ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3946/2013

Asupra recursului de față: Revizuientul D.V. a formulat cerere de revizuire a sentinței penale nr. 731 din 30 septembrie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial București. În motivarea cererii, a arătat un martor principal din dosar audiat de instanța de fond a declarat că ar fi consumat și cumpărat marfă de la revizuient, sub presiunea anchetatorilor și de această declarație s-a ținut cont, în defavoarea sa și un alt motiv, respectiv că alți doi martori care au dat declarații în fața procurorului nu au fost aduși în instanța de fond, apel și recurs, invocând astfel dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

Parchetul a efectuat acte de cercetare potrivit dispozițiilor art. 399 C. proc. pen. și în concluziile formulate potrivit art. 399 alin. (5) C. proc. pen., a opinat că se impune respingerea cererii de revizuire, apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de lege pentru cazurile prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. proc. pen. Prin sentința penală nr. 253 din 29 martie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în dosarul nr. 5058/3/2013, s-a dispus în baza art. 4o3 alin. (3) teza 2 C. proc. pen., respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire formulată de revizuientul D.V. a sentinței penale nr. 731 din 30 septembrie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, modificată prin decizia penală nr. 6 din 10 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală, și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2155 din 26.5.2oll pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

S-a reținut că prin sentința penală nr. 731 din 30 septembrie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, a fost condamnat inculpatul D.V. la pedeapsa de 11 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000. De asemenea, a fost revocat beneficiul liberării condiționate din executarea pedepsei de 6 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2655 din 18 septembrie 2006 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București și a fost contopit restul rămas neexecutat de 712 zile cu pedeapsa de 11 ani închisoare sus-menționate. S-au aplicat inculpatului pedepsele complementare și cele accesorii, s-a dedus perioada reținerii și a arestării preventive, s-a confiscat cantitatea de droguri găsită asupra inculpatului și s-a confiscat suma de 1.040 de lei dobândită prin valorificarea drogurilor.

Această sentință a fost modificată prin decizia penală nr. 6 din 10 ianuarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, fiind înlăturată doar dispoziția privind confiscarea sumei de 1.040 lei, restul dispozițiilor sentinței fiind menținute. Sentința penală astfel modificată în apel a rămas definitivă prin decizia penală nr. 2155 din 26 mai 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind respins ca nefondat recursul inculpatului. S-a reținut, cu privire la motivele invocate de către revizuient, faptul că martorul C.L.A. și-a schimbat în cursul cercetării judecătorești conținutul declarației date în faza de urmărire penală a fost un aspect cunoscut de instanțele de judecată, aspect care a fost avut în vedere la deliberare, soluția instanței fiind pronunțată în deplină cunoștință.

Totodată, ampla motivare a instanței de apel cu privire la schimbarea poziției acestui martor, fiind indicate motivele care au condus instanța la a tine seama de declarațiile date inițial de către acest martor și nu de cele subsecvente. De asemenea, s-a luat în considerare și a fost analizată și problema imposibilității obiective de audiere a celorlalți doi martori propuși prin rechizitoriu, în privința acestora instanța făcând aplicarea art. 327 alin. (3) C. proc. pen. S-a concluzionat că nu poate fi incident în cauză cazul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. Cu privire la motivul invocat prevăzut de art. 394 lit. b) C. proc. pen., s-a reținut că una dintre condițiile care se cere a fi îndeplinită privește modul în care poate fi dovedită mărturia mincinoasă.

Revizuientul a făcut o simplă afirmație referitoare la faptul că martorul C.L.A. a dat declarații mincinoase, însă este nevoie ca această împrejurare să fie dovedită, fie prin hotărâre judecătorească, fie prin ordonanța procurorului, dacă prin aceasta s-a dispus asupra fondului cauzei, însă revizuientul nu a făcut o asemenea dovadă, astfel, s-a constatat că acest motiv de revizuire invocat de către revizuient este neîntemeiat. Împotriva acestei sentințe a declarat apel revizuientul, criticând hotărârea sub aspectul legalității și temeiniciei, solicitând admiterea cererii dat fiind că au fost analizate greșit declarațiile martorilor audiați și, totodată arătând că reanalizarea declarațiilor ar putea schimba situația dosarului.

Prin decizia penală nr. 136/ A din 23 mai 2013, Curtea de Apel București, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuientul condamnat D.V. împotriva sentinței penale nr. 253 din 29 martie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală. S-a reținut că împrejurările invocate de petent, în sensul că au fost analizate greșit declarațiile martorilor audiați și că reanalizarea declarațiilor ar putea schimba situația dosarului, cât și aprecierea simplă a petentului în sensul că una dintre mărturii este mincinoasă, nu îndeplinesc condițiile prevăzute de legiuitor pentru a putea fi incident vreunul dintre cazurile de revizuire. Împotriva acestei decizii, la data 29 mai 2013 revizuientul D.V., în termen legal, a declarat recurs.

Au fost depuse concluzii scrise și a solicitat, în esență, admiterea recursului si admiterea cererii de revizuire. Examinând recursul declarat de revizuientul D.V., Înalta Curte apreciază recursul revizuientului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta: Exercitarea căii extraordinare de atac a revizuirii este limitată de legiuitor în mod expres doar la cinci cazuri prevăzute de art. 394 C. proc. pen.

- s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei; - un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasa în cauza a cărei revizuire se cere; - un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; - un membru al completului de judecata, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penala a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; - când doua sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia. Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă că, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 394 lit. a) C. proc.

pen., care ar impune revizuirea sentinței penale atacate. Potrivit prevederilor art. 394 lit. a) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută atunci când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei. Fată de prevederile menționate, hotărârile penale definitive pot fi supuse revizuirii, dacă sunt întrunite cumulativ condițiile expres prevăzute de lege: faptele și împrejurările noi descoperite să nu fi fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei și, respectiv, condiția ca aceste fapte și împrejurări noi să fi condus la o soluție diametral opusă celei pronunțate, în situația în care ar fi fost cunoscute de instanțe. Astfel, împrejurările invocate de revizuientul D.V.

nu pot fi considerate împrejurări noi care să impună revizuirea sentinței atacate, întrucât, pe de o parte, aspectele învederate au fost avute în vedere de instanțe în fazele anterioare ale procesului penal, iar pe de altă parte, acestea echivalează cu o solicitare de suplimentare a probatoriului administrat în cursul cercetării judecătorești, solicitare care nu este admisibilă în calea extraordinară de atac a revizuirii. Revizuirea este o cale de atac extraordinară, astfel încât critica formulată de revizuientul D.V. nu se încadrează în cazul de revizuire prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc. pen. De asemenea, Înalta Curte constată că nu este incident nici cazul de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 394 lit. b) C. proc.

pen., întrucât nu a fost dovedită infracțiunea de mărturie mincinoasă printr-o hotărâre judecătorească definitivă sau printr-o ordonanța a procurorului, fiind o simplă susținere a revizuientului. Înalta Curte constată că susținerile revizuientului nu cad sub incidența cazurilor de revizuire prevăzute de art. 394 C. proc. pen. și în mod legal și temeinic prima instanță a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuientul D.V., soluție menținută și de instanța de apel. În raport cu cele arătate, constatând că hotărârile pronunțate sunt legale și temeinice, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. l lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul D.V.

În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul D.V. împotriva deciziei penale nr. 136/ A din 23 mai 2013 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi, 10 decembrie 2013.