ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1336/2013

Deliberând asupra recursurilor de față constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 167 din 26 octombrie 2012, a Tribunalului Suceava, secția penală, inculpatul T.G.S., cetățenie română, fără antecedente penale, a fost condamnat la:

- pedeapsa de 11 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 5 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, faptă prevăzută de art. 174 alin. (1), art. 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

În baza art. 71 C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menținută arestarea preventivă a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive aplicate în prezenta cauză, de la data de 30 iulie 2012 la zi.

În baza art. 1349, 1357 din Legea nr. 287/2009 și art. 313 din Legea nr. 95/2006, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 434,20 lei către partea civilă Serviciul de Ambulanță Județean Suceava, sumă reprezentând contravaloarea serviciilor medicale de urgență prespitalicească acordate victimei S.l..

În baza art. 1349, 1357 din Legea nr. 287/2009, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 50.000 lei, cu titlu de daune morale și materiale către părțile civile S.O. și S.G.

În baza art. 109 alin. (5) C. proc. pen., s-a dispus restituirea către părțile civile, după soluționarea definitivă a cauzei, a toporului înaintat către camera de corpuri delicte prin adresa din 21 septembrie 2012 a Tribunalului Suceava (fila 10 dosar fond).

În baza art. 193 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.000 lei către părțile civile S.O. și S.G.,cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul, analizând materialul probator administrat în cauză, a reținut aceeași situație de fapt ca și cea prezentată în rechizitoriu.

Defunctul S.l. a consumat la data de 29 iulie 2012 băuturi alcoolice și, pe acest fond, în cursul serii, în jurul orelor 20,00, a avut o altercație cu frații săi S.R. și S.A. Incidentul a fost însă de o amploare relativ redusă, loviturile aplicate victimei au fost de mică intensitate și fără vreo legătură cu acuzația ce i se aduce inculpatului în prezenta cauză.

Ulterior acestui conflict, între orele 21,00 - 21,30 și în timp ce defunctul se îndrepta către casă având asupra sa un topor, s-a întâlnit cu inculpatul, care se afla, de asemenea, sub influența băuturilor alcoolice. Martorii audiați în prezenta cauză nu au asistat nemijlocit la momentul agresiunii, observând însă momentul în care inculpatul, având asupra sa un topor, urmărea partea vătămată, fie au observat momentul în care incuipatui a aruncat toporul. Din declarația inculpatului de recunoaștere (f. 102 ds.up) rezultă însă că acesta i-a luat toporul părții vătămate întrucât a avut convingerea că aceasta ar fi agresat-o pe mama sa, a urmărit-o pe ulița satului și i-a aplicat o singură lovitură puternică, cu tăișul toporului, în zona pieptului, provocându-i astfel o rană deschisă sângerândă (filele 21-23 dos. u.p.).

Din concluziile raportului de autopsie medico-legală (fila 55 dos. u.p.) rezultă că leziunea constatată la nivelul hemitoracelui drept anterior a putut fi produsă prin lovire directă, unică și activă, lovitură aplicată din fata victimei, aflată în orto- sau clinostatism. în concluzie, atât ca urmare a probatoriului testimonial, coroborat cu declarația inculpatului de recunoaștere, cât și din concluziile actelor medico-legale, rezultă că este lipsită de fundament susținerea inculpatului în sensul că ar fi aruncat cu toporul către partea vătămată și astfel s-ar fi produs leziunea cauzatoare a morții. De altfel, aplicarea de către inculpat a unei lovituri de topor în mod activ a și fost reținută prin rechizitoriu, situație de fapt pe care inculpatul a recunoscut-o în mod expres în fața primei instanțe.

În ceea ce privește suspiciunile părților civile, în sensul că inculpatul nu ar fi acționat singur și că și alte persoane ar fi participat la săvârșirea faptei, instanța de fond a reținut, în baza art. 317 C. proc. pen., ca judecata se mărginește la fapta și persoana indicate în actul de sesizare. Nu au fost efectuate de către organele de urmărire penală cercetări cu privire la alte persoane decât inculpatul, nu a fost pronunțată în cauză vreo soluție de netrimitere în judecată și nici nu a fost formulată vreo plângere sau denunț cu privire la participarea vreunei alte persoane la săvârșirea infracțiunii reținute în prezenta cauză.

În consecință, instanța de fond a reținut că fapta inculpatului T.G.S., care, în data de 29 iulie 2012, cu aproximație orele 21,30, într-un loc public, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și a unui conflict spontan avut cu victima S.M., a exercitat asupra acesteia acte de violență grave și de mare intensitate, aplicându-i o puternică lovitură de topor la nivelul pieptului, cauzându-i leziuni grave ce au condus la scurt timp la deces, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat, faptă prev. de art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, prima instanță a avut în vedere dispozițiile art. 72 C. pen., procedând în primul rând la reducerea limitelor prevăzute de lege cu 1/3 în baza art. 320

1

alin. 7 C. proc. pen. în continuare, s-a apreciat că reținerea de circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului și aplicarea unei pedepse sub minimul special de 10 ani nu este justificată în raport cu împrejurările concrete ale cauzei.

Recunoașterea pretențiilor civile a fost făcută doar la nivel declarativ și nu există date în sensul că inculpatul ar fi reparat în vreun fel, în mod efectiv, paguba pricinuită; referitor la caracterizarea înaintată de organele de poliție și lipsa antecedentelor penale, instanța de fond a reținut că acestea relevă doar un comportament normal în societate, în limitele legii, și nu o conduită bună într-o asemenea măsură încât să releve că, față de persoana inculpatului, aplicarea unei pedepse sub minimul special ar fi suficientă în realizarea scopului pedepsei și îndeplinirii prevenției speciale și generale. De asemenea, s-a reținut că nu poate fi vorba de o comportare sinceră a inculpatului în condițiile în care a recunoscut săvârșirea faptei în cursul urmăririi penale doar după ce a fost testat cu aparatul poligraf și chiar cu prilejul formulării concluziilor pe fondul cauzei apărătorul ales a susținut că leziunea ar fi fost cauzată prin aruncarea toporului.

Din contră, instanța de fond a reținut caracterul deosebit de grav al infracțiunii săvârșite, violența deosebită a loviturii aplicate și lipsa oricărui motiv pentru comiterea acestei agresiuni extreme; împrejurările ce pledează în favoarea inculpatului, astfel cum au fost reținute în paragraful precedent, au fost însă avute în vedere de către prima instanță, împreună cu acele aspecte ce imprimă faptei un caracter grav, aplicându-i-se inculpatului o pedeapsă orientată totuși spre minimul special prevăzut de lege, respectiv 11 ani - cu posibilitatea de a obține liberarea condiționată după executarea efectivă a 8 ani și 3 luni închisoare. De asemenea, s-a aplicat inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) pe o durată de 5 ani.

Referitor la latura civilă a cauzei s-a reținut că inculpatul a fost de acord cu pretențiile părților civile și având în vedere principiul disponibilității care guvernează sfera pretențiilor civile, inclusiv în cadrul unui proces penal, instanța de fond l-a obligat pe inculpat la plata sumelor în integralitate pretinse de părțile civile.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termen legal, atât inculpatul T.G., cât și părțile civile S.O. și S.G., criticând-o pentru netemeinicie, cei din urmă, doar sub aspectul aplicării unei pedepse greșit individualizate în raport de gravitatea infracțiunii săvârșite și de persoana inculpatului, care reclama o pedeapsă mai aspră.

La termenul de judecată din 5 decembrie 2012, inculpatul, prezent în instanță și beneficiind de asistență juridică calificată din partea apărătorului desemnat din oficiu, a declarat că înțelege să-și retragă apelul declarat.

Prin decizia penală nr. 119 din 5 decembrie 2012 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a luat act că inculpatul T.G. și-a retras apelul declarat împotriva sentinței penale nr. 167 din 26 octombrie 2012 a Tribunalului Suceava.

Inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în apel, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, s-a dispus a fi avansată din fondul Ministerului Justiției.

