ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1853/2013

Asupra

contestației în anulare de față, în baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

plângerea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 30 august 2012

sub nr. 1083/59/2012, petenta F.G. a solicitat infirmarea rezoluției din 18

iunie 2012 dată în Dosarul nr. 580/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Timișoara și a rezoluției de respingere a plângerii nr. 873/lI/2/2012 dată

în 23 iulie 2012 de procurorul general adjunct din cadrul Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Timișoara.

Astfel, la data

de 22 decembrie 2011 petenta F.G. a formulat plângere penală împotriva intimaților

I.C.M., avocat în cadrul Baroului Timiș, C.C., executor judecătoresc în cadrul Camerei

Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, G.I. și H.I., registratori

în cadrul Biroului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Lugoj, acuzațiile fiind

încadrate în prevederile art. 246 C. pen., art. 288 C. pen., art. 289 C. pen.,

art. 291 C. pen.

Petenta a arătat

în plângerea sa că intimații și-au încălcat atribuțiile de serviciu și au falsificat

înscrisuri în cadrul Dosarului execuțional nr. 181/EX/2011 înregistrat la B.E.J.

C.C.X., ce avea ca obiect executarea silită a sentinței civile nr. 143 din 22

ianuarie 2007 a Judecătoriei Lugoj, învestită cu formulă executorie, creditor fiind

I.C.M., debitor fiind sora titularei plângerii penale, F.L.S. În sprijinul plângerii

petenta a atașat înscrisuri referitoare la Dosarul civil nr. 8581/325/2011 al Judecătoriei

Lugoj, respectiv Tribunalului Timiș, ce a avut ca obiect contestație la executare

în Dosarul execuțional nr. 11/R/2011 al B.E.J. C.C.X.

Prin sentința

penală nr. 219/PI din 19 septembrie 2012, Curtea de Apel Timișoara, secția

penală, în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins

ca nefondată plângerea formulată de petenta F.G. și a menținut rezoluția din 18

iunie 2012 pronunțată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în Dosar

nr. 580/P/2011.

Pentru a hotărî

astfel, Curtea de Apel Timișoara, a reținut că din actele premergătoare efectuate

în cauză rezultă faptul că nu s-a confirmat existența infracțiunilor de abuz în

serviciu, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual și uz de fals,

imputate de petenta intimaților în prezenta cauză.

Împotriva sentinței

nr. 219/PI din 19 septembrie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, a declarat

recurs petenta F.G., cauza fiind înregistrată pe rolul înaltei Curți sub nr. 1083/59/2012.

Prin decizia penală

nr. 262 din 24 ianuarie 2013 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționara F.G. împotriva sentinței

penale nr. 219/PI din 19 septembrie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Recurenta petiționară

a fost obligată la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Pentru a se decide

astfel s-a reținut că, potrivit art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen., în

procedura specială reglementată de art. 278

1

C. proc. pen., hotărârea

primei instanțe este definitivă.

Împotriva acestei

din urmă decizii petenta F.G. a formulat cerere de față care este inadmisibilă pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare:

Contestația în

anulare este o cale extraordinară de atac în cațirul căreia sunt remediate erori

ce nu pot fi înlăturate pe alte căi, fiind , deci, o cale de anulare pentru vicii

și nulități relative la actele de procedură, ce trebuie folosită numai în cazurile

strict și limitativ prevăzute de lege, cu respectarea termenelor în care titularii

acesteia o pot formula, contribuindu-se astfel la consolidarea principiului stabilității

hotărârilor judecătorești definitive.

Tocmai caracterul

de cale de atac extraordinară al contestației în anulare constituie o garanție că

această cale de atac nu va deveni o posibilitate la îndemâna oricui și oricând de

înlăturare a efectelor pe care trebuie să le producă hotărârile judecătorești definitive.

Art. 386 C.

proc. pen. prevede că:

Împotriva hotărârilor

penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:

a) când procedura

de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de

recurs nu a fost îndeplinita conform legii;

b) când partea

dovedește ca la termenul la care s-a judecat cauza de către istanța de recurs a

fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre aceasta

împiedicare;

c) când instanța

de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de incetare a procesului penal din

cele prevăzute in art. 10 lit. f)-i), cu privire la care existau probe in dosar;

d) când împotriva

unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.

Potrivit art.

391 alin. (2) C. proc. pen., instanța, constatând că cererea de contestație este

făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestația

este unul dintre cele prevăzute de art. 386 C. proc. pen. și că în sprijinul contestației

se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principia contestația

și dispune citarea părților interesate.

Examinând, cu

precădere , în condițiile art. 391 C. proc. pen., raportată la natura cauzei

(art. 278

1

C. proc. pen.), admisibilitatea în principiu a contestației

în anulare de față, Înalta Curte constată că aceasta nu întrunește condițiile prevăzute

de lege.

În acest sens

,este esențial să se constate că incidența oricăruia din cazurile de contestație

în anulare prevăzute de art. 386 C. proc. pen. este exclusă, cele de la lit.

a)-c) și e) putând fi invocate, potrivit art. 388 alin. (1) C. proc. pen., de "persoana

împotriva căreia se face executarea", iar cel de la lit. d), de persoana împotriva

căreia "s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă",

ceea ce înseamnă, neîndoielnic, că subiecții procedurii speciale reglementate de

art. 278

1

C. proc. pen. nu au deschisă calea contestației în anulare

împotriva hotărârii definitive pronunțate într-o astfel de cauză.

Pentru aceste

considerente , contestația în anulare urmează a fi respinsă ca inadmisibilă, cu

obligarea contestatoarei, potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., la plata cheltuielilor

judiciare către stat, în sumă de 100 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă,

cererea de contestație în anulare formulată de contestatoarea F.G. împotriva deciziei

penale nr. 262 din 24 ianuarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

penală, pronunțată în Dosarul nr. 1083/59/2012.

Obligă contestatoarea

la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

29 mai 2013.