ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2589/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 15 mai 2003, reclamanta SC B.S.C. SRL Bacău, a cerut obligarea pârâtei SC T. Bacău la plata sumei de 936.359.883 lei, reprezentând contravaloarea mărfii livrate în baza unor raporturi comerciale dintre părți, precum și a dobânzii legale, cu actualizarea sumelor, în raport de rata inflației aplicabilă la data plății efective și a sumei de 29.722.198 lei contravaloare taxă de timbru. Prin sentința civilă nr. 261 din 5 februarie 2004, Tribunalul Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, admite în parte acțiunea reclamantei și obligă pârâta la plata sumei de 936.376.274 lei, reprezentând preț marfă, sumă ce urmează a fi reactualizată, în raport de indicele inflației la data plății și a sumei de 42.953.862 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a decide astfel, instanța de fond a reținut că între părți au existat obligații reciproce, că stingerea prin compensare a datoriilor lor reciproce nu s-a făcut în totalitate cum pretinde pârâta și că aceasta era datoare a returna tabla a cărei plată a refuzat-o, dar că pârâta a utilizat această tablă. Mai reține instanța de fond că în speță comenzile de produse care nu precizează prețul, se completează cu dispozițiile art. 40 C. com., cu privire la stabilirea acesteia, că dacă pârâta a înțeles să livreze reclamantei produsele petroliere în contrapartidă fără adaos comercial, ea nu poate pretinde aceleași condiții reclamantei, că pârâta a fost de acord implicit cu prețul cerut de reclamantă, pentru că a folosit tabla în producție în loc să o țină în custodie până la restituirea acesteia către reclamantă.

Prin decizia nr. 208 din 14 octombrie 2004, Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, admite apelul formulat de pârâtă împotriva sentinței instanței de fond, schimbă în tot sentința menționată, în sensul că respinge ca nefondată acțiunea reclamantei. Pentru a decide astfel, instanța de apel reține că între părți a existat o convenție unică în acord de voință unic în baza căruia pârâta apelantă a făcut două livrări și că, dacă pentru cea de a doua a existat o compensare în care valoarea s-a calculat pe baza prețului de producție, este cert că întreaga convenție a părților a avut aceeași regulă, iar ca urmare, sub incidența art. 969 C. civ., reclamanta nu poate pretinde ulterior un alt preț, cu adaos comercial, peste condițiile convenite de părți.

Nemulțumită de soluție, reclamanta prin lichidator SC C.E. SA a declarat recurs, solicitând desființarea hotărârii instanței de apel pe care o consideră nelegală și menținerea hotărârii instanței de fond. În susținerea recursului său, reclamanta recurentă invocă motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, pct. 9 și pct. 10 C. proc.

civ., arătând că în mod greșit a reținut instanța de apel că între părți exista o convenție unică în baza căreia s-ar fi convenit ca recurenta să livreze intimatei tabla la prețul de producție, în fapt între părți nefiind încheiată nici o convenție în acest sens, iar în speță, instanța fiind sesizată cu o relație comercială determinată, care are la bază facturi concrete în baza cărora recurenta are un drept de creanță față de intimată; mai arată recurenta că deși intimata a renunțat la cererea reconvențională, prin care invoca compensarea creanțelor între cele două părți, instanța de apel a ignorat acest lucru și a examinat pricina prin prisma mai multor relații comerciale, dispunând în acest fel și efectuarea unei expertize contabile.

Susține recurenta că hotărârea cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii și nu motivează în mod corect pe existența raportului juridic dedus judecății, că hotărârea este dată cu încălcarea legii, având în vedere că instanța de apel a încălcat convenția părților exprimată în formă simplificată prin emiterea unei facturi acceptate, a încălcat principiul disponibilității, care se manifestă în opinia recurentei și prin faptul că părțile stabilesc cadrul procesual și instanța este obligată să dezlege numai cererile formulate de părți, că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra dovezilor administrate ce constau în facturile emise și acceptate, actele de recepție a mărfii și folosirea acesteia, precum și că nu a ținut cont de faptul că recurenta a dovedit că nu a cumpărat marfa la prețul de producție și cumpărând marfa de la alți intermediari.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la 7 aprilie 2005, intimata solicită respingerea recursului, ca nefondat. Examinând cererea de recurs prin prisma dispozițiilor imperative ale art. 302 1 C. proc. civ., Curtea constată că aceasta nu cuprinde mențiuni cu privire la toate datele de identificare ale recurentei și nici cu privire la datele de identificare ale intimatei, precum numărul de înmatriculare în registrul comerțului, codul unic de înregistrare sau Codul fiscal, contul bancar, sediul intimatei; de asemenea, cererea de recurs promovată de lichidatorul judiciar nu cuprinde nici toate datele de identificare ale acestuia. În consecință Curtea, va admite excepția nulității recursului susținută de intimată și, în temeiul art. 302 1 alin. (1) lit. a) C. proc.

civ., urmează să se constate nul recursul declarat de reclamanta SC B.S.C. SRL Bacău, prin lichidator SC C.E. SA.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamanta SC B.S.C. SRL Bacău, prin lichidator SC C.E. SA, împotriva deciziei nr. 208 din 14 octombrie 2004 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ. I revocabilă . Pronunțata în ședință publică, astăzi 14 aprilie 2005.