ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2424/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2424/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând asupra

contestației în anulare formulată de T.P.C., constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 74/F din data de 22

februarie 2011 a Tribunalului Ialomița, secția penală, după schimbarea

încadrărilor juridice, printre altele, s-a dispus condamnarea inculpatul T.P.C.

(fiul lui C. și N.,) la pedeapsa de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) și lit. c) C.

pen., pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin.

(1), (2), (3), (5) C. pen.

În temeiul art. 20 C.

pen. rap. la art. 8 alin. (1) și (3) din Legea nr. 241/2005, a condamnat pe

același inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare și 1 an interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) și lit. c) C.

pen., pentru săvârșirea infracțiunii de stabilire cu rea-credință a

impozitelor, taxelor sau contribuțiilor, având ca rezultat obținerea, fără

drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări TVA, iar în temeiul art. 9

lit. b) din Legea nr. 241/2005, a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de

2 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)

teza a II-a lit. b) și lit. c) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de

evaziune fiscală.

Conform art. 33 - 34

C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 10 ani închisoare și 5

ani și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit.

b) și lit. c) C. pen. S-a mai dispus, în temeiul art. 85 C. pen., anularea

suspendării condiționate a executării pedepsei de 8 luni închisoare, aplicată

prin Sentința penală nr. 248/2010 a Judecătoriei Slobozia (rămasă definitivă la

data de 16 august 2010) și executarea de către inculpat a pedepsei de 10 ani

închisoare și 5 ani și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)

teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. în temeiul art. 88 C. pen., a dedus din

pedeapsa închisorii perioada reținerii de 24 ore din data de 21 aprilie 2009.

Sub aspectul laturii

civile, în temeiul art. 14 C. proc. pen. rap. la art. 998 - 999 și art. 1003

din vechiul C. civ., Tribunalul a obligat pe inculpatul T.P.C., în solidar cu

partea responsabilă civilmente SC T.G. SRL, prin lichidator judiciar E.I. SPRL,

la plata sumei de 419.944 RON, plus penalități de întârziere calculate până la

achitarea debitului, reprezentând despăgubiri civile, către partea civilă

Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița. De asemenea, inculpatul T.P.C.

și coinculpatul D.G., au fost obligați în solidar și cu partea responsabilă

civilmente SC E. SRL, prin lichidator judiciar C.I.E. IPURL, la plata sumei de

1.690.000 RON, reprezentând despăgubiri civile, către partea civilă SC A. SRL.

S-a dispus ca în

temeiul art. 13 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, la data rămânerii definitive

a hotărârii, o copie de pe dispozitivul acesteia să fie comunicată Oficiului

Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Ialomița.

S-a respins cererea

părții civile Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița privind

instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpaților, iar în

temeiul art. 191 alin. (2) și (3) C. proc. pen., a obligat pe inculpați, în

solidar cu părțile responsabile civilmente SC T.G. SRL și SC E. SRL, la plata

sumei de 1.500 RON fiecare, cheltuieli judiciare către stat, onorariul

avocatului din oficiu pentru inculpatul T.P.C., în cuantum de 300 RON, fiind

avansat din fondul Ministerului Justiției.

Prin Decizia penală

nr. 161 A din 28 mai 2012 a Curții de Apei București, secția I penală, s-au

dispus următoarele:

În temeiul art. 379

pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-au admis apelurile declarate de inculpații

T.P.C. și D.G. împotriva Sentinței penale nr. 74/F din data de 22 februarie

2011, pronunțată de Tribunalul Ialomița în Dosarul nr. 4828/98/2010, s-a

desființat, în parte, sentința penală apelată și, în fond, rejudecând s-au

dispus următoarele:

I. S-a descontopit

pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen., aplicată

inculpatului T.P.C. prin sentința penală apelată, în pedepsele componente.

