ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2424/2013

Deliberând asupra contestației în anulare formulată de T.P.C., constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 74/F din data de 22 februarie 2011 a Tribunalului Ialomița, secția penală, după schimbarea încadrărilor juridice, printre altele, s-a dispus condamnarea inculpatul T.P.C. (fiul lui C. și N.,) la pedeapsa de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) și lit. c) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. În temeiul art. 20 C. pen. rap.

la art. 8 alin. (1) și (3) din Legea nr. 241/2005, a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) și lit. c) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de stabilire cu rea-credință a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor, având ca rezultat obținerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări TVA, iar în temeiul art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) și lit. c) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală. Conform art. 33 - 34 C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 10 ani închisoare și 5 ani și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen.

S-a mai dispus, în temeiul art. 85 C. pen., anularea suspendării condiționate a executării pedepsei de 8 luni închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 248/2010 a Judecătoriei Slobozia (rămasă definitivă la data de 16 august 2010) și executarea de către inculpat a pedepsei de 10 ani închisoare și 5 ani și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. în temeiul art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa închisorii perioada reținerii de 24 ore din data de 21 aprilie 2009. Sub aspectul laturii civile, în temeiul art. 14 C. proc. pen. rap. la art. 998 - 999 și art. 1003 din vechiul C. civ., Tribunalul a obligat pe inculpatul T.P.C., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC T.G.

SRL, prin lichidator judiciar E.I. SPRL, la plata sumei de 419.944 RON, plus penalități de întârziere calculate până la achitarea debitului, reprezentând despăgubiri civile, către partea civilă Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița. De asemenea, inculpatul T.P.C. și coinculpatul D.G., au fost obligați în solidar și cu partea responsabilă civilmente SC E. SRL, prin lichidator judiciar C.I.E. IPURL, la plata sumei de 1.690.000 RON, reprezentând despăgubiri civile, către partea civilă SC A. SRL. S-a dispus ca în temeiul art. 13 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, la data rămânerii definitive a hotărârii, o copie de pe dispozitivul acesteia să fie comunicată Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Ialomița.

S-a respins cererea părții civile Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița privind instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpaților, iar în temeiul art. 191 alin. (2) și (3) C. proc. pen., a obligat pe inculpați, în solidar cu părțile responsabile civilmente SC T.G. SRL și SC E. SRL, la plata sumei de 1.500 RON fiecare, cheltuieli judiciare către stat, onorariul avocatului din oficiu pentru inculpatul T.P.C., în cuantum de 300 RON, fiind avansat din fondul Ministerului Justiției. Prin Decizia penală nr. 161 A din 28 mai 2012 a Curții de Apei București, secția I penală, s-au dispus următoarele: În temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-au admis apelurile declarate de inculpații T.P.C.

și D.G. împotriva Sentinței penale nr. 74/F din data de 22 februarie 2011, pronunțată de Tribunalul Ialomița în Dosarul nr. 4828/98/2010, s-a desființat, în parte, sentința penală apelată și, în fond, rejudecând s-au dispus următoarele: I. S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen., aplicată inculpatului T.P.C. prin sentința penală apelată, în pedepsele componente. În temeiul art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică dată faptelor prin rechizitoriu, astfel: - cu privire la ambii inculpați, din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen.

în infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) și (5) din C.pen.; - cu privire la inculpatul T.P.C., din infracțiunile prevăzute de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 și art. 43 din Legea nr. 82/1991 în infracțiunea prevăzută de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005. II. În temeiul art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen., inculpatul T.P.C. a fost condamnat la pedeapsa principală de 10 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii, pe o perioadă de 5 ani, a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave.

În temeiul art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, același inculpat a fost condamnat la pedeapsa principală de 2 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii, pe o perioadă de 1 an, a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală. În temeiul art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen., s-au contopit pedepsele astfel stabilite și pedeapsa principală de 8 luni închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 248/2010 a Judecătoriei Slobozia, rămasă definitivă la data de 16 august 2010 (cu privire la care, prin sentința penală apelată, a fost anulată suspendarea condiționată, conform art. 85 C. pen.) și a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa principală de 10 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii, pe o perioadă de 5 ani, a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen.

