ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1977/2014

Deliberând

asupra contestației de față,

În

baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin

Sentința penală nr. 224/F din 05 iunie 2014 a Curții de Apel București, secția

a II-a penală, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel București.

În

baza art. 103 și urm. din Legea nr. 302/2004, modificată, s-a dispus punerea în

executare a mandatului european emis de autoritățile judiciare din Germania la

data de 20 martie 2014 împotriva numitului S.V.

S-a

dispus arestarea numitului S.V. pe o durată de 30 de zile, începând cu data de

06 iunie 2014 și până la data de 05 iulie 2014 inclusiv, în vederea predării

autorităților germane.

S-a

constatat că persoana solicitată a fost reținută 24 de ore, de la 21 mai 2014

la 22 mai 2014 și arestată provizoriu pe o durată de 15 zile, de la 22 mai 2014

la 05 iunie 2014, inclusiv.

S-a

dispus ca predarea persoanei urmărite să se facă sub condiția respectării

regulii specialității și sub condiția ca în cazul în care se va pronunța o

hotărâre de condamnare cu o pedeapsă privativă de libertate, persoana urmărită

să fie transferată în România pentru executarea pedepsei.

Cheltuielile

judiciare au rămas în sarcina statului român.

Pentru

a dispune în acest sens s-a reținut că prin sesizarea înregistrată sub nr.

3408/2/2013, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a transmis în baza

art. 101 alin. (4) din Legea nr. 3 02/2004, republicată, solicitarea de punere

în executare a mandatului european de arestare, emis la data de 20 martie 2014

de către autoritățile judiciare din Germania, respectiv Parchetul din Lünenburg

față de cetățeanul român S.V., acuzat de săvârșirea infracțiunilor prev. de

art. 244A I, 242 I, 243 I, S2, NR. 3, 25 II, 53 C. pen. german, și de arestare

provizorie în vederea predării a persoanei solicitate.

La

dosar s-a depus mandatul european de arestare emis de autoritățile din Germania

în traducere în limba română, procesul-verbal încheiat de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel București privind depistarea persoanei solicitate și înmânarea

unei copii a mandatului european, ordonanța de reținere nr. 40 din data de 22

mai 2014, copie de pe cartea de identitate a persoanei solicitate,

procesul-verbal încheiat de organele de poliție privind depistarea persoanei

solicitate, copia cazierului judiciar al persoanei solicitate, adresa

Ministerului de Interne -Inspectoratul General al Poliției Române - Centrul de

cooperare polițienească internațională - Biroul Sirene privind semnalarea pe

numele persoanei solicitate a unui mandat de arestare european.

Fiind

audiat, numitul S.V. a declarat că nu este de acord să fie predat autorităților

din Germania, că a luat la cunoștință de beneficiul regulii specialității și a

arătat că dacă va fi condamnat în Germania, dorește să execute pedeapsa cu

închisoarea în România.

Curtea

de apel a reținut că în mandatul de arestare emis de autoritățile din Germania

se arată, în esență, că în luna august 2010, numitul S.V. s-a asociat împreună

cu alți făptuitori și au comis cinci fapte de furt, în scopul de a realiza

venituri, faptele fiind comise în special în magazine de bijuterii.

Inițial,

instanța a fost sesizată cu solicitarea de a fi arestat provizoriu numitul

S.V., ținându-se cont de semnalarea introdusă în sistemul de informații

Schengen, potrivit art. 101 și urm. din Legea nr. 3 02/2004, republicată.

În

baza acestei semnalări, persoana urmărită a fost reținută prin ordonanța de

reținere nr. 40 din 22 mai 2014, emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București, iar ulterior, a fost arestat provizoriu pe o durată de 15 zile, prin

încheierea din data de 22 mai 2014, emisă de Curtea de Apel București, secția a

II-a penală.

Analizând

ansamblul probelor de la dosar, văzând mandatul european emis de autoritățile

din Germania, ținând cont și de afirmațiile persoanei solicitate, neexistând

niciun impediment pentru a se refuza punerea în executare a mandatului european

de arestare, dintre cele prevăzute de art. 98 din Legea nr. 302/2004,

republicată, Curtea de apel, în baza art. 103 și urm. din Legea nr. 302/2004,

republicată, a admis sesizarea Parchetului și a dispus punerea în executare a

mandatului european de arestare emis la data de 20 martie 2014 de către

autoritățile din Republica Germania - Parchetul din Lünenburg, împotriva

cetățeanului român S.V..

Deși

S.V. nu a fost de acord să fie predat autorităților germane, Curtea a apreciat

că nu a invocat în apărarea sa niciun motiv plauzibil care să determine

respingerea cererii de predare, mai mult, a recunoscut că a fost în Germania cu

aproximativ 4 ani în urmă și, de asemenea, a arătat că a mai fost condamnat

pentru fapte asemănătoare comise în România.

Totodată,

Curtea de Apel a dispus ca predarea să se facă cu respectarea beneficiului

regulii specialității și cu respectarea condiției ca în situația în care se va

pronunța o hotărâre de condamnare cu o pedeapsă privativă de libertate,

persoana urmărită să fie transferată în România pentru executarea pedepsei, așa

cum prevede art. 97 și art. 115 din Legea nr. 302/2004, modificată.