În temeiul art. 334

C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică dată faptelor prin

rechizitoriu, astfel:

- cu privire la ambii

inculpați, din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C.

pen. în infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) și (5) din C.pen.;

- cu privire la

inculpatul T.P.C., din infracțiunile prevăzute de art. 8 alin. (1) din Legea

nr. 241/2005, art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 și art. 43 din Legea nr.

82/1991 în infracțiunea prevăzută de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005.

II. În temeiul art.

215 alin. (1), (3) și (5) C. pen., inculpatul T.P.C. a fost condamnat la

pedeapsa principală de 10 ani închisoare și la pedeapsa complementară a

interzicerii, pe o perioadă de 5 ani, a drepturilor prevăzute de art. 64 lit.

a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de

înșelăciune cu consecințe deosebit de grave.

În temeiul art. 9

lit. b) din Legea nr. 241/2005, același inculpat a fost condamnat la pedeapsa

principală de 2 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii, pe

o perioadă de 1 an, a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a,

lit. b) și lit. c) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

În temeiul art. 33

lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen., s-au

contopit pedepsele astfel stabilite și pedeapsa principală de 8 luni

închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 248/2010 a Judecătoriei Slobozia,

rămasă definitivă la data de 16 august 2010 (cu privire la care, prin sentința

penală apelată, a fost anulată suspendarea condiționată, conform art. 85 C.

pen.) și a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa principală de 10 ani

închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii, pe o perioadă de 5 ani, a

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C.

pen.

În temeiul art. 71

alin. (1) și (2) C. pen., s-au interzis inculpatului, pe durata executării

pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit.

b) și lit. c) C. pen.

În temeiul art. 88

alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa principală durata reținerii de 24 de

ore din data de 21 din 22 aprilie 2009.

III. Ca urmare a

decesului inculpatul D.G., Curtea de Apel a dispus încetarea procesului penal

și a înlăturat dispoziția privind obligarea acestuia, în solidar cu inculpatul

T.P.C. și cu partea responsabilă civilmente SC E. SA, la plata de despăgubiri

către partea civilă SC A. SRL. în temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen.,

cheltuielile judiciare, cu privire la inculpatul D.G., au rămas în sarcina

statului.

Sub aspectul laturii

civile, în temeiul art. 14 rap. la art. 346 alin. (1) C. proc. pen. în ref. la

art. 998 - 999 și art. 1000 alin. (3) din vechiul C. civ., inculpatul T.P.C. a

fost obligat, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC E. SRL, la plata

sumei de 1.690.000 RON, cu titlu de despăgubiri, reprezentând daune materiale,

către partea civilă SC A. SRL.

S-a înlăturat

dispoziția privind obligarea inculpatului D.G., în solidar cu partea

responsabilă civilmente SC E. SA, la plata de cheltuieli judiciare către stat.

Au fost menținute

celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

Împotriva deciziei a

declarat recurs inculpatul T.P.C. Prin Decizia nr. 288 din 29 ianuarie 2013,

pronunțată în Dosarul nr. 4828/98/2010 Înalta Curte a respins ca nefondat

recursul inculpatului T.P.C.

Înalta Curte a

reținut că inculpatul T.P.C. a beneficiat la toate etapele judecății de

asistența juridică a unui avocat ales, care l-a reprezentat pe acesta în

condițiile art. 174 alin. (1) C. proc. pen.; în condițiile art. 172 alin. (7)

C. proc. pen. apărătorul inculpatului a exercitat drepturile procesuale ale

inculpatului, printre care dreptul a formula cereri, inclusiv dreptul de a

solicita probe noi, la fond și în apel, de a pune concluzii și de a formula

excepții; în apel au fost încuviințate probe, care au fost administrate, iar în

recurs nu au mai fost solicitate probe noi, cu excepția înscrisurilor.

