ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 247/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 247/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 296/F din 19

septembrie 2012, Tribunalul Ialomița, în baza art. 20 rap. la art. 174 C. pen.,

cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și art. 320

1

alin. (7) C. proc.

pen., a condamnat pe inculpatul C.A. la pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare

și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit.

b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor.

În baza art. 192

alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 2 ani

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu.

În baza art. 180

alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., art. 63 alin. (3) C.

pen. și art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., condamnă pe inculpatul,

C.A., la pedeapsa amenzii penale de 375 RON, pentru săvârșirea infracțiunii de

lovire sau alte violențe.

În baza art. 33 lit.

a) C. pen. - art. 34 lit. d) C. pen., inculpatul, C.A., va executa, ca

rezultantă, pedeapsa închisorii de 3 ani și 4 luni și 2 ani interzicerea drepturilor

prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

A făcut în cauză

aplicarea dispozițiilor art. 71 și art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă în regim de detenție.

În baza art. 7 din

Legea nr. 76/2008, a dispus prelevarea de la inculpatul, C.A., de probe

biologice.

În baza art. 350 C.

proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului și deduce, conform art.

88 C. pen., timpul reținerii și al arestării preventive, de la 7 iunie 2012 la

zi.

În baza art. 320

1

alin. (5) C. proc. pen., a dispus disjungerea acțiunilor civile promovate de

părțile civile C.V. și S.J.U. Slobozia și a acordat termen la 24 octombrie

2012, pentru continuarea cercetării judecătorești, pe latură civilă.

În baza art. 191 C.

proc. pen., a obligat pe inculpatul, C.A., la 850 RON cheltuieli judiciare

către stat, din care onorariile pentru avocații desemnați din oficiu pentru

art. 300

1

C. proc. pen. și pentru fondul cauzei, în sumă de 100 și

respectiv 200 RON, avansate din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut că inculpatul a fost trimis în judecată

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 20 raportat la art. 174 C.

pen., art. 192 alin. (2) C. pen. și art. 180 alin. (2) C. pen.

La termenul de

judecată din 19 septembrie 2012 inculpatul a solicitat aplicarea procedurii

simplificate prev. la art. 320

1

C. proc. pen., recunoscând faptele

așa cum au fost reținute în actul de sesizare.

Tribunalul a admis

cererea inculpatului și a reținut, pe baza probelor administrate la urmărirea

penală, următoarea situație de fapt:

Persoana vătămată

C.V. locuiește într-o casă din comuna G., județul Ialomița, împreună cu numita

P.G., cu care are un copil minor, în vârstă de un an și cinci luni. Numita P.G.

este căsătorită cu numitul P.S., de care este despărțită în fapt de aproximativ

17 ani. În acest interval de timp, numita P.G. a avut timp de 9 ani o relație

de concubinaj cu inculpatul C.A. în urma acestei conviețuiri au rezultat trei copii,

respectiv P.Ș.D., P.M.I. și P.I.D. Aceștia poartă numele de P. întrucât P.G. nu

a divorțat de P.S. și nici nu a reglementat situația legală a copiilor despre

care și C.A. susține că sunt copiii săi.

În urmă cu

aproximativ 3 ani, numita P.G. a început o relație cu persoana vătămată C.V.,

amândoi fiind plecați la muncă în Italia. Din anul 2010 s-au întors în țară și

au achiziționat locuința din comuna G.

În ultima vreme,

persoana vătămată C.V. a început să aibă un comportament violent, ce-i drept

mai mult verbal, în mod special față de fiica mai mare a numitei P.G., P.I.D.

și de concubinul acesteia din urmă, O.M.

Situația s-a agravat

mai ales de când O.M. s-a mutat în domiciliul celor doi concubini.

În acest context,

inculpatul C.A., luând legătura telefonic cu P.I.D., a aflat despre situația

încordată dintre cei mai sus menționați, a hotărât să intervină.

În dimineața zilei de

31 mai 2012, inculpatul C.A. s-a deplasat la locuința părții vătămate C.V., pe

care l-a agresat pe motivul că acesta din urmă se poartă necorespunzător cu

numita P.G. și copiii acesteia.

