ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2155/2011

Asupra cauzei penale de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 6/A din 10 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, s-a admis apelul declarat de inculpatul D.V. împotriva sentinței penale nr. 731/F din data de 30 septembrie 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală . A fost desființată dispoziția privind confiscarea sumei de 1 . 040 RON și s-a dispus restituirea acesteia către inculpat. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate. Pentru a pronunța această hotărâre Curtea, a reținut că prin sentința penală nr. 731/F din 30 septembrie 2010 a Tribunalului București, secția I penală, în baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul D.V.

la pedeapsa de 11 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc. Conform art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 6 ani. În baza art. 61 C. pen., a revocat beneficiul liberării condiționate din executarea pedepsei de 6 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 2655/2006 a Judecătoriei Sectorului 4 București și a contopit restul rămas neexecutat, de 712 zile închisoare, cu pedeapsa stabilită în prezenta cauză, dispunând ca inculpatul să execute pedeapsa de 11 ani închisoare și 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

A făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive, începând cu data de 27 aprilie 2010 și până la zi. În baza art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest preventiv a inculpatului. În baza art. 17 alin. (1) și art. 18 din Legea nr. 143/2000, a confiscat de la inculpat cantitatea de 8,94 grame substanță ce conține heroină și cofeină, rămasă în urma analizelor de laborator și a dispus distrugerea acesteia. În baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, a confiscat de la inculpat suma de 1.040 RON, dobândită prin valorificarea drogurilor. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat pe inculpat la plata sumei de 1.000 RON, reprezentând cheltuieli judiciare către stat, onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 200 RON, fiind avansat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul, a constatat că, prin rechizitoriul din data de 17 mai 2010 al D.I.I.C.O.T.-S.T.B., inculpatul a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic.art. 37 lit. a) C. pen., în fapt reținându-se că, la data de 27 aprilie 2010, în jurul orei 15 00 , s-a deplasat cu un taxi pe strada S.V., a coborât în dreptul imobilului, care este o clădire dezafectată, iar, la intrarea în acel imobil, a fost oprit de către lucrători de poliție și jandarmerie, moment în care, în timp ce se încerca imobilizarea sa, acesta a aruncat dintr-una din mâini o punguță din plastic, în care se aflau 100 de doze care conțineau o substanță pulverulentă.

În prezența martorului C.L.A., cele 100 de doze au fost ridicate, introduse întru-un plic pe care a fost aplicat sigiliul M.A.I. și predate laboratorului de analize. Conform raportului de constatare tehnico-științifică din 27 aprilie 2010, cele 100 de doze cu substanță, aruncate de inculpat, conțineau 9,17 grame de heroină (drog de mare risc, menționat în tabelul-anexă nr. 1 din Legea nr. 143/2000). Cantitatea de 8,94 grame de heroină, rămasă în urma analizelor de laborator, a fost ambalată, aplicându-se sigiliul M.A.I. nr. 4221 și a fost depusă la Camera de Corpuri Delicte a I.G.P.R.-D.C.J.S.E.O., conform dovezii din data de 28 aprilie 2010. În continuare, în prezența aceluiași martor, inculpatul a fost percheziționat corporal, ocazie cu care asupra lui s-au găsit suma de 1.040 RON (care a fost depusă la C.E.C., conform recipisei de consemnare din 28 aprilie 2010) și un telefon mobil marca L.G.

(care i-a fost restituit, întrucât nu prezenta legătură cu fapta comisă). Tribunalul, analizând întregul probatoriu al cauzei, inclusiv declarațiile date în cursul cercetării judecătorești de inculpat și de martorul C.L.A., a apreciat că acuzarea a făcut dovada situației de fapt expuse în rechizitoriu, fiind indubitabil că, la data de 27 aprilie 2010, inculpatul a fost depistat având asupra sa 100 de doze ce conțineau cantitatea totală de 9,17 grame de heroină, pe care intenționa să le vândă, această faptă, constituind infracțiunea de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

Cu privire la poziția procesuală a inculpatului, Tribunalul, a constatat că, în prima declarație dată în faza de urmărire penală, în prezența avocatului din oficiu, acesta a recunoscut săvârșirea faptei, în modalitatea anterior menționată, afirmând că, și anterior reținerii sale, a vândut droguri, declarația respectivă coroborându-se cu procesul verbal de prindere în flagrant, precum și cu declarațiile martorilor C.L.A. și C.L., care au susținut că, și anterior datei de 27 aprilie 2010, inculpatul le-a vândut heroină, iar, în ziua respectivă, ei s-au aflat în imobilul din strada S.V. împreună cu mai multe persoane și l-a așteptat pe acesta, pentru a cumpăra de la el droguri.

Ulterior, inculpatul și-a schimbat poziția, afirmând mai întâi, tot în faza de urmărire penală, că heroina a fost destinată consumului propriu, pentru ca, în cursul cercetării judecătorești, să nege că ar fi deținut droguri în ziua de 27 aprilie 2010, susținând că declarația de recunoaștere a fost determinată de presiunile exercitate asupra sa de către anchetatori. Tribunalul a apreciat că poziția ulterioară adoptată de inculpat a fost nesinceră, în condițiile în care motivația dată de acesta nu a fost susținută de niciun indiciu, la data efectuării actului procesual contestat (audierea din data de 27 aprilie 2010), apărarea sa realizându-se în mod efectiv, prin avocatul din oficiu, a cărui semnătură a apărut pe declarația dată la acel moment.

Pe de altă parte, Tribunalul a constatat că nu s-a făcut dovada existenței vreunei alte cauze care să-l fi determinat pe inculpat să nu spună adevărul în prima declarație, care, după cum s-a evidențiat anterior, a fost singura care s-a coroborat cu celelalte mijloace de probă administrate. La individualizarea pedepsei, Tribunalul, raportându-se la criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., a avut în vedere gradul ridicat de pericol social al faptei, împrejurările și modalitatea în care fost comisă, cantitatea de drog traficată, poziția procesuală a inculpatului și calitatea de recidivist a acestuia, în varianta prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., reținând că infracțiunea ce face obiectul judecății a fost săvârșită în timpul liberării condiționate din executarea pedepsei de 6 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 2655/2006 a Judecătoriei sectorului 4 București.

În consecință, făcând aplicarea dispozițiilor art. 61 C. pen., Tribunalul, a revocat beneficiul liberării condiționate și a dispus contopirea restului rămas neexecutat din pedeapsa anterior menționată, de 712 zile închisoare, cu pedeapsa stabilită în prezenta cauză, inculpatul urmând să execute pedeapsa mai grea. Ținând seama de natura faptei, dar și de împrejurările și modalitatea de comitere a acesteia, Tribunalul a ajuns la concluzia existenței unei nedemnități a inculpatului în exercitarea drepturilor de natură electorală, astfel că, potrivit art. 65 și art. 71 C. pen., i-a interzis exercitarea drepturilor respective, atât ca pedeapsă complementară, cât și ca pedeapsă accesorie. Apreciind că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului nu s-au schimbat, Tribunalul a menținut această măsură, conform art. 350 C. proc.

pen. În temeiul art. 17 alin. (1), (2) și art. 18 din Legea nr. 143/2000, Tribunalul, a dispus confiscarea și distrugerea cantității de droguri ce a constituit obiectul material al infracțiunii, cu păstrarea de contraprobe, precum și confiscarea sumei de 1.040 RON, găsită asupra inculpatului cu ocazia percheziției corporale din data de 27 aprilie 2010, apreciind că suma respectivă a fost provenită din vânzarea de droguri, întrucât, la acea dată, inculpatul nu a avut un loc de muncă, asigurându-și subzistența din această activitate infracțională. Împotriva sentinței Tribunalului, a declarat apel în termenul legal (la data de 13 octombrie 2010) inculpatul D.V. Apelul inculpatului (nemotivat în scris) a fost înaintat de tribunal și înregistrat pe rolul acestei Curți la data de 21 octombrie 2010, la primul termen de judecată, stabilit pentru data de 15 noiembrie 2010, fiind menținută măsura arestării preventive a acestuia.

