ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3981/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1550 din 24 noiembrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 2645/115/2009, Tribunalul Caraș-Severin a admis acțiunea formulată de reclamanta SC T. SRL Nădrag în contradictoriu cu pârâta SC P.C. SRL Bocșa obligând pârâta să plătească reclamantei suma de 231.053,34 RON reprezentând penalități de întârziere și suma de 5.497,05 RON reprezentând cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în considerentele hotărârii că, potrivit art. 137 C. proc. civ., instanța se pronunța cu prioritate asupra excepțiilor invocate de părți. Astfel, a respins excepția prematurității invocată de pârâtă, motivat de existența, la fila 4 din dosarul de fond, a dovezii îndeplinirii acestei proceduri, potrivit art. 720 1 C. proc.

civ. Pentru aceleași argument, prima instanță a respins și excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile a concilierii directe. Pe fondul cauzei s-a reținut că, din probatoriul administrat, a rezultat că, între părți s-au derulat raporturi comerciale contractuale, constând în vânzare-cumpărare de mărfuri și prestare de servicii, că pârâta cumpărătoare și-a achitat cu întârziere de 67, respectiv 64, 81 și 54 de zile, obligația corelativă de plată a prețului, deși mărfurile i-au fost livrate, iar facturile fiscale emise de vânzătoarea reclamantă au fost recunoscute la plată, semnate și ștampilate de pârâtă - filele 41 și următoarele din dosarul de fond.

Cum în contractul încheiat între părți, la art. 4 pct. 4 - fila 11 din dosar, s-a prevăzut ca sancțiune pentru executarea cu întârziere a obligației de plată a prețului, penalități de 0,5 % pe zi de întârziere, calculate la suma datorată, deoarece reclamanta a dovedit livrarea mărfii prin facturi, iar pârâta nu a făcut plata în termenul asumat prin contract, ci cu întârzieri, tribunalul a admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâta să plătească suma de 231.053,34 RON reprezentând penalități de întârziere. În drept, instanța de fond și-a întemeiat soluția pe dispozițiile art. 969 C. civ., potrivit cărora, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, consacrând principiul forței obligatorii a actelor juridice întocmite cu respectarea normelor legale - pacta sunt servanda - și pe dispozițiile art. 970 C. civ., care statuează obligația de executare cu bună-credință a acestor convenții.

În baza art. 274 C. proc. civ., tribunalul a obligat pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în valoare de 5.497,05 RON, reprezentând taxa de timbru și 5 RON reprezentând timbru judiciar. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta, solicitând în principal, admiterea căii de atac și desființarea sentinței atacate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, admiterea apelului și modificarea sentinței, în sensul respingerii cererii introductive. În motivarea căii ordinare de atac, pârâta a susținut că soluția instanței de fond este greșită și a criticat-o sub următoarele aspecte: 1. Respingerea excepției inadmisibilității acțiunii, invocată ca și consecință a prematurității acțiunii pentru lipsa procedurii concilierii prevăzute de art. 720 1 C. proc.

civ., cu motivarea că, reclamanta a făcut dovada îndeplinirii acestei proceduri prin depunerea, la dosarul cauzei, a unor înscrisuri din care "rezulta" că societatea pârâtă a refuzat primirea "procedurii concilierii", constituie depășire a cadrului procesual cu care instanța de fond a fost învestită, erijarea instanței în apărător al reclamantei, dovedind astfel, parțialitate și săvârșind încălcarea dreptului pârâtei la un proces echitabil, așa cum este prevăzut de art. 6 paragraful 1 teza 1 din CEDO. 2. Hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ., în condițiile în care, prima instanță nu a făcut decât o analiză sumară și parțială a fondului, fără să examineze apărările pârâtei referitoare la: - modalitatea de calcul a penalităților de întârziere și cuantumul debitului la care s-au raportat acestea; - proba creanței reclamantei cu facturi fiscale neacceptate la plată, nesemnate și nedovedite ca fiind comunicate societății pârâte, cu încălcarea prevederilor art. 46 C. com.; - lipsa dovezilor privind certitudinea și exigibilitatea creanței reclamantei; - lipsa dovezilor privind întinderea raporturilor contractuale. Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, a respins apelul pârâtei ca nefondat, în considerarea următoarelor argumente: Referitor la respingerea excepției inadmisibilității acțiunii introductive, pentru neîndeplinirea de către reclamantă a procedurii concilierii directe, prevăzute de art. 720 1 C. proc.

civ., Curtea a apreciat soluția primei instanțe ca fiind corectă, constatându-se că, la fila 4 și urm. din dosarul de fond, reclamanta a depus copia expedierii poștale - scrisoare recomandată, pe care se face mențiunea că pârâta a refuzat primirea, iar pârâta nu a contestat mențiunea factorului poștal și nici nu a solicitat încuviințarea unei alte probe în combaterea acesteia.

S-a mai reținut că, finalitatea textului legal, scopul pentru care legiuitorul a înțeles să introducă o etapă prealabilă adresării instanței, a fost cel de încunoștințare a debitorului privind sumele pretinse și a documentelor pe care creditorul își întemeiază pretențiile, tinzându-se spre concilierea părților, față de prezumția de bună-credință a tuturor participanților implicați în viața economică, ori, în condițiile în care, refuzul de primire al pârâtei este necontestat, sancționarea reclamantei cu respingerea cererii ar avea semnificația lipsirii normei legale de finalitate și consfințirea culpei procesuale a pârâtei. În speță, indiferent de comunicarea pretențiilor sale pârâta avea cunoștință atât de contractele dintre părți, cât și de momentele la care a efectuat plata serviciilor, însă nu s-a prevalat de efectuarea acestora la termenele stipulate în contract.

Referitor la susținerile pârâtei privind nedovedirea întinderii raporturilor contractuale dintre cele două părți și a obligației reclamantei de a face dovada îndeplinirii propriilor obligații față de pârâtă, Curtea le-a apreciat ca fiind lipsite de relevanță, întrucât, în cauză, subsidiar raportului juridic de bază derulat între părți, instanțelor le revine sarcina analizei doar privitor la existența, întinderea și exigibilitatea pretențiilor reclamantei, și, pe de altă parte, îndeplinirea obligației de încunoștințare a pârâtei despre demersul juridic, anterior introducerii acțiunii de chemare în judecată.

În raport de cele mai sus expuse, Curtea a reținut că, pârâta nu a contestat că ar datora reclamantei sumele pretinse cu titlu de penalități de întârziere și nu a probat contrariul celor susținute de reclamanta, fapt realizabil prin dovada efectuării plăților datorate în baza contractelor depuse la dosar, la termenele stipulate și nici nu a dovedit că modul de calcul al acestor penalități ar fi greșit și nu a prezentat un mod corect de calcul, ci s-a mulțumit doar să invoce îndeplinirea procedurilor impuse de art. 720 1 C. proc. civ. Împotriva Deciziei civile nr. 110 din 31 mai 2010, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, a declarat recurs pârâta SC P.C. SRL Bocșa, întemeindu-și criticile la modul generic, pe dispozițiile art. 304 C. proc.

civ., specificând expres, doar motivul cuprins la pct. 5, sens în care, a solicitat în principal casarea cu trimitere spre rejudecare în baza art. 312 pct. 1, 3 și 5 C. proc. civ. și în subsidiar modificarea deciziei, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, în principal ca inadmisibilă și în subsidiar ca neîntemeiată. În argumentarea motivelor de recurs, pârâta SC P.C. SRL Bocșa a susținut că, în mod eronat, instanța a respins excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, pe care a invocat-o ca și consecință a prematurității cererii pentru lipsa procedurii prealabile a concilierii directe, prevăzute de dispozițiile art. 720 1 C. proc.

civ., că prin soluția dată acestei excepții i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, judecat de o instanță imparțială, consfințit de art. 6 paragraful 1 teza 1 din CEDO și de asemenea că, hotărârea pronunțată în apel este nemotivată, fiind dată cu încălcarea dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., fapt prin care, consideră pârâta, i s-a încălcat dreptul fundamental de acces la justiție, statuat prin art. 6 din Convenția Europeană a drepturilor Omului și art. 21 din Constituția României.

În dezvoltarea motivului de recurs constând în greșita soluționare a excepției inadmisibilității acțiunii, pârâta arată că, eroarea instanței constă, chiar în motivarea pe care se întemeiază soluția de respingere, respectiv, pentru, argumentul că, reclamata a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile a concilierii directe prin depunerea la dosar a înscrisurilor care atestă refuzul pârâtei de a primi expedierea poștală a documentelor prevăzute de dispozițiile legale pentru această procedură.

Susține pârâta, că printr-o atare motivare, preluată din considerentele hotărârii instanței de fond, instanța de apel nici nu s-a pronunțat practic asupra criticii pe care i-a adus-o și care consta în aceea că, prima instanță a depășit cadrul procesual cu care a fost învestită prin acțiunea introductivă, ea nefiind chemată să se pronunțe asupra consecințelor juridice ale refuzului debitoarei de a primi invitația la conciliere, situație care, constituie în opinia sa, o încălcare flagrantă a dreptului său la un proces echitabil, soluționat de o instanță imparțială, drept statuat de art. 6 paragraful 1 teza 1 din C.E.D.O., ca jurisprudență a Curții Europene, în acest sens, indicând cazul Piersack contra Belgiei, hotărârea din 01 octombrie 1982. Înalta Curte, examinând actele și lucrările dosarului, constată că acest motiv este nefondat pentru următoarele considerente : Curtea de apel Timișoara, prin Decizia civilă nr. 110 din 31 mai 2010 s-a pronunțat asupra criticii formulate de SC P.C.

