ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1845/2013

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1339 din 23

decembrie 2011 Tribunalul Satu Mare, a respins excepția lipsei calității de

reprezentant a av. H.V. și excepția puterii de lucru judecat invocate de pârâta

SC M. SA București, a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta SC

S. SA - societate în lichidare, prin lichidator judiciar E.C. SPPI,

reprezentată de av. H.V. și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de

116.525,92 RON cu titlu de capital pretenții, contravaloare facturi neachitate,

suma de 116.525,92 RON penalități de întârziere și suma de 3.000 RON cheltuieli

de judecată, reprezentând onorariu expertiză. A respins restul pretențiilor

formulate de reclamantă,

Pentru a se pronunța

astfel, Tribunalul a avut în vedere următoarele:

Reclamanta a solicitat

obligarea pârâtei la plata sumei de 116.525,92 RON reprezentând contravaloarea unor

facturi neachitate și suma de 481.596,37 RON penalități de întârziere, cu motivarea

că a livrat produse finite pârâtei pentru care s-au emis facturi legale.

Pârâta a invocat

în principal o datorie reciprocă în același cuantum arătând că în speță a intervenit

compensarea legală.

Într-un prim ciclu

procesual, după efectuarea unei expertize financiar contabile s-a admis acțiunea

reclamantei, constatându-se realitatea susținerilor reclamantei, totodată s-a admis

recursul pârâtei care a casat cu trimitere sentința instanței de fond și apelul

formulat și s-a dispus verificarea sub toate aspectele a creanței reclamantei și

a susținerilor pârâtei sub aspectul intervenirii compensării legale.

Cu privire la

excepțiile invocate, tribunalul a reținut că acestea nu sunt întemeiate întrucât,

în speță, nu există autoritate de lucru judecat în privința obiectului cauzei iar

dl. av. H.V. are delegație de reprezentare în dosar.

În ceea ce privește

fondul cauzei s-a reținut că, în speță, sunt îndeplinite prevederile art. 969

C. civ., între părți existând contract legal încheiat și că în conformitate cu concluziile

celei de-a doua expertize efectuate în cauză suma de 116.525,92 RON provine din

cele patru facturi rămase neîncasate iar operațiunile de expediere și contabilizare

s-au făcut cu respectarea prevederilor legale, nefiind îndeplinite condițiile legale

pentru compensare.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel pârâta SC M. SA criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.

Prin decizia

nr. 49/2012-A/C din 5 iunie 2012 Curtea de Apel Oradea, secția a ll-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, a admis ca fondat apelul de.clarat de pârâta

SC M. SA, a schimbat în parte sentința atacată în sensul că a respins excepția inadmisibilității

acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii concilierii, a respins acțiunea formulată

de reclamanta SC S. SA Satu Mare în contradictoriu cu pârâta SC M. SA și a menținut

restul dispozițiilor sentinței apelate. A obligat reclamanta SC S. SA Satu Mare

să-i plătească pârâtei SC M. SA cheltuieli de judecată în apel și primă instanță.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de apel a reținut că din analiza considerentelor hotărârii apelate

rezultă că prima instanță a judecat fondul pricinii, faptul că s-a omis cercetarea

excepției inadmisibilității acțiunii neechivalând cu o necercetare a fondului cauzei,

astfel încât cererea pârâtei de anulare a acestei hotărâri este neîntemeiată.

Cu privire la

excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii concilierii,

instanța de apel a reținut că aceasta este neîntemeiată, arătând că nerespectarea

unora dintre condițiile prevăzute de art. 720

1

C. proc. civ. nu atrage

automat nulitatea concilierii decât dacă partea dovedește o vătămare, or, în speță,

pârâta a dat curs demersului reclamantei de convocare la conciliere și nu a invocat

și dovedit nici o vătămare.

