ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2304/2013

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 319/F din 20 iunie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 4345/2/2013 (2080/2013), s-a admis cererea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București. S-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare, emis la data de 21 iunie 2006 de Procuratura Stuttgart, sub nr. 123 ARH 728/06 (pe baza mandatului de arestare nr. 26 Gs 875/06 emis de Judecătoria Stuttgart la data de 13 iunie 2006) - Republica Federală Germania, față de persoana solicitată G.N.L. S-a dispus arestarea, în vederea predării, a persoanei solicitate G.N.L., pe o perioadă de 24 zile, de la 24 iunie 2013, până la data de 17 iulie 2013, inclusiv și s-a dispus emiterea mandatului de arestare.

S-a constatat că persoana solicitată nu și-a exprimat consimțământul în vederea predării. S-a constatat că persoana solicitată a fost reținută și arestată din data de 18 iunie 2013. S-a dispus predarea persoanei solicitate G.N.L., către autoritățile judiciare germane, cu respectarea regulii specialității. S-a constatat că persoana solicitată a declarat că, în situația în care se va pronunța împotriva sa o pedeapsă privativă de libertate, dorește să execute pedeapsa în Republica Federală Germania; Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului. Pentru a decide astfel, instanța de fond a reținut că, prin sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în temeiul art. 102 din Legea nr. 302/2004 (republicată), s-a solicitat arestarea persoanei solicitate G.N.L.

având în vedere semnalarea transmisă prin Sistemul Informatic Schengen, din care rezultă că împotriva persoanei solicitate, autoritățile judiciare germane, au emis un mandat european de arestare la data de 21 iunie 2006 pentru săvârșirea infracțiunii de falsificare mijloace de plată, prevăzută de art. 220A, 205, 152A alin. (1). alin. (4), 152B alin. (1), alin. (2), alin. (4), 270, 263, 263A, 317 C. pen. german. Față de persoana solicitată s-a luat măsura reținerii de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București prin Ordonanța nr. 43 din data de 19 iunie 2013, pentru 24 de ore, de la 18 iunie 2013, ora 23,30 până la 19 iunie 2013, ora 23,30.

La dosarul cauzei s-au depus, în susținerea sesizării, următoarele înscrisuri: Ordonanța de reținere nr. 43 din 19 iunie 2013 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București; procesul - verbal din data de 19 iunie 2013 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, prin care este identificată persoana solicitată în baza CI seria x nr. x, eliberată la data de 15 august 2008 de S.P.C.E.P. S4, în care se consemnează aducerea la cunoștință a obiectului solicitării autorităților germane, se consemnează susținerile persoanei solicitate cu privire la faptele imputate, se consemnează datele despre situația familială și personală a persoanei solicitate; procesul - verbal din data de 18 iunie 2013 de depistare a persoanei solicitate în trafic, aceasta fiind condusă la sediul D.G.P.M.

București; copia cărții de identitate; sesizarea Biroului S.I.R.E.N.E. din Germania, din care reiese că mandatul european de arestare a fost emis la data de 29 iunie 2006; fișa de cazier judiciar. La termenul din 19 iunie 2013, instanța a procedat la audierea persoanei solicitate, în prezența unui avocat desemnat din oficiu, persoana solicitată arătând că nu are obiecțiuni cu privire la identitatea sa, cunoaște motivul reținerii și i s-au adus la cunoștință motivele pentru care este urmărită și arată că este de acord să fie predată autorităților germane pentru a clarifica situația sa judiciară în raport cu infracțiunea de care este acuzată, dar în urma unui demers de bunăvoie, iar nu prin emiterea unui mandat de arestare.

Instanța de fond a constatat că solicitarea de arestare provizorie s-a făcut în baza unei semnalări S.I.S., conform art. 101 din Legea nr. 302/2004, în regim de urgență, această semnalare fiind însoțită de datele cerute de art. 86 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 (republicată), cu referire la mandatul european de arestare, dar au fost atașate și formularele necesare (A și M) prevăzute de art. 94 și art. 95 din Convenția de Aplicare a Acordului Schengen, astfel că această semnalare echivalează, în speță, cu existența unui mandat european de arestare, datele comunicate și atașate semnalării, fiind suficiente pentru a justifica arestarea în caz de urgență, pe o perioadă de 5 zile, așa cum prevede art. 103 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 (republicată).

