ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 460/2015

Decizia nr. 460/2015

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub nr. x/3/2011 reclamanta SN A. SA Mediaș a chemat în judecată pârâta SC B. SA București, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâta la plata sumei de 8.223.500,91 lei reprezentând suma cesionată rămasă de plată, precum și a sumei de 49.217,65 lei reprezentând dobânda legală aferentă debitului sus menționat, calculată în perioada 7 decembrie 2010-10 ianuarie 2011, precum și, în continuare, la plata de dobânzi legale până la achitarea efectivă și integrală a debitului principal.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în baza contractului de cesiune din 2 iunie 2009 încheiat între SN A. SA Mediaș în calitate de cesionar, SC B. SA București, în calitate de cedent și SC C. SA Ocna Mureș în calitate de debitor cedat, SC B. SA București cesionează creanța în sumă de 9.398.286,75 lei, reprezentând echivalentul în lei a sumei de 3.199.198,95 dolari SUA către SN A. SA Mediaș, astfel încât aceasta din urma devine creditoarea SC C. SA Ocna Mureș.

Din suma cesionată, debitorul cedat SC C. SA Ocna Mureș a efectuat doar o plată parțială în cuantum de 1.174.785,84 lei, motiv pentru care suma cesionata rămasă de plată este în cuantum de 8.223.500,91 lei.

Potrivit art. 5 din contractul de cesiune de creanța din 2 iunie 2009 SC B. SA București s-a obligat „ a rămâne garant față de SN A. SA Mediaș pentru plata creanței cesionate rezervându-și, totodată, dreptul de a se îndrepta împotriva SC C. SA Ocna Mureș, în vederea recuperării sumei pe care SN A. SA Mediaș o va pretinde în cazul în care SC C. SA Ocna Mureș nu își onorează obligațiile ce-i revin fată de SN A. SA Mediaș.

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția beneficiului de discuțiune, solicitând admiterea excepției și respingerea cererii ca prematură.

A susținut pârâta că în ipoteza în care art. 5 din contractul de cesiune de creanță va fi calificat ca o garanție a solvabilității viitoare a debitorului cedat, răspunderea agravata a cedentului este specifică fidejusiunii. Cedentul devine, practic, garant personal, iar urmărirea sa de către creditor este supusă regulilor din materia fidejusiunii, ceea ce înseamnă că dreptul creditorului de a cere garantului să facă plata pe care nu o face debitorul principal nu poate fi exercitat înainte de urmărirea debitorului. Or, SN A. SA nu a început nicio urmărire împotriva SC C. SA, astfel că în acest context, SC B. SA este îndreptățită să invoce beneficiul de discuțiune, fiind îndeplinite în cauză condițiile legale pentru ca acesta sa fie operant.

Pârâta a mai invocat excepția inadmisibilității acțiunii, în principal și a prematurității, în subsidiar, susținând că, în calitatea sa de creditor al SC C. SA, ca efect al cesiunii de creanță, SN A. SA a eșalonat la plata aceasta creanță, deși pentru plata ei exista titlu executoriu împotriva debitoarei.

Ulterior, în contextul întârzierii SC C. SA la plata unor rate, la data de 29 noiembrie 2010, SN A. SA a promovat la Tribunalul Alba o cerere pentru deschiderea procedurii insolvenței SC C. SA, formându-se astfel Dosarul nr. x/107/2010, care a fost admisă la data de 18 mai 2011 și că la masa credală a debitoarei, SN A. SA figurează înscrisă cu doua creanțe, una garantată în cuantum de 12.673.775,51 lei (reprezentând 4.88% din total creanțe) și alta chirografară în cuantum de 55.899.333,6 lei (reprezentând 21% din total creanțe) așa cum rezultă din tabelul definitiv al creditorilor publicat în Buletinul de Publicitate Imobiliară nr. 9182 din 26 iunie 2012.

