ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1217/2011

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin contestația la executare introdusă pe rolul

Curții de Apel București, secția a V-a comercială, debitoarea SC P.T. SRL,

Prahova a solicitat, în contradictoriu cu intimata AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI

BUCUREȘTI, ca instanța să anuleze toate actele și măsurile de executare

efectuate de intimată împotriva societății contestatoare.

În motivarea cererii contestatoarea

a arătat, în esență, că a încheiat cu intimata contractul de concesiune nr. 55

din 14 decembrie 2006, pentru un teren agricol de 201,20 ha și neagricol de

14,16 ha și că „aceste terenuri au fost diminuate succesiv, ajungând, conform

actului adițional nr. 3 din 9 septembrie 2008, la 73,36 ha teren agricol și la

7,90 ha teren neagricol, că, pentru acest teren în suprafață totală de 81,26 ha

intimata a somat-o la plata redevenței în sumă de 28.992,05 lei, emițând către

contestatoare adresa nr. 127642 din 10 decembrie 2009, însoțită de fișa de

calcul; că acest teren este în proprietatea societății contestatoare în conformitate

cu dispozițiile art. 4 alin. (1

7

) din Legea nr. 21/2000 și potrivit

Acordului autentificat sub nr. 180 din 8 februarie 2008, comunicat intimatei în

mai multe rânduri.

Contestatoarea conchide în sensul că

executarea silită contravine dispozițiilor O.U.G. nr. 64/2005 și ale O.U.G. nr.

51/1998.

Temeiurile

de drept invocate sunt dispozițiile art. 399 C. proc. civ., ale art. 3 din O.U.G.

nr. 64/2005, precum și pe dispozițiile capitolelor VIII, IX și X din O.U.G. nr.

51/1998.

Curtea

de Apel București, secția a V-a comercială, prin sentința nr. 45 din 1 aprilie

2010, a respins cererea de suspendare și contestația la executare, reținând

următoarele:

- critica relativă la

nesocotirea dispozițiilor O.U.G. nr. 64/2005 și ale O.U.G. nr. 51/1998 este

neîntemeiată întrucât prevederile O.U.G. nr. 64/2006 fac trimitere la aplicarea

dispozițiilor capitolelor VIII, IX și X din O.U.G. nr. 51/1998 și în cazul

executării silite a creanțelor A.D.S. Cap. X din O.U.G. nr. 51/1998 conferă în

art. 50 alin. (1) posibilitatea ca A.V.A.S. să își poată organiza corp propriu

de executori judecătorești pentru executarea silită a titlurilor executorii ori

să recurgă în același scop la executorii judecătorești, posibilitate care îi

este, așadar, legal conferită și AGENȚIEI DOMENIILOR STATULUI BUCUREȘTI, prin

trimiterea la normele Capitolului X al O.U.G. nr. 51/1998 făcută de

dispozițiile O.U.G. nr. 64/2005, dispozițiile legale necomportând nici cel mai

mic dubiu și nelăsând loc la interpretare;

- a doua critică,

vizând necomunicarea titlului executoriu, a fost apreciată de asemenea ca

neîntemeiată întrucât, strict formal, dispozițiile art. 58 din O.U.G. nr. 51/1998

impun comunicarea titlurilor executorii odată cu somația de plată.

- părțile litigante au

convenit asupra faptului că terenul pentru care intimata AGENȚIA DOMENIILOR

STATULUI BUCUREȘTI a calculat redevență și penalități executate silit în cauza

de față a devenit proprietatea contestatoarei prin Acordul autentificat sub nr.

180 la 8 februarie 2008 de BNP C.A.O. numai că, pentru această situație, Curtea

a constatat că părțile au stipulat în contract clauza 9.1.4 de încetare a

contractului, însă nu au prevăzut că această încetare survine de drept, fără

intervenția justiției;

- în lipsa unui

protocol de predare a acestui teren, A.D.S. nu poate să îl elimine din evidențele

sale în raport de art. 9 din H.G. nr. 626/2001 care instituie în sarcina

AGENȚIEI DOMENIILOR STATULUI BUCUREȘTI obligația de inventariere a terenurilor

cu destinație agricolă, precum și de predare a acestora pe bază de protocol

către comisiile de fond funciar;

-

în contractul nr. 53/2006 părțile nu au convenit încetarea de drept (de plin

drept) a efectelor acestui contract în cazul retrocedării în întregime a

terenului concesionat, ca atare, partea interesată era în drept, dar și

obligată să solicite instanței să constate încetarea în condițiile art. 399

alin. (3) C. proc. civ., câtă vreme contestația vizează o executare silită

pornită în baza unui titlu executoriu care nu emană de la o instanță de

judecată;

- executarea silită se

desfășoară în baza unui titlu executoriu nedenunțat, ca urmare executarea

silită se desfășoară în conformitate cu dispozițiile art. 372 C. proc. civ. și

cu dispozițiile art. 58 și următoarele din O.U.G. nr. 51/1998, raportat la art.

3 din O.U.G. nr. 64/2005, nesubzistând nici un motiv pentru anularea acesteia.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs contestatoarea SC P.T. SRL criticând-o pentru

nelegalitate în temeiul art. 7 și art. 9 C. proc. civ. și art. 304

1

C.

proc. civ., criticile vizând următoarele aspecte:

I. Prin

hotărârea pronunțată, instanța a încălcat dreptul de proprietate al

contestatoarei garantat de art. 44 alin. (1) și (2) din Constituția României.

