ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1027/2013
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1027/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului
penal de față;
Examinând actele și
lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 21 martie 2013 pronunțată
în Dosarul nr. 2216/2/2013 (950/2013), în baza art. 103 alin. (2) din Legea nr.
302/2004, Curtea de Apel București, secția a II-a penală a dispus arestarea
persoanei solicitate Ș.S.A., pe o perioadă de 5 zile, de la 22 martie 2013 până
la 26 martie 2013 inclusiv, în vederea prezentării mandatului european de
arestare.
Pentru a pronunța
această încheiere, instanța a reținut, în esență, că la data de 21 decembrie
2012 s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București
solicitarea autorităților judiciare germane, privind punerea în executare a
mandatului european de arestare emis de către autoritățile judiciare germane în
vederea efectuării urmăririi penale față de recurentul persoană solicitată,
pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută în art. 263 C. pen.
german.
Persoana solicitată a
fost prezentată Curții de Apel București, pentru a se dispune conform art. 103
alin. (2) din Legea nr. 302/2004, ocazie cu care Curtea a constatat că persoana
solicitată a fost reținută în baza unei semnalări introdusă în Sistemul
Informatic Schengen, conform art. 100 alin. (1) din Legea nr. 302/2004,
republicată.
S-a reținut că
infracțiunea pentru care se solicită predarea este menționată la art. 96 alin.
(1) pct. 20 din Legea nr. 302/2004 și, față de natura acestei infracțiuni
instanța a apreciat ca întemeiată solicitarea parchetului de arestare a
persoanei solicitate pe o durată de 5 zile, existând temerea că aceasta ar
putea încerca să se sustragă de la executarea mandatului european de arestare.
Totodată, Curtea a
apreciat că nu se poate dispune obligarea de a nu părăsi localitatea,
neexistând suficiente garanții pentru executarea mandatului european de
arestare.
Împotriva Încheierii
din 21 martie 2013 pronunțată în Dosarul 2216/2/2013 de Curtea de Apel
București, secția a II-a, a declarat recurs persoana solicitată Ș.S.A. Recursul
nu a fost motivat în scris.
Concluziile
apărătorului ales al recurentului și ale reprezentantului Ministerului Public
au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai
fi reluate.
Înalta Curte de
Casație și Justiție, examinând încheierea atacată în raport cu criticile
formulate, precum și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept,
conform art. 385 alin. (3) C. proc. pen., constată că aceasta este temeinică și
legală.
În cauză, instanța de
fond a fost sesizată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, în
conformitate cu dispozițiile art. 102 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, în
vederea luării măsurii arestării și predării recurentului persoană solicitată
Ș.S.A., în cadrul procedurii de punere în executare a unui mandat european de
arestare emis de autoritățile judiciare germane pe numele acestuia.
Se constată că
instanța de fond a procedat în acord cu dispozițiile art. 101 alin. (1) din
Legea nr. 302/2004, care stabilește că, în caz de urgență, prin excepție de la
dispozițiile art. 100 ale aceleiași legi, măsura reținerii poate fi dispusă pe
baza semnalării transmise prin Interpol, care nu echivalează cu mandatul
european de arestare.
Totodată, în mod
corect, prima instanță a făcut aplicarea prevederilor art. 103 alin. (2) din
Legea nr. 302/2004, potrivit cărora, dacă persoana a fost reținută în baza art.
10 din aceeași lege Judecătorul poate dispune, prin încheiere motivată, pe baza
semnalării transmise prin Interpol, arestarea persoanei solicitate sau
obligarea de a nu părăsi localitatea pe o durată de 5 zile, caz în care
instanța amână cauza și fixează un termen de 5 zile pentru prezentarea de către
procuror a mandatului european de arestare, însoțit de traducerea în limba
română.
În cauză, s-a
constatat că persoana solicitată a fost prezentată Curții de Apel București,
pentru a se dispune potrivit art. 103 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, ocazie
cu care Curtea a constatat reținerea acestei persoane în baza unei semnalări
introdusă în Sistemul Informatic Schengen, conform art. 100 alin. (1) din Legea
nr. 302/2004, republicată și a stabilit că infracțiunea pentru care se solicită
predarea, aceea de înșelăciune, este menționată la art. 96 alin. (1) pct. 20
din Legea nr. 302/2004.
Contrar celor
susținute de recurent, Înalta Curte constată că prima instanță i-a adus
acestuia la cunoștință faptul că la dosar nu este depus mandatul european de
arestare, împrejurare față de care se va acorda termen, precum și faptul că
procedura preliminară prevede punerea în discuție a arestării sale preventive
pe o perioadă de 5 zile sau obligarea sa de a nu părăsi localitatea până la
sosirea mandatului european de arestare, tradus în limba română.
Mai mult decât atât,
în dezacord cu cele arătate de recurent, se reține că acesta a fost audiat
potrivit cu prevederile art. 103 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, iar la
interpelarea instanței, a arătat că este de acord să fie predat autorităților
judiciare germane, consimțământul său fiind consemnat într-un proces-verbal
atașat la dosarul cauzei.
Astfel, instanța de
recurs constată că, în mod întemeiat a dispus prima instanță arestarea
recurentului, în raport de îndeplinirea în cauză a condițiilor prevăzute de
art. 100, art. 101 și art. 103 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, văzând și
împrejurarea că infracțiunea pentru care s-a solicitat predarea este menționată
la art. 96 alin. (1) pct. 20 din același act normativ.
Față de natura
acestei infracțiuni, Înalta Curte apreciază că, în mod corespunzător s-a
considerat de către instanța de fond că solicitarea parchetului privind
arestarea persoanei solicitate pe o durată de 5 zile este întemeiată, existând
temerea că aceasta ar putea încerca să se sustragă de la executarea mandatului
european de arestare.
În considerarea
dispozițiilor legale arătate anterior, Înalta Curte, în acord cu prima
instanță, apreciază ca fiind corectă dispoziția instanței de fond de a se
respinge cererea de luare a măsurii obligării recurentului de a nu părăsi
localitatea, întrucât, față de gravitatea infracțiunii pentru care s-a emis
mandatul european de arestare, nu există suficiente garanții pentru executarea
mandatului european de arestare.
Față de aceste
considerente, constatând că încheierea atacată este temeinică și legală, fiind
și motivată corespunzător, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul
declarat de persoana solicitată Ș.S.A.
Împotriva Încheierii
din 21 martie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată
în Dosarul nr. 2216/2/2013 (950/2013).
Cheltuielile
judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul parțial cuvenit apărătorului
desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului
Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de persoana solicitată Ș.S.A. împotriva Încheierii
din 21 martie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată
în Dosarul nr. 2216/2/2013 (950/2013).
Cheltuielile
judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul parțial cuvenit apărătorului
desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului
Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 25 martie 2013.
Procesat de GGC - LM