ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6699/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6699/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând, în

condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față;

Prin cererea înregistrată la data de 21

ianuarie 2011, reclamantul P.V.P. a solicitat lămurirea înțelesului

dispozitivului Sentinței civile nr. 627 din 3 mai 2006, pronunțată de

Tribunalul București, secția a III-a civilă, în Dosarul nr. 29097/3/2005 (în

format vechi 4276/2005), în sensul că dispoziția ce s-a dispus a fi emisă de

pârât trebuia să poarte asupra suprafeței de 11.425 m.p. teren situat în

București.

Tribunalul București,

secția a III-a civilă, prin încheierea pronunțată în ședința camerei de

consiliu din data de 13 aprilie 2011, a respins cererea ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această încheiere tribunalul a reținut următoarele:

Prin Sentința civilă

nr. 627 din 3 mai 2006, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis

acțiunea formulată de contestatorul P.V.P., a anulat Decizia nr. 30792 din 26

aprilie 2005 și a obligat pârâta Serviciul de Informații Externe să emită o

nouă dispoziție motivată cu privire la imobilul în litigiu, în raport de

dispozițiile art. 16 din Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate prin

Legea nr. 247/2005.

Din dispozitivul

sentinței rezultă că noua dispoziție emisă de către pârâtă în calitate de

unitate deținătoare urma să țină seama de dispozițiile art. 16 din Legea nr.

10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005, fără a se impune unității

deținătoare o soluție pe fondul notificării cu privire la întinderea suprafeței

de teren.

De altfel, la data pronunțării Sentinței civile nr.

627/2006, competența instanței civile în soluționarea contestațiilor întemeiate

pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 se limita la obligarea unității deținătoare

să emită o decizie, motivat de faptul că instanțele nu se puteau substitui

unității învestite cu soluționarea notificării să pronunțe o hotărâre de

restituire a imobilului în natură, care să înlocuiască actul administrativ, ci

doar în măsura constatării nelegalității dispoziției, să dispună reluarea

procedurii administrative de restituire care se finalizează cu o dispoziție.

Ulterior pronunțării

Sentinței civile nr. 627/2006, prin Decizia nr. 20/2007 pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, s-a recunoscut că

atribuția instanței judecătorești de a soluționa calea de atac exercitată

împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererii de restituire a imobilului

în natură nu este restrânsă doar la o prerogativă formală de a dispune emiterea

unei alte decizii/dispoziții, în locul celei pe care o anulează, ci impune ca,

în cadrul plenitudinii sale de jurisdicție, nelimitată în această materie prin

vreo dispoziție legală, să dispună ea direct restituirea în natură a imobilului

ce face obiectul litigiului, supusă controlului judecătoresc în condițiile art.

26 din Legea nr. 26/2001, republicată.

Cum această decizie a

fost dată după pronunțarea hotărârii judecătorești a cărei lămurire s-a

solicitat, tribunalul în baza art. 329 C. proc. civ. și a principiului

neretroactivității legii civile noi, a avut în vedere dispozițiile în vigoare

la data pronunțării hotărârii, respectiv la 3 mai 2006.

În speță, tribunalul

a constatat că reclamantul este nemulțumit de întinderea dreptului de

proprietate asupra terenului restituit în natură prin dispoziția unității

deținătoare după rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești prin care

unitatea deținătoare a fost obligată să emită o nouă dispoziție.

Faptul că reclamantul

nu a fost de acord cu întinderea dreptului de proprietate stabilit prin

dispoziția necontestată nu îi deschide calea procedurii prevăzută de art. 281

C. proc. civ. și nu permite instanței ca, în baza unor dispoziții legale

ulterioare pronunțării hotărârii (decizia dată în recursul în interesul Legii

nr. 20 din 19 martie 2007 publicată în M. Of. nr. 764/12.11.2007), să schimbe

dispozitivul acesteia.

În realitate, prin

cererea formulată reclamantul nu a urmărit lămurirea înțelesului

dispozitivului, ci modificarea dispoziției de restituire în natură emisă de

pârâtă în calitate de unitate deținătoare, operațiune care însă nu este

posibilă prin mijlocul procedural ales de acesta.