În

susținerea acestei critici recurenta arată că, deși instanța retine că Acordul

nr. 180/2008 privește terenul în suprafața de 81,26 ha ce face obiectul

contractului de concesiune nr. 35/14/12.2006, practic îi anulează principalul

efect, acela al constituirii dreptului de proprietate al societății recurente

pentru această suprafața de teren, un drept de proprietate născut legal,

opozabil terților prin înscrierea în Cartea Funciară fiind practic ignorat de

instanța de judecată.

II.

Instanța, în mod greșit a dat eficientă exclusiv apărărilor intimatei, cu

ignorarea dreptului recurentei de proprietate, opozabil

erga omnes

,

asupra suprafeței de 81,26 ha ce face obiectul contractului de concesiune nr. 55

din 14 decembrie 2006.

În dezvoltarea acestei critici recurenta precizează

că hotărârea instanței trebuia să aibă în vedere prioritar situația de fapt și

de drept a terenului și nu să dea eficienta unor justificări legate de

neîndeplinirea unor formalități în care recurenta nu este parte și pentru a

căror neîndeplinire contestatoarea nu a avut nicio culpă și că formalitatea de

care se prevalează instanța atunci când respinge contestația formulată așa cum

este prevăzuta de art. 7 alin. (7) din Legea nr. 268/2001 se referă la

demersuri în vederea eliberării titlului de proprietate, ori recurenta este deja

titulara acestui drept, dobândit în mod legal, opozabil terților prin

înscrierea în cartea funciară și necontestat de intimata AGENȚIA DOMENIILOR

STATULUI BUCUREȘTI.

III.

O ultimă critică adusă de contestatoare vizează faptul că instanța nu a dat

eficiență probatoriului administrat în cauză, neamintind de existenta cărților

funciare întocmite pentru suprafața de 81,26 ha, în care recurenta figurează că

titulară necontestată a dreptului de proprietate.

Intimata

a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte, examinând sentința recurată prin

prisma criticilor formulate, constată că recursul este fondat, pentru motivele

ce se vor arăta.

Dreptul de proprietate al recurentei

contestatoare asupra terenului în suprafață de 81,26 ha care formează obiectul

contractului de cesiune ce constituie temeiul juridic al cauzei este

necontestat de părți, fiind dobândit în temeiul Legii nr. 1/2000, a Legii nr. 18/1991

și Legii nr. 169/1997, prin Acordul autentificat sub nr. 180 din 8 februarie

2008 și devenit opozabil

erga omnes

prin înscrierea în cartea funciară.

Or, instanța pronunțând decizia atacată deși

reține dreptul de proprietate al contestatoarei asupra terenului pentru care

A.D.S. solicită redevențe își fundamentează raționamentul pornind de la premisa

posesiei pe care A.D.S. o deține asupra aceluiași teren, operând astfel în mod

eronat cu dispozițiile legale și contractuale improprii realității juridice

relevate de prezenta cauză.

Astfel, invocarea de către instanță a art. 7

alin. (7) din Legea nr. 268/2001, a art. 9 din H.G. nr. 626/2001 nu pot fi

incidente în cauză întrucât se referă la procedura pentru reconstituirea

dreptului de proprietate pentru foștii proprietari ai terenurilor iar

trimiterea pe care instanța o face la cauzele de încetare a contractului este

ineficientă față de intervenirea, la momentul dobândirii de către recurenta –

contestatoare a calității de proprietar, a confuziunii între calitatea de

debitor și aceea de creditor al obligației de plată, fapt ce a condus la

stingerea ope legis a raportului juridic obligațional din perspectiva

dispozițiilor art. 1154, art. 1155 C. civ.

De punctat este și faptul că solicitarea

recurentei, formulată prin note scrise, de repunere a părților în situația

anterioară, ca efect al admiterii recursului nu poate fi examinată, omisso

medio, aceasta nefiind formulată în fața instanței fond și deci, neanalizată de

aceasta.

Așa fiind, în considerarea celor ce preced

Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ. va admite recursul, va modifica

în tot sentința recurată, în sensul că va admite contestația la executare și va

dispune anularea tuturor actelor de executare silită efectuate prin adresa nr. 127642

din 10 decembrie 2009.

În ceea ce privește cererea recurentei de

obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată Înalta Curte reține că

în dovedirea acesteia au fost depuse copia necertificată a facturii nr. 11131031122010

și un extras de cont în care se evidențiază această factură în care se reflectă

onorariul avocațial în sumă de 3720 lei.

Cum factura este depusă într-o simplă copie,

necertificată de parte și duplicatul extrasului de cont nu face dovada în

condițiile legii, a cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces,

Înalta Curte va respinge cererea recurentei de obligare a intimatei la plata

cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta P.T. SRL

GURA VADULUI împotriva sentinței nr. 45 din 1 aprilie 2010 pronunțată de Curtea

de Apel București, secția a V-a comercială, modifică în tot sentința recurată

în sensul că admite contestația la executare.

Dispune anularea tuturor actelor de executare

silită efectuată prin adresa numărul 127642 din 10 decembrie 2009.

Respinge cererea recurentei de obligare a

intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 22 martie 2011.