ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1845/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 1339 din 23 decembrie 2011 Tribunalul Satu Mare, a respins excepția lipsei calității de reprezentant a av. H.V. și excepția puterii de lucru judecat invocate de pârâta SC M. SA București, a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta SC S. SA - societate în lichidare, prin lichidator judiciar E.C. SPPI, reprezentată de av. H.V. și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 116.525,92 RON cu titlu de capital pretenții, contravaloare facturi neachitate, suma de 116.525,92 RON penalități de întârziere și suma de 3.000 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu expertiză.

A respins restul pretențiilor formulate de reclamantă, Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a avut în vedere următoarele: Reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 116.525,92 RON reprezentând contravaloarea unor facturi neachitate și suma de 481.596,37 RON penalități de întârziere, cu motivarea că a livrat produse finite pârâtei pentru care s-au emis facturi legale. Pârâta a invocat în principal o datorie reciprocă în același cuantum arătând că în speță a intervenit compensarea legală. Într-un prim ciclu procesual, după efectuarea unei expertize financiar contabile s-a admis acțiunea reclamantei, constatându-se realitatea susținerilor reclamantei, totodată s-a admis recursul pârâtei care a casat cu trimitere sentința instanței de fond și apelul formulat și s-a dispus verificarea sub toate aspectele a creanței reclamantei și a susținerilor pârâtei sub aspectul intervenirii compensării legale.

Cu privire la excepțiile invocate, tribunalul a reținut că acestea nu sunt întemeiate întrucât, în speță, nu există autoritate de lucru judecat în privința obiectului cauzei iar dl. av. H.V. are delegație de reprezentare în dosar. În ceea ce privește fondul cauzei s-a reținut că, în speță, sunt îndeplinite prevederile art. 969 C. civ., între părți existând contract legal încheiat și că în conformitate cu concluziile celei de-a doua expertize efectuate în cauză suma de 116.525,92 RON provine din cele patru facturi rămase neîncasate iar operațiunile de expediere și contabilizare s-au făcut cu respectarea prevederilor legale, nefiind îndeplinite condițiile legale pentru compensare. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta SC M. SA criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.

Prin decizia nr. 49/2012-A/C din 5 iunie 2012 Curtea de Apel Oradea, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis ca fondat apelul de.clarat de pârâta SC M. SA, a schimbat în parte sentința atacată în sensul că a respins excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii concilierii, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC S. SA Satu Mare în contradictoriu cu pârâta SC M. SA și a menținut restul dispozițiilor sentinței apelate. A obligat reclamanta SC S. SA Satu Mare să-i plătească pârâtei SC M. SA cheltuieli de judecată în apel și primă instanță. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că din analiza considerentelor hotărârii apelate rezultă că prima instanță a judecat fondul pricinii, faptul că s-a omis cercetarea excepției inadmisibilității acțiunii neechivalând cu o necercetare a fondului cauzei, astfel încât cererea pârâtei de anulare a acestei hotărâri este neîntemeiată.

Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii concilierii, instanța de apel a reținut că aceasta este neîntemeiată, arătând că nerespectarea unora dintre condițiile prevăzute de art. 720 1 C. proc. civ. nu atrage automat nulitatea concilierii decât dacă partea dovedește o vătămare, or, în speță, pârâta a dat curs demersului reclamantei de convocare la conciliere și nu a invocat și dovedit nici o vătămare. A mai reținut Curtea că nici excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtă în raport cu sentința 2828/LC din 19 decembrie 2006 pronunțată în Dosarul nr. 4962/83/2006 al Tribunalului Satu Mare nu este fondată.

Aceasta întrucât la baza cererii de chemare în judecată soluționată prin sentința 2828/LC din 19 decembrie 2006 a Tribunalului Satu Mare au stat facturile fiscale din 6 aprilie 2005, din 27 mai 2005, din 28 iulie 2005 și din 29 iulie 2005 emise de reclamantă iar în cauză, temeiul pretențiilor îl constituie contractul de vânzare cumpărare din 1 iulie 2004, completat de Anexa 1 și modificat prin actul adițional din 12 aprilie 2005, în baza căruia s-au emis de către SC S. SA facturile fiscale din 27 mai 2005, din 31 martie 2005,din 9 februarie 2005, din 4 februarie 2005, din 6 august 2004, din 5 august 2004, din 24 iunie 2004 și din 30 martie 2004. Astfel, cele două acțiuni vizează pretențiile formulate de reclamantă în baza unor facturi diferite, așa încât obiectul și fundamentul celor două cauze este diferit.

Referitor la fondul litigiului instanța de apel a reținut că, ținând cont că pretențiile solicitate prin acțiunea reclamantei au la bază facturilor din 27 mai 2005, din 31 martie 2005, din 9 februarie 2005, din 4 februarie 2005, din 6 august 2004, din 5 august 2004, din 24 iunie 2004, din 30 martie 2004, în timp ce din expertiza și completarea expertizei efectuate de expertul desemnat în cauză rezultă că singurele facturi emise de SC S. SA către SC M. SA și evidențiate în contabilitatea acesteia sunt facturile din 6 aprilie 2005, din 27 mai 2005, din 28 iulie 2005 și din 29 iulie 2005, rezultă fără putință de tăgadă că pretențiile formulate în baza celor dintâi facturi sunt neîntemeiate. Astfel, cum pârâta nu datorează debitul principal, nici penalitățile solicitate acestuia nu sunt întemeiate și nici nu se mai impune analiza compensării legale invocate de pârâtă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC S. SA Satu Mare - prin lichidatori judiciari E.C. SPPI și P.G. IPURL invocând ca și motive de nelegalitate prevederile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ. În argumentarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurenta a arătat că pentru termenul de judecată din data de 05 iunie 2012 fixat de Curtea de Apel Oradea pentru soluționarea apelului, procedura de citare cu societatea recurentă nu a fost legal îndeplinită, sediul ales pentru comunicarea actelor procedurale fiind diferit de sediul la care s-a făcut citarea, la dosarul cauzei neexistând dovezi din care să rezulte că apărătorul ales a luat cunoștință despre respectivul termen de judecată.

Prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurenta a criticat decizia Curții de Apel arătând că prin aceasta s-a nesocotit îndrumarul dat de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 329 din 02 februarie 2010, încălcându-se prevederile art. 314 și 315 alin. (1) C. proc. civ.. Astfel, Curtea de Apel Oradea nu a analizat compensarea legală invocată de pârâtă cu toate că rațiunea casării cu trimitere spre rejudecare a cauzei în primul ciclu procesual a fost tocmai aceea de a se face verificări sub aspectul operării compensării legale. Totodată arată că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii și este rezultatul unei eronate aprecieri a probelor legal administrate în cauză susținând că nu au fost analizate cu suficientă rigoare prevederile art. 969 și 1144 C. civ.

și că instanța a ignorat total un aspect esențial surprins în raportul de expertiză respectiv faptul că pretențiile reclamantului au la bază un contract de vânzare-cumpărare încheiat și acceptat de ambele părți. O altă critică, din a cărei expunere rezultă că poate fi încadrată în prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., vizează faptul că instanța de apel, în mod contradictoriu a reținut în considerentele deciziei atacate că pretențiile pecuniare ale reclamantei au fost achitate de pârâtă chiar dacă facturile enumerate în cererea de chemare în judecată nu se regăsesc în evidențele contabile ale celor două societăți. A arătat totodată că cel puțin una dintre facturile analizate în cadrul expertizei contabile administrate în cauză, și anume factura fiscală din 27 mai 2005 a fost enumerată în acțiunea introductivă și depusă în probațiune.

Analizând recursul formulat împotriva deciziei nr. 49/2012-A/C din 5 iunie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Înalta Curte constată că acesta este fondat, urmând ca recursul reclamantei SC S. SA Satu Mare, prin lichidatori judiciari E.C. SPPI și P.G. IPURL să fie admis, hotărârea recurată să fie casată iar cauza să fie trimisă spre rejudecare la aceeași instanță, pentru următoarele considerente. Pentru examinarea motivelor de nelegalitate invocate de recurentă se vor analiza cu prioritate criticile vizând faptul că instanța de apel, în mod contradictoriu a reținut în considerentele deciziei atacate că pretențiile pecuniare ale reclamantei nu au fost întemeiate pe cele patru facturi evidențiate în expertiza administrată în cauză cu toate că factura fiscală din 27 mai 2005 a fost enumerată în acțiunea introductivă și depusă în probațiune.

În conformitate cu prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Așa cum rezultă din prevederile textului legal mai sus evocat, acest motiv de recurs vizează, nemotivarea unei hotărâri judecătorești, mai exact nesocotirea obligației legale a judecătorului de a proceda la motivarea hotărârii în cazurile prevăzute de lege. Nemotivarea hotărârii constituie un motiv de casare nu numai atunci când nu se arată motivele pe care se sprijină decizia instanței ci și atunci când hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Prin urmare motivele contradictorii și cele străine de natura cauzei echivalează cu o nemotivare. În speță, examinând considerentelor hotărârii atacate, Înalta Curte constată că acestea cuprind motive contradictorii în sensul prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Astfel, instanța de apel a precizat în considerentele hotărârii atacate că, în conformitate cu raportul de expertiză așa cum a fost completat ca urmare a obiecțiunilor formulate de pârâtă, singurele facturi emise de reclamantă către pârâtă și evidențiate și în contabilitatea acesteia din urmă sunt facturile din 6 aprilie 2005, din 27 mai 2005, din 28 iulie 2005 și din 29 iulie 2005 în timp ce pretențiile din acțiunea reclamantei au la bază facturi ce nu se regăsesc în raportul de expertiză și anume facturile din 27 mai 2005, din 31 martie 2005, din 9 februarie 2005, din 4 februarie 2005, din 6 august 2004, din 5 august 2004, din 24 iunie 2004 și din 30 martie 2004. Se concluzionează în sensul că, în raport de aceste considerente, rezultă fără putință de tăgadă că pretențiile formulate de reclamantă în baza unor facturi ce nu se regăsesc evidențiate în raportul de expertiză sunt neîntemeiate cu atât mai mult cu cât reclamanta nu a făcut nici o precizare prin care să-și fundamenteze pretențiile pe respectivele facturi.

Se constată astfel, că există contrarietate între considerentele hotărârii atacate, pe de-o parte instanța de apel precizând că printre facturile enumerate în cererea de chemare în judecată nu se regăsește nici una dintre cele patru facturi evidențiate în raportul de expertiză iar pe de altă parte enumerând printre facturile pe care se sprijină pretențiile reclamantei și factura din 27 mai 2005, factură ce se regăsește printre cele patru facturi reținute de expert prin raportul de expertiză astfel cum a fost completat. Prin urmare, se observă că factura din 27 mai 2005 se regăsește atât printre cele patru facturi enumerate în raportul de expertiză cât și printre facturile invocate de reclamantă în cererea de chemare în judecată, în mod eronat instanța de apel reținând că aceasta nu și-a întemeiat pretențiile pe nici una dintre facturile evidențiate de expertul desemnat în cauză.

În consecință, față de cele ce preced, aplicând prevederile art. 312 și art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul reclamantei, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC S. SA Satu Mare - prin lichidatori judiciari E.C. SPPI și P.G. IPURL împotriva deciziei nr. 49/2012-A/C din 5 iunie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 aprilie 2013.