ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 89/2014

Astfel, inculpatul, în calitatea de administrator al C.M.M.B. a primit cu titlu de avans de la partea vătămată R.I. suma de 150.000 lei, respectiv 21.000 lei pentru care a emis facturile fiscale din 01 noiembrie 2004 și 24 noiembrie 2004, precum și chitanțele olografe pe care a aplicat ștampila cooperativei cu următoarele valori: 25.000 lei: 5.000 lei: 10.000 lei: 10.000 lei din 24 decembrie 2005: 14 ianuarie 2004: 31 ianuarie 2005: 17 februarie 2005, respectiv chitanța fiscală din 27 ianuarie 2005 în valoare de 6.000 lei. Ulterior inculpatul a vândut bunul imobil către SC R.I.E. SRL Focșani - suma totală de 187.000 lei. Partea vătămată R.I., în rejudecare, a arătat că se constituie parte civilă cu suma de 2-370.000.000 rol, conform memoriului și declarației de la fila 107 vol. I.

La data de 16 august 2004 inculpatul prin aceeași metodă a obținut de la numitul S.V. suma de 212.452 RON a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare pentru imobilul din str. Republicii Focșani, sens în care a preconstituit ți înscrisul autentificat din 09 martie 2004 la B.N.P. - P.C. Ulterior inculpatul nu a mai încheiat contract de vânzare-cumpărare pentru a finaliza transferul de proprietate asupra imobilului: în total inculpatul a încasat de la partea vătămată suma de 293.000 lei, sens în care a emis dispozițiile de încasare din 09 februarie 2005 și din 15 februarie 2005. După ce partea vătămată a constatat că inculpatul a vândut imobilul altor persoane a solicitat restituirea sumelor plătite în avans inculpatul emițând în acest sens filele CEC din 26 septembrie 2005 în valoare de 63.000 lei, respectiv din 16 noiembrie 2005 în valoare de 230.000 lei pentru care nu a avut acoperire bancară, fiind refuzate la plată de B.T. - Sucursala Focșani pentru lipsă de disponibil în cont. În declarația dată în rejudecare S.V. - fila 195, t a arătat că nu s-a perfectat această vânzare, că a achitat suma menționată care nu a fost restituită, însă nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Inculpatul continuându-și activitatea ilicit-penală prin aceleași metode a încheiat în martie 2004 cu T.S. administrator la SC U.P. SRL Focșani,un antecontract de vânzare-cumpărare prin care se obliga să vândă bunul imobil situat în Focșani, Bd. Republicii, plata urmând a se face de partea vătămată anticipat sub formă de avans în mai multe tranșe. Astfel, inculpatul a încasat de la partea vătămată T.S. sume de 155.578 lei, sens în care a emis facturi fiscale și chitanțe fiscale care să ateste această operațiune. Ulterior acest imobil a fost cumpărat la licitație publică într-o procedură de executare silită de un terț creditor al C.M.M.B. administrată de inculpat a cărei creanță a fost stabilită prin Sentința civilă nr. 186/2005, a Judecătoriei Focșani. T.S. în calitate de administrator la SC U.P. SRL Focșani, în rejudecare, fila 153, a arătat că se constituie parte civilă cu suma de 1,6 miliarde ROL.

Inculpatul a încheiat din nou antecontracte de vânzare-cumpărare pentru aceleași imobile proprietatea cooperativei meșteșugărești pe care o administra, situate în Focșani, str. Republicii, respectiv Bd. Unirii, cu partea - vătămată G.C. pentru suma de 202.300 lei fiecare; pentru sumele încasate în avans a emis facturile fiscale din 14 decembrie 2004, respectiv din 14 decembrie 2009 și chitanțele fiscale din 14 decembrie 2004 și a preconstituit înscrisuri autentificate din 15 decembrie 2004 la B.N.P. - P.C. din Focșani. În declarația dată în rejudecare G.C. fila 196, a arătat că din suma totală sus menționată nu s-a recuperat suma de 1.746.000.000 ROL, însă nu s-a constituit, parte civilă în cauză cu această diferență.

