ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3946/2013

Asupra

recursului de față:

Revizuientul D.V.

a formulat cerere de revizuire a sentinței penale nr. 731 din 30 septembrie

2010 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, la Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial

București.

În motivarea

cererii, a arătat un martor principal din dosar audiat de instanța de fond a

declarat că ar fi consumat și cumpărat marfă de la revizuient, sub presiunea

anchetatorilor și de această declarație s-a ținut cont, în defavoarea sa și un

alt motiv, respectiv că alți doi martori care au dat declarații în fața procurorului

nu au fost aduși în instanța de fond, apel și recurs, invocând astfel

dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

Parchetul a

efectuat acte de cercetare potrivit dispozițiilor art. 399 C. proc. pen. și în

concluziile formulate potrivit art. 399 alin. (5) C. proc. pen., a opinat că se

impune respingerea cererii de revizuire, apreciind că nu sunt îndeplinite

condițiile de admisibilitate prevăzute de lege pentru cazurile prevăzute de art.

394 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. proc. pen.

Prin sentința

penală nr. 253 din 29 martie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală,

în dosarul nr. 5058/3/2013, s-a dispus în baza art. 4o3 alin. (3) teza 2 C. proc.

pen., respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire formulată de

revizuientul D.V. a sentinței penale nr. 731 din 30 septembrie 2010 pronunțată

de Tribunalul București, secția I penală, modificată prin decizia penală nr. 6

din 10 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală, și rămasă

definitivă prin decizia penală nr. 2155 din 26.5.2oll pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție.

S-a reținut că

prin sentința penală nr. 731 din 30 septembrie 2010 pronunțată de Tribunalul

București, secția I penală, a fost condamnat inculpatul D.V. la pedeapsa de 11

ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare

risc, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

De asemenea, a

fost revocat beneficiul liberării condiționate din executarea pedepsei de 6 ani

închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2655 din 18 septembrie 2006

pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București și a fost contopit restul

rămas neexecutat de 712 zile cu pedeapsa de 11 ani închisoare sus-menționate.

S-au aplicat

inculpatului pedepsele complementare și cele accesorii, s-a dedus perioada

reținerii și a arestării preventive, s-a confiscat cantitatea de droguri găsită

asupra inculpatului și s-a confiscat suma de 1.040 de lei dobândită prin

valorificarea drogurilor.

Această

sentință a fost modificată prin decizia penală nr. 6 din 10 ianuarie 2011

pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, fiind înlăturată doar

dispoziția privind confiscarea sumei de 1.040 lei, restul dispozițiilor

sentinței fiind menținute.

Sentința penală

astfel modificată în apel a rămas definitivă prin decizia penală nr. 2155 din

26 mai 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind respins ca

nefondat recursul inculpatului.

S-a reținut, cu

privire la motivele invocate de către revizuient, faptul că martorul C.L.A. și-a

schimbat în cursul cercetării judecătorești conținutul declarației date în faza

de urmărire penală a fost un aspect cunoscut de instanțele de judecată, aspect

care a fost avut în vedere la deliberare, soluția instanței fiind pronunțată în

deplină cunoștință.

Totodată, ampla

motivare a instanței de apel cu privire la schimbarea poziției acestui martor,

fiind indicate motivele care au condus instanța la a tine seama de declarațiile

date inițial de către acest martor și nu de cele subsecvente.

De asemenea,

s-a luat în considerare și a fost analizată și problema imposibilității

obiective de audiere a celorlalți doi martori propuși prin rechizitoriu, în

privința acestora instanța făcând aplicarea art. 327 alin. (3) C. proc. pen.

S-a

concluzionat că nu poate fi incident în cauză cazul de revizuire prevăzut de art.

394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Cu privire la

motivul invocat prevăzut de art. 394 lit. b) C. proc. pen., s-a reținut că una

dintre condițiile care se cere a fi îndeplinită privește modul în care poate fi

dovedită mărturia mincinoasă.

Revizuientul a

făcut o simplă afirmație referitoare la faptul că martorul C.L.A. a dat

declarații mincinoase, însă este nevoie ca această împrejurare să fie dovedită,

fie prin hotărâre judecătorească, fie prin ordonanța procurorului, dacă prin

aceasta s-a dispus asupra fondului cauzei, însă revizuientul nu a făcut o

asemenea dovadă, astfel, s-a constatat că acest motiv de revizuire invocat de

către revizuient este neîntemeiat.