Prin urmare, deși la data cesiunii exista titlu executoriu împotriva debitorului cedat, cesionarul creanței fără acordul pârâtei, în condițiile in care pretinde că SC B. SA este garant și pentru solvabilitatea viitoare a debitorului cedat, a consimțit la eșalonarea creanței pe o perioadă de timp îndelungat și tot el, în contextul întârzierii la plată și fără prealabile încercări de urmărire/executare silită a debitorului, a solicitat și a obținut deschiderea procedurii insolvenței acestuia.

În acest context, cererea ce face obiectul cauzei este, în principal inadmisibila iar în subsidiar, prematură, pentru ca în prezenta cauză se urmărește valorificarea unui creanțe care face obiectul unei proceduri speciale - procedura insolvenței, fiind, probabil, admisă la masa credală a debitoarei.

Numai după finalizarea acestei proceduri și în măsura în care creanța SN A. SA (conform contractului de cesiune de creanță) rămâne nesatisfăcută în această procedură, reclamanta s-ar putea îndrepta împotriva pârâtei în temeiul dispozițiilor contractuale pe care le pretinde ca fiind o garanție de solvabilitate viitoare a debitorului și numai dacă sunt îndeplinite condițiile pentru a fi pretinsă o astfel de plată, pentru că în caz contrar s-ar ajunge la o îmbogățire fără justă cauză.

Tribunalul București, secția a VI-a civilă, prin sentința civilă nr. 2701 din 3 aprilie 2013, a admis cererea reclamantei SN A. SA Mediaș și a obligat pârâta SC B. SA București să plătească reclamantei suma de 8.223.500,91 lei reprezentând suma cesionată rămasă de plată și suma de 49.217,05 lei reprezentând dobânda legală calculată pentru perioada 07 decembrie 2010-10 ianuarie 2011, urmând ca pârâta să plătească dobânda legală aferentă sumei de 8.223.500,91 lei și în continuare, începând cu data de 11 ianuarie 2011 și până la achitarea debitului principal, precum și suma de 88.930,7 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut, în esență, că natura juridică a contractului de cesiune de creanță încheiat între părți este comercială, nu civilă, potrivit art. 4 C. com. Astfel, din chiar cuprinsul contractului de cesiune (și după cum a arătat chiar pârâta), rezultă că încheierea contractului de cesiune de creanță a fost făcută de reclamantă pentru a evita producerea unui prejudiciu în patrimoniul său, în situația în care SC C. SA (societate care era și debitor al pârâtei dar și debitor al reclamantei în urma raporturilor născute dintr-un contract de furnizare a gazelor naturale) ar fi intrat în procedura de insolvență. Prin urmare, contractul de cesiune de creanță este în strânsă legătură cu activitatea comercială a reclamantei (dar și a celorlalte părți) fiind de natură a reglementa creanțele izvorâte din raporturile comerciale existente între cele trei părți. Faptul că această operațiune (cesiunea de creanță) nu este prevăzută în obiectul lor de activitate, nu înlătură caracterul comercial al contractului. Societatea comercială poate desfășura, cu titlu ocazional și cu condiția accesorialității față de activitatea obișnuită a acesteia, operațiuni care nu sunt prevăzute în obiectul său de activitate.

Curtea de Apel

București,

secția a V-a civilă, prin Decizia civilă nr. 149 din 26

februarie

2014 a r

espins ca nefondat apelul declarat de pârâta SC B. SA București, împotriva sentinței civile nr. 2701 din 03 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata reclamantă SN A. SA Mediaș.

Pentru a pronunța această decizie instanța de apel a reținut următoarele:

Că în raport de art. 5 din contractul de cesiune de creanță din 2 iunie 2009, încheiat între reclamanta SN A. SA, pârâta SC B. SA și SC C. SA, prin care pârâta a cesionat reclamantei creanța în valoare de 3.199.198,95 dolari SUA pe care o deținea împotriva SC C. SA, este evidentă intenția SC B. SA de asumare a plății creanței cesionate, în situația în care debitorul cedat (SC C. SA) nu o va face și, nicidecum, garantarea solvabilității acestuia la momentul cesiunii, cum încearcă, în mod eronat și fără nici un suport probator, să inducă pârâta SC B. SA.

