ÎCCJ, decizie (scj.ro #82794)

Procedura concilierii prealabile. Cerere de chemare în garanție. Subiecții activi ai obligației parcurgerii procedurii prealabile Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Dispoziții privind soluționarea litigiilor în materie comercială Index alfabetic: acțiune în pretenții - chemare în garanție - excepția lipsei calității procesuale pasive - îmbogățire fără justă cauză - procedura concilierii prealabile C. proc. civ., art. 60, art. 720 1 , art. 720 5 Cererile cu privire la chemarea în judecată a altor persoane nu au fost avute în vedere de legiuitor sub aspectul procedurii prealabile, deoarece rațiunea posibilității exercitării lor a fost aceea de rezolvare concomitentă cu cererea principală a unor situații litigioase concurente, rațiune care vine în contradicție cu efectul dilatoriu al parcurgerii procedurii de conciliere.

Ca atare, cererea de chemare în garanție formulată în procesul în care reclamantul a parcurs procedura prevăzută de art. 720 1 C. proc. civ. nu este supusă obligației parcurgerii acestei proceduri, prin voința legiuitorului. Secția a II-a civilă, Decizia nr. 484 din 12 februarie 2013 Prin sentința nr. 1154 din 5 noiembrie 2010, Tribunalul Timiș a admis acțiunea promovată de reclamanta SC C. SA Timișoara, astfel cum a fost precizată, în contradictoriu cu pârâta FC R. 2000 SA Timișoara pe care, în consecință, a obligat-o la contravaloarea lucrărilor de construcție și amenajare solicitate. S-a admis, prin aceeași sentință, și cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva Ministerului Internelor și Reformei Administrative - Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Timiș, precizată, pe care le-a obligat la plata aceleiași sume către pârâtă și s-a respins cererea de chemare în garanție a Asociației Sportive Clubul „F.T.”.

Instanța de fond, în pronunțarea sentinței, a avut în vedere poziția procesuală a pârâtei de achiesare la pretențiile reclamantei, iar cu privire la cererea de chemare în garanție, față de poziția procesuală a chematului în garanție Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Timiș, a administrat probe, fiind administrată proba cu o expertiză tehnică și una contabilă în dovedirea calității sale de chemat în garanție și a realității susținerilor pârâtei cu privire la temeinicia refuzului său în recuperarea sumei pe care o datorează reclamantei.

Pe baza probelor administrate, instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție și, pe fond, a apreciat ca întemeiată cererea de chemare în garanție promovată de pârâtă față de acest chemat în garanție reținând că terenul pe care reclamanta a efectuat investițiile se află în patrimoniul chematului în garanție căruia acestea îi profită și al căror beneficiar este, așa încât, în raport de prevederile art. 60 și urm. C. proc. civ., și, pe fond, a principiului îmbogățirii fără justă cauză, cererea pârâtei a fost admisă. Prealabil, instanța de fond a respins excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție pe temeiul art. 720 1 C. proc. civ.

invocată de acest chemat în garanție cu motivarea că acestei cereri i se aplică regimul juridic prevăzut de art. 720 5 C. proc. civ. pentru cererea reconvențională. Împotriva sentinței a declarat apel chematul în garanție Ministerul Internelor și Reformei Administrative – Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Timiș prin care a solicitat, în principal, anularea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare și, subsidiar, schimbarea în parte a sentinței în sensul respingerii cererii de chemare în garanție în ce îl privește, prin admiterea excepțiilor inadmisibilității și lipsei calității procesuale pasive și, în caz de respingere a excepțiilor, în sensul respingerii cererii de chemare în garanție ca neîntemeiată.

În susținerea apelului, chematul în garanție a invocat probele cu privire la dovada proprietății și lipsa unor raporturi contractuale cu pârâta. Curtea de Apel Timișoara, prin decizia nr. 3 din 9 ianuarie 2012, a respins apelul declarat de chematul în garanție ca nefondat. Cu privire la excepțiile invocate în fața instanței de fond s-a apreciat corecta aplicare a prevederilor art. 720 5 C. proc. civ., cât și a prevederilor art. 60 și urm. C. proc. civ.

