ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 282/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 282/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra

recursului penal de față, constată:

Prin decizia

penală nr. 78/A/2013 din 25 Aprilie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Alba

lulia, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosar nr. 51/97/2005*, au

fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Hunedoara și de inculpatul

S.L.G. împotriva sentinței penale nr. 277/2012, pronunțată de Tribunalul

Hunedoara.

A fost

desființată sentința penală atacată sub aspectul laturii penale, privind

temeiul încetării procesului penal și a omisiunii pronunțării asupra

confiscării speciale și, procedând la o nouă judecată în aceste limite, Curtea

de Apel a dispus:

În temeiul

art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. j) C. proc. pen.,

încetează procesul penal privind pe inculpatul S.L.G. pentru săvârșirea

infracțiunii prev. de art. 7 alin. (1) raportat la art. 2 lit. b) pct. 6 din

Legea nr. 39/2003.

În baza art.

118 lit. f) C. pen., dispune confiscarea următoarelor bunuri: un pistol R. calibru

8 mm; 8 cartușe calibru 8 mm; un pistol marca B. de calibru 7,65 mm; 3 cartușe

de calibru 7,65 mm; un pistol automat de calibru 9 mm și 7 cartușe de calibru 9

mm M.; 2 amortizoare de zgomot confecționate artizanal; 2 încărcătoare tip

sector de calibru 7,65 mm, deținute la Camera de corpuri delicte a Centrului

Zonal de Combatere a Crimei Organizate și Antidrog Alba lulia, cu excepția

cartușelor folosite la tragerile experimentale (3 bucăți de calibru 8 mm, 5

bucăți de calibru 7,65 mm și 5 bucăți de calibru 9 mm M.).

Au fost

menținute celelalte dispoziții din sentința penală atacată.

Pentru a

pronunța această soluție, instanța de apel a reținut:

Prin sentința

penală pronunțată în Dosarul nr. 51/97/2005*, Tribunalul Hunedoara, secția

penală, a dispus condamnarea inculpatului S.L.G. la 2 ani închisoare pentru infracțiunea

de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, prev. de art. 279 alin. (3)

lit. a) teza I C. pen. cu aplic. art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. și

art. 13 C. pen.

Au fost interzise

drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a și b) C. pen., în condițiile

art. 71 C. pen.

În baza art. 88

C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestării preventive de la 10

martie 2005 la 04 mai 2005.

În baza art. 11

pct. 2 lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. f) teza finală C. proc. pen.,

a fost încetat procesul penal împotriva inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii

prev. de art. 7 alin. (1) rap. la art. 2 lit. b) pct. 6 din Legea nr. 39/2003.

În baza art. 118

lit. f) C. pen., s-a dispus confiscarea mai multor bunuri.

A fost obligat

inculpatul la plata sumei de 1.500 RON cheltuieli judiciare către stat.

Prima instanță

a reținut că prin rechizitoriul din data de 01 aprilie 2005, dat în Dosarul nr.

9/D/P72004 al D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Alba lulia, a fost trimis în judecată,

în stare de arest preventiv, inculpatul S.L.G., cercetat sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional în scopul săvârșirii unor

infracțiuni grave, prev. de art. 7 alin. (1) rap. la art. 2 lit. b) pct. 6 din

Legea nr. 39/2003 și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, prev. de

art. 279 alin. (3) lit. a) C. pen.

În fapt, s-a reținut

că inculpatul a condus, împreună cu B.C.N., o grupare infracțională care a săvârșit

infracțiuni de șantaj și înșelăciune în mod repetat, în scopul .de a obține foloase

materiale injuste, grupare infracțională care a făcut obiectul Dosarului nr. 1/D/P/2004

al D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Alba lulia, cauză care a fost înaintată instanței

de judecată prin rechizitoriu, operându-se totodată disjungerea cu privire la alte

persoane pentru continuarea cercetărilor în ceea ce privește apartenența la grupul

infracțional și activitatea desfășurată. Încă din timpul anchetei existau indicii

că, în realizarea scopului grupării infracționale organizate, inculpații ar fi săvârșit

infracțiuni privind nerespectarea regimului armelor și munițiilor, în sensul deținerii

de arme și muniții cu care erau pregătiți să-și apere supremația în municipiul Deva

și împrejurimi. În urma perchezițiilor domiciliare efectuate la locuința numitului

