ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.11.2012

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4597/2012

HOTĂRÂRE
21.11.2012
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4597/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 161 din 18 februarie 2011, Tribunalul Bacău, secția comercială

și contencios administrativ și fiscal,

a

respins excepția lipsei concilierii prealabile. A admis acțiunea formulată de reclamanta

SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC E.I. SRL și a obligat-o pe pârâtă să-i

achite reclamantei suma de 478.579,26 RON, cu titlu de penalități de întârziere,

și 8.897 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța

de fond a reținut următoarele:

Prin contractul din 01 ianuarie 2006 a

cărui durată de valabilitate a fost prelungită prin 2 acte adiționale până la data

de 31 decembrie 2008, pârâta s-a obligat să vândă reclamantei material lemnos, iar

reclamanta să achite marfa fie în avans, fie în termen de 15 zile de la primirea

facturilor.

La clauza convenită la art. 8.1, din contract,

vânzătorul s-a obligat la o penalitate de 1% pe zi de întârziere, calculată la debitul

restant pentru nelivrarea mărfii sau nerestituirea avansului achitat de cumpărător,

în termen de 15 zile de la data efectuării plății sau nerestituirea diferenței de

preț achitat în avans, aferentă mărfii nerecepționate calitativ și/sau cantitativ,

în termen de 15 zile de la efectuarea recepției.

Pârâta pretinde că funcție de intenția

părților, contractul nu este de vânzare-cumpărare, ci de comision, conform clauzelor

convenite în art. 5.2, 6.2, 6.3, lit. f) și 7.1.

Clauzele invocate privesc modalitatea de

executare a contractului.

În

speță, contractul convenit între părți este unul de vânzare-cumpărare

și nu de comision, deoarece de esența contractului de comision este comisionul ca

preț al prestației din valoarea bunurilor, ori în speță, cumpărătoarea s-a obligat

să achite vânzătorului integral prețul mărfii.

Cu privire la excepția lipsei procedurii

prealabile, prevăzută de art. 720

1

constatat că aceasta a fost încercată de reclamantă prin adresa din 24

septembrie 2008, fiind expediată prin poștă cu confirmare de primire.

Deoarece pârâta a refuzat primirea, corespondența

acesteia a fost returnată reclamantei, ori, fapta voluntară a pârâtei de a refuza

primirea corespondenței nu poate avea ca efect juridic un fine de neprimire a acțiunii

reclamantei.

Pentru cele ce preced, instanța de fond

a respins excepția lipsei procedurii prealabile.

Cu privire la apărarea pârâtei privind

declarația administratorului reclamantei, precum că nu are de primit de la pârâtă

nici o sumă de bani, declarație făcută în dosarul penal nr. 5206/P/2008, a constatat

că aceasta nu poate fi asimilată unei „mărturisiri” în condițiile dispozițiilor

art. 1204 C. civ., deoarece cercetarea penală s-a tăcut asupra filei CEC emisă în

favoarea reclamantei, refuzată la plată, ori aceasta nu face obiectul cauzei.

Pe fondul chestiunii, prima instanță a

constatat că nu s-a contestat modul de calcul al penalităților.

Văzând dispozițiile art. 969-970 C.

civ., instanța de fond a admis acțiunea și a obligat-o pe pârâtă la plata sumei

de 478.579,26 RON cu titlu de penalități de întârziere în executarea contractului,

pentru un număr de 48 ordine de plată aferente perioadei 01 iulie 2007-22 mai 2008.

În

baza art. 279 C. proc. civ., a obligat-o pe pârâtă să achite

reclamantei și suma de 8.847 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând

taxă de timbru și timbru judiciar.

Prin decizia civilă nr. 34 din 17 aprilie

2012, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal:

I.

A respins excepția lipsei concilierii prealabile.

SC A. SRL, în sensul că a obligat-o pe pârâta SC E.I. SRL la plata suinei de 394.430,44

RON reprezentând penalități de întârziere.

