ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1208/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 28 martie 2013 a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe, sub nr. 2409/2/2013, sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, privind arestarea persoanei solicitate D.F.C., cetățean român, în conformitate cu dispozițiile art. 102 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, în vederea punerii în executare a mandatului european de arestare emis la data de 24 noiembrie 2012 de către autoritățile judiciare italiene. În ședința publică din data de 28 martie 2013, Curtea a procedat la verificarea identității persoanei solicitate și a informării acesteia despre motivul reținerii, persoana solicitată neridicând obiecții privind identitatea.

Analizând înscrisurile din dosar din perspectiva dispozițiilor art. 103 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, Curtea a constatat următoarele: La data de 27 martie 2013 a fost înaintată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, semnalarea existentă în Sistemul Informatic Schengen introdusă în baza unui mandat european de arestare emis la data de 24 noiembrie 2012, de către autoritățile judiciare italiene, față de numitul D.F.C., cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de furt prev. de art. 110, 628 C. pen. italian. Prin ordonanța de reținere din 28 martie 2013 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-a procedat la reținerea persoanei solicitate D.F.C., pe o durată de 24 de ore, în conformitate cu art. 100 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Din mențiunile cuprinse în semnalarea introdusă în Sistemul Informatic Schengen și în formularele A și M corespunzătoare, atașate semnalării (a căror traducere în limba română a fost depusă la dosar) rezultă că pe numele persoanei solicitate D.F.C. a fost emis la data la data de 24 noiembrie 2012 mandatul european de arestare, de către autoritățile judiciare italiene, respectiv Tribunalul Trieste. În fapt, s-a reținut că persoana solicitată D.F.C., în complicitate, a furat un colier de aur în valoare de 5.000 de euro purtat de H.M.. Persoana solicitată a așteptat complicele într-o mașină VW, iar celelalte persoane, după ce au urmărit și încercuit victima, au împins-o într-o ușă și au furat colierul, apoi au ajuns la D.F.C., s-au urcat în mașină și apoi au plecat.

În drept, s-a reținut că faptele de care este acuzată persoana solicitată sunt prevăzute de art. 110 și 628 C. pen. italian. Constatând că în cauză sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 103 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, pentru a se asigura punerea în executare a mandatului european de arestare în sensul de a se preîntâmpina sustragerea persoanei solicitate D.F.C., Curtea a apreciat necesară arestarea acestuia pe o durată de 5 zile, perioadă în care procurorul va asigura prezentarea mandatului european de arestare, tradus în limba română. Împotriva încheierii de ședință din data de 28 martie 2013 a declarat recurs persoana solicitată D.F.C., criticând hotărârea atacată pentru netemeinicie și ne/egalitate, arătând în esență că în cauză se putea dispune măsura obligării de a nu părăsi localitatea în considerarea stării sale de sănătatea și a faptului că nu există indicii că, odată lăsat în libertate, s-ar sustrage de la procesul penal.

Examinând încheierea atacată în raport de criticile formulate, cât și din oficiu, sub toate aspectele cauzei, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce urmează: În raport de dispozițiile art. 103 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, prin încheiere motivată, pe baza semnalării transmise prin Interpol, față de persoana solicitată se poate dispune măsura arestării sau a obligării de a nu părăsi localitatea, pe o perioadă de 5 zile, termen până la care procurorul trebuie să prezinte mandatul european de arestare. La alegerea măsurii restrictive de libertate, dispozițiile Legii nr. 302/2004 se coroborează cu dispozițiile C. proc.

pen. care, în alin. (8) al art. 136 arată că „alegerea măsurii ce urmează a fi luată se face ținându-se seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracțiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana față de care se ia măsura." Înalta Curte constată că persoana solicitată este cercetată de autoritățile italiene cu privire la faptul că aceasta, în complicitate cu alte persoane, a furat un colier de aur în valoare de 5.000 de euro purtat de H.M.. Persoana solicitată a așteptat complicele într-o mașină VW, iar celelalte persoane, după ce au urmărit și încercuit victima, au împins-o într-o ușă și au furat colierul, apoi au ajuns la D.F.C., s-au urcat în mașină și au plecat.

Față de situația de fapt reținută, Înalta Curte apreciază că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 146 C. proc. pen. pentru a se dispune măsura arestării preventive. Astfel, se are în vedere faptul că implicarea inculpatului în activitatea reținută nu a fost conjuncturală, faptele presupus a fi fost săvârșite precum și consecințele produse sunt grave iar, în raport de acestea, și reținând faptul că a fost emis un mandat de european de arestare de către autoritățile italiene și pentru prevenirea sustragerii persoanei solicitate de la procesul penal, luarea măsurii arestării preventive este justificată. Față de situația medicală a inculpatului Înalta Curte apreciază că nu există temeiuri rezonabile care să releve motive serioase că menținerea sa în stare de arest i-ar pune în pericol viața sau sănătatea având în vedere boala de care suferă, tratamentul medicamentos și regimul alimentar necesar.

Așa fiind, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat recursul formulat de persoana solicitată D.F.C. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată D.F.C. împotriva încheierii din 28 martie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 2409/2/2013. Obligă recurentul persoană solicitată la plata sumei de 360 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 160 RON, reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi, 5 aprilie 2013.