Inculpatul și-a continuat activitatea pe aceiași linie încheind și cu SC M.A. SRL Focșani antecontract de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul situat în Focșani, Bd. Unirii, pentru care a încasat în avans suma de 173.000 lei pentru care a emis factura fiscală din 21 septembrie 2004. E.N. în calitate de administrator al SC M.A. SRL Focșani - fila 152 - a arătat că din suma totală de 1,73 miliarde rol a rămas nerecuperată suma de 300.000.000 lei cu care apare în evidențele contabile ale SC M.B. SRL, însă nu s-a constituit parte civilă pentru această sumă. 6 Inculpatul la 15 martie 2005 a încheiat antecontract de vânzare-cumpărare cu A.Ș. prin care se obliga să încheie până la 15 martie 2005 contract de vânzare-cumpărare pentru imobilul situat în Odobești, str. Mareșal Ion Antonescu, pentru suma de 142.080 lei încasată în avans după cum rezultă din factura fiscală și chitanța fiscală (din 15 martie 2005); în acest sens a preconstituit înscrisul autentificat la B.N.P. - D.G. Focșani. Inculpatul a făcut promisiunea de vânzare-cumpărare a. aceluiași imobil și față de numitul B.V.V. În declarația dată în rejudecare Ș.A. - fila 18 II, a arătat că nu se constituie parte civilă în cauză, deoarece și-a recuperat suma de 2.570.000.000 ROL. S-a constatat că inculpatul a indus în eroare părțile vătămate, prin încheierea repetată de antecontracte de vânzare-cumpărare pentru imobile aflate în proprietatea C.M.M.B. pe care o administra, spre a-i determina pe aceștia să-i plătească cu titlu de avans sumele precizate mai sus preconstituind fie înscrisuri autentificate, fie emițând facturi fiscale sau chitanțe fiscale astfel că a spoliat părțile vătămate de sume totalizând 1.355.954 lei. Observând că inculpatul în calitate de administrator al C.M.M.B. avea drept de reprezentare a acesteia în relațiile cu terții dar putea să o angajeze civil sau comercial numai în limitele fixate de hotărârile adunării generale și a reglementărilor în vigoare, după cum rezultă din statutul acestei persoane juridice, instanța a conchis că activitatea inculpatului a fost orientată numai spre spolierea părților vătămate prin inducerea lor în eroare. Ori, în conformitate cu prev. de art. 215 alin. (1) C. pen., constituie infracțiune „Inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine nu pentru altul un folos material injust și dacă s-a pricinuit o pagubă? se constată că dincolo de orice îndoială rezonabilă ca activitate a inculpatul cadrează, pe textul incriminator atât la nivel de concept, cât și la nivel de conținut constitutiv. Ori, instanța a constatat că activitatea inculpatului se pliază pe ideea care a impus incriminarea adică amăgirea frauduloasă a părților vătămate, iar în privința conținutului constitutiv a constatat în discuție că inculpatul a indus în eroare părțile vătămate prin ascunderea situației juridice reale a imobilelor promise spre vânzare, atât din perspectiva faptului că erau angajate altui antecontract de vânzare-cumpărare, cât și prin faptul că nu avea puteri de reprezentare depline pentru a finaliza acte de dispoziție, în lipsa unei hotărâri a adunării generale care să-l abiliteze. Prin aceste manopere frauduloase a provocat inducerea în eroare a părților vătămate și a obținut foloase materiale pentru sine și pentru cooperativa pe care o administra reprezentate de sumele încasate cu titlu de plată în avans. Mai mult aceste sume de bani se constituie și în pagube încercate de părțile vătămate. Toate activitățile ilicite raportate la fiecare parte vătămată s-au găsit sub semnul aceleiași rezoluții subiective a inculpatului ceea ce face ca ele să se găsească sub semnul unui liant juridic de tip obiectiv, dar și subiectiv care să le eterogenizeze într-o unitate legală de infracțiuni de tipul infracțiune continuată prev. la art. 41 alin. (2) C. pen. În consecință instanța a constatat realizate sub aspect obiectiv în fapta inculpatului, cerințele de conținut ale infracțiunii prev. de art. 215 alin. (1)-(3), (5) C. pen., iar sub aspect subiectiv a reținut că fapta a fost comisă de inculpat cu intenție directă și calificată prin scop în sensul art. 19 alin. (1) lit. a) C. pen. Vinovăția inculpatului pentru comiterea acestei infracțiuni a fost dovedită prin probele administrate în cauză, dincolo de ' orice îndoială rezonabilă. Instanța a reținut că inculpatul prin promisiuni repetate de, vânzare-cumpărare pentru aceleași imobile cu încasarea în avans a unor sume de la părțile vătămate și preconstituind înscrisuri sub semnătură privată și altele autentificate a creat aparența de seriozitate a operațiunii juridice inițiată, astfel realizând amăgirea părților vătămate și spolierea acestora de suma 1.355.954 lei. În consecință, instanța a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Inculpatul a emis 2 file CEC în favoarea părții vătămate SC H.C. SRL Focșani fără a avea în cont disponibil și mai mult în timp ce se afla în interdicție bancară. Pe linia deciziei de desființare cu trimitere instanța a audiat administratora părții vătămate care a precizat că CEC-urile au fost emise cu titlu de mijloc de plată, depoziție care se coroborează și cu mențiunile din facturile fiscale emise unde se precizează că modalitatea de plată „se achită cu fila CEC”. Dacă s-a avut în vedere că din depoziția menționată plata cu filă CEC era uzuală în relațiile comerciale dintre partea vătămată și cooperativa meșteșugărească administrată de inculpat s-a concluzionat că fapta inculpatului de emitere a 2 file CEC fără a avea disponibil în cont, a avut rol de mijloc de spoliere a părții vătămate de suma de 45.000 lei. Inculpatul a acționat cu intenție directă rezultată din faptul că făcea operațiuni regulate de plată cu astfel de instrumente și la momentul emiterii celor două file CEC se afla în interdicție bancară și nu avea nici disponibil în cont, nu poate induce decât concluzia dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpatul a urmărit păgubirea părții vătămate pe care a obținut-o prin folosirea unui mijloc de plată cu regim juridic special. În declarația dată în rejudecare Braniște Angela - în calitate de administrator la SC H.C. SRL Focșani - fila 151 a confirmat afirmațiile menționate mai sus, a arătat că a fost introdusă la plată fila cec sus menționată care a fost inițial refuzată la plată, a arătat că s-a reușit după mult timp recuperarea sumei fapt pentru care societatea nu s-a constituit parte civilă în cauză. Față de aceste aspecte s-a constatat că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii prev. de art. 215 alin. (1), (4) C. pen.