A compensat cheltuielile de judecată suportate

de părți la instanța de fond și apel până la concurența sumei de 8.055,30 RON și

a obligat-o pe reclamanta SC A. SRL să-i plătească pârâtei-intimate SC E.I. SRL

suma de 2.472,35 RON, rămasă după compensare.

În motivarea acestei soluții, instanța

de apel a reținut următoarele:

Așa cum s-a menționat prin raportul de

expertiză, pârâta a livrat marfa către reclamantă, fiind evidențiate în contabilitatea

părților, facturi, avize de expediție, sume încasate, susținerea reclamantei, precum

că numai factura constituie dovada de livrare fiind nefondată atâta timp cât, așa

cum s-a menționat, a semnat avizul de expediere și l-a consemnat în evidențele contabile,

aspect asupra căruia reclamanta nu face nicio referire.

Reclamanta a solicitat la pct. 2 din obiecțiuni,

penalități recalculate, fie la dobânda legală, fie la indicele de inflație, începând

cu 15 august 2008, însă această solicitare nu a fost făcută în cadrul acțiunii introductive

sau prin completare la acțiune.

În ceea ce privește obiecțiunile SC

E.I. SRL, s-a apreciat că nici acestea nu sunt fondate, precizarea pârâtei că punctul

de pornire al expertizei nu este cel de la care au pornit raporturile comerciale

dintre părți neavând relevanță, atâta timp cât din august 2008 s-a stabilit că au

apărut probleme între părți privind plata mărfii livrate.

S-a arătat că, de altfel, la stabilirea

obiectivelor de expertiză cât și a datei de la care să înceapă verificarea documentelor,

respectiv 15 august 2008, pârâta nu a făcut obiecțiuni; în raportul de expertiză

s-a explicat, și nu cum susține pârâta, modul de aplicare a procentului de 1% penalități

de întârziere, raportat la Capitolul VIII din contract, așa cum au hotărât părțile.

Tot nefondată a fost considerată și susținerea

precum că nu datorează penalități de întârziere, deoarece nu există niciun proces-verbal

de neconformitate încheiat între părți, pentru că cea care nu s-a prezentat pentru

stabilirea unei minute în acest sens este pârâta, care

nu a dat curs procedurii prealabile, motiv

pentru care instanța a respins această excepție invocată de pârâtă, atât la instanța

de fond, cât și în apel.

S-a mai menționat că la dosar fond, pârâta-apelantă

a precizat că în conformitate cu prevederile art. 11.2 din contract, notificarea

trebuia trimisă prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, obligație

contractuală, respectată de reclamanta-intimată; la pct. 4 din obiecțiuni SC

E.I. SRL a susținut că nu datorează nicio sumă de bani reclamantei deoarece în perioada

05 decembrie 2007-03 martie 2008, aceasta din urmă nu a avut contract cu SC

E.R. SRL, deci nu a făcut livrări, iar faptul că a încasat mai târziu CEC-ul emis,

nu este decât culpa exclusivă a reclamantei.

S-a mai făcut referire și la împrejurarea

că administratorul intimatei-reclamante în cursul urmăririi penale a declarat că

pârâta nu îi datorează vreo sumă de bani.

Instanța de apel a apreciat că argumentele

aduse de reclamantă sunt întemeiate numai în ceea ce privește sumele ce reprezintă

preț al mărfii, dar nu și penalitățile de întârziere, acestea fiind datorate așa

cum s-a stabilit prin expertiza din apel, în cuantum de 394.430,44 RON, iar în ce

privește declarația administratorului reclamantei-intimate s-a reținut că aceasta

se referă la suma reprezentând preț, iar penalitățile au fost calculate avându-se

în vedere și data emiterii CEC-ului.

Împotriva deciziei Curții de apel au declarat

recurs ambele părți.

Recurenta-reclamantă SC A. SRL Bacău

își întemeiază recursul pe dispozițiile

art. 304 pct. 7 și pct. 9 și art. 312 alin. (3) C. proc. civ. și solicită admiterea

recursului, modificarea în parte a deciziei recurate și, pe fond, admiterea în totalitate

a pretențiilor solicitate prin cererea de chemare în judecată și respingerea obligării

sale la plata cheltuielilor de judecată rezultate prin compensare, iar, în temeiul

dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de

judecată.

În

motivarea recursului său, recurenta-reclamantă susține, în

esență, că decizia Curții de apel a fost dată cu aplicarea greșită a legii, deoarece

instanța a dat eficiență raportului de expertiză întocmit în

cauză, dar a respins toate obiecțiunile

sale cu privire la acesta și a redus cuantumul penalităților prin raportarea calculului

acestora la avizele de însoțire a mărfii, când, în mod legal și potrivit jurisprudenței

Înaltei Curți de Casație și Justiție, penalitățile se calculează prin raportare

doar la facturi, - acestea atestând transferul dreptului de proprietate de la vânzător

la cumpărător, îndeplinirea obligațiilor contractuale de către pârâtă și constituind

singurele documente justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate.

Cu privire la cheltuielile de judecată,

consideră că instanța a dispus în mod eronat obligarea sa la plata cheltuielilor

de judecată, în condițiile în care pârâta a căzut, finalmente, în pretenții și s-ar

fi impus să se dea eficiență dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. și numai aceasta

(pârâta) să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de partea

adversă (reclamanta) cu procesul.

Recurenta-pârâtă SC E.I. SRL

își fundamentează recursul pe dispozițiile

art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și solicită admiterea recursului, modificarea

în tot a deciziei recurate, în sensul respingerii acțiunii și obligarea reclamantei

la plata cheltuielilor de judecată.

În recursul său, recurenta-pârâtă susține

că hotărârea instanței de apel a fost pronunțată cu interpretarea eronată a actelor

dosarului și a clauzelor contractului, întrucât cererea reclamantei de obligare

a sa la plata unor penalități nu are acoperire în clauzele contractuale, art. 8.1

și 8.2 nefiind incidente în cauză, iar în ceea ce privește art. 8.3 - daune interese

- acestea nu au fost solicitate și nici nu s-a făcut proba existenței vreunui prejudiciu

și a întinderii daunelor de către societatea reclamantă.

Critică apoi expertiza, care s-a efectuat

fără a exista toate avizele de expediție la dosar, care atestau datele la care a

fost livrat materialul lemnos, ci luându-se în considerare doar facturile, care

nu fac dovada când au fost livrate mărfurile către beneficiari.

Susține că instanța nu a motivat deloc

care sunt argumentele pentru care a obligat-o la plata unei asemenea sume de bani

și arată că nu înțelege cum fără a exista o dată clară a livrării mărfii, se pot

calcula penalități de la data emiterii facturii.

Mai arată că din declarația reprezentantului

legal al intimatei (recurentei-reclamante) în fața organelor de urmărire penală,

în care acesta a explicat clar modalitatea corectă și adevărată în care părțile

au înțeles să-și desfășoare activitatea, rezultă că facturile nu au nicio legătură

cu livrările de marfa efectuate în fapt, livrările fiind probate cu avizele de expediție.

În ce privește recursul reclamantei SC

Susținerile recurentei-reclamante, conform

cărora hotărârea curții de apel a fost dată cu aplicarea greșită a legii, datorită

modului eronat în care instanța a dat relevanță expertizei contabile efectuate în

cauză, fiindu-i respinse obiecțiunile și reducându-se cuantumul penalităților, prin

raportare doar la avizele de însoțire a mărfii și nu la facturi, singurele documente

justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate, nu sunt fondate.

