ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2126/2013

Asupra recursului

de față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 4226 din

data de 14 august 2012 pronunțată de Tribunalul Sălaj, în Dosarul nr. 5079/84/2011

s-au respins excepțiile necomoetentei materiale a Tribunalului Sălaj, lipsei calității

procesuale pasive a pârâților, excepția autorității de lucru judecat și excepția

inadmisibilității acțiunii, invocate de pârâți.

S-a admis

excepția puterii de lucru judecat invocată de pârâți și, în conscință, s-a

respins capătul cererii precizate a reclamantului T.P.N., privind obligarea

Consiliului Local R., prin Primar și comuna R. prin Primar, să încheie

contractul de vânzare-cumpărare a imobilului Complex Zootehnic R. ori

pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de

vânzare-cumpărare.

S-a admis

capătul cererii precizate a reclamantului T.P.N., în contradictoriu cu

Consiliul Local R., prin primar, privind obligarea pârâților la plata

integrală, către reclamant, a sumei ed 486.247,45 RON, reprezentând

contravaloarea investițiilor actualizate, executate la Complex Zootehnic R. și

instituirea, în favoarea reclamantului, a unui drept de retenție asupra

imobilului Complex Zootehnic R., până la data integrală a sumei de 486.247,45

RON, reprezentând contravaloarea investițiilor actualizate, executate la

Complex Zootehnic R.

S-a luat act

de renunțarea reclamantului la solicitarea cheltuielilor de judecată, iar

acesta a fost obligat la plata sumei de 583,38 RON cu titlu de cheltuieli de

judecată.

Pentru a

hotărî astfel, instanța de fond a reținut în privința petitului de obligare la

încheierea contractului de vânzare-cumpărare puterea de lucru judecat în raport

de sentința civilă nr. 979/2008 pronunțată în Dosarul nr. 147/84/2008 al

Tribunalului Sălaj, motivat de faptul că prin această hotărâre s-au stabilit cu

putere de lucru judecat că reclamanta nu și-a îndeplinit obligațiile stabilite

prin contractul de atribuire în folosință gratuită a Complexului Zootehnic R.

astfel încât pârâta nu poate fi obligată la încheierea contractului.

În același

timp, a reținut instanța de fond că prin aceeași hotărâre judecătorească

intrată în puterea lucrului judecat s-a stabilit că art.7 din O.G. nr. 168/2001

consacră facultatea și obligația proprietarului de a decide vânzarea

imobilelor, însă numai la expirarea termenului de atribuire în folosință.

Pentru

determinarea cuantumului despăgubirilor, instanța de fond a avut în vedere

concluziile raportului de expertiză tehnică de evaluare, înlăturând apărările

formulate de către reclamant cu privire la întreaga sumă solicitată.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat apel reclamantul T.P.N. solicitând modificarea

hotărârii atacate cu consecința admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.

Împotriva

aceleiași sentințe a formulat apel și pârâtul Consiliul Local al comunei R.

Față de

împrejurarea că apelul nu a fost timbrat, s-a admis excepția netimbrării și s-a

anulat ca netimbrat apelul pârâtei.

În

privința apelului reclamantului s-a reținut, în rezumat că următoarele:

Instanța de

fond a reținut puterea de lucru judecat prin luarea în considerare a efectelor

pe care le produce în realitatea de fapt și de drept o hotărâre judecătorească

prin care au fost analizate solicitări similare ale părții.

S-a reținut

în mod corect că în sentința civilă nr. 979/2008 pronunțată în Dosarul nr.

147/84/2008 al Tribunalului Sălaj față de aceleași părți s-a mai discutat

pretenția reclamantului de obligare a pârâtei la încheierea contractului,

stabilindu-se că acest lucru nu este posibil din anumite considerente exprimate

în hotărârea citată.

S-a stabilit

că, odată ce o hotărâre judecătorească este dată și nu e reformată în căile de

atac, se prezumă că ea consacră adevăratele raporturi juridice ce există între

părțile care au purtat litigiul.

Referitor la

cuantumul despăgubirilor solicitate, Curtea a reținut că în mod corect, s-au

avut în vedere de către instanța de fond concluziile expertizei tehnice de

evaluare.

