ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1392/2013

Asupra

recursului de față:

Din

examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 6623 din

28 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Maramureș în Dosarul nr.

6481/100/2008, a fost respinsă acțiunea formulată de către reclamanta SC B.SRL,

în contradictoriu cu pârâta SC M.P. SRL, prin lichicator P.I. IPURL, prin care s-a

solicitat instanței să constate simulația actului adițional la contractul de cesiune

și nulitatea contractului de cesiune încheiat între părți la data de 14

februarie 2000 sub nr. 413.

Pentru a pronunța

această soluție instanța a reținut că la data de 14 februarie 2000 între reclamanta-cedentă

SC B.SRL și pârâta-cesionară SC M.P. SRL Baia Mare a intervenit contractul de cesiune

încheiat în formă autentică din 14 februarie 2000, obiectul acestuia constituindu-l

cesionarea folosinței de către pârâtă a denumirii „G.M." cu element figurativ,

cu drept de utilizare pe o perioadă de 20 de ani.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel reclamanta SC B.SRL Baia-Mare, criticând sentința pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Curtea de Apel

Cluj, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia

civilă nr. 38/2012 din 27 februarie 2012, a respins ca nefondat apelul declarat

de reclamanta SC B.SRL Baia-Mare, reținând că, prima instanță, raportat la succesiunea

în timp a actelor, a apreciat în mod corect că acest contract considerat de reclamantă

ca fiind aparent și efectiv, este în fapt un act de sine stătător, care conduce

la încetarea primului contract de cesiune așa cum a fost el modificat prin actul

adițional și aceste acte încheiate succesiv exprimă voința reală a părților la momentul

încheierii fiecăruia dintre ele.

A mai reținut

instanța de apel că, dispozițiile art. 42 și art. 87 din Legea nr 84/1998 reglementează

dreptur, care vizează exploatarea drepturilor de către titularul mărcii și nu condiții

de valabilitate, astfel că în mod corect nu au primit valențe din partea primei

instanțe, iar considerentele referitoare la drepturile titularului mărcii justifică

și cele statuate de prima instanță cu privire la prejudiciile cauzate mărcii care

nu pot constitui motive de nulitate.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, reclamanta SC B.SRL Baia-Mare a declarat recurs, solicitând

admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii acțiunii

astfel cum a fost formulată.

Recurenta-reclamantă

a fost legal citată pentru termenul din 2 aprilie 2013, cu mențiunea de a completa

taxa judiciară de timbru cu 2.790 RON și 4,7 RON timbru judiciar (dosar recurs),

obligație căreia nu s-a conformat, la dosarul cauzei fiind depusă o taxă judiciară

de timbru în sumă de 15,50 RON și 0,30 RON timbru judiciar (dosar recurs).

Ori, prin

art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat

principiul potrivit, căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești

sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate

atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice care se plătesc anticipat,

sau în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul

termen de judecată.

Potrivit prevederilor

art. 9 din O.G. nr. 32/1995, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și

normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită

taxa judiciară de timbru și timbru judiciar, cererea părții se anulează, după caz,

ca netimbrată sau insuficient timbrată.

Constatând că

recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurenta-reclamantă nu s-a conformat obligației

de timbrare potrivit mențiunii din citația pentru termenul de judecată din 2 aprilie

2013, când procedura a fost legal îndeplinită, că în cauză nu operează scutirea

legală - personală sau ca obiect - de obligația timbrării, Înalta Curte urmează

să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, respectiv

celor ale art. 35 alin. (5) din Normele metodologice de aplicare a legii și să dispună

anularea ca insuficient timbrat a recursului declarat de reclamanta SC B.SRL Baia-Mare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca insuficient

timbrat recursul declarat de reclamanta SC B.SRL Baia-Mare împotriva deciziei civile

nr. 38/2012 din 27 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a ll-a

civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 2 aprilie 2013.