A fost admis apelul declarat de părțile vătămate S.O. și S.G. împotriva sentinței penale nr. 167 din 26 octombrie 2012 a Tribunalului Suceava, sentință care a fost desființată, în parte, doar sub aspectul laturii penale a cauzei, și în rejudecare a fost condamnat inculpatul T.G., pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prev. de art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicare art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., la pedeapsa de 15 ani închisoare (în loc de 11 ani închisoare).

A fost menținută dispoziția privind pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 71 și 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe o durată de 5 ani, aplicată inculpatului, cât și celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate, care nu sunt contrare deciziei instanței de apel.

A fost dedusă în continuare din pedeapsa aplicată inculpatului T.G. durata arestării preventive de la 26 octombrie 2012 la zi și a fost menținută starea de arest preventiv a acestuia.

Celelalte cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina statului.

A fost respinsă cererea d-nei avocat T.M. de acordare a sumei de 200 lei reprezentând onorariu apărător din oficiu din faza de urmărire penală.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a luat act de manifestarea de voință liber exprimată de inculpat cu privire la retragerea apelului.

Procedând la soluționarea apelului declarat în cauză de către părțile civile S.O. și S.G., prin prisma motivelor invocate și în baza actelor și lucrărilor dosarului, în conformitate cu prevederile art. 371 și 378 C. proc. pen., Curtea a constatat că instanța de fond a reținut o stare de fapt conformă cu realitatea și sprijinită pe interpretarea și analiza judiciară a probelor administrate în cursul urmăririi penale, în contextul în care inculpatul T.G.S. a înțeles să se prevaleze de procedura prev. de art. 320

1

C. proc. pen., dispoziții referitoare la reducerea cu o treime a limitelor pedepsei în cazul „pledării vinovat".

Raportat la situația de fapt reținută, s-a stabilit încadrarea juridică legală a infracțiunii comise de inculpat, ce se circumscrie în drept conținutului constitutiv al infracțiunii de omor calificat, prev. de art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., însă Curtea a apreciat că sancțiunea penală aplicată inculpatului este prea blândă în raport cu natura infracțiunii reținute în sarcina acestuia, cu modalitatea de săvârșire, condițiile concrete în care a fost comisă, urmarea iremediabilă produsă - suprimarea vieții unui seamăn - lipsa vreunei motivații coerente și, eventual, plauzibile, cât și elementele ce caracterizează persoana acestuia.

Acțiunile anteriore agresării victimei și actele de violență exercitate de inculpat în comiterea faptei sunt elemente care nu pot fi omise și care trebuiesc bine evaluate în alegerea pedepsei. S-a apreciat că inculpatul trebuiau să știe că, pe lângă drepturi, are și o serie de datorii, obligații, răspunderi, care caracterizează comportamentul său în fața societății.

Firește, în lumina criteriilor prev. de art. 72 C. pen., gravitatea completă a unei activități infracționale trebuie stabilită consecutiv unui examen aprofundat și cuprinzător al tuturor elementelor interne specifice faptei și făptuitorului.

În speță s-a probat că inculpatul a comis o faptă deosebit de gravă, prin care a adus atingere relațiile sociale ce ocrotesc în primul rând dreptul la viață al persoanei și în plan secund dreptul la integritate corporală și sănătate, sens în care s-a acordat însemnătatea cuvenită modalității în care a fost săvârșită infracțiunea de către inculpat, care a suprimat viața consăteanului său prin aplicarea unei lovituri puternice cu toporul în zona pieptului, în timp ce victima se afla în poziție orto - sau clinostatism, după ce în prealabil a fugărit-o și agresat-o, precum și atitudinii acestuia după momentul imediat comiterii faptei și anume că s-a deplasat la domiciliul său, unde conform propriilor declarații s-a schimbat de haine, apoi s-a spălat pe mâini de sânge, ceea ce denotă pe de o parte încercarea sa de a nu fi descoperit, dar și disprețul total față de victimă.

Pe de altă parte, a arătat instanța de apel, deși inculpatul s-a prevalat de procedura simplificată prev. de art. 320 C. proc. pen., este de observat, așa cum corect a reținut prima instanță, că ulterior acesta a recunoscut nuanțat săvârșirea faptei puse în sarcina sa, ceea ce denotă că nu a înțeles pe deplin gravitatea acțiunilor sale și importanța valorii lezate.

