ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1583/2012

Asupra recursului de față ;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 115 din 2 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în Dosar penal nr. 1367/97/2010 s-a dispus condamnarea inculpatului L.C.

la 8 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. în condițiile art. 65 C. pen., pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută și pedepsită de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

Interzicerea pentru inculpat a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. în condițiile art. 71 C. pen.

Prelevarea de la inculpat de probe biologice în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J.

Obligarea inculpatului la plata către partea civilă Spitalul de Urgență Petroșani, cu sediul în P., jud. Hunedoara, a sumei de 3.075,75 RON reprezentând cheltuieli de spitalizare.

Obligarea inculpatului la plata către partea civilă A.V.V. a sumei de 5.000 RON reprezentând daune morale.

Obligarea inculpatului la plata sumei de 1.200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Prima instanță a reținut în fapt că în data de 7 ianuarie 2010, în jurul orelor 20:00., numiții F.A., C.I.C., C.F.G., s-au deplasat la barul S.O.I. SRL Petrila unde de serviciu era martorul S.R.C. Între martorul F.A. și martorul S.R.C. a izbucnit un conflict determinat de neînțelegeri legate de plata consumației. Martorul S.R.C. i-a contactat telefonic pe partea vătămată A.V.V. și martorul C.C.M. și, de asemenea, pe O.B. și O.A., chemându-i în ajutor. Au ajuns la bar, partea vătămată A.V.V. fiind în stare de ebrietate, a mai avut loc un conflict cu martorul F.A. căruia, i-au sărit în ajutor numiții C.I.C., C.F.G., M.S.R., P.A.F., D.N. și M.R.A.

Au avut loc conflicte între cele două grupuri, conflicte desfășurate atât în incinta barului cât in fața barului, la acesta din urmă inculpatul L.C., înarmat cu un corp metalic contondent (așa cum a fost descris de martori), aplicându-i o lovitură numitului C.C.M. după care și părții vătămate A.V.V., în zona capului, aceasta pierzându-și cunoștința și căzând la pământ.

Starea de fapt expusă mai sus a fost reținută în baza amplului material probator al cauzei: proces-verbal de cercetare la fața locului, dovada de ridicare a bunului, proces-verbal de consemnare a plângerii penale, certificate medico-legale, raport de constatare medico-legală, coroborate cu depozițiile martorilor S.R.C., O.B., O.A., D.N., I.I.

În

drept, s-a constatat că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 20 raportat la art. 174, 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

Sub aspectul laturii civile instanța a reținut următoarele:

Spitalul de Urgență Petroșani, a dovedit cheltuieli în sumă de 3.075,75 RON, potrivit decontului depus și dovedit cu înscrisurile depuse la dosar (copia foii de observație clinică) astfel că, în baza art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, cu modificările și completările ulterioare, s-a dispus obligarea inculpatul la suma solicitată cu titlu de cheltuieli de spitalizare.

S-a apreciat că suma de 5.000 RON cu titlu de daune morale reprezintă o justă despăgubire pentru traumele psihice și psihice suferite de partea civilă A.V.V., ca urmare a acțiunii inculpatului și inerente leziunilor suferite.

Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul L.C.,

criticând soluția instanței de fond sub următoarele aspecte: în mod greșit nu s-a dispus restituirea cauzei la procuror, în conformitate cu art. 332 C. proc. pen., în vederea refacerii urmăririi penale, și care ar fi trebuit să se desfășoare conform exigențelor prevăzute de art. 268 C. proc. pen. În acest sens se arată că ordonanța de trecere a cauzei de la un organ de cercetare la altul nu a cuprins motivele care au determinat-o, conform art. 217 C. proc. pen., aceasta nefiind argumentată, după cum reiese din dispozițiile imperative ale art. 216 alin. (4) C. proc. pen.; rechizitoriul nu face nicio mențiune cu privire la modalitatea de încadrare a faptei, respectiv motivele care au justificat aprecierea că în cauză a fost săvârșită infracțiunea de omor și nu infracțiunea de vătămare corporală gravă; instanța a reținut o încadrare juridică greșită, în total dezacord cu ansamblul actelor și lucrărilor de la dosar, fapta întrunind elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 182 C. pen. și nu ale tentativei la infracțiunea de omor calificat; în cauză nu a fost identificat corpul contondent cu care se presupune că inculpatul ar fi aplicat lovitura; pedeapsa aplicată inculpatului este una exagerată în raport cu baza factuală reținută și urmările produse, ignorându-se faptul că în cauză a fost vorba despre un conflict spontan.

