ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 484/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 484/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Prin Sentința nr.

1154 din 5 noiembrie 2010, Tribunalul Timiș a admis acțiunea promovată de reclamanta

SC C. SA Timișoara, astfel cum a fost precizată, în contradictoriu cu pârâta SC

R. SA Timișoara pe care, în consecință, a obligat-o la contravaloarea

lucrărilor de construcție și amenajare solicitate.

S-a admis, prin

aceeași sentință, și cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă

împotriva Ministerului Internelor și Reformei Administrative - Inspectoratul

Județean al Poliției de Frontieră Timiș, precizată, pe care le-a obligat la

plata aceleiași sume către pârâtă și s-a respins cererea de chemare în garanție

a Asociației Sportive Clubul „F.T.".

Instanța de fond, în

pronunțarea sentinței a avut în vedere poziția procesuală a pârâtei de

achiesare la pretențiile reclamantei, iar cu privire la cererea de chemare în

garanție, față de poziția procesuală a chematului în garanție Inspectoratul

Județean al Poliției de Frontieră Timiș, a administrat probe, fiind

administrată proba cu o expertiză tehnică și una contabilă în dovedirea

calității sale de chemat în garanție și a realității susținerilor pârâtei cu

privire la temeinicia refuzului său în recuperarea sumei pe care o datorează

reclamantei.

Pe baza probelor

administrate instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale

pasive a chematului în garanție și pe fond, a apreciat ca întemeiată cererea de

chemare în garanție promovată de pârâtă față de acest chemat în garanție

reținând că terenul pe care reclamanta a efectuat investițiile se află în

patrimoniul chematului în garanție căruia acestea îi profită și al căror

beneficiar este, așa încât în raport de prevederile art. 60 și urm. C. proc.

civ., și, pe fond, a principiului îmbogățirii fără justă cauză, cererea pârâtei

a fost admisă.

Prealabil, instanța

de fond a respins excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție pe

temeiul art. 720

1

C. proc. civ. invocată de acest chemat în garanție

cu motivarea că acestei cereri i se aplică regimul juridic prevăzut de art. 720

5

C. proc. civ. pentru cererea reconvențională.

Împotriva sentinței a

declarat apel chematul în garanție Ministerul Internelor și Reformei

Administrative - Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Timiș prin

care a solicitat, în principal, anularea sentinței și trimiterea cauzei spre

rejudecare și, subsidiar, schimbarea în parte a sentinței în sensul respingerii

cererii de chemare în garanție în ce îl privește, prin admiterea excepțiilor

inadmisibilității și lipsei calității procesuale pasive și, în caz de

respingere a excepțiilor, în sensul respingerii cererii de chemare în garanție

ca neîntemeiată.

În susținerea

apelului, chematul în garanție a invocat probele cu privire la dovada

proprietății și lipsa unor raporturi contractuale cu pârâta.

Curtea de Apel

Timișoara prin Decizia nr. 3 din 9 ianuarie 2012 a respins apelul declarat de

chematul în garanție ca nefondat.

Cu privire la

excepțiile invocate în fața instanței de fond, s-a apreciat corecta aplicare a

prevederilor art. 720

5

C. proc. civ. cât și a prevederilor art. 60

și urm. C. proc. civ.

În legătură cu

excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului Județean al

Poliției de Frontieră Timiș, deoarece în prezent are calitate Inspectoratul

Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara, instanța de apel a constatat că,

de fapt, este vorba de o schimbare de denumire iar nu de o veritabilă excepție,

că prima instanță a soluționat corect cauza sub aspectul pe care-l consideră

hotărâtor, anume calitatea de titular al dreptului de proprietate privind

complexul sportiv asupra căruia s-au efectuat amenajările și construcțiile

pretinse de reclamantă.

Cu privire la

criticile pe fond, instanța de apel a administrat noi probe în apel, respectiv

o contraexpertiză precum și o cercetare la fața locului.

În raport cu probele

administrate instanța de apel a concluzionat în sensul temeiniciei și

legalității sentinței pe fond.

Reținând că ultima

înscriere a terenului pe care s-au efectuat investiții în cartea funciară este

notată în patrimoniul chematului în garanție, s-a constatat că aceasta este

singura entitate care are calitate procesual pasivă în litigiu, restul chemaților

în garanție neavând legătură cu litigiul de față.