G.D., s-a găsit în mansarda neamenajată o ladă metalică despre care acesta a spus

că-i aparține ginerelui său S.D.C. și în interiorul căreia s-au găsit: un pistol

marca R. calibru 8 mm cu 11 cartușe calibru 8 mm, un pistol cu glonț marca B. calibru

7,65 mm cu 8 cartușe calibru 7,65 mm, un pistol automat de calibru 9 mm cu 12 cartușe

calibru 9 mm M., 2 amortizoare de

:

zgomot, încărcătoare și tocuri din

piele. În urma cercetărilor s-a stabilit că armele și muniția aparțineau inculpatului

S.L.G.

Prin sentința

penală nr. 403/2006, competența de soluționare a cauzei a fost declinată în favoarea

Curții de Apel Pitești.

Prin sentința

penală nr. 125/F/2007 pronunțată de Curtea de apel Pitești, a fost declinată competența

de soluționare a prezentei cauze în favoarea Tribunalului Hunedoara, iar, în urma

conflictului negativ de competență ivit, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit

competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Tribunalului Hunedoara,

prin încheierea penală nr. 162 din 29 ianuarie 2008 dată în Dosarul nr. 11097/1/2007.

Cauza a fost reînregisțrată

la Tribunalul Hunedoara și a avut un prim termen de judecată în data de 30

aprilie 2008. Ulterior, în cauză a fost audiați martorii G.D. și S.D.C. și a fost

depusă sentința penală nr. 75/F/2007 a Curții de Apel Pitești. Prin sentința penală

nr. 355/2008 a Tribunalului Hunedoara s-a declinat din nou competența de soluționare

a cauzei, de data aceasta în favoarea Tribunalului Argeș. Tribunalul Argeș, la data

de 19 ianuarie 2012 l-a audiat pe inculpat, care a recunoscut săvârșirea infracțiunii

de nerespectare a regimului armelor și munițiilor dar nu și pe cea de constituire

a unui grup infracțional și l-a reaudiat pe martorul G.D. Din cuprinsul încheierii

se constată că inculpatului nu i-au fost aduse la cunoștință disp. art. 320

1

C. proc. pen.

Prin sentința

penală nr. 42/2012, Tribunalul Argeș l-a condamnat pe inculpat, la pedeapsa de 6

ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a

ll-a și b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 7 alin. (1) rap.

la art. 2 lit. b) pct. 6 din Legea nr. 39/2003 și la 4 ani închisoare pentru infracțiunea

prev. de art. 279 alin. (3) lit. a) C. pen.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel inculpatul S.L.G. și Parchetul de pe lângă Tribunalul

Argeș, iar prin decizia penală nr. 48/A/2012 a Curții de Apel Pitești, au fost admise

cele două apeluri, a fost desființată sentința penală atacată și trimisă cauza pentru

continuarea judecății la Tribunalul Hunedoara.

Cauza a fost reînregistrată

la Tribunalul Hunedoara la data de 13 iunie 2012.

La termenul de

judecată din data de 06 decembrie 2012, instanța a adus la cunoștința inculpatului

disp. art. 320

1

C. proc. pen.

Audiat, inculpatul

a înțeles să se prevaleze de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen. în

ceea ce privește infracțiunea de nerespectare a regimului armelor și munițiilor,

prev. de art. 279 lit. a) C. pen., nu și în ceea ce privește infracțiunea de constituire

ia unui grup infracțional în scopul săvârșirii unor infracțiuni grave.

Analizând.actele

și lucrările aflate la dosarul cauzei, Tribunalul a reținut următoarele:

Prin încheierea

penală nr. 5/P din 27 decembrie 2004 a Curții de Apel Alba lulia, s-a autorizat

efectuarea unei percheziții domiciliare la adresa numitului G.D., fiind emisă autorizația

cu același număr.

Cu ocazia percheziției,

potrivit procesului-verbal atașat la dosarul cauzei, la mansarda neamenajată a locuinței

au fost găsite, într-o cutie metalică, diferite arme și muniția aferentă, respectiv:

un pistol marca R. calibru 8 mm cu 11 cartușe calibru 8 mm, un pistol cu glonț marca

B. calibru 7,65 mm cu 8 cartușe calibru 7,65 mm, un pistol automat de calibru 9

mm cu 12 cartușe calibru 9 mm M., 2 amortizoare de zgomot.

