ÎCCJ, decizie (scj.ro #82794)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #82794) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Procedura concilierii

prealabile. Cerere de chemare în garanție. Subiecții activi

ai

obligației parcurgerii procedurii prealabile

Cuprins pe materii: Drept procesual civil.

Dispoziții privind soluționarea litigiilor în materie comercială

Index alfabetic: acțiune în

pretenții

-

chemare

în garanție

-

excepția

lipsei calității procesuale pasive

-

îmbogățire

fără justă cauză

-

procedura

concilierii prealabile

C. proc. civ., art. 60,

art. 720

1

, art. 720

5

Cererile

cu privire la chemarea în judecată a altor persoane nu au fost avute în

vedere de legiuitor sub aspectul procedurii prealabile, deoarece rațiunea

posibilității exercitării lor a fost aceea de rezolvare

concomitentă cu cererea principală a unor situații litigioase

concurente, rațiune care vine în contradicție cu efectul dilatoriu al

parcurgerii procedurii de conciliere.

Ca atare, cererea de chemare în garanție formulată în procesul în

care reclamantul a parcurs procedura prevăzută de art. 720

1

C. proc. civ. nu este supusă obligației parcurgerii acestei

proceduri, prin voința legiuitorului.

Secția a II-a civilă, Decizia nr.

484 din 12 februarie 2013

Prin

sentința nr. 1154 din 5 noiembrie 2010, Tribunalul Timiș a admis

acțiunea promovată de reclamanta SC C. SA Timișoara, astfel cum

a fost precizată, în contradictoriu cu pârâta FC R. 2000 SA Timișoara

pe care, în consecință, a obligat-o la contravaloarea lucrărilor

de construcție și amenajare solicitate.

S-a

admis, prin aceeași sentință, și cererea de chemare în

garanție formulată de pârâtă împotriva Ministerului Internelor

și Reformei Administrative - Inspectoratul Județean al Poliției

de Frontieră Timiș, precizată, pe care le-a obligat la plata

aceleiași sume către pârâtă și s-a respins cererea de

chemare în garanție a Asociației Sportive Clubul „F.T.”.

Instanța

de fond, în pronunțarea sentinței, a avut în vedere poziția

procesuală a pârâtei de achiesare la pretențiile reclamantei, iar cu

privire la cererea de chemare în garanție, față de poziția

procesuală a chematului în garanție Inspectoratul Județean al

Poliției de Frontieră Timiș, a administrat probe, fiind

administrată proba cu o expertiză tehnică și una

contabilă în dovedirea calității sale de chemat în garanție

și a realității susținerilor pârâtei cu privire la temeinicia

refuzului său în recuperarea sumei pe care o datorează reclamantei.

Pe baza

probelor administrate, instanța de fond a respins excepția lipsei

calității procesuale pasive a chematului în garanție și, pe

fond, a apreciat ca întemeiată cererea de chemare în garanție

promovată de pârâtă față de acest chemat în garanție

reținând că terenul pe care reclamanta a efectuat investițiile

se află în patrimoniul chematului în garanție căruia acestea îi

profită și al căror beneficiar este, așa încât, în raport de

prevederile art. 60 și urm. C. proc. civ., și, pe fond, a

principiului îmbogățirii fără justă cauză,

cererea pârâtei a fost admisă.

Prealabil,

instanța de fond a respins excepția inadmisibilității

cererii de chemare în garanție pe temeiul art. 720

1

C. proc.

civ. invocată de acest chemat în garanție cu motivarea că

acestei cereri i se aplică regimul juridic prevăzut de art. 720

5

C. proc. civ. pentru cererea reconvențională.

Împotriva

sentinței a declarat apel chematul în garanție Ministerul Internelor

și Reformei Administrative – Inspectoratul Județean al Poliției

de Frontieră Timiș prin care a solicitat, în principal, anularea

sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare și, subsidiar,

schimbarea în parte a sentinței în sensul respingerii cererii de chemare

în garanție în ce îl privește, prin admiterea excepțiilor

inadmisibilității și lipsei calității procesuale

pasive și, în caz de respingere a excepțiilor, în sensul respingerii

cererii de chemare în garanție ca neîntemeiată.

În

susținerea apelului, chematul în garanție a invocat probele cu

privire la dovada proprietății și lipsa unor raporturi

contractuale cu pârâta.

Curtea

de Apel Timișoara, prin decizia nr. 3 din 9 ianuarie 2012, a respins

apelul declarat de chematul în garanție ca nefondat.

Cu privire

la excepțiile invocate în fața instanței de fond s-a apreciat

corecta aplicare a prevederilor art. 720

5

C. proc. civ., cât și

a prevederilor art. 60 și urm. C. proc. civ.