Prima instanță a reținut în mod corect situația de fapt și a încadrat-o judicios în normele legale aplicabile speței, astfel că din această perspectivă, motivul de apel privind nepronunțarea tribunalului pe excepțiile inadmisibilității și prematurității a fost respins, câtă vreme prima instanță le-a apreciat ca apărări pe fondul cauzei și le-a analizat în acest sens.

S-a apreciat ca neîntemeiată și susținerea privitoare la nesoluționarea excepției beneficiului de discuțiune, câtă vreme prima instanță a reținut că acesta nu poate fi invocat, întrucât reclamanta are dreptul de a urmări pe oricare dintre debitorii principali, dat fiind că între pârâtă și debitorul cedat există raporturi de solidaritate pasivă.

De altfel, poziția pârâtei este contradictorie cu privire la ceea ce a garantat prin art. 5 din contract, atunci când, prin întâmpinarea depusă la fond, a susținut că nu i s-a solicitat acordul când SN A. SA a eșalonat la plată creanța cesionată, în condițiile în care cea care deținea titlul executoriu împotriva SC C. SA este însăși pârâta SC B. SA, care nu a explicat de ce nu a pus în executare sentința comercială nr. 348/COM/2009 pronunțată de Tribunalul Alba în Dosarul nr. x/107/2009, prin care SC C. SA a fost somată să-i achite în 30 de zile suma de 8.075.508,05 lei (plus penalități de întârziere aferente) și a preferat să cesioneze această creanță o lună mai târziu.

S-a reținut că în discuție este vorba, evident, de o creanță de natură comercială întrucât suma reprezintă contravaloare gaze naturale livrate între două societăți comerciale, deci și motivul privind natura civilă a contractului de cesiune este neîntemeiat.

Și critica privitoare la insuficiența probatoriului administrat în fața primei instanțe se apreciază ca neîntemeiată, câtă vreme prin dovezile depuse la instanța de control judiciar, respectiv balanțele sintetice și analitice ale debitoarei, pentru identificarea bunurilor urmăribile în perioada 2009-2011, nu s-a schimbat nimic în situația de fapt sau de drept, reținută de prima instanță, astfel cum a încercat să arate apelanta.

Curtea a înlăturat și apărarea pârâtei, în sensul constatării nulității absolute a contractului de cesiune, pe motiv că SN A. SA Mediaș nu a avut o cauză pentru care să fi încheiat valabil acest act juridic, reținând că aceasta este clară, explicită, pentru toate părțile contractante, nefiind încălcată nicio dispoziție legală imperativă, în raport de mențiunile făcute în preambulul contractului în care se arată că acesta a fost încheiat, având în vedere efectele crizei economice, manifestată prin lipsa acută a lichidităților financiare, a blocajul sistemului de creditare, cu consecințe deosebite în agricultură și industria chimică în special.

A fost avut în vedere și faptul că SC B. SA a promovat pe rolul Tribunalului Alba acțiuni pentru recuperarea contravalorii gazelor naturale din import consumate și neachitate de SC C. SA România în septembrie și octombrie 2008, dar și pentru a evita intrarea acesteia în procedura de insolvență, dar și contractele de furnizare a gazelor naturale încheiate între SN A. SA și SC B. SA, precum și între SN A. SA și SC C. SA Romania, în care la art. 4 s-a arătat că în schimbul cesiunii de creanțe prevăzute de art. 2, SN A. SA Mediaș va deduce, din datoria pe care SC B. SA o înregistrează, pentru facturile aferente gazelor naturale livrate, echivalentul în lei a sumei de 3.199.198,95 dolari SUA menționată la art. 1, iar după achitarea, de către SC B. SA, în termenul scadent stabilit pentru plata filelor C.E.C., a diferenței de 852.480,77 lei dintre echivalentul în lei a sumei de 3.199.198,95 dolari SUA respectiv 9.398.286,75 lei și 10.250.767,52 lei, va returna fila C.E.C., emisă la 29 mai 2009, pentru suma de 10.250767,52 lei.

