ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2304/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2304/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra

recursului de față;

În baza

lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 319/F din 20

iunie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr.

4345/2/2013 (2080/2013), s-a admis cererea formulată de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel București.

S-a dispus

punerea în executare a mandatului european de arestare, emis la data de 21

iunie 2006 de Procuratura Stuttgart, sub nr. 123 ARH 728/06 (pe baza mandatului

de arestare nr. 26 Gs 875/06 emis de Judecătoria Stuttgart la data de 13 iunie 2006)

- Republica Federală Germania, față de persoana solicitată G.N.L.

S-a dispus

arestarea, în vederea predării, a persoanei solicitate G.N.L., pe o perioadă de

24 zile, de la 24 iunie 2013, până la data de 17 iulie 2013, inclusiv și s-a

dispus emiterea mandatului de arestare.

S-a constatat

că persoana solicitată nu și-a exprimat consimțământul în vederea predării.

S-a constatat

că persoana solicitată a fost reținută și arestată din data de 18 iunie 2013.

S-a

dispus predarea persoanei solicitate G.N.L., către autoritățile judiciare

germane, cu respectarea regulii specialității.

S-a

constatat că persoana solicitată a declarat că, în situația în care se va

pronunța împotriva sa o pedeapsă privativă de libertate, dorește să execute

pedeapsa în Republica Federală Germania;

Cheltuielile judiciare au rămas în

sarcina statului.

Pentru a

decide astfel, instanța de fond a reținut că, prin sesizarea Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel București, în temeiul art. 102 din Legea nr. 302/2004

(republicată), s-a solicitat arestarea persoanei solicitate G.N.L. având în

vedere semnalarea transmisă prin Sistemul Informatic Schengen, din care rezultă

că împotriva persoanei solicitate, autoritățile judiciare germane, au emis un

mandat european de arestare la data de 21 iunie 2006 pentru săvârșirea

infracțiunii de falsificare mijloace de plată, prevăzută de art. 220A, 205,

152A alin. (1). alin. (4), 152B alin. (1), alin. (2), alin. (4), 270, 263,

263A, 317 C. pen. german.

Față de

persoana solicitată s-a luat măsura reținerii de către Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel București prin Ordonanța nr. 43 din data de 19 iunie 2013,

pentru 24 de ore, de la 18 iunie 2013, ora 23,30 până la 19 iunie 2013, ora

23,30.

La

dosarul cauzei s-au depus, în susținerea sesizării, următoarele înscrisuri: Ordonanța

de reținere nr. 43 din 19 iunie 2013 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București; procesul - verbal din data de 19 iunie 2013 al Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel București, prin care este identificată persoana solicitată

în baza CI seria x nr. x, eliberată la data de 15 august 2008 de S.P.C.E.P. S4,

în care se consemnează aducerea la cunoștință a obiectului solicitării

autorităților germane, se consemnează susținerile persoanei solicitate cu

privire la faptele imputate, se consemnează datele despre situația familială și

personală a persoanei solicitate; procesul - verbal din data de 18 iunie 2013

de depistare a persoanei solicitate în trafic, aceasta fiind condusă la sediul

D.G.P.M. București; copia cărții de identitate; sesizarea Biroului S.I.R.E.N.E.

din Germania, din care reiese că mandatul european de arestare a fost emis la

data de 29 iunie 2006; fișa de cazier judiciar.

La

termenul din 19 iunie 2013, instanța a procedat la audierea persoanei

solicitate, în prezența unui avocat desemnat din oficiu, persoana solicitată

arătând că nu are obiecțiuni cu privire la identitatea sa, cunoaște motivul

reținerii și i s-au adus la cunoștință motivele pentru care este urmărită și

arată că este de acord să fie predată autorităților germane pentru a clarifica

situația sa judiciară în raport cu infracțiunea de care este acuzată, dar în

urma unui demers de bunăvoie, iar nu prin emiterea unui mandat de arestare.

Instanța

de fond a constatat că solicitarea de arestare provizorie s-a făcut în baza

unei semnalări S.I.S., conform art. 101 din Legea nr. 302/2004, în regim de

urgență, această semnalare fiind însoțită de datele cerute de art. 86 alin. (1)

din Legea nr. 302/2004 (republicată), cu referire la mandatul european de

arestare, dar au fost atașate și formularele necesare (A și M) prevăzute de art.

