ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6699/2012

Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față; Prin cererea înregistrată la data de 21 ianuarie 2011, reclamantul P.V.P. a solicitat lămurirea înțelesului dispozitivului Sentinței civile nr. 627 din 3 mai 2006, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în Dosarul nr. 29097/3/2005 (în format vechi 4276/2005), în sensul că dispoziția ce s-a dispus a fi emisă de pârât trebuia să poarte asupra suprafeței de 11.425 m.p. teren situat în București. Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin încheierea pronunțată în ședința camerei de consiliu din data de 13 aprilie 2011, a respins cererea ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această încheiere tribunalul a reținut următoarele: Prin Sentința civilă nr. 627 din 3 mai 2006, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis acțiunea formulată de contestatorul P.V.P., a anulat Decizia nr. 30792 din 26 aprilie 2005 și a obligat pârâta Serviciul de Informații Externe să emită o nouă dispoziție motivată cu privire la imobilul în litigiu, în raport de dispozițiile art. 16 din Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 247/2005. Din dispozitivul sentinței rezultă că noua dispoziție emisă de către pârâtă în calitate de unitate deținătoare urma să țină seama de dispozițiile art. 16 din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005, fără a se impune unității deținătoare o soluție pe fondul notificării cu privire la întinderea suprafeței de teren.

De altfel, la data pronunțării Sentinței civile nr. 627/2006, competența instanței civile în soluționarea contestațiilor întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 se limita la obligarea unității deținătoare să emită o decizie, motivat de faptul că instanțele nu se puteau substitui unității învestite cu soluționarea notificării să pronunțe o hotărâre de restituire a imobilului în natură, care să înlocuiască actul administrativ, ci doar în măsura constatării nelegalității dispoziției, să dispună reluarea procedurii administrative de restituire care se finalizează cu o dispoziție.

Ulterior pronunțării Sentinței civile nr. 627/2006, prin Decizia nr. 20/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, s-a recunoscut că atribuția instanței judecătorești de a soluționa calea de atac exercitată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererii de restituire a imobilului în natură nu este restrânsă doar la o prerogativă formală de a dispune emiterea unei alte decizii/dispoziții, în locul celei pe care o anulează, ci impune ca, în cadrul plenitudinii sale de jurisdicție, nelimitată în această materie prin vreo dispoziție legală, să dispună ea direct restituirea în natură a imobilului ce face obiectul litigiului, supusă controlului judecătoresc în condițiile art. 26 din Legea nr. 26/2001, republicată.

Cum această decizie a fost dată după pronunțarea hotărârii judecătorești a cărei lămurire s-a solicitat, tribunalul în baza art. 329 C. proc. civ. și a principiului neretroactivității legii civile noi, a avut în vedere dispozițiile în vigoare la data pronunțării hotărârii, respectiv la 3 mai 2006. În speță, tribunalul a constatat că reclamantul este nemulțumit de întinderea dreptului de proprietate asupra terenului restituit în natură prin dispoziția unității deținătoare după rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești prin care unitatea deținătoare a fost obligată să emită o nouă dispoziție. Faptul că reclamantul nu a fost de acord cu întinderea dreptului de proprietate stabilit prin dispoziția necontestată nu îi deschide calea procedurii prevăzută de art. 281 C. proc.

civ. și nu permite instanței ca, în baza unor dispoziții legale ulterioare pronunțării hotărârii (decizia dată în recursul în interesul Legii nr. 20 din 19 martie 2007 publicată în M. Of. nr. 764/12.11.2007), să schimbe dispozitivul acesteia. În realitate, prin cererea formulată reclamantul nu a urmărit lămurirea înțelesului dispozitivului, ci modificarea dispoziției de restituire în natură emisă de pârâtă în calitate de unitate deținătoare, operațiune care însă nu este posibilă prin mijlocul procedural ales de acesta. Împotriva acestei încheieri a formulat apel contestatorul P.P.V. Prin Decizia civilă nr. 5A din 11 ianuarie 2012, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins apelul, ca nefondat.

La pronunțarea acestei decizii, Curtea a reținut următoarele: Prin cererea ce a format obiectul Dosarului nr. 4276/2005, reclamantul P.V.P. a solicitat anularea - desființarea Deciziei nr. 20792 din 26 aprilie 2005 emisă de Serviciul de Informații Externe; admiterea cererii de restituire în natură notificată de I.S.; obligarea S.I.E. să-i restituie reclamantului în calitate de moștenitor al lui I.Ș., în natură, de îndată, imobilul din București, compus din teren în suprafață de 11.425 m.p., conform actelor, și 9.755,49 m.p., conform deciziei, și construcția aferentă compusă din corp 1 și 2 (numit în continuare imobil); obligarea S.I.E. să-i achite daune cominatorii în cuantum de 2.000 RON pentru fiecare zi de întârziere a predării imobilului, începând cu cea de-a 15-a zi calendaristică de la data primirii hotărârii definitive pronunțate în cauză.

Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin Sentința civilă nr. 627 din 3 mai 2006, a admis acțiunea, a anulat Decizia nr. 30792 din 26 aprilie 2005 și a obligat pârâta S.I.E. să emită o nouă decizie motivată cu privire la imobilul în litigiu în raport de dispozițiile art. 16 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005. Împotriva acestei sentințe a declarat apel numai pârâtul. Reclamantul P.V.P. nu a declarat apel, însă, a formulat prezenta cerere întemeiată pe dispozițiile art. 281 1 C. proc. civ., solicitând lămurirea înțelesului, întinderii și aplicarea dispozitivului Sentinței civile nr. 627 din 3 mai 2006, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, "în sensul ca decizia ce trebuie să emită pârâtul să prevadă restituirea suprafeței de 11.425 m.p.