S-a reținut din actele dosarului că inculpatul nu a înregistrat în evidențele contabile sumele încasate cu titlu de avans pentru imobilele promise spre vânzare părților vătămate, după cum a rezultat din actul de control efectuat de D.G.F.P. Vrancea. În concret, inculpatul nu a înregistrat în evidențele contabile sumele încasate în perioada 01 iulie 2004 - 31 decembrie 2004 și ca avans pentru vânzarea imobilelor din Str. Republicii și Bd. Unirii și nici nu a depus declarațiile fiscale privind taxa pe valoarea adăugată aferentă acestor operațiuni comerciale. Din art. 134 alin. (5) lit. b) din C. fisc. „Exigibilitatea T.V.A. este anticipată faptului generator și intervine:b. la data încasării avansului, în cazul în care se încasează avansuri înaintea livrării de bunuri. Prin avansuri se înțelege încasarea parțială sau integrală a contravalorii bunurilor.”. Prin urmare, inculpatul prin neevidențierea în contabilitate a facturilor fiscale emise pentru încasarea cu titlu de avans a sumelor achitate de părțile vătămate pentru cumpărarea imobilelor promise spre vânzare-cumpărare și nedepunerea declarațiilor fiscale privind TVA a cauzat bugetului consolidat o pagubă de 231.421,28 lei după cum rezultă din raportul de expertiză contabilă M. efectuată în rejudecare. Întrucât nu s-au finalizat operațiunile de transfer de proprietate pentru ca sumele încasate de inculpat cu titlu de preț a imobilelor să devină venituri ale cooperativei administrată de acesta generatoare de creanță fiscală așa cum se stabilește prin pct. 59 alin. (3) privind aplicarea art. 155 din Normele metodologice de aplicare a Codului Fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004. Potrivit acestui text normativ în cazul vânzării de bunuri imobile „data la care se emite factura fiscală este considerată data la care toate formalitățile impuse de lege sunt îndeplinite pentru a se face transferul dreptului de proprietate de la vânzător la cumpărător. Orice facturare efectuată înainte de îndeplinirea formalităților impuse de lege pentru a se face transferul de proprietate de la vânzător la cumpărător se consideră facturare de avans, urmând a se regulariza prin stornarea facturilor de avans la data emiterii facturii fiscale pentru contravaloarea integrală a bunului imobil vândut. Cum inculpatul nu a finalizat operațiunile juridice de vânzare-cumpărare inițiate pentru care a încheiat antecontracte, de vânzare-cumpărare și a încasat sumele cu titlu de avans de la părțile vătămate în mod nejustificat organele de control fiscal, a reținut că datorează la buget consolidat și impozit pe profit. În consecință, instanța a reținut că inculpatul prin fapta sa a determinat sustragerea de la plata obligațiilor fiscale reprezentând TVA în valoare de 231.421,28 lei aferent facturilor fiscale neînregistrate în contabilitate precizate în detaliu în raportul de expertiză contabilă, sumă de altfel acceptată și de partea civilă Ministerul Finanțelor prin declarația de constituire. Instanța în aceste condiții a constatat că inculpatul nu a pus la dispoziția lichidatorului judiciar facturile fiscale întocmite pentru vânzarea imobilelor și încasarea de avansuri de la părțile vătămate ceea ce se constituie în ascunderea sursei impozabile în sensul art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005, prin schimbarea de încadrare juridică așa cum s-a procedat la termenul din data de 08 ianuarie 2013. De asemenea, instanța a reținut că omisiunea inculpatului de înregistra în evidențele contabile ale C.M.M.B. pe care o administra, a facturilor fiscale în valoare de 624.231 lei precizate în raportul de expertiză contabilă realizează elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 prin schimbarea de încadrare juridică așa cum s-a procedat la termenul din data de 08 ianuarie 2013.