La același termen, Curtea, a procedat în mod nemijlocit la ascultarea inculpatului, care și-a menținut declarația dată în fața primei instanțe. Pe parcursul judecării apelului, Curtea, a respins cererea inculpatului de reaudiere a martorului C.L.A. (ascultat de prima instanță), constatând că nu există niciun motiv întemeiat pentru a proceda astfel, cu atât mai mult cu cât, din chiar susținerile inculpatului, a rezultat că acesta a luat legătura, între timp, cu martorul respectiv, despre care a pretins că ar fi intenționat să-și modifice declarația inițială, existând astfel date că se încearcă influențarea sa. Asemenea primei instanțe, Curtea nu a putut proceda la ascultarea martorilor C.L.

și C.A., întrucât, din verificările efectuate, a rezultat că aceștia nu mai locuiesc la adresele declarate, deși s-a confirmat că, în evidențele oficiale, au fost înscriși cu aceleași domicilii și nici nu au figurat ca fiind încarcerați, astfel că, în aplicarea dispozițiilor art. 327 alin. (3) C. proc. pen., a ținut seama de declarațiile lor din faza de urmărire penală. La dosar, a fost depusă, la cererea Curții, copie de pe sentința penală nr. 2655/2006 a Judecătoriei Sectorului 4 București, cu mențiuni privind situația executării pedepsei aplicate inculpatului în cauza respectivă. Cu ocazia dezbaterilor de la termenul de astăzi, 10 ianuarie 2011, inculpatul, care a beneficiat de asistența juridică a unui avocat desemnat din oficiu, a solicitat achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap.

la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pe motiv că nu au fost întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, nefiind dovedit, prin probe certe, că a deținut, în vederea punerii în circulație, asemenea substanțe. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivul astfel invocat, precum și din oficiu, conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, Curtea a constatat că apelul cu care a fost sesizată a fost fondat, însă pentru un alt motiv decât cel susținut de inculpat.

Astfel, contrar apărării formulate, Curtea a constatat, sub aspectul situației de fapt, că aceasta a fost în mod corect stabilită de către prima instanță, fiind dovedit, în afara oricărui dubiu, că, la data de 27 aprilie 2010, inculpatul a deținut, în vederea punerii în circulație, 100 de doze conținând cantitatea totală de 9,17 grame de heroină (în amestec cu cofeină), pe care a intenționat să le vândă consumatorilor care l-au așteptat anume într-o clădire dezafectată situată pe strada S.V. din sectorul 1. În acest sens, Curtea, a avut vedere procesul verbal de prindere în flagrant, semnat fără obiecțiuni chiar de inculpat, în care s-a consemnat că, la momentul când s-a încercat imobilizarea sa de către organele de poliție, acesta a aruncat o punguliță din plastic, transparentă, în interiorul căreia s-au aflat cele 100 de doze dovedite ulterior ca fiind compuse dintr-un amestec de heroină cu cofeină.

În același proces-verbal, au fost consemnate și susținerile inculpatului de la acel moment, acesta afirmând că, anterior, cumpărase, în schimbul sumei de 700 RON, cele 100 de doze de heroină, pe care a intenționat să le consume, împreună cu prietenii săi, în clădirea dezafectată anterior menționată. De asemenea, au fost consemnate și susținerile martorului asistent C.L.A., care a semnat, tot fără obiecțiuni, procesul verbal respectiv, acesta afirmând că l-a așteptat pe inculpat, în acea clădire, pentru a cumpăra de la el heroină, astfel cum a mai făcut și anterior, la prețul de 35 RON doza. Martorul C.L.A.