Prin decizia penală nr. 145/A/2011 din 20 octombrie 2011 Curtea de apel Alba lulia a admis apelul declarat de inculpatul L.C., a desființat sentința penală atacată numai sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei aplicate inculpatului L.C., pe care, prin reținerea dispozițiilor art. 74, 76 C. pen., a redus-o la 4 ani închisoare.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

Verificând legalitatea și temeinicia sentinței penale atacate, în raport cu aspectele critice expuse, dar și din oficiu, în limitele impuse de art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a reținut următoarele:

Instanța fondului a reținut o bază factuală corectă, în mod obiectiv fundamentată pe ansamblul materialului probator de la dosar: proces-verbal de

cercetare la fața locului, dovada de ridicare a bunului, proces-verbal de consemnare a plângerii penale, certificate medico-legale, raport de constatare medico-legală, coroborate cu depozițiile martorilor S.R.C., O.B., O.A., D.N., I.I. De asemenea s-a constatat că prima instanță realizat o evaluare judicioasă a probelor cauzei, în acord cu exigențele prevăzute de art. 63 alin. (2) C. proc. pen., stabilind în mod clar și neechivoc vinovăția inculpatului în limitele infracțiunii expuse în actul de sesizare.

Instanța de apel a reținut, că în data de 7 ianuarie 2010, pe fondul unui conflict spontan între mai multe persoane, determinat de neînțelegerile între martorii F.A. și S.R.C. legate de plata unei consumații în barul S.O.I. SRL Petrila, în fața barului inculpatul L.C. a aplicat cu un corp metalic contondent neidentificat o lovitură numitului C.C.M., în zona capului, acesta pierzându-și cunoștința și căzând la pământ. Partea vătămată a suferit în urma agresiunii TCC acut deschis, fractură craniană cu înfundare și sângerare epicraniană, leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 25-30 de zile de îngrijiri medicale și au pus în primejdie viața victimei.

S-a apreciat că instanța fondului a dat o calificare juridică corespunzătoare faptei săvârșite de către inculpat, în acord cu ansamblul elementelor probatorii de la dosar și a doctrinei în materie, neputând fi primite, în acest sens, criticile aduse de către inculpat vizând reținerea unei alte încadrări juridice a faptei. Astfel din ansamblul probelor de la dosar, cu referire specială la depozițiile martorilor oculari S.R.C., O.B., O.A., I.I. și D.N., coroborate cu concluziile raportului de constatare medico-legală și declarațiile părții vătămate, a rezultat faptul că inculpatul L.C. a aplicat victimei cu un corp contondent metalic o lovitură puternică într-o zonă vitală a corpului (cap). În acest sens, raportat la baza factuală reținută și urmările produse, intenția cu privire la săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor rezultă din materialitatea actului de agresiune, din intensitatea loviturii și a zonei anatomice lezate, fiind exclusă reținerea infracțiunii prevăzute de art. 182 C. pen.

S-a apreciat că, și în condițiile în care conflictul a fost spontan, aspect relevat de către actele dosarului, această împrejurare nu este și suficientă în raport cu modalitatea concretă și specificul agresiunii inculpatului pentru a justifica schimbarea încadrării juridice a faptei.