În

legătură cu excepția lipsei calității procesuale

pasive a Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră

Timiș, deoarece în prezent are calitate Inspectoratul Teritorial al

Poliției de Frontieră Timișoara, instanța de apel a

constatat că, de fapt, este vorba de o schimbare de denumire, iar nu de o

veritabilă excepție, că prima instanță a

soluționat corect cauza sub aspectul pe care-l consideră

hotărâtor, anume calitatea de titular al dreptului de proprietate privind

complexul sportiv asupra căruia s-au efectuat amenajările și

construcțiile pretinse de reclamantă.

Cu

privire la criticile pe fond, instanța de apel a administrat noi probe în

apel, respectiv o contraexpertiză precum și o cercetare la fața

locului.

În

raport cu probele administrate instanța de apel a concluzionat în sensul

temeiniciei și legalității sentinței pe fond.

Reținând

că ultima înscriere a terenului pe care s-au efectuat investiții în

cartea funciară este notată în patrimoniul chematului în

garanție, s-a constatat că aceasta este singura entitate care are

calitate procesuală pasivă în litigiu, restul chemaților în

garanție neavând legătură cu litigiul de față.

Reținând,

de asemenea, ca dovedite relațiile contractuale existente între

părți cu înscrisurile depuse la dosar și că în

privința cuantumului despăgubirilor, contraexpertiza dispusă în

apel a constatat chiar un cuantum mai mare decât cel reținut la fond,

instanța de apel a respins apelul ca nefondat.

În

contra deciziei instanței de apel a declarat recurs chematul în

garanție Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră

Timișoara invocând atât motive de casare cât și de modificare.

Intimatele

– M.F.P. – D.G.F.P. a județului Timiș și SC C. SA

au depus întâmpinări prin care au solicitat respingerea acestuia și

menținerea hotărârilor pronunțate în cauză pe ale

căror argumente își fundamentează cererile.

Intimata

Asociația Sportivă Clubul „F.T.

”, prin

întâmpinarea depusă, a solicitat admiterea recursului apreciind ca

întemeiate criticile formulate în raport de situația de fapt pe care o

reiterează și care nu relevă, în opinia intimatei, o

îmbogățire fără justă cauză a recurentului chemat

în garanție.

I

Motivele de casare:

1.

Motivul

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ

.

Nesocotirea

de către ambele instanțe a dispozițiilor art. 20 alin. (3) din

Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru care

sancționează cu anularea cererii nerespectarea obligației de

timbrare. Consideră recurentul că în mod greșit s-a acordat

termen în cererea de reexaminare formulată peste termenul de decădere

de 3 zile și invocă vătămarea produsă în raport de art.

105 alin. (2) C. proc. civ.

Aprecierea

Înaltei Curți

Critica

de nelegalitate formulată nu poate fi reținută, deoarece, pe de

o parte, obligația reclamantului, respectiv a pârâtei în cererea de

chemare în garanție, de plată a taxei judiciare de timbru este o

obligație de natură fiscală, raportul juridic de drept fiscal

fiind legat între instanță, ca autoritate administrativă, în

acest caz, și titularul cererii, debitor fiscal, așa încât orice

neregulă poate fi remediată sau sancționată între

părțile raportului juridic de drept fiscal și cu privire la

obiectul acestuia, respectiv obligația de plată a taxei judiciare de

timbru, Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru fiind o lege

fiscală.

Pe de

altă parte, din chiar dezvoltarea criticii rezultă că în

cauză s-a formulat o cerere de reexaminare taxă judiciară de

timbru, iar aceasta se soluționează printr-o hotărâre

distinctă, titularul cererii de reexaminare fiind debitorul fiscal,

hotărâre prevăzută cu propriile ei căi de atac în limitele

cadrului procesual fixat de legea fiscală.

2.

Motivul

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ

.

Greșita

soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive

a Ministerului Economiei și Finanțelor în raport de mențiunile

existente în Cartea funciară la rubrica situația juridică unde

este notat „în administrare”, față de faptul că în litigiile

privitoare la dreptul de administrare conform Legii nr. 213/1998, art. 12 alin.

(5), statul este reprezentat prin Ministerul de Finanțe și

față de faptul că obiectul acțiunii îl formează

pretenții, nu dreptul de administrare asupra terenului, instanța

nepronunțându-se asupra cererii de chemare în garanție a Ministerului

Economiei și Finanțelor.

Aprecierea

Înaltei Curți

Motivul

de nelegalitate astfel cum a fost dezvoltat, sub aspectul primei critici prin

care se susține de fapt lipsa calității procesuale pasive a

recurentului prin opoziție cu identificarea acestei calități în

persoana chematului în garanție Ministerul Economiei și

Finanțelor, numai parțial se încadrează în cazul reglementat de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Calitatea

procesuală pasivă a chemaților în garanție, respectiv a

recurentului, a fost stabilită de instanțe pe bază de probe. Cu

privire la probele administrate, respectiv înscrierile în cartea funciară,

recurentul invocă greșita lor apreciere.