și-a menținut aceeași poziție și cu ocazia audierii sale, atât în faza de urmărire penală, când a precizat că, de câteva zile, a cumpărat heroină de la inculpat, pe care și-a administrat-o, la cererea imperativă a acestuia, chiar în clădirea anterior menționată, cât și în cursul cercetării judecătorești în primă instanță, când, deși a negat că ar fi asistat la prinderea în flagrant a inculpatului, a declarat totuși că, într-adevăr, a cumpărat droguri de la acesta, de două ori. La rândul său, martorul C.L. a confirmat că a fost unul dintre consumatorii care, în data de 27 aprilie 2010, alături de alte aproximativ 20 de asemenea persoane, l-a așteptat pe inculpat în clădirea dezafectată, pentru a cumpăra heroină de la acesta, astfel cum făcuse și în zilele anterioare, la prețul de 35 RON doza, declarația sa fiind coroborată, sub acest aspect, cu cea a martorului C.L.A.

Același martor l-a recunoscut pe inculpat, după fotografie, declarând că el a fost persoana care i-a vândut heroină în imobilul din strada S.V., iar martorul asistent C.A. a confirmat efectuarea acestei recunoașteri, precum și afirmația de la acel moment a primului martor. Deși martorii C.L. și C.A. nu au mai putut fi audiați în cursul judecății (nici în primă instanță, nici în apel), nefiind găsiți la domiciliile declarate și neputându-se identifica noile lor adrese, Curtea, a constatat, contrar susținerii apărării, că această împrejurare nu a fost de natură să afecteze dreptul inculpatului la un proces echitabil, întrucât, la pronunțarea condamnării sale, nu au fost avute în vedere doar declarațiile celor doi martori, ci și alte mijloace de probă, pertinente și concludente (deja evidențiate), care s-au coroborat, întru-totul, cu acele declarații.

În același sens, Curtea, a constatat că inculpatul însuși a recunoscut, în unele declarații, fapta de deținere a drogurilor, în vederea vânzării, poziția sa procesuală înregistrând însă, în timp, oscilații graduale și inexplicabile din punct de vedere rațional. Astfel, Curtea, a reținut că, în declarațiile din chiar ziua faptei, date în fața procurorului și în prezența avocatului din oficiu care l-a asistat juridic la acel moment, inculpatul a afirmat că, într-adevăr, a deținut cele 100 de doze de heroină, aruncate la vederea organelor de poliție, pe care le cumpărase anterior de la numitul „Calu” (persoană neidentificată) și pe care a intenționat să le vândă unor prieteni consumatori, care l-au așteptat anume în clădirea părăsită de pe strada S.V., la prețul de 25-30 RON doza, confirmând în acest mod susținerile similare ale martorilor C.L.A.

și C.L. În ziua imediat următoare, cu ocazia înfățișării la judecătorul care a dispus arestarea lui preventivă, inculpatul a recunoscut în continuare deținerea celor 100 de doze de heroină, susținând însă, pentru prima dată, că acestea erau destinate consumului propriu, iar nu vânzării, aceeași poziție procesuală exprimând-o și în ultima declarație dată în fața procurorului, dar și la momentul prezentării de către acesta a materialului de urmărire penală.

Ulterior însă, în declarația din cursul cercetării judecătorești în primă instanță, inculpatul a negat nu doar intenția de vânzare a drogurilor, ci și însuși faptul deținerii acestora la momentul depistării sale de către organele de poliție, confirmând totuși că, în zonă, s-au aflat foarte mulți consumatori, a căror prezență numeroasă (relevată, de altfel, și de martorul C.L.), într-o clădire părăsită, nu a putut fi explicată, în mod rațional, decât prin stabilirea acolo a unei întâlniri cu persoana care le-a vîndut droguri. Cu ocazia judecării apelului, după ce inițial a precizat că își menține declarația dată în fața primei instanțe, în ultimul cuvânt, inculpatul și-a nuanțat poziția – cel mai probabil ca urmare a respingerii de către Curte a cererii de reaudiere a martorului C.L.A.

