ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1977/2014

Deliberând asupra contestației de față, În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 224/F din 05 iunie 2014 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București. În baza art. 103 și urm. din Legea nr. 302/2004, modificată, s-a dispus punerea în executare a mandatului european emis de autoritățile judiciare din Germania la data de 20 martie 2014 împotriva numitului S.V. S-a dispus arestarea numitului S.V. pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 06 iunie 2014 și până la data de 05 iulie 2014 inclusiv, în vederea predării autorităților germane. S-a constatat că persoana solicitată a fost reținută 24 de ore, de la 21 mai 2014 la 22 mai 2014 și arestată provizoriu pe o durată de 15 zile, de la 22 mai 2014 la 05 iunie 2014, inclusiv.

S-a dispus ca predarea persoanei urmărite să se facă sub condiția respectării regulii specialității și sub condiția ca în cazul în care se va pronunța o hotărâre de condamnare cu o pedeapsă privativă de libertate, persoana urmărită să fie transferată în România pentru executarea pedepsei. Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului român. Pentru a dispune în acest sens s-a reținut că prin sesizarea înregistrată sub nr. 3408/2/2013, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a transmis în baza art. 101 alin. (4) din Legea nr. 3 02/2004, republicată, solicitarea de punere în executare a mandatului european de arestare, emis la data de 20 martie 2014 de către autoritățile judiciare din Germania, respectiv Parchetul din Lünenburg față de cetățeanul român S.V., acuzat de săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 244A I, 242 I, 243 I, S2, NR. 3, 25 II, 53 C. pen.

german, și de arestare provizorie în vederea predării a persoanei solicitate. La dosar s-a depus mandatul european de arestare emis de autoritățile din Germania în traducere în limba română, procesul-verbal încheiat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București privind depistarea persoanei solicitate și înmânarea unei copii a mandatului european, ordonanța de reținere nr. 40 din data de 22 mai 2014, copie de pe cartea de identitate a persoanei solicitate, procesul-verbal încheiat de organele de poliție privind depistarea persoanei solicitate, copia cazierului judiciar al persoanei solicitate, adresa Ministerului de Interne -Inspectoratul General al Poliției Române - Centrul de cooperare polițienească internațională - Biroul Sirene privind semnalarea pe numele persoanei solicitate a unui mandat de arestare european.

Fiind audiat, numitul S.V. a declarat că nu este de acord să fie predat autorităților din Germania, că a luat la cunoștință de beneficiul regulii specialității și a arătat că dacă va fi condamnat în Germania, dorește să execute pedeapsa cu închisoarea în România. Curtea de apel a reținut că în mandatul de arestare emis de autoritățile din Germania se arată, în esență, că în luna august 2010, numitul S.V. s-a asociat împreună cu alți făptuitori și au comis cinci fapte de furt, în scopul de a realiza venituri, faptele fiind comise în special în magazine de bijuterii. Inițial, instanța a fost sesizată cu solicitarea de a fi arestat provizoriu numitul S.V., ținându-se cont de semnalarea introdusă în sistemul de informații Schengen, potrivit art. 101 și urm. din Legea nr. 3 02/2004, republicată.

În baza acestei semnalări, persoana urmărită a fost reținută prin ordonanța de reținere nr. 40 din 22 mai 2014, emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, iar ulterior, a fost arestat provizoriu pe o durată de 15 zile, prin încheierea din data de 22 mai 2014, emisă de Curtea de Apel București, secția a II-a penală. Analizând ansamblul probelor de la dosar, văzând mandatul european emis de autoritățile din Germania, ținând cont și de afirmațiile persoanei solicitate, neexistând niciun impediment pentru a se refuza punerea în executare a mandatului european de arestare, dintre cele prevăzute de art. 98 din Legea nr. 302/2004, republicată, Curtea de apel, în baza art. 103 și urm. din Legea nr. 302/2004, republicată, a admis sesizarea Parchetului și a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 20 martie 2014 de către autoritățile din Republica Germania - Parchetul din Lünenburg, împotriva cetățeanului român S.V..

Deși S.V. nu a fost de acord să fie predat autorităților germane, Curtea a apreciat că nu a invocat în apărarea sa niciun motiv plauzibil care să determine respingerea cererii de predare, mai mult, a recunoscut că a fost în Germania cu aproximativ 4 ani în urmă și, de asemenea, a arătat că a mai fost condamnat pentru fapte asemănătoare comise în România. Totodată, Curtea de Apel a dispus ca predarea să se facă cu respectarea beneficiului regulii specialității și cu respectarea condiției ca în situația în care se va pronunța o hotărâre de condamnare cu o pedeapsă privativă de libertate, persoana urmărită să fie transferată în România pentru executarea pedepsei, așa cum prevede art. 97 și art. 115 din Legea nr. 302/2004, modificată.

