ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 590/2013
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 590/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra contestației în anulare de
față;
În baza lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Prin decizia penală nr. 3557 din 2
noiembrie 2012 pronunțată în dosarul nr. 6733/86/2009*, înalta Curte de Casație
și Justiție - secția penală
a
respins, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul M.D. și de partea
civilă Uniunea Ucrainenilor din România București împotriva deciziei penale nr.
31 din data de 19 martie 2012 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru
cauze cu minori.
A fost obligat recurentul inculpat la
plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care
suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat
din oficiu, urmând a se avansa din fondul Ministerului Justiției.
A fost obligată recurenta parte civilă
Uniunea Ucrainenilor din România București la plata sumei de 100 lei cu titlu
de cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei decizii, a formulat
contestație în anulare contestatorul M.D.,
care a fost înregistrată pe rolul înaltei Curți de
Casație și Justiție la data de 13 noiembrie 2012, în drept fiind invocate
dispozițiile art. 386 lit. e) C. proc. pen.
Cu acest prilej, s-a solicitat și
suspendarea executării sentinței penale nr. 233 din 10 noiembrie 2010 a
Tribunalului Suceava, pronunțată în dosarul nr. 6733/86/2009, până la
soluționarea cererii de contestație.
Ulterior, la
data de 3 decembrie 2012, a fost depusă la dosarul cauzei o completare a
cererii inițiale, fiind invocate în susținerea contestației și argumente
circumscrise dispozițiilor art. 386 lit. c) C. proc. pen.
Examinând contestația în anulare
formulată de contestatorul M.D., sub aspectul admisibilității în principiu,
înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru considerentele ce
vor urma.
Contestația în
anulare constituie o cale extraordinară de atac prin care pot fi reparate erori
de neînlăturat pe alte căi și anume anularea pentru vicii, nulități privind
actele de procedură, iar nu un motiv care ar constitui o nulitate pe fondul
cauzei.
Natura
juridică a acestui remediu procesual este mixtă, atât de anulare, în sensul că
pe calea contestației în anulare poate fi anulată hotărârea, cât și de
retractare, respectiv că însăși instanța care a pronunțat hotărârea este pusă
de a controla condițiile în care a dat hotărârea și de a o infirma eventual.
În conformitate cu dispozițiile art. 391
alin. (2) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestației în anulare
este condiționată de îndeplinirea cumulativă a cerințelor privind respectarea
termenului de exercitare prevăzut de legea procesual penală, arătarea de motive
prevăzute în art. 386 C. proc. pen., precum și invocarea de dovezi în sprijinul
căii
extraordinare de
atac exercitate, care se depun sau se află la dosarul cauzei.
Art. 386 C. proc. pen. prevede
cazurile în care se poate face contestație în anulare, însă numai împotriva
hotărârilor penale definitive, contestația în anulare putând fi exercitată doar
în cazurile și în condițiile prevăzute expres și limitativ de lege.
Prin urmare, examinarea temeiniciei
contestației nu poate avea loc decât ulterior procedurii admisibilității în
principiu.
Potrivit dispozițiilor art. 386 C.
proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație
în anulare în următoarele cazuri:
a) când procedura de citare a părții
pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost
îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedește că la
termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în
imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această
împiedicare;
c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat
asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10
alin. (1) lit. f)-i
1
), cu privire la care existau probe în dosar,
d)
când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri
diferite pentru aceeași faptă;
e) când la judecarea recursului sau ta
rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost
ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385
14
alin. (1
1
) ori art. 385
16
alin. (1) C. proc. pen.
Așadar, legiuitorul a prevăzut expres
și limitativ cazurile în care o hotărâre definitivă poate fi atacată prin
intermediul contestației în anulare, instituindu-se astfel o garanție că
această cale nu va da posibilitatea oricărei persoane și în orice condiții de a
înlătura efectele pe care le au hotărârile judecătorești definitive.
În prezenta cauză, se constată că a
fost promovată contestația în anulare invocându-se dispozițiile art. 386 lit. e)
C. proc. pen. Pe această cale, s-a solicitat admiterea în principiu a
contestației, rejudecarea recursului și admiterea acestuia, cu consecința
achitării inculpatului, având în vedere că fapta nu există.
A susținut contestatorul că, în
condițiile în care împotriva sa fusese pronunțată o hotărâre de condamnare, se
impunea ca instanța de recurs să procedeze la ascultarea sa, declarația fiind
esențială în desfășurarea procesului penal. A menționat, de asemenea, că în
virtutea respectării dreptului la apărare și a prezumției de nevinovăție, se impunea
administrarea tuturor
categoriilor
de probe (inclusiv declarația inculpatului) înainte ca instanța să dispună
respingerea recursului.
Cu prilejul completării cererii
inițiale, au fost invocate în susținerea contestației dispozițiile art. 386 lit.
c) și art. 10 lit. g) C. proc. pen., susținându-se că infracțiunea de fals în
înscrisuri sub semnătură privată a fost săvârșită la data de 8 ianuarie 2004,
moment de la care trebuie calculat termenul de prescripție, care, potrivit art.
122 lit. d) și art. 124 C. pen., s-ar fi împlinit la data de 7 iulie 2011.
Cu privire la criticile expuse,
circumscrise prevederilor art. 386 lit. c) C. proc. pen., înalta Curte reține,
însă, că a fost exercitată calea de atac a contestației în anulare la data de 3
decembrie 2012, rezultând în aceste condiții depășirea termenului de 10 zile
stabilit de art. 388 C. proc. pen.
Referitor la susținerile încadrate în
dispozițiile art. 386 lit. e) C. proc. pen., se reține că acestea nu corespund
realității, din actele dosarului rezultând că la termenul de judecată din data
de 19 octombrie 2012, înainte de a se acorda cuvântul la dezbateri, înalta
Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385
14
alin. (1
1
)
C. proc. pen., a adus la cunoștința inculpatului M.D. prevederile art. 322 C.
proc. pen. privind dreptul de a nu face nicio declarație, atrăgându-i atenția
că ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa, prilej cu care acesta a
arătat că nu dorește să dea declarație și că le menține pe cele date anterior
în cauză. Pe de altă parte, se constată că, în prezenta cauză, nu a fost
pronunțată o soluție de achitare cu privire la inculpatul M.D., astfel încât
ascultarea sa de către instanța de recurs nu era obligatorie.
Astfel fiind, din perspectiva ambelor
cazuri invocate, contestația în anulare formulată de contestatorul M.D. apare
ca fiind inadmisibilă, față de împrejurarea că nu sunt îndeplinite cumulativ
cerințele care condiționează admiterea în principiu a acesteia.
Pentru considerentele anterior expuse,
înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de
contestatorul M.D. împotriva deciziei penale nr. 3557 din 2 noiembrie 2012 a
înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 6733/86/2009*.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc.
pen., contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat,
conform dispozitivului.
În ceea ce privește cererea formulată
de contestator, de suspendare a executării sentinței penale nr. 233 din 10
noiembrie 2010 a Tribunalului Suceava, pronunțată în dosarul nr.
6733/86/2009, se constată că aceasta
nu mai poate fi supusă analizei instanței, în contextul în care contestația în
anulare este privită ca fiind inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestația
în anulare formulată de conte statorul M.D. împotriva deciziei penale nr. 3557
din 2 noiembrie 2012 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală,
pronunțată în dosarul nr. 6733/86/2009*.
Obligă contestatorul la plata sumei de
200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 18
februarie 2013