În legătură cu excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Timiș, deoarece în prezent are calitate Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara, instanța de apel a constatat că, de fapt, este vorba de o schimbare de denumire, iar nu de o veritabilă excepție, că prima instanță a soluționat corect cauza sub aspectul pe care-l consideră hotărâtor, anume calitatea de titular al dreptului de proprietate privind complexul sportiv asupra căruia s-au efectuat amenajările și construcțiile pretinse de reclamantă. Cu privire la criticile pe fond, instanța de apel a administrat noi probe în apel, respectiv o contraexpertiză precum și o cercetare la fața locului.

În raport cu probele administrate instanța de apel a concluzionat în sensul temeiniciei și legalității sentinței pe fond. Reținând că ultima înscriere a terenului pe care s-au efectuat investiții în cartea funciară este notată în patrimoniul chematului în garanție, s-a constatat că aceasta este singura entitate care are calitate procesuală pasivă în litigiu, restul chemaților în garanție neavând legătură cu litigiul de față. Reținând, de asemenea, ca dovedite relațiile contractuale existente între părți cu înscrisurile depuse la dosar și că în privința cuantumului despăgubirilor, contraexpertiza dispusă în apel a constatat chiar un cuantum mai mare decât cel reținut la fond, instanța de apel a respins apelul ca nefondat.

În contra deciziei instanței de apel a declarat recurs chematul în garanție Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara invocând atât motive de casare cât și de modificare. Intimatele – M.F.P. – D.G.F.P. a județului Timiș și SC C. SA au depus întâmpinări prin care au solicitat respingerea acestuia și menținerea hotărârilor pronunțate în cauză pe ale căror argumente își fundamentează cererile. Intimata Asociația Sportivă Clubul „F.T. ”, prin întâmpinarea depusă, a solicitat admiterea recursului apreciind ca întemeiate criticile formulate în raport de situația de fapt pe care o reiterează și care nu relevă, în opinia intimatei, o îmbogățire fără justă cauză a recurentului chemat în garanție.

I Motivele de casare: 1. Motivul întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ . Nesocotirea de către ambele instanțe a dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru care sancționează cu anularea cererii nerespectarea obligației de timbrare. Consideră recurentul că în mod greșit s-a acordat termen în cererea de reexaminare formulată peste termenul de decădere de 3 zile și invocă vătămarea produsă în raport de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Aprecierea Înaltei Curți Critica de nelegalitate formulată nu poate fi reținută, deoarece, pe de o parte, obligația reclamantului, respectiv a pârâtei în cererea de chemare în garanție, de plată a taxei judiciare de timbru este o obligație de natură fiscală, raportul juridic de drept fiscal fiind legat între instanță, ca autoritate administrativă, în acest caz, și titularul cererii, debitor fiscal, așa încât orice neregulă poate fi remediată sau sancționată între părțile raportului juridic de drept fiscal și cu privire la obiectul acestuia, respectiv obligația de plată a taxei judiciare de timbru, Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru fiind o lege fiscală.

Pe de altă parte, din chiar dezvoltarea criticii rezultă că în cauză s-a formulat o cerere de reexaminare taxă judiciară de timbru, iar aceasta se soluționează printr-o hotărâre distinctă, titularul cererii de reexaminare fiind debitorul fiscal, hotărâre prevăzută cu propriile ei căi de atac în limitele cadrului procesual fixat de legea fiscală. 2. Motivul întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ . Greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor în raport de mențiunile existente în Cartea funciară la rubrica situația juridică unde este notat „în administrare”, față de faptul că în litigiile privitoare la dreptul de administrare conform Legii nr. 213/1998, art. 12 alin. (5), statul este reprezentat prin Ministerul de Finanțe și față de faptul că obiectul acțiunii îl formează pretenții, nu dreptul de administrare asupra terenului, instanța nepronunțându-se asupra cererii de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor.

Aprecierea Înaltei Curți Motivul de nelegalitate astfel cum a fost dezvoltat, sub aspectul primei critici prin care se susține de fapt lipsa calității procesuale pasive a recurentului prin opoziție cu identificarea acestei calități în persoana chematului în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, numai parțial se încadrează în cazul reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Calitatea procesuală pasivă a chemaților în garanție, respectiv a recurentului, a fost stabilită de instanțe pe bază de probe. Cu privire la probele administrate, respectiv înscrierile în cartea funciară, recurentul invocă greșita lor apreciere. Or, se impune observația, din acest punct de vedere, că aspectele de apreciere a probelor țin de temeinicia hotărârii atacate, iar examinarea instanței de recurs este limitată de art. 304 C. proc.

civ., partea introductivă, exclusiv la nelegalitatea acesteia. Înalta Curte observă, însă, că, în raport de situația de fapt reținută, instanțele de fond și apel au făcut o corectă aplicare prevederilor Legii nr. 213/1998 în stabilirea naturii și titularului dreptului privind imobilul în speță. Nu poate fi primită nici critica admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție Ministerul de Finanțe, critică care se încadrează în motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., deoarece, pe de o parte, recurentul nu prezintă calitate procesuală, nefiind parte a acestui raport procesual, sentința și respectiv încheierea din 16 septembrie 2009 prin care s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție Ministerul de Finanțe, nefiind atacate de pârâtă, de titulara cererii de chemare în garanție, intrând astfel, în puterea lucrului judecat sub acest aspect.

Calitatea procesuală a recurentului s-ar fi justificat, în acest caz, în condițiile în care, la rândul său, în temeiul art. 60 și urm. C. proc. civ., ar fi formulat o cerere de chemare în garanție a Ministerului de Finanțe. Numai în propria sa cerere de chemare în garanție ar fi devenit operante juridic temeiurile și criticile pe care le invocă, raportul procesual dintre pârâtă și fiecare dintre chemații în garanție având independență procesuală, temeiurile fiind diferite, pe de o parte, iar, pe de altă parte, în considerentele deciziei instanței de apel s-a reținut că numai recurentul este singurul chemat în garanție care justifică această calitate procesuală, în raport cu probele administrate.

Este de observat că pârâta și-a precizat cererea de chemare în garanție succesiv, la 28 noiembrie 2008, 26 mai 2010, 21 mai 2010, iar în ce privește Statul Român care nu poate sta în judecată, astfel cum chiar recurentul susține, decât prin Ministerul de Finanțe și în ce privește Ministerul Apărării Naționale, excepțiile lipsei calității lor procesuale au fost admise de instanța de fond prin încheierea de la termenul din 16 iunie 2009, termen la care a fost soluționată excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 720 1 C. proc. civ. II Motivele de modificare. 1. Motivul de modificare întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Greșita respingere a excepțiilor lipsei calității procesuale pasive a recurentului chemat în garanție și a excepției prematurității și inadmisibilității cererii de chemare în garanție prin încheierea din 16 iunie 2009. Susține recurentul că dispozițiile art. 720 5 C. proc. civ. au fost greșit aplicate, deoarece ipoteza pe care o reglementează nu este a cererii reconvenționale când obligațiile izvorăsc din același raport juridic, or nici între recurentul chemat în garanție și pârâtă și nici între acesta și reclamantă nu există un raport juridic direct. Mai susține recurentul că prima instanță a reținut ca temei pentru justificarea calității sale art. 969 C. civ., fără a referi la vreun contract.

Opinia Înaltei Curți Acest motiv de recurs, ca și precedentele, nu este fondat. Art. 720 1 C. proc. civ., în redactarea în vigoare la data la care pârâta a promovat cererea de chemare în garanție a recurentului, instituie pentru reclamant obligația parcurgerii procedurii prealabile de conciliere, iar art. 720 5 alin. (1) C. proc. civ. dispensează pe pârâtul-reconvenient de parcurgerea unei atare proceduri. Cererile cu privire la chemarea în judecată a altor persoane nu au fost avute în vedere de legiuitor sub aspectul procedurii prealabile, deoarece rațiunea posibilității exercitării lor a fost aceea de rezolvare concomitentă cu cererea principală a unor situații litigioase concurente, rațiune care vine în contradicție cu efectul dilatoriu al parcurgerii procedurii de conciliere.