Examinând actele dosarului se constată

că instanța de apel a dispus efectuarea unei expertize de specialitate, probă care

inițial fusese respinsă, fixându-se următoarele obiective: 1. verificarea și stabilirea

pentru fiecare plată în avans efectuată, dacă a fost livrată marfa, data livrării

acesteia, iar în cazul în care marfa nu a fost livrată, dacă s-a restituit suma

și data restituirii acesteia; 2. în raport de rezultate verificărilor, conform

pct. 1 să se stabilească potrivit clauzelor contractuale privind penalitățile, dacă

pârâta datorează penalități și cuantumul acestora.

Prin raportul de expertiză contabilă judiciară

întocmit, expertul a concluzionat că în raport de clauzele contractuale și în funcție

de verificările efectuate și menționate la pct. 1, pârâta datorează reclamantei

penalități de întârziere în sumă de 394.430,44 ROn. De asemenea, părțile au formulat

obiecțiuni la raportul de expertiză, iar acestea au fost respinse de Curtea de apel,

cu motivarea că expertul a răspuns la obiectivele stabilite de instanță și de părți.

Tot în raportul de expertiză s-a menționat

că marfa livrată către reclamantă și sumele încasate au fost evidențiate în contabilitatea

părților, prin facturi și avize de expediție.

Astfel fiind, Curtea de apel a reținut

corect că nu poate fi primită susținerea reclamantei, reiterată în recurs, potrivit

căreia numai facturile fac dovada livrării mărfii, deoarece așa cum s-a menționat

în același raport de expertiză, aceasta a semnat avizele de expediere și le-a consemnat

în evidentele contabile.

Corect s-a reținut și că solicitarea reclamantei

de la pct. 2 din obiecțiuni, de a fi recalculate penalitățile, fie la dobânda legală,

fie cu indicele de inflație, începând cu 15 august 2008, nu poate fi primită, de

vreme ce această solicitare nu a fost făcută în cadrul acțiunii introductive sau

printr-o completare la acțiune.

Critica referitoare la modul în care Curtea

de apel a înțeles să soluționeze aspectul legat de suportarea cheltuielilor de judecată

efectuate de părți, prin compensarea acestor cheltuieli până la concurența sumei

de 8.055,30 RON și obligarea reclamantei către pârâtă la plata sumei de 2.472,35

RON, rămasă după compensare, - este și ea nefondată, întrucât instanța a procedat

corect în contextul în care acțiunea reclamantei a fost admisă doar în parte și

ambele părți au efectuat cheltuieli de judecată, compensarea cheltuielilor de judecată

și obligarea reclamantei la plata diferenței rămase după compensare necontravenind

în niciun fel dispozițiile art. 274 C. proc. civ.

În ce privește recursul pârâtei SC

Susținerea recurentei-pârâte conform căreia

decizia Curții de apel a fost pronunțată cu interpretarea eronată a actelor dosarului

și a clauzelor contractului, atât timp cât cererea reclamantei de obligare a sa

la plata penalităților nu are acoperire în clauzele contractuale, reclamanta putând

să ceară eventual daune interese, cu îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege

și nu penalități de întârziere, nu este fondată.

Se constată astfel că atât instanța de

apel, atunci când a pronunțat hotărârea, cât și expertul, la întocmirea raportului

de expertiză, au avut în vedere clauzele contractului încheiat între părți, care

au fost interpretate în mod corect și s-a dat o dezlegare judicioasă litigiului

intervenit între părți, prin obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere,

în cuantumul stabilit prin expertiza de specialitate efectuată în cauză.

Criticile recurentei-pârâte vizând expertiza

contabilă, în sensul că aceasta s-a efectuat fără a fi luate în considerare avizele,

ci doar facturile, care nu fac dovada datei la care au fost livrate mărfurile către

beneficiari, iar în lipsa unei date clare de livrare, nu se puteau calcula penalități,

sunt neîntemeiate, întrucât așa cum s-a arătat cu ocazia examinării recursului reclamantei,

raportul de expertiză contabilă a relevat că au fost avute în vedere atât facturile,

cât și avizele de expediție, iar livrările de marfa și sumele încasate au fost evidențiate

în contabilitatea părților.