Împotriva deciziei civile nr. 149 din 26

februarie

2014, pronunțatǎ de Curtea de Apel

București,

secția a V-a civilă, a declarat recurs

pârâta

SC B. SA București, întemeiat pe art. 304 pct. 6, pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, în principal casarea deciziei și a sentinței și trimiterea cauzei spre soluționare instanței de fond, iar în subsidiar, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului, desființării sentinței și respingerea acțiunii reclamantei.

Recurenta pârâtă, după o prezentare amănunțită a situației de fapt a susținut în esență următoarele:

- Instanța de apel nu s-a pronunțat asupra excepțiilor inadmisibilității și prematurități acțiunii, chiar dacă le-a considerat apărări de fond, nu le-a analizat ca apărări de fond și nici nu s-a pronunțat asupra lor, fără să se aibă în vedere faptul că analiza acestor apărări prezintă interes în soluționarea fondului cauzei, fiind legată implicit de patrimoniul pârâtei căreia prin modul de a acționa al reclamantei i-a fost îngrădită orice cale de recuperare a prejudiciului cauzat, astfel că decizia din apel a fost dată cu încălcarea dispozițiilor imperative prevăzute de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât nu cuprinde motivele pe care se sprijină, motivarea fiind insuficientă, nerăspunzând tuturor criticilor formulate în apel, motiv de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Recurenta a arătat că întrucât reclamanta cesionară a declanșat acțiunea de recuperare a prejudiciului pe procedura specială a insolvenței SC C. SA, care nu a fost finalizată, iar SN A. SA, ca acționar al acesteia are cea mai mare creanță raportată la masa credală a SC C. SA, aceasta nu putea să pornească în paralel cu procedura insolvenței o altă acțiune pe dreptul comun pentru recuperarea aceleiași sume, astfel că în opinia sa acțiunea Romgas este inadmisibilă, determinând în final o îmbogățire fără justă cauză a patrimoniului reclamantei și o sărăcire a patrimoniului său, în condițiile în care suma în discuție rezultă din același raport juridic.

În aceeași manieră a fost tratată și analiza beneficiului de discuțiune, invocat de societatea sa.

- Invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurenta a arătat că decizia pronunțată de instanța de apel este nelegală, întrucât deși prin precizările și concluziile scrise depuse în apel au fost indicate art. 969, art. 1397, art. 1665, art. 1039 și art. 1389 C. civ., instanța nu a făcut nici o referire la aceste texte de lege și că soluționarea excepției nulității contractului pentru lipsa cauzei în încheierea contractului de cesiune de creanță, excepție pe care instanța a considerat-o ca apărare pe fond nu a fost analizată.

Astfel instanța nu a analizat garanția din perspectiva art. 1398 din C. civ., în condițiile în care a arătat că dacă cedentul prevede clauza că va plăti el dacă debitorul nu plătește, această clauză trebuie înțeleasă în sensul că el garantează atât solvabilitatea actuală, dar și pe cea viitoare, dar numai după discuțiunea bunurilor acestuia și că în cauză cedenta nu s-a obligat la plată dacă debitoarea nu plătește.

Art. 5 din contractul de cesiune prevede clar că cedenta rămâne garantă, în sensul garanției prevăzute de lege pentru garantarea oricărei vânzări, nicidecum că plătește în locul debitoarei și că atribuțiile instanței trebuie să se încadreze doar în limitele investirii.

