ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 450/2013

Tribunalul Sălaj,

secția I civilă, prin Sentința nr. 4925 de la 29 septembrie 2011 a respins ca

nefondată acțiunea formulată și precizată de reclamanta Parohia Greco Catolică

în contradictoriu cu pârâta Parohia Ortodoxă, cu motivarea că, potrivit art. 27

alin. (2) și (3) din Legea nr. 489/2006, bunurile sacre sunt scoase din

circuitul civil și, ca atare, nu pot face obiectul unor acțiuni în revendicare

sau constatare a dreptului de proprietate atât timp cât au fost dobândite de

cultul ortodox cu titlu având în vedere tocmai faptul că ele sunt destinate

practicării serviciului religios de către comunitatea locală de credincioși.

Prin Decizia nr.

38/A/2012 de la 21 martie 2012, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a respins

ca nefondat apelul declarat de reclamanta Parohia Greco Catolică, reținând că

imobilul solicitat nu este biserică, ci casă cantorială și terenul aferent

acesteia, iar, în baza art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, reclamanta avea

la dispoziție o lege specială ca măsură reparatorie, nemaiexistând ulterior

posibilitatea promovării cu succes a unei acțiuni în revendicare și rectificare.

Împotriva acestei

decizii, reclamanta Parohia Greco Catolică a formulat recurs, solicitând, în

principal, admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, admiterea

apelului, schimbarea în tot a sentinței în sensul admiterii acțiunii astfel cum

a fost formulată și precizată, iar, în subsidiar, admiterea recursului, casarea

în tot a deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea

administrării probatoriului necesar cercetării fondului, invocând drept motiv

de nelegalitate dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

În argumentarea

motivelor de recurs, recurenta a arătat că instanța de apel nu a interpretat

corect probatoriul administrat, întrucât înscrisurile existente la dosar

dovedesc preluarea averii Bisercii Greco Catolice, iar, sub aspect procedural,

averea trebuia să apară înscrisă în Cartea Funciară pe numele Statului Român,

lucru nerealizat în fapt.

Analizând recursul

declarat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele

considerente:

Obiectul acțiunii

introductive, așa cum a fost acesta stabilit de reclamantă, l-a constituit

rectificarea C.F. 28 Bocșița de sub nr. topo 70, care a operat în baza

Decretului nr. 177 din 4 august 1948 și a Decretului nr. 358 din 2 decembrie

1948 și revenirea la situația anterioară a intabulării în favoarea Parohiei

Greco Catolice.

Cum însăși reclamanta

recunoaște, Înalta Curte reține că dreptul de proprietate al pârâtei-intimate

cu privire la imobilul în cauză a fost dobândit prin lege, respectiv Decretul -

lege nr. 358/1948, mod de dobândire a dreptului de proprietate prevăzut de art.

645 C. civ. conform căruia "proprietatea se mai dobândește prin accesiune

sau incorporațiune, prin lege și prin ocupațiune", nefiind necesar să

existe întotdeauna un raport juridic stabilit în mod direct între antecesorul

și succesorul tabular, întrucât se pot face înscrieri în temeiul legii, al unei

hotărâri judecătorești ori al unei decizii administrative.

Pentru a putea obține

rectificarea cărții funciare, era necesar ca reclamanta să urmeze procedura

stabilită de legea specială reparatorie, pentru a justifica un drept real

asupra imobilului în litigiu; o acțiune în revendicare introdusă după intrarea

în vigoare a O.U.G. nr. 94/2000 nu poate fi primită, deoarece se încalcă norma

constituțională de neretroactivitate a legii civile și de nerespectare a unei

proceduri speciale.

Ordonanța de Urgență

nr. 94/2000 aprobată prin Legea nr. 501/2002 are, în privința imobilelor ce

intră sub incidența sa, caracterul unei legi speciale, care, după intrarea sa

în vigoare, exclude posibilitatea promovării unor acțiuni întemeiate pe normele

de drept comun prin care se urmărește restituirea bunurilor ce cad în sfera sa

de reglementare.

Împrejurarea că legea

specială prevede obligativitatea parcurgerii unei proceduri administrative

prealabile nu înseamnă privarea de dreptul la un tribunal în sensul art. 6 din

Convenția europeană a drepturilor omului, pentru că actul administrativ poate

fi atacat la instanța judecătorească, în condițiile reglementate de actul normativ

special.

Față de

considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta

Parohia Greco Catolică Bocșița împotriva Deciziei civile nr. 38/A/2012 din 21

martie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta Parohia Greco Catolică Bocșița împotriva

Deciziei civile nr. 38/A/2012 din 21 martie 2012, pronunțată de Curtea de Apel

Cluj, secția I civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 7 februarie 2013.

Procesat de GGC - DG