ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1411/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1411/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra contestației

în anulare de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de contestație în anulare

adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 10 ianuarie 2013, contestatorul

N.M.L. a solicitat, în esență, desființarea deciziei penale 4197 din 18 decembrie

2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul

nr. 105/57/2012, cu motivarea că soluția pronunțată este nelegală, deoarece au fost

încălcate disp. art. 385

14

alin. (1

1

) C. proc. pen., instanța

fiind obligată să procedeze la ascultarea sa, arătând că la termenul de judecată

i-a fost pus în vedere faptul că are dreptul de a da o declarație, numai dacă are

aspecte noi de relatat față de declarațiile date anterior la instanța de fond. A

mai arătat că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil și a invocat cazul

de contestație în anulare prev de art. 386 lit. e) C. proc. pen.

Din examinarea

actelor și lucrărilor cauzei se constată următoarele:

Prin sentința

penală nr. 93 din 6 iulie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Alba lulia în Dosarul

nr. 105/57/2012 s-a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art 10 alin.

(1) lit. a) C. proc. pen. achitarea inculpatului N.M.L. de sub învinuirea săvârșirii

infracțiunii prev. de art. 6 și 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 257

C. pen.

În baza art. 11

alin. (2) lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a fost achitat

inculpatul S.M. de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii prev. de art. 6 din

Legea nr. 78/2000.

A fost ridicată

poprirea asiguratorie instituită asupra salariului și altor drepturi bănești cuvenite

inculpatului N.L.M. dispusă prin ordonanța din 04 ianuarie 2012 și s-a dispus restituirea

sumelor încasate în temeiul ei.

Împotriva hotărârii

pronunțată de instanța de fond a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție D.N.A. Serviciul Teritorial Alba lulia, iar prin decizia

penală nr. 4197 din 18 decembrie 2012 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis

recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție D.N.A.

Serviciul Teritorial Alba lulia împotriva sentinței penale nr. 93 din 6 iulie 2012

a Curții de Apel Alba lulia, secția penală, privind pe inculpații N.M.L. și S.M.

A casat sentința

atacată și, în rejudecare în baza art. 257 C. pen. raportat la art. 6 și 7

alin. (3) din Legea nr. 78/2000 a condamnat pe inculpatul N.M.L. la pedeapsa de

3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență. În baza

art. 71 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64

alin. (1) lit. a) teza a ll-a, b) și c) C. pen.

În baza art. 86

1

alin. (1) C. pen., cu referire la art. 86

2

și art. 82 alin. (3) C.

pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui

termen de încercare de 6 ani.

În baza art. 86

3

alin. (1) C. pen., a dispus ca pe durata termenului de încercare, inculpatul să

se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte trimestrial la judecătorul

delegat cu supravegherea de la Tribunalul Sibiu; să anunțe, în prealabil, orice

schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește

8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de

muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de

existență;

În baza art. 359

C. proc. pen. a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86

4

C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. în baza

art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei

închisorii a suspendat și executarea pedepsei accesorii.

În baza art. 6

1

din Legea nr. 78/2000 a condamnat pe inculpatul S.M. la pedeapsa de 2 ani închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență. în baza art. 71 C.

pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 alin. (1) lit.

a) teza a ll-a și b) C. pen.

În baza art. 86

1

alin. (1) C. pen., cu referire la art. 86

2

și art. 82 alin. (3) C.

pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui

termen de încercare de 5 ani.

În baza art. 86

alin. (1) C. pen., a dispus ca pe durata termenului de încercare, inculpatul să

se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte

trimestrial la judecătorul delegat cu supravegherea de la Tribunalul Tulcea;

- să anunțe, în

prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare

care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice

și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice

informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență;

În baza art. 359

C. proc. pen. a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86

4

C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 71

alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei

închisorii s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii.

În baza art. 6

1

alin. (3) din Legea nr. 78/2000 s-a dispus confiscarea de la inculpatul N.M.L. a

sumei de 4.721 RON.

A menținut măsura

asiguratorie a popririi instituită prin ordonanța nr. 142/P din 3 ianuarie 2012

a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție D.N.A. Serviciul Teritorial

Alba asupra salariului și a celorlalte drepturi bănești cuvenite inculpatului N.M.L.

până la concurența sumei de 4.721 RON.

În baza art. 191

alin. (1) și (2) C. proc. pen. a obligat fiecare inculpat la plata sumei de câte

5.200 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat în fond.

Împotriva acestei

decizii contestatorul N.M.L. a formulat contestație în anulare, invocând dispozițiile

art. 386 lit. e) din C. proc. pen., arătând că soluția pronunțată este nelegală,

deoarece au fost încălcate disp. art. 385

14

alin. (1

1

) C.

proc. pen., instanța fiind obligată să procedeze la ascultarea sa.

