ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2310/2013
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2310/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra conflictului
negativ de față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
SC P.C. SA a chemat în judecată pe
pârâții Agenția Domeniilor Statului București, Municipiul lași și Consiliul lași,
solicitând obligarea acestora în solidar la plata sumei de 876.000 RON, reprezentând
contravaloarea investițiilor neamortizate efectuate de societatea reclamantă pe
suprafețele de teren de 78 ha viță de vie și 12 ha pomi fructiferi cu actualizarea
sumei.
Tribunalul lași
sesizată cu această cerere, prin sentința nr. 1185/2012 din 6 decembrie 2012, în
baza art. 246 alin. (2) C. proc. civ. a luat act de renunțarea reclamantului la
judecarea cererii sale în contradictoriu cu pârâții Municipiul lași și Consiliul
Local al Municipiului lași, a respins excepția necompetenței materiale a tribunalului,
invocată de reclamant, a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului
lași, invocată de pârâtul Agenția Domeniilor Statului și a declinat competența teritorială
de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului București.
În ceea ce privește
excepția necompetenței materiale, tribunalul a reținut că dispozițiile O.U.G. nr.
84/2005 se aplică doar proceselor având ca obiect recuperarea creanțelor datorate
de Agenția Domeniilor Statului de către partenerii contractuali, nu și celor care
vizează repararea daunelor materiale de către Agenția Domeniilor Statului, iar dispozițiile
art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 64/2005 coroborate cu dispozițiile art. 45 din O.U.G.
nr. 51/1998, nu sunt aplicabile.
Instanța de fond
a avut în vedere în analiza excepției necompetenței teritoriale invocată de pârâtul
Agenția Domeniilor Statului în condițiile art. 134 C. proc. civ. că potrivit dispozițiilor
art. 5 alin. (1) C. proc. civ., cererea se face la instanța domiciliului pârâtului,
și având în vedere faptul că reclamanta prin cerere scrisă depusă la dosar a optat
pentru instanța de la domiciliul pârâtului, care se află în București, astfel încât
competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului București.
Primind dosarul,
Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, și-a verificat la rândul său competența
și a constatat că în cauză erau aplicabile prevederile art. 5 C. proc. civ. coroborat
cu dispozițiile art. 10 pct. 2 C. proc. civ., astfel încât în raport de competența
teritorială alternativă, prima instanță învestită de reclamant rămâne competentă
să judece litigiul.
Ca urmare, prin
sentința civilă nr. 2094 din 11 martie 2013, Tribunalul București, secția a Vl-a
civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale, a declinat competența de soluționare
a cauzei, a constatat intervenit conflictul negativ de competență și a înaintat
dosarul către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului
negativ de competență.
Înalta Curte asupra
conflictului negativ de competență va reține:
Potrivit art.
20 pct. (2) C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai
multe instanțe, prin hotărâri irevocabile s-au declarat necompetente să judece aceeași
pricină.
Verificând dacă
sunt întrunite cerințele acestui text, în vederea emiterii regulatorului de competență
Înalta Curte a constatat că cele două instanțe, Tribunalul lași și Tribunalul București,
s-au declarat necompetente prin hotărâri irevocabile, că declinările de competență
între instanțele sesizate sunt reciproce și că, cel puțin una dintre cele două instanțe
este competentă să soluționeze cererea de chemare în judecată.
Rezultă, așadar,
din analiza de mai sus că sesizarea Înaltei Curți a fost corect făcută de ultima
instanța în fața căreia s-a ivit conflictul și că sunt îndeplinite condițiile pentru
emiterea regulatorului de competență conform art. 21 C. proc. civ.
Revenind la speță,
se va reține obiectul cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă în
contradictoriu cu pârâții Agenția Domeniilor Statului, Municipiul Iași și Consiliul
Local lași este reprezentat de prejudiciul care izvorăște dintr-un contract de concesiune
a unui teren proprietate privată.
În raport de acest
obiect al acțiunii, sunt aplicabile dispozițiile art. 10 pct. 2 C. proc. civ., care
instituie competența la locul situării imobilului, respectiv Tribunalul lași.
În al doilea rând,
în situația în care dispozițiile art. 5 C. proc. civ. se coroborează cu dispozițiile
art. 10 pct. 2 C. proc. civ., competența fiind alternativă, prima instanță investită
de reclamantă rămâne competentă să soluționeze acțiunea, indiferent de modificările
intervenite în ceea ce privește cadrul procesual.
Așa fiind,
Înalta Curte stabilește competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamanta
SC P.C. SA, în favoarea Tribunalului lași.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește
competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași, secția a II-a
civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi 6 iunie 2013.