ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.02.2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 586/2013

HOTĂRÂRE
14.02.2013
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 586/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința

comercială nr. 981/2011 pronunțată de Tribunalul Sibiu s-a respins acțiunea

formulată de reclamantul A.P., în contradictoriu cu pârâta SC O.A. SRL Sibiu.

S-a admis

cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienții B.G. și B.N.C.

A fost obligat

reclamantul la plata sumei de 5525 lei, cheltuieli de judecată către

intervenienți.

Pentru a

pronunța această sentință, prima instanță a reținut că reclamantul, în calitate

de cedent, a cesionat creanța sa deținută la debitorul cedat SC I.T.R. SA către

cesionarul SC O.A. SRL, încheindu-se contractul de cesiune de creanță nr. 619

din 27 iunie 2007.

Conform

contractului mai sus menționat, creanța deținută de reclamant la debitorul

cedat SC I.T.R. SA reprezintă creditări firmă și este în cuantum de 180452 lei.

Ca modalitate

de plată, s-a prevăzut vânzarea către cesionarul SC O.A. SRL a patrimoniului

imobiliar (clădiri și teren) deținut de debitorul cedat.

Potrivit art.

1391 C. civ., la strămutarea unei creanțe, a unui drept sau a unei acțiuni,

predarea către cedent și cesionar se realizează prin remiterea titlului.

Rezultă că

cesionarul are dreptul să pretindă cedentului titlul constatator al creanței,

acest titlu trebuind remis cesionarului în executarea contractului de cesiune

de creanță.

Reclamantul nu

a predat cesionarului niciun titlu cu care să facă dovada creanței sale.

Din

interogatoriul luat cedentului A.P. rezultă că acesta a

creditat debitorul cedat SC I.T.R. SA, însă nu a făcut dovada

acestor

creditări.

Nefiind remis

titlu de către cedent, nu a avut loc predarea dreptului așa cum prevede art.

1391 C. civ., astfel că, contractul de cesiune încheiat nu poate produce

efecte, respectiv nu poate fi executat.

Împotriva

acestei sentințe a declarat apel reclamantul A.P. care a solicitat schimbarea

în tot a hotărârii atacate și admiterea acțiunii introductive de instanță, cu

cheltuieli de judecată.

Apelul a fost

legal timbrat cu 2610 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar.

Pârâta a

formulat întâmpinare și a solicitat respingerea apelului.

Verificând

apelul reclamantului A.P. față de motivele invocate, în conformitate cu

prevederile art. 295 și 296 C. proc. civ., Curtea de apel a constatat că acesta

este nefondat pentru următoarele considerente:

Verificând

contractul de cesiune de creanță nr. 619 din 27 iunie 2007 se constată că, deși

părțile arată că au calitatea de cedenți, cesionar și debitor cedat,

obligațiile asumate nu sunt specifice vânzării unei creanțe. Nu se arată că

pârâta ar dobândi dreptul de creanță invocat de reclamant Nu se stabilește în

sarcina pârâtei (cesionar) obligația de a plăti reclamantului (cedent)

contravaloarea creanței sale asupra debitorului cedat SC I.T.R. SA. De

asemenea, se arată că părțile își execută obligațiile prin vânzarea către

pârâtă a patrimoniului imobiliar al debitorului cedat.

Specific

vânzării unei creanțe sunt transmiterea creanței către cesionar și obligația

corelativă a acestuia de plată a prețului creanței către cedent. În speță,

părțile nu au stabilit asemenea obligații.

Convenția

dintre părți apare, mai de grabă, drept o promisiune de vânzare-cumpărare

încheiată între pârâta SC O.A. SRL și SC I.T.R. SA cu acordul creditorilor

promitentului vânzător pentru transferul dreptului de proprietate.

Vânzarea către

pârâtă a imobilelor presupune și obligația acesteia de a achita prețul

imobilelor. Prețul trebuie plătit vânzătorului, părțile nefăcând vreo mențiune

contrară. Or, dacă pârâta are obligația de a plăti prețul vânzării imobilelor,

apare drept lipsită de interes pentru ea o a doua plată către creditorii

promitentului vânzător.

Mai mult decât

atât, chiar și dacă înțelegerea perfectată între părți ar fi privită ca o

cesiune de creanță, executarea obligațiilor părților este strict legată de

încheierea contractului de vânzare-cumpărare între SC I.T.R. SA și pârâta SC

O.A. SRL. Această vânzare nu a fost probată în cauză nici cu privire

la;bunurile imobile și nici sub aspectul existenței contractelor de vânzare

cumpărare în formă autentică (pentru terenuri) sau scrisă pentru construcții.

Câtă vreme

dreptul pârâte de a cumpăra imobilele nu a fost realizat, nici pârâta nu poate

fi obligată să-și exercite obligația corelativă.

Tribunalul

Sibiu a reținut corect că nu s-a probat nici remiterea titlului creanței.

Susținerea reclamantului potrivit căreia creanța sa este evidențiată în

contabilitate nu poate fi acceptată. Dacă acesta a creditat debitorul cedat,

trebuia să predea înscrisurile care să o probeze conform art. 1191 C. civ.

