ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3369/2012

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 534 de la 28 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul cu nr. 19604/63/2011, s-a respins cererea de revizuire formulată de către condamnatul D.N. împotriva Sentinței penale nr. 1 din 14 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 17565/63/2007 și a fost obligat revizuientul la 20 RON cheltuieli judiciare statului.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că la data de 31 octombrie 2011, s-a înregistrat cererea de revizuire formulată de către condamnatul D.N. împotriva Sentinței penale nr. 1 din 14 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 7565/63/2007, definitivă prin Decizia penală nr. 1869 din 27 mai 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În fapt, s-a reținut că, în dimineața zilei de 11 august 2007, după ce au consumat băuturi alcoolice, între inculpat și mama sa, respectiv D.S., a izbucnit un conflict generat de îndeplinirea îndatoririlor de familie și de împrejurarea că fiica inculpatului nu se găsea la domiciliu. În timpul conflictului, inculpatul a recurs la acte de agresiune lovind-o pe mamă cu o coadă de unealtă agricolă, aceasta rupându-se și producându-i leziuni ce au determinat decesul.

Din Raportul medico-legal de necropsie nr. 2948/A3 din 17 septembrie 2007 a rezultat că agresiunile au vizat zona toracică, zona abdominală, astfel că moartea numitei D.S. a fost determinată de leziunile produse, pe lângă șocul traumatic reținându-se și cel hemoragic. Ca mecanism de lovire s-a prevăzut „loviri cu și de corpuri dure”, leziunile de violență producându-se prin lovituri repetate cu un corp dur alungit. Între leziunile de violență și deces s-a concluzionat în raportul medico-legal că există legătură directă, necondiționată.

Prin Sentința penală nr. 1 din 14 ianuarie 2008, Tribunalul Dolj a condamnat pe inculpatul D.N. la pedeapsa de 17 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., ca pedeapsă complementară și a fost menținută starea de arest, iar ulterior, Curtea de Apel Craiova, prin Decizia penală nr. 51 din 26 martie 2008 pronunțată în Dosarul nr. 17565/63/2007 a admis apelul formulat de inculpat și a desființat în parte sentința, în sensul că a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie, menținând starea de arest și celelalte dispoziții.

În motivarea cererii de revizuire formulate în cauză, instanța de fond a reținut că petentul D.N. a evidențiat că a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal, motiv pentru care se impunea să se facă aplicarea față de el a dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., art. 74, 76 C. pen. și să se țină cont de faptul că n-a intenționat să o ucidă pe victimă. De asemenea, s-a solicitat a se administra probe noi, respectiv să fie audiați mai mulți martori printre care D.F. și G.M. pentru a evidenția aspecte legate de minora, fiica sa, ce ar fi fost vândută de mamă.

Instanța de fond a menționat și împrejurarea că, anterior, condamnatul a mai formulat o cerere de revizuire, invocând aceleași motive, această cerere fiind înaintată Tribunalului Dolj cu Lucrarea nr. 347/III/6/2011 din 22 martie 2011.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, potrivit art. 403 C. proc. pen., instanța de fond a reținut că revizuirea este o cale extraordinară de atac, a cărei admisibilitate este, în mod strict, circumstanțiată cazurilor de revizuire expres și limitativ prevăzute de art. 394 lit. a) - e) C. proc. pen., iar instanța învestită cu judecarea cererii de revizuire, nu poate proceda la rejudecarea fondului pricinii decât în măsura în care găsește admisibilă în principiu calea de atac, ori aceasta se realizează doar în situația existenței vreunuia din cazurile de revizuire. Nici o altă împrejurare de fapt, oricâtă relevanță ar avea și nici un alt considerent invocat în motivarea cererii de revizuire nu ar putea conduce la rejudecarea pricinii, nefiind permis a se aduce atingere autorității de lucru judecat de care se bucură hotărârea atacată decât în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege.

Întrucât, în susținerea cererii de revizuire, condamnatul a solicitat audierea unor martori noi, instanța de fond a apreciat că revizuientul nu doar că nu a invocat vreunul din cazurile de revizuire prev. de art. 394 C. proc. pen. ci, mai mult, nu a prezentat fapte sau împrejurări noi de natura celor prevăzute de textul de lege, solicitând o prelungire a probatoriului, situație care însă nu se încadrează în dispozițiile art. 394 lit. a) C. proc. pen., deoarece este inadmisibil ca pe calea extraordinară a revizuirii să se obțină o prelungire a probatoriului pentru fapte și împrejurări deja cunoscute și verificate de instanțele care au soluționat cauza.

