ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2108/2012

Asupra recursului de față; Prin sentința penală nr. 14/R din 26 ianuarie 2012, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta F.G. împotriva rezoluției din 04 iulie 2011 dată în Dosarul nr. 299/P/2011 și a rezoluției din 11 august 2011 dată în Dosarul nr. 959/11/2/2011 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, pe care Ie-a menținut ca fiind temeinice și legale. Pentru a hotărî astfel a reținut că petenta F.G. a formulat plângere împotriva rezoluției din 04 iulie 2011 dată în Dosarul nr. 299/P/2011 și a rezoluției din 11 august 2011 dată în Dosarul nr. 959/11/2/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, solicitând reverificarea soluțiilor pronunțate în cauză.

În cauză au fost atașate Dosarele nr. 299/P/2011 și nr. 959/11/2/2011 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. S-a reținut că prin rezoluția din 04 noiembrie 2011 dată în Dosarul nr. 299/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de executorul judecătoresc C.C. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen., respectiv împotriva avocatului l.C. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 246 C. pen. În motivarea rezoluției s-a arătat că petenta F.G. în sesizarea făcută către Parchet a solicitat verificarea modului în care se realizează executarea silită în dosarele execuționale nr. 181/2011 și 183/2011 ale executorului judecătoresc C.C.

din Municipiul Timișoara, solicitându-se tragerea la răspundere penală a acestuia pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen., dar și a avocatului l.C. pentru infracțiunea de instigare la aceeași infracțiune, constând în instigarea executorului judecătoresc arătat mai sus la exercitarea defectuoasă a atribuțiilor sale de serviciu în cele două dosare execuționale. În esență, l.C.

în calitate de creditor a solicitat punerea în executare a titlurilor executorii reprezentate de sentința civilă nr. 143/2007 a Judecătoriei Lugoj, decizia nr. 540/2008 a Tribunalului Timiș și decizia nr. 158/R/2010 a Curții de Apel Timișoara, formându-se dosarul execuțional nr. 181/2011 al Biroului Executor Judecătoresc C.C., respectiv sentința civilă nr. 143/2007 a Judecătoriei Lugoj, nr. 313/2010 a Curții de Apel Timișoara și nr. 540/2008 a Tribunalului Timiș, formându-se dosarul execuțional nr. 183/2011 al Biroului Executor Judecătoresc C.C. Procurorul a reținut faptul că în speță sunt incidente disp. art. 10 lit. a) C. proc. pen., nu rezultă existența unor date sau indicii temeinice care să conducă la presupunerea rezonabilă că persoana cercetată C.C.

ar fi săvârșit în materialitatea ei vreo faptă de natură a întruni elementul material al laturii obiective a infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. În speța de față s-a apreciat că se impune neînceperea urmăririi penale și față de numitul l.C., de profesie avocat, creditor în dosarele execuționale nr. 181/2011 și 183/2011, instrumentate de executorul judecătoresc C.C., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 25 C. pen. rap.

la art. 246 C. pen., constând în aceea că l-ar fi determinat pe executorul judecătoresc să-și exercite defectuos atribuțiile de serviciu în dosarele execuționale respective, deoarece nu există o astfel de faptă în materialitatea ei care să constituie elementul material al laturii obiective a acestei infracțiuni, acesta a acționat în calitate de creditor în vederea recuperării creanțelor sale pe cale silită, prin formularea celor două cereri de executare silită, iar declanșarea procedurii de executare silită a fost încuviințată de instanță. Împotriva acestei rezoluții a formulat plângere petenta F.G., care prin rezoluția din 11 august 2011 dată în Dosarul nr. 959/11/2/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, a fost respinsă.