Reclamantul trebuia să predea eventualele contracte de împrumut, chitanțe, foi

de vărsământ sau orice înscris constatator al creanței, în cauză nefăcându-se

proba remiterii titlului conform art. 1391 C. civ.

Față de cele

reținute, Curtea de Apel Alba lulia, secția a ll-a civilă, prin decizia civilă

nr. 8 din 9 martie 2012, a respins, ca nefundat, apelul reclamantului A.P. și

cererea privind cheltuielile de judecată.

Împotriva

acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs recurentul A.P. care a

solicitat casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare

instanței de apel.

Recurentul a

invocat în drept prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., învederând că

hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii, rezumându-se la

probatoriul sumar administrat în cauză.

S-a arătat că

proba cu interogatoriu administrată nu poate suplini proba cu expertiză

contabilă, care ar fi putut duce la dezlegarea corectă și legală a cauzei.

Recurentul a

invocat aceleași prevederi legale, arătând și că instanța, interpretând greșit

actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit

neîndoielnic al acestuia.

Astfel,

instanțele de fond și apel s-au cantonat la calificarea contractului, deși în

speță există o creanță a cărei documentare este incompletă atât timp cât nu

exista o plată unică și un act care să o certifice în sensul stabilit de art.

1391 C. civ.

Recurentul a

apreciat că se poate interpreta contractul și ca o dare în plată și că creanța

cedată poate fi verificată numai pe calea unei expertize contabile.

Examinând

decizia recurată din perspectiva criticilor de nelegalitate dezvoltate de

recurent, Înalta Curte reține următoarele:

Critica

întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu poate fi primită.

Astfel,

hotărârea instanței de apel este motivată în fapt și în drept, problemele

supuse dezbaterii au fost examinate în mod real, iar în considerentele

hotărârii se regăsesc argumentele care au stat la baza pronunțării acesteia.

Motivarea hotărârii presupune indicarea cu suficientă claritate a motivelor pe

care se întemeiază hotărârea în urma examinării probelor administrate, iar

decizia recurată răspunde acestor cerințe.

Nici critica

întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., nu poate fi primită

întrucât motivul de recurs invocat se referă la situația în care judecătorii au

procedat la interpretarea actului juridic dedus judecății cu toate că nu aveau

dreptul să o facă în condițiile existenței unor clauze precise și clare.

Modalitatea în

care instanța a interpretat clauzele contractuale reprezintă o chestiune de

apreciere care nu poate fi cenzurată în recurs atât timp cât în apel nu s-a

schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al actului juridic

dedus judecății.

Mai mult decât

atât, se constată că recurentul își invocă propria culpă consacrată de art. 129

alin. (1) C. proc. civ., de a urmări desfășurarea procesului și de a-și proba

pretențiile, în condițiile în care invocă neefectuarea unei expertize contabile

la care el însuși s-a opus așa cum rezultă din încheierea de ședință din 15

februarie 2011.

În consecință,

apreciind că hotărârea atacată este legală, în baza art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

Constatând

culpa procesuală a recurentului, în baza art. 274 C. proc. civ., se va dispune

obligarea recurentului la plata sumei de 2324,30 lei cheltuieli de judecată

către intimați.

Respinge, ca nefundat,

recursul declarat de reclamantul A.P. împotriva deciziei nr. 8/2012 din 9

martie 2012 a Curții de Apel Alba lulia, secția a ll-a civilă.

Obligă

recurentul reclamant A.P. la plata sumei de 2324,30 lei cheltuieli de judecată

către intimata pârâtă SC O.A. SRL și intimații intervenienți B.G. și B.N.C.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 14 februarie 2013.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-12-15
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1664/2012
ție se impune cenzurarea deciziei instanței din perspectiva motivului de recurs prevăzut la pct. 9 art. 304, prin raportare la faptul că în mod greșit a conchis ca obiectul contractului de cesiune în discuție întrunea cerințele prevăzute de
ÎCCJ 2015-02-12
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 460/2015
- procedura insolvenței, fiind, probabil, admisă la masa credală a debitoarei. Numai după finalizarea acestei proceduri și în măsura în care creanța SN A. SA (conform contractului de cesiune de creanță) rămâne nesatisfăcută în această proce
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 767/2019
aceeași cauză juridică. Din cuprinsul art. 1585 și art. 1586 C. civ., prima instanță a reținut că cedentul are obligația de garanție față de cesionar (în cazul cesiunii cu titlu oneros), respectiv de a garanta existența creanței în raport c
ÎCCJ 2016-02-24
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 368/2016
creanță ar putea fi schimbarea titularului creanței, fără să afecteze situația juridică a creanței, care rămâne în continuare restantă. În consecință, instanța de fond a dispus în mod greșit obligarea apelantei SC B. SA la repunerea creditu
ÎCCJ 2015-02-27
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 692/2015
Asupra conflictului negativ de competență de față, reține următoarele: Prin cererea înregistrată la 16 aprilie 2014 pe rolul Judecătoriei Sibiu, secția civilă, reclamantul F.C.D. a chemat în judecată pe pârâtele SC B.C.R. SA și SC K.I. SA,
Sursă