94 și art. 95 din Convenția de Aplicare a Acordului Schengen, astfel că această

semnalare echivalează, în speță, cu existența unui mandat european de arestare,

datele comunicate și atașate semnalării, fiind suficiente pentru a justifica

arestarea în caz de urgență, pe o perioadă de 5 zile, așa cum prevede art. 103 alin.

(2) din Legea nr. 302/2004 (republicată).

În cauză,

s-a solicitat autorităților germane transmiterea mandatului european de

arestare, motiv pentru care s-a fixat un termen la 20 iunie 2013, pentru ca

acesta să fie prezentat Curții, tradus în limba română.

Pentru termenul fixat la data de 20

iunie 2013, a fost depus la dosar mandatul european de arestare nr. 123 ARH

728/06 emis la data de 21 iunie 2006 de către Procuratura Stuttgart (pe baza

mandatului de arestare nr. 26 Gs 875/06 emis la data de 13 iunie 2006 de

Judecătoria Stuttgart) - Republica Federală Germania, solicitându-se punerea în

executare a acestuia față de persoana solicitată G.N.L., arestarea persoanei

solicitate în vederea predării și predarea persoanei solicitate către

autoritățile judiciare germane, motivat de faptul că aceasta este urmărită

penal pentru comiterea pe teritoriul Germaniei a infracțiunilor de delicte de

spionare de date comise împreună cu alte persoane, prevăzute de art. 202a, 205 C.

pen. german, cum și a infracțiunilor de falsificare de cârduri de plată cu

funcție de garanție comise împreună cu alte persoane, în scop lucrativ și în

grup infracțional organizat, de fiecare dată în concurs formal de fraudă

informatică comisă împreună cu alte persoane, în scop lucrativ și în grup

infracțional organizat, prevăzute de art. 152 a alin. (1), alin. (4), 152 b alin.

(1), alin. (2), 270, 263, 262 a C. pen. german.

Mandatul

european de arestare a fost tradus în limba română de traducător autorizat și a

fost comunicat persoanei solicitate.

Instanța

de fond, verificând actele și lucrările dosarului, a constatat că cererea

parchetului este întemeiată.

S-a reținut că

mandatul european de arestare îndeplinește cerințele Deciziei Cadru a Consiliului

Uniunii Europene din 13 iunie 2002 și ale Legii nr. 302/2004 (republicată)

fiind emis de autoritățile judiciare competente ale unui stat membru al Uniunii

Europene (Republica Federală Germania), a fost transmis autorităților judiciare

române competente, privește urmărirea penală a persoanei solicitate pentru

comiterea unor fapte penale pe teritoriul Germaniei, dintre cele prevăzute în

anexa mandatului european de arestare și de art. 96 din Legea nr. 302/2004 (pct.

8 - frauda, inclusiv cea care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii

Europene în înțelesul Convenției din 26 iulie 1995 privind protecția

intereselor financiare ale Comunităților Europene; pct. 20 - înșelăciune; pct. 24

- falsificarea de mijloace de plată), situație în care acestea nu sunt supuse

verificării îndeplinirii condiției dublei încriminări, împotriva persoanei

solicitate fiind emis la data de 21 iunie 2006 de către autoritățile judiciare

germane, mandatul european de arestare sub. nr. 123 ARH 728/06.

S-a

constatat, astfel, că sunt îndeplinite cerințele de ordin formal prevăzute de art.

86 din Legea nr. 302/2004 (republicată) și nu există nici un motiv de refuz la

executare, dintre cele prevăzute de art. 98 din Legea nr. 302/2004

(republicată).

La

termenul fixat (20 iunie 2013) instanța a verificat potrivit art. 103 alin. (1)

din Legea nr. 302/2004 (republicată) identitatea persoanei solicitate pentru

care nu sunt obiecții, fiindu-i adus la cunoștință conținutul mandatului

european de arestare, drepturile prevăzute de art. 104 din Legea nr. 302/2004

(republicată), cum și regula specialității, prevăzută de art. 115 din legea

menționată, cu consecințele aplicării acesteia.

De

asemenea, persoana solicitată a fost întrebată dacă își exprimă consimțământul

la predare, cum prevede art. 103 alin. (3) din aceeași lege.

Persoana solicitată, cu asigurarea

asistenței juridice prin avocat ales, a declarat că nu este de acord să fie

predată către autoritățile judiciare germane, dar în măsura în care această

măsură se va dispune, solicită respectarea drepturilor conferite de regula

specialității, arătând totodată că în situația condamnării privative de

libertate, dorește să execute pedeapsa în Germania.

Cu privire la susținerile apărării

persoanei solicitate, s-a constatat că acestea nu sunt întemeiate și nu pot

constitui un motiv de refuz a punerii în executare a mandatului european de

arestare. Astfel, la termenul din data 19 iunie 2013 când s-a judecat în regim

de urgență solicitarea de arestare a persoanei solicitate, avocatul ales a fost

apelat telefonic, cum reiese și din referatul aflat la dosar și întocmit de

grefier, dar cum avocatul nu a răspuns, i s-a desemnat persoanei solicitate un

avocat din oficiu, fiindu-i respectat dreptul la apărare potrivit art. 171 C.

proc. pen.

Referitor

la susținerea că mandatul european de arestare a fost emis anterior datei de 01

ianuarie 2007 - data intrării României în Uniunea Europeană, sa constatat că

apărarea ignoră dispozițiile art. 122 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 care

prevede că - „Dispozițiile prezentului titlu se aplică

mandatelor

europene de arestare primite de autoritățile române ulterior intrării sale în

vigoare, chiar dacă se referă la fapte anterioare acestei date”, iar invocarea

jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu are nicio legătura cu

cauza, pentru că, instanța supremă, prin Decizia nr. 3/2008 pronunțată în

soluționarea unui recurs în interesul legii, a reținut că sintagma „care se

emit ulterior intrării sale în vigoare” din conținutul art. 108 din Legea nr. 302/2004,

se referă la mandatele europene de arestare emise de autoritățile romane după

data de 1 ianuarie 2007, iar nu la cele emise de autoritățile străine și

transmise României spre executare. în consecință, cererile de executare a

mandatelor europene de arestare emise de autoritățile competente ale unui stat

membru solicitant și transmise spre executare autorităților judiciare române

sunt admisibile, fiind lipsit de importanță faptul că mandatul european de

arestare a fost emis de autoritățile competente din statul solicitant la o dată

la care România nu era încă membră a Uniunii Europene.

Cât

privește traducerea mandatului european de arestare, s-a reținut că aceasta s-a

făcut de un traducător autorizat, fiind respectată cerința art. 99 alin. (1)

din Legea nr. 302/2004.

S-a

aprecia că invocarea prescripției răspunderii penale, în raport cu faptele

reținute în sarcina persoanei solicitate, potrivit legislației penale române,

ignoră, de asemenea, mențiunea din mandatul european cu privire la durata

maximă a pedepsei aplicabile - 10 ani.

Împotriva

sentinței instanței de fond, în termen legal, a declarat recurs persoana

solicitată G.N.L.,

solicitând

casarea sentinței și trimiterea cauzei la instanța de fond, spre rejudecare,

întrucât i-a fost încălcat dreptul la apărare la termenul din 19 iunie 2013,

când s-a dispus luarea măsurii arestării, iar de la dosarul cauzei lipsește

traducerea în limba română a mandatului european de arestare efectuată de

autoritățile emitente din Germania, existând numai o traducere efectuată de un

traducător român.

Examinând

sentința recurată, prin prisma criticilor invocate, cât și din oficiu, conform art.

385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul

declarat de persoana solicitată este nefondat, pentru considerentele următoare:

Criticile

referitoare la încălcarea dreptului la apărare al recurentului persoană

solicitată, la termenul când s-a dispus arestarea acestuia în baza art. 103 alin.

(2) din Legea nr. 302/2004, republicată, pe o perioadă de 5 zile, au constituit

obiectul recursului declarat de acesta împotriva încheierii din 19 iunie 2013

pronunțată de instanța de fond, astfel că nu mai pot fi examinate în cadrul

prezentului recurs.

Critica

în sensul că de la dosarul cauzei lipsește traducerea în limba română a

mandatului european de arestare efectuată de autoritățile emitente din

Germania, a fost invocată și în fața instanței de fond, apreciindu-se corect că

este neîntemeiată, în cauză fiind respectate dispozițiile art. 99 alin. (1) din

Legea nr. 302/2004, traducerea mandatului european de arestare fiind efectuată

de un traducător român autorizat, neexistând dispoziții legale care să prevadă

că traducerea mandatului european de arestare trebuie să fie efectuată de către

statul solicitant.