Inculpatul a susținut că a efectuat din contul C.M.M.B. plăți în contul debitelor C.M.M.M. înainte și după fuziunea cu aceasta, după cum rezultă din înscrisurile de la filele 420-432 - dosar urmărire penală. Expertiza contabilă efectuată în cauză a relevat contrariul, mai mult în arhiva C.M.M.B. s-a găsit numai un proiect de fuziune din 2004 cu C.M.M.M. Odobești, fără a exista actul juridic de fuziune și protocolul de predare-primire a patrimoniului ca urmare a fuziunii și nu s-au putut evidenția debite ale C.M.M.M. preluate de C.M.M.B. (fila 431 supliment raport expertiză). În data de 10 noiembrie 2004 inculpatul a încheiat un contract de împrumut între C.M.M.B. și persoana fizică H.I. pentru suma de 91.000 euro echivalentul a 378.969 lei la cursul B.N.R. de la data menționată cu garanție imobiliară și anume ipotecă de rangul I pe imobilul situat în Focșani, str. Republicii, proprietatea C.M.M.B. Inculpatul a ridicat suma împrumutată și însușită și a folosit-o în interes personal, după cum rezultă din depozițiile sale (fila 388 dosar urmărire penală). În declarația dată în rejudecare H.I. - fila 108, a arătat că nu se constituie parte civilă în cauză, deoarece și-a recuperat suma de 91.000 euro prin scoaterea la vânzare a bunului adus drept gaj. De asemenea, inculpatul a însușit și folosit în interes personal și suma virată în contul C.M.M.B. de către SC M.A. SRL Jariștea în valoare de 90.000 lei după cum rezultă din raportul de expertiză (fila 408 dosar urmărire penală).

La data de 29 iulie 2004 inculpatul a ridicat din casieria C.M.M.B. suma de 33.500 lei deși înscrierea la licitație pentru cumpărarea unei stații de betoane de la C.C. Focșani era în realitate de 3.500 lei; inculpatul a achitat 3.500 lei taxa de înscriere, iar suma de 30.000 lei și i-a însușit. De asemenea, la 18 octombrie 2005 inculpatul a contractat în numele și pe seama C.M.M.B. un împrumut în valoare de 234.799 lei echivalentul a 65.000 Euro la cursul B.N.R. din data menționată; această sumă inculpatul nu a înregistrat-o în contabilitatea C.M.M.B., ci a folosit-o, după cum susține în declarațiile din cursul procesului, pentru plata unor datorii fără a le putea individualiza și dovedi. Raportând cele ce preced la dispozițiile normei de încriminare prev. de art. 215 1 alin. (1) și (2) C. pen. potrivit căreia constituie infracțiunea de delapidare „însușirea, folosirea sau traficarea, de către un funcționar, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează”. Inculpatul are calitatea de subiect al infracțiunii menționate, întrucât prin calitatea sa de președinte al C.M.M. Berlina calitate în care potrivit art. 33 din Statutul acestei cooperative „administratorul este și președintele cooperative fiind răspunzător de prejudiciile aduse în situația în care activitatea sa nu corespunde reglementărilor în vigoare”. Prin urmare, funcția ocupată de inculpat îi conferă calitatea de funcționar în sensul dat acestui termen de art. 147 alin. (2) C. pen. „ orice persoană care exercită o însărcinare, în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prev. de art. 145 C. pen.”. În aceste condiții însușindu-și suma de 723.767 lei din împrumuturile contractate pentru C.M.M. Berlina pe care le-a folosit în interes personal realizează elementele constitutive ale - infracțiunii de delapidare prev. de art. 215 1 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Instanța a reținut forma calificată a infracțiunii de delapidare dat fiind faptul că paguba produsă cumulată depășește suma de 200.000 lei fixată de art. 146 teza II C. pen. ca reper determinativ pentru sintagma „consecințe deosebit de grave” ca element calificat al faptei ilicit penale reținută în sarcina inculpatului. De asemenea, instanța a reținut ca actele materiale descrise mai sus au fost comise sub semnul aceleiași rezoluții infracționale ceea ce rezultă din maniera identică de acțiune a inculpatului, din scopul însușirii sumelor de bani, precum și din intervalele relativ reduse de timp în care au avut loc; se' realizează astfel cerințele de text prev. de art. 41 alin. (2) C. pen. „Infracțiunea este continuată când o persoană săvârșește la diferite intervale de timp dar în realizarea aceleiași rezoluții, acțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni”. În consecință, instanța a constatat că inculpatul se face vinovat pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare prev. și ped. de art. 215 1 alin. (1),2 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Inculpatul a prezentat contabilei C.M.M.B. chitanța fiscală din 29 iulie 2004 emisă de C.C. Focșani în valoare de 33.500 lei pe care în prealabil o falsificase prin adăugarea cifrei „3” înaintea sumei înscrisă de emitent care era numai de 3.500 lei, fapt dovedit prin înscrisul de la dosar - fila 316 și copia de pe registrul de casă poziția 204 (fila 318 dosar urmărire penală). În aceste condiții, instanța raportând cele ce preced la disp. art. 290 C. pen. „Falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin modurile arătate la art. 288 - contrafacerea scrierii prin subscrieri sau prin alterarea lui în orice mod dacă făptuitorul folosește înscrisul falsificat ori îl încredințează altei persoane spre folosire în vederea producerii unei consecințe juridice”.