Împotriva acestei

încheieri a formulat apel contestatorul P.P.V.

Prin Decizia civilă

nr. 5A din 11 ianuarie 2012, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, a respins apelul, ca nefondat.

La pronunțarea

acestei decizii, Curtea a reținut următoarele:

Prin cererea ce a

format obiectul Dosarului nr. 4276/2005, reclamantul P.V.P. a solicitat

anularea - desființarea Deciziei nr. 20792 din 26 aprilie 2005 emisă de

Serviciul de Informații Externe; admiterea cererii de restituire în natură

notificată de I.S.; obligarea S.I.E. să-i restituie reclamantului în calitate

de moștenitor al lui I.Ș., în natură, de îndată, imobilul din București, compus

din teren în suprafață de 11.425 m.p., conform actelor, și 9.755,49 m.p.,

conform deciziei, și construcția aferentă compusă din corp 1 și 2 (numit în

continuare imobil); obligarea S.I.E. să-i achite daune cominatorii în cuantum

de 2.000 RON pentru fiecare zi de întârziere a predării imobilului, începând cu

cea de-a 15-a zi calendaristică de la data primirii hotărârii definitive

pronunțate în cauză.

Tribunalul București,

secția a III-a civilă, prin Sentința civilă nr. 627 din 3 mai 2006, a admis

acțiunea, a anulat Decizia nr. 30792 din 26 aprilie 2005 și a obligat pârâta

S.I.E. să emită o nouă decizie motivată cu privire la imobilul în litigiu în

raport de dispozițiile art. 16 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost

modificată prin Legea nr. 247/2005.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel numai pârâtul.

Reclamantul P.V.P. nu

a declarat apel, însă, a formulat prezenta cerere întemeiată pe dispozițiile

art. 281

1

C. proc. civ., solicitând lămurirea înțelesului,

întinderii și aplicarea dispozitivului Sentinței civile nr. 627 din 3 mai 2006,

pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, "în sensul ca

decizia ce trebuie să emită pârâtul să prevadă restituirea suprafeței de 11.425

m.p. (plus construcția)".

Potrivit art. 281 C.

proc. civ. "în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la

înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori acesta

cuprinde dispoziții potrivnice, părțile pot cere instanței care a pronunțat

hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozițiile potrivnice.

Instanța va rezolva

cererea de urgență, prin încheiere dată în camera de consiliu, cu citarea

părților.

Încheierea se va

atașa la hotărâre atât în dosarul cauzei, cât și în dosarul de hotărâri al

instanței".

Ca atare, potrivit

acestui text, în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul,

întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori acesta cuprinde

dispoziții potrivnice, părțile pot cerere instanței care a pronunțat hotărârea

să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozițiile potrivnice.

În speță, nu s-a

invocat existența vreunei neclarități a dispozitivului, a vreunei lămuriri

necesare cu ocazia aplicării acestuia sau a unor dispoziții potrivnice,

imposibil de adus la îndeplinire.

Nemulțumirea

petentului vizează faptul că instanța nu a obligat prin dispozitiv

intimata-pârâtă ca în decizia pe care urma să o emită să prevadă restituirea

suprafeței de 11.425 m.p.

Or, aceasta

reprezintă în realitate o critică de nelegalitate a sentinței, ce putea fi

invocată pe calea apelului - dar, așa cu s-a arătat, apel a formulat numai

partea adversă, sau o omisiune, ce ar fi putut fi îndreptată pe calea prevăzută

de art. 281 C. proc. civ.

Așa cum în mod corect

a reținut instanța de fond nu se poate modifica dispozitivul unei hotărâri prin

procedura prevăzută de art. 281

1

C. proc. civ.

În consecință, Curtea constatând că dispozitivul

Sentinței civile nr. 627/2006 nu conține dispoziții potrivnice, că aceste

dispoziții pot fi puse în executare, a respins apelul ca nefondat.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamantul P.P.V., invocând art 304 pct. 7, 8 și 9

C. proc. civ.

Criticile formulate

prin motivele de recurs sunt următoarele:

În cauză s-a invocat

și dovedit necesar a se lămuri dacă prin dispozitivul Sentinței civile nr. 627

din 3 mai 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, se

înțelege că a fost admis capătul de cerere în formularea sa, respectiv

"obligarea S.I.E. să restituie reclamantului, în calitate de moștenitor al

lui I.Ș., în natură, de îndată, imobilul din București, compus din teren în

suprafață de 11.425 m.p. - conform actelor și 9.755,49 m.p. - conform deciziei

și construcția aferentă compusă din corp 1 și corp 2 (numit în continuare

IMOBIL)" din contestație.

