ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 288/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 288/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Deliberând asupra

recursului de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 74/F din data de 22

februarie 2011, Tribunalul Ialomița, secția penală, a dispus următoarele:

I. A respins cererea

inculpatului T.P.C. de schimbare a încadrării juridice a faptelor astfel cum

s-a dispus prin rechizitoriu.

În temeiul art. 334

C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor săvârșite de inculpatul

T.P.C. din infracțiunile prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C.

pen., art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, art. 9 lit. b) din Legea nr.

241/2005 și art. 43 din Legea nr. 82/1991, toate cu aplic. art. 33 C. pen., în

infracțiunile prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., art. 20

C. pen. rap. la art. 8 alin. (1) și (3) din Legea nr. 241/2005 și art. 9 lit.

b) din Legea nr. 241/2005, toate cu aplic. art. 33 C. pen., după care:

- în temeiul art. 215

alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. a condamnat pe inculpatul T.P.C. la pedeapsa

de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a) teza a II-a lit. b) și lit. c) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii

de înșelăciune;

- în temeiul art. 20

C. pen. rap. la art. 8 alin. (1) și (3) din Legea nr. 241/2005, a condamnat pe

același inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare și 1 an interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) și lit. c) C.

pen., pentru săvârșirea infracțiunii de stabilire cu rea-credință a

impozitelor, taxelor sau contribuțiilor, având ca rezultat obținerea, fără

drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări TVA;

- în temeiul art. 9

lit. b) din Legea nr. 241/2005, a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de

2 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)

teza a II-a lit. b) și lit. c) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de

evaziune fiscală.

Conform art. 33 - 34

C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 10 ani închisoare și 5

ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b)

și lit. c) C. pen.

În temeiul art. 85 C.

pen., a dispus anularea suspendării condiționate a executării pedepsei de 8

luni închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 248/2010 a Judecătoriei

Slobozia (rămasă definitivă la data de 16 august 2010) și executarea de către

inculpat a pedepsei de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen.

În temeiul art. 88 C.

pen., a dedus din pedeapsa închisorii perioada reținerii de 24 ore din data de

21 aprilie 2009.

A făcut aplicarea

art. 71 și art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen.

II. În temeiul art.

215 alin. (1), (2), (3), (5) cu aplic, art. 74 - 76 C. pen., a condamnat pe

inculpatul D.G. la pedeapsa de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) și lit. c) C. pen.

pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

În temeiul art. 85 C.

pen. a dispus anularea suspendării condiționate a executării pedepsei de 8 luni

închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 248/2010 a Judecătoriei Slobozia

(rămasă definitivă la data de 16 august 2010) și executarea de către inculpat a

pedepsei de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen.

A făcut aplicarea

art. 71 și art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen.

III. În temeiul art.

14 C. proc. pen. rap. la art. 998 - 999 și art. 1003 C. civ., a obligat pe

inculpatul T.P.C., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC T.G. SRL,

prin lichidator judiciar E.I. SPRL, la plata sumei de 419.944 RON, plus

penalități de întârziere calculate până la achitarea debitului, reprezentând

despăgubiri civile, către partea civilă Direcția Generală a Finanțelor Publice

Ialomița.

În temeiul art. 14 C.

proc. pen. rap. la art. 998 - 999 și art. 1003 C. civ., a obligat, în solidar,

pe inculpații T.P.C. și D.G., aceștia în solidar și cu partea responsabilă

civilmente SC E. SRL, prin lichidator judiciar C.I.E. IPURL, la plata sumei de

1.690.000 RON, reprezentând despăgubiri civile, către partea civilă SC A. SRL.

În temeiul art. 13

alin. (1) din Legea nr. 241/2005 a dispus ca, la data rămânerii definitive a

hotărârii, o copie de pe dispozitivul acesteia să fie comunicată Oficiului

Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Ialomița.

A respins cererea

părții civile Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița privind

instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor celor doi inculpați.

În temeiul art. 191

alin. (2) și (3) C. proc. pen., a obligat pe inculpați, în solidar cu părțile

responsabile civilmente SC T.G. SRL și SC E. SRL, la plata sumei de 1.500 RON

fiecare, cheltuieli judiciare către stat, onorariul avocatului din oficiu

pentru inculpatul T.P.C., în cuantum de 300 RON, fiind avansat din fondul

Ministerului Justiției.

Pentru a dispune în

acest sens, instanța de fonda reținut următoarele: Prin Rechizitoriul nr.

283/P/2008, din data de 04 octombrie 2010, al Parchetului de pe lângă

Tribunalul Ialomița, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate,

a inculpatului T.P.C., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215

alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, art.

9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 și art. 43 din Legea nr. 82/1991 și,

respectiv, a inculpatului D.G., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de

art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen.

În fapt, potrivit

rechizitoriului, s-a reținut că, prin manoperele folosite, cei doi inculpați au

indus în eroare pe reprezentanții SC A. SRL, cauzând acesteia un prejudiciu în

valoare de 1.690.000 RON, iar în plus, inculpatul T.P.C. nu a înregistrat în

evidențele contabile ale SC T.G. SRL o factură fiscală, diminuând astfel

impozitul pe profit datorat bugetului de stat și neachitând TVA-ul aferent.

Analizând întregul

probatoriu al cauzei, administrat în faza de urmărire penală și în cursul

cercetării judecătorești, instanța de fond a stabilit următoarea situație de

fapt:

fost înmatriculată la Registrul Comerțului SC E. SRL, cu sediul în localitatea

C., județul Ialomița. În anul 2008, această societate era reprezentată de

inculpatul D.G., în calitate de administrator unic și de inculpatul T.P.C., în

calitate de director executiv.

Pentru efectuarea

activității specifice obiectului său de activitate, SC E. SRL, reprezentată de

inculpatul T.P.C., a contractat credite de la B.C.C. Întrucât societatea nu a

respectat graficul de rambursare a creditelor obținute, aceasta a acumulat, în

cursul lunii martie 2008, restanțe în sumă totală de 1.690.000 RON.

În aceste condiții,

inculpatul T.P.C., cunoscând că martorul C.I., administrator al SC A. SRL, era

și asociat majoritar al societății respective și, totodată, factor de decizie

în cadrul B.C.C., i-a prezentat acestuia lipsa de lichidități cu care se

confrunta SC E. SRL ca fiind temporară și i-a propus cesionarea către SC A. SRL

a unor creanțe a căror valoare să acopere debitul către banca respectivă.