Inculpatul a „contrafăcut scrierea” prin adăugarea cifrei „3” la suma înscrisă în factura fiscală și a folosit înscrisul pentru ridicarea sumei „majorate fraudulos” din casieria C.M.M.B. prin urmare, a produs consecința juridică eliberarea sumei de 33.500 lei și folosirea parțială în scop personal. De asemenea, instanța a reținut că inculpatul a declarat în fața notarului public, în fals că „imobilul nu este ipotecat, urmărit pentru debite datorate persoanelor fizice sau juridice și nu este promis spre vânzare la terțe persoane”, sens în care au fost autentificate înscrisurile din 15 martie 2005, la B.N.P. - D.G., din 16 august 2005, la B.N.P. - N.E. Că declarațiile inculpatului nu corespund realității, rezultă din faptul că acesta a încheiat mai multe antecontracte de vânzare-cumpărare cu persoanele vătămate menționate în prima parte a considerentelor (în motivarea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen.). Dacă cu privire la sarcinile imobilului situat în Focșani, str. Republicii, ipotecat în favoarea numitului H.I. sau cu privire la eventualele executări silite aflate în derulare cumpărătorii puteau să consulte Cartea Funciară a imobilului cu privire la promisiunile de vânzare-cumpărare închiriate de inculpat cu terțe persoane declarația acestuia pe propria răspundere este esențială. Astfel observând cele ce preced din perspectiva disp. art. 292 C. pen., potrivit căruia constituie infracțiunea de fals în declarații „Declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută unui organ sau instituții de stat ori unei alte unități dintre cele de la art. 145 C. pen., în vederea producerii de consecințe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când potrivit legii ori împrejurărilor declarația făcută servește pentru producerea acelei consecințe”, instanța a constatat că declarațiile inculpatului pe aspectele menționate mai sus încadrează eficient pe norme de incriminare în discuție. Având în vedere însă data comiterii celor două fapte, prev. de art. 290 si 292 - la 20 iulie 2004, respectiv 15 martie 2005 s-a constatat că răspunderea penală pentru aceste fapte este prescrisă. Pe latură civilă, instanța de rejudecare a avut în vedere și criticile aduse prin decizia de casare cu privire la neconcordanțele existente între cele două rapoarte de expertiză efectuate în cauză, fapt pentru care a dispus efectuarea unei noi expertize. Instanța, față de deciziile de casare prin care s-au menținut actele procedurale cât și față de expertizele efectuate, a dispus următoarele: A obligat inculpatul la plata următoarele sume: către partea civilă Ministerul Finanțelor prin D.G.F.P. Vrancea, la plata sumei de 231.421,28 lei care reprezintă TVA de plata = 219.330,38 RON, dobânzi pentru neplata TVA = 9.830,7 RON, penalități pentru neplata TVA = 2.260,2 lei, întrucât inculpatul s-a sustras de la plata obligațiilor fiscale prin neevidențierea în contabilitate a operațiunilor comerciale efectuate și anume a T.V.A., nu și a impozitului pe profit cum a reținut organele fiscale deoarece nu au fost finalizate actele juridice privind transferul de proprietate, cu respectarea procedurilor fiscale prevăzute în Codul Fiscal și Normele Metodologice de aplicare aprobate prin H.G. nr. 40/2004. către partea civila SC U.P. SRL Focșani, - f. 153, prin administrator T.S. LA suma de 161.477,21 lei - fila 7511 către partea civile SC P.L.R. SRL Voluntari la suma de 7224, 55 lei - f. 36 II către M.V. suma de 252. 452 lei - f. 19 II către R.I. suma de 231.000 lei - f. 107. S-a luat act că persoanele vătămate H.I. - f. 108, SC H. SRL Focșani - f. 151 SC M.A. SRL Focșani - f. 152, G.C. - f. 196, Ș.A. f. 18 II, S.V. f. 195, și C.M.M.B. - prin lichidator - f. 46, nu s-au constituit părți civile; În art. 118 lit. e) C. pen. s-a arătat că sunt supuse confiscării speciale: bunurile dobândite prin săvârșirea faptei prevăzute de legea penală, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate și în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia; Având în vedere declarațiile părților civile din care rezultă că nu și-au recuperat sumele de bani date inculpatului dar nu au pretenții civile, în baza art. 118 lit. e) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpat a următoarelor sume de bani: 300.000.000 ROL pentru partea vătămată SC M.A. SRL Focșani; 1.746.000.000 ROL pentru partea vătămată G.C.; 930.000.000 ROL pentru partea vătămată S.V. Împotriva sentinței penale mai sus menționată au declarat apel în termen legal apelantul inculpatul S.C. și partea civilă C.M.M.B. prin lichidator judiciar C.B.V., fost M.I.I.P.U.R.L, pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând respingerea greșită a cererii privind aplicarea dispozițiilor art. 332 alin. (2) C. proc. pen. și consecință acesteia, nulitatea actului de sesizare a instanței, omisiunea instanței de a se pronunța asupra cererii de schimbare a încadrării juridice a infracțiunii de delapidare, prev. de art. 215 1 alin. (1), (2) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., greșita apreciere a probelor care au avut ca urmare condamnarea nedreaptă pentru comiterea faptei în dauna părților vătămate SC H.C. SRL Focșani, S.V., A.