S-a constatat că inculpatul a negat în mod constant participarea la incident, însă prin apărările formulate, în sensul schimbării încadrării juridice a faptei, acesta a acceptat tacit atât prezența la locul faptei, cât și agresiunea îndreptată împotriva victimei.

Curtea a mai reținut de asemenea, că instanța fondului a acordat preeminență probelor relevate în cursul urmăririi penale și parțial, probelor din

faza cercetării judecătorești, înlăturând în mod corect depozițiile martorilor O.B., D.N. și F.A., și care, în mod nejustificat în fața tribunalului au revenit asupra declarațiilor date sau și le-au nuanțat. În cauză nu există motive suficiente și pertinente de a adopta o soluție de achitare, chiar în contextul probator conturat în fața instanței de fond, întrucât privite în ansamblul lor probele administrate demonstrează vinovăția inculpatului.

Referitor la criticile aduse de către inculpat cu privire la încălcarea prevederilor ce guvernează desfășurarea urmăririi penale, instanța de apel a reținut următoarele:

Conform art. 332 C. proc. pen., restituirea pentru refacerea urmăririi penale se realizează în cazul existenței unor condiții expres și limitativ prevăzute de acest text de lege și care nu sunt incidente în cauza de față. Astfel, s-a arătat că nu se poate susține, în urma analizei actelor de urmărire penală, că în cauza supusă judecății s-a efectuat cercetarea penală de către un alt organ decât cel competent. Rezoluția de începere a urmăririi penale a fost adoptată de către procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, astfel încât critica adusă de către inculpat este nefondată. De asemenea, procurorul a efectuat numeroase acte de urmărire penală la datele de 5 februarie 1010, 4 februarie 2010, 9 martie 2010, constând în audierea părții vătămate A.V.V., a martorilor C.R.C., O.A., B.C., O.B. și a învinuiților P.A.F., F.A. De asemenea, inculpatul a fost audiat de procuror la data de 8 februarie 2010.

Lipsa ordonanței de declinare a competenței de soluționare în cauza înregistrată sub nr. 150/P/2010, ordonanță emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroșani, nu este în măsură să determine o sancțiune care să justifice restituirea la procuror, în condițiile art. 332 alin. (1) C. proc. pen.

În

ceea ce privește pedeapsa ce i-a fost aplicată inculpatului, Curtea a constatat că în contextul bazei factuale reținute, sancțiunea este una disproporționată și excesivă în raport cu gravitatea și urmările concrete a conduitei de manieră penală a recurentului. Fără a nega sau minimaliza gradul semnificativ de pericol social al faptei, precum și atitudinea procesuală total inadecvată a inculpatului, Curtea a apreciat că o pedeapsă privativă de libertate de 8 ani închisoare excede posibilităților sale reale de reeducare. În acest sens s-a reținut că inculpatul, anterior săvârșirii faptei, nu a mai fost condamnat penal, aspect ce a fost apreciat ca circumstanță atenuantă în sensul art. 74 lit. a) C. pen.

În

această situație, Curtea a considerat că o sancțiune penală de 4 ani închisoare ar oferi garanții suficiente asupra atingerii scopului preventiv și educativ prevăzut de art. 52 C. pen. și ar reprezenta o măsură de constrângere eficientă, aptă să contribuie la îndeplinirea funcției sale de exemplaritate, fermitate și intransigență .

Împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpatul L.C.

Punându-i-se în vedere de către instanța de recurs dispozițiile art. XI din O.U.G. 121/2011, inculpatul a precizat că înțelege să recunoască fapta astfel cum aceasta a fost descrisă în rechizitoriu și a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 320 C. proc. pen.

Totodată au fost invocate cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 2 C. proc. pen. susținându-se că instanța nu a fost legal sesizată, întrucât urmărirea penală a fost efectuată de către un organ necompetent, la dosar neexistând ordonanța de declinare a competenței de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroșani la Parchetul Tribunalului Hunedoara și cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., arătându-se că încadrarea juridică dată faptei este greșită, în drept aceasta întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală gravă. S-a solicitat, ca în urma reducerii pedepsei prin aplicarea art. 320 C. proc. pen. să se dispună suspendarea executării acesteia sub supraveghere.

Analizând decizia recurată în raport de criticile formulate și cazurile de casare invocate, având în vedere și poziția procesuală a inculpatului din fața instanței de recurs, Înalta Curte reține următoarele:

Întrucât

cererea inculpatului de soluționare a cauzei prin aplicarea procedurii prevăzută de art. 320

1

C. proc. pen. nu exclude verificarea aspectelor de legalitate a sesizării, instanța va analiza criticile formulate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 2 C. proc. pen.

Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, în cauză tribunalul Hunedoara fiind legal sesizată prin rechizitoriul întocmit de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, care a efectuat urmărirea penală, rechizitoriul fiind verificat sub aspectul legalității și temeiniciei de către prim procurorul parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara. În realitate ceea ce critică recurentul nu este modul de sesizare a instanței, ci modul de sesizare a parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, susținând că la dosar nu se regăsește ordonanța de declinare a competenței de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroșani la Parchetul Tribunalului Hunedoara, împrejurarea ce nu se circumscrie cazului de casare invocat și care nu afectează în nici un fel legalitatea sesizării instanței de judecată. Pe de altă parte, parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara se putea sesiza și din oficiu cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de tentativă de omor, astfel că, chiar în condițiile în care nu ar fi fost dispusă declinarea competenței de la o unitate de parchet la alta, această împrejurare nu afectează în nici un fel urmărire penală.

Nici criticile legate de greșita încadrare juridică în infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen. nu sunt întemeiate, Înalta Curte apreciind că apărarea nici nu mai poate susține cazul de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. (prin care solicită reținerea infracțiunii prevăzută de

art. 182 C. pen.), în condițiile în care în fața instanței de recurs inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei în modalitatea descrisă în rechizitoriu.

Este adevărat că art. 320 alin. (6) C. proc. pen. permite aplicarea dispozițiilor art. 334 C. proc. pen., însă cererea de schimbare a încadrării juridice nu poate fi fundamentată pe contestarea formei de vinovăție reținută prin rechizitoriu, întrucât aceasta ar însemna o recunoaștere parțială a faptelor, împrejurarea ce face inaplicabilă procedura prevăzută de dispozițiile art. 320 C. proc. pen.

În

ceea ce privește cererea de aplicare a art. 320 C. proc. pen., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. XI din O.U.G. nr. 121/2011, în cauzele aflate în curs de judecată, în care cercetarea judecătorească începuse anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, dispozițiile art. 320 C. proc. pen. se aplică în mod corespunzător la primul termen de judecată cu procedura completă, imediat următor intrării în vigoare a O.U.G. nr. 121/2011.

De asemenea, prin Decizia nr. 1470/2011, Curtea Constituțională a hotărât că dispozițiile art. 320 C. proc. pen. sunt neconstituționale în măsura în care înlătură aplicarea legii penale mai favorabile, deci în cazul în care nu s-ar permite aplicarea legii penale mai favorabile tuturor situațiilor juridice născute sub imperiul legii vechi și care continuă să fie judecate sub legea nouă, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

În

prezenta cauză, cercetarea judecătorească în fața instanței de fond a început la data de 4 noiembrie 2010, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, iar la primul termen de judecată cu procedura completă imediat următor intrării în vigoare a O.U.G. nr. 121/2011 (înțelegând prin aceasta primul termen la care este sunt respectate toate drepturile inculpatului), la 15 mai 2012, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei astfel cum aceasta a fost descrisă în rechizitoriu, solicitând aplicarea dispozițiilor art. 320 C. proc. pen.

