ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 743/2013

Asupra contestației

în anulare de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 4978 din 24 octombrie 2007

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr.

928/57/2006, s-au admis recursurile declarate de inculpații A.V.C. și M.A.I.

împotriva Deciziei penale nr. 28 din 20 februarie 2007 a Curții de Apel Alba

Iulia, secția penală, a fost casată Decizia penală atacată și Sentința penală

nr. 22 din 25 ianuarie 2006 a Tribunalului Hunedoara numai cu privire la

pedepsele aplicate inculpaților.

S-a făcut aplicarea

art. 86

1

C. pen. și s-a suspendat sub supraveghere executarea

pedepsei de 4 ani închisoare aplicată inculpatului M.A.I. pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, 175 lit. i) C.

pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., art. 76 alin. (2) C. pen., art. 76 alin.

(3) C. pen., pe termenul de încercare de 6 ani.

Pe durata termenului

de încercare inculpatul se va supune măsurilor de supraveghere prevăzute de

art. 86

3

alin. (1) lit. a) - d) C. pen., urmând ca acesta să se

prezinte trimestrial, în ultima zi de joi, la Serviciul de Protecție a

Victimelor și Reintegrare Socială a Infractorilor de pe lângă Tribunalul

Hunedoara.

S-a făcut aplicarea

art. 71, 64 lit. a), b) C. pen. și s-a suspendat executarea pedepsei accesorii

conform art. 71 alin. (5) C. pen.

Conform art. 357 C.

proc. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86

4

C. pen.

Au fost înlăturate

din conținutul pedepsei accesorii aplicată inculpatului A.V.C. dispozițiile

art. 64 lit. c) și e) C. pen.

S-au menținut

celelalte dispoziții ale hotărârilor cu privire la ambii inculpați. împotriva

acestei decizii, la data de 1 octombrie 2012, contestatorul A.M. a formulat

contestație în anulare, susținând că "dovada îndeplinirii procedurii de

citare confirmă că nu s-a aflat la domiciliu, astfel că nu i s-a comunicat

citația emisă, iar el nu avea cum să aibă cunoștință de termenul de judecată

stabilit", invocând cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 386

lit. a) C. proc. pen.

Examinând în

principiu contestația în anulare formulată în temeiul art. 386 lit. a) C. proc.

pen., Înalta Curte constată că este inadmisibilă.

Contestația în

anulare este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia sunt remediate erori

ce nu pot fi înlăturate pe alte căi, fiind deci o cale de anulare pentru vicii

și nulități relativ la actele de procedură, ce trebuie folosită numai în

cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, cu respectarea termenelor în

care titularii acesteia o pot formula, contribuind astfel la consolidarea

principiului stabilității hotărârilor judecătorești definitive.

Conform dispozițiilor

art. 391 alin. (1) C. proc. pen., contestația în anulare, întemeiată pe

dispozițiile art. 386 lit. a) - c) și e) C. proc. pen., este supusă unei

verificări prealabile judecării în fond a acesteia, astfel că, înainte de a se

pronunța asupra cererii de contestație, instanța este obligată să examineze

admisibilitatea în principiu a cererii.

În această etapă

procesuală instanța este obligată să examineze dacă cererea introdusă privește

o hotărâre definitivă, dacă este introdusă în termenul prevăzut de art. 388 C.

proc. pen., dacă motivul pe care se întemeiază contestația este unul din cele

limitativ prevăzute de art. 386 C. proc. pen. și dacă în sprijinul contestației

s-au depus ori se invocă dovezi existente la dosar.

Înalta Curte constată

că cererea de contestație în anulare formulată de contestatorul A.V.C.

împotriva Deciziei penale nr. 4978 din 24 octombrie 2007 pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 928/57/2006 este inadmisibilă

pentru următoarele considerente:

Potrivit

dispozițiilor art. 391 alin. (2) C. proc. pen., una din condițiile de

admisibilitate ale cererii de contestație în anulare ce se cer a fi întrunite

cumulativ este ca în sprijinul contestației să se depună ori să se invoce

dovezi care sunt la dosar.

Analizând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte constată că înscrisurile depuse la dosar de

către contestator nu constituie dovezi ce pot fi invocate în sprijinul cererii

de contestație în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. a) C. proc.

pen., întrucât din acestea nu rezultă că, la data judecării recursului, acesta

locuia la o altă adresă decât cele la care a fost citat, adresă care să fi fost

indicată pentru citarea sa și comunicarea tuturor actelor de procedură.

În aceste condiții,

Înalta Curte apreciază că nu este îndeplinită una din cerințele de a căror

îndeplinire cumulativă este condiționată admiterea în principiu a contestației

în anulare, potrivit art. 391 alin. (2) C. proc. pen.

În consecință, Înalta

Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de

contestatorul A.C.V. împotriva Deciziei penale nr. 4978 din 24 octombrie 2007

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 928/57/2006.

Totodată, în baza

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata sumei de

200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A.V.C.

împotriva Deciziei penale nr. 4978 din 24 octombrie 2007 pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 928/57/2006.

Obligă contestatorul

la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 28 februarie 2013.

Procesat de GGC - LM