Analizând sentința pronunțată de

instanța de fond, Înalta Curte reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 84

din Legea nr. 302/2004 mandatul european de arestare este o decizie judiciară

prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene

solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în

scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a

unei măsuri de siguranță privative de libertate.

Acest mandat

se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce

statornicit de dispozițiile Deciziei cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din

13 iunie 2007 și trebuie să cuprindă informațiile prevăzute de art. 86 din

Legea nr. 302/2004.

În conformitate

cu dispozițiile art. 86, 96, 97, 98 și 99 din Legea nr. 302/2004, judecătorul

român hotărăște asupra arestării persoanei solicitate, numai după ce, potrivit

legii, a verificat în prealabil, dacă au fost respectate condițiile necesare

referitoare la emiterea mandatului, acesta neputându-se pronunța cu privire la

vinovăția persoanei solicitate, la temeinicia urmăririi sau la oportunitatea

arestării, decât cu atingerea principiului referitor la recunoașterea

hotărârilor penale, ceea ce nu este admisibil.

Din

examinarea actelor dosarului se constată că, împotriva persoanei solicitate G.N.L.

a fost emis mandatul european de arestare nr. 123 ARH 728/06 din 1 data de 21

iunie 2006 de către Procuratura Stuttgart (pe baza mandatului de arestare nr. 26

Gs 875/06 emis la data de 13 iunie 2006 de Judecătoria Stuttgart) - Republica

Federală Germania, solicitându-se punerea în executare a acestuia față de

persoana solicitată G.N.L., arestarea persoanei solicitate în vederea predării

și predarea persoanei solicitate către autoritățile judiciare germane, motivat

de faptul că aceasta este urmărită penal pentru comiterea pe teritoriul

Germaniei a infracțiunilor de delicte de spionare de date comise împreună cu

alte persoane, prevăzute de art. 202a, 205 C. pen. german, cum și a

infracțiunilor de falsificare de card-uri de plată cu funcție de garanție

comise împreună cu alte persoane, în scop lucrativ și în grup infracțional

organizat, de fiecare dată în concurs formal de fraudă informatică comisă

împreună cu alte persoane, în scop lucrativ și în grup infracțional organizat,

prevăzute de art. 152 a alin. (1), alin. (4), 152 b alin. (1), alin. (2), 270,

263, 262 a C. pen. german, iar acest mandat constituie o decizie judiciară

emisă de o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii

Europene - Germania, care are la bază un mandat de arestare emis în condițiile

legii germane.

Înalta Curte constată că mandatul

european de arestare conține toate informațiile necesare, că au fost respectate

dispozițiile legale privind executarea mandatului conform art. 96 și 97 din

Legea nr. 302/2004 și că nu există impedimente la executare, din cele prevăzute

în art. 98 din Legea nr. 302/2004, că s-a dispus punerea în executare a

mandatului cu respectarea regulii specialității în sensul că persoana predată

nu va putea fi privată de libertate decât pentru fapte ce fac obiectul acestui

mandat, iar măsura arestării persoanei solicitate G.N.L. a fost luată cu

respectarea dispozițiilor art. 101 și 102 din Legea nr. 302/2004, republicată,a

drepturilor și garanțiilor procesuale ale respectivei persoane.

În raport

cu aceste dispoziții, Înalta Curte apreciază că, în mod corect, prima instanță

a admis sesizarea formulată de către parchet, în temeiul art. 103 alin. (5), (6)

și (10) raportat la art. 107 din Legea nr. 302/2004 modificată și republicată,

privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis de către

autoritățile germane pe numele persoanei solicitate

G.N.L. și predarea acesteia, către

autoritățile judiciare germane.

Pentru considerentele expuse, constatând

că sentința instanței de fond este legală și temeinică, Înalta Curte, în baza art.

385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat,

recursul declarat de persoana solicitată G.N.L. împotriva Sentinței penale nr. 319/F

din 20 iunie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul

nr. 4345/2/2013 (2080/2013).

Totodată,

în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata

sumei de 280 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

80 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la

prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată G.N.L. împotriva

sentinței penale nr. 319/F din 20 iunie 2013 a Curții de Apel București, secția

I penală, pronunțată în Dosarul nr. 4345/2/2013 (2080/2013).

Obligă recurentul persoană solicitată

la plata sumei de 280 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 80 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la

prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 28

iunie 2013.