După mai multe runde

de discuții, la începutul lunii martie 2008, martorul C.I., însoțit de martorul

H.N., la acea dată președinte al băncii și de martorul P.S., în acea perioadă

director regional pentru zona de sud-est al acesteia, s-au deplasat la sediul

SC E. SRL din municipiul Slobozia, Strada C. nr. 18, județul Ialomița, unde se

afla inculpatul T.P.C., pentru a stabili condițiile înțelegerii. În această

locație, inculpatul respectiv l-a informat pe martorul C.I. despre Contractele

de lucrări nr. 23816 din 17 decembrie 2007 și nr. 23817 din 17 decembrie 2007,

încheiate între Administrația Domeniului Public a Sectorului 5 București și SC

E. SRL, prin care aceasta din urmă se obliga să execute, să finalizeze și să

întrețină lucrările de amenajare a unor parcări de reședință în 75 și respectiv

76 de locații, prețurile convenite fiind de 2.863.028,62 RON și respectiv de

3.566.913,02 RON. Cu aceeași ocazie, inculpatul a susținut că o parte din acele

lucrări a fost finalizată, creanțele de recuperat ridicându-se la suma de

1.690.000 RON. De asemenea, inculpatul a garantat celor prezenți că acele

creanțe erau certe și exigibile.

Fiind convins de

inculpatul T.P.C. că aceasta era starea de fapt și că SC E. SRL avea de primit

de la Administrația Domeniului Public a Sectorului 5 București suma anterior

menționată, martorul C.I. și-a dat acordul pentru cesionarea creanței în

valoare de 1.690.000 RON de SC E. SRL către SC A. SRL, în schimbul plății de

către aceasta din urmă a sumei de 1.690.000 RON către B.C.C., Sucursala

București B., urmând ca forma scrisă a contractului de cesiune de creanță să

fie întocmită și semnată în termen de 2 - 3 zile.

Ca urmare a acestei

înțelegeri, la data de 18 martie 2008, a fost încheiat Contractul de cesiune de

creanță nr. 290, între SC E. SRL, în calitate de cedent și SC A. SRL, în

calitate de cesionar. În baza acestui contract, cedentul a transmis

cesionarului drepturi de creanță, în sumă de 1.690.000 RON, rămase de încasat

de la Administrația Domeniului Public a Sectorului 5 București, conform

Contractelor nr. 23816 din 17 decembrie 2007 și nr. 23817 din 17 decembrie

inculpații D.G. și T.P.C., iar, din partea cesionarului, de martorul C.I. În

cuprinsul său, cedentul a declarat, pe proprie răspundere, că este unicul

titular al creanțelor cedate și că răspunde de existența actuală și de

validitatea acestora.

Drept consecință a

încheierii Contractului nr. 290 din 18 martie 2008, la data de 27 martie 2008,

prin Ordinul de plată nr. 1663, SC A. SRL a virat către B.C.C., Sucursala

București B., suma de 1.690.000 RON.

Ulterior, SC A. SRL a

inițiat o corespondență cu Administrația Domeniului Public a Sectorului 5

București, trimițând notificarea din data de 20 martie 2008, invitația la

conciliere din data de 04 aprilie 2008 și adresa din data de 12 august 2008,

prin care a solicitat, în calitate de cesionar, să i se plătească suma de 1.690.000

RON, reprezentând drepturi de creanță rămase de încasat de către SC E. SRL, în

urma lucrărilor efectuate, însă răspunsul reprezentanților debitorului cedat a

fost că toate datoriile acestuia către societatea respectivă au fost achitate.

Această situație de

fapt a rezultat și din Adresa nr. 29716 din 23 octombrie 2008 a Administrației

Domeniului Public a Sectorului 5 București, în care se precizează că lucrările

de amenajare a parcărilor de reședință, aferente Contractelor nr. 23816 din 17

decembrie 2007 și nr. 23817 din 17 decembrie 2007, au fost executate și plătite

parțial, rămânând de realizat lucrări în valoare de 819.219,68 RON și respectiv

725.933,88 RON, al căror termen de execuție nu a fost însă respectat.

Potrivit art. 12 din

contractele anterior menționate, lucrările de amenajare a parcărilor de

reședință trebuiau terminate în termen de 3 săptămâni de la emiterea ordinului

de începere a lucrărilor, respectiv de la data de 17 decembrie 2007, în caz

contrar achizitorul fiind îndreptățit să rezilieze contractele. SC E. SRL a

depășit, cu mult, acel termen, împrejurare care a constituit o cauză de

stingere a oricăror creanțe datorate acesteia de Administrația Domeniului

Public a Sectorului 5 București. Cu toate acestea, în cuprinsul contractului de

cesiune de creanță, inculpații au garantat că nu exista nicio cauză de stingere

a acelor creanțe și s-au obligat să nu întreprindă nimic care să îl împiedice

pe cesionar în realizarea drepturilor sale.

decembrie 2008, Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului

de Poliție al Județului Ialomița a fost sesizat de către Direcția Generală a

Finanțelor Publice Ialomița, Administrația Finanțelor Publice pentru

Contribuabili Mijlocii, despre faptul că SC T.G. SRL a încălcat prevederile

art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 și art. 43 din Legea nr. 82/1991.

În urma cercetărilor

efectuate, s-a stabilit că societatea respectivă, având sediul în localitatea

A., județul Ialomița și codul de identificare fiscală XXX, este administrată de

inculpatul T.P.C. și are ca obiect principal de activitate executarea de

lucrări de construcție a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale.

Ca urmare a depunerii

decontului TVA, cu opțiunea de rambursare a soldului sumei negative de

1.255.548 RON, înregistrat la Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița,

Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii sub nr. 1191 din

25 iulie 2008 și avându-se în vedere Avizul de Inspecție Fiscală nr. 605656 din

6 august 2008, SC T.G. SRL a fost supusă, la data de 07 octombrie 2008, unei

inspecții fiscale generale, ocazie cu care s-a constatat, potrivit Raportului

nr. 606.656 din 07 octombrie 2008, că factura fiscală seria IL XKG nr. 5129538

a fost pierdută (toate cele 3 exemplare) și că TVA-ul în suma negativă

solicitată de societate era de 1.255.548 RON, fiind respinsă la rambursare suma

de 118.322 RON și aprobată rambursarea sumei de 1.137.226 RON, care urma a se

realiza în perioada următoare.