Armele au fost

ridicate și supuse expertizării, iar prin raport de expertiză balistică efectuat

în cauză s-a stabilit că armele sunt în stare de funcționare.

La dosar se află

declarațiile inculpatului, dar și ale martorilor G.D. și S.D.C., în care arată că

lada a fost dată de inculpat fratelui său, martorul S.D.C., fără ca acesta să-i

știe conținutul, a spunându-i s-o ducă la socrul său, martorul G.D., și să-i spună

că sunt niște scule, fapt care s-a și întâmplat.

Inculpatul a recunoscut,

în cursul urmăririi penale, deținerea armelor și a motivat că i-ar fi fost lăsate,

la începutul anului 2003, de numitul E. din Constanța care a plecat în Spania, unde,

ulterior, a și murit (în vara aceluiași an).

Fapta inculpatului

de a deține, fără drept, arme militare și muniția pentru astfel de arme, găsite

la percheziția domiciliară efectuată în cauză, întrunește elementele constitutive

ale infracțiunii prev. de art. 279 alin. (3) lit. a) C. pen. La individualizarea

pedepsei, instanța a avut în vedere, în condițiile art. 72 C. pen. și pentru atingerea

scopului prevăzut de art. 52 C. pen., următoarele: limitele de pedeapsă, pericolul

concret al faptei săvârșite prin prisma deținerii unor arme de foc, persoana inculpatului

care nu are antecedente penale, dar care a săvârșit fapta intr-un context complex,

în cadrul unui grup infracțional pentru care a fost trimis în judecata într-un alt

dosar, dar și dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., în condițiile

art. 13 C. pen., având în vedere că, pe parcursul judecării prezentei cauze, a intervenit

o lege mai favorabilă, iar inculpatul a recunoscut fapta pentru care a fost trimis

în judecată.

Tribunalul a apreciat

că aceste dispoziții sunt aplicabile și în situația în care inculpatul nu a recunoscut

cea de-a doua infracțiune reținută în sarcina sa, pentru care instanța a dispus

încetarea procesului penal.

În ceea ce privește

fapta prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 pentru care inculpatul a fost

trimis în judecată, Tribunalul a constat următoarele:

Prin rechizitoriul

dat în Dosarul nr. 1/D/P/2004 al D.I.I.C.O.T. - Structura Teritorială Alba lulia,

inculpatul S.L.G., alături de alți inculpați, a fost trimis în judecată sub aspectul

săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 7 alin. (1) rap. la art. 2 lit. b) pct.

4 și 10 din Legea nr. 39/2003, art. 194 alin. (1) C. pen., art. 215 alin. (1)

și (2) C. pen., art. 330 C. pen., art. 264 C. pen.

Prin sentință

penală nr. 137/2010 a Tribunalului Argeș, inculpatul S. a fost condamnat la pedeapsa

de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 7 alin. (1) rap.

la art. 2 lit. b) pct. 4 și 10 din Legea nr. 39/2003 reținându-se că, alături de

B.C.N., a constituit și condus, din anul 2003, un grup infracțional organizat, care

a acționat coordonat pentru a obține foloase materiale injuste prin săvârșirea de

infracțiuni de șantaj și înșelăciune. Inculpatul a fost condamnat și pentru înșelăciune,

șantaj și favorizarea infractorului.

Potrivit art.

2 lit. a) din Legea nr. 39/2003, grupul infracțional organizat este grupul structurat,

format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă și acționează

în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni grave (care

sunt enumerate la lit. b) al aceluiași art.), pentru a obține direct sau indirect

un beneficiu financiar sau alt beneficiu material.

În această situație,

odată constituit grupul infracțional, nu are relevanță sub aspectul condamnării

dacă inculpatul a săvârșit una sau mai multe dintre infracțiunile prevăzute de lege.

Cum inculpatul a fost deja condamnat pentru infracțiunea de constituire a unui grup

infracțional, Tribunalul a apreciat că nu mai poate fi judecat pentru aceeași faptă,

chiar dacă sentința de condamnare nu a rămas încă definitivă, fiind în situația

juridică reglementată de art. 10 lit. f) teza finală C. proc. pen., cu privire la

lipsa unei condiții negative, și anume aceea de a nu fi fost pusă în mișcare acțiunea

penală pentru aceeași infracțiune.