(despre care a pretins că ar intenționa să-și schimbe declarațiile anterioare, negând că ar fi cumpărat vreodată droguri de la el) – în sensul că a recunoscut că i-a remis droguri martorului respectiv, chiar de două ori (după cum afirmase, la un moment dat, și acesta), însă numai din doza proprie (precizare neverosimilă, în condițiile în care inculpatul a fost depistat în flagrant având asupra sa 100 de doze de heroină, cantitate ce depășește cu mult doza uzuală a unui consumator). Întrucât, pentru toate aceste motive, în urma reevaluării probatoriului cauzei, a reținut aceeași situație de fapt cu cea menționată în sentința apelată, Curtea, a constatat că și încadrarea juridică a fost în mod corect stabilită de către prima instanță, fapta inculpatului întrunind, într-adevăr, elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

De asemenea, Curtea, a constatat că, în mod legal, s-a reținut în sarcina inculpatului starea de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., câtă vreme acesta a săvârșit infracțiunea anterior menționată în timpul liberării condiționate de care a beneficiat din executarea pedepsei anterioare de 6 ani închisoare, care s-ar fi împlinit, la termen, în data de 19 septembrie 2010, situație în raport cu care legală este și dispoziția de revocare a acelui beneficiu, potrivit art. 61 C. pen. În ceea ce privește pedeapsa aplicată inculpatului (11 ani închisoare), Curtea, a constatat că aceasta a fost în mod just individualizată, dându-se eficiența cuvenită tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen.

Totodată, în speță, nu s-au identificat motive pertinente care să justifice reducerea acelei pedepse, cu atât mai mult cu cât durata sa a fost deja stabilită spre minimul special prevăzut în norma de incriminare (10 ani închisoare), iar inculpatul nu a putut beneficia de niciun fel de circumstanțe atenuante judiciare, având în vedere, pe de o parte, cantitatea semnificativă a drogurilor ce au făcut obiectul material al infracțiunii deduse judecății, iar, pe de altă parte, antecedentele sale penale (în care, conform fișei de cazier judiciar, se regăsesc trei condamnări definitive anterioare la pedepse privative de libertate, fără ca beneficiile acordate în acele cauze – grațierea, suspendarea condiționată și liberarea condiționată – să-l fi determinat la reconsiderarea conduitei infracționale), dar și conduita lui procesuală (oscilantă și, în mare parte, nesinceră, dovedind că nu conștientizează gravitatea faptei săvârșite și nici nu înțelege să-și asume, cu responsabilitate, consecințele acesteia).

Curtea a mai constatat ca fiind legale și temeinice dispozițiile (de altfel, necontestate) privitoare la aplicarea pedepselor complementare și accesorii, la confiscarea și distrugerea cantității de droguri rămase în urma analizelor de laborator și respectiv la obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat. În schimb, Curtea, a constatat, din oficiu, că a fost nelegală dispoziția de confiscare de la inculpat, în temeiul art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, a sumei de 1.040 RON, pretins dobândită de acesta prin valorificarea drogurilor. În acest sens, Curtea, a reținut că, potrivit dispozițiilor art. anterior menționat, au fost supuse confiscării, între altele, sumele de bani dobândite prin valorificarea drogurilor ce fac obiectul infracțiunilor prevăzute la art. 2-10 din Legea nr. 143/2000.