Din Certificatul

medico-legal nr. 1633/A2/280 din 01 iunie 2012, s-a constatat că, urmare

altercației, numitul C.V. prezintă leziuni traumatice care s-au putut produce

prin lovire cu corp dur, leziunile traumatice necesitând 3 - 4 zile îngrijiri

medicale de la data producerii traumatismului.

În seara zilei de 05

iunie 2012, s-a produs din nou un scandal la locuința numitului C.V., în urma

căruia P.G., însoțită de toți copiii săi și de concubinul fiicei sale, pleacă

de acasă, refugiindu-se la "vecina de peste drum", soția martorului

S.T.V.. Este sesizată poliția, conflictul fiind aplanat însă, P.G., copiii săi

și O.M. nu se întorc la locuință, astfel că numitul C.V. rămâne singur în

domiciliu.

Între timp,

inculpatul C.A. a fost sunat de una din fetele sale, care l-a informat despre

purtarea necorespunzătoare a lui C.V.

Inculpatul s-a

hotărât să intervină, deplasându-se din nou în comuna G., fiind văzut de

martorii C.T. și S.T., în timp ce se îndrepta spre locuința fostei concubine. A

ajuns la locuința lui C.V., a intrat în curte, pe poartă, după care și-a dat

seama că nu este nimeni acasă, astfel încât s-a hotărât să se adăpostească

într-o anexă a gospodăriei, unde l-a așteptat pe C.V. Acesta din urmă s-a

întors acasă în jurul orei 22,30, după ce petrecuse în curtea vecinului, D.C.,

de care-l desparte doar o casă și care-și serbase, în acea seară, ziua de

naștere, fiind întâmpinat de către inculpat și lovit cu o bâtă, cu pumnii și

picioarele. A strigat după ajutor și chiar a fost auzit de martorul D.C., care

a refuzat să intervină, după care partea vătămată a reușit să sune la 112,

sesizând că a fost lovit cu parul în curtea locuinței sale.

Deplasându-se la

locul faptei, lucrătorii de poliție au constatat că apelantul a fost preluat de

ambulanță și că va depune plângere împotriva lui C.A., care l-a lovit.

În curtea părții

vătămate au ajuns, după incident, și martorii D.C. și S.T. și l-au auzit pe

victimă susținând că ar fi fost bătut de C.A. Martorul, S.T., în locuința

căruia se refugiase concubina părții vătămate împreună cu copiii a informat-o,

de altfel, pe P.G. despre faptul că pe C.V. l-a luat salvarea și cine anume îl

bătuse. P.G. nu s-a întors însă în domiciliu și nu l-a lăsat nici pe O.M. să o

facă.

Între timp,

inculpatul C.A. a fugit și, realizând gravitatea faptei, s-a ascuns în pădure

cu gândul să se întoarcă la stâna unde lucra, atunci când se face ziuă.

În după-amiaza zilei

de 06 iunie 2012, în jurul orei 16,00, inculpatul C.A. a fost contactat telefonic

de către lucrătorul de poliție de la Postul de Poliție G., cerându-i-se să se

prezinte pentru o declarație. Inculpatul a pretins că se află în M. și nu are

cu ce să se întoarcă în localitatea G., Procedându-se la localizarea,

interceptarea și înregistrarea autorizată a convorbirilor telefonice ale

inculpatului, în noaptea de 06 iunie 2012, acesta a fost localizat în zona G.,

unde continua să se ascundă, încercând în același timp să ia legătura telefonic

cu persoane care îl puteau ajuta să plece din zonă.

După localizare

inculpatul a fost identificat în zona localității G. și condus în fața

organului de cercetare penală.

Inculpatul C.A. a

recunoscut, în declarațiile din faza urmăririi penale, atât agresiunea

săvârșită asupra părții vătămate C.V., din data de 31 mai 2012, cât și pe cea

din noaptea de 5 iunie 2012.

Conform Raportului de

expertiză medico-legală nr. 1695/A 1/223/7 iunie 2012, leziunile traumatice

suferite de partea vătămată în data de 5 iunie 2012, s-au putut produce prin

lovire cu un corp dur și au necesitat 25 - 30 de zile de îngrijiri medicale.