Pe de altă parte,

prima instanță a reținut că, dat fiind că o instanță de judecată s-a pronunțat cu

privire la fapta pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, independent de

soluția care urmează să fie dată, în mod definitiv, implicit s-ar aduce atingere

și principiului non bis in idem, garantat de art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenția

Europeană a Drepturilor Omului.

Pentru aceste

motive, Tribunalul a încetat procesul penal împotriva inculpatului pentru infracțiunea

prev. de art. 7 alin. (1) rap. la art. 2 lit. b) pct. 6 din Legea nr. 39/2003.

Împotriva acestei

soluții a declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

- D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Hunedoara și inculpatul S.L.G., Parchetul a solicitat

desființarea hotărârii criticând-o sub următoarele aspecte:

- nelegala aplicare

a dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. în condițiile în care inculpatul

nu a recunoscut în întregime acuzațiile aduse;

- neaplicarea

unei soluții de condamnare în ce privește infracțiunea prev. de art. 7 alin. (1)

din Legea nr. 39/2003 în condițiile în care în cauză există probe care dovedesc

săvârșirea acestei infracțiuni;

- nelegalitatea

soluției de încetare a procesului penal în ce privește infracțiunea prev. de art.

7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 deoarece în cauză nu sunt aplicabile prevederile

art. 10 lit. f) C. proc. pen. întrucât infracțiunea nu se urmărește la plângere

prealabilă;

- netemeinicia

pedepsei aplicate inculpatului pentru infracțiunea prev. de art. 279 alin. (3) teza

I C. pen. având în vedere gravitatea faptei săvârșite;

- nelegalitatea

confiscării armelor și munițiilor prin încheiere de înlăturare a omisiunii vădite.

Inculpatul a solicitat

desființarea sentinței și:

- pentru fapta

prev. de art. 7 alin. (1) rap. la art. 2 lit. b) pct. 6 din Legea nr. 39/2003; în

principal pronunțarea unei soluții de achitare în temeiul art. 11 pct. 2 lit.

a) rap. la art. 10.Iit. d) C. proc. pen. și, în subsidiar, încetarea procesului

penal. În dezvoltarea acestui motiv de apel s-a susținut că în speță trebuia pronunțată

o soluție de achitare deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii

sub aspectul laturii obiective - grupul trebuind să fie compus din cel puțin 3 persoane.

În motivarea petitului subsidiar se arată că se impune încetarea procesului penal

deoarece pentru aceeași faptă inculpatul a mai fost condamnat o dată definitiv,

în decizia pronunțată în Dosar nr. 2175/109/2008.

- în ceea ce privește

condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 279 alin.

(3) lit. a) C. pen., s-a arătat că se impunea ca instanța să facă o mai largă aplicare

a dispozițiilor art. 74 C. pen. și să dispună reducerea pedepsei sub minimul special.

Curtea de Apel

a reținut următoarele:

privește motivul de apel invocat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Hunedoara cu referire la nelegala

reținere a incidenței dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. - aspect

nemaisusținut de altfel în dezvoltarea orală a motivelor de apel, Curtea reține

că acesta este nefondat.

Într-adevăr, potrivit

dispozițiilor art. 320

1

alin. (2) C. proc. pen., judecata poate avea

loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală doar atunci când

inculpatul recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa prin rechizitoriu

și nu solicită administrarea de probe. O interpretare restrictivă a acestor dispoziții

legale ar conduce la concluzia că și în situația în care în privința unor învinuiri

sunt incidente temeiuri care împiedecă pronunțarea unei soluții de condamnare, temeiuri

ce nu presupun administrarea de probatorii sub aspectul fondului cauzei ar fi necesară

o declarație totală de recunoaștere. O astfel de interpretare, pe lângă faptul că

este excesiv de formală, contravenind scopului legii, contravine și dispozițiilor

alin. (7) al aceluiași articol potrivit căruia, în această procedură, instanța „pronunță

o condamnare” împotriva inculpatului ori, când fără administrarea unor probatorii

privind fondul cauzei, se constată că în cauză sunt incidente temeiuri de încetare

a procesului penal este evident că instanța nu a va putea pronunța o soluție de

condamnare.

