ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 450/2013
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 450/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Tribunalul Sălaj,
secția I civilă, prin Sentința nr. 4925 de la 29 septembrie 2011 a respins ca
nefondată acțiunea formulată și precizată de reclamanta Parohia Greco Catolică
în contradictoriu cu pârâta Parohia Ortodoxă, cu motivarea că, potrivit art. 27
alin. (2) și (3) din Legea nr. 489/2006, bunurile sacre sunt scoase din
circuitul civil și, ca atare, nu pot face obiectul unor acțiuni în revendicare
sau constatare a dreptului de proprietate atât timp cât au fost dobândite de
cultul ortodox cu titlu având în vedere tocmai faptul că ele sunt destinate
practicării serviciului religios de către comunitatea locală de credincioși.
Prin Decizia nr.
38/A/2012 de la 21 martie 2012, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a respins
ca nefondat apelul declarat de reclamanta Parohia Greco Catolică, reținând că
imobilul solicitat nu este biserică, ci casă cantorială și terenul aferent
acesteia, iar, în baza art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, reclamanta avea
la dispoziție o lege specială ca măsură reparatorie, nemaiexistând ulterior
posibilitatea promovării cu succes a unei acțiuni în revendicare și rectificare.
Împotriva acestei
decizii, reclamanta Parohia Greco Catolică a formulat recurs, solicitând, în
principal, admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, admiterea
apelului, schimbarea în tot a sentinței în sensul admiterii acțiunii astfel cum
a fost formulată și precizată, iar, în subsidiar, admiterea recursului, casarea
în tot a deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea
administrării probatoriului necesar cercetării fondului, invocând drept motiv
de nelegalitate dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.
În argumentarea
motivelor de recurs, recurenta a arătat că instanța de apel nu a interpretat
corect probatoriul administrat, întrucât înscrisurile existente la dosar
dovedesc preluarea averii Bisercii Greco Catolice, iar, sub aspect procedural,
averea trebuia să apară înscrisă în Cartea Funciară pe numele Statului Român,
lucru nerealizat în fapt.
Analizând recursul
declarat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele
considerente:
Obiectul acțiunii
introductive, așa cum a fost acesta stabilit de reclamantă, l-a constituit
rectificarea C.F. 28 Bocșița de sub nr. topo 70, care a operat în baza
Decretului nr. 177 din 4 august 1948 și a Decretului nr. 358 din 2 decembrie
1948 și revenirea la situația anterioară a intabulării în favoarea Parohiei
Greco Catolice.
Cum însăși reclamanta
recunoaște, Înalta Curte reține că dreptul de proprietate al pârâtei-intimate
cu privire la imobilul în cauză a fost dobândit prin lege, respectiv Decretul -
lege nr. 358/1948, mod de dobândire a dreptului de proprietate prevăzut de art.
645 C. civ. conform căruia "proprietatea se mai dobândește prin accesiune
sau incorporațiune, prin lege și prin ocupațiune", nefiind necesar să
existe întotdeauna un raport juridic stabilit în mod direct între antecesorul
și succesorul tabular, întrucât se pot face înscrieri în temeiul legii, al unei
hotărâri judecătorești ori al unei decizii administrative.
Pentru a putea obține
rectificarea cărții funciare, era necesar ca reclamanta să urmeze procedura
stabilită de legea specială reparatorie, pentru a justifica un drept real
asupra imobilului în litigiu; o acțiune în revendicare introdusă după intrarea
în vigoare a O.U.G. nr. 94/2000 nu poate fi primită, deoarece se încalcă norma
constituțională de neretroactivitate a legii civile și de nerespectare a unei
proceduri speciale.
Ordonanța de Urgență
nr. 94/2000 aprobată prin Legea nr. 501/2002 are, în privința imobilelor ce
intră sub incidența sa, caracterul unei legi speciale, care, după intrarea sa
în vigoare, exclude posibilitatea promovării unor acțiuni întemeiate pe normele
de drept comun prin care se urmărește restituirea bunurilor ce cad în sfera sa
de reglementare.
Împrejurarea că legea
specială prevede obligativitatea parcurgerii unei proceduri administrative
prealabile nu înseamnă privarea de dreptul la un tribunal în sensul art. 6 din
Convenția europeană a drepturilor omului, pentru că actul administrativ poate
fi atacat la instanța judecătorească, în condițiile reglementate de actul normativ
special.
Față de
considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta
Parohia Greco Catolică Bocșița împotriva Deciziei civile nr. 38/A/2012 din 21
martie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de reclamanta Parohia Greco Catolică Bocșița împotriva
Deciziei civile nr. 38/A/2012 din 21 martie 2012, pronunțată de Curtea de Apel
Cluj, secția I civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în
ședință publică, astăzi 7 februarie 2013.
Procesat de GGC - DG