SRL Bocșa, în sensul celor mai sus expuse, reținând că : finalitatea textului legal - 720 1 C. proc. civ., scopul, pentru care legiuitorul a înțeles să introducă o etapă prealabilă adresării instanței, a fost cel de încunoștințare a debitorului privind sumele pretinse și documentele pe care se întemeiază pretențiile creditorului, tinzându-se spre concilierea părților, pornind de la prezumția de bună-credință a tuturor participanților implicați în viața economică.

De asemenea, a reținut că, sancționarea reclamantei cu respingerea cererii ca inadmisibilă, în condițiile refuzului pârâtei de a primi expedierea poștală prevăzută de textul legal pentru îndeplinirea procedurii prealabile ar avea semnificația lipsirii de finalitate a normei legale și consfințirea culpei procesuale a pârâtei., Înalta Curte, apreciază că argumentele mai sus evocate, cuprinse în considerentele hotărârii atacate, constituie interpretarea dată normei legale, de instanța de apel prin raportare la speță, motivând soluția acesteia de respingere a excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată, invocată de pârâtă, ca și consecință a prematurității cererii pentru lipsa procedurii prealabile a concilierii directe, prevăzute de dispozițiile art. 720 1 C. proc.

civ., și că, textul legal anterior menționat s-a aplicat corect la speță. De asemenea, referitor la susținerile pârâtei potrivit cărora, instanța, prin argumentele mai sus expuse, s-ar fi pronunțat asupra efectelor juridice ale refuzului debitorului de primire a invitației la conciliere directă, depășind limitele cadrului procesual cu care a fost legal învestită prin cererea de chemare în judecată, înalta Curte, reține că aceste susțineri sunt lipsite de pertinență, în condițiile în care instanța nu s-a pronunțat prin dispozitiv asupra unui capăt de cerere cu care nu a fost învestită, ci și-a argumentat, în fapt și în drept, interpretând norma legală în considerentele hotărârii, soluția dată excepției ridicate chiar de pârâtă.

Înalta Curte, consideră că, în raport, de actele și lucrările dosarului, în speță sunt incidente dispozițiile art. 720 1 alin. (5) teza a 2-a C. proc. civ., astfel că, din perspectiva textului legal amintit, soluția instanțelor inferioare, de respingere a excepției inadmisibilității acțiunii pentru neparcurgerea procedurii concilierii este corectă, iar criticile SC P.C. SRL Bocșa sunt lipsite de pertinență și tind la valorificarea propriei culpe, iar susținerile privind imparțialitatea instanței sunt lipsite de suport și contradictorii, în contextul în care, pârâta însăși, pe de o parte, susține că hotărârea este nemotivată, iar pe de altă parte, arată că eroarea soluției constă în chiar motivarea acesteia.

Referitor la motivul de recurs privind încălcarea dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. prin nemotivarea hotărârii recurate în ceea ce privește susținerile și apărările pârâtei, în raport de care, aceasta consideră că i s-a încălcat dreptul fundamental de acces la justiție, statuat prin art. 6 din Convenția Europeană a drepturilor Omului și art. 21 din Constituția României, Înalta Curte îl apreciază ca nefondat, în considerarea următoarelor: Din verificarea actelor și lucrărilor dosarului, constată că, instanța de apel a reținut integral motivele de critică formulate SC P.C. SRL Bocșa și în considerentele hotărârii se regăsesc argumente referitoare la fiecare element invocat în susținerea soluției pronunțate.

Astfel, criticile pârâtei privind înlăturarea nemotivată a apărărilor sale referitoare la: modalitatea de calcul a penalităților de întârziere și cuantumul debitului la care s-au raportat acestea; proba creanței reclamantei cu încălcarea prevederilor art. 46 C. com., prin facturi fiscale neacceptate la plată, nesemnate și nedovedite ca fiind comunicate societății pârâte, lipsa dovezilor privind certitudinea și exigibilitatea creanței reclamantei, lipsa dovezilor privind întinderea raporturilor contractuale, sunt lipsite de realitate, în considerentele hotărârii recurate regăsindu-se motivele de fapt și de drept, pentru care instanța a înlăturat fiecare dintre aceste susțineri. În legătură cu interpretarea acestor probe, Înalta Curte reține că reprezintă un aspect de netemeinicie a hotărârii și că, în calea de atac a recursului, hotărârea atacată nu mai poate fi analizată sub acest aspect, pct. 10 și 11 ale art. 304 C. proc.

civ., fiind abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000. Față de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC P.C. SRL Bocșa împotriva Deciziei civile nr. 110 din 31 mai 2010, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC P.C. SRL Bocșa împotriva Deciziei civile nr. 110 din 31 mai 2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2010.