Astfel,

a apreciat că autoritățile din Germania trebuie să aibă în vedere că persoana

urmărită a solicitat ca în situația în care împotriva sa se va pronunța o

hotărâre de condamnare privativă de libertate, să execute pedeapsa în România.

Împotriva

acestei hotărâri a formulat contestație persoana solicitată S.V., motivele

invocate fiind menționate în partea introductivă a hotărârii.

Analizând

contestația declarată, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru

următoarele considerente:

Potrivit

dispozițiilor art. 84 din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare

este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui

stat membru al Uniunii Europene solicitată arestarea și predarea de către un

alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale,

judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative

de libertate.

Astfel,

mandatul european de arestare reprezintă un instrument prin care a fost pus în

aplicare principiul recunoașterii reciproce a hotărârilor judiciare, care

presupune că decizia unei autorități judiciare a unui stat membru, prin care se

cere arestarea și predarea unei persoane, să fie recunoscută și executată fără

alte formalități în celelalte state membre.

Din

dispozițiile art. 85 și urm. din Legea nr. 302/2004 rezultă că rolul instanței

române în această procedură se rezumă la verificarea condițiilor de formă ale

mandatului, la soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea

persoanei solicitate, precum și la motivele de refuz al predării pe care

aceasta le invocă.

Astfel,

Înalta Curte constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr.

302/2004 privind conținutul și forma mandatului. în acest sens, se observă că

Parchetul din Lünenburg (Germania) a emis la data de 20 martie 2014 un mandat

european de arestare față de cetățeanul român S.V., acuzat de săvârșirea

infracțiunilor prev. de art. 244A I, 242 I, 243 I, S2, NR. 3, 25 II, 53 C. pen.

german. Cu privire la faptele imputate persoanei solicitate, în conținutul

mandatului de arestare s-a reținut, în esență, că, în luna august 2010, numitul

S.V. s-a asociat împreună cu alți făptuitori și au comis cinci fapte de furt,

în scopul de a realiza venituri, faptele fiind comise în special în magazine de

bijuterii. Or, aceste infracțiuni se regăsesc printre cele enumerate în

dispozițiile art. 96 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, care duc la executarea

mandatului european fără verificarea dublei incriminări a faptei, în cazul în

care sunt pedepsite în statul emitent cu o pedeapsă sau o măsură privativă de

libertate cu o durată maximă de cel puțin trei ani.

Totodată,

se observă că persoana solicitată nu este de acord cu predarea către

autoritățile germane. Însă, potrivit art. 103 alin. (7) din Legea nr. 302/2004,

dacă persoana solicitată nu consimte la predarea sa către autoritatea judiciară

emitentă, procedura de executare a mandatului european de arestare continuă cu

audierea acesteia cu privire exclusiv la poziția acesteia față de existența

unuia dintre motivele obligatorii sau opționale de neexecutare.

Or,

instanța de fond a audiat persoana solicitată, atât la termenul din 22 mai

2014, cât și la termenul din 05 iunie 2014, iar aceasta nu a formulat

obiecțiuni în ceea ce privește identitatea, admițând că este persoana

menționată în mandat, însă a precizat că nu consimte la predarea sa către

autoritățile judiciare germane și că nu renunță la beneficiul regulii

specialității, iar în situația în care va fi condamnată dorește executarea

pedepsei în România.

În

ceea ce privește susținerea persoanei solicitate, că nu dorește să fie predată

autorităților din Germania întrucât este bolnavă, suferind de ciroză, Înalta

Curte constată că aceasta nu poate constitui un motiv de refuz al executării

mandatului european de arestare, în sensul dispozițiilor art. 98 din Legea nr.

302/2004. Totodată, se observă că S.V. nu a indicat vreun alt motiv care să

determine respingerea cererii de predare, iar instanța de fond în mod corect a

dispus executarea mandatului european de arestare, chiar în lipsa acordului

persoanei solicitate, fiind îndeplinite toate condițiile pentru aceasta.

De

asemenea, Înalta Curte constată că în mod corect s-a dispus, în temeiul art. 97

alin. (2) și art. 115 din Legea nr. 302/2004 ca predarea să se facă cu

respectarea beneficiului regulii specialității și cu respectarea condiției ca,

în situația în care se va pronunța o hotărâre de condamnare cu o pedeapsă

privativă de libertate, persoana urmărită să fie transferată în România pentru

executarea pedepsei.

Astfel,

având în vedere că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 302/2004

privind conținutul și forma mandatului, iar motivul invocat de persoana

solicitată pentru a justifica refuzul la predare nu se încadrează în niciuna

dintre situațiile prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 98 din

Legea nr. 302/2004, contestația formulată urmează a fi respinsă, în baza art.

425

1

alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În

baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., persoana solicitată va fi obligată la

plata cheltuielilor judiciare către stat, iar onorariul apărătorului desemnat

din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată S.V. împotriva

Sentinței penale nr. 224/F din 05 iunie 2014 a Curții de Apel București, secția

a II-a penală.

Obligă

contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 520 lei cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de 320 lei, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi, 10 iunie 2014.

Procesat

de GGC - GV