În privința

cererii completatoare a apelului de reducere a onorariului consilierului

juridic, Curtea a reținut că această cerere trebuia adresată, în principal,

instanței de fond care are competența de a soluționa cererile de acordare a

cheltuielorde judecată.

Referitor la

fondul acestei cereri, Curtea a reținut că onorariul administrat este

justificat în raport de faptul că principala cerere trebuia adresată, în

principal, instanței de fond care are competența de a soluționa cererile de

acordare a cheltuielilor de judecată.

Referitor la

fondul acestei cereri, Curtea a reținut că onorariul administrat este

justificat în raport de faptul că principala cerere a reclamantului de obligare

la încheierea contractului a fost respinsă de către instanța de fond.

În

consecință, în temeiul art. 296 C. proc. civ., Curtea de Apel a respins apelul

declarat de reclamant.

Împotriva

deciziei civile nr. 179 din 12 decembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel

Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat

recurs reclamantul care a solicitat casarea hotărârii cu trimitere spre

rejudecare pentru soluționarea fondului litigiului.

În rezumat,

recurentul a invocat nelegalitatea hotărârii raportat la greșita aplicare a

dispozițiilor art. 1201, 1202 C. civ. și la neaplicarea prevederilor art. 4

alin. (1) teza finală și art. 7 alin. (1) din O.G. nr. 168/2011. S-a invocat și

nesocotirea dispozițiilor art. 315 C. proc. civ.

Recurentul a

învederat că judecata a avut loc în urma casării hotărârilor pronunțate în

primul ciclu procesual prin decizia civilă nr. 682/2011 a Curții de Apel Cluj

ca instanță de recurs, iar prin această decizie s-a stabilit că nu operează în

cauză autoritatea de lucru judecat.

În ceea ce

privește dispozițiile art. 1201-1202 C.civ., s-a apreciat de către recurent că

acestea au fost greșit aplicate întrucât chestiunile litigioase dezlegate în

prima cauză vizează altă stare de fapt și de fapt și de drept decât cea

incidentă în prezenta cauză.

S-a arătat că

starea de fapt este diferită decât cea avută în vedere la soluționarea primului

litigiu întrucât aceasta  s-a schimbat în cei 4 ani de la soluționarea primei

cauze, iar în prima judecată instanță nu s-a pronunțat asupra  îndeplinirii

obligației reclamantului de a crește animale, obligație principală pe care

trebuie să o îndeplinească cei care primesc în folosință construcțiile

zootehnice dezafectate, prevăzută de art. 4 din O.G. nr. 168/2001.

Recurentul a

susținut și faptul că au fost ignorate dispozițiile art. 7 alin. (1) din O.U.G.

nr. 168/2001 modificate prin Legea nr. 23/2010 care prevăd că obligația de

vânzare a spațiilor nu este condiționată decât de menținerea în ființă a

contractului de atribuire în folosință întreaga perioadă pentru care a fost

încheiat.

Recursul a

fost legal timbrat.

În dovedirea

motivelor de recurs, recurentul a depus la dosar înscrisuri.

Deși legal

citate, intimatele nu au formulat întâmpinare.

Analizând decizia

recurată din perspectiva criticilor de nelegalitate invocate, subsumate

motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte

reține următoarele:

Prima critică

formulată vizează nerespecatrea, la rejudecare, a dispozițiilor art. 315 C.

proc. civ. referitoare la dezlegarea obligatorie a unor chestiuni de drept prin

decizia de casare nr. 682/2011 a Curții de Apel Cluj, pronunțată în primul

ciclu procesual.

Examinând

decizia evocată, se constată că, referitor la petitul care privește solicitarea

de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare, respectiv de instituire a

dreptului de retenție, a fost reținut ca incident motivul de casare prevăzut de

art. 304 pct. 3 C. proc. civ., fiind trimise cererile spre competentă soluționare

Judcătoriei Zalău. S-a menționat ca această instanță „să se preocupe de a

stabili în mod exact dacă pârâtul poate sau nu fi obligat la încheiereea

contractului de vânzare-cumpărare pentru complexul zootehnic sau, în caz

contrar se poate dispune instituirea unui drept de retenție în favoarea

reclamantului până la plata contravalorii investițiilor efectuate în baza

O.U.G. nr. 168/2001”.