În conformitate

cu dispozițiile art. 391 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și

Justiție, la termenul de judecată din 23 aprilie 2013, a examinat admisibilitatea

cererii de contestație, fără citarea părților.

Analizând contestația

în anulare, față de motivul invocat de către contestatorul N.M.L. și față de dispozițiile

art. 386 din C. proc. pen., care prevăd expres și limitativ cazurile în care se

poate face contestație în anulare, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă.

Potrivit disp.

art. 386 lit. e) C. proc. pen., împotriva unei hotărâri penale definitive se poate

face contestație în anulare când, la judecarea recursului, inculpatul prezent nu

a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385

14

alin. (1

1

) ori potrivit art. 385

16

alin. (1) C. proc.

pen.

Potrivit art.

385

14

alin. (1

1

) C. proc. pen., cu ocazia judecării recursului,

instanța este obligată să procedeze la audierea inculpatului prezent, potrivit dispozițiilor

cuprinse în Partea specială, titlul

II,

capitolul

II

C. proc. pen., atunci când acesta nu a fost ascultat la instanțele

de fond și apel, precum și atunci când aceste instanțe nu au pronunțat împotriva

inculpatului o hotărâre de condamnare.

Interpretarea

dată acestei norme procedurale este în concordanță cu jurisprudența Curții Europene

a Drepturilor Omului în materie, stabilită în aplicarea art. 6 parag. 1 și 3

lit. c) și d) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cu atât mai mult cu

cât calea de atac a recursului permite, în acest caz, instanței de recurs să analizeze

chestiunea vinovăției sau nevinovăției inculpatului.

În speță, contestatorul

N.M.L., în prezența apărătorului său ales, a fost audiat la instanța de fond, Curtea

de Apel Alba lulia, dosar Curtea de Apel Alba lulia și a precizat că a dat declarații

în faza de urmărire penală, unde a expus complet varianta sa, precizând că dacă,

urmare administrării probatoriului, va considera necesar să facă anumite precizări,

va da declarații în fața instanței.

În fața instanței

de recurs, contestatorul a fost, de asemenea, asistat de apărător ales, și întrebat

fiind, față de disp. art. 385

14

alin. (1

1

) C. proc. pen.,

dacă dorește să dea declarație în fața instanței de recurs, a arătat că înțelege

să se prevaleze de dreptul la tăcere, astfel cum rezultă din încheierea din data

de 3 decembrie 2012, dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Totodată, prin

încheierea din 25 martie 2013 de îndreptare a erorii materiale strecurată în încheierea

din 3 decembrie 2012, s-a modificat conținutul alin. (5) în sensul următor: „La

interpelarea președintelui completului de judecată în sensul dacă dorește să facă

o altă declarație, cu precizarea că nu este obligatoriu, ci numai dacă are de relatat

aspecte noi, inculpatul N.M.L. a menționat că, vizavi de solicitarea de achitare

pronunțată de instanța de fond și de motivele de recurs, nu au apărut elemente noi

care să fie lămurite printr-o eventuală declarație, precizând că nu dorește să mai

dea o nouă declarație".

Rezultă că, instanța

de recurs, în acord cu dispozițiile art. 385

14

alin. (1

1

)

C. proc. pen., l-a întrebat pe contestatorul N.M.L. dacă dorește să dea o altă declarație,

însă acesta a precizat că nu dorește să mai dea o nouă declarație, arătând că nu

au apărut eiemente noi care să fie lămurite printr-o eventuală declarație, având

aceiași poziție procesuală ca și la instanța de fond.

Potrivit dispozițiilor

art. 70 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul are dreptul de a nu face nici o declarație,

context în care instanța de recurs nu poate obliga inculpatul să dea o declarație

și, de asemenea, nici nu o poate cenzura, astfel încât dacă contestatorul dorea,

putea să dea declarație în fața instanței de recurs indiferent de aspectele pe care

dorea să le menționeze, însă acesta și-a manifestat dorința în sensul de a nu face

nici o declarație.

Așa fiind, cum

contestatorul N.M.L. s-a prevalat de dreptul la tăcere, exprimându-și în mod clar

și explicit poziția sa procesuală cu privire la această împrejurare în fața instanței

de recurs, neexistând situația prevăzută de art. 386 lit. e) C. proc. pen.,

Înalta Curte constată că în cauză a fost pronunțată o hotărâre legală și temeinică,

iar drept urmare, va respinge ca inadmisibilă, contestația în anulare, formulată

de contestatorul N.M.L. împotriva deciziei penale nr. 4197 din 18 decembrie 2012,

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul

nr. 105/57/2012.

În baza art. 192

alin. (2) din C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă,

cererea de contestație în anulare formulată de contestatorul N.M.L. împotriva deciziei

penale nr. 4197 din 18 decembrie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 105/57/2012.

Obligă contestatorul

ia plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi, 23 aprilie 2013.