Petenta F.G. a formulat plângere împotriva celor două rezoluții arătate și în mod judicios s-a apreciat de către procuror că în speța de față sunt incidente disp. art. 10 lit. a) C. proc. pen. în sensul că nu există nici un element probatoriu care să conducă la ideea că ar putea fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu prev. de art. 246 C. pen. În ceea ce-l privește pe executorul judecătoresc C.C. sau instigare la această infracțiune în ceea ce-l privește pe numitul l.C., de profesie avocat, infracțiune prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 246 C. pen. S-a mai reținut că din studiul materialului probator rezultă că numitul l.C.

a acționat în calitate de creditor în vederea recuperării creanțelor sale pe cale silită, prin formularea celor două cereri de executare silită în dosarele execuționale nr. 181/2011 și nr. 183/2011 instrumentate de către executorul judecătoresc C.C., acțiuni care sunt conforme cu legea, iar declanșarea procedurilor execuționale a fost încuviințată de către instanța competentă. În ceea ce-l privește pe executorul judecătoresc C.C., din studiul documentației rezultă că acesta și-a îndeplinit obligațiile profesionale în conformitate cu legea procesual civilă, cu reglementările specifice folosite în procedura execuțională, neputându-se detecta nereguli de natură să conducă la ideea că intimatul C.C.

ar fi săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. În concluzie s-a reținut că din ansamblul probator existent la dosar se poate concluziona că în privința intimaților C.C. - executor judecătoresc și l.C.

- avocat, procurorul de caz în mod judicios a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva acestora, întrucât prin activitatea acestora nu s-a cauzat nici o vătămare a intereselor legale ale petentei F.G., primul a acționat în mod judicios în ceea ce privește instrumentarea dosarelor execuționale arătate mai sus, fără a-și fi exercitat defectuos atribuțiile de serviciu, iar din activitatea celor doi intimați nu există date în sensul existenței unor elemente care să conducă la presupunerea rezonabilă că persoanele cercetate ar fi săvârșit în materialitatea ei vreo faptă de natură penală, respectiv faptele reclamate de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen., respectiv complicitate la această infracțiune prev. de art. 25 C. pen.

rap. la art. 246 C. pen. Împotriva sentinței nr. 14/R din 26 ianuarie 2012, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a declarat recurs petenta F.G., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți sub nr. 1808/59/2011. Examinând hotărârea recurată, din oficiu, astfel cum impun dispozițiile art. 385 6 alin. ultim C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 385 15 alin. (1) lit. a) Teza a ll-a C. proc. pen., constată că recursul formulat de recurenta petenta F.G., este inadmisibil, având în vedere că decizia pronunțată de Curtea de Apel Timișoara este definitivă. Înalta Curte reține că inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală, ori chiar printr-un act neprocesual.

Dispozițiile art. 385 1 C. proc. pen. enumera hotărârile precum și încheierile, care pot fi atacate o singură dată cu recurs. Căile ordinare de atac sunt strict și limitativ reglementate prin norma procesual penală, cu arătarea imperativă a persoanelor ce le pot folosi, precum și a condițiilor, cazurilor și termenelor în care pot fi exercitate. În prezenta cauză prin sentința penală nr. 14/R din 26 ianuarie 2012, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta F.G. împotriva rezoluției din 04 iulie 2011 dată în Dosarul nr. 299/P/2011 și a rezoluției din 11 august 2011 dată în Dosarul nr. 959/11/2/2011 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, pe care Ie-a menținut ca fiind temeinice și legale, în condițiile în care textul de lege prevăzut la art. 278 1 alin. (10) C. proc.

pen. nu permitea formularea nici unei căi de atac în acest context procesual, hotărârea primei instanțe fiind definitivă, împrejurare care a atras inadmisibilitatea controlului judiciar prin recursul solicitat de petiționar în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție. Astfel, exercitând o cale de atac în afara condițiilor stabilite de lege, demersul astfel realizat va fi sancționat cu inadmisibilitatea. Față de considerentele precizate, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. a) Teza a ll-a C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petenta F.G. împotriva sentinței penale nr. 14/R din 26 ianuarie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

În temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte, va obliga recurenta petenta la plata cheltuielilor judiciare conform dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petenta F.G. împotriva sentinței penale nr. 14/R din 26 ianuarie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurenta petenta la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 iunie 2012.