Ș., G.C., R.I., SC U.P. SRL Focșani, SC M.A. SRL Focșani, condamnarea greșită în baza unor dispoziții legale care nu se aflau în vigoare la data săvârșirii faptelor reținute în actul de inculpare, soluționarea greșită a cererii de constituire de parte civilă a apelantei părți civile C.M.M.B., greșita obligare a inculpatului la plata despăgubirilor civile și confiscarea nelegală a diferitelor sume de bani. Curtea de apel a apreciat ca nefondat apelul declarat de inculpate. Cu referire la prima critică a reținut că, în baza art. 300 C. proc. pen., instanța este datoare să verifice din oficiu la prima înfățișare regularitatea actului de sesizare, iar când constată că sesizarea nu este făcută potrivit legii și neregularitatea nu poate fi înlăturată, dosarul se restituie organului de urmărire penală în vederea refacerii actului de sesizare. Potrivit dispozițiilor procedurale, nulitatea nu este o excepție, ci o sancțiune procedurală care intervine în cazul, încălcării dispozițiilor legale care reglementează desfășurarea procesului penal, (art. 197 C. proc. pen.), iar în doctrină și jurisprudență se apreciază că nerespectarea dispozițiilor legale privitoare la sesizarea instanței, (aspect de nelegalitate ridicat prin apelul declarat de inculpat) are în vedere, încălcarea dispozițiilor privitoare la „sesizarea primară” X (sesizarea prin rechizitoriu), „sesizarea suplimentară” (extinderea acțiunii penale, extinderea procesului penal) și „sesizarea de trimitere” (casarea cu trimitere, declinarea competenței, regulatorul de competență, strămutarea). În aceste condiții s-a reținut că verificările instanței conform art. 300 alin. (1) C. proc. pen., referitoare la verificarea sesizării instanței privesc strict regularitatea actului de sesizare sub aspectul respectării dispozițiilor art. 264 alin. (3) C. proc. pen. Inculpatul a invocat nelegalitatea actului de sesizare a instanței și în fața primei instanțe și a solicitat restituirea cauzei pentru refacerea urmăririi penale în temeiul art. 332 alin. (2) din C. proc. pen., pentru motive care exced cadrului legal impus de textul de lege mai sus analizat și care privesc aspecte de temeinicie a hotărârii pronunțate. Astfel, din examinarea rechizitoriului instanța de apel a constatat inexistența unor temeiuri certe care să conducă la concluzia justificată că nu au fost respectate dispozițiile art. 262, art. 263 și art. 264 C. proc. pen., condiții de formă și de conținut, întrucât în expozitivul actului de inculpare au fost descrise în detaliu, complet, actele materiale ce compun latura obiectivă a infracțiunilor comise, împrejurările de loc și de timp în care au fost săvârșite, persoanele în dauna cărora au fost comise infracțiunile reținute în sarcina inculpatului, aspecte, detaliate inclusiv în expozitivul hotărârii primei instanțe la-termenul de judecată din data de 08 mai 2012 și care conferă acesteia legalitate și temeinicie. În ceea ce privește aprecierea greșită a probelor privind temeinicia acuzației de înșelăciune în dauna părții vătămate SC H.C. SRL Focșani, instanța de apel a constatat că prima instanță a făcut o corectă apreciere a probelor administrate pe parcursul cercetărilor penale în cursul urmăririi penale dar și nemijlocit pe parcursul judecării cauzei și a reținut întemeiat că inculpatul a indus în eroare reprezentantul părții civile SC H. SRL, emițându-i acestuia o filă cec pentru o sumă considerabilă, de 45.000 lei, deși se afla în interdicție bancară și cunoștea că nu își va putea onora obligația pecuniară. Reaua credință în efectuarea actelor de comerț și modalitatea de inducere în eroare a partenerului de afaceri prin prezentarea ca adevărată a unei situații mincinoase cu scopul vădit de a încheia un act pe care reprezentantul societății păgubite nu l-ar fi încheiat în condițiile stipulate dacă ar fi cunoscut această eroare, respectiv existența interdicției bancare în care se afla inculpatul la data perfectării convenției, a demonstrat că inculpatul a acționat cu intenție directă atunci când a comis fapta de înșelăciune. Nu a fost primită ca întemeiată nici cea de a treia critică adusă hotărârii primei instanțe, aspect de netemeinicie care privește greșita condamnare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., săvârșită în dauna părților vătămate, S.V., A.Ș., G.C., R.I., SC U.P. SRL Focșani, SC M.A. SRL Focșani, întrucât probele administrate în cauză au făcut dovada temeiniciei soluției de condamnare dispusă de instanța de fond. Dovada că inculpatul S.C. în calitate de administrator al C.M.M.B. a indus în eroare aceste părți (S.V., A.