În temeiul art. 71 alin. (1) și (2) C. pen., s-au interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. În temeiul art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa principală durata reținerii de 24 de ore din data de 21 din 22 aprilie 2009. III. Ca urmare a decesului inculpatul D.G., Curtea de Apel a dispus încetarea procesului penal și a înlăturat dispoziția privind obligarea acestuia, în solidar cu inculpatul T.P.C. și cu partea responsabilă civilmente SC E. SA, la plata de despăgubiri către partea civilă SC A. SRL. în temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare, cu privire la inculpatul D.G., au rămas în sarcina statului.

Sub aspectul laturii civile, în temeiul art. 14 rap. la art. 346 alin. (1) C. proc. pen. în ref. la art. 998 - 999 și art. 1000 alin. (3) din vechiul C. civ., inculpatul T.P.C. a fost obligat, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC E. SRL, la plata sumei de 1.690.000 RON, cu titlu de despăgubiri, reprezentând daune materiale, către partea civilă SC A. SRL. S-a înlăturat dispoziția privind obligarea inculpatului D.G., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC E. SA, la plata de cheltuieli judiciare către stat. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate. Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul T.P.C. Prin Decizia nr. 288 din 29 ianuarie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 4828/98/2010 Înalta Curte a respins ca nefondat recursul inculpatului T.P.C.

Înalta Curte a reținut că inculpatul T.P.C. a beneficiat la toate etapele judecății de asistența juridică a unui avocat ales, care l-a reprezentat pe acesta în condițiile art. 174 alin. (1) C. proc. pen.; în condițiile art. 172 alin. (7) C. proc. pen. apărătorul inculpatului a exercitat drepturile procesuale ale inculpatului, printre care dreptul a formula cereri, inclusiv dreptul de a solicita probe noi, la fond și în apel, de a pune concluzii și de a formula excepții; în apel au fost încuviințate probe, care au fost administrate, iar în recurs nu au mai fost solicitate probe noi, cu excepția înscrisurilor. S-a reținut că având în vedere că în cursul judecății, la toate etapele procedurii judiciare, inculpatul a optat pentru reprezentare prin avocat, acesta nu a putut fi audiat; însă în cursul urmăririi penale, T.P.C.

a fost audiat, atât în calitate de învinuit, cât și în calitate de inculpat, în prezența avocaților aleși, iar acuzațiile și drepturile/obligațiile procesuale i-au fost aduse la cunoștință în prezența avocatului ales. S-a reținut că s-a amânat soluționarea recursului pentru angajarea unui avocat și pregătirea apărării, cerere încuviințată la termenul din 13 noiembrie 2012, iar la termenul de judecată, din 29 ianuarie 2013, când au avut loc dezbaterile, apărătorul ales al inculpatului a solicitat amânarea pronunțării deciziei cu motivarea că va depune înscrisuri din care rezultă că a fost acoperit parțial prejudiciul, motiv pentru care Înalta Curte a admis cererea apărătorului și a amânat pronunțarea deciziei la data de 29 ianuarie 2013, însă la dosar nu au fost depuse pretinsele înscrisuri la care s-a făcut referire.

S-a mai reținut că apărătorul ales al inculpatului a depus motive scrise de recurs, pe care le-a dezvoltat și completat cu ocazia acordării cuvântului la dezbateri, cazurile de casare invocate fiind cele prevăzute de art. 385 9 pct. 12, 17 și 14 C. proc. pen. Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare contestatorul T.P.C., care a susținut că nu a fost legal citat pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs, fiind astfel incident cazul prevăzut de art. 386 lit. a) din C. proc. pen., sens în care a solicitat casarea deciziei atacate, rejudecarea și achitarea sa. Examinând în principiu contestația în anulare, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă.

Potrivit dispozițiilor art. 386 C. proc.

pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri: a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii; b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare; c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. f) - i 1 ), cu privire la care existau probe în dosar; d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă; e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385 14 alin. (1 1 ) ori art. 385 16 alin. (1) C. proc.

pen. Conform dispozițiilor art. 391 alin. (1) C. proc. pen., contestația în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. a) - c) și e) C. proc. pen., este supusă unei verificări prealabile judecării în fond a acesteia, astfel că, înainte de a se pronunța asupra cererii de contestație, instanța este obligată să examineze admisibilitatea în principiu a cererii. În această etapă procesuală instanța examinează dacă cererea privește o hotărâre definitivă, dacă este introdusă în termenul prevăzut în art. 388 C. proc. pen., dacă motivul pe care se întemeiază contestația este unul din cele limitativ prevăzute în art. 386 C. proc. pen. și dacă în sprijinul contestației s-au depus ori se invocă dovezi existente la dosar.