În cauză, s-a solicitat autorităților germane transmiterea mandatului european de arestare, motiv pentru care s-a fixat un termen la 20 iunie 2013, pentru ca acesta să fie prezentat Curții, tradus în limba română. Pentru termenul fixat la data de 20 iunie 2013, a fost depus la dosar mandatul european de arestare nr. 123 ARH 728/06 emis la data de 21 iunie 2006 de către Procuratura Stuttgart (pe baza mandatului de arestare nr. 26 Gs 875/06 emis la data de 13 iunie 2006 de Judecătoria Stuttgart) - Republica Federală Germania, solicitându-se punerea în executare a acestuia față de persoana solicitată G.N.L., arestarea persoanei solicitate în vederea predării și predarea persoanei solicitate către autoritățile judiciare germane, motivat de faptul că aceasta este urmărită penal pentru comiterea pe teritoriul Germaniei a infracțiunilor de delicte de spionare de date comise împreună cu alte persoane, prevăzute de art. 202a, 205 C. pen.

german, cum și a infracțiunilor de falsificare de cârduri de plată cu funcție de garanție comise împreună cu alte persoane, în scop lucrativ și în grup infracțional organizat, de fiecare dată în concurs formal de fraudă informatică comisă împreună cu alte persoane, în scop lucrativ și în grup infracțional organizat, prevăzute de art. 152 a alin. (1), alin. (4), 152 b alin. (1), alin. (2), 270, 263, 262 a C. pen. german. Mandatul european de arestare a fost tradus în limba română de traducător autorizat și a fost comunicat persoanei solicitate. Instanța de fond, verificând actele și lucrările dosarului, a constatat că cererea parchetului este întemeiată.

S-a reținut că mandatul european de arestare îndeplinește cerințele Deciziei Cadru a Consiliului Uniunii Europene din 13 iunie 2002 și ale Legii nr. 302/2004 (republicată) fiind emis de autoritățile judiciare competente ale unui stat membru al Uniunii Europene (Republica Federală Germania), a fost transmis autorităților judiciare române competente, privește urmărirea penală a persoanei solicitate pentru comiterea unor fapte penale pe teritoriul Germaniei, dintre cele prevăzute în anexa mandatului european de arestare și de art. 96 din Legea nr. 302/2004 (pct. 8 - frauda, inclusiv cea care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene în înțelesul Convenției din 26 iulie 1995 privind protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene; pct. 20 - înșelăciune; pct. 24 - falsificarea de mijloace de plată), situație în care acestea nu sunt supuse verificării îndeplinirii condiției dublei încriminări, împotriva persoanei solicitate fiind emis la data de 21 iunie 2006 de către autoritățile judiciare germane, mandatul european de arestare sub.

nr. 123 ARH 728/06. S-a constatat, astfel, că sunt îndeplinite cerințele de ordin formal prevăzute de art. 86 din Legea nr. 302/2004 (republicată) și nu există nici un motiv de refuz la executare, dintre cele prevăzute de art. 98 din Legea nr. 302/2004 (republicată). La termenul fixat (20 iunie 2013) instanța a verificat potrivit art. 103 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 (republicată) identitatea persoanei solicitate pentru care nu sunt obiecții, fiindu-i adus la cunoștință conținutul mandatului european de arestare, drepturile prevăzute de art. 104 din Legea nr. 302/2004 (republicată), cum și regula specialității, prevăzută de art. 115 din legea menționată, cu consecințele aplicării acesteia.