Ș., G.C., R.I., SC U.P. SRL Focșani, SC M.A. SRL Focșani) cu ocazia perfectării antecontractelor de vânzare cumpărare, convenții pe care nu le-a respectat deși a încasat sume importante de bani pentru bunurile imobiliare înstrăinate, imobile aflate în proprietatea cooperativei pe care o administra și pe care ulterior le-a revândut, a rezultat din declarațiile redactate în fals privind situația juridică a bunurilor înstrăinate, chitanțele întocmite în aceste împrejurări, facturile fiscale nominalizate în hotărârea primei instanțe și care s-au regăsit în dosarul de urmărire penală, facturi redactate personal de inculpat și care au atestat primirea sumelor de bani de la persoanele fizice și juridice induse în eroare, facturile și chitanțele întocmite în fals pentru a acoperi operațiuni comerciale. Prin cererea de apel formulată, inculpatul, prin apărător, a invocat printre altele, condamnarea greșită a inculpatului pentru fapte comise în perioada ianuarie - septembrie 2005, aspect nereal rezultat atât din conținutul actului de inculpare cât și din considerentele hotărârii pronunțate de instanța de fond, Inculpatul S.C. a fost cercetat și condamnat pentru neînregistrarea în evidențele contabile a tuturor veniturilor obținute, taxa pe valoare adăugată aferentă facturilor emise și a tranzacțiilor imobiliare efectuate pe parcursul perioadei 01 iulie 2004-31 decembrie 2004, cauzând Ministerului Finanțelor prin D.G.F.P. Vrancea, conform concluziilor raportului de expertiză contabilă întocmit de expert B.R., un prejudiciu în cuantum de 231.421,24 lei, defalcat în 219.330,38 lei, pentru neplata TVA, 9.830,7 lei, dobânzi pentru neplata TVA și suma de 2.260,2 lei penalități pentru neplata la termen a TVA, sumă de bani ce nu a fost contestată de inculpat și care se regăsește și în dispozitivul hotărârii atacate. Așadar, instanța de fond nu a reținut în sarcina inculpatului săvârșirea altor infracțiuni decât cele pentru care a fost trimis în judecată prin rechizitoriu, au fost respectate prevederile art. 317 C. proc. pen., iar prejudiciu la a cărui acoperire a fost obligat inculpatul, s-a rezumat la consecința neevidențierii în contabilitate a operațiunilor comerciale efectuate în perioada 01 iulie 2004-31 decembrie 2004 și pentru care au fost emise facturi, facturi care au reprezentat avans pentru vânzări de bunuri imobile și care impun aplicarea dispozițiilor art. 134 alin. (5) lit. a) și b) din C. fisc., care au stipulat expres exigibilitatea taxei pe valoare adăugată. TVA a fost anticipat faptului generator v ; și a intervenit la data când a fost emisă o factură fiscală, înaintea livrării de bunuri sau a prestării de servicii sau de la data încasării avansului, în cazul în care s-au încasat avansuri înaintea livrării de bunuri sau a prestării de servicii, situație incidență activității infracționale desfășurate de inculpat în perioada menționată, iulie - decembrie 2004. În ceea ce privește apelul declarat de partea civilă C.M.M.B. prin lichidator judiciar B.V., fost M.I.I.P.U.R.L, instanța de apel a constatat că pretențiile civile ridicate în cauză izvorăsc din raporturile proprii interne generate de dreptul de administrare al societății păgubite de inculpat, iar, actele și faptele de comerț au fost exercitate în virtutea aceluiași drept de administrare, astfel că apelanta nu are calitate procesuală de parte vătămată, ci de parte responsabilă civilmente. În aceste condiții, C.M.M.B. are alte căi procedurale separate prin care să-și valorifice pretențiile civile solicitate, care exced prezentului cadru procesual. În baza acestor considerente, Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, prin Decizia penală nr. 89 din 17 ianuarie 2013, a respins, ca nefondat apelul declarat de apelantul-inculpat S.C., împotriva Sentinței penale nr. 38/D din 12 februarie 2013 a Tribunalului Bacău. În temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelul declarat de partea civilă C.M.M.B. prin lichidator judiciar B.V., fost M.I.I.P.U.R.L împotriva aceleiași sentințe penale. A casat în parte sentința penală doar sub aspectul soluționării laturii civile în ceea ce privește apelanta parte civilă și, rejudecând: A respins ca inadmisibilă acțiunea civilă formulată de partea civilă C.M.M.B. prin lichidator judiciar B.V., fost M.I.I.P.U.R.L. Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpatul S.C. și partea civilă C.M.M.B. prin lichidator judiciar B.V., fost M.I.I.P.U.R.L. Inculpatul, prin motivele de recurs depuse la data de 05 noiembrie 2013, a solicitat achitarea pentru infracțiunea de înșelăciune, arătând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, lipsind latura subiectivă, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 12 C. proc. pen. Cu caracter subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen. La data de 09 ianuarie 2014 a depus la dosar o completare a motivelor de recurs, solicitând, pe lângă achitarea pentru infracțiunea de înșelăciune, schimbarea încadrării juridice cu referire la infracțiunea de delapidare, motivând că nu poate fi reținută decât pentru o sumă mai mica, de 30.000 lei, ceea ce conduce la încadrarea din art. 215 1 alin. (1) C. pen. (nu art. 215 1 alin. (1) și (2)). În ceea ce privește infracțiunea de evaziune fiscală, de asemenea, s-a invocat o schimbare de încadrare juridică, despre care se învederează că s-a solicitat și în apel, iar instanța nu s-a pronunțat asupra acesteia. Criticile sunt raportate la cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen. Partea civilă a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen., arătând că în mod nelegal instanța de apel a reținut că nu are în cauză calitatea de parte civilă, în condițiile în care inculpatul a fost condamnat pentru infracțiunea de delapidare. Solicită admiterea cererii sale și restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunilor prin anularea contractului de împrumut cu garanție imobiliară încheiat de inculpat cu H.I., precum și anularea facturilor de vânzare a spațiilor menționate în rechizitoriu. Înalta Curte, analizând decizia penală recurată, atât prin prisma criticilor formulate de recurenți, cât și conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., apreciază că aceasta este legală și temeinică, ambele recursuri fiind nefondate. Înalta Curte constată, în prealabil, că decizia recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Bacău la data de 17 mai 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prev. de art. 385 9 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat. Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial, dorindu-se, astfel cum rezultă și din expunerea de motive, pe lângă scopul principal de degrevare a instanțelor și o introducere anticipată a filozofiei N.C.P.P., aceea de impunere a unei singure căi de atac în materie penală, aspect ce se conformează atât cerințelor constituționale de acces la justiție, cât și art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și de consolidare a caracterului de excepție a căilor extraordinare de atac. În aceste condiții, prin Legea nr. 2/2013 au fost eliminate anumite motive de casare în recurs, avându-se în vedere că aceste motive sunt analizate în cadrul căii de atac a apelului. În același timp, conform art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen., motivele de recurs se formulează în scris, prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanță cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată. Sancțiunea nerespectării acestui termen este prevăzută de alin. (2 1 ) al aceluiași articol, în care se arată că instanța va lua în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. se iau în considerare din oficiu. Din perspectiva expusă mai sus, cu referire la recursul declarat de inculpatul S.C., Înalta Curte constată că acesta a depus în termen doar motivele de recurs formulate la data de 05 noiembrie 2013, în condițiile în care primul termen de judecată fixat în cauză, cu procedura completă, a fost la data de 11 noiembrie 2013, completarea acestora la data de 09 ianuarie 2014 fiind situate cu depășirea termenului prevăzut de art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen. Cum criticile formulate tardiv nu se încadrează în motivele de recurs ce pot fi analizate din oficiu, ele nu vor fi analizate. Un prim motiv de recurs invocat în termen de inculpat vizează cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 12 C. proc. pen., dar nu este fondat. Solicitarea inculpatului de achitare în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru infracțiunea de înșelăciune cu motivarea că lipsește latura subiectivă a acesteia, formulată, de altfel, și în apel, nu este fondată, nefiind susținută de probele administrate în cauză ce dovedesc intenția inculpatului de a induce în eroare părțile vătămate. Pentru prima infracțiune de înșelăciune privind reprezentantul părții civile SC H. SRL, s-a dovedit că inculpatul a emis acestuia o filă cec pentru o sumă considerabilă, de 45.000 lei, deși se afla în interdicție bancară și cunoștea că nu își va putea onora obligația pecuniară. Reaua credință în efectuarea actelor de comerț și modalitatea de inducere în eroare a partenerului de afaceri prin prezentarea ca adevărată a unei situații mincinoase cu scopul vădit de a încheia un act pe care reprezentantul societății păgubite nu l-ar fi încheiat în condițiile stipulate dacă ar fi cunoscut această eroare, respectiv existența interdicției bancare în care se afla inculpatul la data perfectării convenției, demonstrează că inculpatul a acționat cu intenție directă atunci când a comis fapta de înșelăciune. Nu poate fi primită ca întemeiată nici critica adusă greșitei condamnări a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., în dauna părților vătămate, S.V., A.Ș., G.C., R.I., SC U.P. SRL Focșani, SC M.A. SRL Focșani, întrucât probele administrate în cauză fac dovada temeiniciei soluției de cond