(plus construcția)". Potrivit art. 281 C. proc. civ. "în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori acesta cuprinde dispoziții potrivnice, părțile pot cere instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozițiile potrivnice. Instanța va rezolva cererea de urgență, prin încheiere dată în camera de consiliu, cu citarea părților. Încheierea se va atașa la hotărâre atât în dosarul cauzei, cât și în dosarul de hotărâri al instanței". Ca atare, potrivit acestui text, în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori acesta cuprinde dispoziții potrivnice, părțile pot cerere instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozițiile potrivnice.

În speță, nu s-a invocat existența vreunei neclarități a dispozitivului, a vreunei lămuriri necesare cu ocazia aplicării acestuia sau a unor dispoziții potrivnice, imposibil de adus la îndeplinire. Nemulțumirea petentului vizează faptul că instanța nu a obligat prin dispozitiv intimata-pârâtă ca în decizia pe care urma să o emită să prevadă restituirea suprafeței de 11.425 m.p. Or, aceasta reprezintă în realitate o critică de nelegalitate a sentinței, ce putea fi invocată pe calea apelului - dar, așa cu s-a arătat, apel a formulat numai partea adversă, sau o omisiune, ce ar fi putut fi îndreptată pe calea prevăzută de art. 281 C. proc. civ. Așa cum în mod corect a reținut instanța de fond nu se poate modifica dispozitivul unei hotărâri prin procedura prevăzută de art. 281 1 C. proc.

civ. În consecință, Curtea constatând că dispozitivul Sentinței civile nr. 627/2006 nu conține dispoziții potrivnice, că aceste dispoziții pot fi puse în executare, a respins apelul ca nefondat. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul P.P.V., invocând art 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. Criticile formulate prin motivele de recurs sunt următoarele: În cauză s-a invocat și dovedit necesar a se lămuri dacă prin dispozitivul Sentinței civile nr. 627 din 3 mai 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, se înțelege că a fost admis capătul de cerere în formularea sa, respectiv "obligarea S.I.E. să restituie reclamantului, în calitate de moștenitor al lui I.Ș., în natură, de îndată, imobilul din București, compus din teren în suprafață de 11.425 m.p.

- conform actelor și 9.755,49 m.p. - conform deciziei și construcția aferentă compusă din corp 1 și corp 2 (numit în continuare IMOBIL)" din contestație. Instanța de apel a reținut greșit că a existat o nemulțumire a reclamantului față de Sentința civilă nr. 627 din 3 mai 2006 și, astfel, a schimbat natura și înțelesul actului dedus judecății. De asemenea, instanța de apel a reținut în mod greșit că s-ar fi solicitat/urmărit modificarea dispozitivului Sentinței civile nr. 627 din 3 mai 2006. Aceasta a motivat decizia referindu-se la "dispoziții potrivnice", deși a fost învestită cu lămurirea dispozitivului. Art. 281 1 C. proc. civ. permite și obligă instanța să soluționeze și admită apelul, respectiv cererea introductivă de instanță.

În recurs, intimatul pârât S.I.E. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc. civ., în raport de dispozițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., iar pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, pentru considerentele expuse în conținutul acestei cereri. La termenul de judecată din data de 1 noiembrie 2012, în ședință publică, Înalta Curte a pus în discuția părților încadrarea recursului în motivele de nelegalitate expres și limitativ reglementate de art. 304 C. proc. civ., având în vedere excepția nulității recursului invocată prin întâmpinare, în raport de dispozițiile art. 306 alin. (3) C. proc.

civ. Înalta Curte a constatat că recursul declarat de reclamantul P.P.V. este nul, pentru considerentele ce succed: Potrivit dispozițiilor art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, precum și dezvoltarea lor. Conform art. 306 alin. (1) din același cod, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția motivelor de ordine publică ce pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs. De asemenea, potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304. În cauză, recurentul reclamant a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ., dar dezvoltarea criticilor vizează aspecte străine de considerentele deciziei recurate. Susținerile recurentului reclamant nu constituie veritabile critici ale argumentelor prezentate de instanță în susținerea soluției pronunțate, ci aprecieri proprii ale reclamantului asupra dezlegărilor date prin decizia atacată. Motivarea recursului, înseamnă nu doar exprimarea nemulțumirii față de soluția pronunțată, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre nelegală. Pentru a conduce la modificarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implicând determinarea greșelilor anume imputate instanței de apel, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se bazează.

În acest sens, trebuie menționat că dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a învedera nelegalitatea hotărârii. Întrucât, recurentul reclamant în cauză nu a formulat critici care să permită încadrarea lor, nici din oficiu, într-unul din cazurile expres și limitativ reglementate de art. 304 C. proc. civ., rezumându-se la expunerea unor succesiuni de fapte și afirmații, pe care nu le-a structurat și dovedit din punct de vedere juridic, nesubliniind relevanța pe care acestea o prezintă pentru cazurile limitativ prevăzute de lege - care permit analiza în calea de atac a recursului, a hotărârii date în apel, se aplică sancțiunea nulității recursului, conform art. 306 alin. (3) C. proc.

civ., raportat la art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. În consecință, văzând că în speță nu este posibilă o încadrare a motivelor de recurs în dispozițiile art. 304 C. proc. civ., ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac, Înalta Curte urmează să constate nulitatea recursului în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamantul P.P.V. împotriva Deciziei civile nr. 5A din 11 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 noiembrie 2012. Procesat de GGC - CL