Împotriva

acestei sentințe a declarat apel revizuientul, criticând hotărârea sub aspectul

legalității și temeiniciei, solicitând admiterea cererii dat fiind că au fost

analizate greșit declarațiile martorilor audiați și, totodată arătând că

reanalizarea declarațiilor ar putea schimba situația dosarului.

Prin decizia

penală nr. 136/ A din 23 mai 2013, Curtea de Apel București, în temeiul art. 379

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de

revizuientul condamnat D.V. împotriva sentinței penale nr. 253 din 29 martie  2013

pronunțată de Tribunalul București, secția I penală.

S-a reținut că

împrejurările invocate de petent, în sensul că au fost analizate greșit

declarațiile martorilor audiați și că reanalizarea declarațiilor ar putea

schimba situația dosarului, cât și aprecierea simplă a petentului în sensul că

una dintre mărturii este mincinoasă, nu îndeplinesc condițiile prevăzute de

legiuitor pentru a putea fi incident vreunul dintre cazurile de revizuire.

Împotriva

acestei decizii, la data 29 mai 2013 revizuientul D.V., în termen legal, a

declarat recurs. Au fost depuse concluzii scrise și a solicitat, în esență,

admiterea recursului si admiterea cererii de revizuire.

Examinând

recursul declarat de revizuientul D.V., Înalta Curte apreciază recursul

revizuientului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta:

Exercitarea

căii extraordinare de atac a revizuirii este limitată de legiuitor în mod

expres doar la cinci cazuri prevăzute de art. 394 C. proc. pen.

- s-au

descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la

soluționarea cauzei;

- un martor, un

expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasa în cauza

a cărei revizuire se cere;

- un înscris

care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat

fals;

- un membru al

completului de judecata, procurorul ori persoana care a efectuat acte de

cercetare penala a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire

se cere;

- când doua sau

mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.

Din examinarea

lucrărilor și actelor dosarului, rezultă că, în cauză, nu sunt incidente

dispozițiile art. 394 lit. a) C. proc. pen., care ar impune revizuirea

sentinței penale atacate.

Potrivit

prevederilor art. 394 lit. a) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută atunci

când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță

la soluționarea cauzei.

Fată de

prevederile menționate, hotărârile penale definitive pot fi supuse revizuirii,

dacă sunt întrunite cumulativ condițiile expres prevăzute de lege: faptele și

împrejurările noi descoperite să nu fi fost cunoscute de instanță la

soluționarea cauzei și, respectiv, condiția ca aceste fapte și împrejurări noi

să fi condus la o soluție diametral opusă celei pronunțate, în situația în care

ar fi fost cunoscute de instanțe.

Astfel,

împrejurările invocate de revizuientul D.V. nu pot fi considerate împrejurări

noi care să impună revizuirea sentinței atacate, întrucât, pe de o parte,

aspectele învederate au fost avute în vedere de instanțe în fazele anterioare

ale procesului penal, iar pe de altă parte, acestea echivalează cu o solicitare

de suplimentare a probatoriului administrat în cursul cercetării judecătorești,

solicitare care nu este admisibilă în calea extraordinară de atac a revizuirii.

Revizuirea este

o cale de atac extraordinară, astfel încât critica formulată de revizuientul D.V.

nu se încadrează în cazul de revizuire prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc.

pen.

De asemenea, Înalta

Curte constată că nu este incident nici cazul de revizuire prevăzut de

dispozițiile art. 394 lit. b) C. proc. pen., întrucât nu a fost dovedită

infracțiunea de mărturie mincinoasă printr-o hotărâre judecătorească definitivă

sau printr-o ordonanța a procurorului, fiind o simplă susținere a

revizuientului.

Înalta Curte

constată că susținerile revizuientului nu cad sub incidența cazurilor de

revizuire prevăzute de art. 394 C. proc. pen. și în mod legal și temeinic prima

instanță a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de

revizuientul D.V., soluție menținută și de instanța de apel.

În raport cu

cele arătate, constatând că hotărârile pronunțate sunt legale și temeinice, Înalta

Curte, în baza art. 385

15

pct. l lit. b) C. proc. pen., va respinge,

ca nefondat, recursul declarat de revizuentul D.V.

În conformitate

cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la plata

cheltuielilor judiciare;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de revizuentul D.V. împotriva deciziei penale nr. 136/

A din 23 mai 2013 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă

recurentul revizuent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi, 10 decembrie 2013.