Pe de altă parte,

din declarația inculpatului din Dosarul nr. 51/97/2005* al Tribunalului Hunedoara

rezultă nu că inculpatul nu a recunoscut acuzația de săvârșire a infracțiunii prev.

de art. 7 din Legea nr. 39/2003, ci că a invocat excepția faptului că pentru această

faptă a mai fost judecat și condamnat.

În consecință,

Curtea reține că nimic nu împiedică în aceste situații ca inculpatul să poată beneficia

de prevederile art. 320

1

C. proc. pen. pentru cealaltă infracțiune ce

face obiectul actului de sesizare.

Ia criticile apelanților referitoare Ia soluția de încetare a procesului penal

în privința infracțiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) raportat la art. 2 lit.

b) pct. 6 din Legea nr. 39/2003, Curtea reține următoarele:

Este necontestat

în cauză că acuzațiile aduse inculpatului se referă la faptul că în perioada anului

2003, inculpatul S.L.G., împreună cu B.C.N. și I.O.P., au constituit o grupare infracțională

având ca scop obținerea de foloase materiale injuste prin săvârșirea de infracțiuni

de șantaj, înșelăciurie și jocuri de noroc, organizație la care au aderat și alte

persoane. Pentru această faptă inculpatul a mai fost trimis în judecată prin rechizitoriul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Biroul

Teritorial Alba lulia emis în Dosarul nr. 1/D/P/2004. Prin sentința penală nr. 137/2010

pronunțată de Tribunalul Argeș, rămasă definitivă prin decizia pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție la 18 martie 2013 în Dosar nr. 2175/109/2008,

s-a dispus condamnarea inculpatului S.L.G. pentru săvârșirea infracțiunii prev.

de art. 7 alin. (1) raportat la art. 2 lit. b) pct. 6 din Legea nr. 39/2003.

În consecință,

în acest moment inculpatul este condamnat definitiv pentru săvârșirea acestei infracțiuni,

astfel că în cauză este incident temeiul de încetare al procesului penal prev. de

art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. j) C. proc. pen.

În cauză nu se

impune pronunțarea unei soluții de achitare, criticile inculpatului fiind nefondate

sub acest aspect. Este real că în cuprinsul rechizitoriului care a făcut obiectul

sesizării instanței se arată că „inculpatul S.L.G. a condus împreună cu inculpatul

B.C.N. o grupare infracțională” fără să se numească și ceilalți membrii ai acestei

grupări, însă procurorul precizează în mod expres că gruparea infracțională este

cea care a făcut obiectul Dosarului nr. 1/D/P/2004 al Serviciului Teritorial Alba

lulia, iar din cuprinsul rechizitoriului emis în acest dosar rezultă cu claritate

că, sub aspectul numărului de membrii ai grupării erau întrunite cerințele legale

ale laturii obiective a infracțiunii - de altfel așa cum s-a arătat, pentru această

faptă inculpat a fost deja condamnat printr-o hotărâre definitivă.

la infracțiunea prevăzută de art. 279 alin. (3) lit. a) teza I C. pen., Curtea arată

că în mod legal instanța de fond a reținut în sarcina inculpatului săvârșirea acestei

fapte. Probațiunea administrată în faza de urmărire penală, însușită în întregime

de inculpat probează fără dubiu comiterea infracțiunii de nerespectare a regimului

armelor și munițiilor.

Critica referitoare

la netemeinicia pedepsei aplicate de instanța de fond pentru săvârșirea infracțiunii

prev. de art. 279 alin. (3) lit. a) teza I C. pen. este neîntemeiată. Instanța de

fond a individualizat corect pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea acestei

infracțiuni luând în considerare atât cauzele legale de reducere a pedepsei - respectiv

dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., cât și toate circumstanțele cauzei

și persoana inculpatului -potrivit dispozițiilor art. 72 C. pen.

Având în vedere

conduita sinceră a inculpatului pe parcursul derulării procedurilor judiciare, dar

și timpul scurs de la săvârșirea faptei (aproximativ 10 ani), precum și perioada

de timp în care inculpatul a deținut armele fără a le folosi (un an), Curtea arată

că aplicarea unei pedepse orientate la limita minimului special redus este justă,

proporțională și corespunde scopului pedepsei astfel cum este el reglementat de

art. 52 C. pen., neimpunându-se majorarea acesteia.

