ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1942/2013

Asupra recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată la data de 23 august 2012 sub nr. 33539/3/2012,

revizuientul D.C.C. a solicitat revizuirea deciziei penale nr. 3059 din 08

septembrie 2010, pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

În

motivarea cererii de revizuire, s-a arătat în esență că după

rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare a descoperit elemente noi în ceea

ce privește probatoriul avut în vedere la pronunțarea acesteia.

Prin sentința penală nr. 767 din 12 septembrie

2012, pronunțată în Dosarul nr. 33539/3/2012, Tribunalul București, secția

I

penală, a respins cererea de revizuire

ca inadmisibilă, reținând următoarele:

Prin prisma dispozițiilor art. 394

alin. lit. a) C. proc. pen., tribunalul a reținut că admisibilitatea cererii de

revizuire este posibilă când împrejurările noi invocate de revizuent ar duce la

achitarea sa pentru fapta pentru care a fost condamnat. Cazurile de la lit. b) și

c) constituie motive de revizuire, dacă au dus la darea unei hotărâri nelegale sau

netemeinice.

Or motivele invocate de revizuient nu se

încadrează în niciunul din cazurile de revizuire prevăzute de lege și nu vizează

netemeinicia sau nelegalitatea hotărârii de condamnare.

Modul în care instanțele de judecată au

valorificat materialul probatoriu nu poate fi analizat pe calea revizuirii, întrucât

criticile invocate de revizuient trebuiau și puteau fi valorificate pe calea apelului

sau recursului. Or nereținerea sau neinvocarea acestor critici în căile ordinare

de atac nu poate duce la repunerea lor în discuție în calea de atac a revizuirii,

întrucât dispozițiile legale privind calea de atac a revizuirii nu prevăd o asemenea

posibilitate.

Tribunalul a mai reținut că ceea ce dorește

revizuientul, respectiv readministrarea și reexaminarea probatoriului avut în vedere

la pronunțarea hotărârii de condamnare, constituie o împrejurare ce nu poate fi

valorificată pe calea revizuirii, singurele probe admisibile pentru schimbarea unei

hotărâri de condamnare fiind cele noi, necunoscute judecătorului și despre care

nu existau date la dosarul cauzei.

Or, așa cum se reține și prin referatul

procurorului probele invocate au fost cunoscute de judecători făcând parte integrantă

din materialul probator administrat în cauză.

Prin urmare, constatând că nu este vorba

de fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei,

ci de probe și date existente la dosarul cauzei, ținând seama că celelalte împrejurări

invocate de petent reprezintă critici ce nu se pot invoca în calea de atac a revizuirii,

în temeiul art. 403 alin. (1) și (3) C. proc. pen., tribunalul a respins ca inadmisibilă

cererea de revizuire.

Împotriva hotărârii a declarat apel inculpatul-revizuent,

solicitând admiterea cererii de revizuire, schimbarea încadrării juridice a faptei

pentru care a fost trimis in judecată și condamnat și reducerea cuantumului pedepsei

aplicate.

Analizând actele și lucrările dosarului,

în raport de susținerile apelantului, dar și de exigențele art. 394 C. proc.

pen., Curtea a respins ca nefondat apelul pentru următoarele considerente:

Din prevederile art. 394 C. proc. pen.

rezultă că „revizuirea poate fi cerută când: a) s-au descoperit fapte sau împrejurări

ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei; b) un martor, un expert

sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei

revizuire se cere; c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire

se cere a fost declarat fals; d) un membru al completului de judecată, procurorul

ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură

cu cauza a cărei revizuire se cere; e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești

definitive nu se pot concilia".

Din conținutul prevederilor menționate

rezultă caracterul de cale extraordinară de atac al revizuirii, prin folosirea căreia

se pot înlătura erorile judiciare comise cu privire la faptele reținute printr-o

hotărâre judecătorească definitivă, datorită necunoașterii de către instanță a unor

împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu legea și adevărul.

Cererea de revizuire se soluționează în

mai multe etape, prima dintre acestea fiind, conform art. 403 C. proc. pen., admiterea

în principiu, etapă în care instanța verifică cererea de revizuire sub aspectul

regularității sale, respectiv al îndeplinirii condițiilor în care poate fi exercitată

referitor la hotărârile ce pot fi atacate, cazurile ce o justifică, titularii cererii,

termenul de introducere.

Această fază a admiterii în principiu privește

examinarea admisibilității exercitării unui drept, iar nu o judecată asupra temeiniciei

solicitării ce face obiectul exercitării acelui drept.

Cum în etapa admiterii în principiu instanța

nu se implică în niciun fel în verificarea fondului cauzei deduse judecății, soluția

dată de aceasta nu poate fi decât de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire

în cazul în care ea nu se întemeiază pe vreunul dintre cazurile prevăzute în

art. 394 C. proc. pen. (a se vedea Înalta Curte de Casație și Justiție, decizia

nr. LX din 24 septembrie 2007).

Or, în speță, susținerile revizuentului,

s-a apreciat că nu se circumscriu cazurilor expres și limitativ prevăzute în textul

de lege invocat.

Mai mult decât atât, dat fiind caracterul

său de cale de atac extraordinară, prin revizuire se pot remedia numai erorile judiciare

comise cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă,

datorită necunoașterii de către instanță a unor împrejurări de care depindea adoptarea

unei hotărâri conforme cu legea și adevărul, iar nu schimba încadrarea juridică

a faptei și a reindividualiza pedeapsa aplicată, această măsură fiind apanajul exclusiv

al instanței(instanțelor care judecă cauza).

Având în vedere cele expuse, în baza

art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea a respins apelul ca nefondat.

Împotriva acestei decizii în termen legal,

a declarat recurs revizuentul condamnat D.C.C.

La termenul din data de 05 iunie 2013,

recurentul revizuent condamnat, prezent la instanța de recurs, aflat în stare de

deținere și asistat de apărătorul desemnat din oficiu, a solicitat ca instanța să

ia act de retragerea recurslui declarat în cauză.

Înalta Curte, față de declarația recurentului,

în sensul retragerii recursului formulat, aceasta reprezentând manifestarea sa de

voință, în baza art. 385

4

alin. (2) raportat la art. 369 C. proc.

pen., va lua act de retragerea recursului declarat de revizuentul condamnat D.C.C.

împotriva deciziei penale nr. 380/A din 06 decembrie 2012 a Curții de Apel București,

secția ll-a penală.

În

conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

recurentul revizuent condamnat va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Ia

act de declarația de retragere a recursului formulat de revizuentul condamnat D.C.C.

împotriva deciziei penale nr. 380/A din 06 decembrie 2012 a Curții de Apel București,

secția ll-a penală.

Obligă

recurentul revizuent condamnat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 05 iunie 2013.