Acestea au constat inclusiv în ruptură de splină, cu hemoperitoneu și șoc

hemoragic, necesitând intervenție chirurgicală de urgență, deoarece au pus

viața victimei în primejdie. Prin lipsa splinei, consecutivă splenectomiei,

partea vătămată, C.V., a rămas cu infirmitate fizică permanentă.

La individualizarea

pedepselor, instanța a ținut seama de dispozițiile art. 72 C. pen. și art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., respectiv gradul de pericol social al fiecărei fapte,

împrejurările concrete, urmările produse și persoana inculpatului.

Tribunalul a mai

apreciat că nu se justifică reținerea de circumstanțe atenuante, față de

perseverența infracțională constatată, inculpatul fiind recidivist

postexecutoriu și față de circumstanțele reale ale faptelor.

De asemenea, a mai

apreciat că atitudinea sinceră nu poate fi valorificată ca circumstanță

atenuantă prevăzută la art. 74 lit. c) C. pen., întrucât recunoașterii faptelor

nu i se poate acorda o dublă valență juridică.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel inculpatul C.A., solicitând personal și prin avocat

reținerea circumstanțelor atenuante prev. de art. 73 lit. b) C. pen., respectiv

provocarea, prin atitudinea agresivă și comportamentul violent al părții vătămate

față de familia sa, precum și faptul că are 4 copii minori în întreținere.

Verificând sentința

atacată pe baza probelor și materialului din dosarul cauzei, Curtea a constatat

apelul nefondat.

La solicitarea

inculpatului, cauza a fost judecată pe baza probelor administrate la urmărirea

penală, inculpatul însușindu-și situația de fapt care rezultă din administrarea

acestor probe.

S-a reținut că

inculpatul a comis faptele la datele de 31 mai 2012 și 05 iunie 2012, pe un

fond conflictual existent anterior, ceea ce arată că tulburarea sau emoția

puternică, determinată de o provocare, pe care o invocă inculpatul ca

circumstanță atenuantă legală, nu poate fi reținută ca o stare apărută la

fiecare moment al comiterii faptelor, care prin rapiditate și imprevizibilitate

a provocat inculpatului tulburarea puternică.

Pe de altă parte,

inculpatul cunoștea faptul că au fost anunțate organele de poliție și nu mai

avea motive să intervină personal, intervenție care, oricum, nu a fost făcută

în scopul înlăturării stării conflictuale dintre partea vătămată și familia

inculpatului, ci pentru sancționarea părții vătămate pentru comportamentul său.

Prin Decizia penală

nr. 291 din 29 octombrie 2012, Curtea de Apel București, secția I penală, a

respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul C.A., împotriva Sentinței

penale nr. 296/F/19.09,2012 pronunțată de Tribunalul Ialomița.

În temeiul art. 383

alin. (2) C. proc. pen. și art. 88 C. pen., a dedus reținerea și arestarea

preventivă a inculpatului apelant, de la data de 07 iunie 2012 până la zi.

În temeiul art. 383

alin. (1

1

) și art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest

preventiv a inculpatului apelant.

A obligat pe

apelantul inculpat, la 500 RON cheltuieli judiciare către stat, din care

onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 200 RON, se avansează din fondurile

Ministerului Justiției.

Împotriva Deciziei

penale nr. 291 din 29 octombrie 2012, Curtea de Apel București, secția I

penală, a declarat recurs inculpatul C.A., criticând hotărârea pronunțată de

instanța de apel pentru motivele cuprinse în conținutul practicalei prezentei

decizii urmând a nu mai fi reluate.

Examinând hotărârea

atacată atât prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, conform art.

385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție

constată că recursul inculpatului C.A. este nefondat pentru considerentele ce

vor fi descrise în continuare.

Instanța de apel a

dat eficiență maximă criteriilor generale de individualizare a pedepsei

prevăzute de art. 72 C. pen., reținându-se pericolul social al faptelor comise

și conduita inculpatului anterior comiterii faptei, inculpatul săvârșind și

alte fapte de natură penală, faptele din prezenta cauză fiind săvârșite în

stare de recidivă postexecutorie, inculpatul nefiind la primul impact cu legea

penală, atitudinea procesuală adoptată pe parcursul procesului, constând în

recunoașterea faptelor săvârșite fiind reținute dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., aplicându-i-se o pedeapsă între limitele stabilite de lege,

instanța apreciind că față de aspectele agravante avute în vedere, nu se

justifică reținerea beneficiului inculpatului a unor circumstanțe atenuante, cu

consecința stabilirii unor pedepse sub minimul special.