În aceeași măsură,

în raport de întreaga conduită a inculpatului, Curtea arată că nu se impune reținerea

de circumstanțe atenuante facultative cu consecința reducerii pedepsei. Aplicarea

unei pedepse mai mici ar fi de natură a minimaliza în mod nejustificat gravitatea

faptei săvârșite.

că sunt întemeiate criticile apelantului referitoare la nelegala înlăturare a omisiunii

de a dispune asupra confiscării speciale prin încheiere de îndreptare a erorii materiale.

Curtea arată că,

potrivit dispozițiilor art. 196 C. proc. pen., pot face obiectul înlăturării omisiunilor

în această procedură, doar omisiunea pronunțării asupra sumelor pretinse de martori,

experți, interpreți, apărători sau cu privire la restituirea lucrurilor ori ridicarea

măsurilor asigurătorii. Omisiunea instanței de a se pronunța asupra confiscării

speciale nu se circumscrie dispozițiilor art. 196 C. proc. pen. astfel că această

neregularitate se putea îndrepta doar prin exercitarea căilor legale de atac.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs inculpatul S.L.G., fără să expună motivele.

La termenul de

soluționare a recursului, apărătorul ales al recurentului a invocat disp. art. 385

9

pct. 1 și 2 C. proc. pen., solicitând casarea sentinței și a deciziei penale și

trimiterea cauzei spre competentă soluționare la o altă instanță, respectiv Tribunalul

Argeș.

În dezvoltarea

motivelor de recurs s-a susținut că Tribunalul Hunedoara nu a fost legal sesizat

și că dispozitivul hotărârii pronunțate în apel nu este suficient de clar în ceea

ce privește infracțiunea prev. de art. 279 C. pen. Se arată că inculpatul a mai

fost trimis în judecată într-o cauză soluționată de Tribunalul Argeș, în care a

fost condamnat pentru infracțiunea scop prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, iar

în prezenta cauză instanța de apel a luat act de autoritatea de lucru judecat, dar

nu s-a pronunțat cu privire la infracțiunea mijloc prev. de art. 279 C. pen.

În susținerea

motivelor au fost depuse la dosar: biletul de liberare a inculpatului din executarea

pedepsei aplicată prin sentința penală nr. 137/2010 a Tribunalului Argeș, copia

minutei sentinței pronunțată de Judecătoria Aiud prin care s-a dispus liberarea

condiționată, copia sentinței nr. 355 din 12 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul

Hunedoara, de declinare a competenței în favoarea Tribunalului Argeș și copia deciziei

nr. 925 din 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Examinând cauza

în temeiul art. 385

6

alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază

că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Având în vedere

data pronunțării deciziei recurate, respectiv 25 aprilie 2013, se constată aplicabile

dispozițiile C. proc. pen. astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.

Potrivit art.

385

10

alin. (1) și (2) C. proc. pen., recursul trebuie să fie motivat

prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanța

de recurs cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată.

Conform art. 385

10

alin. (2

1

) C. proc. pen., în cazul în care nu sunt respectate condițiile

de mai sus, instanța de recurs ia în considerare numai cazurile de casare care,

potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., trebuie avute în vedere din

oficiu.

În speță, recursul

nu a fost motivat în termenul prevăzut de lege și, așa cum s-a reținut, cu ocazia

dezbaterilor s-au invocat cazurile de casare prev. de art. 385

9

pct.

1 și 2 C. proc. pen.

Pct. 2 al

art. 385

9

C. proc. pen. (potrivit căruia hotărârile erau supuse casării

în situația în care instanța nu a fost legal sesizată) nu mai este în vigoare, fiind

abrogat în mod expres prin Legea nr. 2/2013, așa încât nu poate fi luat în considerare.

După intrarea

în vigoare a Legii 2/2013, motivul de recurs privind nelegala sesizare a instanței

poate fi încadrat în disp. art. 385

9

pct. 17

2

C. proc.

pen., însă nu poate fi analizat de către instanța de recurs în condițiile în care

acest caz de casare nu face parte din cele ce pot fi avute în vedere din oficiu,

iar recursul nu a fost motivatîn termen legal.

Referitor la cazul

prev. de art. 385

9

pct. 1 C. proc. pen., se constată că acesta vizează

situația în care în cursul judecății nu au fost respectate dispozițiile privind

competența după materie sau după calitatea persoanei. Cu toate că recursul nu afost

motivat în termen, Înalta Curte urmează să-l examineze deoarece face parte din cazurile

enumerate de art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., care trebuie luate în

considerare din oficiu.