Reținând, de

asemenea, ca dovedite relațiile contractuale existente între părți cu

înscrisurile depuse la dosar și că în privința cuantumului despăgubirilor,

contraexpertiza dispusă în apel a constatat chiar un cuantum mai mare decât cel

reținut la fond, instanța de apel a respins apelul ca nefondat.

În contra deciziei

instanței de apel a declarat recurs chematul în garanție Inspectoratul

Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara invocând atât motive de casare

cât și de modificare.

Intimatele -

Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice a

județului Timiș și SC C. SA au depus întâmpinări prin care solicită respingerea

acestuia și menținerea hotărârilor pronunțate în cauză pe ale căror argumente

își fundamentează cererile.

Intimata Asociația

Sportivă Clubul „F.T." prin întâmpinarea depusă solicită admiterea

recursului apreciind ca întemeiate criticile formulate în raport de situația de

fapt pe care o reiterează și care nu relevă, în opinia intimatei, o îmbogățire

fără justă cauză a recurentului chemat în garanție.

I. Motivele de

casare:

pe dispozițiile art. 304.5 C. proc. civ.

Nesocotirea de către

ambele instanțe a dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru care sancționează cu anularea cererii

nerespectarea obligației de timbrare. Consideră recurentul că în mod greșit s-a

acordat termen în cererea de reexaminare formulată peste termenul de decădere

de 3 zile și invocă vătămarea produsă în raport de art. 105 alin. (2) C. proc.

civ.

Critica de

nelegalitate formulată nu poate fi reținută, deoarece, pe de o parte, obligația

reclamantului, respectiv a pârâtei în cererea de chemare în garanție, de plată

a taxei judiciare de timbru este o obligație de natură fiscală, raportul

juridic de drept fiscal fiind legat între instanță, ca autoritate

administrativă, în acest caz, și titularul cererii, debitor fiscal, așa încât

orice neregulă poate fi remediată sau sancționată între părțile raportului

juridic de drept fiscal și cu privire la obiectul acestuia, respectiv obligația

de plată a taxei judiciare de timbru, Legea nr. 146/1997 privind taxele

judiciare de timbru fiind o lege fiscală.

Pe de altă parte, din

chiar dezvoltarea criticii rezultă că în cauză s-a formulat o cerere de

reexaminare taxă judiciară de timbru, iar aceasta se soluționează printr-o

hotărâre distinctă, titularul cererii de reexaminare fiind debitorul fiscal,

hotărâre prevăzută cu propriile ei căi de atac în limitele cadrului procesual

fixat de legea fiscală.

pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Greșita soluționare a

excepției lipsei calității procesual pasive a Ministerului Economiei și

Finanțelor în raport de mențiunile existente în Cartea funciară la rubrica

situația juridică unde este notat „în administrare", față de faptul că în

litigiile privitoare la dreptul de administrare conform Legii nr. 213/1998,

art. 12 alin. (5), statul este reprezentat prin Ministerul de Finanțe și față

de faptul că obiectul acțiunii îl formează pretenții, nu dreptul de

administrare asupra terenului, instanța nepronunțându-se asupra cererii de

chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor.

Motivul de

nelegalitate astfel cum a fost dezvoltat, sub aspectul primei critici prin care

se susține de fapt lipsa calității procesual pasive a recurentului prin

opoziție cu identificarea acestei calități în persoana chematului în garanție

Ministerul Economiei și Finanțelor, numai parțial se încadrează în cazul

reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Calitatea procesual

pasivă a chemaților în garanție, respectiv a recurentului, a fost stabilită de

instanțe pe bază de probe. Cu privire la probele administrate respectiv

înscrierile în cartea funciară recurentul invocă greșita lor apreciere.

Or, se impune

observația din acest punct de vedere că aspectele de apreciere a probelor țin

de temeinicia hotărârii atacate iar examinarea instanței de recurs este

limitată de art. 304 C. proc. civ., partea introductivă, exclusiv la

nelegalitatea acesteia. Înalta Curte observă, însă, că, în raport de situația

de fapt reținută, instanțele de fond și apel au făcut o corectă aplicare

prevederilor Legii nr. 213/1998 în stabilirea naturii și titularului dreptului privind

imobilul în speță.

Nu poate fi primită

nici critica admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a

chematului în garanție Ministerul de Finanțe, critică care se încadrează în

motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., deoarece, pe de o parte,

recurentul nu prezintă calitate procesuală, nefiind parte a acestui raport

procesual, sentința și respectiv încheierea din 16 septembrie 2009 prin care

s-a admis excepția lipsei calității procesual pasive a chematului în garanție

Ministerul de Finanțe, nefiind atacate de pârâtă, de titulara cererii de

chemare în garanție, intrând astfel, în puterea lucrului judecat sub acest

aspect.

Calitatea procesuală

a recurentului s-ar fi justificat, în acest caz, în condițiile în care, la

rândul său, în temeiul art. 60 și urm. C. proc. civ., ar fi formulat o cerere

de chemare în garanție a Ministerului de Finanțe.

Numai în propria sa

cerere de chemare în garanție ar fi devenit operante juridic temeiurile și

criticile pe care le invocă, raportul procesual dintre pârâtă și fiecare dintre

chemații în garanție având independență procesuală, temeiurile fiind diferite,

pe de o parte, iar pe de altă parte, în considerentele deciziei instanței de

apel s-a reținut că numai recurentul este singurul chemat în garanție care

justifică această calitate procesuală, în raport cu probele administrate.

Este de observat că

pârâta și-a precizat cererea de chemare în garanție succesiv, la 28 noiembrie

2008, 26 mai 2010, 21 mai 2010, iar în ce privește Statul Român care nu poate

sta în judecată, astfel cum chiar recurentul susține decât prin Ministerul de

Finanțe și în ce privește Ministerul Apărării Naționale, excepțiile lipsei

calității lor procesuale au fost admise de instanța de fond prin încheierea de

la termenul din 16 iunie 2009, termen la care a fost soluționată excepția

inadmisibilității cererii de chemare în garanție pentru neîndeplinirea

procedurii prealabile prevăzută de art. 720

1

C. proc. civ.

II. Motivele de

modificare.

modificare întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Greșita respingere a

excepțiilor lipsei calității procesual pasive a recurentului chemat în garanție

și a excepției prematurității și inadmisibilității cererii de chemare în

garanție prin încheierea din 16 iunie 2009.

Susține recurentul că

dispozițiile art. 720

5

C. proc. civ. au fost greșit aplicate,

deoarece ipoteza pe care o reglementează nu este a cererii reconvenționale când

obligațiile izvorăsc din același raport juridic, or nici între recurentul

chemat în garanție și pârâtă și nici între acesta și reclamantă nu există un

raport juridic direct.

Mai susține

recurentul că prima instanță a reținut ca temei pentru justificarea calității

sale art. 969 C. civ., fără a se referi la vreun contract.

Acest motiv de

recurs, ca și precedentele, nu este fondat.

Art. 720

1

C. proc. civ. în redactarea în vigoare la data la care pârâta a promovat

cererea de chemare în garanție a recurentului, instituie pentru reclamant

obligația parcurgerii procedurii prealabile de conciliere iar art. 720

5

alin. (1) C. proc. civ. dispensează pe pârâtul-reconvenient de parcurgerea unei

asemenea proceduri.

Cererile cu privire

la chemarea în judecată a altor persoane nu au fost avute în vedere de

legiuitor sub aspectul procedurii prealabile, deoarece rațiunea posibilității

exercitării lor a fost aceea de rezolvare concomitentă cu cererea principală a

unor situații litigioase concurente, rațiune care vine în contradicție cu

efectul dilatoriu al parcurgerii procedurii de conciliere.

Ca atare, cererea de

chemare în garanție formulată în procesul în care reclamantul a parcurs

procedura art. 720

1

fiind sustrasă de la obligativitatea parcurgerii

acestei proceduri prin voința legiuitorului, pârâtul în cererea de chemare în

garanție, similar cu poziția lui în cererea reconvențională, nu este subiect

activ al obligației parcurgerii procedurii prealabile, astfel cum corect a

reținut instanța de apel.

De altfel, în actuala

reglementare, art. 720

1

C. proc. civ. instituie obligația

concilierii prealabile când în respectivul litigiu ambele părți: reclamant și

pârât au calitatea de profesioniști. Or, în persoana recurentului chemat în

garanție nu se identifică o atare calitate.