A mai reținut

Curtea că nici excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtă în raport

cu sentința 2828/LC din 19 decembrie 2006 pronunțată în Dosarul nr. 4962/83/2006

al Tribunalului Satu Mare nu este fondată. Aceasta întrucât la baza cererii de chemare

în judecată soluționată prin sentința 2828/LC din 19 decembrie 2006 a Tribunalului

Satu Mare au stat facturile fiscale din 6 aprilie 2005, din 27 mai 2005, din 28

iulie 2005 și din 29 iulie 2005 emise de reclamantă iar în cauză, temeiul pretențiilor

îl constituie contractul de vânzare cumpărare din 1 iulie 2004, completat de Anexa

1 și modificat prin actul adițional din 12 aprilie 2005, în baza căruia s-au emis

de către SC S. SA facturile fiscale din 27 mai 2005, din 31 martie 2005,din 9

februarie 2005, din 4 februarie 2005, din 6 august 2004, din 5 august 2004, din

24 iunie 2004 și din 30 martie 2004.

Astfel, cele două

acțiuni vizează pretențiile formulate de reclamantă în baza unor facturi diferite,

așa încât obiectul și fundamentul celor două cauze este diferit.

Referitor la fondul

litigiului instanța de apel a reținut că, ținând cont că pretențiile solicitate

prin acțiunea reclamantei au la bază facturilor din 27 mai 2005, din 31 martie 2005,

din 9 februarie 2005, din 4 februarie 2005, din 6 august 2004, din 5 august 2004,

din 24 iunie 2004, din 30 martie 2004, în timp ce din expertiza și completarea expertizei

efectuate de expertul desemnat în cauză rezultă că singurele facturi emise de SC

S. SA către SC M. SA și evidențiate în contabilitatea acesteia sunt facturile

din 6 aprilie 2005, din 27 mai 2005, din 28 iulie 2005 și din 29 iulie 2005, rezultă

fără putință de tăgadă că pretențiile formulate în baza celor dintâi facturi sunt

neîntemeiate. Astfel, cum pârâta nu datorează debitul principal, nici penalitățile

solicitate acestuia nu sunt întemeiate și nici nu se mai impune analiza compensării

legale invocate de pârâtă.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamanta SC S. SA Satu Mare - prin lichidatori

judiciari E.C. SPPI și P.G. IPURL invocând ca și motive de nelegalitate prevederile

art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ.

În argumentarea

motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurenta a arătat

că pentru termenul de judecată din data de 05 iunie 2012 fixat de Curtea de Apel

Oradea pentru soluționarea apelului, procedura de citare cu societatea recurentă

nu a fost legal îndeplinită, sediul ales pentru comunicarea actelor procedurale

fiind diferit de sediul la care s-a făcut citarea, la dosarul cauzei neexistând

dovezi din care să rezulte că apărătorul ales a luat cunoștință despre respectivul

termen de judecată.

Prin prisma motivului

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurenta a criticat decizia

Curții de Apel arătând că prin aceasta s-a nesocotit îndrumarul dat de Înalta

Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 329 din 02 februarie 2010, încălcându-se

prevederile art. 314 și 315 alin. (1) C. proc. civ.. Astfel, Curtea de Apel Oradea

nu a analizat compensarea legală invocată de pârâtă cu toate că rațiunea casării

cu trimitere spre rejudecare a cauzei în primul ciclu procesual a fost tocmai aceea

de a se face verificări sub aspectul operării compensării legale.

Totodată arată

că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii și este rezultatul

unei eronate aprecieri a probelor legal administrate în cauză susținând că nu au

fost analizate cu suficientă rigoare prevederile art. 969 și 1144 C. civ. și că

instanța a ignorat total un aspect esențial surprins în raportul de expertiză respectiv

faptul că pretențiile reclamantului au la bază un contract de vânzare-cumpărare

încheiat și acceptat de ambele părți.

O altă critică,

din a cărei expunere rezultă că poate fi încadrată în prevederile art. 304 pct.

7 C. proc. civ., vizează faptul că instanța de apel, în mod contradictoriu a reținut

în considerentele deciziei atacate că pretențiile pecuniare ale reclamantei au fost

achitate de pârâtă chiar dacă facturile enumerate în cererea de chemare în judecată

nu se regăsesc în evidențele contabile ale celor două societăți. A arătat totodată

că cel puțin una dintre facturile analizate în cadrul expertizei contabile administrate

în cauză, și anume factura fiscală din 27 mai 2005 a fost enumerată în acțiunea

introductivă și depusă în probațiune.