Toate aceste

împrejurări reținute de instanța de apel, urmează a fi luate în considerare și

de Înalta Curte, întrucât aplicarea pedepselor în cadrul limitelor stabilite de

textele incriminatoare, satisfac pe deplin justa individualizare a pedepsei cea

mai grea de 3 ani și 4 luni închisoare, pedeapsă care este menită să satisfacă

și scopul acesteia instituit de dispozițiile art. 52 C. pen.

Pentru toate aceste

considerente, Înalta Curte, constată că instanța de apel a examinat, în mod

judicios, aplicarea criteriilor obiective ce caracterizează procesul de

individualizare judiciară, concretizat în modul de stabilire a pedepselor,

evidențiind, faptul că dincolo de pericolul social generic al infracțiunilor

săvârșite, - respectiv, art. 20 rap. la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 37

lit. b) C. pen. și art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., infracțiunea

de tentativă la omor, art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b)

C. pen. și art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., infracțiunea de

violare de domiciliu, art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b)

C. pen., art. 63 alin. (3) C. pen. și art. 320

1

alin. (7) C. proc.

pen., infracțiunea de lovire sau alte violențe, în mod concret acesta s-a

agravat ca urmare a împrejurărilor în care au fost săvârșite, respectiv în

formă de recidivă postexecutorie subliniind caracterizările evidențiate în

persoana inculpatului, astfel că o nouă cenzură cu privire la individualizarea

pedepsei nu se mai impune.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, prin prisma propriei evaluări asupra individualizării

pedepsei rezultante aplicate inculpatului C.A., față de criticile formulate în

recurs, constată că în contextul cauzei nu se justifică micșorarea pedepsei

rezultante stabilite, deoarece examinarea criteriilor obiective prevăzute de

art. 72 C. pen. se efectuează în mod plural, fără preeminența vreunuia din

acestea ceea ce conduce la concluzia că circumstanțele personale ale

inculpatului au fost avute în vedere în mod corect, în raport cu gradul de

pericol social concret al faptelor comise, agravat prin modul de comitere,

valorile sociale atinse, precum și consecințele pe care le-au produs sub

aspectul punerii în primejdie a vieții părții vătămate.

Nu se poate reține

nici aplicarea dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen. întrucât faptele săvârșite

de inculpat nu au avut loc ca urmare a unei puternice tulburări sau emoții

determinată de o provocare din partea persoanei vătămate care să fi fost

produsă printr-o atingere gravă demnității persoanei sau prin altă acțiune

ilicită gravă, deoarece inculpatul s-a deplasat la locuința părții vătămate cu

scopul de a-i aplica acestuia din urmă o corecție, între cei doi existând o

stare conflictuală de o bună perioadă de timp.

Totodată,

împrejurarea ca partea vătămată avea un comportament violent față de copiii

inculpatului nu poate conduce la justificarea atitudinii inculpatului de a

manifesta acțiuni de natură penală asupra părții vătămate.

În raport cu cele

menționate, Înalta Curte nu poate avea în vedere criticile formulate în recurs

de către de inculpat sub aspectul aplicării dispozițiilor art. 74 C. pen., întrucât

în cauză pedepsele aplicate atât pentru fiecare faptă în parte cât și pedeapsa

rezultantă, reflectă respectarea principiului proporționalității între

gravitatea faptelor comise și profilul socio-moral și de personalitate al

inculpatului, nejustificându-se micșorarea pedepsei, astfel încât nu este

incident cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte, în baza art. 385

15

alin. (1) lit. b) C.

proc. pen. va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul C.A.

împotriva Deciziei penale nr. 291 din 29 octombrie 2012 a Curții de Apel

București, secția I penală.

În temeiul art. 192

alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor

judiciare conform cu dispozitivul prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul C.A. împotriva Deciziei penale nr.

291 din 29 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsa

aplicată inculpatului C.A., durata reținerii și arestării preventive de la 7

iunie 2012 la 24 ianuarie 2013.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică. azi 24 ianuarie 2013.

Procesat de GGC - GV