La data de 09

decembrie 2008, întrucât, conform adresei nr. 403930 din 30 august 2008 a

Direcției Generale a Finanțelor Publice Ialomița, SC T.G. SRL se încadra în

grupa de risc ridicat, societatea a fost supusă unei noi inspecții fiscale

generale, în urma căreia s-a stabilit că, în declarația nr. 394, aferentă

semestrului II al anului 2007, inculpatul T.P.C. a declarat TVA mai mică decât

partenerul său de afaceri, SC P.S. SRL. Astfel, în semestrul respectiv, SC T.G.

SRL a declarat livrări către SC P.S. SRL în valoare de 285.007 RON și TVA

aferentă în sumă de 54.151 RON, în timp ce SC P.S. SRL a declarat achiziții de

la SC T.G. SRL în sumă de 1.583.334 RON și TVA aferentă în valoare de 300.833

RON.

În urma controlului

inopinat efectuat la SC P.S. SRL în perioada 04 - 05 decembrie 2008, s-a

constatat că aceasta a înregistrat, în mod corect, exemplarul albastru al

facturii fiscale nr. 5129538 din 27 decembrie 2007, privind achiziția de la SC

T.G. SRL de fier beton și profile metalice, în valoare totală de 1.216.537 RON,

din care TVA în sumă de 194.237 RON, această factură fiscală nefiind

înregistrată însă de inculpatul T.P.C. în evidența contabilă a SC T.G. SRL.

Totodată, s-a

stabilit că, prin Adresa nr. 867 din 02 octombrie 2008, înregistrată la

Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Ialomița sub nr.

607420 din 02 octombrie 2008, SC T.G. SRL a adus la cunoștință că toate cele 3

exemplare ale facturii fiscale seria IL XKG nr. 5129538 au fost pierdute,

atașând copie de pe factura fiscală seria SIMP nr. 1485 din 02 octombrie 2008,

emisă de SC S.L. SRL Călărași, în care se menționa că prima factură fiscală a

fost declarată pierdută, ca necompletată, acest anunț fiind făcut public în M.

Of. al României nr. 560 din 06 octombrie 2008, partea a III-a.

La data de 08

decembrie 2008, în nota explicativă dată în fața organelor fiscale, inculpatul

T.P.C. a prezentat un nou motiv al neînregistrării, în evidența contabilă a SC

T.G. SRL, a facturii fiscale anterior menționate, afirmând că a emis-o către SC

P.S. SRL, dar că a uitat să predea exemplarele roșu și verde la contabilitate

după care a uitat și de existența facturii, pe care a lăsat-o într-un

autoturism care i-a fost ridicat de către societatea de leasing.

Concluziile

inspecției fiscale au fost cuprinse în procesul-verbal nr. 608.592 din 09 decembrie

2008, prin care s-a stabilit că, în urma neînregistrării de către inculpatul

T.P.C. a facturii fiscale nr. 5129538 din 27 decembrie 2007, SC T.G. SRL

datorează bugetului de stat un impozit pe profit în sumă de 163.568 RON și TVA

în sumă de 194.237 RON.

Instanța de fond a

reținut că în faza de urmărire penală au fost audiați ambii inculpați, iar în

cursul cercetării judecătorești s-a realizat doar audierea inculpatului D.G.,

întrucât inculpatul T.P.C. s-a sustras de la judecată.

În consecință, reține

instanța de fond că în declarațiile din prima fază procesuală, ambii inculpați

au susținut, cu privire la fapta descrisă la pct. 1, că propunerea privind

cesionarea unor creanțe către SC A. SRL, cu consecința achitării creditelor

contractate de SC E. SRL de la B.C.C. a aparținut martorului C.I., care a dorit

astfel ca banca respectivă să nu figureze cu credite restante. Același aspect

l-a susținut inculpatul D.G. și cu ocazia audierii sale în cursul judecății,

precizând că, la discuțiile care s-au purtat în vederea încheierii contractului

de cesiune de creanță, i-a spus martorului C.I. că SC E. SRL avea de încasat de

la Administrația Domeniului Public a Sectorului 5 București contravaloarea

lucrărilor executate în sumă de 1.700.000 RON.

Instanța de fond a apreciat

că aceste declarații ale inculpaților sunt singulare și nu se coroborează cu

vreo altă probă administrată în cauză cu următoarea argumentare:

Astfel, potrivit

Contractului de cesiune de creanță nr. 290 din 18 martie 2008, încheiat între

SC E. SRL și SC A. SRL, obiectul cesiunii l-au constituit drepturile de creanță

rămase de încasat, în sumă de 1.690.000 RON, conform Contractelor nr. 23816 din

17 decembrie 2007 și nr. 23817 din 17 decembrie 2007, încheiata între SC E. SRL

și Administrația Domeniului Public a Sectorului 5 București.

De asemenea, în

cuprinsul aceluiași contract, s-a făcut mențiunea că nu a intervenit nicio

cauză de stingere a creanțelor cedate și că cedentul se obligă să nu

întreprindă nimic care să îl împiedice pe cesionar în realizarea drepturilor

sale.

Totodată, în

Contractele nr. 23816 din 17 decembrie 2007 și nr. 23817 din 17 decembrie 2007,

se prevede, la art. 12.1, că executantul avea obligația de a începe lucrările

în maximul 48 de ore de la primirea ordinului și lucrările trebuiau să se

deruleze conform graficului de execuție și să fie terminate în termen de 3

săptămâni de la data primirii ordinului de începere a lucrărilor. Dacă

executantul întârzia începerea lucrărilor ori terminarea pregătirilor sau dacă

nu își îndeplinea îndatoririle, achizitorul era îndreptățit să îi fixeze un

termen de 48 de ore, până la care activitatea să intre în normal și să îl

avertizeze că, în cazul neconformării, va rezilia contractul, după cel de-al

doilea termen de prelungire.

Din Adresa nr. 29.716

din 23 octombrie 2008, emisă de Administrația Domeniului Public a Sectorului 5

București, a rezultat că lucrările de amenajare a parcărilor de reședință

aferente celor două contracte au fost executate și plătite parțial, rămânând de

realizat lucrări în valoarea de 819.219,68 RON și respectiv de 725.933 RON, al

căror termen de execuție nu a fost respectat, în condițiile în care ordinul de

începere a lucrărilor datează din 17 decembrie 2007, acestea având ca termen de

finalizare 3 săptămâni, conform graficului de execuție.

