ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1853/2013

Asupra contestației în anulare de față, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin plângerea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 30 august 2012 sub nr. 1083/59/2012, petenta F.G. a solicitat infirmarea rezoluției din 18 iunie 2012 dată în Dosarul nr. 580/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și a rezoluției de respingere a plângerii nr. 873/lI/2/2012 dată în 23 iulie 2012 de procurorul general adjunct din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. Astfel, la data de 22 decembrie 2011 petenta F.G. a formulat plângere penală împotriva intimaților I.C.M., avocat în cadrul Baroului Timiș, C.C., executor judecătoresc în cadrul Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, G.I.

și H.I., registratori în cadrul Biroului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Lugoj, acuzațiile fiind încadrate în prevederile art. 246 C. pen., art. 288 C. pen., art. 289 C. pen., art. 291 C. pen. Petenta a arătat în plângerea sa că intimații și-au încălcat atribuțiile de serviciu și au falsificat înscrisuri în cadrul Dosarului execuțional nr. 181/EX/2011 înregistrat la B.E.J. C.C.X., ce avea ca obiect executarea silită a sentinței civile nr. 143 din 22 ianuarie 2007 a Judecătoriei Lugoj, învestită cu formulă executorie, creditor fiind I.C.M., debitor fiind sora titularei plângerii penale, F.L.S. În sprijinul plângerii petenta a atașat înscrisuri referitoare la Dosarul civil nr. 8581/325/2011 al Judecătoriei Lugoj, respectiv Tribunalului Timiș, ce a avut ca obiect contestație la executare în Dosarul execuțional nr. 11/R/2011 al B.E.J.

C.C.X. Prin sentința penală nr. 219/PI din 19 septembrie 2012, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta F.G. și a menținut rezoluția din 18 iunie 2012 pronunțată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în Dosar nr. 580/P/2011. Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Timișoara, a reținut că din actele premergătoare efectuate în cauză rezultă faptul că nu s-a confirmat existența infracțiunilor de abuz în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual și uz de fals, imputate de petenta intimaților în prezenta cauză. Împotriva sentinței nr. 219/PI din 19 septembrie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, a declarat recurs petenta F.G., cauza fiind înregistrată pe rolul înaltei Curți sub nr. 1083/59/2012.

Prin decizia penală nr. 262 din 24 ianuarie 2013 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționara F.G. împotriva sentinței penale nr. 219/PI din 19 septembrie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Recurenta petiționară a fost obligată la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a se decide astfel s-a reținut că, potrivit art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen., în procedura specială reglementată de art. 278 1 C. proc. pen., hotărârea primei instanțe este definitivă. Împotriva acestei din urmă decizii petenta F.G.

a formulat cerere de față care este inadmisibilă pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac în cațirul căreia sunt remediate erori ce nu pot fi înlăturate pe alte căi, fiind , deci, o cale de anulare pentru vicii și nulități relative la actele de procedură, ce trebuie folosită numai în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, cu respectarea termenelor în care titularii acesteia o pot formula, contribuindu-se astfel la consolidarea principiului stabilității hotărârilor judecătorești definitive. Tocmai caracterul de cale de atac extraordinară al contestației în anulare constituie o garanție că această cale de atac nu va deveni o posibilitate la îndemâna oricui și oricând de înlăturare a efectelor pe care trebuie să le producă hotărârile judecătorești definitive.

Art. 386 C. proc. pen. prevede că: Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri: a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinita conform legii; b) când partea dovedește ca la termenul la care s-a judecat cauza de către istanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre aceasta împiedicare; c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de incetare a procesului penal din cele prevăzute in art. 10 lit. f)-i), cu privire la care existau probe in dosar; d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.

Potrivit art. 391 alin. (2) C. proc. pen., instanța, constatând că cererea de contestație este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestația este unul dintre cele prevăzute de art. 386 C. proc. pen. și că în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principia contestația și dispune citarea părților interesate. Examinând, cu precădere , în condițiile art. 391 C. proc. pen., raportată la natura cauzei (art. 278 1 C. proc. pen.), admisibilitatea în principiu a contestației în anulare de față, Înalta Curte constată că aceasta nu întrunește condițiile prevăzute de lege. În acest sens ,este esențial să se constate că incidența oricăruia din cazurile de contestație în anulare prevăzute de art. 386 C. proc.

pen. este exclusă, cele de la lit. a)-c) și e) putând fi invocate, potrivit art. 388 alin. (1) C. proc. pen., de "persoana împotriva căreia se face executarea", iar cel de la lit. d), de persoana împotriva căreia "s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă", ceea ce înseamnă, neîndoielnic, că subiecții procedurii speciale reglementate de art. 278 1 C. proc. pen. nu au deschisă calea contestației în anulare împotriva hotărârii definitive pronunțate într-o astfel de cauză. Pentru aceste considerente , contestația în anulare urmează a fi respinsă ca inadmisibilă, cu obligarea contestatoarei, potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 100 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea de contestație în anulare formulată de contestatoarea F.G. împotriva deciziei penale nr. 262 din 24 ianuarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 1083/59/2012. Obligă contestatoarea la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 29 mai 2013.