De asemenea, persoana solicitată a fost întrebată dacă își exprimă consimțământul la predare, cum prevede art. 103 alin. (3) din aceeași lege. Persoana solicitată, cu asigurarea asistenței juridice prin avocat ales, a declarat că nu este de acord să fie predată către autoritățile judiciare germane, dar în măsura în care această măsură se va dispune, solicită respectarea drepturilor conferite de regula specialității, arătând totodată că în situația condamnării privative de libertate, dorește să execute pedeapsa în Germania. Cu privire la susținerile apărării persoanei solicitate, s-a constatat că acestea nu sunt întemeiate și nu pot constitui un motiv de refuz a punerii în executare a mandatului european de arestare.

Astfel, la termenul din data 19 iunie 2013 când s-a judecat în regim de urgență solicitarea de arestare a persoanei solicitate, avocatul ales a fost apelat telefonic, cum reiese și din referatul aflat la dosar și întocmit de grefier, dar cum avocatul nu a răspuns, i s-a desemnat persoanei solicitate un avocat din oficiu, fiindu-i respectat dreptul la apărare potrivit art. 171 C. proc. pen.

Referitor la susținerea că mandatul european de arestare a fost emis anterior datei de 01 ianuarie 2007 - data intrării României în Uniunea Europeană, sa constatat că apărarea ignoră dispozițiile art. 122 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 care prevede că - „Dispozițiile prezentului titlu se aplică mandatelor europene de arestare primite de autoritățile române ulterior intrării sale în vigoare, chiar dacă se referă la fapte anterioare acestei date”, iar invocarea jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu are nicio legătura cu cauza, pentru că, instanța supremă, prin Decizia nr. 3/2008 pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, a reținut că sintagma „care se emit ulterior intrării sale în vigoare” din conținutul art. 108 din Legea nr. 302/2004, se referă la mandatele europene de arestare emise de autoritățile romane după data de 1 ianuarie 2007, iar nu la cele emise de autoritățile străine și transmise României spre executare.

în consecință, cererile de executare a mandatelor europene de arestare emise de autoritățile competente ale unui stat membru solicitant și transmise spre executare autorităților judiciare române sunt admisibile, fiind lipsit de importanță faptul că mandatul european de arestare a fost emis de autoritățile competente din statul solicitant la o dată la care România nu era încă membră a Uniunii Europene. Cât privește traducerea mandatului european de arestare, s-a reținut că aceasta s-a făcut de un traducător autorizat, fiind respectată cerința art. 99 alin. (1) din Legea nr. 302/2004. S-a aprecia că invocarea prescripției răspunderii penale, în raport cu faptele reținute în sarcina persoanei solicitate, potrivit legislației penale române, ignoră, de asemenea, mențiunea din mandatul european cu privire la durata maximă a pedepsei aplicabile - 10 ani.

Împotriva sentinței instanței de fond, în termen legal, a declarat recurs persoana solicitată G.N.L., solicitând casarea sentinței și trimiterea cauzei la instanța de fond, spre rejudecare, întrucât i-a fost încălcat dreptul la apărare la termenul din 19 iunie 2013, când s-a dispus luarea măsurii arestării, iar de la dosarul cauzei lipsește traducerea în limba română a mandatului european de arestare efectuată de autoritățile emitente din Germania, existând numai o traducere efectuată de un traducător român. Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor invocate, cât și din oficiu, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de persoana solicitată este nefondat, pentru considerentele următoare: Criticile referitoare la încălcarea dreptului la apărare al recurentului persoană solicitată, la termenul când s-a dispus arestarea acestuia în baza art. 103 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, pe o perioadă de 5 zile, au constituit obiectul recursului declarat de acesta împotriva încheierii din 19 iunie 2013 pronunțată de instanța de fond, astfel că nu mai pot fi examinate în cadrul prezentului recurs.

Critica în sensul că de la dosarul cauzei lipsește traducerea în limba română a mandatului european de arestare efectuată de autoritățile emitente din Germania, a fost invocată și în fața instanței de fond, apreciindu-se corect că este neîntemeiată, în cauză fiind respectate dispozițiile art. 99 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, traducerea mandatului european de arestare fiind efectuată de un traducător român autorizat, neexistând dispoziții legale care să prevadă că traducerea mandatului european de arestare trebuie să fie efectuată de către statul solicitant.