Mai mult, se reține

că urmare a solicitării instanței de fond, Administrația Domeniului Public a

Sectorului 5 București a comunicat, prin Adresa nr. 1266 din 07 februarie 2011,

că, la data de 14 martie 2008 (anterior încheierii contractului de cesiune de

creanță), a plătit către SC E. SRL suma de 2.747.693,34 RON, în baza

Contractului nr. 23816 din 17 decembrie 2007, iar, la data de 27 decembrie

2007, a plătit către aceeași societate suma de 2.137.094,74 RON, în baza

Contractului nr. 23817 din 17 decembrie 2007).

Despre faptul că, la

încheierea contractului de cesiune de creanță, nu a fost vorba despre drepturi

de creanță viitoare, ci despre o creanță prezentă, exigibilă, au relatat și

martorii P.S., C.I. și H.N., toți arătând că, în momentul negocierii privind

încheierea acelui contract, cei doi inculpați au precizat că mai au de încasat

sume de bani, constând în contravaloarea lucrărilor executate de SC E. SRL

către Administrația Domeniului Public a Sectorului 5 București.

Cu privire la faptele

descrise la pct. 2, inculpatul T.P.C. a recunoscut veridicitatea vânzării de

fier beton și profile din fier, în valoare de 1.022.300 RON și TVA în sumă de

194.237 RON, conform facturii fiscale seria IL XKG nr. 5129538 din 27 decembrie

2007, către SC P.S. SRL, susținând că a uitat exemplarele roșu și verde ale

facturii respective într-un autovehicul marca O.V., de culoare verde,

achiziționat în sistem leasing de SC T.G. SRL, căruia nu i-a reținut numărul de

înmatriculare și că, întrucât autovehiculul respectiv i-a fost ridicat de către

societatea de leasing, nu a mai avut posibilitatea de a recupera acele

exemplare și, astfel, de a înregistra în evidența contabilă factura fiscală

anterior menționată.

Din actele dosarului,

a rezultat că SC E. SRL a achiziționat de la SC E.C. SRL un singur autoturism

marca O.V., de culoare verde, având numărul de înmatriculare ZZZ, care a fost

ridicat, la data de 04 iulie 2008, din cauza restanțelor la plata ratelor,

ocazie cu care a fost întocmit un proces-verbal în care sunt menționate

bunurile găsite în acel autoturism, printre care nu figurează exemplarele roșu

și verde ale facturii fiscale nr. 5129538 din 27 decembrie 2007.

În plus, intervalul

mare de timp scurs între data emiterii facturii respective și data ridicării autoturismului

contrazice varianta inculpatului că acea factură a fost uitată în autoturism.

În drept, instanța de

fond a apreciat că fapta descrisă la pct. 1, reținută în sarcina inculpaților

T.P.C. și D.G., care, prin manoperele folosite, au indus în eroare pe

reprezentanții SC A. SRL, cu ocazia încheierii Contractului de cesiune de

creanță nr. 290 din 18 martie 2008, cauzând societății respective un prejudiciu

în valoare de 1.690.000 RON, realizează, în cazul fiecăruia, conținutul

constitutiv al infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1),

(2), (3), (5) C. pen.

Inducerea în eroare

s-a realizat prin mijloace frauduloase, deoarece, cu ocazia negocierilor și a

încheierii contractului anterior menționat, cei doi inculpați, în calitate de

reprezentanți ai SC E. SRL, au arătat că mai au de încasat creanțe de la

Administrația Domeniului Public a Sectorului 5 București, reprezentând

contravaloarea lucrărilor executate în baza Contractelor nr. 23816 din 17

decembrie 208 și nr. 23817 din 17 decembrie 2008, deși, în realitate,

încasaseră deja, înainte de încheierea contractului de cesiune de creanță,

respectiv la data de 14 martie 2008, suma de 2.747.693,34 RON, iar, prin fapta

inculpaților, s-a produs SC A. SRL o pagubă de peste 200.000 RON, care se circumscrie

noțiunii de consecințe deosebit de grave, în accepțiunea art. 146 C. pen.

Pentru existența

infracțiunii de înșelăciune, sub aspectul laturii obiective, trebuie să existe

o acțiune de inducere în eroare a altei persoane, prin orice mijloace și este

necesar ca, urmare a acestei activități, cel amăgit să ia o decizie cu caracter

patrimonial păgubitor.

În speță, prezentarea

făcută de cei doi inculpați, la semnarea contractului de cesiune de creanță, în

sensul că sunt îndreptățiți să încaseze, de la Administrația Domeniului Public

a Sectorului 5 București, o sumă de bani, a creat reprezentanților SC A. SRL

convingerea că situația prezentată este reală, motiv pentru care, după semnarea

contractului respectiv, acea societate a virat, prin Ordinul de plată nr. 1663

din 27 martie 2008, către B.C.C., suma de 1.690.000 RON.

Referitor la cererea

apărătorului inculpatului T.P.C., de a se dispune achitarea acestuia, pe motiv

că litigiul generat de neexecutarea contractului de cesiune de creanță este de

natură comercială, instanța de fond a apreciat că este nefondată, având în

vedere următoarele argumente:

În actuala

reglementare a Codului civil (art. 1391 - 1398 și art. 1402 - 1404), cesiunea

de creanță este un contract consensual, care se perfectează în momentul stabilirii

acordului de voință al părților contractante.

Pentru existența

infracțiunii de înșelăciune în convenții, prevăzută de art. 215 alin. (3) C.

pen., este necesar ca inducerea sau menținerea în eroare să se fi realizat în

așa fel încât, fără acestea, cel înșelat să nu fi încheiat convenția, în

condițiile stipulate. Cu alte cuvinte, inducerea sau menținerea în eroare

trebuie să fi avut un rol hotărâtor pentru încheierea contractului, iar eroarea

în care se află partea vătămată este un element esențial, ce trebuie să rezulte

nemijlocit din acțiunea făptuitorului, întrucât prezentarea frauduloasă,

denaturată sau alterată a realității trebuie să fie aptă de a inspira încredere

părții vătămate și fie de a o induce în eroare, fie de a o menține în eroarea produsă

anterior.

În speță, s-a

constatat de instanța de fond că din probatoriul administrat, a rezultat, în

mod indubitabil, reaua-credință a inculpaților, care au prezentat

reprezentanților SC A. SRL o situație nereală, cu ocazia încheierii

contractului de cesiune de creanță, în sensul că mai aveau de încasat sume de

bani de la Administrația Domeniului Public a Sectorului 5 București, deși,

astfel cum s-a evidențiat, ei încasaseră deja, anterior încheierii contractului

respectiv, suma de 2.747.693,34 RON.