Așadar, contestația în anulare este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia sunt remediate erori care nu pot fi înlăturate pe alte căi, deci o cale de anulare pentru vicii și nulități relativ la actele de procedură, care trebuie folosită numai în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege. Tocmai caracterul de cale extraordinară a contestației în anulare constituie o garanție că această cale de atac nu va deveni o posibilitate la îndemâna oricui și oricând de înlăturare a efectelor pe care trebuie să le producă hotărârile judecătorești definitive. Pentru că este o cale extraordinară de atac contestația în anulare poate fi utilizată numai în acele situații în care, pentru restabilirea legalității și pentru asigurarea drepturilor esențiale ale părților în proces, puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești trebuie desființată.

Așadar, determinarea precisă a ipotezelor și condițiilor în care poate fi utilizată contestația în anulare constituie o garanție că această cale extraordinară de atac nu va face, din exercitarea ei, parcurgerea unei noi faze a judecății și nu o va transforma într-o posibilitate - la îndemâna oricui și oricând - de anihilare a efectelor principiului lucrului judecat și a stabilității hotărârilor definitive. Prin urmare, în această fază prealabilă, instanța se limitează doar la verificarea cererii de contestație în anulare sub aspectul regularității sale, respectiv al îndeplinirii condițiilor legale de folosire a acestei căi de atac extraordinare, judecata fiind doar una de admisibilitate în principiu.

În legătură cu cuprinsul cererii de contestație, potrivit art. 387 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul este obligat să arate toate cazurile de contestație pe care le invocă și toate motivele aduse în sprijinul acestora. Această cerință împiedică partea de a face cereri succesive, întemeiate pe alte încălcări ale legii de procedură, neindicate anterior. Înalta Curte reține că, în recurs, prealabil expunerii considerentelor deciziei luate, instanța a menționat că inculpatul T.P.C. a beneficiat în toate etapele judecății de asistența juridică a unui avocat ales, care l-a reprezentat pe acesta în condițiile art. 174 alin. (1) C. proc. pen., iar în condițiile art. 172 alin. (7) C. proc.

pen., apărătorul inculpatului a exercitat drepturile procesuale ale inculpatului, printre care dreptul de a formula cereri, inclusiv dreptul de a solicita probe noi: la fond și în apel, de a pune concluzii și de a formula excepții; în apel au fost încuviințate probe, care au fost administrate, iar în recurs nu au mai fost solicitate probe noi, cu excepția înscrisurilor. S-a reținut că în cursul judecății, la toate etapele procedurii judiciare, deci inclusiv în recurs, inculpatul a optat pentru reprezentare prin avocat, și de aceea nu a putut fi audiat: însă în cursul urmăririi penale, T.P.C. a fost audiat, atât în calitate de învinuit, cât și în calitate de inculpat, în prezența avocaților aleși, iar acuzațiile și drepturile/obligațiile procesuale i-au fost aduse la cunoștință în prezența avocatului ales.

Soluționarea recursului s-a amânat pentru angajarea unui avocat și pregătirea apărării, cerere încuviințată la termenul din 13 noiembrie 2012, iar la termenul de judecată, din 29 ianuarie 2013, când au avut loc dezbaterile, apărătorul ales al inculpatului a solicitat amânarea pronunțării deciziei cu motivarea că va depune înscrisuri din care rezultă că a fost acoperit parțial prejudiciul, motiv pentru care Înalta Curte a admis cererea apărătorului și a amânat pronunțarea deciziei la data de 29 ianuarie 2013. În consecință, Înalta Curte constată că recurentul-inculpat T.P.C. a avut cunoștință de procesul stabilit pentru recurs, că a mandatat un avocat pentru a-l apăra și că a fost într-adevăr apărat de avocatul respectiv, la proces.