Analizând sentința pronunțată de instanța de fond, Înalta Curte reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 84 din Legea nr. 302/2004 mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate. Acest mandat se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce statornicit de dispozițiile Deciziei cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2007 și trebuie să cuprindă informațiile prevăzute de art. 86 din Legea nr. 302/2004.

În conformitate cu dispozițiile art. 86, 96, 97, 98 și 99 din Legea nr. 302/2004, judecătorul român hotărăște asupra arestării persoanei solicitate, numai după ce, potrivit legii, a verificat în prealabil, dacă au fost respectate condițiile necesare referitoare la emiterea mandatului, acesta neputându-se pronunța cu privire la vinovăția persoanei solicitate, la temeinicia urmăririi sau la oportunitatea arestării, decât cu atingerea principiului referitor la recunoașterea hotărârilor penale, ceea ce nu este admisibil. Din examinarea actelor dosarului se constată că, împotriva persoanei solicitate G.N.L.

a fost emis mandatul european de arestare nr. 123 ARH 728/06 din 1 data de 21 iunie 2006 de către Procuratura Stuttgart (pe baza mandatului de arestare nr. 26 Gs 875/06 emis la data de 13 iunie 2006 de Judecătoria Stuttgart) - Republica Federală Germania, solicitându-se punerea în executare a acestuia față de persoana solicitată G.N.L., arestarea persoanei solicitate în vederea predării și predarea persoanei solicitate către autoritățile judiciare germane, motivat de faptul că aceasta este urmărită penal pentru comiterea pe teritoriul Germaniei a infracțiunilor de delicte de spionare de date comise împreună cu alte persoane, prevăzute de art. 202a, 205 C. pen.

german, cum și a infracțiunilor de falsificare de card-uri de plată cu funcție de garanție comise împreună cu alte persoane, în scop lucrativ și în grup infracțional organizat, de fiecare dată în concurs formal de fraudă informatică comisă împreună cu alte persoane, în scop lucrativ și în grup infracțional organizat, prevăzute de art. 152 a alin. (1), alin. (4), 152 b alin. (1), alin. (2), 270, 263, 262 a C. pen. german, iar acest mandat constituie o decizie judiciară emisă de o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene - Germania, care are la bază un mandat de arestare emis în condițiile legii germane.

Înalta Curte constată că mandatul european de arestare conține toate informațiile necesare, că au fost respectate dispozițiile legale privind executarea mandatului conform art. 96 și 97 din Legea nr. 302/2004 și că nu există impedimente la executare, din cele prevăzute în art. 98 din Legea nr. 302/2004, că s-a dispus punerea în executare a mandatului cu respectarea regulii specialității în sensul că persoana predată nu va putea fi privată de libertate decât pentru fapte ce fac obiectul acestui mandat, iar măsura arestării persoanei solicitate G.N.L. a fost luată cu respectarea dispozițiilor art. 101 și 102 din Legea nr. 302/2004, republicată,a drepturilor și garanțiilor procesuale ale respectivei persoane.

În raport cu aceste dispoziții, Înalta Curte apreciază că, în mod corect, prima instanță a admis sesizarea formulată de către parchet, în temeiul art. 103 alin. (5), (6) și (10) raportat la art. 107 din Legea nr. 302/2004 modificată și republicată, privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis de către autoritățile germane pe numele persoanei solicitate G.N.L. și predarea acesteia, către autoritățile judiciare germane. Pentru considerentele expuse, constatând că sentința instanței de fond este legală și temeinică, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată G.N.L. împotriva Sentinței penale nr. 319/F din 20 iunie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 4345/2/2013 (2080/2013).

Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata sumei de 280 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 80 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată G.N.L. împotriva sentinței penale nr. 319/F din 20 iunie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 4345/2/2013 (2080/2013). Obligă recurentul persoană solicitată la plata sumei de 280 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 80 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 28 iunie 2013.