ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2589/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la

15 mai 2003, reclamanta SC B.S.C. SRL Bacău, a cerut obligarea pârâtei SC T.

Bacău la plata sumei de 936.359.883 lei, reprezentând contravaloarea mărfii

livrate în baza unor raporturi comerciale dintre părți, precum și a dobânzii

legale, cu actualizarea sumelor, în raport de rata inflației aplicabilă la data

plății efective și a sumei de 29.722.198 lei contravaloare taxă de timbru.

Prin sentința civilă nr. 261

din 5 februarie 2004, Tribunalul Bacău, secția comercială și de contencios

administrativ, admite în parte acțiunea reclamantei și obligă pârâta la plata

sumei de 936.376.274 lei, reprezentând preț marfă, sumă ce urmează a fi

reactualizată, în raport de indicele inflației la data plății și a sumei de

42.953.862 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a decide astfel,

instanța de fond a reținut că între părți au existat obligații reciproce, că

stingerea prin compensare a datoriilor lor reciproce nu s-a făcut în totalitate

cum pretinde pârâta și că aceasta era datoare a returna tabla a cărei plată a

refuzat-o, dar că pârâta a utilizat această tablă. Mai reține instanța de fond

că în speță comenzile de produse care nu precizează prețul, se completează cu

dispozițiile art. 40 C. com., cu privire la stabilirea acesteia, că dacă pârâta

a înțeles să livreze reclamantei produsele petroliere în contrapartidă fără

adaos comercial, ea nu poate pretinde aceleași condiții reclamantei, că pârâta

a fost de acord implicit cu prețul cerut de reclamantă, pentru că a folosit

tabla în producție în loc să o țină în custodie până la restituirea acesteia

către reclamantă.

Prin decizia nr. 208 din 14

octombrie 2004, Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios

administrativ, admite apelul formulat de pârâtă împotriva sentinței instanței

de fond, schimbă în tot sentința menționată, în sensul că respinge ca nefondată

acțiunea reclamantei.

Pentru a decide astfel,

instanța de apel reține că între părți a existat o convenție unică în acord de

voință unic în baza căruia pârâta apelantă a făcut două livrări și că, dacă

pentru cea de a doua a existat o compensare în care valoarea s-a calculat pe

baza prețului de producție, este cert că întreaga convenție a părților a avut

aceeași regulă, iar ca urmare, sub incidența art. 969 C. civ., reclamanta nu

poate pretinde ulterior un alt preț, cu adaos comercial, peste condițiile

convenite de părți.

Nemulțumită de soluție,

reclamanta prin lichidator SC C.E. SA a declarat recurs, solicitând

desființarea hotărârii instanței de apel pe care o consideră nelegală și

menținerea hotărârii instanței de fond.

În susținerea recursului

său, reclamanta recurentă invocă motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, pct. 9

și pct. 10 C. proc. civ., arătând că în mod greșit a reținut instanța de apel

că între părți exista o convenție unică în baza căreia s-ar fi convenit ca

recurenta să livreze intimatei tabla la prețul de producție, în fapt între

părți nefiind încheiată nici o convenție în acest sens, iar în speță, instanța

fiind sesizată cu o relație comercială determinată, care are la bază facturi

concrete în baza cărora recurenta are un drept de creanță față de intimată; mai

arată recurenta că deși intimata a renunțat la cererea reconvențională, prin

care invoca compensarea creanțelor între cele două părți, instanța de apel a

ignorat acest lucru și a examinat pricina prin prisma mai multor relații

comerciale, dispunând în acest fel și efectuarea unei expertize contabile.

Susține recurenta că hotărârea

cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii și nu motivează în

mod corect pe existența raportului juridic dedus judecății, că hotărârea este

dată cu încălcarea legii, având în vedere că instanța de apel a încălcat

convenția părților exprimată în formă simplificată prin emiterea unei facturi

acceptate, a încălcat principiul disponibilității, care se manifestă în opinia

recurentei și prin faptul că părțile stabilesc cadrul procesual și instanța

este obligată să dezlege numai cererile formulate de părți, că instanța de apel

nu s-a pronunțat asupra dovezilor administrate ce constau în facturile emise și

acceptate, actele de recepție a mărfii și folosirea acesteia, precum și că nu a

ținut cont de faptul că recurenta a dovedit că nu a cumpărat marfa la prețul de

producție și cumpărând marfa de la alți intermediari.

Prin întâmpinarea depusă la

dosar la 7 aprilie 2005, intimata solicită respingerea recursului, ca nefondat.

Examinând cererea de recurs

prin prisma dispozițiilor imperative ale art. 302

1

C. proc. civ.,

Curtea constată că aceasta nu cuprinde mențiuni cu privire la toate datele de

identificare ale recurentei și nici cu privire la datele de identificare ale

intimatei, precum numărul de înmatriculare în registrul comerțului, codul unic

de înregistrare sau Codul fiscal, contul bancar, sediul intimatei; de asemenea,

cererea de recurs promovată de lichidatorul judiciar nu cuprinde nici toate

datele de identificare ale acestuia.

În consecință Curtea, va

admite excepția nulității recursului susținută de intimată și, în temeiul art. 302

1

alin. (1) lit. a) C. proc. civ., urmează să se constate nul recursul declarat

de reclamanta SC B.S.C. SRL Bacău, prin lichidator SC C.E. SA.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de reclamanta SC B.S.C. SRL Bacău, prin lichidator SC C.E. SA,

împotriva deciziei nr. 208 din 14 octombrie 2004 a Curții de Apel Bacău, secția

comercială și de contencios administrativ.

I

revocabilă

.

Pronunțata în ședință

publică, astăzi 14 aprilie 2005.