Astfel, a apreciat că autoritățile din Germania trebuie să aibă în vedere că persoana urmărită a solicitat ca în situația în care împotriva sa se va pronunța o hotărâre de condamnare privativă de libertate, să execute pedeapsa în România. Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație persoana solicitată S.V., motivele invocate fiind menționate în partea introductivă a hotărârii. Analizând contestația declarată, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 84 din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicitată arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate.

Astfel, mandatul european de arestare reprezintă un instrument prin care a fost pus în aplicare principiul recunoașterii reciproce a hotărârilor judiciare, care presupune că decizia unei autorități judiciare a unui stat membru, prin care se cere arestarea și predarea unei persoane, să fie recunoscută și executată fără alte formalități în celelalte state membre. Din dispozițiile art. 85 și urm. din Legea nr. 302/2004 rezultă că rolul instanței române în această procedură se rezumă la verificarea condițiilor de formă ale mandatului, la soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum și la motivele de refuz al predării pe care aceasta le invocă. Astfel, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 302/2004 privind conținutul și forma mandatului.

în acest sens, se observă că Parchetul din Lünenburg (Germania) a emis la data de 20 martie 2014 un mandat european de arestare față de cetățeanul român S.V., acuzat de săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 244A I, 242 I, 243 I, S2, NR. 3, 25 II, 53 C. pen. german. Cu privire la faptele imputate persoanei solicitate, în conținutul mandatului de arestare s-a reținut, în esență, că, în luna august 2010, numitul S.V. s-a asociat împreună cu alți făptuitori și au comis cinci fapte de furt, în scopul de a realiza venituri, faptele fiind comise în special în magazine de bijuterii. Or, aceste infracțiuni se regăsesc printre cele enumerate în dispozițiile art. 96 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, care duc la executarea mandatului european fără verificarea dublei incriminări a faptei, în cazul în care sunt pedepsite în statul emitent cu o pedeapsă sau o măsură privativă de libertate cu o durată maximă de cel puțin trei ani.

Totodată, se observă că persoana solicitată nu este de acord cu predarea către autoritățile germane. Însă, potrivit art. 103 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, dacă persoana solicitată nu consimte la predarea sa către autoritatea judiciară emitentă, procedura de executare a mandatului european de arestare continuă cu audierea acesteia cu privire exclusiv la poziția acesteia față de existența unuia dintre motivele obligatorii sau opționale de neexecutare. Or, instanța de fond a audiat persoana solicitată, atât la termenul din 22 mai 2014, cât și la termenul din 05 iunie 2014, iar aceasta nu a formulat obiecțiuni în ceea ce privește identitatea, admițând că este persoana menționată în mandat, însă a precizat că nu consimte la predarea sa către autoritățile judiciare germane și că nu renunță la beneficiul regulii specialității, iar în situația în care va fi condamnată dorește executarea pedepsei în România.

În ceea ce privește susținerea persoanei solicitate, că nu dorește să fie predată autorităților din Germania întrucât este bolnavă, suferind de ciroză, Înalta Curte constată că aceasta nu poate constitui un motiv de refuz al executării mandatului european de arestare, în sensul dispozițiilor art. 98 din Legea nr. 302/2004. Totodată, se observă că S.V. nu a indicat vreun alt motiv care să determine respingerea cererii de predare, iar instanța de fond în mod corect a dispus executarea mandatului european de arestare, chiar în lipsa acordului persoanei solicitate, fiind îndeplinite toate condițiile pentru aceasta.

De asemenea, Înalta Curte constată că în mod corect s-a dispus, în temeiul art. 97 alin. (2) și art. 115 din Legea nr. 302/2004 ca predarea să se facă cu respectarea beneficiului regulii specialității și cu respectarea condiției ca, în situația în care se va pronunța o hotărâre de condamnare cu o pedeapsă privativă de libertate, persoana urmărită să fie transferată în România pentru executarea pedepsei. Astfel, având în vedere că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 302/2004 privind conținutul și forma mandatului, iar motivul invocat de persoana solicitată pentru a justifica refuzul la predare nu se încadrează în niciuna dintre situațiile prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 98 din Legea nr. 302/2004, contestația formulată urmează a fi respinsă, în baza art. 425 1 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., persoana solicitată va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată S.V. împotriva Sentinței penale nr. 224/F din 05 iunie 2014 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 520 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi, 10 iunie 2014. Procesat de GGC - GV