S-a reținut că având

în vedere că în cursul judecății, la toate etapele procedurii judiciare,

inculpatul a optat pentru reprezentare prin avocat, acesta nu a putut fi

audiat; însă în cursul urmăririi penale, T.P.C. a fost audiat, atât în calitate

de învinuit, cât și în calitate de inculpat, în prezența avocaților aleși, iar

acuzațiile și drepturile/obligațiile procesuale i-au fost aduse la cunoștință

în prezența avocatului ales.

S-a reținut că s-a

amânat soluționarea recursului pentru angajarea unui avocat și pregătirea

apărării, cerere încuviințată la termenul din 13 noiembrie 2012, iar la

termenul de judecată, din 29 ianuarie 2013, când au avut loc dezbaterile,

apărătorul ales al inculpatului a solicitat amânarea pronunțării deciziei cu

motivarea că va depune înscrisuri din care rezultă că a fost acoperit parțial

prejudiciul, motiv pentru care Înalta Curte a admis cererea apărătorului și a

amânat pronunțarea deciziei la data de 29 ianuarie 2013, însă la dosar nu au

fost depuse pretinsele înscrisuri la care s-a făcut referire.

S-a mai reținut că

apărătorul ales al inculpatului a depus motive scrise de recurs, pe care le-a

dezvoltat și completat cu ocazia acordării cuvântului la dezbateri, cazurile de

casare invocate fiind cele prevăzute de art. 385

9

pct. 12, 17 și 14

C. proc. pen.

Împotriva acestei

decizii a formulat contestație în anulare contestatorul T.P.C., care a susținut

că nu a fost legal citat pentru termenul la care s-a judecat cauza de către

instanța de recurs, fiind astfel incident cazul prevăzut de art. 386 lit. a)

din C. proc. pen., sens în care a solicitat casarea deciziei atacate,

rejudecarea și achitarea sa.

Examinând în

principiu contestația în anulare, Înalta Curte constată că aceasta este

inadmisibilă.

Potrivit

dispozițiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive

se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:

a) când procedura de

citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de

recurs nu a fost îndeplinită conform legii;

b) când partea

dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs

a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre

această împiedicare;

c) când instanța de

recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre

cele prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. f) - i

1

), cu privire la

care existau probe în dosar;

d) când împotriva

unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă;

e) când, la judecarea

recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul

prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit

art. 385

14

alin. (1

1

) ori art. 385

16

alin. (1)

C. proc. pen.

Conform dispozițiilor

art. 391 alin. (1) C. proc. pen., contestația în anulare, întemeiată pe

dispozițiile art. 386 lit. a) - c) și e) C. proc. pen., este supusă unei

verificări prealabile judecării în fond a acesteia, astfel că, înainte de a se

pronunța asupra cererii de contestație, instanța este obligată să examineze

admisibilitatea în principiu a cererii.

În această etapă

procesuală instanța examinează dacă cererea privește o hotărâre definitivă,

dacă este introdusă în termenul prevăzut în art. 388 C. proc. pen., dacă

motivul pe care se întemeiază contestația este unul din cele limitativ

prevăzute în art. 386 C. proc. pen. și dacă în sprijinul contestației s-au

depus ori se invocă dovezi existente la dosar.

Așadar, contestația

în anulare este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia sunt remediate

erori care nu pot fi înlăturate pe alte căi, deci o cale de anulare pentru

vicii și nulități relativ la actele de procedură, care trebuie folosită numai

în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege.

Tocmai caracterul de

cale extraordinară a contestației în anulare constituie o garanție că această

cale de atac nu va deveni o posibilitate la îndemâna oricui și oricând de

înlăturare a efectelor pe care trebuie să le producă hotărârile judecătorești

definitive.

Pentru că este o cale

extraordinară de atac contestația în anulare poate fi utilizată numai în acele

situații în care, pentru restabilirea legalității și pentru asigurarea drepturilor

esențiale ale părților în proces, puterea de lucru judecat a unei hotărâri

judecătorești trebuie desființată.