De asemenea, în

opinia instanței de fond este neîndoielnic că, dacă ar fi cunoscut situația

reală, reprezentanții SC A. SRL nu ar fi încheiat acel contract, neavând niciun

interes să achite, pentru SC E. SRL, creditele contractate de aceasta de la

B.C.C.

În ceea ce privește

cererea apărătorului inculpatului D.G., de achitare a acestuia, pe motivul

lipsei intenției, în condițiile în care, în calitate de asociat al SC E. SRL,

i-a dat procură de reprezentare celuilalt inculpat și nu a fost prezent la

negocierea încheierii contractului de cesiune de creanță, instanța de fond a

apreciat că este nefondată, având în vedere următoarele argumente:

Inculpatul nu a putut

dovedi existența procurii invocate, iar despre participarea lui la desfășurarea

negocierilor și la semnarea contractului au relatat în mod detaliat martorii

P.S., H.N. și C.I.

Este adevărat că

simpla neexecutare a unei obligații asumate în baza unei convenții civile nu

are caracter penal, chiar dacă inculpatul s-a angajat că va executa acea

obligație, știind că nu își va respecta angajamentul, însă această afirmație

este valabilă doar dacă nu a uzat de mijloace amăgitoare, pentru a convinge

partea adversă că va executa convenția.

Elementele

constitutive ale infracțiunii de înșelăciune în convenții, prevăzută de art.

215 alin. (3) C. pen., sunt realizate ori de câte ori încheierea unui contract

a fost determinată de inducerea în eroare a unei părți de către cealaltă parte,

în așa fel încât, fără acea eroare, cel înșelat nu ar fi încheiat contractul.

S-a apreciat că

aceasta este situația și în speța dedusă judecății, deoarece reprezentanții SC

A. SRL nu ar fi încheiat contractul de cesiune de creanță, dacă cei doi

inculpați nu ar fi uzat de mijloace frauduloase, inducându-i în eroare cu

privire la faptul că mai au de încasat sume de bani de la Administrația

Domeniului Public a Sectorului 5 București.

Referitor la faptele

descrise la pct. 2, reținute în sarcina inculpatului T.P.C., instanța de fond a

apreciat, punând în discuție schimbarea corespunzătoare a încadrării juridice,

că acestea întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de

art. 20 C. pen. rap. la art. 8 alin. (1) și (3) din Legea nr. 241/2005 și art.

9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, sens în care a avut în vedere următoarele aspecte:

Prin decontul privind

TVA pe luna iunie 2008, înregistrat sub nr. 1191 din 25 iulie 2008 și prin

decizia de corectare a erorilor materiale din acel decont, înregistrată sub nr.

1193 din 28 iulie 2008, SC T.G. SRL a solicitat rambursarea soldului sumei negative

de TVA, în valoare de 1.255.548 RON. În urma inspecției fiscale generale, s-a

întocmit raportul înregistrat sub nr. 606656 din 07 octombrie 2008, în care se

consemnează rezultatul verificărilor privind TVA aferentă perioadei 01

septembrie 2007 - 30 iunie 2008 și impozitul pe profit aferent perioadei 01

ianuarie 2007 - 31 decembrie 2007, factura fiscală seria IL XKG nr. 5129538 din

27 decembrie 2007, declarată pierdută, ca necompletată și constatată ulterior a

nu fi existat fiind cuprinsă în acele intervale.

Factura fiscală nr.

5129538 din 27 decembrie 2007, emisă de SC T.G. SRL, în valoare de 1.022.300

RON și TVA de plată în sumă de 194.237 RON, trebuia înregistrată și declarată

de societate, în luna decembrie 2007, care se încadrează în perioada verificată

conform raportului de inspecție fiscală generală nr. 606656 din 07 octombrie

2008.

Prin același raport

de inspecție fiscală generală, s-a verificat decontul TVA, cu opțiunea de

rambursare a soldului sumei negative de 1.225.548 RON, depus de SC T.G. SRL,

iar, prin referatul nr. 606656 din 08 august 2008, aprobat, s-a solicitat

suspendarea inspecției fiscale și a soluționării cererii societății respective

de restituire a soldului sumei negative a TVA, până la primirea răspunsului de

la verificarea încrucișată solicitată Direcției Generală de Administrare a

Marilor Contribuabili București, Activitatea de Inspecție Fiscală, prin Adresa

nr. 605656 din 08 august 2008, societatea fiind înștiințată despre această

întrerupere.

Prin Adresa nr.

1056219 din 23 septembrie 2008, transmisă de Direcția Generală de Administrare

a Marilor Contribuabili București și înregistrată la Direcția Generală a

Finanțelor Publice Ialomița, Administrația Finanțelor Publice pentru

Contribuabili Mijlocii sub nr. 605656 din 01 octombrie 2008, a fost înaintat

procesul verbal nr. 16505 din 23 septembrie 2008, prin care s-a soluționat

verificarea încrucișată solicitată.

Potrivit art. 8 alin.

(1) din Legea nr. 241/2005, constituie infracțiune și se pedepsește cu

închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi stabilirea, cu

rea-credință, de către contribuabil, a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor,

având ca rezultat obținerea, fără drept, a unor sume de bani, cu titlu de

rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări

datorate bugetului general consolidat. Conform art. 8 alin. (3) din aceeași

lege, tentativa faptei prevăzute la alin. (1) se pedepsește.

În speță, instanța de

fond a reținut, astfel cum rezultă din raportul de inspecție fiscală generală,

că inculpatul T.P.C. a solicitat rambursarea TVA, prin decontul depus la

Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița, dar, în urma verificărilor,

s-a constatat că societatea pe care o administra nu era îndreptățită la o

astfel de rambursare, motiv pentru care fapta sa reprezintă o tentativă la

infracțiunea prevăzută de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005.

De asemenea, având în

vedere Decizia nr. IV/2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție

într-un recurs în interesul legii, instanța de fond a constatat că omisiunea

evidențierii, în tot sau în parte ori evidențierea, în actele contabile sau în

alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor

realizate, constituie infracțiunea complexă de evaziune fiscală, prevăzută de

art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, nefiind incidente dispozițiile art. 43

din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen.