Cu ocazia

rejudecării, instanța de fond, prin sentința civilă nr. 4226/2012, a stabilit

puterea de lucru judecat a sentinței civile nr. 979/2008 în prezenta cauză și

faptul că din expertuza tehnică judiciară rezultă că nici la data încetării

contractului de atribuire în folosință gratuită și nici în prezent nu au fost

finalizate în proporție de 100% lucrările la care reclamantul s-a obligat prin

contractul de atribuire în folosință gratuită din 5 iunie 2002.

Sentința a

fost menținută de instanța de apel care a stabilit că, în mod corect instanța

de fond a reținut puterea lucrului judecat în considerarea efectelor pe care hotărârea

judecătorească prin care s-a soluționat pretenția reclamantului de a fi obligată

pârâta la încheierea contractului le produce într-o cauză având ca obiect

pretenții similare.

Cu privire la

criticile referitoare la aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1201-1202 C.

civ., față de împrejurare că chestiunile litigioase dezlegate în prima cauză

vizează o altă stare de fapt și de drept decât cea incidentă în prezenta cauză,

Înalta Curte apreciază că acestea nu sunt fondate.

În cauza care

a făcut obiactul Dosarului nr. 147/84/2008 s-a stabilit că, în demersul de

verificare a legalității refuzului de vânzare a spațiilor, tribunalul a fost

ținut a verifica dacă reclamantul a efectuat reparațiile la care s-a obligat

prin contract și s-a stabilit că reclamantul a efectuat reparațiile la care s-a

obligt prin contract și s-a stabilit că reclamantul nu a depus în probațiune

nici un act care să ateste efectuarea reparațiilor ăn mod eșalonat prin

contract.

Curtea de

Apel Cluj, prin decizia civilă nr. 1868/2008, a stabilit că prevederea

contractuală inserată în art. 8 depășește prerogativa de dispoziție conferită

proprietarului prin O.G. nr. 168/2001, în sensul că instituie o opțiune de

cumpărare pentru beneficiar, nelegală, clauza fiind lovită de nulitatea absolută,

inoperantă.

S-a mai

stabilit că, odată înlăturată clauza, dreptul de cumpărare își are temeiul în

art. 7 din O.U.G. nr. 168/2001, însă acest text lasă în întregime la

latitudinea proprietarului decizia vânzării, neechivoc manifestată în cauza

care a făcut obiectul Dosarului nr. 147/84/2008 în sensul refuzului.

Întrucât în

prezenta cauză nu s-a făcut dovada schimbării împrejurărilor constatate de

către instanțe în soluționarea Dosarului 147/84/2008, respectiv respectarea

obligaților asumate (potrivit art. 21 din contract), coroborată cu acceptul

pârâtei de a emite o hotărâre de vânzare a spațiului către reclamant se

constată că în mod corect a fost reținut incidența puterii lucrului judecat.

Chiar dacă

acțiunea formulată de reclamant a fost precizată la data de 18 februarie 2010

în sensul că aceasta solicită și obligarea pârâtei Consiliului Local R. la

vânzarea spațiilor atribuite conform O.G. nr. 168/2001, dată la care era în

vigoare textul art. 7 modificat prin Legea nr. 23/2010, argumentele instanțelor

pentru a reține incidența puterii de lucru judecat sunt susținute în continuare

de Decizia Curții Constituționale nr. 984/2010.

Potrivit

acestei decizii, instanța constituțională a constatat că, urmare a

modificărilor textului legal criticat, legiuitorul privează proprietarul, în

speță consiliul local, de drept de dispoziție asupra bunului, instituind pentru

unitățile administrativ-teritoriale obligația de a înstrăina către persoanele

prevăzute la art. 2 lit. c) din O.U.G. nr. 168/2001 imobilele pe care acestea

le-au avut în folosință gratuită, motiv pentru care a admis excepția de

neconstituționalitate a dispoziției legale evocate mai sus (în prezent

abrogată).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca

nefondat recursul declarat de reclamantul T.P.N. împotriva deciziei civile nr.

179/2012 din 12 decembrie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședința publică, astăzi 30 mai 2013.