ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2126/2013

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 4226 din data de 14 august 2012 pronunțată de Tribunalul Sălaj, în Dosarul nr. 5079/84/2011 s-au respins excepțiile necomoetentei materiale a Tribunalului Sălaj, lipsei calității procesuale pasive a pârâților, excepția autorității de lucru judecat și excepția inadmisibilității acțiunii, invocate de pârâți. S-a admis excepția puterii de lucru judecat invocată de pârâți și, în conscință, s-a respins capătul cererii precizate a reclamantului T.P.N., privind obligarea Consiliului Local R., prin Primar și comuna R. prin Primar, să încheie contractul de vânzare-cumpărare a imobilului Complex Zootehnic R. ori pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

S-a admis capătul cererii precizate a reclamantului T.P.N., în contradictoriu cu Consiliul Local R., prin primar, privind obligarea pârâților la plata integrală, către reclamant, a sumei ed 486.247,45 RON, reprezentând contravaloarea investițiilor actualizate, executate la Complex Zootehnic R. și instituirea, în favoarea reclamantului, a unui drept de retenție asupra imobilului Complex Zootehnic R., până la data integrală a sumei de 486.247,45 RON, reprezentând contravaloarea investițiilor actualizate, executate la Complex Zootehnic R. S-a luat act de renunțarea reclamantului la solicitarea cheltuielilor de judecată, iar acesta a fost obligat la plata sumei de 583,38 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în privința petitului de obligare la încheierea contractului de vânzare-cumpărare puterea de lucru judecat în raport de sentința civilă nr. 979/2008 pronunțată în Dosarul nr. 147/84/2008 al Tribunalului Sălaj, motivat de faptul că prin această hotărâre s-au stabilit cu putere de lucru judecat că reclamanta nu și-a îndeplinit obligațiile stabilite prin contractul de atribuire în folosință gratuită a Complexului Zootehnic R. astfel încât pârâta nu poate fi obligată la încheierea contractului. În același timp, a reținut instanța de fond că prin aceeași hotărâre judecătorească intrată în puterea lucrului judecat s-a stabilit că art.7 din O.G. nr. 168/2001 consacră facultatea și obligația proprietarului de a decide vânzarea imobilelor, însă numai la expirarea termenului de atribuire în folosință.

Pentru determinarea cuantumului despăgubirilor, instanța de fond a avut în vedere concluziile raportului de expertiză tehnică de evaluare, înlăturând apărările formulate de către reclamant cu privire la întreaga sumă solicitată. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul T.P.N. solicitând modificarea hotărârii atacate cu consecința admiterii acțiunii așa cum a fost formulată. Împotriva aceleiași sentințe a formulat apel și pârâtul Consiliul Local al comunei R. Față de împrejurarea că apelul nu a fost timbrat, s-a admis excepția netimbrării și s-a anulat ca netimbrat apelul pârâtei. În privința apelului reclamantului s-a reținut, în rezumat că următoarele: Instanța de fond a reținut puterea de lucru judecat prin luarea în considerare a efectelor pe care le produce în realitatea de fapt și de drept o hotărâre judecătorească prin care au fost analizate solicitări similare ale părții.

S-a reținut în mod corect că în sentința civilă nr. 979/2008 pronunțată în Dosarul nr. 147/84/2008 al Tribunalului Sălaj față de aceleași părți s-a mai discutat pretenția reclamantului de obligare a pârâtei la încheierea contractului, stabilindu-se că acest lucru nu este posibil din anumite considerente exprimate în hotărârea citată. S-a stabilit că, odată ce o hotărâre judecătorească este dată și nu e reformată în căile de atac, se prezumă că ea consacră adevăratele raporturi juridice ce există între părțile care au purtat litigiul. Referitor la cuantumul despăgubirilor solicitate, Curtea a reținut că în mod corect, s-au avut în vedere de către instanța de fond concluziile expertizei tehnice de evaluare.

