompatibilitățile prevăzute la art. 5 și 8 ". Reținând considerentele avute în vedere de legiuitor la reglementarea regimului incompatibilităților magistraților, marja de apreciere a fiecărei țări în restrângerea activității exterioare funcției de magistrat, Înalta Curte apreciază contrar susținerilor recurentei că magistratul român nu poate cumula calitatea de judecător sau de procuror cu cea de funcționar european.

Mai mult, judecătorul nu e funcționar european, astfel comparația făcută de recurentă e lipsită de suport. De altfel, în Franța conform art. 9-2 din Ordonanța nr. 58-1270 din 22 decembrie 1958 cu privire la legea organică referitoare la statutul magistraților invocată de recurentă magistratul care și-a întrerupt temporar funcția sau care solicită acest statut, atunci când își propune să exercite o altă funcție, trebuie să comunice acest lucru Ministrului Justiției, care se poate opune exercitării acestei activități. Există astfel posibilitatea suspendării din funcție, suspendare care nu se acordă automat, fiind făcută o solicitare care se aprobă sau nu, în raport de motivele invocate în textele normative menționate.

De altfel incompatibilitatea funcției de magistrat cu alte funcții este reglementată și în documentele internaționale. În art. 7 din Statului Universal al Judecătorilor se prevede că judecătorul nu poate deține nicio altă funcție publică sau privată, remunerată sau nu, care nu este compatibilă cu atribuțiile și statutul său, iar Principiul 4 pct. 4.2. din Carta Europeană a Statutului Judecătorului prevede restrângerea activității exterioare mandatului în măsura în care aceasta este incompatibilă cu încrederea sau imparțialitatea și independența judecătorului. Nu poate fi reținută nici solicitarea recurentei privind detașarea pe perioada cât e numită funcționar european în condițiile în care detașarea reprezintă o măsură care constă în schimbarea temporară a locului de muncă, putând fi dispusă numai cu acordul magistratului și numai pe o perioadă limitată.

Totodată spre deosebire de procedura detașării, care se dispune în interesul instituției în cadrul căreia se face detașarea, ocuparea unui post ca urmare a unei proceduri de selecție la care candidatul participă benevol, din proprie inițiativă, este strict în interesul acestuia. 2. Soluția Înaltei Curți Pentru considerentele expuse la pct. II.1, în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 și art. 18 din Legea nr. 554/2004 se va respinge recursul de față, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de G.C.L. împotriva Hotărârii nr. 532 din 18 august 2011 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 aprilie 2012 Procesat de GGC - GV