ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3764/2012

Asupra recursului de față ; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 167/ F din data de 08 martie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 3650/3/2012, Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza art. 394 C. proc. pen., a respins ca inadmisibilă, cererea de revizuire a sentinței penale nr. 731/ F din 30 septembrie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 6 din 10 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală, formulată de revizuentul D.V., deținut la Penitenciarul Rahova. A obligat revizuentul la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat în cont x, deschis la Trezoreria sector 4 București, beneficiar Tribunalul București.

Onorariul avocat oficiu, în cuantum de 100 lei, s-a dispus să fie avansat din fondul Ministerului Justiției. Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că prin Sentința penală nr. 731/ F din 30 septembrie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, s-a dispus condamnarea inculpatului D.V. la o pedeapsă de 11 ani închisoare și 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II a și b) C. pen. pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. S-a reținut în sarcina inculpatului că la data de 27 aprilie 2010, a fost depistat de lucrătorii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București, având asupra sa 100 de doze ce conțineau cantitatea totală de 9,17 grame heroină.

Prin decizia penală nr. 6 din 10 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală, s-a admis apelul formulat de inculpat, fiind înlăturată dispoziția privind confiscarea sumei de 1.040 lei, sumă ce a fost restituită inculpatului. Petentul condamnat a solicitat revizuirea hotărârii penale, arătând în esență că declarațiile unui martor au fost date în urma constrângerilor exercitate asupra acestuia de către anchetatori. Se constată că nu există o hotărâre judecătorească de condamnare sau o ordonanță a procurorului care să confirme existența unei asemenea fapte. De asemenea, petentul nu a făcut dovada în condițiile prevăzute de lege că lucrătorii de poliție ar fi comis vreo infracțiune în cauza a cărei revizuire se cere și nici nu există vreo situație pentru care procurorul sau instanța să nu poată examina fondul cauzei referitor la această infracțiune pentru a se putea constata situația prevăzută de art. 394 lit. d) C. proc.

pen. Potrivit art. 394 alin. (1) C. proc. pen. revizuirea poate fi cerută când: a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei; b) un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia. În speța de față, tribunalul a stabilit că în cererea de revizuire formulată de petentul D.V.

nu se regăsește nici unul dintre cazurile de revizuire mai sus arătate nu se regăsesc a fi analizate. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel revizuentul, arătând că a fost condamnat în baza unor declarații date de martori, în urma unor constrângeri fizice, în faza de urmărire penală. Prin decizia penală nr. 117 din 17 aprilie 2012, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul D.V. împotriva sentinței penale nr. 167 din 8 martie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 3650/3/2012. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a apreciat că nu este incident nici unul din cazurile de revizuire expres și limitativ prevăzute de art. 394 C. proc.

pen. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs revizuentul D.V., solicitând, pe fond, reducerea pedepsei pe care o apreciază ca fiind foarte mare. Examinând recursul declarat în cauză, respectiv actele și lucrările din dosar, Înalta Curte constată că acesta nu este întemeiat pentru considerentele care urmează. Potrivit art. 394 alin. (1) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută în anumite cazuri, expres și limitativ prevăzute. În prezenta cauză, pe calea revizuirii, condamnatul a invocat dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în sensul că s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, făcând referire la declarațiile unui martor care au fost date în urma constrângerilor exercitate asupra sa de către anchetatori, apreciind că o interpretare corectă a acestora ar fi de natură a conduce la schimbarea încadrării juridice a faptei și reducerea pedepsei.

Verificând cererea de revizuire, instanța de fond și cea de prim control judiciar au apreciat că motivele invocate de revizuient nu reprezintă fapte sau împrejurări necunoscute instanței și care afectează temeinicia hotărârii atacate, în sensul la care se referă legiuitorul în art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. Din analiza textului legal menționat rezultă că temeiul revizuirii nu se referă la probe noi prezentate instanței în această procedură, revizuirea nefiind o cale ordinară de atac în care s-ar putea continua probațiunea. Dimpotrivă, în calea extraordinară de atac a revizuirii, ceea ce pare a fi nouă este fapta probatorie și nu mijlocul nou de probă prin care s-ar putea face dovada existenței unei fapte probatorii necunoscute de instanță la momentul judecății.

Revizuirea unei hotărâri judecătorești definitive este posibilă în anumite cazuri, expres și limitativ prevăzute de lege, în speță condamnatul invocând prevederile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., care se referă la existența unor împrejurări noi, necunoscute de către instanță la soluționarea cauzei, împrejurări care ar fi în măsură să conducă la concluzia netemeiniciei hotărârii de condamnare. În prezenta cauză, se constată că recurentul revizuient a urmărit, de fapt, reformarea hotărârii de condamnare, referindu-se la împrejurări ce au fost supuse analizei instanțelor, acesta făcând confuzie între faptele probatorii, care, potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., trebuie să fie noi pentru a justifica admisibilitatea cererii de revizuire formulată în baza acestui temei și mijloacele de probă care servesc la aflarea adevărului.

Astfel, în mod corect a fost respinsă cererea de revizuire, deoarece cazul invocat, respectiv cel prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., nu este incident în cauză, câtă vreme revizuentul nu face referire la fapte sau împrejurări care să nu fi fost cunoscute de instanțe la momentul judecării cauzei. Rezultă, așadar, că susținerile recurentului revizuient nu se încadrează în dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., astfel încât criticile formulate nu pot fi primite, soluția de respingere a cererii de revizuire fiind temeinică și legală. În baza acestor considerații, având în vedere că, în cauză, nu se identifică nici alte motive de casare a hotărârilor atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuient va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat D.V. împotriva deciziei penale nr. 117 din 17 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală . Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 16 noiembrie 2012.