Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 29.01.2013
casat

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 247/2013

HOTĂRÂRE
29.01.2013
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 247/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Prin Sentința civilă nr. 1050 din 13 septembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Olt, în Dosarul nr. 4400/103/2009, s-a admis excepția lipsei calității procesuale active privind pe reclamanta K.E., invocată de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice -Direcția Generală a Finanțelor Publice Olt și s-a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanta K.E., împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice Olt. În pronunțarea acestei hotărâri instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanta nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită la obținerea măsurilor reparatorii prevăzute de art. 5 din Legea nr. 221/2009, în condițiile în care aceasta nu a dovedit faptul adopției intervenite la nivelul anului 1950, actele depuse la dosar nefiind relevante, în raport de situația de stare civilă care rezultă din actul său de naștere.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivele de apel s-a susținut, în esență, că în mod nejustificat nu s-au avut în vedere actele depuse la dosar, în raport de care apelanta apreciază că avea calitate procesuală activă în formularea acțiunii, în notele scrise intitulate „completarea cererii de apel" invocându-se testamentul olograf făcut în favoarea soțului acesteia, procesul-verbal încheiat de Notariatul de Stat Regional Oltenia la data de 28 mai 1962, acte referitoare la autoarea P.E., precum și recensământul agricol din anul 1941, referitor la autorul P.P., detaliind aspecte referitoare la modalitatea de preluare a unor bunuri ce au aparținut autorilor, precum și evidențierea unor măsuri administrative cu caracter politic.

Prin Decizia civilă nr. 413 din 23 noiembrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în Dosarul nr. 4400/103/2009, s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta K.E., împotriva evocatei sentințe. Instanța de control judiciar a constatat că în mod corect a fost soluționată cauza în baza excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei, întrucât calitatea procesuală activă reprezintă una din condițiile de exercitare a acțiunii civile, aceasta presupunând identitatea dintre persoana reclamantului și titularul dreptului care se pretinde că a fost încălcat. Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 7581 din 27 octombrie 2011, a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a pronunța astfel, instanța de recurs a statuat că prin dispozițiile imperative ale art. 4 alin. (5) din Legea nr. 221/2009, judecarea acestor cereri se face cu participarea obligatorie a procurorului. În rejudecare, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, prin Decizia nr. 26 din 12 martie 2012, a respins ca nefondat apelul reclamantei, reținând, în esență, că reclamanta nu a făcut dovada că a fost adoptată în anul 1950 de P.P. și de P.E., astfel că nu și-a dovedit filiația față de cei 2 autori și implicit, nu a dovedit calitatea de descendent de gradul I pentru a se prevala de dispozițiile art. 5 alin. (1) din lege. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta K.E., solicitând admiterea acestuia și modificarea deciziei recurate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.

Prin criticile formulate recurenta-reclamantă invocă, în esență, încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 1201 din vechiul C. civ., a dispozițiilor referitoare la ocrotirea personalității umane, a dreptului la nume. Înalta Curte, constatând că prin hotărârile atacate instanțele au reținut că recurenta-reclamantă nu a făcut dovada că este îndreptățită să promoveze o acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2001, soluția instanței de fond, de admitere a excepției lipsei calității procesuale active fiind menținută de instanța de control judiciar, față de înscrisurile noi depuse astăzi, prin care recurenta tinde să dovedească faptul că este în drept să pretindă reparații în temeiul art. 5 din Legea nr. 221/2011, că are calitate procesuală în raport de actele ce nu au format obiectul de analiză al instanțelor, în raport de prevederile art. 304.5 C. proc.

civ., cu luarea în considerare a art. XVI din Legea nr. 202/2010 și în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va casa atât sentința apelată cât și decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond.

D E C I D E Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă K.E. împotriva Deciziei nr. 26 din 12 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, casează decizia recurată și Sentința nr. 1050 din 13 septembrie 2010 a Tribunalului Olt și trimite cauza Tribunalului Olt pentru rejudecare. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 29 ianuarie 2013. Procesat de GGC - DG

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-12-12
0,92
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5357/2003
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 5 iulie 2001 pe rolul Tribunalului Olt, reclamanta U.E. a chemat în judecată S.C. O. SA Slatina, solicitând, conform art. 20
ÎCCJ 2012-11-01
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4490/2012
Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ., excepția necompetenței materiale invocată din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost pronunțată de o instanță necompetentă, astfel că în cauză su
ÎCCJ 2012-06-27
0,91
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3248/2012
/63/2009, anterior pronunțării sentinței nr. 1381 din 26 octombrie 2010,prin care a fost declinată competența de soluționare a cauzei la Curtea de Apel Craiova. După citarea sa în calitate de pârâtă, comisia recurentă a depus întâmpinare,pr
ÎCCJ 2010-05-31
0,91
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6930/2013
nr. 618, pronunțată de Tribunalul Olt, secția comercială și de contencios administrativ, în ședința publică din data de 31 mai 2010. La data de 26 februarie 2013 pârâta a depus întâmpinare în Dosarul nr. x/54/2013, solicitând respingerea ce
ÎCCJ 2016-02-03
0,91
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 204/2016
Decizia nr. 204/2016 Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 608/2015 din 18 iunie 2015 pronunțată de Tribunalul Olt, secția I civilă, s-a respins cererea de revi
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă