ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2913/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2913/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

în baza

lucrărilor de la dosar, constată următoarele :

Prin ordonanța

nr 113/P/2007 din 4 ianuarie 2008 a Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul

Teritorial Alba lulia, s-a dispus în baza art. 249 C. proc. pen. raportat la

art. 11 pct. 1 lit. b) și art. 10 lit.

b

1

)

C. proc. pen., art. 18

1

C. pen., art. 91 C. pen., art. 112

lit.

f) C. pen. combinat cu art. 118 alin. (1) lit. e) și alin. (4) C. pen.:

scoaterea de sub urmărire penală a numitului C.M., pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 20 raportat la art. 15 din Legea 78/2000 și art.

13

2

din Legea 78/2000 combinat cu art. 248 C. pen. și aplicarea

sancțiunii cu caracter administrativ a amenzii în sumă de 1.000 lei

stabilindu-se, totodată și cheltuieli judiciare în sumă de 100 lei.

De

asemenea, s-a dispus confiscarea specială a sumei de 100

lei, formată din două bancnote a câte 50 lei

fiecare; s-a disjuns cauza și

s-a declinat competența în favoarea

Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba lulia sub aspectul infracțiunii de

fals material in înscrisuri oficiale prev: de art. 288 alin. (1) C. pen.

Pentru

a se dispune astfel, s-a reținut că învinuitul în calitate de contabil-șef și

având gradul de comisar-șef în cadrul Serviciului Financiar-Contabilitate al

I.PJ. Alba, a dispus înregistrarea în evidențele contabile ale unității și

plata facturii nr. 58 din 27 iulie 2007 emisă de SC D.& D.T.P. Alba lulia,

administrată de D.T., în care a fost menționată efectuarea unor servicii pentru

autoturismele IPJ Alba, deși în realitate acestea nu s-au prestat în

totalitate, acesta dobândind, în schimb, o anvelopă marca "Montana"

în valoare de 98 lei.

S-a mai

reținut că, în perioada 2003-2007, învinuitul a cumpărat

pentru IPJ Alba piese și componente auto de la SC

P.I.V.

SRL Alba lulia, administrată

de M.N., majorând fictiv prețul

produselor.

În

cauză, în urma cercetărilor efectuate, s-a constatat incidența dispozițiilor

art. 10 lit. b

1

) C. proc. pen., întrucât învinuitul nu avea

antecedente penale, prejudiciul cauzat de acesta a fost modic și s-a recuperat

integral, iar fapta avea un grad redus de pericol social.

Împotriva

acestei ordonanțe a formulat plângere în termen legal, C.M., criticând soluția

adoptată de procuror pentru nelegalitate și netemeinicie. Acesta a susținut că

procurorul, pe parcursul urmăririi penale, nu a făcut aplicabilitatea

principiului liberei aprecieri a probelor, acordând atenție deosebită unor

probe singulare care nu se coroborau cu apărările pe care Ie-a făcut.’

Prin ordonanța nr. 21/11/2 din 12 februarie 2008

procurorul-șef al DNA, S

erviciul Teritorial Alba lulia, în temeiul art.

275 C. proc. pen., art. 278

1

C. proc. pen. a respins plângerea

petiționarului C.M., constatând că în cauză subzistă comiterea infracțiunilor

pentru care i-a fost aplicată acestuia sancțiunea amenzii administrative,

acestea fiind dovedite cu declarațiile mai multor persoane, apreciind că din

confruntarea petiționarului cu martorul D.T. a rezultat fără echivoc săvârșirea

faptelor reținute, cu forma de vinovăție a intenției.

Prin

sentința penală nr. 47 din 10 aprilie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Alba

lulia, secția penală s-a dispus, în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a)

C. proc. pen., respingerea ca nefondată a plângerii formulată de petiționarul C.M.

împotriva ordonanței

nr. 21/11/2 din 12

februarie 2008 și a ordonanței nr. 113/P/ 2007 din 4

ianuarie 2008.

Prin

aceeași sentință s-a dispus, obligarea petiționarului la plata sumei de 50 lei

cu titlul de cheltuielile judiciare către stat.

Pentru

a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că petiționarul C.M. a depus și

înregistrat la 13 martie 2008 o plângere prin care a solicitat desființarea

ordonanțelor anterior menționate, trimiterea cauzei spre rejudecare și , pe

fond, achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d)

C. proc. pen. pentru faptele ce i se impută. A mai solicitat restituirea sumei

de 100 lei reținută în vederea confiscării, în temeiul art. 112 lit. f)

raportat la art. 118 alin. (1) lit. e) și alin. (4) C. pen.

în

motivarea plângerii petiționarul a arătat că cele două ordonanțe sunt nelegale

și netemeinice deoarece în mod greșit s-a reținut că ar fi săvârșit faptele ce

i se impută, ca urmare a interpretării eronate și ignorării unor probe aflate

la dosar. A mai susținut că nu a avut intenția de a achiziționa anvelopa fără a

o plăti, doar că la data de 19 iulie 2007 ajungând la societatea comercială

respectivă nu a avut suficienți bani

asupra

sa . Ulterior, având probleme personale și fiind ocupat la serviciu, a uitat să

plătească prețul anvelopei, iar martorul D.T., fără să-l

anunțe, a

întocmit factura pentru IPJ Alba, în care a trecut și prețul anvelopei.

Petiționarul a mai susținut că a vizat factura în necunoștință de cauză, iar la

21 august 2007 fiind sunat de martorul D.T. care i-a spus să-i achite

contraloarea anvelopei, întrucât are un control, s-a conformat. Ulterior a aflat

că, fără știrea sa, martorul D. a trecut pe factura nr. 5R din 27 iulie 2007,

în contul anvelopei, servicii prestate pentru IPJ Alba, împrejurare confirmată

de martorii D.T. și D.P.

Petiționarul

a conchis susținând că faptele ce i s-au reținut în sarcină nu întrunesc

elementele constitutive ale vreunei infracțiuni sub aspectul laturii obiective

și subiective, astfel că în cauză se impunea desființarea celor două ordonanțe

și în urma judecării cauzei, achitarea sa și înlăturarea măsurii confiscării speciale.

Curtea

de Apel Alba lulia, examinând actele existente la dosarul cauzei, a constatat

că starea de fapt relevată cu ocazia cercetărilor a fost corect reținută de

către procuror.

Astfel

s-a reținut că in calitatea sa de contabil-șef la IPJ Alba

cunoștea faptul că SC D.D.T.P. Alba lulia este

societatea cu care IPJ

Alba are contract de prestări servicii și că

această societate nu vinde piese auto persoanelor fizice fără a efectua și

prestări servicii. Deși petiționarul achiziționase la data de 19 iulie 2007 o

anvelopă auto fără să plătească, pe considerentul că nu a avut în acea zi

suficienți bani la el, s-a constatat din probele administrate la dosarul cauzei

că, ulterior, la

data de 21 august 2007,

acesta a plătit-o, la solicitarea expresă a martorului

D.T.

Prima

instanță a înlăturat ca nerealiste susținerile petiționarului potrivit cărora

nu ar fi avut timp să achite contravaloarea anvelopei sunt constatând din

cronologia faptelor că acesta nici nu a avut intenția de a o achita.

Analizând

declarațiile martorilor D.T., D.P. și

V.E.

prin coroborare cu celelalte probe existente la dosar, prima

instanță a

constatat că s-a dovedit faptul că petiționarul a săvârșit faptele pentru care

a fost sancționat administrativ și că, în speță,

infracțiunea subzistă atât sub aspectul laturii obiective cât și sub

aspectul

laturii subiective.

Împotriva

sentinței penale sus-menționate au formulat recurs de Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul

Teritorial Alba lulia, și petiționarul C.M., criticând hotărârea pentru

nelegalitate și netemeinicie în limita argumentelor detaliate în cuprinsul

practicalei prezentei decizii.

Pe

rolul Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a înregistrat

dosarul nr. 44757/2008, cu termen la 22 septembrie 2008.

Examinând recursurile declarate de Parchetul de

pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională

Anticorupție, Serviciul Teritorial Alba lulia, și de petiționarul C.M., sub

toate

aspectele conform art. 385

6

alin.

(3) coroborat cu art. 385

14

C. proc. pen.

, Înalta Curte

apreciază că acestea sunt fondate, pentru următoarele considerente:

Potrivit

dispozițiilor art. 275 C. proc. pen., împotriva măsurilor și actelor de

urmărire penală pot face plângeri părțile și orice alte persoane, chiar străine

de cauză, dacă prin măsurile sau actele respective s-a produs o vătămare

intereselor lor legitime.