Pe de altă parte, în cursul judecății în recurs, inculpatul a fost citat, la domiciliul cunoscut și prin afișare la ușa Consiliului local, iar apărătorul ales nu a invocat aspecte legate de citare, inclusiv la termenul când au avut loc dezbaterile. Mai mult decât atât, inculpatul a semnat personal recursul promovat, stabilindu-și domiciliul procesual la cabinetul apărătorului ales, avocat B.U. Înalta Curte subliniază că citarea inculpatului în procesul penal nu este o activitate pur formală, nu reprezintă un scop în sine, ci are menirea, pe de o parte, să informeze pe acesta despre existența unei proceduri jurisdicționale penale (judecarea cauzei în fond, judecarea cauzei în apel sau în recurs), iar pe de altă parte, să asigure acestuia posibilitatea să se prezinte în instanță și, în acest fel, să-și susțină apărările, să formuleze cereri de probe etc. Așadar citarea are un dublu scop: cel de încunoștințare și de chemare în fața organelor judiciare.

Potrivit legii procesual penale, în cursul judecății, inculpatul aflat în stare de libertate poate fi reprezentat; în majoritatea situațiilor, iar această reprezentare judiciară este realizată de către apărătorul ales. În principiile expuse în Decizia-cadru 2009/299/JAI din 26 februarie 2009 se arată că dreptul persoanei acuzate de a fi prezentă în persoană la proces este inclus în dreptul la un proces echitabil prevăzut la articolul 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului, astfel cum a fost interpretat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Curtea a declarat, de asemenea, că dreptul persoanei acuzate de a fi prezentă în persoană la proces nu este absolut și că, în anumite condiții, persoana acuzată poate renunța, de bună voie și nesilită de nimeni, în mod expres sau tacit, dar fără echivoc, la respectivul drept.

Este necesar a se constata dacă acuzatul, având cunoștință de procesul stabilit, a mandatat un avocat, care a fost numit fie de către persoana în cauză, fie de către stat pentru a o apăra la proces și că a fost într-adevăr apărată de avocatul respectiv la proces. Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, atunci când se analizează dacă modul în care au fost furnizate informațiile este suficient pentru a asigura informarea persoanei cu privire la proces, o atenție deosebită ar putea fi acordată, acolo unde este cazul, și eforturilor depuse de către persoana în cauza pentru a primi informațiile ce i-au fost adresate. Or, se reține că recurentul-inculpat T.P.C. nu s-a prezentat în cursul judecării recursului, însă apărătorul ales a exercitat drepturile sale procesuale, potrivit art. 172 alin. (7) C. proc.

pen. și astfel potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (2) din Constituție și art. 6 alin. (1), art. 171 și art. 174 și art. 4 C. proc. pen., instanța de recurs a respectat dreptul inculpatului de a-și angaja un apărător ales și de a fi reprezentat de acesta. În aplicarea acestor dispoziții legale, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte observă că rezultă fără echivoc că în recurs inculpatul T.P.C.

a avut cunoștință de judecarea acestuia (ca de altfel de întreg parcursul procesual a cauzei în care a fost judecat), că apărătorul ales al inculpatului a avut posibilitatea reală și a exercitat efectiv toate drepturile procesuale ale acestuia prin cererea de depunere unor probe la dosar (înscrisuri), formularea cererilor de amânare a judecății pentru imposibilitate de prezentare, pregătirea apărării, studierea actelor dosarului, discutarea contradictorie a tuturor aspectelor cauzei la termenele de judecată, punerea de concluzii orale și de amânare a pronunțării hotărârii. Toate acestea contrazic în mod evident susținerile contestatorului, potrivit cărora nu a fost corect citat și, astfel, nu a avut cunoștință despre judecarea recursului, susțineri care sunt pur formale și nu pot fi acceptate ca argumente pentru admisibilitatea contestației în anulare.

În consecință, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul T.P.C. împotriva Deciziei penale nr. 288 din 29 ianuarie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 4828/98/2010. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul T.P.C. împotriva Deciziei penale nr. 288 din 29 ianuarie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 4828/98/2010. Obligă contestatorul la plata sumei de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 50 RON reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 31 iulie 2013. Procesat de GGC - NN