Cum asupra acestor aspecte instanța s-a pronunțat cu putere de lucru judecat, iar cererea revizuientului nu face trimitere la vreuna din situațiile prev. de art. 394 C. proc. pen., instanța de fond, în condițiile art. 403 C. proc. pen., a constatat inadmisibilă cererea de revizuire și a respins-o ca atare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel - în termen legal - condamnatul revizuient D.N., criticând sentința instanței de fond pentru nelegalitate.

A apreciat că, în cauză, au fost îndeplinite dispozițiile art. 394 lit. a) C. proc. pen., în sensul că s-au descoperit fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, el „dorind rejudecarea cauzei și suplimentarea probatoriilor”, pentru a arătat că există împrejurări noi care nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea în fond și în baza cărora se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, precum și o situație corectă privind starea de fapt, vizând în special incidența dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen.

A concluzionat în sensul admiterii apelului, desființării sentinței și în baza art. 403 alin. (1) C. proc. pen., solicitând admiterea în principiu a cererii, cu consecința administrării de probe suplimentare de către instanță în vederea stabilirii situației de fapt.

Prin Decizia penală nr. 156 din 7 mai 2012, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins apelul declarat de revizuientul condamnat D.N. împotriva Sentinței penale nr. 534 din 28 noiembrie 2011, pronunțat de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 19604/63/2011, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs condamnatul revizuient D.N., solicitând rejudecarea cauzei și suplimentarea probatoriilor.

Examinând recursul declarat în cauză, respectiv actele și lucrările din dosar, Înalta Curte constată că acesta nu este întemeiat pentru considerentele care urmează.

Potrivit art. 394 alin. (1) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei;

b) un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauză a cărei revizuire se cere;

c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;

d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;

e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.

În prezenta cauză, pe calea revizuirii, condamnatul a invocat dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în sensul că s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, făcând referire la necesitatea suplimentării probatoriilor.

Verificând cererea de revizuire, instanța de fond și cea de prim control judiciar au apreciat că motivele invocate de revizuient nu reprezintă fapte sau împrejurări necunoscute instanței și care afectează temeinicia hotărârii atacate, în sensul la care se referă legiuitorul în art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Din analiza textului legal menționat rezultă că temeiul revizuirii nu se referă la probe noi prezentate instanței în această procedură, revizuirea nefiind o cale ordinară de atac în care s-ar putea continua probațiunea.

Dimpotrivă, în calea extraordinară de atac a revizuirii, ceea ce pare a fi nouă este fapta probatorie și nu mijlocul nou de probă prin care s-ar putea face dovada existenței unei fapte probatorii, necunoscute de instanță la momentul judecării.

Revizuirea unei hotărâri judecătorești definitive este posibilă în anumite cazuri, expres și limitativ prevăzute de lege, în speță condamnatul invocând prevederile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., care se referă la existența unor împrejurări noi, necunoscute de instanță la soluționarea cauzei, împrejurări care ar fi în măsură să conducă la concluzia netemeiniciei hotărârii de condamnare.

În prezenta cauză, se constată că recurentul condamnat a urmărit, de fapt, o prelungire a probatoriului, făcând referire la împrejurări ce au fost depuse analizei instanțelor, acesta făcând confuzie între faptele probatorii care, potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., trebuie să fie noi pentru a justifica admisibilitatea cererii de revizuire formulate în baza acestui temei și mijloacele de probă care servesc la aflarea adevărului.

Astfel, în mod corect, a fost respinsă cererea de revizuire, întrucât cazul invocat, respectiv cel prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., nu este incident în cauză, câtă vreme revizuitorul nu face referire la fapte sau împrejurări care să nu fi fost cunoscute de instanțe la momentul judecării cauzei.

Rezultă, așadar, că susținerile recurentului revizuient nu se încadrează în dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., astfel încât criticile formulate nu pot fi primite, rezoluția de respingere a cererii de revizuire fiind temeinică și legală.

În lumina acestor considerații, având în vedere că în cauză nu se identifică nici alte motive de casare a hotărârilor atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuient va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul cu venit apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul D.N. împotriva Deciziei penale nr. 156 din data de 07 mai 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 19 octombrie 2012.

Procesat de GGC - N