ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3111/2007

Asupra recursului de față,

Din

examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia sub

nr. 3797/57 din 29 decembrie

2006, reclamantul C.A. a solicitat anularea

parțială a raportului nr.

660201/2006 întocmit de D.A.

I. din cadrul pârâtei A.N.A.F.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că prin raportul

contestat s-a propus

neacordarea stimulentelor pe perioada de 3 luni, atât lui cât și unui alt

inspector. S-a mai dispus recuperarea debitelor

prescrise de la persoanele

corespunzătoare. Reclamantul a arătat că nu

se face vinovat de săvârșirea

vreunei abateri, întrucât nu avea nici o

obligație legată de urmărirea debitului datorat de

persoana fizică

autorizată P.D., această obligație având-o serviciul biroului colectare

din cadrul A.F.P. Alba Iulia.

Contribuabilului

respectiv i s-a întocmit decizie de impunere, iar

responsabilitatea întocmirii și predării borderourilor pentru debitare

reveneau inspectorilor și referenților și nu

șefului serviciu.

Reclamantul a mai

arătat că, oricum, debitul respectiv este

prescris

și că nu solicită decât anularea prevederilor din Raportul de

Audit prin care se stabilesc în sarcina sa anumite

sancțiuni.

Prin sentința nr. 14 din 09 februarie 2007, Curtea de Apel Alba Iulia,

secția comercială, contencios administrativ

și fiscal, a respins

acțiunea formulată de

reclamantul C.A., împotriva pârâtei

A.N.A.F., pentru anularea

Raportului din 16 octombrie 2006 întocmit de

pârâtă.

Pentru a hotărî

astfel a reținut că urmare a constatării

neregulilor,

consilierul superior al pârâtei avea obligația de a propune

luarea unor

măsuri disciplinare împotriva reclamantului, astfel că acesta a procedat în

conformitate cu dispozițiile art. 65 alin. (1) lit. j)

raportat la art. 42 și art. 44 din Legea nr. 188/1999, propunând

neacordarea

stimulentelor pentru

reclamant pe o perioadă de 3 luni.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs reclamantul C.

A. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie

invocând

dispozițiile art. 304 pct. 7 și

pct. 9 C. proc. civ.

În motivare a arătat că în mod greșit Instanța de Fond i-a respins

acțiunea, întrucât

potrivit fișei postului reclamantul nu avea atribuții

privind urmărirea debitelor, aceste atribuții

aparținând unui

compartiment distinct și

anume compartimentul de urmărire care nu

se află în subordinea sa, astfel că în mod greșit s-a reținut în culpa

sa

împrejurarea că borderoul nu a

fost găsit și că în mod

nejustificat nu i-au fost acordate stimulente

pentru o perioadă de 3 luni.

Analizând motivele de recurs, soluția Instanței de Fond, probele

administrate în cauză

precum și dispozițiile art. 304

1

C

.

proc. civ.

, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Din fișa postului reclamantului rezultă

că acesta avea obligația de a

verifica și urmări activitatea profesională a lucrărilor din cadrul

compartimentului său de serviciu.

Din

constatările echipei de control a B.A.P.

I. Alba Iulia a rezultat că în cazul

contribuabilului P.D., nu s-a

înregistrat în registrul rol impozitul pe venit in suma

de 8.658.750 lei,

sumă care a fost stabilită prin dispoziția de impunere din data de

8 martie 1999 încheiată

de inspectorul M.V. și semnată

pentru verificare de către șeful de serviciu C.A.

Responsabilitatea întocmirii borderoului de debite, nr. 921/1999

si transmiterea acestuia

spre debitare, intra in atribuțiile de serviciu a

M.V., iar șeful de birou C.A. era obligat

sa verifice borderoul de debite întocmit în cadrul

biroului și să asigure

urmărirea transmiterii lui mai departe în vederea

prelucrării si arhivării.

Acordarea stimulentelor reprezintă numai o aptitudine de a

beneficia de aceste

sume pe care ordonatorul principal de credite le

repartizează individual în

raport de anumite criterii și nu este un drept

salarial stabil.

Neacordarea

stimulentelor pe o perioadă de 3 luni nu s-a stabilit

ca urmare că ar fi fost reținută

o abatere disciplinară și nici nu a atras

o sancțiune disciplinară a recurentului - reclamant

în sensul dispozițiilor Legii nr. 188/1999.

Totodată, recurentul

nu a dovedit prejudiciul creat având ca

efect

rezultatul negativ al încălcării ilicite a unui drept subiectiv, nici

în privința certitudinii existenței sale și nici

în privința posibilității de evaluare a acestuia, păstrându-i-se drepturile

salariale deținute.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că Instanța de

Fond a stabilit o corectă situație de fapt,

interpretând judicios

prevederile legale

aplicabile în materie, motiv pentru care, în temeiul

dispozițiilor art.

312 alin (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de C.A. împotriva sentinței nr. 14 din 09 februarie 2007 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică

astăzi, 19 iunie 2007.