S-a mai susținut că instanța nu a răspuns nici motivului de apel privind valabilitatea obligației de garanție în condițiile prelungirii termenului scadenței pe o perioadă de doi ani prin încheierea convenției dintre cesionară și debitoarea cedată, nici asupra încetării garanției de solvabilitate când insolvabilitatea debitorului cedat provine din fapta cesionarului.

Recurenta a arătat că prin cesiunea de contract făcută, SN A. SA nu a dobândit nicio contraprestație și că din această perspectivă actul juridic încheiat este nul pentru lipsa cauzei, aspecte ce nu au fost analizate, instanța mulțumindu-se să redea numai factorii economici și sociali în contextul cărora s-a încheiat actul juridic, aspect ce nu poate constitui cauza încheierii contractului.

Intimata SN A. SA Mediaș a formulat întâmpinare, prin care, răspunzând punctual motivelor invocate de recurentă, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând recursul declarat

de

pârâta

SC B. SA București

împotriva Deciziei civile nr. 149 din 26

februarie

2014, pronunțatǎ de Curtea de Apel

București,

secția a V-a civilă,

din perspectiva criticilor formulate și temeiurilor de drept arătate, ținând cont de limitele controlului de legalitate, Înalta Curte a constatat că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

ri străine de natura pricinii.

Înalta Curte, apreciază această critică ca nefondată, întrucât contrar susținerilor recurentei, motivele invocate de parte au făcut obiectul examinării de către instanță, iar hotărârea este pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt și de drept pe care se sprijină și care au format convingerea instanței, cât și cele pentru care au fost înlăturate cererile părților.

De altfel, se poate observa fără dubii că instanța de apel a motivat detaliat decizia pronunțată, analizând criticile formulate în apel, argumentând motivele pentru care a fost reținută răspunderea pârâtei, ținând cont de obligațiile asumate de părți prin convenția încheiată în condițiile art. 969 C. civ. și în concordanță cu textele de lege incidente în cauză.

Între reclamanta SN A. SA, în calitate de cesionar, și pârâta SC B. SA, în calitate de cedent și SC C. SA, în calitate de debitor cedat, s-a încheiat contractul de cesiune de creanță din 2 iunie 2009, prin care pârâta a cesionat reclamantei creanța în valoare de 3.199.198,95 dolari SUA pe care o deținea împotriva SC C. SA.

Critica recurentei privind nepronunțarea pe excepțiile inadmisibilității și prematurității nu poate fi primită, în condițiile în care aceste excepții au fost apreciate ca apărări pe fondul cauzei, fiind analizate în acest context.

Prin art. 5 din contractul menționat, SC B. SA s-a obligat,,a rămâne garant față de SN A. SA Mediaș pentru plata creanței. Totodată SC B. SA și-a rezervat dreptul de a recupera prin mijloacele prevăzute de lege suma pe care SN A. SA Mediaș o va pretinde în cazul în care SC C. SA nu își onorează obligația ce-i revine față de SN A. SA stabilite prin prezentul contract”.

Din modul în care a fost redactat acest articol, rezultă în mod clar intenția pârâtei SC B. SA, exprimată explicit, de asumare a plății creanței cesionate, în situația în care debitorul cedat SC C. SA nu o va face și, nicidecum garantarea solvabilității acesteia la momentul cesiunii.

Cum în speță este vorba despre o creanță de natură comercială întrucât suma solicitată este reprezentată de contravaloarea gazelor naturale livrate între două societăți comerciale, se reține incidența dispozițiilor art. 1039 C. civ., ce reglementează solidaritatea pasivă a debitorului, știut fiind că în comercial solidaritatea este regula, ea prezumându-se fără a fi necesară o stipulație a părților în acest sens.

Or, solidaritatea codebitorului presupune că oricare dintre debitorii obligați în această modalitate poate fi ținut pentru plata întregii datorii la cererea creditorului, dar și beneficiul creditorului de a exercita acțiunea de recuperare a sumei, simultan, față de toți debitorii ținuți solidar.