S-a mai reținut că în

perioada 04 - 05 decembrie 2008, s-a efectuat un control inopinat la SC P.S.

SRL, cu care SC T.G. SRL avea relații de afaceri, constatându-se că prima

societate a înregistrat, în mod corect, achiziții realizate de la cea din urmă

societate, în valoare de 1.583.334 RON, cu o TVA aferentă de 300.833 RON. În

schimb, la SC T.G. SRL, nu s-au înregistrat două facturi fiscale, nr. 5129520

din 30 octombrie 2007, în valoare de 276.027 RON și TVA de 52.445 RON și

respectiv nr. 5129538 din 27 decembrie 2007, în valoare de 1.022.300 RON și TVA

de 194.237 RON. În urma verificărilor efectuate de către organele de inspecție

fiscală, s-a constatat că prima factură a fost înregistrată în evidența

contabilă, în jurnalele de vânzări și în deconturile de TVA, însă cea de-a doua

factură nu a fost înregistrată până la data de 31 octombrie 2008. Prin

neînregistrarea acestei ultime facturi fiscale, s-a micșorat impozitul pe

profit datorat bugetului de stat cu suma de 163.568 RON și, de asemenea, TVA-ul

datorat cu suma de 194.237 RON.

Raportat la motivele

anterior menționate, instanța de fond a apreciat nefondată cererea inculpatului

T.P.C. de schimbare a încadrării juridice a faptelor analizate într-o singură

infracțiune, respectiv cea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 lit. b) din

Legea nr. 241/2005.

La individualizarea

pedepselor, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale reglementate

de art. 72 C. pen., respectiv limitele speciale de pedeapsă, modalitatea de

săvârșire a faptelor, valoarea prejudiciului cauzat, care nu a fost recuperat,

atitudinea procesuală a fiecărui inculpat, reținând că T.P.C. s-a sustras

judecății, în timp ce D.G. s-a prezentat la fiecare termen, beneficiind, în

plus, de date personale favorabile, reținute drept circumstanțe atenuante

judiciare, precum și antecedentele penale, constatând că ambii inculpați au

fost condamnați la câte o pedeapsă de 8 luni închisoare, cu suspendarea

condiționată a executării, prin Sentința penală nr. 248/2010 a Judecătoriei

Slobozia (rămasă definitivă la data de 16 august 2010), împrejurare ce atrage,

în cazul fiecăruia dintre ei, incidența dispozițiilor art. 85 C. pen., privind

anularea acelui beneficiu.

Pe latură civilă,

instanța de fond a constatat că, prin Adresa nr. 673239 din 03 decembrie 2010,

SC A. SRL s-a constituit parte civilă cu suma de 1.690.000 RON, achitată prin

Ordinul de plată nr. 1663 din 27 martie 2008, conform Contractului de cesiune

de creanță nr. 290 din 18 martie 2008, în contul datoriei pe care SC E. SRL o

avea către B.C.C. De asemenea, a constatat că Direcția Generală a Finanțelor

Publice Ialomița s-a constituit parte civilă cu suma totală de 419.944 RON,

reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat de inculpatul T.P.C., în

calitate de administrator al SC T.G. SRL.

Raportat la situația

de fapt reținută, ambele cereri au fost apreciate fondate de către instanța de

fond, care le-a admis, astfel cum au fost formulate. În schimb, aceeași

instanță a constatat nefondată cererea ultimei părți civile, de instituire a

sechestrului asigurător asupra bunurilor aparținând inculpatului T.P.C., în

condițiile în care, în urma verificărilor efectuate, nu s-au putut identifica

astfel de bunuri. În cazul inculpatului D.G., s-a reținut că, potrivit adresei

nr. 821 din 18 februarie 2011, emisă de Primăria localității C., acesta nu

figurează în evidențe ca proprietar de bunuri mobile sau imobile.

Împotriva sentinței

au declarat apel inculpatul T.P.C. (prin avocatul său ales, la data de 28

februarie 2011) și inculpatul D.G. (personal, la data de 24 februarie 2011).

Apelurile

inculpaților (inițial nemotivate în scris) au fost înaintate de instanța de

fond și înregistrate pe rolul curții de apel la data de 09 martie 2011.

Prin motivele scrise

de apel, redactate de apărătorul său ales, inculpatul D.G. a solicitat

achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit.

a), lit. c) sau lit. d) C. proc. pen. și respingerea, ca nefondată, în ceea ce

îl privește, a acțiunii civile.

Inculpatul D.G. a

fost audiat nemijlocit de către instanța de apel, iar la cererea sa, instanța

de prim control judiciar a încuviințat și a administrat, cu privire la situația

de fapt și în circumstanțiere, proba cu înscrisuri și proba testimonială, în

cadrul căreia a procedat la ascultarea martorilor propuși de acesta, J.S. și

R.S. și la reaudierea martorului H.N. Inculpatul a renunțat la cererea de

efectuare a unei expertize contabile, probă pe care instanța de apel,

independent de poziția procesuală a acestuia, a apreciat-o neutilă judecării

cauzei, astfel cum s-a consemnat în încheierea de la termenul din data de 09

ianuarie 2012, în care s-au menționat și motivele de respingere a cererii de

reaudiere a martorilor P.S. și C.I.

Prin motivele scrise

de apel, redactate de apărătorul său ales, inculpatul T.P.C. a criticat, ca

fiind nelegale, dispozițiile din sentința penală atacată de schimbare a

încadrării juridice, de condamnare pentru cele trei infracțiuni reținute în

sarcina sa, de anulare a suspendării condiționate a executării pedepsei

precedente și de obligare la plata de despăgubiri către cele două părți civile,

solicitând achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10

alin. (1) lit. a) C. proc. pen. și rezolvarea corespunzătoare, în raport cu

această soluție, a celorlalte aspecte ale cauzei. Cu ocazia dezbaterilor de la

termenul din data de 27 februarie 2012, apărătorul ales al inculpatului a indicat,

ca temei al achitării solicitate, dispozițiile art. 10 alin. (1) lit. d) C.

proc. pen., pe motivul lipsei intenției, ca element constitutiv al laturii

subiective a infracțiunilor ce fac obiectul judecății.