Așadar,

obiectul unor astfel de plângeri îl constituie fie o măsură sau un act,

intervenite în cursul efectuării activității de urmărire penală, fie un act

efectuat înainte de începerea urmăriri penale, cum ar fi rezoluția de

neîncepere a urmăririi penale. Totodată, legiuitorul a statuat că procurorul

ierarhic superior, rezolvă, conform art. 278 C. proc. pen., plângerea împotriva

actelor efectuate de procuror ori efectuate de organele de cercetare penală, pe

baza dispozițiilor date de procuror.

Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen.

, „după respingerea plângerii făcute conform art.

275-278 împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței

ori, după caz, a rezoluției de clasare, de

scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de

procuror, persoana vătămată,

precum și orice alte persoane ale căror

interese legitime sunt vătămate

pot face

plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către

procuror

a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și art. 278,la judecătorul de la

instanța căreia i-ar reveni potrivit legii competența să judece cauza în prima

instanță".

Î

n cauza de față se constată că sentința penală nr.

47 din 10 aprilie

2008 pronunțată de Curtea de Apel Alba lulia este

lovită de nulitate absolută, fiind dată cu încălcarea dispozițiilor legale

privind competența materială, cazul de casare incident fiind dispozițiile art.

385

9

pct. 1 C. proc. pen.

Astfel,

potrivit art. 2 din Legea nr. 364/2004 privind organizarea și funcționarea

poliției judiciare, structura acesteia este constituită din ofițeri și agenți

de poliție specializați în efectuarea activităților de constatare a

infracțiunilor, de strângere a datelor în vederea începerii urmăririi penale și

de cercetare penală.

Același

text de lege stabilește că ofițerii și agenții de poliție menționați au

calitatea de organe de cercetare ale poliției judiciare, caii tate stabilită și

prin Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 617 din 29.12.2003

emis în aplicarea prevederilor art. 27 din Legea nr. 218/2002 si ale art. 201

alin. (3) C. proc. pen.

De

asemenea, conform art. 27 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 218/2002,

infracțiunile săvârșite de polițiști care au

calitatea de organe de cercetare

ale poliției judiciare se judecă în

primă instanță de către curțile de apel dacă fac parte din corpul ofițerilor de

poliție cu gradul profesional de la comisar-șef de poliție la subinspector de

poliție.

În

speță, petiționarul, deși are gradul de comisar-șef, nu face

parte din poliția judiciară

, așa cum rezultă din adresa nr. 16387 (fila 26

vol.

I dos u.p.) emisă la 6 septembrie 2007 de către Ministerul Internelor și

Reformei Administrative, lnspectoratul General al Poliției Române,

Inspectoratul de Poliție al Județului Alba,

Serviciul Management Resurse

Umane.

Prin

urmare competența de soluționare a plângerii formulate de petiționarul C.M.

revenea instanței stabilită potrivit dreptului comun, respectiv Judecătoriei

Alba lulia, petiționarul neavând deci calitate de ofițer de poliție judiciară, fapt

ce ar fi atras competența Curții de Apel Alba pentru soluționarea plângerii

formulată în baza dispozițiilor art. 2781 C. proc. pen.

Față de

această situație, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 297 alin. (2) C.

proc. pen., hotărârea primei instanțe fiind lovită de nulitate, întrucât s-a

pronunțat cu încălcarea evidentă a dispozițiilor legale anterior menționate

privind competența după materie și calitatea persoanei.

Fată de considerentele mai sus-enuntate, Înalta

Curte constată că

recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de

Casație și Justiție, Direcția

Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Alba

lulia, și de

petiționarul C.M. sunt fondate, urmând a fi admise ca atare, în baza

dispozițiilor art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen., iar pe cale

de consecință va casa sentința penală nr. 47 din 10 aprilie 2008 a Curții de

Apel Alba lulia, secția penală, și va dispune trimiterea cauzei spre competentă

soluționare la Judecătoria Alba-lulia.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE

Admite

recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Alba lulia, și

de petiționarul C.M. împotriva sentinței penale nr. 47 din 10 aprilie 2008 a

Curții de Apel Alba lulia, secția penală.

Casează sentința penală sus-menționată și

dispune trimiterea cauzei spre competentă soluționare la Judecătoria Alba

lulia.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 22 septembrie 2008.