Or, se

impune observația, din acest punct de vedere, că aspectele de

apreciere a probelor țin de temeinicia hotărârii atacate, iar

examinarea instanței de recurs este limitată de art. 304 C. proc.

civ., partea introductivă, exclusiv la nelegalitatea acesteia. Înalta

Curte observă, însă, că, în raport de situația de fapt

reținută, instanțele de fond și apel au făcut o

corectă aplicare prevederilor Legii nr. 213/1998 în stabilirea naturii

și titularului dreptului privind imobilul în speță.

Nu

poate fi primită nici critica admiterii excepției lipsei

calității procesuale pasive a chematului în garanție Ministerul

de Finanțe, critică care se încadrează în motivul prevăzut

de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., deoarece, pe de o parte, recurentul nu

prezintă calitate procesuală, nefiind parte a acestui raport

procesual, sentința și respectiv încheierea din 16 septembrie 2009

prin care s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive

a chematului în garanție Ministerul de Finanțe, nefiind atacate de

pârâtă, de titulara cererii de chemare în garanție, intrând astfel,

în puterea lucrului judecat sub acest aspect.

Calitatea

procesuală a recurentului s-ar fi justificat, în acest caz, în

condițiile în care, la rândul său, în temeiul art. 60 și urm. C.

proc. civ., ar fi formulat o cerere de chemare în garanție a

Ministerului de Finanțe.

Numai

în propria sa cerere de chemare în garanție ar fi devenit operante juridic

temeiurile și criticile pe care le invocă, raportul procesual dintre

pârâtă și fiecare dintre chemații în garanție având

independență procesuală, temeiurile fiind diferite, pe de o

parte, iar, pe de altă parte, în considerentele deciziei instanței de

apel s-a reținut că numai recurentul este singurul chemat în

garanție care justifică această calitate procesuală, în

raport cu probele administrate.

Este de

observat că pârâta și-a precizat cererea de chemare în garanție succesiv,

la 28 noiembrie 2008, 26 mai 2010, 21 mai 2010, iar în ce privește Statul

Român care nu poate sta în judecată, astfel cum chiar recurentul

susține, decât prin Ministerul de Finanțe și în ce privește

Ministerul Apărării Naționale, excepțiile lipsei

calității lor procesuale au fost admise de instanța de fond prin

încheierea de la termenul din 16 iunie 2009, termen la care a fost

soluționată excepția inadmisibilității cererii de

chemare în garanție pentru neîndeplinirea procedurii prealabile

prevăzută de art. 720

1

C. proc. civ.

II

Motivele de modificare.

1.

Motivul

de modificare întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Greșita

respingere a excepțiilor lipsei calității procesuale pasive a

recurentului chemat în garanție și a excepției prematurității

și inadmisibilității cererii de chemare în garanție prin

încheierea din 16 iunie 2009.

Susține

recurentul că dispozițiile art. 720

5

C. proc. civ. au fost

greșit aplicate, deoarece ipoteza pe care o reglementează nu este a

cererii reconvenționale când obligațiile izvorăsc din

același raport juridic, or nici între recurentul chemat în garanție

și pârâtă și nici între acesta și reclamantă nu

există un raport juridic direct.

Mai

susține recurentul că prima instanță a reținut ca

temei pentru justificarea calității sale art. 969 C. civ.,

fără a referi la vreun contract.

Opinia

Înaltei Curți

Acest

motiv de recurs, ca și precedentele, nu este fondat.

Art.

720

1

C. proc. civ., în redactarea în vigoare la data la care pârâta

a promovat cererea de chemare în garanție a recurentului, instituie pentru

reclamant obligația parcurgerii procedurii prealabile de conciliere, iar

art. 720

5

alin. (1) C. proc. civ. dispensează pe

pârâtul-reconvenient de parcurgerea unei atare proceduri.

Cererile

cu privire la chemarea în judecată a altor persoane nu au fost avute în

vedere de legiuitor sub aspectul procedurii prealabile, deoarece rațiunea

posibilității exercitării lor a fost aceea de rezolvare

concomitentă cu cererea principală a unor situații litigioase

concurente, rațiune care vine în contradicție cu efectul dilatoriu al

parcurgerii procedurii de conciliere.

Ca

atare, cererea de chemare în garanție formulată în procesul în care

reclamantul a parcurs procedura art. 720

1

fiind sustrasă de la

obligativitatea parcurgerii acestei proceduri prin voința legiuitorului,

pârâtul în cererea de chemare în garanție, similar cu poziția lui în

cererea reconvențională, nu este subiect activ al obligației

parcurgerii procedurii prealabile, astfel cum corect a reținut

instanța de apel.