Inculpatul T.P.C.,

neascultat cu ocazia judecății în primă instanță, nu a putut fi audiat nici de

către instanța de apel, potrivit art. 378 alin. (1

1

) C. proc. pen.,

întrucât nu a fost identificat nici la adresa de domiciliu comunicată de către

Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, nici la

adresele de reședință cunoscute, conform proceselor-verbale în care s-a

consemnat imposibilitatea punerii în executare a mandatelor de aducere emise pe

numele acestuia, apărătorul său ales învederând curții de apel că a luat legătura

cu el, aflând astfel că este plecat din țară, fără a cunoaște însă unde anume.

La cererea

apărătorului ales al inculpatului T.P.C., Curtea a încuviințat și a

administrat, cu privire la situația de fapt, proba cu înscrisuri și proba

testimonială, comună cu cea solicitată de inculpatul D.G., în cadrul căreia a

procedat la reaudierea martorului H.N., astfel cum s-a evidențiat anterior.

Curtea de apel, din

oficiu, în urma punerii în discuție, a solicitat informații suplimentare de la

partea civilă SC A. SRL, dar și de la B.C.C., Administrația Domeniului Public a

Sectorului 5 București, R.I.B., R.B., Trezoreria Municipiului Slobozia și

Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Sibiu, care au fost

comunicate în cuprinsul adreselor transmise la dosar de către aceste

instituții.

De asemenea, tot din

oficiu, curtea de apel a pus în discuție, la termenul din data de 09 ianuarie

2012, schimbarea încadrării juridice, cu privire la ambii inculpați, din

infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. în

infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen., iar, cu

privire la inculpatul T.P.C., din infracțiunile prevăzute de art. 8 alin. (1)

din Legea nr. 241/2005, art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 și art. 43 din

Legea nr. 82/1991 în infracțiunea prevăzută de art. 9 lit. b) din Legea nr.

241/2005, amânând judecarea cauzei, conform art. 334 C. proc. pen., la cererea

apărătorilor aleși ai inculpaților, în vederea pregătirii apărării, sub acest

aspect. Cu ocazia dezbaterilor desfășurate la termenul din data de 27 februarie

2012, atât apărătorii aleși ai inculpaților, cât și reprezentantul Ministerului

Public au precizat că sunt de acord cu schimbarea încadrării juridice a

faptelor, în sensul pus în discuție.

Întrucât, în perioada

de amânare a pronunțării, dispusă potrivit art. 306 C. proc. pen., apărătorul

ales al inculpatului D.G. a învederat instanței de apel, în scris, că acesta a

decedat, s-a repus cauza pe rol, în temeiul art. 344 alin. (1) C. proc. pen.,

solicitând copie de pe extrasul din Registrul de Decese al Primăriei

municipiului Constanța, care a fost transmisă la dosar de către acea

instituție, rezultând astfel că inculpatul respectiv a decedat la data de 01

martie 2012, precum și informații privind dezbaterea succesiunii de pe urma

acestuia, Camera Notarilor Publici Constanța informând instanța că deschiderea

acelei succesiuni nu figurează în evidențele sale, împrejurare în raport cu

care curtea de apel a constatat că nu pot fi introduși în cauză, conform art.

21 alin. (1) C. proc. pen., moștenitori ai inculpatului decedat. Prin

intermediul apărătorului ales, soția supraviețuitoare a inculpatului a depus la

dosar copie de pe certificatul de deces al acestuia și o cerere de continuare a

procesului penal.

Prin Decizia penală

nr. 161 A din 28 mai 2012, Curtea de Apel București, secția I penală, a dispus

următoarele:

În temeiul art. 379

pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelurile declarate de inculpații T.P.C.

și D.G. împotriva Sentinței penale nr. 74/F din data de 22 februarie 2011,

pronunțată de Tribunalul Ialomița în Dosarul nr. 4828/98/2010, a desființat, în

parte, sentința penală apelată și, în fond, rejudecând a dispus următoarele:

I. A descontopit

pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen., aplicată

inculpatului T.P.C. prin sentința penală apelată, în pedepsele componente.

În temeiul art. 334

C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică dată faptelor prin rechizitoriu,

astfel:

- cu privire la ambii

inculpați, din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C.

pen. în infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen.;

- cu privire la

inculpatul T.P.C., din infracțiunile prevăzute de art. 8 alin. (1) din Legea

nr. 241/2005, art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 și art. 43 din Legea nr.

82/1991 în infracțiunea prevăzută de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005.

II. În temeiul art.

215 alin. (1), (3) și (5) C. pen., a condamnat pe inculpatul T.P.C. la pedeapsa

principală de 10 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii, pe

o perioadă de 5 ani, a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a,

lit. b) și lit. c) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu

consecințe deosebit de grave.

În temeiul art. 9

lit. b) din Legea nr. 241/2005, a condamnat pe același inculpat la pedeapsa

principală de 2 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii, pe

o perioadă de 1 an, a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a,

lit. b) și lit. c) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

În temeiul art. 33

lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen., a

contopit pedepsele astfel stabilite și pedeapsa principală de 8 luni

închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 248/2010 a Judecătoriei Slobozia,

rămasă definitivă la data de 16 august 2010 (cu privire la care, prin sentința

penală apelată, a fost anulată suspendarea condiționată, conform art. 85 C.

pen.) și a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa principală de 10 ani

închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii, pe o perioadă de 5 ani, a

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C.

pen.

În temeiul art. 71

alin. (1) și (2) C. pen., a interzis inculpatului, pe durata executării

pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit.

b) și lit. c) C. pen.

În temeiul art. 88

alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa principală durata reținerii de 24 de

ore din data de 21 din 22 aprilie 2009.

III. În temeiul art.

11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 alin. (1) lit. g) teza a III-a din C. proc.

pen., a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul D.G., cu privire

la infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de

art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen., ca urmare a decesului acestuia.

IV. A înlăturat

dispoziția privind obligarea inculpatului D.G., în solidar cu inculpatul T.P.C.

și cu partea responsabilă civilmente SC E. SA, la plata de despăgubiri către

partea civilă SC A. SRL.

În temeiul art. 14

rap. la art. 346 alin. (1) C. proc. pen. în ref. la art. 998 - 999 și art. 1000

alin. (3) C. civ. (în varianta în vigoare la data săvârșirii infracțiunii de

înșelăciune cu consecințe deosebit de grave), a obligat pe inculpatul T.P.C.,

în solidar cu partea responsabilă civilmente SC E. SRL, la plata sumei de

1.690.000 RON, cu titlu de despăgubiri, reprezentând daune materiale, către

partea civilă SC A. SRL.