Instanța de apel a

reținut greșit că a existat o nemulțumire a reclamantului față de Sentința

civilă nr. 627 din 3 mai 2006 și, astfel, a schimbat natura și înțelesul

actului dedus judecății.

De asemenea, instanța

de apel a reținut în mod greșit că s-ar fi solicitat/urmărit modificarea

dispozitivului Sentinței civile nr. 627 din 3 mai 2006. Aceasta a motivat

decizia referindu-se la "dispoziții potrivnice", deși a fost

învestită cu lămurirea dispozitivului.

Art. 281

1

C. proc. civ. permite și obligă instanța să soluționeze și admită apelul,

respectiv cererea introductivă de instanță.

În recurs, intimatul

pârât S.I.E. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității

recursului, pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate

prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc. civ., în raport de dispozițiile

art. 306 alin. (3) C. proc. civ., iar pe fond, a solicitat respingerea

recursului ca nefondat, pentru considerentele expuse în conținutul acestei

cereri.

La termenul de

judecată din data de 1 noiembrie 2012, în ședință publică, Înalta Curte a pus

în discuția părților încadrarea recursului în motivele de nelegalitate expres

și limitativ reglementate de art. 304 C. proc. civ., având în vedere excepția

nulității recursului invocată prin întâmpinare, în raport de dispozițiile art.

306 alin. (3) C. proc. civ.

Înalta Curte a

constatat că recursul declarat de reclamantul P.P.V. este nul, pentru

considerentele ce succed:

Potrivit

dispozițiilor art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de

recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care

se întemeiază, precum și dezvoltarea lor.

Conform art. 306

alin. (1) din același cod, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul

legal, cu excepția motivelor de ordine publică ce pot fi invocate și din oficiu

de instanța de recurs.

De asemenea, potrivit

art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greșită a motivelor de recurs nu

atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea

lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304.

În cauză, recurentul

reclamant a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., dar

dezvoltarea criticilor vizează aspecte străine de considerentele deciziei

recurate. Susținerile recurentului reclamant nu constituie veritabile critici

ale argumentelor prezentate de instanță în susținerea soluției pronunțate, ci

aprecieri proprii ale reclamantului asupra dezlegărilor date prin decizia

atacată.

Motivarea recursului,

înseamnă nu doar exprimarea nemulțumirii față de soluția pronunțată, ci

expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții,

instanța a pronunțat o hotărâre nelegală.

Pentru a conduce la

modificarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare a

textelor de lege, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implicând

determinarea greșelilor anume imputate instanței de apel, o minimă argumentare

a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se

bazează.

În acest sens,

trebuie menționat că dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare

corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care,

circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a

învedera nelegalitatea hotărârii.

Întrucât, recurentul

reclamant în cauză nu a formulat critici care să permită încadrarea lor, nici

din oficiu, într-unul din cazurile expres și limitativ reglementate de art. 304

C. proc. civ., rezumându-se la expunerea unor succesiuni de fapte și afirmații,

pe care nu le-a structurat și dovedit din punct de vedere juridic, nesubliniind

relevanța pe care acestea o prezintă pentru cazurile limitativ prevăzute de

lege - care permit analiza în calea de atac a recursului, a hotărârii date în

apel, se aplică sancțiunea nulității recursului, conform art. 306 alin. (3) C.

proc. civ., raportat la art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

În consecință, văzând

că în speță nu este posibilă o încadrare a motivelor de recurs în dispozițiile

art. 304 C. proc. civ., ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac, Înalta

Curte urmează să constate nulitatea recursului în condițiile art. 306 alin. (3)

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de reclamantul P.P.V. împotriva Deciziei civile nr. 5A din 11 ianuarie

2012 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu

minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 noiembrie 2012.

Procesat de GGC - CL