De

altfel, în actuala reglementare, art. 720

1

C. proc. civ. instituie

obligația concilierii prealabile când în respectivul litigiu ambele

părți: reclamant și pârât au calitatea de profesioniști.

Or, în persoana recurentului chemat în garanție nu se identifică o

atare calitate.

Prin

urmare, soluția instanțelor asupra excepției întemeiată pe

dispozițiile art. 720

1

C. proc. civ. este una legală.

În ce

privește alegațiile recurentului cu privire la motivarea în drept a

primei instanțe pentru reținerea calității sale procesuale

pasive se impune observația că obiect al recursului îl formează

decizia instanței de apel, nu sentința, pe de o parte, iar, pe de

altă parte, critica soluției asupra excepției a fost antamată

în cadrul motivului de recurs anterior.

2.

Motivul

de modificare întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.,

greșita interpretare a actului juridic dedus judecății

.

Recurentul

arată că reclamanta și-a întemeiat pretențiile pe

contractul de lucrări nr. 101 din 15 ianuarie 2008 și actul adițional

nr. 1 din 15 martie 2008 încheiate cu pârâta, dar între pârâtă și

recurentul chemat în garanție nu există niciun raport contractual

care să-i atragă răspunderea în baza art. 969 C. civ., iar

contractul de comodat încheiat în 2002 cu Asociația Sportivă „F.T.” a

fost reziliat la 22 iunie 2006, anterior începerii lucrărilor realizate de

reclamantă.

Opinia

Înaltei Curți

Dezvoltarea

motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc.

civ. nu se încadrează în ipotezele legale pe care acesta le

reglementează. Modificarea unei hotărâri poate fi atrasă în baza

art. 304 pct. 8 C. proc. civ. când instanța, interpretând greșit

actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul

lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Or, recurentul

susține inexistența unui act juridic, nu greșita lui

interpretare de o manieră care să-i schimbe natura sau înțelesul

lămurit.

3.

Motivul

de modificare întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Sub

acest motiv, recurentul critică greșita reținere ca temei pentru

chemarea în garanție a îmbogățirii fără justă

cauză față de faptul că un asemenea temei este subsidiar

cât timp se poate cere, conform art. 111 C. proc. civ., realizarea dreptului,

instanțele interpretând greșit însăși definiția

îmbogățirii fără justă cauză.

Totodată,

instanțele nu au avut în vedere că în circumstanțele speței

nu s-a realizat o îmbogățire, expertiza întemeindu-se pe înscrisuri

care au provenit numai de la pârâtă, litigiul fiind, de fapt, unul fictiv.

Opinia

Înaltei Curți

Motivul

de recurs nu este întemeiat.

Cererea

întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză

nu este o acțiune în constatare în sensul art. 111 C. proc. civ. Prin

finalitatea ei, este tot o acțiune în realizare, iar raportarea la un

contract în care chematul în garanție nu este parte, acesta indicând

că astfel pârâta parte în respectivul contract are calea acțiunii în

realizare, excede ipotezei de reglementare a art. 111 C. proc. civ. care

raportează ambele cereri, în constatare sau realizare, la aceleași

părți contractante.

În ce

privește existența sau nu a unei îmbogățiri în raport de

probele administrate, Înalta Curte revine cu aceeași observație în

sensul că verificarea hotărârii atacate cu recurs este limitată legal

numai la controlul de legalitate.

Se mai

impune observația că însăși dezvoltarea criticii este

lipsită de concretețe și de rigoare, în contextul în care în

cursul procesului s-au administrat trei expertize, una contabilă și

una tehnică în fața instanței de fond, și o

contraexpertiză în apel, precum și o cercetare locală, iar

recurentul referă generic la „raportul de expertiză” și

„proiectele prezentate expertului”.

4.

Motivul

de recurs cu privire la critica acordării cheltuielilor de judecată.

Deși

recurentul referă la art. 274 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte

constată că în dezvoltarea criticilor acesta referă la probele

în dovedirea cheltuielilor de judecată a căror apreciere este de

atributul exclusiv al instanței în fața căreia au fost administrate,

ca de altfel și aprecierea asupra posibilității diminuării

sau nu a onorariilor de avocat în raport cu munca prestată de

aceștia, față de înscrisurile de la dosar, așa încât aceste

critici nu pot fi încadrate în niciunul din motivele de nelegalitate

prevăzute de art. 304 C. proc. civ., ele vizând temeinicia hotărârii

atacate.

Prin

urmare, față de considerentele expuse, Înalta Curte a respins

recursul ca nefondat.