Prin urmare, soluția

instanțelor asupra excepției întemeiată pe dispozițiile art. 720

1

C.

proc. civ., este una legală.

În ce privește

alegațiile recurentului cu privire la motivarea în drept a primei instanțe

pentru reținerea calității sale procesual pasive, se impune observația că

obiect al recursului îl formează decizia instanței de apel, nu sentința, pe de

o parte, iar pe de altă parte, critica soluției asupra excepției a fost

antamată în cadrul motivului de recurs anterior.

modificare întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., greșita

interpretare a actului juridic dedus judecății.

Recurentul arată că

reclamanta și-a întemeiat pretențiile pe contractul de lucrări nr. 101 din 15

ianuarie 2008 și actul adițional nr. 1 din 15 martie 2008 încheiate cu pârâta,

dar între pârâtă și recurentul chemat în garanție nu există niciun raport contractual

care să-i atragă răspunderea în baza art. 969 C. civ. iar contractul de comodat

încheiat în 2002 cu Asociația Sportivă „F.T." a fost reziliat la 22 iunie

2006, anterior începerii lucrărilor realizate de reclamantă.

Dezvoltarea motivului

de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., nu se

încadrează în ipotezele legale pe care acesta le reglementează. Modificarea

unei hotărâri poate fi atrasă în baza art. 304 pct. 8 C. proc. civ. când

instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura

ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Or, recurentul susține

inexistența unui act juridic, nu greșita lui interpretare de o manieră care

să-i schimbe natura sau înțelesul lămurit.

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Sub acest motiv

recurentul critică greșita reținere ca temei pentru chemarea în garanție a

îmbogățirii fără justă cauză față de faptul că un asemenea temei este

subsidiar, cât timp se poate cere, conform art. 111 C. proc. civ., realizarea

dreptului, instanțele interpretând greșit însăși definiția îmbogățirii fără

justă cauză.

Totodată, instanțele

nu au avut în vedere că în circumstanțele speței, nu s-a realizat o îmbogățire,

expertiza întemeindu-se pe înscrisuri care au provenit numai de la pârâtă,

litigiul fiind, de fapt, unul fictiv.

Motivul de recurs nu

este întemeiat.

Cererea întemeiată pe

îmbogățirea fără justă cauză nu este o acțiune în constatare în sensul art. 111

C. proc. civ. Prin finalitatea ei, este tot o acțiune în realizare iar

raportarea la un contract în care chematul în garanție nu este parte, acesta

indicând că astfel pârâta parte în respectivul contract are calea acțiunii în

realizare, excede ipotezei de reglementare a art. 111 C. proc. civ. care

raportează ambele cereri, în constatare sau realizare, la aceleași părți

contractante.

În ce privește

existența sau nu a unei îmbogățiri în raport de probele administrate, Înalta

Curte revine cu aceeași observație în sensul că verificarea hotărârii atacate

cu recurs este limitată legal numai la controlul de legalitate.

Se mai impune

observația că însăși dezvoltarea criticii este lipsită de concretețe și de

rigoare, în contextul în care în cursul procesului s-au administrat trei

expertize, una contabilă și una tehnică, în fața instanței de fond și o

contraexpertiză în apel precum și o cercetare locală, iar recurentul referă

generic la „raportul de expertiză" și „proiectele prezentate

expertului".

cu privire la critica acordării cheltuielilor de judecată.

Deși recurentul se

referă la art. 274 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că în

dezvoltarea criticilor acesta referă la probele în dovedirea cheltuielilor de

judecată a căror apreciere este de atributul exclusiv al instanței în fața

căreia au fost administrate, ca de altfel și aprecierea asupra posibilității

diminuării sau nu a onorariilor de avocat în raport cu munca prestată de

aceștia, față de înscrisurile de la dosar, așa încât aceste critici nu pot fi

încadrate în niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C.

proc. civ., ele vizând temeinicia hotărârii atacate.

Prin urmare, față de

considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de recurentul - chemat în garanție Inspectoratul Teritorial al

Poliției de Frontieră Timișoara împotriva Deciziei civile nr. 3/2012 din 9

ianuarie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 12 februarie 2013.

Procesat de GGC - DG