ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 547/2013

Prin cererea de chemare în judecată formulată de SC E. MPI SRL Săvinești în contradictoriu cu SC C. SRL Onești, înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, la data de 23 martie 2011, s-a solicitat instanței, ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 177306,43 RON, valoare ce se va actualiza în raport de indicele de inflație. Prin Sentința civilă nr. 946 din 29 noiembrie 2011, Tribunalul Bacău, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantă și a obligat-o pe pârâtă la plata către aceasta a sumei de 177.306,43 RON cu titlu de debit, valoare care se va actualiza în raport de indicele de inflație și cheltuieli de judecată în cuantum de 5.162,12 RON, reprezentând taxă timbru și timbru judiciar.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a apreciat că acțiunea reclamantei este întemeiată, reținând în considerente că: În fapt, între SC E. MPI SRL, în calitate de vânzător și SC C. SRL, în calitate de cumpărător, s-au încheiat raporturi juridice, prin care reclamanta s-a obligat să furnizeze către pârâtă ambalaj pentru produse alimentare, iar pârâta să plătească prețul acestora. Înțelegerea părților a fost în sensul că pentru comenzi mai mari de 5 tone/produs/an, contravaloarea plăcilor imprimate, element obligatoriu aferent comenzii de film imprimat, să fie suportată de către vânzător. Pentru contravaloarea plăcilor, reclamanta a emis mai multe facturi fiscale, ce nu au fost acceptate în mod expres prin semnare de către cumpărător, dar aceste înscrisuri se coroborează cu ofertele emise de vânzător și comenzile lansate de către cumpărător - acordul părților cu privire la acest aspect rezultând din înscrisurile depuse la dosar.

Din oferta nr. 1298 din 8 august 2008 rezultă că reclamanta a înțeles și a și acceptat faptul că doar pentru cantitățile mai mari de 10 tone pregătirea pentru imprimare este gratuită. Prin oferta nr. 651 din 4 iunie 2009, reclamanta a comunicat prețurile produselor, cu mențiunea că „plăcile vor fi gratuite pentru comenzi de minim 5000kg/an/produs, iar în cazul în care cantitatea minimă de 5000kg/model/an nu a fost realizată, contravaloarea plăcilor va fi facturată la sfârșitul anului". În urma acestei oferte, cumpărătorul a emis comanda nr. 00802147 din 4 iunie 2009, fără a ridica nicio obiecție cu privire la obligația de plată a plăcilor. Comanda nr. 00802147 a fost pentru 500 kg folie B.M.

300g, 500 kg pentru folie B.M. 600 g, 500 kg folie C. 300g. În oferta nr. 760 din 14 iulie 2009 s-a prevăzut faptul că „în mod excepțional plăcile vor fi gratuite pentru comenzi de minim 5000kg/an/produs, iar în cazul în care cantitatea minimă de 5000kg/model/an nu a fost realizată, contravaloarea plăcilor va fi facturată la sfârșitul anului". În oferta nr. 1319 din 18 decembrie 2009 s-a inserat aceeași mențiune, în finalul ofertei precizându-se faptul că orice modificare referitoare la ofertă trebuie să fie făcută în scris pentru a fi valabilă, în oferta nr. 488 din 17 mai 2010 inserându-se aceeași mențiune.

În ceea ce privește adresa emisă la data de 15 noiembrie 2006, prin care pârâta a comunicat propunerea de prețuri, aceasta este anterioară ofertelor analizate mai sus și comenzilor emise în baza acelor oferte, astfel că acest înscris nu poate sta la baza respingerii pretențiilor reclamantei, nefăcând dovada neacceptării cumpărătorului cu privire la condițiile incluse de vânzător în ofertă.

Susținerile pârâtei în sensul că la data de 5 iunie 2009 a transmis prin fax la ora 10.41 comanda în care nu face referire la contravaloarea plăcilor și în aceeași zi reclamanta a expediat adresa nr 633 referitoare la prelungirea contractelor, acceptând astfel conținutul comenzii fără contravaloarea plăcilor nu sunt întemeiate, având în vedere faptul că vânzătorul a precizat faptul că prelungește ofertele transmise în perioada februarie-aprilie 2009 până la data de 31 august 2009, ofertele având la bază înțelegerea anterioară cu privire la gratuitatea plăcilor în limita unei comenzi minime de 10 tone/produs/an, iar ulterior în limita unei comenzi minime de 5 t/produs/an. Oferta din 17 februarie 2009 a prevăzut faptul că prețul ambalajelor este cel indicat doar dacă cantitățile sunt de minim 1000kg/comandă/model, tuturor angajamentelor aplicându-se condițiile generale de comerț ale E. MPI SRL.