Așadar, determinarea

precisă a ipotezelor și condițiilor în care poate fi utilizată contestația în

anulare constituie o garanție că această cale extraordinară de atac nu va face,

din exercitarea ei, parcurgerea unei noi faze a judecății și nu o va transforma

într-o posibilitate - la îndemâna oricui și oricând - de anihilare a efectelor

principiului lucrului judecat și a stabilității hotărârilor definitive.

Prin urmare, în

această fază prealabilă, instanța se limitează doar la verificarea cererii de

contestație în anulare sub aspectul regularității sale, respectiv al

îndeplinirii condițiilor legale de folosire a acestei căi de atac extraordinare,

judecata fiind doar una de admisibilitate în principiu.

În legătură cu

cuprinsul cererii de contestație, potrivit art. 387 alin. (2) C. proc. pen.,

contestatorul este obligat să arate toate cazurile de contestație pe care le

invocă și toate motivele aduse în sprijinul acestora. Această cerință împiedică

partea de a face cereri succesive, întemeiate pe alte încălcări ale legii de

procedură, neindicate anterior.

Înalta Curte reține

că, în recurs, prealabil expunerii considerentelor deciziei luate, instanța a

menționat că inculpatul T.P.C. a beneficiat în toate etapele judecății de

asistența juridică a unui avocat ales, care l-a reprezentat pe acesta în

condițiile art. 174 alin. (1) C. proc. pen., iar în condițiile art. 172 alin.

(7) C. proc. pen., apărătorul inculpatului a exercitat drepturile procesuale

ale inculpatului, printre care dreptul de a formula cereri, inclusiv dreptul de

a solicita probe noi: la fond și în apel, de a pune concluzii și de a formula

excepții; în apel au fost încuviințate probe, care au fost administrate, iar în

recurs nu au mai fost solicitate probe noi, cu excepția înscrisurilor.

S-a reținut că în

cursul judecății, la toate etapele procedurii judiciare, deci inclusiv în

recurs, inculpatul a optat pentru reprezentare prin avocat, și de aceea nu a

putut fi audiat: însă în cursul urmăririi penale, T.P.C. a fost audiat, atât în

calitate de învinuit, cât și în calitate de inculpat, în prezența avocaților

aleși, iar acuzațiile și drepturile/obligațiile procesuale i-au fost aduse la

cunoștință în prezența avocatului ales.

Soluționarea

recursului s-a amânat pentru angajarea unui avocat și pregătirea apărării,

cerere încuviințată la termenul din 13 noiembrie 2012, iar la termenul de

judecată, din 29 ianuarie 2013, când au avut loc dezbaterile, apărătorul ales

al inculpatului a solicitat amânarea pronunțării deciziei cu motivarea că va

depune înscrisuri din care rezultă că a fost acoperit parțial prejudiciul,

motiv pentru care Înalta Curte a admis cererea apărătorului și a amânat

pronunțarea deciziei la data de 29 ianuarie 2013.

În consecință, Înalta

Curte constată că recurentul-inculpat T.P.C. a avut cunoștință de procesul

stabilit pentru recurs, că a mandatat un avocat pentru a-l apăra și că a fost

într-adevăr apărat de avocatul respectiv, la proces.

Pe de altă parte, în

cursul judecății în recurs, inculpatul a fost citat, la domiciliul cunoscut și

prin afișare la ușa Consiliului local, iar apărătorul ales nu a invocat aspecte

legate de citare, inclusiv la termenul când au avut loc dezbaterile.

Mai mult decât atât,

inculpatul a semnat personal recursul promovat, stabilindu-și domiciliul

procesual la cabinetul apărătorului ales, avocat B.U.