Ori, fapta pentru care inculpatul T. a fost trimis în judecată și condamnat de instanța de fond, este neîndoielnic foarte gravă, însă în operațiunea complexă a individualizării tratamentului penal, Curtea ținând cont de criteriile anterior menționate a apreciat că resocializarea sa viitoare pozitivă este posibilă prin majorarea cuantumului pedepsei ce i-a fost aplicată, cu menținerea modalității de executare a pedepsei pentru care a optat prima instanță.

În acest context, Curtea a considerat că doar în această manieră avertismentul dat de instanță, prin soluția de condamnare, va fi de natură să-l facă pe inculpat să conștientizeze pe viitor că legiuitorul ocrotește valorile sociale, că orice atingere adusă acestora este sancționată aspru și că el ca destinatar al normelor de drept care îi sunt accesibile, are obligația de a le respecta întocmai, de a evita conjuncturile care l-ar putea cantona într-o situație contrară legii, în caz contrar, va răspunde ca și în cazul de față.

În ceea ce privește solicitarea d-nei avocat T.M. de acordare a sumei de 200 lei, reprezentând onorariu apărător din oficiu din faza de urmărire penală, adresată direct instanței de apel, Curtea a constatat că aceasta este neîntemeiată, urmând a fi respinsă, întrucât o atare cerere nu a fost formulată în fața primei instanțe la primul termen de judecată cu procedura completă, conform art. 4 alin. (1) din Protocolul privind stabilirea onorariilor pentru avocați care acordă asistență juridică în materie penală încheiat între Ministerul Justiției și U.N.B.R.

Împotriva acestei hotărâri au declarat, în termen legal, recurs părțile civile S.O. și S.G. precum și inculpatul T.G.S.

Părțile civile au solicitat, în latură penală, majorarea pedepsei aplicate inculpatului, apreciind că, în raport cu fapta comisă, 15 ani închisoare sunt neîndestulători (caz de casare prervăzut art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.), iar cu privire la latura civilă a cauzei, au solicitat majorarea cuantumului despăgubirilor, apreciate ca fiind neîndestulătoare fată de cheltuielile ocazionate cu înmormântare și pomenirea victimei (caz de casare prervăzut art. 385

9

alin. (1) pct. 172 C. proc. pen.).

Inculpatul a solicitat o reindividualizare a pedepsei, în sensul reducerii acesteia la cuantumul stabilit de instanța de fond (caz de casare prevăzut art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.).

Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând recursurile declarate în raport cu cazurile de casare invocate- art. 385

9

alin. (1) pct. 14 și pct. 172 C. proc. pen., dar și în raport cu prevederile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., apreciază că acestea sunt nefondate.

În speță s-a reținut că inculpatul T.G.S. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat și a solicitat să fie judecat conform art. 320

1

C. proc. pen., recunoscând săvârșirea faptei și solicitând ca judecata să se facă în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, acesta fiind condamnat astfel cum deja s-a arătat detaliat în partea expozitivă a prezentei decizii.

În ce privește pedepsa stabilită, în condițiile aplicării prevederilor art. 320 C. proc. pen., se apreciază a fi fost judicios individualizată de instanța de apel încât cererea inculpatului vizând reducerea (pe motiv că ar fi prea aspră) și cererea părților civile vizând majorarea (pe motiv că este prea mică) se învederează a fi neîntemeiate.