Mai mult decât atât, comanda nr. 00802147 din 4 iunie 2009, transmisă la data de 5 iunie 2009, reprezintă răspunsul cumpărătorului la oferta de vânzare exprimată în adresa nr. 651 din 4 iunie 2009, care face referire la limita minimă de produse pentru obținerea gratuității materialelor prepess. Comanda are astfel natura juridică a acceptării ofertei, fiind o acceptare necondiționată, prin care cumpărătorul și-a manifestat acordul cu privire la oferta primită. De asemenea, prin cererea de la fila 75, cumpărătorul a solicitat stornarea facturilor emise care cuprind contravaloarea plăcilor motivat de depășirea cantității minime precizate în ofertă, răspunsul la întrebarea nr. 7 fiind astfel în contradicție cu cererea de renegociere a prețurilor, stornarea neavând la bază o eroare de contabilitate, ci tocmai emiterea unei comenzi mai mari de 10 tone.

În ceea ce privește prețul acestor produse, în oferta nr. 1298 din 8 august 2008, acesta a fost precizat la suma de 0,26 euro/cm. Prin adresele nr. 682 din 19 iulie 2010, 690 din 21 iulie 2010 și 702 din 26 iulie 2010, vânzătorul a adus la cunoștința cumpărătorului prețul materialelor prepess, acesta fiind de 0,032 euro/cm 2 . În oferta emisă de vânzător și acceptată de cumpărător, prin emiterea de comenzi privind foliile s-a menționat faptul că prețul materialelor prepess se va factura la final de an, pentru a se putea verifica dacă cumpărătorul beneficiază sau nu de gratuitatea stipulată.

Având în vedere caracterul obligatoriu al plăcii de imprimare pentru onorarea comenzii de film imprimat, prima instanță a apreciat întemeiată acțiunea reclamantei, pârâta neputând să invoce neacceptarea ofertei vânzătorului pentru neplata prețului,atât timp cât a comandat și utilizat ambalajul pentru produsele alimentare, prestația vânzătorului implicând atât filmul imprimat cât și pregătirea pentru imprimare. A apreciat, totodată că susținerile pârâtei în sensul că a emis o comandă clară cu privire la cantitatea și prețul foliei nu sunt de natură să o exonereze pe aceasta de plata contravalorii pregătirii imprimării, nefiind făcută nicio obiecție cu privire la facturarea materialelor prepess în cazul unei comenzi mai mici de 5 t/an.

În conformitate cu dispozițiile art. 1361 C. civ., coroborate cu cele ale art. 969 C. civ. și având în vedere dispozițiile art. 1073 C. civ., instanța de fond a considerat temeinică acțiunea reclamantei și a admis-o, în consecință. Prin Decizia nr. 33 din 12 aprilie 2012, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței tribunalului, pe care a schimbat-o în tot și a respins acțiunea, ca nefondată. A obligat-o pe intimata-reclamantă să-i plătească apelantei-pârâte suma de 2.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată la instanța de fond și suma de 5.578 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

În motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut că: Prezentul litigiu s-a născut în legătură cu prețul plăcilor de imprimare pretins de reclamantă, începând cu luna iunie 2009 și contestat de pârâtă chiar de la momentul primirii celor șase facturi fiscale emise de reclamantă pentru valoarea plăcilor. În anul 2010, reclamanta a facturat valoarea plăcilor de imprimare pentru ambalajele livrate pârâtei, începând cu luna iunie 2009 fiind emise facturi fiscale, pentru primele cinci facturi, reclamanta emițând și adrese prin care s-a trecut numărul plăcilor și prețul acestora, în plus, fiind indicată și modalitatea de calcul a prețului, în toate fiind indicat prețul de 0,032 euro. Pârâta a refuzat la plată facturile emise de reclamantă pe măsură ce i-au fost remise, astfel cum rezultă din răspunsurile transmise pe cale electronică reclamantei, dar, cu toate acestea, relațiile contractuale dintre părți au continuat.

Instanța de apel a mai reținut că din ansamblul ofertelor și comenzilor depuse de părți la dosarul cauzei rezultă că fiecare ofertă urmată de comandă - ca materializare a acceptării - a determinat nașterea unor contracte distincte. Oferta nr. 651 din 4 iunie 2009, pe care reclamanta și-a fundamentat acțiunea nu îndeplinește cerința de a fi precisă și completă tocmai în privința aspectului litigios. Oferta prevede că gratuitatea plăcilor de imprimare operează doar pentru comenzi egale sau mai mari de 5000 kg/model/an; însă, în cazul în care o astfel de cantitate nu este realizată în cursul unui an, în ofertă nu există nicio mențiune cu privire la preț.

în privința acceptării acestei oferte, singura manifestare de voință a pârâtei este cea exprimată prin comanda nr. 00802147 din 4 iunie 2009. Având în vedere că în această comandă nu există nicio mențiune cu privire la valoarea plăcilor de imprimare - astfel cum există, de pildă pe comanda nr. 00802917 din 11 noiembrie 2009, aplicabile devin dispozițiile art. 39 C. com., comanda limitând cuprinsul ofertei doar la prețul ambalajelor. Executarea; de către reclamantă a acestei comenzi reprezintă, însă, o acceptare a comenzii devenită, în temeiul art. 30 C. com., contraofertă. Instanța de apel a reținut, de asemenea, că nici în comenzile nr. 00802192 din 15 iunie 2009, nr. 00802319 din 14 iulie 2009, nr. 00802373 din 27 iulie 2009 nu există mențiuni privind acceptarea de către pârâtă a plății plăcilor de imprimare.

A concluzionat că mențiunile referitoare la valoarea plăcilor de imprimare înscrise în ofertele și comenzile din anul 2008 și cele ulterioare datei de 5 august 2010- când a fost emisă ultima factură fiscală prin care reclamanta a pretins plata plăcilor de imprimare (care formează obiectul prezentului litigiu)- nu pot fi avute în vedere, dat fiind faptul că flecare ofertă, urmată de comandă ori de contraofertă, constituie un contract unic și distinct de celelalte care au fost încheiate pe parcursul colaborării dintre părți. Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs reclamanta SC E. MPI SRL Săvinești, întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii apelului pârâtei, ca nefondat și menținerii în totalitate a hotărârii instanței de fond.

În motivarea recursului său; reclamanta susține, în esență, următoarele: Instanța de apel a omis, - în accepțiunea sa - un aspect esențial și anume, faptul că pentru produsele menționate în oferta nr. 651 din 4 iunie 2009, ce a stat la baza formulării acțiunii, s-au născut relații contractuale a căror valabilitate își încetau existența la împlinirea termenului de un an din momentul lansării primei comenzi, termen la care se putea verifica împlinirea condiției de realizare a cantității de 5 tone/produs, condiție care determina gratuitatea materialelor de imprimare pentru produsele ce făceau obiectul respectivei oferte. Modalitatea de lucru pentru produsele din oferta nr. 651 din 4 iunie 2009 a fost aceea că se oferea gratuitatea plăcilor de imprimare, în condițiile în care comanda era mai mare de 5 tone/produs/an.

Pârâta â lansat comenzi, înregistrate la societatea sa, conform condițiilor din ofertă, fără nicio obiecțiune, așa încât în momentul lansării comenzii, în baza ofertei, s-a realizat acordul de voință al părților cu privire la toate condițiile stipulate în ofertă, iar dacă pârâta ar fi avut obiecțiuni sau nu ar fi fost mulțumită cu oferta comunicată, cu siguranță că ar fi menționat în mod clar acest aspect pe comandă, rezultând că, în speță, ne aflăm în prezența unei oferte urmată de acceptare clară și neechivocă. De asemenea, pârâta a cunoscut prețul materialelor de imprimare și asupra acestor valori nu a ridicat nicio obiecție, acest motiv fiind ridicat numai în fața instanței de apel.

Ofertele ulterioare, ce au fost reținute în considerentele deciziei de apel, menționează prețul unor materiale de imprimare, fiind emise pentru alte produse decât cele menționate în ofertă, ce face obiectul cererii de chemare în judecată, în contextul în care pentru acestea nu se punea problema gratuității materialelor. Concluzionând, recurenta-reclamantă susține că instanța de apel a confundat situația juridică a ofertei pentru produsele comandate în baza ofertei nr. 651 din 4 iunie 2009, cu ofertele pentru alte produse comandate în cantități mult mai mici, pentru care cantitatea comandată nu lua în discuție gratuitatea plăcilor, or, aceste oferte dovedesc clar faptul că, regula era că materialele de imprimare se achitau și, numai în mod excepțional, justificat de comenzi mari de produse, societatea sa suporta prețui acestora.

Recursul reclamantei este fondat și va fi admis pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare: În ceea ce privește excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă, în raport de dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., în sensul că motivele de recurs formulate de reclamantă privesc aspecte ce țin eventual de netemeinicia hotărârii atacate și nu de pretinsa nelegalitate a acesteia, se constată că nu este întemeiată și va fi respinsă, în consecință, apreciindu-se că susținerile recurentei pot fi considerate ca fiind critici de nelegalitate îndreptate împotriva deciziei curții de apel, în baza temeiurilor de drept invocate art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ., mai puțin art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., care a fost doar menționat, fără ca recursul să fie motivat în vreun fel sub acest aspect. Referitor la criticile recurentei, privind fondul cauzei, se constată următoarele: Examinând actele dosarului, rezultă că prin oferta nr. 651 din 4 iunie 2009, ca de altfel și prin ofertele care au urmat acesteia, reclamanta a comunicat pârâtei prețul produselor, făcând în același timp mențiunea (expresă) că plăcile vor fi gratuite pentru comenzile de minim 5000 Kg/an/produs, iar în cazul în care cantitatea minimă de 5000 Kg/model/an nu a fost realizată, contravaloarea plăcilor va fi facturată la sfârșitul anului.

