ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2108/2012

Asupra

recursului de față;

Prin sentința penală nr. 14/R din

26 ianuarie 2012, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins ca nefondată plângerea formulată de

petenta F.G. împotriva rezoluției din 04 iulie 2011 dată în Dosarul nr.

299/P/2011 și a rezoluției din 11 august 2011 dată în Dosarul nr. 959/11/2/2011

ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, pe care Ie-a menținut ca

fiind temeinice și legale.

Pentru a hotărî

astfel a reținut că petenta F.G. a formulat plângere împotriva rezoluției din 04

iulie 2011 dată în Dosarul nr. 299/P/2011 și a rezoluției din 11 august 2011 dată

în Dosarul nr. 959/11/2/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara,

solicitând reverificarea soluțiilor pronunțate în cauză.

În cauză au fost

atașate Dosarele nr. 299/P/2011 și nr. 959/11/2/2011 ale Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Timișoara.

S-a reținut că

prin rezoluția din 04 noiembrie 2011 dată în Dosarul nr. 299/P/2011 al Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Timișoara s-a dispus neînceperea urmăririi penale față

de executorul judecătoresc C.C. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu

contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen., respectiv împotriva avocatului

l.C. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de instigare la abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 246 C. pen.

În motivarea rezoluției

s-a arătat că petenta F.G. în sesizarea făcută către Parchet a solicitat verificarea

modului în care se realizează executarea silită în dosarele execuționale nr. 181/2011

și 183/2011 ale executorului judecătoresc C.C. din Municipiul Timișoara, solicitându-se

tragerea la răspundere penală a acestuia pentru comiterea infracțiunii de abuz în

serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen., dar și a avocatului

l.C. pentru infracțiunea de instigare la aceeași infracțiune, constând în instigarea

executorului judecătoresc arătat mai sus la exercitarea defectuoasă a atribuțiilor

sale de serviciu în cele două dosare execuționale.

În esență, l.C.

în calitate de creditor a solicitat punerea în executare a titlurilor executorii

reprezentate de sentința civilă nr. 143/2007 a Judecătoriei Lugoj, decizia nr. 540/2008

a Tribunalului Timiș și decizia nr. 158/R/2010 a Curții de Apel Timișoara, formându-se

dosarul execuțional nr. 181/2011 al Biroului Executor Judecătoresc C.C., respectiv

sentința civilă nr. 143/2007 a Judecătoriei Lugoj, nr. 313/2010 a Curții de Apel

Timișoara și nr. 540/2008 a Tribunalului Timiș, formându-se dosarul execuțional

nr. 183/2011 al Biroului Executor Judecătoresc C.C.

Procurorul a reținut

faptul că în speță sunt incidente disp. art. 10 lit. a) C. proc. pen., nu rezultă

existența unor date sau indicii temeinice care să conducă la presupunerea rezonabilă

că persoana cercetată C.C. ar fi săvârșit în materialitatea ei vreo faptă de natură

a întruni elementul material al laturii obiective a infracțiunii de abuz în serviciu

contra intereselor persoanelor.

În speța de față

s-a apreciat că se impune neînceperea urmăririi penale și față de numitul l.C.,

de profesie avocat, creditor în dosarele execuționale nr. 181/2011 și 183/2011,

instrumentate de executorul judecătoresc C.C., sub aspectul săvârșirii infracțiunii

de instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 25

C. pen. rap. la art. 246 C. pen., constând în aceea că l-ar fi determinat pe executorul

judecătoresc să-și exercite defectuos atribuțiile de serviciu în dosarele execuționale

respective, deoarece nu există o astfel de faptă în materialitatea ei care să constituie

elementul material al laturii obiective a acestei infracțiuni, acesta a acționat

în calitate de creditor în vederea recuperării creanțelor sale pe cale silită, prin

formularea celor două cereri de executare silită, iar declanșarea procedurii de

executare silită a fost încuviințată de instanță.

Împotriva acestei

rezoluții a formulat plângere petenta F.G., care prin rezoluția din 11 august 2011

dată în Dosarul nr. 959/11/2/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara,

a fost respinsă.

Petenta F.G. a

formulat plângere împotriva celor două rezoluții arătate și în mod judicios s-a

apreciat de către procuror că în speța de față sunt incidente disp. art. 10

lit. a) C. proc. pen. în sensul că nu există nici un element probatoriu care să

conducă la ideea că ar putea fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii

de abuz în serviciu prev. de art. 246 C. pen. În ceea ce-l privește pe executorul

judecătoresc C.C. sau instigare la această infracțiune în ceea ce-l privește pe

numitul l.C., de profesie avocat, infracțiune prev. de art. 25 C. pen. rap. la

art. 246 C. pen.

