ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2289/2013

Asupra recursului civil de față, deliberând, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău sub nr. 502/32/2012 din 27 iunie 2012, contestatoarea SC A.S. SA, în contradictoriu cu intimata Agenția Domeniilor Statului, a formulat contestație la executare și a solicitat anularea ordinului de poprire din 12 iunie 2012 și a formelor de executare emise de intimată și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației. Instanța, verificând actele și lucrările dosarului, a reținut în rezumat următoarele: Cu privire la excepția necompetenței materiale și teritoriale a instanței aceasta s-a pronunțat în condițiile art. 137 C. proc. civ. înaintea susținerii concluziilor pe fondul cauzei.

Cu privire la fondul cauzei, s-au reținut, în esență, următoarele: În data de 18 ianuarie 2002, între intimata Agenția Domeniilor Statului și SC A.S. SA Holboca s-a încheiat contractul de concesiune. Potrivit art. 7.1.6 din contract, concesionarul și-a asumat obligația de a plăti redevență și de a efectua investițiile angajate. În data de 3 iulie 2003 SC A.S. SA Holboca se divizează și în urma divizării se înființează societatea contestatoare care a preluat ca active toată infrastructura și personalul care deservea terenurile concesionate. În data de 12 iunie 2012 este emis ordinul de către intimată prin care înființează, în condițiile O.U.G. nr. 51/1998, poprirea pentru o creanță de 20.020,90 RON, 18.063,82 RON redevență și 3.956,48 RON penalități.

Potrivit art. 41 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998, titlurile executorii se comunică debitorului și se execută fără nicio formalitate, iar potrivit art. 42 alin. (1) același act normativ, după comunicarea titlului executoriu, AVAS poate dispune prin ordin, blocarea prin poprire, conturilor bancare de orice natură pe care debitorul le deține. Așadar, instanța a constatat că, anterior emiterii contestat, intimata avea obligația să comunice debitorului contractul de concesiune împreună cu actele emise de intimat în baza contractului prin care s-a determinat creanța, obligație a cărei executare nu a fost dovedită. Constatând ca intimata nu și-a îndeplinit obligația imperativ statuat în sarcina sa prin art, 41 alin. (1), 42 alin. (1) din O.U.G.

nr. 51/1998, s-a apreciat că ordinul de poprire din 12 iunie 2012 este emis cu încălcarea legii, contestația sud acest aspect fiind fondată. În ceea ce privește excepția prematurității invocate de intimată, s-a stabilit că aceasta nu este fondată. În consecință, Curtea de Apel Bacău, prin sentința civilă nr. 147 din 4 septembrie 2012 pronunțată de secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis contestația la executare și a anulat ordinul prin care s-a înființat poprirea asupra sumelor din conturile contestatorului. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs intimata care a solicitat modificarea în tot a sentinței și respingerea contestației ca inadmisibilă, iar pe fondul cauzei, ca neîntemeiată.

În motivarea recursului s-au invocat următoarele: 1) În mod neîntemeiat a fost respinsă excepția necompetenței materiale (în fapt excepția necompetenței teritoriale), întrucât, conform capitolului IX din O.U.G. nr. 51/1998, cererile de orice natură în legătură cu debitele neachitate către Agenția Domeniilor Statului se soluționează de Curtea de Apel București ca instanță specializată. 2) Instanța a aplicat greșit dispozițiile legii, apreciind că nu constituie titlu executoriu contractul de concesiune. Acesta a dobândit valoare de titlu executorii, prin efectul legii, întrucât dispozițiile art. 3 din Legea nr. 90/2004 și Legea nr. 94/2010 se aplică și efectelor nerealizate ale contractului încheiat anterior, astfel că executarea silită a fost declanșată cu respectarea dispozițiilor legale.

Recurenta a invocat și excepția puterii de lucru judecat față de sentința civila nr. 90 din 22 august 2012 pronunțată de Curtea de Apel București. Potrivit art. II din O.U.G. nr. 4/2006, cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru. Analizând cauza din perspectiva criticilor formulate în recurs, Înalta Curte apreciază că acesta este întemeiat pentru următoarele considerente: Curtea de Apel Bacău, examinând excepțiile invocate prin întâmpinare, a apreciat că excepția necompetenței teritoriale este formulată cu depășirea termenului în care aceasta poate fi invocată, termen prevăzut de dispozițiile art. 159 1 C. proc. civ. Înalta Curte constată că termenul până la care poate fi invocată excepția este prima zi de înfățișare, respectiv primul termen de judecată la care părțile, legal citate, pot pune cocluzii.

Termenul de judecată din data de 19 iulie 2012 nu a avut, însă, un asemenea caracter întrucât s-a dispus amânarea cauzei pentru comunicarea către pârâtă a cererii de chemare în judecată. De altfel, dupî această comunicare, pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepțiile de necompetență și a prematurității introducerii acțiunii, în termenul legal. Examinând excepția invocată, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată întrucât, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 64/2005 raportate la capitolul IX din O.U.G. nr. 51/1998, competența de soluționare a cauzei aparține Curții de Apel în a cărei rază teritorială se află sediul sau, după caz, domiciliul pârâtului.

Față de adresa la care se află sediul pârâtei, rezultă că în speță competența materială și teritorială de soluționare a cauzei în primă instanță aparține Curții de Apel București, secția civilă. În ceea ce privește motivul de recurs care se referă la caracterul de titlu executor al contractului de concesiune, acesta nu are suport atât timp cât Curtea de Apel Bacău a stabilit, interpretând dispozițiile legale, că este titlu executor contractul de concesiune încheiat de părți. Criticile formulate cu privire la incidența puterii lucrului judecat vor fi respinse întrucât prin sentința civilă nr. 90 din 22 august 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a fost respinsă contestația la executare ca inadmisibilă, constatându-se că sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, nefiind rezolvat fondul cauzei.

Față de cele reținute, în baza art. 312 alin. (3) C. proc. civ. raportat la art. 304 pct. 3, Înalta Curte va casa sentința recurată și va trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel București, secție civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta Agenția Domeniilor Statului împotriva sentinței nr. 147/2012 din 4 septembrie 2012 a Curții de Apel Bacău, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Casează decizia recurată și trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel București, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 iunie 2013.