Urmare a acestei oferte, pârâta, în calitate de cumpărător, a emis comanda nr. 00802147 din 4 iunie 2009, fără a ridica vreo obiecție cu privire la obligația de plată a plăcilor,- împrejurare în care comanda are natură juridică a acceptării ofertei primite, exprimând acordul cumpărătorului cu conținutul ofertei primite, inclusiv cu referirea făcută de vânzător privitoare la limita minimă de produse ce trebuiesc comandate pentru obținerea gratuității.

Se constată că între părți s-au desfășurat relații contractuale continue, chiar dacă pe parcursul acestora, pârâta nu a confirmat în mod expres, prin semnare facturile emise de reclamantă, existând înțelegerea părților, concretizată în ofertele emise de vânzător și comenzile de acceptare fără obiecțiuni ale acestora emise de cumpărător, în sensul că numai pentru comenzi mai mari de 5 tone/produs/an contravaloarea plăcilor imprimate să fie suportat de vânzător, în caz contrar, adică pentru cantități mai mici, urmând ca prețul materialelor să se factureze la final de an, pentru a putea verifica dacă cumpărătorul beneficiază sau nu de gratuitate.

Totodată, se constată că vânzătorul a precizat că prelungește ofertele transmise în perioada februarie-aprilie 2009, până la data de 31 august 2009, - oferte ce au avut la bază înțelegerea anterioară cu privire la gratuitatea plăcilor în limita unei comenzi minime de 10 tone/produs/an, iar ulterior în limita unei comenzi minime de 5 tone/produs/an, așa încât aprecierea instanței de apel conform căreia fiecare ofertă urmată de comandă sau de o contraofertă constituie un contract unic și distinct de celelalte care au fost încheiate pe parcursul colaborării dintre părți se dovedește a fi eronată.

În ce privește prețul materialelor de imprimare se constată că de asemenea s-a avut în vedere greșit de către curtea de apel că acesta este cel din ofertele ulterioare, ce în realitate, au fost emise pentru alte produse decât cele menționate în oferta ce face obiectul prezentei acțiuni, întrucât prețul ce s-ar fi impus a fi luat în considerare a fost făcut cunoscut intimatei-pârâte prin adresele nr. 682 din 19 iulie 2010, 690 din 21 iulie 2010 și 702 din 26 iulie 2010. În consecință, se reține că susținerea recurentei, potrivit căreia relațiile contractuale dintre părți își încetau valabilitatea doar la împlinirea termenului de un an din momentul lansării primei comenzi, pentru a putea verifica îndeplinirea condiției de realizare a cantității de 5 tone/produs ce ar fi determinat gratuitatea materialelor de imprimare, este întemeiată.

De asemenea, întemeiate se constată a fi și susținerile recurentei legate de existența unor oferte urmate de acceptarea clară și neechivocă, care împreună au realizat acordul de voință al părților privind toate condițiile stipulate în oferte, precum și cele privind prețul materialelor. În consecință, se poate concluziona că, în speță, pârâta-cumpărător datorează prețul materialelor de imprimare, pentru că acesta se impunea a fi achitat conform înțelegerii părților, vânzătorul suportând contravaloarea lor numai justificat de comenzi mari de produs și anume, mai mari de 5 tone/produs/an, ori, din actele dosarului, rezultă fără putință de tăgadă că produsele comandate în baza ofertei nr. 651 din 4 iunie 2009, ce au făcut obiectul prezentei cauze s-au situat mult sub nivelul cantității de 5 tone/produs/an.

Astfel fiind, față de cele mai sus arătate, Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului invocată de intimata-pârâtă SC C. SRL prin administrator statutar O., în baza dispozițiilor art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. Va admite recursul reclamantei SC E. MPI SRL Săvinești și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va modifica decizia recurată, în sensul că va respinge ca nefondat apelul pârâtei, împotriva sentinței tribunalului, pe care o va menține, ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția nulității recursului invocată de intimata-pârâtă SC C. SRL prin administrator statutar O. Admite recursul declarat de reclamanta SC E. MPI SRL Săvinești împotriva Deciziei nr. 33/2012 din 12 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Modifică decizia recurată în sensul că respinge, ca nefondat, apelul declarat de pârâta SC C. SRL împotriva Sentinței civile nr. 946 din 29 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Bacău, secția contencios administrativ și fiscal, pe care o menține. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 februarie 2013. Procesat de GGC - DG