A înlăturat

dispoziția privind obligarea inculpatului D.G., în solidar cu partea

responsabilă civilmente SC E. SA, la plata de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 192

alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare, cu privire la inculpatul D.G.,

au rămas în sarcina statului.

Au fost menținute

celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În temeiul art. 192

alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina

statului.

Pentru a dispune în

acest sens, instanța de apel a reținut următoarele:

I. Cu privire la

infracțiunea reținută prin rechizitoriu în sarcina inculpaților T.P.C. și D.G.,

instanța de apel, reevaluând întregul probatoriu al cauzei, a reținut

următoarea situație de fapt:

La data de 18 martie

2008, a fost încheiat, între SC E. SRL, reprezentată de inculpatul D.G., în

calitate de administrator și de inculpatul T.P.C., în calitate de director

executiv, pe de o parte și SC A. SRL, reprezentată de martorul C.I., în

calitate de administrator, confirmată, pentru data respectivă, de către Oficiul

Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Sibiu, pe de altă parte,

Contractul de cesiune de creanță nr. 290, în baza căruia prima societate a

cesionat celei de-a doua societăți drepturile de creanță rămase de încasat

(expresie astfel folosită în acel contract), în sumă de 1.690.000 RON, inclusiv

TVA, conform Contractelor nr. 23816 din 17 decembrie 2007 și nr. 23817 din 17

decembrie 2007, încheiate între societatea cedentă și Administrația Domeniului

Public a Sectorului 5 București, care a dobândit astfel calitatea de debitor

cedat.

Potrivit clauzelor

inserate în contractul anterior menționat, prețul cesiunii de creanță, convenit

de părțile contractante, a fost de 1.690.000 RON (prin urmare, egal cu valoarea

creanțelor cedate), pe care societatea cesionară, SC A. SRL, se obliga să îl

plătească, până la data de 28 martie 2008, prin virament bancar, în contul

societății cedente, SC E. SRL, deschis la B.C.C., Sucursala București B.. De

asemenea, societatea cedentă a declarat, prin cei doi inculpați, reprezentanții

săi la încheierea contractului, că este unica titulară a creanțelor cedate și a

accesoriilor acestora, răspunzând de existența actuală și de validitatea acelor

creanțe și că, până la data încheierii contractului, nu a intervenit nicio

cauză de stingere a creanțelor cedate, obligându-se să nu întreprindă nimic

care să o împiedice pe societatea cesionară în realizarea drepturilor sale. În

sfârșit, societatea cedentă se obliga ca, până la data convenită pentru plata

prețului cesiunii de creanță, 28 martie 2008, să remită societății cesionare,

pe bază de proces-verbal, titlurile sale împotriva debitorului cedat, în

original, respectiv Contractele nr. 23816 din 17 decembrie 2007 și nr. 23817

din 17 decembrie 2007, fapt care nu s-a mai întâmplat însă, societatea

cesionară intrând numai în posesia unor copii ale acelor titluri, transmise de

societatea cedentă B.C.C., prin fax, chiar în data încheierii contractului de

cesiune de creanță.

Contractul de cesiune

de creanță astfel încheiat a fost înscris în Arhiva Electronică de Garanții

Reale Mobiliare la data de 21 martie 2008 și notificat debitorului cedat, la

aceeași dată.

Conform obligației

asumate prin contractul încheiat, societatea cesionară, SC A. SRL, a virat, la

data de 27 martie 2008, în contul aparținând societății cedente, SC E. SRL,

deschis la B.C.C., Sucursala București B., întregul preț al cesiunii de

creanță, respectiv suma de 1.690.000 RON, care, la aceeași dată, a fost

folosită, în totalitate, pentru rambursarea creditului restant și dobânzilor

aferente, datorate de societatea cedentă chiar acelei bănci, astfel că, la

sfârșitul zilei, soldul contului societății respective, creditat cu suma

anterior menționată, a devenit zero.

Cu patru zile înainte

de încheierea contractului de cesiune de creanță, respectiv la data de 14

martie 2008, debitorul cedat, Administrația Domeniului Public a Sectorului 5

București, a plătit societății cedente, SC E. SRL, suma de 2.747.693,34 RON, în

baza Contractului nr. 23816 din 17 decembrie 2007, plata respectivă realizându-se,

prin viramente bancare, în contul deschis la Trezoreria Municipiului Slobozia,

pentru suma de 2.610.308,67 RON și respectiv în contul deschis la R.I.B.,

pentru suma de 137.384,67 RON.

Plata realizată de

către același debitor cedat, în baza celui de-al doilea contract încheiat cu

societatea cedentă, SC E. SA, respectiv Contractul nr. 23817 din 17 decembrie

2007, având ca obiect suma de 2.137.094,74 RON, a fost efectuată, de asemenea,

anterior încheierii contractului de cesiune de creanță, și anume la data de 27

decembrie 2007.

În acest context,

trebuie menționat că, pentru perioada ulterioară datei de 14 martie 2008, nu

există dovezi că societatea cedentă ar mai fi executat vreo lucrare în favoarea

debitorului cedat, în baza celor două contracte încheiate cu acesta sau că acel

debitor i-ar mai fi datorat vreo sumă de bani, conform acelor contracte.

Dimpotrivă, Administrația Domeniului Public a Sectorului 5 București a

comunicat că, în baza celor două contracte încheiate cu societatea cedentă, au rămas

de executat, de către aceasta, lucrări în valoare de 725.933,88 RON și

respectiv de 819.219,68 RON, în ambele cazuri nefiind respectat însă termenul

de execuție, de 3 săptămâni de la primirea ordinului de începere a lucrărilor,

care a fost emis la data de 17 decembrie 2007.

Potrivit

informațiilor comunicate de către Trezoreria Municipiului Slobozia, dreptul de

a efectua operațiuni pe contul aparținând SC E. SRL, îl avea inculpatul D.G.,

conform specimenului de semnătură depus la data de 13 aprilie 2007, iar, în

perioada 14 - 31 martie 2008, contul respectiv a fost alimentat cu

contravaloarea unei facturi achitate de Administrația Domeniului Public a

Sectorului 5 București, din acel cont efectuându-se, ulterior, prin ordine de

plată, semnate, conform specimenului, de către inculpatul anterior menționat,

operațiuni de virament către bugetul consolidat de stat (care nu interesează

cauza) și transferuri de sold către două bănci, respectiv R.I.B. și R.B.

Analiza documentelor

transmise