În speță, suma de 1.040 RON nu a provenit din valorificarea drogurilor ce au constituit obiectul material al unicei infracțiuni deduse judecății, care a fost săvârșită în modalitatea deținerii cantității de 9,17 grame de heroină, în vederea vânzării, ultima operațiune nerealizându-se însă, ca urmare a intervenției organelor de poliție. Susținerea primei instanțe, în sensul că suma respectivă provine din vânzarea de droguri, întrucât inculpatul nu a avut un loc de muncă, asigurându-și subzistența din această activitate infracțională, nu a putut fundamenta, în mod legal, măsura confiscării, întrucât, pe de o parte, inculpatul nu a fost trimis în judecată și pentru o altă infracțiune decât cea anterior menționată (din care nu a obținut vreun beneficiu material), iar, pe de altă parte, a constituit o simplă supoziție, iar nicidecum o împrejurare certă, dovedită prin probe care să răstoarne prezumția constituțională a dobândirii licite a acelei sume de bani.

Drept urmare, întrucât suma în discuție nu a putut face în mod legal obiectul confiscării, s-a impus restituirea acesteia către inculpat, conform art. 357 alin. (2) lit. e) C. proc. pen. Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs inculpatul, criticând soluția ca netemeinică și nelegală și solicitând achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen. Inculpatul a arătat că materialul probator efectuat în cauză nu probează faptul că se ocupa cu traficul de droguri, cei doi martori ce au făcut asemenea afirmații în faza de urmărire penală nefiind audiați și în fața instanței. De aceea a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de trafic de droguri în cea de deținere în vedere consumului și, drept consecință, reindividualizarea pedepsei.

Au fost invocate cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 17, 18 și 14 C. proc. pen. Înalta Curte, analizând decizia prin prisma criticilor formulate, cât și prin prisma cazurilor de casare care, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. se pot lua în considerare din oficiu, constată că recursul formulat este nefondat. Atât prima instanță, cât și cea de apel au făcut o amplă analiză a probatoriului administrat. Eroarea gravă de fapt invocată de inculpat drept caz de casare al celor două hotărâri reprezintă un viciu în stabilirea situației de fapt, în sensul că în considerentele hotărârii se afirmă contrariul a ceea ce rezultă în mod evident din probele administrate, existând o vădită neconcordanță între modul în care faptele au fost percepute și modul în care au fost analizate în hotărâre.

În cauză nu se poate vorbi nici măcar de contrarietatea unor probe. Inculpatul a fost prins în flagrant în timp ce deținea 100 de doze de heroină pe care urma să le vândă unor prieteni consumatori, care îl așteptau într-o clădire părăsită de pe strada S.V. De altfel, inculpatul a recunoscut aspectul că urma să vândă dozele de heroină, în prima declarație dată în faza de urmărire penală în prezența apărătorului din oficiu. Simpla schimbare ulterioară a declarației, în sensul că dozele erau destinate consumului propriu nu poate conduce la reținerea unei alte situații de fapt. De altfel, inculpatul și-a schimbat în permanență declarațiile date, susținând, inițial că urma să vândă dozele de heroină, apoi negând că le-ar fi deținut vreodată, pentru ca în final să afirme că erau pentru consum propriu.

Întrucât materialul probator confirmă situația de fapt reținută de cele două instanțe, Înalta Curte consideră că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. Faptele reținute au primit o corectă încadrare juridică în infracțiunea de trafic de droguri de mare risc, de aceea nici cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen., nu este aplicabil. În ceea ce privește pedeapsa aplicată inculpatului, Curtea apreciază că este aptă pentru atingerea scopurilor impuse de prevenția generală și cea specială, și că, dată fiind gravitatea faptei, dar și circumstanțele personale ale inculpatului, care este recidivist nu se impune reindividualizarea acesteia. De aceea, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., Înalta Curte, va respinge ca nefondat recursul inculpatului, urmând ca în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. să îl oblige la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat D.V. împotriva deciziei penale nr. 6 A din 10 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală. Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat durata reținerii și a arestării preventive de la 27 aprilie 2010 la 26 mai 2011. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 mai 2011.