Ca atare, se constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. XI din O.U.G. nr. 121/2011, cererea de aplicare a dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. fiind întemeiată, Înalta Curte urmând a proceda potrivit dispozițiilor art. 320 alin. (7) C. proc. pen. Având în vedere natura, gravitarea faptei dar și contextul în care aceasta a fost comisă, limitele de pedeapsă reduse cu 1/3 ca urmare a reținerii dispozițiilor art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., datele ce caracterizează persoana inculpatului, incidența în cauză a circumstanței atenuante prevăzută de dispozițiile art. 74 lit. a) C. pen. atrasă de conduita bună a inculpatului anterior săvârșirii infracțiunii, astfel cum aceasta a fost reținută de către instanța de apel, Înalta Curte îi va aplica inculpatului o pedeapsă de 3 ani închisoare.

Constatând că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, că este tânăr, căsătorit, tatăl unui minor în vârstă de 5 ani, că în fața instanței de recurs a avut o poziție finală de recunoaștere a faptelor pentru care a fost trimis în

judecată, Înalta Curte apreciază că pronunțarea unei hotărâri de condamnare constituie pentru acesta un avertisment sever și, chiar și fără executarea pedepsei, nu va mai săvârși alte infracțiuni. Fiind astfel îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 86

1

C. pen., instanța va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, stabilind însă un termen de încercare lung, de 8 ani, perioadă în care îndeplinirea obligațiilor ce urmează a fi stabilite în sarcina sa va fi supravegheată de Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Hunedoara. Va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere și executarea pedepsei în regim de detenție, în cazul în care acesta nu respectă măsurile de supraveghere stabilite, săvârșește o nouă infracțiune sau nu achită despăgubirile la care a fost obligat prin sentința instanței de fond.

În

raport de aceste considerente și în aceste limite, Înalta Curte va admite recursul inculpatului, va casa în totalitate decizia recurată și în parte sentința și rejudecând va proceda conform celor anterior arătate.

În

baza art. 20 raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 alin. (2) C. pen. și art. 320 alin. (7) C. proc. pen. va condamna pe inculpatul L.C. la 3 ani închisoare pentru infracțiunea de tentativă la omor calificat și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Va interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen., în condițiile art. 71 C. pen.

În

baza art. 86

1

C. pen. va dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei aplicate de 3 ani închisoare, pe durata unui termen de încercare de 8 ani.

Va încredința supravegherea inculpatului Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Hunedoara.

În

temeiul art. 86

3

C. pen., pe durata termenului de încercare inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Hunedoara;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

Va atrage atenția asupra dispozițiilor art. 86 C. pen. și art. 86 C. pen.

Conform art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata termenului de încercare se va suspenda executarea pedepsei accesorii prevăzută de art. 64 lit. a) teza II și lit. b) C. pen.

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului iar onorariul pentru apărătorul din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul L.C. împotriva deciziei penale nr. H5/A din 20 octombrie 2011 a Curții de Apel Alba lulia, secția penală.

Casează în totalitate decizia penală și în parte sentința penală nr. 115 din 2 iunie 2011 a Tribunalului Hunedoara, numai cu privire la individualizarea pedepsei, și rejudecând:

În

baza art. 20 raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 alin. (2) C. pen. și art. 320 alin. (7) C. proc. pen. condamnă pe inculpatul L.C. la 3 ani închisoare pentru infracțiunea de tentativă la omor calificat și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., în condițiile art. 71 C. pen.

În

baza art. 86

1

C. pen. dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei aplicate de 3 ani închisoare, pe durata unui termen de încercare de 8 ani.

Încredințează supravegherea inculpatului Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Hunedoara.

În

temeiul art. 86

3

C. pen., pe durata termenului de încercare inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Hunedoara;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

Atrage atenția asupra dispozițiilor art. 86 C. pen. și art. 86

5

C. pen.

Conform art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata termenului de încercare se suspendă executarea pedepsei accesorii prevăzute de art. 64 lit. a) teza II și lit. b) C. pen.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului iar onorariul pentru apărătorul din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 RON, se

va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică azi 15 mai 2012.