Ca atare, cererea de chemare în garanție formulată în procesul în care reclamantul a parcurs procedura art. 720 1 fiind sustrasă de la obligativitatea parcurgerii acestei proceduri prin voința legiuitorului, pârâtul în cererea de chemare în garanție, similar cu poziția lui în cererea reconvențională, nu este subiect activ al obligației parcurgerii procedurii prealabile, astfel cum corect a reținut instanța de apel. De altfel, în actuala reglementare, art. 720 1 C. proc. civ. instituie obligația concilierii prealabile când în respectivul litigiu ambele părți: reclamant și pârât au calitatea de profesioniști. Or, în persoana recurentului chemat în garanție nu se identifică o atare calitate. Prin urmare, soluția instanțelor asupra excepției întemeiată pe dispozițiile art. 720 1 C. proc.

civ. este una legală. În ce privește alegațiile recurentului cu privire la motivarea în drept a primei instanțe pentru reținerea calității sale procesuale pasive se impune observația că obiect al recursului îl formează decizia instanței de apel, nu sentința, pe de o parte, iar, pe de altă parte, critica soluției asupra excepției a fost antamată în cadrul motivului de recurs anterior. 2. Motivul de modificare întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., greșita interpretare a actului juridic dedus judecății . Recurentul arată că reclamanta și-a întemeiat pretențiile pe contractul de lucrări nr. 101 din 15 ianuarie 2008 și actul adițional nr. 1 din 15 martie 2008 încheiate cu pârâta, dar între pârâtă și recurentul chemat în garanție nu există niciun raport contractual care să-i atragă răspunderea în baza art. 969 C. civ., iar contractul de comodat încheiat în 2002 cu Asociația Sportivă „F.T.” a fost reziliat la 22 iunie 2006, anterior începerii lucrărilor realizate de reclamantă. Opinia Înaltei Curți Dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu se încadrează în ipotezele legale pe care acesta le reglementează.

Modificarea unei hotărâri poate fi atrasă în baza art. 304 pct. 8 C. proc. civ. când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Or, recurentul susține inexistența unui act juridic, nu greșita lui interpretare de o manieră care să-i schimbe natura sau înțelesul lămurit. 3. Motivul de modificare întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Sub acest motiv, recurentul critică greșita reținere ca temei pentru chemarea în garanție a îmbogățirii fără justă cauză față de faptul că un asemenea temei este subsidiar cât timp se poate cere, conform art. 111 C. proc. civ., realizarea dreptului, instanțele interpretând greșit însăși definiția îmbogățirii fără justă cauză.

Totodată, instanțele nu au avut în vedere că în circumstanțele speței nu s-a realizat o îmbogățire, expertiza întemeindu-se pe înscrisuri care au provenit numai de la pârâtă, litigiul fiind, de fapt, unul fictiv. Opinia Înaltei Curți Motivul de recurs nu este întemeiat. Cererea întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză nu este o acțiune în constatare în sensul art. 111 C. proc. civ. Prin finalitatea ei, este tot o acțiune în realizare, iar raportarea la un contract în care chematul în garanție nu este parte, acesta indicând că astfel pârâta parte în respectivul contract are calea acțiunii în realizare, excede ipotezei de reglementare a art. 111 C. proc. civ. care raportează ambele cereri, în constatare sau realizare, la aceleași părți contractante.

În ce privește existența sau nu a unei îmbogățiri în raport de probele administrate, Înalta Curte revine cu aceeași observație în sensul că verificarea hotărârii atacate cu recurs este limitată legal numai la controlul de legalitate. Se mai impune observația că însăși dezvoltarea criticii este lipsită de concretețe și de rigoare, în contextul în care în cursul procesului s-au administrat trei expertize, una contabilă și una tehnică în fața instanței de fond, și o contraexpertiză în apel, precum și o cercetare locală, iar recurentul referă generic la „raportul de expertiză” și „proiectele prezentate expertului”. 4. Motivul de recurs cu privire la critica acordării cheltuielilor de judecată. Deși recurentul referă la art. 274 alin. (3) C. proc.

civ., Înalta Curte constată că în dezvoltarea criticilor acesta referă la probele în dovedirea cheltuielilor de judecată a căror apreciere este de atributul exclusiv al instanței în fața căreia au fost administrate, ca de altfel și aprecierea asupra posibilității diminuării sau nu a onorariilor de avocat în raport cu munca prestată de aceștia, față de înscrisurile de la dosar, așa încât aceste critici nu pot fi încadrate în niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., ele vizând temeinicia hotărârii atacate. Prin urmare, față de considerentele expuse, Înalta Curte a respins recursul ca nefondat.