Așa fiind, se apreciază ca nefondată și susținerea privitoare la nesoluționarea excepției beneficiului de discuțiune, avându-se în vedere că acesta nu poate fi invocat, întrucât reclamanta are dreptul de a urmări pe oricare dintre debitorii principali, dat fiind că între pârâtă și debitorul cedat există raporturi de solidaritate pasivă.

Față de această situație, și susținerea privind natura civilă a contractului de cesiune se reține ca neîntemeiată.

În cauză se constatată că titlul executoriu despre care a făcut vorbire recurenta pârâtă, nu i-a fost predat intimatei reclamante în vederea punerii în executare silită pentru recuperarea creanței cedate, încălcându-se astfel dispozițiile art. 1391 din C. civ., care instituia o astfel de obligație în sarcina sa.

Corect instanța de apel a reținut că întrucât cea care deținea titlul executoriu împotriva SC C. SA era însă-și recurenta pârâtă și nu reclamanta, acest fapt nu este de natură să justifice atitudinea acesteia de a nu pune în executare silită titlul executoriu menționat.

Critica prin care recurenta a susținut nulitatea absolută a contractului de cesiune, pe motiv că SN A. SA Mediaș nu a avut o cauză pentru care să fi încheiat valabil acest act juridic se apreciază ca nefondată, în raport de preambulul contractului în care se arată că acesta a fost încheiat pe fondul efectelor crizei economice, manifestată prin lipsa acută a lichidităților financiare, a blocajului sistemului de creditare, cu consecințe deosebite în economie, dar și pentru a evita intrarea în procedura de insolvență a SC C. SA.

Edificatoare în acest sens au fost și contractele de furnizare a gazelor naturale încheiate între SN A. SA și SC B. SA, precum și între SN A. SA și SC C. SA, în care la art. 4 s-a arătat că în schimbul cesiunii de creanțe prevăzute de art. 2, SN A. SA Mediaș va deduce, din datoria pe care SC B. SA o înregistrează, pentru facturile aferente gazelor naturale livrate, echivalentul în lei a sumei de 3.199.198,95 dolari SUA menționată la art. 1, iar după achitarea de către SC B. SA, în termenul scadent stabilit pentru plata filelor C.E.C., a diferenței de 852.480,77 lei dintre echivalentul în lei a sumei de 3.199.198,95 dolari SUA respectiv 9.398.286,75 lei și 10.250.767,52 lei, va returna fila C.E.C., emisă la 29 mai 2009, pentru suma de 10.250767,52 lei.

Cum, cauza pentru care contractul a fost încheiat este clară, explicită, pentru toate părțile contractante, nefiind încălcată nicio dispoziție legală imperativă, se constată că soluția instanței de apel pe acest aspect este justă.

Analizând prevederile contractului de cesiune de creanțe încheiat de părți, dar în special art. 5, rezultă în mod clar faptul că recurenta a garantat plata creanței în cazul în care debitorul cedat nu-și îndeplinește obligația de plată.

Față de această situație, se reține ca fiind corectă aprecierea instanței de apel că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 1039 și următoarele din C. civ. care reglementează solidaritatea pasivă a debitorului, precum și cele ale art. 42 C.com., potrivit căruia în obligațiile comerciale codebitorii sunt răspunzători solidar.

Față de considerentele de mai sus, celelalte critici invocate de recurentă nu vor fi analizate, apreciindu-se ca irelevante în soluționarea cauzei.

Pentru

rațiunile înfățișate, constatând că

motivele de recurs întemeiate pe art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ. nu pot fi reținute întrucât

instanța de apel a interpretat și aplicat corect dispozițiile legale incidente în raport de clauzele stabilite de părți prin contractul

semnat

,

Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. urmează să respingă recursul pârâtei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de

pârâta

SC B. SA București

împotriva Deciziei civile nr. 149 din 26

februarie

2014, pronunțatǎ de Curtea de Apel

București,

secția a V-a civilă.

Irevocabilǎ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 februarie 2015.