S-a mai reținut

că din studiul materialului probator rezultă că numitul l.C. a acționat în calitate

de creditor în vederea recuperării creanțelor sale pe cale silită, prin formularea

celor două cereri de executare silită în dosarele execuționale nr. 181/2011 și

nr. 183/2011 instrumentate de către executorul judecătoresc C.C., acțiuni care sunt

conforme cu legea, iar declanșarea procedurilor execuționale a fost încuviințată

de către instanța competentă.

În ceea ce-l privește

pe executorul judecătoresc C.C., din studiul documentației rezultă că acesta și-a

îndeplinit obligațiile profesionale în conformitate cu legea procesual civilă, cu

reglementările specifice folosite în procedura execuțională, neputându-se detecta

nereguli de natură să conducă la ideea că intimatul C.C. ar fi săvârșit infracțiunea

de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen.

În concluzie s-a

reținut că din ansamblul probator existent la dosar se poate concluziona că în privința

intimaților C.C. - executor judecătoresc și l.C. - avocat, procurorul de caz în

mod judicios a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva acestora, întrucât

prin activitatea acestora nu s-a cauzat nici o vătămare a intereselor legale ale

petentei F.G., primul a acționat în mod judicios în ceea ce privește instrumentarea

dosarelor execuționale arătate mai sus, fără a-și fi exercitat defectuos atribuțiile

de serviciu, iar din activitatea celor doi intimați nu există date în sensul existenței

unor elemente care să conducă la presupunerea rezonabilă că persoanele cercetate

ar fi săvârșit în materialitatea ei vreo faptă de natură penală, respectiv faptele

reclamate de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246

C. pen., respectiv complicitate la această infracțiune prev. de art. 25 C. pen.

rap. la art. 246 C. pen.

Împotriva sentinței

nr. 14/R din 26 ianuarie 2012, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a declarat

recurs petenta F.G., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți sub nr. 1808/59/2011.

Examinând hotărârea

recurată, din oficiu, astfel cum impun dispozițiile art. 385

6

alin. ultim

C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 385

15

alin. (1) lit. a) Teza a ll-a C. proc. pen., constată că recursul formulat de recurenta

petenta F.G., este inadmisibil, având în vedere că decizia pronunțată de Curtea

de Apel Timișoara este definitivă.

Înalta Curte reține

că inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când

părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl

exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe

o altă cale procesuală, ori chiar printr-un act neprocesual.

Dispozițiile

art. 385

1

C. proc. pen. enumera hotărârile precum și încheierile, care

pot fi atacate o singură dată cu recurs.

Căile ordinare

de atac sunt strict și limitativ reglementate prin norma procesual penală, cu arătarea

imperativă a persoanelor ce le pot folosi, precum și a condițiilor, cazurilor și

termenelor în care pot fi exercitate.

În prezenta cauză

prin sentința penală nr. 14/R din 26 ianuarie 2012, Curtea de Apel Timișoara, secția

penală, în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins ca

nefondată plângerea formulată de petenta F.G. împotriva rezoluției din 04 iulie

2011 dată în Dosarul nr. 299/P/2011 și a rezoluției din 11 august 2011 dată în Dosarul

nr. 959/11/2/2011 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, pe care

Ie-a menținut ca fiind temeinice și legale, în condițiile în care textul de lege

prevăzut la art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen. nu permitea formularea

nici unei căi de atac în acest context procesual, hotărârea primei instanțe fiind

definitivă, împrejurare care a atras inadmisibilitatea controlului judiciar prin

recursul solicitat de petiționar în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Astfel, exercitând

o cale de atac în afara condițiilor stabilite de lege, demersul astfel realizat

va fi sancționat cu inadmisibilitatea.

Față de considerentele

precizate, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. a) Teza a ll-a C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil,

recursul declarat de petenta F.G. împotriva sentinței penale nr. 14/R din 26

ianuarie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

În temeiul dispozițiilor

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte, va obliga recurenta petenta la plata

cheltuielilor judiciare conform dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil,

recursul declarat de petenta F.G. împotriva sentinței penale nr. 14/R din 26

ianuarie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurenta

petenta la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

14 iunie 2012.