În privința cererii completatoare a apelului de reducere a onorariului consilierului juridic, Curtea a reținut că această cerere trebuia adresată, în principal, instanței de fond care are competența de a soluționa cererile de acordare a cheltuielorde judecată. Referitor la fondul acestei cereri, Curtea a reținut că onorariul administrat este justificat în raport de faptul că principala cerere trebuia adresată, în principal, instanței de fond care are competența de a soluționa cererile de acordare a cheltuielilor de judecată. Referitor la fondul acestei cereri, Curtea a reținut că onorariul administrat este justificat în raport de faptul că principala cerere a reclamantului de obligare la încheierea contractului a fost respinsă de către instanța de fond.

În consecință, în temeiul art. 296 C. proc. civ., Curtea de Apel a respins apelul declarat de reclamant. Împotriva deciziei civile nr. 179 din 12 decembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul care a solicitat casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare pentru soluționarea fondului litigiului. În rezumat, recurentul a invocat nelegalitatea hotărârii raportat la greșita aplicare a dispozițiilor art. 1201, 1202 C. civ. și la neaplicarea prevederilor art. 4 alin. (1) teza finală și art. 7 alin. (1) din O.G. nr. 168/2011. S-a invocat și nesocotirea dispozițiilor art. 315 C. proc. civ. Recurentul a învederat că judecata a avut loc în urma casării hotărârilor pronunțate în primul ciclu procesual prin decizia civilă nr. 682/2011 a Curții de Apel Cluj ca instanță de recurs, iar prin această decizie s-a stabilit că nu operează în cauză autoritatea de lucru judecat.

În ceea ce privește dispozițiile art. 1201-1202 C.civ., s-a apreciat de către recurent că acestea au fost greșit aplicate întrucât chestiunile litigioase dezlegate în prima cauză vizează altă stare de fapt și de fapt și de drept decât cea incidentă în prezenta cauză. S-a arătat că starea de fapt este diferită decât cea avută în vedere la soluționarea primului litigiu întrucât aceasta s-a schimbat în cei 4 ani de la soluționarea primei cauze, iar în prima judecată instanță nu s-a pronunțat asupra îndeplinirii obligației reclamantului de a crește animale, obligație principală pe care trebuie să o îndeplinească cei care primesc în folosință construcțiile zootehnice dezafectate, prevăzută de art. 4 din O.G.

nr. 168/2001. Recurentul a susținut și faptul că au fost ignorate dispozițiile art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 168/2001 modificate prin Legea nr. 23/2010 care prevăd că obligația de vânzare a spațiilor nu este condiționată decât de menținerea în ființă a contractului de atribuire în folosință întreaga perioadă pentru care a fost încheiat. Recursul a fost legal timbrat. În dovedirea motivelor de recurs, recurentul a depus la dosar înscrisuri. Deși legal citate, intimatele nu au formulat întâmpinare. Analizând decizia recurată din perspectiva criticilor de nelegalitate invocate, subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Prima critică formulată vizează nerespecatrea, la rejudecare, a dispozițiilor art. 315 C. proc.

civ. referitoare la dezlegarea obligatorie a unor chestiuni de drept prin decizia de casare nr. 682/2011 a Curții de Apel Cluj, pronunțată în primul ciclu procesual. Examinând decizia evocată, se constată că, referitor la petitul care privește solicitarea de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare, respectiv de instituire a dreptului de retenție, a fost reținut ca incident motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., fiind trimise cererile spre competentă soluționare Judcătoriei Zalău. S-a menționat ca această instanță „să se preocupe de a stabili în mod exact dacă pârâtul poate sau nu fi obligat la încheiereea contractului de vânzare-cumpărare pentru complexul zootehnic sau, în caz contrar se poate dispune instituirea unui drept de retenție în favoarea reclamantului până la plata contravalorii investițiilor efectuate în baza O.U.G.