Acest caz de casare

nu este însă incident în speță, deoarece soluționarea cauzei în primă instanță s-a

făcut de către Tribunalul Hunedoara, competent din punct de vedere material.

Așa cum rezultă

din actele și lucrările dosarului și așa cum s-a reținut cu claritate în hotărârile

reeurate, inculpatul S.L.G. a mai fost cercetat în Dosarul nr. 1/D/P/2004 instrumentat

de D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Alba lulia, în care a fost emis rechizitoriul

din 28 decembrie 2004, iar prin sentința penală nr. 137/2010 a Tribunalului Argeș,

definitivă prin decizia penală nr. 925 din 18 martie 2013 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, inculpatul S.L.G. a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 7 rap. la art. 2 lit. b) pct. 4 și

10 din Legea nr. 39/2003.

Prin același rechizitoriu

întocmit în Dosarul nr. 1/D/P/2004 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Alba lulia, s-a dispus disjungerea

cauzei pentru continuarea cercetărilor referitor la mai mulți învinuiți, constituindu-se

dosarul de urmărire penală nr. 9/D/P/2004, iar prin ordonanța din 07 februarie 2005

a fost extinsă urmărirea penală și față de inculpatul S.L.G. Ulterior, prin rechizitoriul

întocmit în data de 01 aprilie 2005 în Dosarul nr. 9/D/P/2004 (cauza disjunsă),

inculpatul S.L.G. a fost trimis în judecată atât pentru săvârșirea infracțiunii

prev. de art. 279 C. pen., cât și pentru infracțiunea prev. de art. 7 rap. la

art. 2 lit. b) pct. 4 și 10 din Legea nr. 39/2003, Tribunalul Hunedoara fiind sesizat

pentru soluționarea cauzei, formându-se dosarul ce face obiectul recursului.

Față de cele reținute,

Înalta Curte constată că au fost respectate normele de competență, căci potrivit

art. 11 din Legea nr. 39/2003, infracțiunea prev. de art. 7 din aceeași lege este

de competența tribunalului, iar inculpatul nu avea o anume calitate care să atragă

competența unei alte instanțe.

Într-adevăr, între

cele două infracțiuni - respectiv cea de constituire a unui grup infracțional organizat

și cea de nerespectare a regimului armelor și munițiilor există o legătură de conexitate

de tipul mijloc-scop, însă această împrejurare nu afectează competența Tribunalului

Hunedoara, având în vedere că după disjungere s-a format un nou dosar, distinct

de cel înregistrat sub nr. 1/D/P/2004, iar inculpatul a fost trimis în judecată

pentru săvârșirea ambelor infracțiuni: atât a infracțiunii scop (nerespectarea regimului

armelor și munițiilor), cât și a infracțiunii mijloc (grup infracțional organizat).

Nici faptul că,

referitor la aceeași infracțiune, inculpatul a fost trimis în judecată de două ori

și între timp a rămas definitivă prima condamnare pentru infracțiunea prev. de

art. 7 din Legea nr. 39/2003, nu influențează competența de soluționare a prezentei

cauze.

Această împrejurare

a fost însă în mod corect analizată și tranșată de către instanțele de judecată,

atât instanța de fond, cât și instanța de apel evidențiind cu claritate încălcarea

principiului non bis in idem.

Drept urmare,

instanța de apel a dispus în mod corect modificarea sentinței pronunțată de instanța

de fond în ceea ce privește temeiul de încetare a procesului penal cu privire la

infracțiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, în sensul reținerii disp.

art. 11 pct. 2 lit. a) rap. Ia art. 10 lit. j) C. proc. pen. și a menținut celelalte

dispoziții ale sentinței, inclusiv soluția de condamnare a inculpatului S.L.G. pentru

infracțiunea prev. de art. 279 C. pen., fără să existe neclarități sub acest aspect.

În consecință, nu mai era necesar ca prin decizie instanța de apel să se pronunțe

expres cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 279 C. pen.

Este adevărat

că, datorită unor rațiuni ce țin de stabilirea competenței în caz de conexitate,

Tribunalul Hunedoara și-a declinat competența de două ori, considerând că se impune

reunirea cauzei cu cea constituită ca urmare a trimiterii în judecată a inculpatului

prin rechizitoriul dat în Dosar nr. 1/D/P/2004.

Această situație

a fost reflectată în decizia instanței de apel, dar pentru o mai bună înțelegere,

Înalta Curte va relua istoricul declinărilor de competență.

Astfel, prin sentința

penală nr. 403 din 15 noiembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, competența

de soluționare a cauzei a fost declinată în favoarea Curții de Apel Pitești.

Curtea de Apel

Pitești și-a declinat la rândul ei competența în favoarea Tribunalul Hunedoara,

prin sentința penală nr. 125 din 29 noiembrie 2006.

Soluționând conflictul

negativ de competență, prin încheierea nr. 162 din 29 ianuarie 2008 dată în Dosarul

nr. 11097/1/2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit competența de soluționare

a prezentei cauze în favoarea Tribunalului Hunedoara.

Cauza a fost reînregistrată

la Tribunalul Hunedoara, care, după administrarea mai multor probe, prin sentința

penală nr. 355 din 12 noiembrie 2008, a declinat din nou competența de soluționare

a cauzei, de data aceasta în favoarea Tribunalului Argeș.

Tribunalul Argeș

a procedat Ia soluționarea cauzei și prin sentința penală nr. 42/2012, l-a condamnat

pe inculpat la pedeapsa de 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev.

de art. 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii prev.

de art. 7 alin. (1) rap. la art. 2 lit. b) pct. 6 din Legea nr. 39/2003 și la 4

ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 279 alin. (3) lit. a) C. pen.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel inculpatul S.L.G. și Parchetul de pe lângă Tribunalul

Argeș, iar prin decizia penală nr. 48/A din 17 mai 2012 a Curții de Apel Pitești

au fost admise cele două apeluri, a fost desființată sentința penală atacată și

cauza a fost trimisă, pentru continuarea judecății, la Tribunalul Hunedoara. În

motivarea acestei decizii s-a reținut, pe de o parte, că în mod greșit Tribunalul

Hunedoara a considerat că efectele strămutării Dosarului nr. 2207/46/2004 (format

ca urmare a rechizitoriului dat în Dosarul nr. 1/D/P/2005) privesc întreaga activitate

infracțională, iar pe de altă parte, atât Tribunalul Hunedoara, cât și Tribunalul

Argeș nu au respectat încheierea nr. 162 din 29 ianuarie 2008 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție prin care s-a stabilit competența de soluționare a prezentei

cauze în favoarea Tribunalului Hunedoara.

Cauza a fost reînregistrată

Ia Tribunalul Hunedoara Ia data de 13 iunie 2012 și a fost soluționată de această

instanță prin sentința penală nr. 277 din 13 decembrie 2012 pronunțată în Dosarul

nr. 51797/2005*, ce face obiectul recursului de față.

Se constată, astfel,

că problema competenței în caz de conexitate a fost tranșată în favoarea Tribunalului

Hunedoara.

În plus, așa cum

reiese din considerentele deciziei penale nr. 925 din 18 martie 2013 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție (depusă la dosar chiar de către recurent), problema

competenței în caz de conexitate și cea a necesității reunirii celor două cauze

a fost analizată și cu ocazia soluționării Dosarului nr. 2175/109/2008 (format ca

urmare a emiterii rechizitoriului din Dosarul nr. 1/D/P/2005), atât de instanța

de apel, cât și de instanța de recurs stabilind că nu se impunea reunirea cauzelor.

Sub acest aspect,

revenind la motivele de recurs invocate în dosarul de față, trebuie reamintit că,

potrivit art. 385

9

pct. 1 C. proc. pen., instanța de recurs examinează

doar respectarea normelor de competență materială și după calitatea persoanei, iar

la acest moment nici nu mai pot fi invocate dispozițiile ce reglementează cazurile

de conexitate, în condițiile în care cauza cu care se susține că trebuia reunit

prezentul dosar (înregistrată sub nr. 2175/109/2008 la Tribunalului Argeș) nu mai

este pendinte, ci a fost soluționată definitiv prin decizia penală nr. 925 din 2013

a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Față de cele reținute,

în temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul

ca nefondat.

Potrivit art.

192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300

RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul

parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul S.L.G. împotriva deciziei penale nr. 78/A din 25

aprilie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Alba lulia, secția penală și pentru cauze

cu minori.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat; din care suma

de 50 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu,

se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi, 27 ianuarie 2014.