Se mai constată că la stabilirea obiectivelor

expertizei și a datei de la care să se înceapă verificarea documentelor, respectiv

15 august 2008, pârâta nu a formulat obiecțiuni și, de asemenea, că, prin raportul

întocmit, expertul a explicat modul de aplicare a procentului de 1% penalități de

întârziere, raportat la clauzele conținute de Capitolul VIII din contract.

De altfel, se constată că ambele părți

critică în recurs expertiza efectuată în cauză și respingerea obiecțiunilor, or,

instanța de recurs nu se poate pronunța decât asupra unor chestiuni legate de legalitate

administrării acestei probe și nu de modul în care a fost apreciată această probă,

apreciere lăsată de lege la îndemâna instanțelor care se pronunță asupra fondului

cauzei și care ține de temeinicia sau netemeinicia hotărârii pronunțate.

Recurenta-pârâtă mai susține în recursul

formulat și ca instanța de apel nu și-a motivat hotărârea, respectiv că nu a arătat

care sunt argumentele avute în vedere pentru care a obligat-o la plata penalităților,

dar și această critică se dovedește a fi în mod evident nefondată.

Aceasta, deoarece, pe de-o parte recurenta-pârâtă

nu invocă dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., pentru a examina incidența

în speță a acestui text legal, iar pe de altă parte, contrar susținerilor recurentei,

hotărârea Curții de apel cuprinde motivele pe care se sprijină și care au format

convingerea judecătorilor în cauză.

În fine, în ce privește relevanța pe care

ar avea-o în soluționarea prezentei cauze declarația reprezentantului legal al reclamantei,

dată în cursul urmăririi penale, se constată, așa cum corect a reținut și instanța

de apel, că aceasta se referă la suma reprezentând prețul, or, penalități au fost

calculate luându-se în considerare și data emiterii CEC-ului, - așa încât susținerile

recurentei-pârâte nu pot fi primite, nici sub acest aspect.

În consecință, reținându-se că părțile

nu au formulat în recursurile declarate critici întemeiate, de natură să conducă

la modificarea sau casarea deciziei curții de apel, în condițiile expres și limitativ

prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., aceasta va fi menținută

ca fiind legală și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile

reclamantei SC A. SRL Bacău și pârâtei SC E.I. SRL vor fi respinse, ca nefondate.

Respinge ca nefondate recursurile declarate

de reclamanta SC A. SRL Bacău și de pârâta SC E.I. SRL împotriva deciziei civile

nr. 34 din 17 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă,

de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21

noiembrie 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2015-01-22
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 154/2015
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 1578/C/2011 din data de 19 octombrie 2011 a Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, a fo
ÎCCJ 2010-11-18
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3981/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1550 din 24 noiembrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 2645/115/2009, Tribunalul Caraș-Severin a admis acțiunea formula
ÎCCJ 2011-02-16
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 685/2011
contractul de vânzare-cumpărare, părțile au convenit la art. 5.1 ca plata să se facă până la data de 5 august 2007, iar la art. 9.1 ca – pentru sumele neachitate la termenele scadente – cumpărătorul să plătească penalități de întârziere de
ÎCCJ 2011-05-12
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1871/2011
Asupra recursului de față: Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința arbitrală nr. 2 din 5 iulie 2010 Tribunalul Arbitrai din cadrul Curții de Arbitrai Comercial - Camera de Comerț a admis în parte
ÎCCJ 2013-06-05
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2254/2013
evident că prin decizia pronunțată în apel pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 121.690,02 RON, reprezentând contravaloare marfă, și 121.690,02 RON, cu titlu de penalități de întârziere, în condițiile în care prin sentinț
Sursă