nr. 168/2001”. Cu ocazia rejudecării, instanța de fond, prin sentința civilă nr. 4226/2012, a stabilit puterea de lucru judecat a sentinței civile nr. 979/2008 în prezenta cauză și faptul că din expertuza tehnică judiciară rezultă că nici la data încetării contractului de atribuire în folosință gratuită și nici în prezent nu au fost finalizate în proporție de 100% lucrările la care reclamantul s-a obligat prin contractul de atribuire în folosință gratuită din 5 iunie 2002. Sentința a fost menținută de instanța de apel care a stabilit că, în mod corect instanța de fond a reținut puterea lucrului judecat în considerarea efectelor pe care hotărârea judecătorească prin care s-a soluționat pretenția reclamantului de a fi obligată pârâta la încheierea contractului le produce într-o cauză având ca obiect pretenții similare.

Cu privire la criticile referitoare la aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1201-1202 C. civ., față de împrejurare că chestiunile litigioase dezlegate în prima cauză vizează o altă stare de fapt și de drept decât cea incidentă în prezenta cauză, Înalta Curte apreciază că acestea nu sunt fondate. În cauza care a făcut obiactul Dosarului nr. 147/84/2008 s-a stabilit că, în demersul de verificare a legalității refuzului de vânzare a spațiilor, tribunalul a fost ținut a verifica dacă reclamantul a efectuat reparațiile la care s-a obligat prin contract și s-a stabilit că reclamantul a efectuat reparațiile la care s-a obligt prin contract și s-a stabilit că reclamantul nu a depus în probațiune nici un act care să ateste efectuarea reparațiilor ăn mod eșalonat prin contract.

Curtea de Apel Cluj, prin decizia civilă nr. 1868/2008, a stabilit că prevederea contractuală inserată în art. 8 depășește prerogativa de dispoziție conferită proprietarului prin O.G. nr. 168/2001, în sensul că instituie o opțiune de cumpărare pentru beneficiar, nelegală, clauza fiind lovită de nulitatea absolută, inoperantă. S-a mai stabilit că, odată înlăturată clauza, dreptul de cumpărare își are temeiul în art. 7 din O.U.G. nr. 168/2001, însă acest text lasă în întregime la latitudinea proprietarului decizia vânzării, neechivoc manifestată în cauza care a făcut obiectul Dosarului nr. 147/84/2008 în sensul refuzului.

Întrucât în prezenta cauză nu s-a făcut dovada schimbării împrejurărilor constatate de către instanțe în soluționarea Dosarului 147/84/2008, respectiv respectarea obligaților asumate (potrivit art. 21 din contract), coroborată cu acceptul pârâtei de a emite o hotărâre de vânzare a spațiului către reclamant se constată că în mod corect a fost reținut incidența puterii lucrului judecat. Chiar dacă acțiunea formulată de reclamant a fost precizată la data de 18 februarie 2010 în sensul că aceasta solicită și obligarea pârâtei Consiliului Local R. la vânzarea spațiilor atribuite conform O.G. nr. 168/2001, dată la care era în vigoare textul art. 7 modificat prin Legea nr. 23/2010, argumentele instanțelor pentru a reține incidența puterii de lucru judecat sunt susținute în continuare de Decizia Curții Constituționale nr. 984/2010.

Potrivit acestei decizii, instanța constituțională a constatat că, urmare a modificărilor textului legal criticat, legiuitorul privează proprietarul, în speță consiliul local, de drept de dispoziție asupra bunului, instituind pentru unitățile administrativ-teritoriale obligația de a înstrăina către persoanele prevăzute la art. 2 lit. c) din O.U.G. nr. 168/2001 imobilele pe care acestea le-au avut în folosință gratuită, motiv pentru care a admis excepția de neconstituționalitate a dispoziției legale evocate mai sus (în prezent abrogată).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul T.P.N. împotriva deciziei civile nr. 179/2012 din 12 decembrie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 30 mai 2013.