În raport cu gradul ridicat de pericol social al faptei - inculpatul săvârșind o infracțiune de o gravitate extremă, fapta sa aducând atingere relațiilor sociale care se constituie și se desfășoară în legătură cu apărarea dreptului la viață al fiecărei persoane- reflectat de modul în care acesta a conceput- o și săvârșit-o - a aplicat victimei o puternică lovitură de topor în zona pieptului rezultă că instanța de apel a făcut o justă și corectă individualizare a pedepsei și a apreciat corect, în deplin acord cu criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., că 15 ani închisoare reprezintă un cuantum necesar și suficient realizării dublei finalități a pdepsei (art. 52 C. pen.) - reeducarea inculpatului și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Or, în acest context, înalta Curte consideră că doar în această manieră avertismentul dat de instanță, prin soluția de condamnare a a inculpatului la pedepsa de 15 ani închisoare va fi de natură să-l facă pe inculpat să conștientizeze pe viitor că legiuitorul ocrotește valorile sociale, că orice atingere adusă acestora este sancționată aspru și că el, ca destinatar al normelor de drept care i sunt accesibile, are obligația de a le respecta întocmai, de a evita conjuncturile care l-ar putea cantona într-o situație contrară legii, iar în caz contrar, va răspunde, ca și în cazul de față.

Prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni nu se rezumă numai la împiedicarea condamnatului de a comite alte încălcări ale legii penale, ci are ca scop și atenționarea celorlalți destinatari ai legii penale de a nu comite astfel de încălcări, fiind astfel satisfăcute atât scopul imediat cât și scopul mediat al pedepsei . Nu se poate vorbi de scopul preventiv al pedepsei, înțelegând prin aceasta numai dezideratul împiedicării condamnatului de a săvârși noi infracțiuni, ignorându-se valențele educative și intimidante ale pedepsei pronunțate, față de ceilalți membri ai societății.

O reindividualizare a pedepsei, astfel cum solicită recurentul inculpat (în sensul reducerii) și cum solicită părțile civile (în sesnul majorării) nu se justifică avându-se în vedere pericolul social al faptei comise, scopul pedepsei, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen., putând fi realizat prin executarea pedepsei aplicate de instanța de apel.

Cererea părților civile- de majorare a cuantumului despăgubirilor acordate - formulată direct în recurs nu poate fi primită.

Prin cererea olografă depusă la dosar la termenul din 22 octombrie 2012 ( fila 46 dosar instanță fond), părțile civile S.O. și S.G. au arătat că participă în proces ca părți civile cu sumele de 10.000 lei daune materiale și 40.000 lei daune morale.

Totodată, în declarația dată de inculpat la același termen (22 octombrie 2012, fila 50 dosar fond), acesta a arătat:" sunt de acord cu pretențiile civile formulate în scris la termenul de astăzi, cerere pe care am citit-o împreună cu avocatul meu".

În aceste condiții, instanța de fond, având în vedere și principiul disponibilității care guvernează sfera pretențiilor civile, a admis în totalitate cererea părților civile S.O. și S.G. și a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 50.000 lei cu titlu de daune morale și materiale către acestea ; această soluție- întrucât reprezintă, în realitate, un acord (o tranzacție ) între părțile litigante (inculpat / părți civile), expresie a principiului disponibilității (după cum judicios a apreciat instanța de fond)- nu putea fi, în principiu, cenzurată, chiar dacă aceasta i s-ar fi cerut!, nici de instanța de apel; cu atât mai puțin sus - arătata soluție ar putea fi cenzurată- dându-se curs unei obiecțiuni de legalitate formulată de părțile civile «omisso medio»- în recursul de față, aspect sub care este decisiv a se observa că, potrivit susținerilor apărării (avocat ales O.A., fila 2 decizie în apel), " apelul părților civile S.G. și S.O. a vizat exclusiv latura penală a cauzei".

Față de cele expuse și neconstatându-se incidența în cauză nici a altor temeiuri de casare, care să poată fi luate în considerare din oficiu, urmează ca, în baza art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurile declarate de de părțile civile S.O., S.G. și de inculpatul T.G.S. să fie respinse ca nefondate, cu obligarea la plata cheltuielilor judiciare către stat, după cum urmează:

- câte 50 lei, părțile civile S.O., S.G.;

- 500 lei, din care suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției, inculpatul T.G.S.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de părțile civile S.O., S.G. și de inculpatul T.G.S. împotriva Deciziei penale nr. 119 din 5 decembrie 2012 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 30 iulie 2012 la 17 aprilie 2013.

Obligă recurentele părți civile la plata sumei de câte 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 17 aprilie 2013.