Analizând recursul

formulat împotriva deciziei nr. 49/2012-A/C din 5 iunie 2012 a Curții de Apel Oradea,

secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Înalta Curte constată

că acesta este fondat, urmând ca recursul reclamantei SC S. SA Satu Mare, prin

lichidatori judiciari E.C. SPPI și P.G. IPURL să fie admis, hotărârea recurată să

fie casată iar cauza să fie trimisă spre rejudecare la aceeași instanță, pentru

următoarele considerente.

Pentru examinarea

motivelor de nelegalitate invocate de recurentă se vor analiza cu prioritate criticile

vizând faptul că instanța de apel, în mod contradictoriu a reținut în considerentele

deciziei atacate că pretențiile pecuniare ale reclamantei nu au fost întemeiate

pe cele patru facturi evidențiate în expertiza administrată în cauză cu toate că

factura fiscală din 27 mai 2005 a fost enumerată în acțiunea introductivă și depusă

în probațiune.

În conformitate

cu prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. modificarea sau casarea unei hotărâri

se poate cere atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau

când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Așa cum rezultă

din prevederile textului legal mai sus evocat, acest motiv de recurs vizează, nemotivarea

unei hotărâri judecătorești, mai exact nesocotirea obligației legale a judecătorului

de a proceda la motivarea hotărârii în cazurile prevăzute de lege.

Nemotivarea hotărârii

constituie un motiv de casare nu numai atunci când nu se arată motivele pe care

se sprijină decizia instanței ci și atunci când hotărârea cuprinde motive contradictorii

ori străine de natura pricinii. Prin urmare motivele contradictorii și cele străine

de natura cauzei echivalează cu o nemotivare.

În speță, examinând

considerentelor hotărârii atacate, Înalta Curte constată că acestea cuprind motive

contradictorii în sensul prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Astfel, instanța

de apel a precizat în considerentele hotărârii atacate că, în conformitate cu raportul

de expertiză așa cum a fost completat ca urmare a obiecțiunilor formulate de pârâtă,

singurele facturi emise de reclamantă către pârâtă și evidențiate și în contabilitatea

acesteia din urmă sunt facturile din 6 aprilie 2005, din 27 mai 2005, din 28

iulie 2005 și din 29 iulie 2005 în timp ce pretențiile din acțiunea reclamantei

au la bază facturi ce nu se regăsesc în raportul de expertiză și anume facturile

din 27 mai 2005, din 31 martie 2005, din 9 februarie 2005, din 4 februarie 2005,

din 6 august 2004, din 5 august 2004, din 24 iunie 2004 și din 30 martie 2004. Se

concluzionează în sensul că, în raport de aceste considerente, rezultă fără putință

de tăgadă că pretențiile formulate de reclamantă în baza unor facturi ce nu se regăsesc

evidențiate în raportul de expertiză sunt neîntemeiate cu atât mai mult cu cât reclamanta

nu a făcut nici o precizare prin care să-și fundamenteze pretențiile pe respectivele

facturi.

Se constată astfel,

că există contrarietate între considerentele hotărârii atacate, pe de-o parte instanța

de apel precizând că printre facturile enumerate în cererea de chemare în judecată

nu se regăsește nici una dintre cele patru facturi evidențiate în raportul de expertiză

iar pe de altă parte enumerând printre facturile pe care se sprijină pretențiile

reclamantei și factura din 27 mai 2005, factură ce se regăsește printre cele patru

facturi reținute de expert prin raportul de expertiză astfel cum a fost completat.

Prin urmare, se

observă că factura din 27 mai 2005 se regăsește atât printre cele patru facturi

enumerate în raportul de expertiză cât și printre facturile invocate de reclamantă

în cererea de chemare în judecată, în mod eronat instanța de apel reținând că aceasta

nu și-a întemeiat pretențiile pe nici una dintre facturile evidențiate de expertul

desemnat în cauză.

În consecință,

față de cele ce preced, aplicând prevederile art. 312 și art. 314 C. proc. civ.,

Înalta Curte va admite recursul reclamantei, va casa decizia recurată și va trimite

cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanta SC S. SA Satu Mare - prin lichidatori judiciari E.C.

SPPI și P.G. IPURL împotriva deciziei nr. 49/2012-A/C din 5 iunie 2012 a Curții

de Apel Oradea, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează decizia

recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

25 aprilie 2013.