Înalta Curte

subliniază că citarea inculpatului în procesul penal nu este o activitate pur

formală, nu reprezintă un scop în sine, ci are menirea, pe de o parte, să

informeze pe acesta despre existența unei proceduri jurisdicționale penale

(judecarea cauzei în fond, judecarea cauzei în apel sau în recurs), iar pe de

altă parte, să asigure acestuia posibilitatea să se prezinte în instanță și, în

acest fel, să-și susțină apărările, să formuleze cereri de probe etc.

Așadar citarea are un

dublu scop: cel de încunoștințare și de chemare în fața organelor judiciare.

Potrivit legii

procesual penale, în cursul judecății, inculpatul aflat în stare de libertate

poate fi reprezentat; în majoritatea situațiilor, iar această reprezentare

judiciară este realizată de către apărătorul ales.

În principiile expuse

în Decizia-cadru 2009/299/JAI din 26 februarie 2009 se arată că dreptul

persoanei acuzate de a fi prezentă în persoană la proces este inclus în dreptul

la un proces echitabil prevăzut la articolul 6 din Convenția pentru Apărarea

Drepturilor Omului, astfel cum a fost interpretat de Curtea Europeană a

Drepturilor Omului.

Curtea a declarat, de

asemenea, că dreptul persoanei acuzate de a fi prezentă în persoană la proces

nu este absolut și că, în anumite condiții, persoana acuzată poate renunța, de

bună voie și nesilită de nimeni, în mod expres sau tacit, dar fără echivoc, la respectivul

drept. Este necesar a se constata dacă acuzatul, având cunoștință de procesul

stabilit, a mandatat un avocat, care a fost numit fie de către persoana în

cauză, fie de către stat pentru a o apăra la proces și că a fost într-adevăr

apărată de avocatul respectiv la proces.

Potrivit

jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, atunci când se analizează

dacă modul în care au fost furnizate informațiile este suficient pentru a

asigura informarea persoanei cu privire la proces, o atenție deosebită ar putea

fi acordată, acolo unde este cazul, și eforturilor depuse de către persoana în

cauza pentru a primi informațiile ce i-au fost adresate.

Or, se reține că

recurentul-inculpat T.P.C. nu s-a prezentat în cursul judecării recursului,

însă apărătorul ales a exercitat drepturile sale procesuale, potrivit art. 172

alin. (7) C. proc. pen. și astfel potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (2) din

Constituție și art. 6 alin. (1), art. 171 și art. 174 și art. 4 C. proc. pen.,

instanța de recurs a respectat dreptul inculpatului de a-și angaja un apărător

ales și de a fi reprezentat de acesta.

În aplicarea acestor

dispoziții legale, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte

observă că rezultă fără echivoc că în recurs inculpatul T.P.C. a avut cunoștință

de judecarea acestuia (ca de altfel de întreg parcursul procesual a cauzei în

care a fost judecat), că apărătorul ales al inculpatului a avut posibilitatea

reală și a exercitat efectiv toate drepturile procesuale ale acestuia prin

cererea de depunere unor probe la dosar (înscrisuri), formularea cererilor de

amânare a judecății pentru imposibilitate de prezentare, pregătirea apărării,

studierea actelor dosarului, discutarea contradictorie a tuturor aspectelor

cauzei la termenele de judecată, punerea de concluzii orale și de amânare a

pronunțării hotărârii.

Toate acestea

contrazic în mod evident susținerile contestatorului, potrivit cărora nu a fost

corect citat și, astfel, nu a avut cunoștință despre judecarea recursului,

susțineri care sunt pur formale și nu pot fi acceptate ca argumente pentru

admisibilitatea contestației în anulare.

În consecință, Înalta

Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de

contestatorul T.P.C. împotriva Deciziei penale nr. 288 din 29 ianuarie 2013

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul

nr. 4828/98/2010.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca

inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul T.P.C. împotriva

Deciziei penale nr. 288 din 29 ianuarie 2013 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 4828/98/2010.

Obligă contestatorul

la plata sumei de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

50 RON reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu

până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 31 iulie 2013.

Procesat

de GGC - NN